Numai noaptea ştiu de tine

Ce nemernică eşti, noapte,
Cu fir galben prins în lună
Şi cu limba mătrăgună
Între buzele răscoapte.

Mai subţire ca o liră
Şi mai unsă ca un zeu.
Cine? Tu! Doar n-oi fi eu,
Uite luna cum respiră!

Galopează căpriorii
Până dincolo de şuier
Şi mă-nchizi adânc în fluier.
Cine? Tu! N-or fi cocorii!

Noapte, vine-o babă veche,
Pare-se că-i zâna bună.
Cine? Eu! Doar eu sunt lună
Când mă spânzuri de ureche.

Mare lină şi docilă
Mi se-aşterne-mpăturit.
Noapte, sincer te-am iubit
Ca pe-o crâncenă pastilă.

Şi s-au dus o iarnă, trei,
Poate nouă ni se pare,
Noaptea sare şi răsare.
Ce nemernici dumnezei!

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondul de noapte

Noaptea e un sfetnic bun.
Pe sub frunza de alun,
Închid ochii, luna-i lună,
Ferecată-ntr-o alună;
Mă întreb şi mă supun

Dimineţii din ajun,
Tălmăcită-n soare brun;
Dar eu ştiu că luna-i lună.
Noaptea e un sfetnic bun.

La momentul oportun,
Toate-n mine parcă spun
Să mă ţin de semilună
Şi când luna este lună,
Pe sub frunze mă cunun.
Noaptea e un sfetnic bun.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot despre lună

Toarce luna-ntr-o poveste,
Suie luna sus pe creste,
Luna cade-n ochiul meu,
Luna curge-n Dumnezeu,

Luna mârâie-nspre oi,
Lupii-o mestecă-napoi,
Luna mişună pe mare
Şi m-adulmecă de sare.

Sare luna printre miei,
Se ascunde-n vocea ei:
Pielea ta îmi e totuna,
Când se-mpreună cu luna.

Dumnezeu închide-un ochi,
Luna-i spune de deochi,
Luna faţa îşi întoarnă
Şi mă ninge-n iarnă-iarnă.

Iarnă fără lună nu-i.
Lângă ea tu să mă pui.
Smirnă stau, să stai şi tu.
Lună-i, Doamne, dar trecu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină

[une dernière nuit]

şi dacă ţi-aş spune
ultima noapte acum mâine ultima zi
cu cine petreci

e toamnă
culori se transformă cuvintele pierd
vechi dependenţe te-ajung

şi dacă şi-aş spune
între mâine şi rest doar
un monument
al meu

azi împlinesc 100 sărbătorim e noapte şi cald din lună au ieşit colţi de vampir când toate luminile tac nu-ntreba până la ce gând mai poţi să numeri

poezie de Anca-Iulia Beidac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum l-am putea numi

Cine trece prin foc
Cine trece prin ape
Cine nu-i secerat de raze de soare
Cine se trece prin noapte,
Cine-şi depăşeşte încercările
Şi lună de lună zâmbeşte
Chiar dacă totul se dărâmă în el
Şi sufletu-i putrezeşte
Cum l-aş putea numi?
Cine are tăria
De a se seinucide
Cine trăieşte-n iubirea duşilor
Şi-n ei se regăseşte pe sine
Cine nu-i ucis de lavine
Cine se pudrează cu pământ
Cine poate trăi din gânduri
Şi umblă pe planetă flămând
Cum l-aş putea numi?
Cine se ridică din praf
Şi nu moare în accidente
Cine nu piere de singurătate
Şi nu mai are sânge de viaţă-n artere
Cine din porunca iubitei
Excelează un salt mortal
Cine trage cu energie
La picioare lanţuri de sclav
Cine ridică munţii din groapă
Cine râde cînd e bolnav
Cum l-aş putea numi?

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

(Clar de noapte parfumat...)

Clar de noapte parfumat,
O grădină cu orizontul depărtat...
Şi în somn, pe banca veche, cugetări se contrazic,
Greierul zimţează noaptea, cu nimic.

Cum te-am aşteptat...
Totul a trecut-
Luna pare, în oftat,
Un continent cunoscut.

Aici e frumos aranjat
Orice fir;
Veacurile-au stat
Un oraş, pe vale,- Suvenir.

Clar de noapte parfumat,
O grădină cu orizontul depărtat...
Şi în somn, pe banca veche, tot mai mic...
Greierul zimţează noaptea cu nimic...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Ce mai este... cărţi de noapte
Mai citesc, şi-mi pare că sunt viu -
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?
Ţăcănă un ceas pe-o planşă...
Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?!
Noapte...
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noapte

La noapte am să împuşc Luna!
La noapte, pe uliţa de derbedeu,
Voi scoate luneta, flinta şi briceagul,
Şi-am să mă cert cu Dumnezeu!

