M-ai ucis lent...

Mi se părea că te cunosc,
Dar rănile mă tot opreau
Să te cuprind, şi e firesc,
Jaruri in inimă m-ardeau...

De ce m-ai condamnat să sper,
Oare-ai uitat cât te iubeam?
În suflet ninge şi e ger
Şi-n casă lumânări nu am...

Cerneala s-a uscat pe foi
Căci am tot scris gânduri amare,
Am pozele în care noi
Ne-mbrăţişam şi prea mult doare...

Nu îţi mai cer de-acum nimic,
Căci am tot primit NIMIC şi TOT;
Să nu îmi ceri să-mi fii amic,
Eu pentru tine nu mai pot...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai uitat...

Am mai uitat din când în când să trec
Prin universul ce te înconjoară,
Am tot uitat şi astăzi iarăşi plec
Şi-i frig şi ninge în a noastră vară.

Am mai uitat să-mi fii în amintire
Şi încercând din când în când să vin
M-atinge clandestin a ta iubire
Şi-n fiecare zi mai mor puţin.

Tot rătăcind prin dorul ce ne leagă
Doar am crezut că am şi bucurii,
Şi-am mai uitat să-ţi spun că îmi eşti dragă
Şi nopţile ţi-au devenit pustii.

Am mai uitat să-ţi dăruiesc o floare
În lacrimi ţi-am lăsat nuanţe gri,
Şi-n inimă rămâne-un dor ce doare
Uitând să uit de tine-n orice zi.

Am mai uitat şi poate-am fost departe
Gândind că în uitare îmi revin,
Cu inima rămasă jumătate
Am şi uitat... să mai trăiesc puţin...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine e iubire...

Nu te cunosc de multă vreme...
Dar te iubesc cum n-am crezut!
Studiat prin grafic, scheme...
Te-ai dovedit a fi ce-am vrut.

Şi n-ai făcut nimic să fie,
Chemarea mea către iubire...
Te-am pus în ramă aurie,
Şi-n inimă, în nemurire.

Nu tot ce simţi... şi înţelegi...
Nu ce-ţi doreşti, va fi să ai.
Sunt taine care le culegi,
Şi lucruri care le chemai.

Şi totul mult prea încâlcit...
Cum n-aş fi vrut acum să fim!
Dar, ţi-am dat timp cât ai dorit,
Şi că vom fi... că ne dorim.

Şi cică dragoste învinge...
Şi se mai spune că triumfă!
Dorul din urmă mă ajunge,
Mă domini dur ca o poruncă.

Aşa iubire n-am avut...
Aşa intens n-a fost să-mi fie!...
Credeam că totul e pierdut,
Dar tu... m-ai scos din colivie!

Şi m-ai eliberat în toate...
Şi nici nu ştii ce mult însemni!...
Destinul ce e scris în acte,
Ne-ndrumă-n inimi să fim demni!

Şi îţi mai spun un "te iubesc"...
Pe care nu-l rostesc oricum...!
Dragoste sinceră-mpletesc,
Sperând să nu rămână scrum.

E tot ce simt şi tot ce am.
M-am dat pe mine cu ce sunt...
Ce ai simţit şi ce simteam...
S-atingă un deznodământ.

Acolo unde e iubire,
Cântă şi soarele prin stele...
Să fie finala regăsire,
Iar eu s-aleg dintre inele...

Nimic nu-i greu când ştii ce simţi...
Nimic nu te împovărează!
Nimic nu are cuie, zimţi...
Totul e clar şi doar vibrează!

Şi pentru mine e iubire...
E dragostea ce-am tot sperat!...
Sper să nu fi fost risipire,
Ce-am dăruit şi-am aşteptat...

Poemă dedicată tuturor îndrăgostiţilor cu inima frumoasă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta... (Steaua mea...)

Eşti steaua care îmi răsare,
Când gânduri negre mult apasă...
Îmi străluceşti atât de tare,
Eşti altruistă, luminoasă!...

