Statuia academicianului Gheorghe Ionescu-Şişeşti

pamflet dedicat profesorilor Dumitru Iilie Săndoiu şi Aurelian Penescu, urmaşii de azi ai lui Şişeşti la catedră

La intrarea-n facultate străjuieşte ea, divină;
De un sfert de veac încoace plânge-ntruna şi suspină.
Când prin preajmă-i trec Săndoiu şi Penescu,-ntoarce faţa,
Fi'ndcă de atâta scârbă simte c-o cuprinde greaţa.
O-ntrebai: "Ce plângi, divino?" Ea atunci zâmbi amar:
"Plâng, căci ştiu ce-a fost odată, iar ce-i azi e un coşmar;
Facultatea,-n loc de genii, are oameni de duzină,
Căci profesori fără merit sunt chemaţi să dea lumină.
Unde eu tăiam odată mari copaci, vai, naţiune,
Ăştia de-azi nu sunt în stare nici surcele să adune!"

pamflet de George Budoi din Învăţământul, profesorii, studenţii şi elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete (7 iulie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesori şi absolvenţi de facultate (cercul vicios)

Cum azi avem atâţia profesóri
Incompetenţi, inculţi, plagiatori,
Orice cretin şi orice nulitate
Termină azi, vedem, o facultate,
Iar mâine, tot pe verzişori,
Ajung şi ei, vai, profesori!...

hexagramă de George Budoi din În Ţara lui Invers, capitolul "Recunoaşteţi personajul?" (2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă amară

N-am avut noroc în viaţă,
De lumină şi verdeaţă,
Nici de lapte, nici de miere,
Numai pâine cu durere...

Untul de pe pâinea mea,
L-a mâncat altcineva:
Doar odată s-a-ntâmplat,
Să rămână nemâncat...

Nici atunci n-am fost în stare,
Să descopăr ce gust are:
Pâinea am scăpat din mână,
Şi-a căzut drept în ţărână;

Pentru că sunt păgubos,
A căzut cu untu-n jos,
Iar, pentru că sunt nătâng,
Şi am început să plâng,

Vreme-n care, ca un fraier,
Tot loveam cu pumnii-n aer,
Am rămas şi fără pâine,
Căci mi-o-nfulecă un câine!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: Dragă Wilhelm, sunt într-o stare în care trebuie să fi fost acei nenorociţi despre care se credea că ar fi stăpâniţi de un duh rău. Mă cuprinde de multe ori ceva ce nu e nici spaimă, nici dorinţă... e un vuiet lăuntric, necunoscut, care parcă îmi zdrobeşte pieptul şi mă sugrumă! Vai! Vai! Şi atunci rătăcesc încoace şi încolo, martor al cumplitelor scene nocturne din acest anotimp duşmănos faţă de oameni.

replică celebră din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta Raiului

Motto:
Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valori în marş

Ce-i "clasic" azi a fost cândva "romantic",
Doar ce-a fost strigăt a rămas "ecou"!
Ce-i azi "modern" va fi odată "antic",
Dacă n-ajunge "vechi", n-a fost nici "nou"!

epigramă de Marcel Breslaşu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce plâng

Nu mai am lacrimi, mamă, să te plâng
am fost secat de spaima dinainte
când presimţeam în mine cum se frâng
secundele cu gust de oseminte

Când mă înfricoşa şi gândul chiar
că te voi pierde într-o zi amară
când adormeam pe evangheliar
visând să mai trăieşti până la vară

Atunci plângeam, eram într-un extaz
al disperării pentru ce-o să vină
înlănţuit pe stânci din Caucaz
mă sfârtecau mari vulturi de lumină

Acum e pace pe pământ şi-n cer
ce-a fost să fie s-a-ntâmplat odată
iar trupul meu cu lacăte de fier
are fântâna plânsului secată

Azi mă întorc la viaţă, în sfârşit
un câmp de luptă-n urma mea ia formă
cu părul alb, cu steagul zdrenţuit
eu însumi sunt o lacrimă enormă

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăţia noastră

Nicicând nu va apune a noastră-mpărăţie
Stă neclintită pe temelie de granit
E-un fapt ce muritorii ar trebui să-l ştie
Să-şi schimbe-nchipuirea în trai neprihănit.

Au dispărut imperii bazate pe decepţii
Şi amintirea lor e, azi, avertisment
Pentru guvernele ce-şi întreţin adepţii
Cu pâinea înşelării pe post de fundament.

Cum cad copaci uscaţi s-au prăbuşit regate
Şi nu au fost în stare să se ridice iar
Căci şi-au zidit structura nu pe integritate
Ci doar pe rămăşiţe din zgură şi coşmar.

Dar turma ce-i hrănită cu idealuri sfinte
Trăieşte fără teama că vor veni surpări
Şi nu se sprijineşte pe zone cu morminte
Ci doar pe entitatea ce dă stabilizări.