La noapte-am să mă caţăr între stele!
Am să mă pun pe cer de-a curmeziş,
Am să înfig cuţitul până la prăsele,
La noapte, voi ieşi din ascunziş.

La noapte, Luna va urla la mine!
Am să o-mpuşc fără de vreun motiv.
La noapte sângele turbat din mine,
În Lună s-o vărsa definitiv.

La noapte, Luna-i sângerie
Şi în al patrulea(!) pătrar.
La noapte, Luna nu va fi, se ştie,
Decât o mască a vieţilor pierdute în zadar.

La noapte, Luna împuşcată,
Va cere îndurare de la noi.
La noapte, când Luna în pătrar se-mparte,
Vom împărţi lumea la doi.

A mea, va fi la dreapta de Luceafăr!
A ta, la stânga de Polar!
La noapte, Luna nu va fi a noastră,
Iar tu, iubito, nu vei avea habar.

La noapte, Luna, ia forma lupilor bătrâni de mare,
Ce vor urla la ceru-ntunecat.
La noapte, Luna ţi-o voi pune la picioare.
Dar ce folos acum, că s-a' mpuşcat?!

poezie de Simina Păun-Moise‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flămândă în dragostea prea plină

Mă-ntrepătrund cu tine-n gând la mine,
Mă contopesc cu fiece fior
Al epidermei celulelor saline
Pe care le dezmierzi cu al tău dor.

Atât de multă foame de iubire,
Aşa de mult ai tace, să-nsetez...
Mă vrei să mă arat cum sunt din fire
Mă vrei în clar de lună să-ţi dansez.

Tăcerea ta mă domină în toate,
Am ocolit să vreau să o urmez...
Te-am evitat chiar şi pe tine, poate...
Deşi, în fiecare noapte te visez.

Mi-ai dat o lună într-o noapte cu lumină,
Şi m-ai iubit neîngrădit până la cer...
Predarea mea n-a fost decât divină,
Fierbinte mi te-ai dat pe timp de ger.

Şi te-am iubit pe loc, cum n-are vină
O floare ce răsare printre stânci...
Eu ştiu că dragostea ce-mi dai este alpină,
Numai de sus, de-acolo mi-o aduci.

Acoperă-ţi privirea ce mă doare,
Când nu îmi eşti, să-ncep să te ador...
Să-mi dăruieşti iar noaptea mea cu soare,
Iubindu-mă, până mă simţi că mor...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile nedespărţirii

1. Noapte.
Miros de pod.
Gardului îi cresc rădăcini.
Apa luminează pământul.
Piatră ascultând.
Cântă un fir de păr.

2. Noapte.
Drum.
Propriile picioare în presupuneri.
Nu mai există verdeaţă separată.

Altă epocă a mâinii,
alt timp al legănării.

3. Noapte.
Acum deja împreună creştem, ne învârtim
cartofi, oameni, câini, acoperişuri...
Cine merge? Cine respiră?
Tu deasupra mea şi mai departe -
ramură, dă-mi mâna,
să nu ne călcăm,
picior al meu de piatră
scoarţă, peşte
vorbeşte, vorbeşte odată...

simţi cum ne bat inimile
sub solzi, sub cochilii
ah, această nelinişte
să o alungăm -
să murim împreună.

poezie de Miron Bialoszewski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o noapte

Clipă galbenă efemeră
Ceară de inimă amorul, speră
Focul ielelor ne împresoară
Şi în lacrimi bătăi omoară

Şi cine le mai şi întelege
Praful din el se poate alege
Ele coboară după iubire
Dată de mult pe amăgire

Şi crezând că o pară iar
Le poate da lumină în amar
Uitând că iubirea nu-i o noapte
Plină de măşti şi false şoapte

E un infinit prea nedefinit
De demoni şi albi îngeri
E făcută să râzi şi suferi
Căci noaptea are şi vid finit

Intre stelele priviri în amor
Ce răsare mai senină-n zor
Nu ia seamă de arse comete
Ce luminează o clipă-n noapte

Pleacând, lăsând negru mai departe
Asteptând in iaduri prea moarte
Doar să simti amăgirea-n noapte
Cu foc de iele-n clipe deşarte

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea...

"Isus este iubire."
(Goethe)

Cea mai mare frumuseţe pe pământ
Ţelul cel mai strălucit şi sfânt
Cine are, cine poate al avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Glas pururea dulce şi plăcut
Bunătate strălucită şi sărut
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Orizonturi largi şi orizonturi vii
Anii tineri cum sunt numai la copii
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Şi furtuna prin iubire-i blând susur
Numai iubirea are chipul drag şi pur
Nimenea, nimenea ca şi iubirea nu-i
Doar iubirea, doar iubirea-i fericirea orişicui.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu...