Şi m-ai purtat în gând mereu,
Cu inima m-ai îndemnat
Să nu renunţ la visul meu,
Şi veşnic m-ai încurajat!

Tu mă cunoşti între adâncuri...
Mă simţi cu inima ta dulce,
Şi mă citeşti prin multe rânduri...
Ca duhul meu, tot să mai urce...

Eşti vrednică de o iubire,
Ce este scrisă doar în Cer...
Meriţi candoare, împlinire...
Mă încălzeşti pe timp de ger...

Ai să primeşti daruri curate...
Ceea ce tu ai semănat,
Şi de iubire să ai parte...
Căci doar iubire tu ai dat!

Puţini sunt cei care te simt pe tine,
Controversată te-ar numi...
Caracteristici mult prea pline,
Te definesc întru a fi...

Şi deranjezi pe multi, se pare,
Când luminezi prin a ta fire...
Eşti caldă şi strălucitoare
Ca multă lume, să se mire...

O fi adevărat, se spune...
Ce stea în frunte, porţi în viaţă...
Ce este scris, nicicând apune,
Iar steaua ta, este măreaţă!...

Aş vrea să ştii cât te iubesc...
Aş vrea să simţi că eşti un soare,
Pentru aceia ce nutresc
Dragoste-n suflet, ca şi-o floare...

Eşti preţuită că exişti...
Prin al tău fel, prin a ta fire...
Un Bravo sincer că rezişti,
Şi n-ai căzut în amăgire...

Şi poate toate au un rost...
Şi soare mult va fi să fie,
Cine nu vede este prost,
Căci eşti balsam şi alifie!

Şi multă binecuvântare,
Eu îţi urez la ceas de noapte...
Iar steaua ta, nicicând nu moare,
Destinul tău, e scris în Carte!

Să ai tot ce inima cere...
Să fii mereu aceeaşi stea...
Uită de lacrimi şi durere...
Şi nu uita de steaua ta...!

Eşti stea care călăuzeşte...
Eşti pentru mine un îndemn,
O stea care voit orbeşte
Pe omul care nu e demn!

Tu să rămâi veşnic în soare,
Să ai Lumină şi iubire...
Să străluceşti atât de tare,
Şi să atingi o împlinire...

Meriţi respectul ce ai dat...
Să fii citită printre rânduri...
Şi dragoste şi gând curat,
Să fii în ale noastre gânduri...

Te port în inimă mereu...
Nu stiu să mă exprim mai bine...
Tot ce am scris, am fost doar eu,
Aceste gânduri pentru tine...

Şi nu uita că te iubesc...
Deşi iubirea astăzi moare...
Şi ce eu sunt, îţi dăruiesc,
Stea călăuzitoare...!

Un La mulţi ani sincer îţi scriu,
Cu sănatate şi iubire...
Şi lângă tine-aş vrea să fiu,
Şi să intrăm în nemurire...

Aici nu se termină tot...
Există viaţă după viaţă.
Eşti dreaptă ca şi un pivot,
Iar steaua ta, veşnic măreaţă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot pe tine...

Când zâmbeşti, zâmbesc şi eu.
Când eşti tristă, plâng mereu.
Când greşeşti, te înţeleg
Şi tot pe tine te aleg.

Când m-ajuţi, îţi mulţumesc.
Când mă cerţi, înebunesc.
Când îmi ceri, eu îţi ofer
Şi tot pe tine te prefer.

Când eşti speriată, te alint.
Când mă-ntrebi, nu te mint.
Când crezi că uit, îmi amintesc
Şi tot pe tine te doresc.

Când îmi şopteşti, te ascult.
Când nu-ţi ajunge, aduc mai mult.
Când nu ai, eu îţi fac
Şi tot pe tine eu te plac.