A noastră-mpărăţie rezistă la furtună
Având la cârma ei un Ziditor expert
Care întotdeauna ştiut-a ce să spună
Să nu ne rătăcim prin zone cu deşert.

Să vină catastrofe, torente uriaşe
Să rupă temelia nicicând nu vor putea
Şi nici acele forţe grozave, ucigaşe
În faţa Trinităţii câştig nu pot avea.

Unde e trai ghidat de Legea cea divină
Acolo-mpărăţia găseşte sol fertil
E-n inimă la toţi ce-n Duhul se închină
De-aceea nu dispare când valul e ostil.

poezie de George Cornici din La umbra harului (25 februarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul vieţii de apoi

Nu ştiu de-i simplă revelaţie,
Dar am aflat ce-i nemurirea
Sau viaţa de apoi; când firea
Dispare... O elucubraţie!

M-afund în fizică şi legi
Ce n-am crezut, n-am înţeles
Din bănci de şcoli... N-am de ales;
Mă supun lor!... De mă-nţelegi?!?

... Aleg doar una, că-mi dă girul
Răspunsului ce-l am acum
La mijloc, spre sfârşit de drum
Din mers în halte, urmând firul...

... Căci stau ades cu morţi la masă;
I-ating, îi ascult, cu ei râd, plâng
Cu ochi deschişi, sau strânşi... mă strâng
Din tot pe unde-am fost, de-acasă.

Şi-s în acelaşi timp teluric
Prezent, pierdut în melancolic
Fără de drog; sunt treaz-alcoolic,
Un endomorf... Sunt barbituric!

Sunt sigur punct de chintezenţă
De-atom palpabil cu neant
Tăiat faţete-n diamant
Sclipind frugal... de-o existenţă.

Dar tot eu sunt la braţ cu morţi;
Deci sunt şi ei, dacă-i am eu...
Sunt partea mea de pedigreu...
Plecaţi prin tragere la sorţi.

De sunt şi-aici şi sunt şi-acolo
Şi ei de-acolo sunt aici!
Convingeţi-vă scumpi amici,
C-o fi ceva, de-aici... dincolo!

... Căci ce-n memorie aduci,
Ce-i ce-s chemaţi, trebuie să vină!
Real-prezent cu mort se-mbină...
"Apoi", e-n fond "odată", "atunci"!

Îmi mângâi bunul meu prieten,
Un câine ce-ar vrea să-mi vorbească;
N-oi fi tot eu, de azi pe mâine,
Întors din cripta strămoşească?...

Nici nu mai ştiu! Ştiu alţi de mine?
Le sunt alături, cum i-am eu?
Sau ei sunt vii şi mort sunt eu?...
Sunt eu plecatul? Vin din mâine?

Cred mai curând că suntem toţi
Când adunaţi un tot, când vid;
Cunoscuţi, din nimic stupid
Plecând... Şi iar bătând la porţi!

Şi-aşa mă ard din scoarţă-n lavă
Sau zbor, expir de bioxid.
M-adun din praf, ard coroziv...
Sunt gaz, lichid, sunt dur, otravă!

Şi-am dorul pur, neprihănit
Să mă preling în gând alături
De-aniversări; făclii pe torturi...
Plecat... îs muritor sosit!

Mă dezmembrez pe zi ce trece;
Deja-m umplut Pământ de mine
În particule. Sunt facsimile,
Mă restrângând în vers... De-oi trece?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mafia PSD-istă (pamflet)

A fost odată un coşmar,
A fost în România,
O mafie de PSD-işti,
Ce ne-a stârnit mânia.

Avea în frunte-un infractor,
Un dublu condamnat,
Un mafiot cum n-a mai fost,
Din Iad parcă scăpat.

Minţeau că sunt socialişti,
Săraci şi democraţi,
Dar erau neocomunişti
Şi putred de bogaţi.

Ne-au divizat şi stpânit,
Cum nu am fost vreodat',
Căci cu TV-ul ne-au minţit
Şi ne-au manipulat.

De va da Dumnezeu cel Sfânt
Să ne trezim cândva,
Ei nici de-ar fi deja-n mormânt,
Nu vor scăpa!

pamflet de George Budoi din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (11 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost în viaţa mea...

A fost în viaţa mea, a fost o vreme,
Când te iubeam, oh, ştii, cu-adevărat...
Nu te acuz, nu plâng, nu mi-e ruşine
De tot ce-n viaţa mea s-a întâmplat.

M-am înrămat tăcut în ne-uitare...
Mi-e lacrima şi scut şi cazemată...
Căci poate-am fost nebună de iubire
Şi de aceea azi sunt vinovată...

Mă-ntreb de simt şi dragoste şi ură
În sufletul înnrourat de răni...
Acum îmi plec umilă amintirea
La a iubirii noastre-nmormântări...

Nu vin cu jerbe, nici nu plâng, iubite,
De ce aş face iar un legământ
Cu o iubire ce n-a fost a noastră?
Încerc, cât mai subtil, să mă ascund.