Eu te-am iubit dintotdeauna,
Când nici nu bănuiam că eşti,
Cum soarele-am iubit şi luna,
Şi zâna bună din poveşti...

Când te-am văzut întâia dată,
Ştiam de mult că te iubesc,
Şi că îmi eşti predestinată,
Din tot noianul omenesc...

Acum îmi eşti la fel de dragă,
Şi nu ştiu cum să îmi explic,
Că înţelege-o lume-ntreagă,
Doar tu nu înţelegi nimic...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinar

Marea de ape
Să mă îngroape
În palma ta

O lună pe cer,
Un gând efemer,
Încă o stea.

Doar două miimi
Sau două treimi
De întrebări...

Noi suntem mai vii,
Noapte şi zi,
Fără urmări.

Cu zorii mă nasc,
Când zorii mă pasc
De pe nisip,

Mai şterge-mi din nopţi,
Doar dacă mai poţi,
Luna din chip.

Când trece în zbor
Cocor sub cocor,
Am amuţit.

Azi toate au fost
Cumva fără rost.
Poate-am murit...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar nebunii

Mai pune mă' mâna pe-o carte
Rafturile gem, uite se rup
Viaţa e ca o închisoare şi la zdup
Nu poţi să ai de alta parte

Tainiţele se desprind din tine
Uită-te nisipul cum îţi cură
Acadelele car îţi ies din gură,
Mai bine le-ai fi înghiţit, mai bine

Ia cartofii de pe jar că trag în lună
Doar nebunii pot să scrie poezii
Uită-te în oglindă, nu te mai hlizi
Când lumina umbrele-şi adună

Pune întrebări, află cine eşti
Semnele coboară peste noi de sus
De ce eşti în stare, cine te-a adus
Aici unde plouă noaptea prin fereşti

Lasă-le să zboare celelalte trebi
Toacă-le mărunt până se pierd
Vorbele cu care crezi că te dezmierd
Vin de la străinii despre care întrebi

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de lună

Noapte, noapte
îmi dai şoapte,
de iubire şi de dor,
sărutarea lui pe pleoape,
dragostea ca un fuior
ce se toarce zi de zi
în lumina soarelui
împletindu-se cu luna,
în braţele cerului!
Noapte, noapte
îmi dai vise,
pentru clipele ucise,
în zile de cumpene
când tânjeam de dragoste
şi rugam păsările
să mi-l ţină-n cântece,
cum lumina soarelui,
viaţa pământului!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru carte

(lui Ion Marin Sadoveanu)

Carte —
Sora mea cea bună,
Din ce sfântă-mpreunare
Te trezişi la mine-n casă
Intr-o noapte fără lună,
Când,
Cu coatele pe masă,
Obsedat de-acelaşi veşnic
Şi suspect semn de-ntrebare
M-afundam în întuneric,
Ca un muc de lumânare
Intr-un sfeşnic?
Carte —
Sora mea-nţeleaptă
Şi cuminte,
Spune-mi, cine
Ma sorti frate cu tine
Intr-o noapte fără lună,
Când —
Pe-aceeaşi cale dreaptă —
Ne trezirăm împreună,
Mână-n mână,
Ca-ntr-un raft de librărie
Unde numai dracul ştie
Ce te-aşteaptă?
Carte —
Sora de beţie,
De extaz
Şi nebunie —
Magică bijuterie
De cuvinte
Şi imagini
Mâzgălite pe hârtie
Cine te-mbrânci spre mine
Să te vinzi fără ruşine,
Ca femeile pe bani?

Carte dragă,
Nu ştiai
Că — oricine-ai fi —
Tu n-ai
Decât trei sute de pagini
Iar eu,
Trei sute de ani?

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declin opalin

Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine eşti...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea fereşti.

Prin tine, o urmă-i lăsată
De paşii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.

Şi luna mi-e soră de sânge,
Şi vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.

Şi pactul cu noaptea l-aş face,
Să ştiu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Şi rodul din noi va plesni.

Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine şi-n noi
Şi noaptea mi-e soră de seară,
Şi vântul mi-e frate de ploi.

Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea-soarelui

adu-ţi aminte de câtă lumină
are nevoie zigzagul în plus al rădăcinilor
prelungit în nervurile ce se alungesc
prin tulpină în palmele frunzelor
până în vârful degetelor primitoare de cer
a preagalbenelor petale
călăuzite de un zeu nemuritor
pe care îl urmează
mai supuse decât orice femeie
ce ştie foarte bine cine trebuie iubit

aici jos nu se mai aude nimicziua-i pe ducă
pare-se că nimeni nu mai e atent
spre ce parte porneşte
soarele înainte să spună
noapte bună florii sale aşa cum a promis
când nu-l va mai putea zări răsărind
atât de treaz în cealaltă jumătate ascunsă ei
corp plin de el însuşi
supărător de strălucitor

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!