Când lipseşti, eu mă sufoc.
Când ai ghinion, îţi dau noroc.
Când nu-nţelegi, îţi definesc
Şi tot pe tine te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Am să-ţi spun de ce zâmbesc,
Că vreau s-auzi tot ce gândesc,
N-am să mint, îţi spun de bine...
Da, drag prieten, e despre tine.

Ştiu că acum citeşti atent,
Chiar dacă sunt absent,
Căci mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Iar tot ce-i scris e scris de mine.

Întâi de toate, îţi mulţumesc,
Am mâncat, deci nu glumesc,
Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,
Mulţumesc că mă asculţi.

E greu, când spun ce simt cuiva,
Devin nesigur, şi nu aş vrea,
Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,
Vreau să ştii tot ce gândesc.

Te admir că mă-nţelegi,
N-am crezut că vrei să-ncerci,
Sunt dificil, ciudat în toate
Dar tu mi-ai spus că nu se poate.

Mi-ai zis direct că sunt special...
Nu ciudat, şi nici normal,
Aveai dreptate, ai zis bine,
... special, căci te cunosc pe tine.

Din nou, repet: îţi mulţumesc,
M-ai învaţat ceva firesc,
Mi-ai amintit ce am uitat:
Că am un prieten adevărat.

Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,
M-am deschis, m-am străduit,
Am vrut să ştii de ce zâmbesc,
Am vrut să ştii tot ce gândesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bebe ştrumf

Bebe ştrumf, micuţ, modest
Am să-ţi spun de ce zâmbesc
Căci vreau s-auzi tot ce gândesc,
Când pe tine te privesc.
N-am să mint, îţi spun de bine...

Da, drag ştrumf, e despre tine.
Ştiu că acum citeşti atent,

Chiar dacă eu sunt absent.

Tu mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Eşti un ştrumf, iar tu ştii bine,

Tot ce-i scris e de la mine,
Din inimă pentru tine.
Întâi de toate, îţi mulţumesc,

Iar acum eu nu glumesc. 

Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,

Mulţumesc că mă asculţi.
E greu, când spun ce simt cuiva,

Devin nesigur, şi nu aş vrea,

Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,

Vreau să ştii tot ce gândesc.
Te admir că mă-nţelegi,

N-am crezut că vrei să-ncerci,

Sunt dificil, ciudat în toate,

Dar tu mi-ai spus că nu se poate.
Mi-ai zis direct că sunt special, 

Nu ciudat, şi nici normal,

Aveai dreptate, ai zis bine,

... special, căci te cunosc pe tine.
Din nou, repet: îţi mulţumesc,

M-ai învaţat ceva firesc,

Mi-ai amintit ce am uitat:

Că eşti un ştrumf adevărat.
Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,

M-am deschis, m-am străduit,

Am vrut să ştii de ce zâmbesc,

Am vrut să ştii tot ce gândesc.
Si să ştii destul de bine,
C-am scris numai pentru tine.
Iar ca mesaj de încheiere,
Hai pa-pa, la revedere.

poezie satirică de Dacian Nemeş
Adăugat de Dacian Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea s-a stins

pentru Bianca

Lacrimi nu mai am, când te privesc zăcând neînsufleţită....
În agonii şi suferinţe te-am privit zvâcnind...
O singură dorinţă aveam a-mi fi împlinită...
Ca tu, să te mai bucuri... prin viaţă tot trăind....

Nu poate nici cuvânt, şi nici lacrimi amare,
Să stingă cea durere ce-o simt în piept arzând...
Mi-ai fost copilul dulce, ce m-alinta c-o floare,
Iar eu... fără de tine, mă văd uşor căzând...

Şi te-am iubit, cum nu se scrie-n cărţi...!
Şi mi-ai fost în suflet... tu mult m-ai alinat...!
Poate să mai treacă încă zece vieţi...
Eu nu am să te uit, copil mult adorat!