Nu cad pe cruce-n jerbe, promisiuni, nici stele,
Nu sunt a ta, nu sunt a nimănui...
Căci între noi mai sunt cuvinte grele...
Nu pot să-ţi spun la mine să rămâi.

De ce nu pot să-mi mai aduc aminte
De tot ce-a fost frumos în viaţa mea?
Tu ţi-ai ales, tu ţi-ai ales iubite,
Să ai, să ai atunci pe-altcineva...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagină de lume

Stau gânditor pe-un scaun, nemişcat, aton
Avalând tot ce-i în jur; imagini unicate,
Căci fiecare clipă-i alta, un abandon
De ce a fost, înspre a fi... şi oricui c-o altă parte!

Absorb avid momentum, căci e cât încă "sunt"
Şi vreau să-mi fac colaj de-un film în mii de cadre,
Pe rola cu al meu rol pe-o coajă de pământ,
Ce-i voi fi condiment... raclă-ntre candelabre!

O fadă mângâiere o am, fiindcă mă ştiu
Că-s lume cu de-ai mei şi va dispare toată
Odată, căci deodată am fost toţi fată, fiu
Şi lumi ce-au fost, vor fi cum spiţele pe-o roată!

Poate de aceea scriu, pe fila-mi... paginată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai nouă: în ziua de azi, nici prostia nu mai e ce-a fost odată!...

aforism de Gelu Negrea din Secretul lui Don Juan - 1001 aforisme (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mov

Am citit într-un hrisov,
Toate ciorile că-s mov,
Căci au fost cândva hrănite,
Cu iluzii şi ispite,

De-o bunică ce-a vorbit,
La un smartfon ruginit,
Răspândind în lume ştirea,
Mov că-i cioara şi iubirea,

Căci culoarea când e dulce,
Îl îmbie să se culce,
Pe-orice tăntălău vânjos,
El pe sus şi ea pe jos...

Bine-i Doamne prin copaci,
Dacă trunchiul are craci,
Căci prin minte-adeseori,
Zboară stoluri mari de ciori,

Ce se-aşează la hodină...
Viaţa asta că-i divină,
Cuib când îşi găseşta cioara,
Unde-i tandră inimioara,

Iar din niscai tăvăleală,
O să iasă la iveală,
Ba o cioară, ba un cuc,
Zău că-mi vine să mă duc...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de coşmar

Sunt o fiară tristă, prefăcută,
Sunt o pungă plină de amar,
Simt nevoia cupei de cucută,
Mama ei de viaţă de coşmar!

Am umblat prin paturi părăsite,
Am iubit, cu suflet, fiinţe de gheţar,
M-am legat la ochi cu fuste prea iubite,
Mama ei de viaţă de coşmar!

Cine crede, azi, în sentimente?
Preamărim hârtia de-un dolar,
Căci ne vindem ieftin şi cuminte,
Mama ei de viaţă de coşmar!

Dusă-i vremea, anii-s la trecut,
Mă căiesc, Părinte, lasă-mi doar
Crezul în iubire, efemer pierdut,
Mama ei de viaţă, de coşmar!

poezie de Ion Ţoanţă din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te plâng, vai, universitate!

Au cărţi cu multe plagiate
Şi inepţii cum vezi doar rar,
Te plâng, vai, universitate,
Că ai profesori ca Madjar!...

epigramă de George Budoi din În Ţara lui Invers (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Once upon a dream

A fost odată, într-un vis, un vis ca niciodată,
Căci îngerul, de cer trimis, mi-a dat iubirea-i toată.

M-a învelit privirea lui în roua primăverii,
Şi... nu ai cum să te opui, în visuri, mângâierii.

Simţeam că aripi am şi eu, în zborul împreună,
Dar nu aveam. "Le scot şi eu" – a îndrăznit să-mi spună.

Povestea dintr-un vis al meu, un vis ce-a fost odată,
Azi, o trăiesc şi-aş vrea, mereu, s-o ştiu neterminată.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte azi, căci mâine...

Ca vântul prin grădină trec anii tinereţii,
Iubeşte azi, căci mâine, în anii bătrâneţii,
Când inima-ţi tresaltă, degeaba ai voinţă,
Puterea ţi-e sleită şi nema puterinţă.

poezie de George Budoi din Dicţionarul dragostei (4 februarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

Spre veşnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...

Îngeri în negru, să ne-nalţe, vin...
Parcă am şi uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Aşa a fost să fie!

Miroase ceru-a smirnă şi a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieţii istovit se-apleacă.
Maiieri se înălţa spre ceruri parcă.

A milă-şi plâng copacul (azi - o umbră)
Şi alţi copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veşnicii...
Alt drum copacul vieţii-şi va croi.

Ce sfânt miros! Ce vis! Eternitate...
E taina care a unit cu moarte
Vis, întuneric, tihnă şi lumină,
Prin vrerea şi prin facerea divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!