Bianca, te iubesc! Tu eşti acum plecată...
M-ai părăsit şi tu... cu mult, mult prea devreme...!
Şi trebuie s-accept soarta... deşi, neresemnată...
Primisem despre tine, atât de multe semne!

Nu pot eu fără tine! Copil celest ce-ai fost...
Sufletul mi-e spart în cioburi răsfirate...
Voi înţelege poate, că totul are-un rost...
Deşi, prin agonii plutesc acum în toate!

Mă doare şi mă probuşesc de a ta plecare...
Ai fost prea tânără, când tu m-ai părăsit...!
Acum am o nevoie aprig de-o schimbare,
Am inimă zdrobită şi suflet pustiit!

Oh, te iubesc atât! Iubesc spre veşnicie...!
Şi ne vom revedea... atunci când ceasul vine.
Tot ce-a fost dat să am, mi-a fost luat să-mi fie...
Dar ne vom întâlni... pe plaiuri verzi, divine.

Tu, suflete curat... să ştii cât te-am iubit!
N-aş fi crezut vreo clipă... să mori în locul meu...!
M-aş fi sacrificat... şi iar m-aş fi zidit...
Şi ţi-aş fi luat durerea şi tot ce ţi-a fost greu.

Şi la final am înţeles: noi nu putem alege!
Destinul este scris cu mult timp de am fi...
Acela ce iubeşte... doar bucurii culege,
Nimic din ce-ţi propui... nimic nu vei primi!

Pentru aleşii Domnului...
Dedicaţie specială pentru fiica mea, plecată prematur către cele sfinte...
R. I. P. BIANCA - 3 februarie 2000 - 22 mai 2017

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am

Şi chiar nu contează nici cât şi nici ce,
Ce bine că am şi ce bine că e,
Ce bine că râd, chiar de lacrimi mai curg,
Am rază de soare, am zi, am amurg

Am vise născute din ochi migdalaţi,
Ce-mi cer sărutări pe obraji sidefaţi,
Am drept să iubesc inocent şi nebun
Şi glas ce mă-ndeamnă cuvinte să-ţi spun

Nu vreau să renunţ, pot avea tot ce n-am,
Am dulci amintiri să nu uit cât iubeam,
Am urmele tale în suflet şi-n gând,
De suflet sensibil cu trupul plăpând

Am dreptul să fiu în poem mângâieri
Şi flori să-ţi ofer, chiar de poate nu ceri,
Ba chiar am mai mult decât tot ce visam,
Am dragostea ta şi pe tine te am

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă fără precedent... (Doresc!)

Şi tot ce fac e să mă-ntreb de tine,
De-ţi este bine, de eşti fericit...
Şi chiar de nu ai procedat cum se cuvine,
Eu te-nţeleg, te iubesc şi nu te vreau robit!

Şi chiar de m-ai îndepărtat când te doream,
Am acceptat, plângând în mine mut...
N-ai vrut să ştii ce am simţit şi ce simţeam,
N-ai vrut să dai iubire cu-mprumut.

Şi îmi doresc să fii tot al meu!...
Nu vreau doar jumătăţi de viaţă!
De-acum să fim doar noi doi mereu,
Să spargem distanţa cea de gheaţă...

Şi tot ce fac, îmi zboară inima spre tine...
Nu pot să o opresc...!
O parte din mine, să fi rămas la tine,
E tot ce sper şi tot ce îmi doresc.

Şi îmi doresc povestea care,
Ne readuce în faţă pe amândoi...
Mă iubeşti tu, atât de tare oare,
Să fii al meu... să ne unim din doi?...

Mi-e dor imens de zâmbetul tău dulce,
Mi-e dor să mă arunci în lumi de vis...
Ce aduce ceasul, anul nu aduce
Şi sper la un miracol mult visat, nestins!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul raţiunii naşte îngeri

Mă tot holbez la poză, nesătul
Şi mă întreb: ce să se fi-ntâmplat
De a dormit mai mult decât destul
Şi toată dimineaţa mi-a-ncurcat?

Căci, la-nceput, mi se părea că visul
Ce-a demarat în seara dinainte
Continuă şi am aici trimisul
Din Lumea-Pentru-Unii-Doar-Cuminte.

Păi – zău, aşa! – părea că e un înger
Cu aripile-ascunse undeva,
Cu buzele un roşu ca de sânger
În toamnă, nu mai zic... pe canapea.

Nu-mi aminteam, dar cred c-a fost o noapte
Activă rău, căci şi eu, obosit
Din ce-o fi fost pe-acolo, printre şoapte...
"Să-i fac o poză!" – brusc, mi-am revenit –

Şi-acum o tot privesc şi tot... nimic!
Dar ştiu precis: nevasta n-a aflat,
Căci am întors-o – nu prea mult, un pic –
Şi-am pus cearşaful, iute, la spălat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece şi pustie!
Nu mai credeam în viaţă, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai ştiam ce-i zâmbetul, eram o dimineaţa stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar şansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viaţa tot mai goală în faţa mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu ştiu cât aş putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot şi să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Şi-n nopţile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aş fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Şi mă dori, o durere atât de surdă, aş ţipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar şi pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi şterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugare

Dă-mi, Doamne, Tu, ce nu ştiu eu a cere
Şi cere-mi Tu ce nu ştiu eu a da
Căci tot ce-mi dai mi-aduce mângâiere
Şi tot ce dau să fie-n slava Ta.

Dă-mi, Doamne, tot ce aş putea-nţelege
Şi cere-mi tot ce nu pot cuprindea
Ca să mă-nvăţ o simplă, strictă lege
Să am mereu cuprinsă-n firea mea.

Dă-mi, Doamne, Tu, poruncă de la Tine
Ca tot ce n-am să pot să dau oricui,
Să stea pe veci Cuvântul Tău în mine,
Şi greutăţi să nu fac nimănui.

Dă-mi, Doamne, Tu, ştiinţa cea pe care
Tot Tu s-o ceri spre Tine-a o-ndrepta,
Că nu mi-ai dat nimic spre îndreptare
Ce să nu pot pe umeri a purta.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Să-mi iau la revedere n-am să pot.
Sunt lacrimi multe între noi... şi dor,
De-aş colinda în gând pământul tot,
Cu lacrima nu am să-l mai măsor.

Pe pleoapa grea am scris cu nouri gri
Şi lacrimi ruginii de frunze-au curs,
Căci a trecut o zi şi înc-o zi,
În suflet, toamnă aspră, mi-ai pătruns.

Pe foi mototolite-ar fi-n zadar
Să-mi iau adio, ştiu că ar fi greu,
În toamnă m-aş ascunde iar şi iar,
Căci este toamnă şi-n sufletul meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompletă...

Nu te condamn că eşti cum eşti...
Şi egoist şi evaziv...!
Dar, îţi condamn că risipeşti,
Ce ţi s-a dat... cu un motiv!

Nu te blamez că stai departe!
Şi nici că nu oferi nimic!
Dar puteai da parte cu parte...
Şi făceai mare, ce-a fost mic!

Nu îţi condamn nici caracterul,
Ce e mai mult alunecos...
Orgoliul întărit ca fierul...
L-am înţeles... dar păcătos!

Nu te condamn că m-ai minţit...
Deşi, minciuna-i păcat mare!
Dar, tare mult tu ai lovit
Într-un biet suflet... ca un soare!

Şi la final, am înţeles...
Nu e iubire când nu doare!
Tu să te-amuzi ţi-ai tot ales,
Deşi o inimă, încet moare...

Nu te condamn că te tot joci,
Şi viaţa o iei ca pe-o glumă!
Că m-ai trântit dur peste roci,
Şi mi-ai făcut viaţa nebună!

Eu te condamn că nu te-nvingi!
Că nu te depăşeşti pe tine!
Să ai ce simţi şi să atingi...
O fericire-ţi aparţine!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii

eu bat la uşa ta din nou
şi-n inimă îmi urlă lupii

te vreau flămând
şi bat mereu
la poarta-ţi grea din suflet

nu-ntrebi nimic
nu zici nimic
dar ştiu că eşti acolo
râzând că plângi
tot aşteptând
să-ţi înţelegi destinul

mi-a mai rămas un lup
în piept
şi te mai strig o dată
cuvintele se sparg de cer
n-am să-ţi mai cer nimic

rămâi
îţi las la uşă lupul istovit
şi urletul din mine

de vei deschide într-o zi
mă vei găsi în tine

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Adrian Păpăruz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

şi visul e o treaptă care
ne duce către-un loc
ce nu e vis
e o-mplinire-a gândului
într-un abis
e presimţirea vieţii noastre
viitoare

tot ce am scris
există şi va fi
răstălmăcit de mine-altcineva
nimic nu se va pierde
chiar de-aş vrea
căci şi cuvântul e o treaptă care
ne duce către-un loc
ce nu-i uitare

tot ce visez şi scriu
tot ce iubesc
sunt trepte către lumea
ce-o să fie
de m-a durut şi-am plâns
am redospit
în inimă şi-n suflet
veşnicie

iar de lumini şi umbre
m-au chemat
la hora lor de antice mistere
am tot dansat, am tot dansat, am tot dansat
ţinându-mi ochii sus către repere
către planete, stele, galaxii
acolo unde iarăşi
noi vom fi

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide-mi uşa

E timpul când colinda dulce îşi cântă lerul
Cum ciocârlia înspre cer şi-înaltă trilul său...
Doar pentru mine cerul astazi şi-închide poarta,
Mantia norilor mi-ascunde astăzi dorul greu.

E seara sfântă de colinde, dar ce durere-n suflet,
La tine la fereastra, colindul am venit să-ţi cânt.
Colinda strămoşească, la fel ca lacrima, azi curge,
Căci astă seară plâng, amar îmi este sufletul...

Azi bucuria mi-e departe, tristetea-n inimă apasă,
Tot mai amar şi mai sărac, Crăciunul este fară tine.
Primeste-mă în casa sufletului tău, mi-e frig iubire,
Cu caldul braţelor, cuprinde-mă, că-mi este dor...

Nu vreau să plâng în astă seară, e seara lui Isus
Dar cum să fac? Tu eşti departe, doar gândurile, nu ajung.
Doar amintirile-s la tine, alintă-le cu glasu-ţi lin;
Tristeţea să-mi alungi, la piept să mă cuprinzi.

Deschide-mi uşa, să te colind în astă seară am venit,
Lumina sfântă de Crăciun, îmi poartă dorul ce mă arde.
Că nu mai ştiu demult, ce este aceea sărbătoare...
Nu ştiu nimic fără de tine, cât imi doresc a fericirii cale.

Fii tu steluţa mea albastră, pe cerul nopţii mele triste;
Lumina în inima tu să-mi aprinzi, să ştiu că nu visez.
Când magii vor porni, cu daruri, în drum spre Betleem,
Şi-or ninge fulgii reci pe suflet, spre cer o să privesc.

Tu ştii cât îmi doresc să fiu acasă, de ani de zile nu ajung,
Şi sărbătorile-s amare, departe de tot ce nu-i român.
Te-aştept in visul meu de noapte, de mine tu să-ţi aminteşti
Şi poate te transformi în moşul, ce poartă daruri azi la toţi.

Dar mie daruri nu-mi aduce, fii darul meu, de poţi
Tu inima să-mi porţi iubire, să am pe lume azi un rost.
Când îngeri cânta-n ceruri fericirea, că s-a născut Hristos,
Eu plâng... şi cânt colinda tristă, căci ştiu că mă aştepţi.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!