Pe un tărâm îndepărtat

Aş vrea să fie-adevărt,
Că, după ce nu voi mai fi,
Pe un tărâm îndepărtat,
Părinţii îmi voi întâlni,

A mamei mână s-o sărut,
Pe tata să-l îmbrăţişez,
Să fie noul început,
În preajma lor să mă aşez,

Ei, doi bătrâni striviţi de ani,
Din lume duşi cu bun temei,
Eu, bir plătind la veterani,
Mai gârbovit chiar decât ei,

Ne-am despărţit pe când eram,
Ei, la al vieţii trist sfârşit,
Iar eu, ca fructul de pe ram,
De miezul vârstei pârguit,

Azi eu sunt mai bătrân ca ei,
Şi m-or privi nedumeriţi,
Neştiutori, de au temei,
Să fie trişti sau fericiţi...

Dar, cum o fi, cum nu o fi,
Aş vrea să fie-adevărat,
Părinţi că se-ntâlnesc cu fii,
Pe un tărâm îndepărtat...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar putea să nu fie frumos să fii bun, 6655321. S-ar putea să fie îngrozitor să fii bun. Şi când îţi spun asta, îţi dai seama cât de contradictoriu sună. Sunt convins că voi avea multe nopţi albe din cauza asta. Oare ce vrea Dumnezeu? Vrea să fii bun sau să alegi să fii bun? Oare un om care alege să fie rău ar putea fi într-un fel mai bun decât un om căruia i se impune să fie bun?

Anthony Burgess în Portocala mecanică
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să văd doar feţe luminoase,
Să nu mai văd bătrâni singuri în case,
Să văd doar partea cea frumoasă a vieţii,
Să nu mai văd umbrele tristeţii.

Aş vrea copiii să-nţeleagă,
Că de bătrâni totul ne leagă,
Acestora să le fim sprijin şi-ajutor,
C-odată vom ajunge şi noi la vârsta lor.

Vedem mereu trotuarele pline,
Iar la biserică nu se-nghesuie nimeni,
Aceleaşi chipuri, aceleaşi de ani buni,
Iar tinerii nu ştiu să facă-nchinăciuni.

De aş putea să schimb şi eu ceva,
Ar fi ca lumea să nu mai fie atât de rea,
Iar omul să nu mai vadă paiul din ochiul mei şi-al tău,
Ci să priceapă că bârna e chiar în ochiul său.

Aş vrea să văd o lume mai frumoasă,
Aş vrea să fie bucurie-n casă,
Aş vrea să fie cu toţi din casă la o masă,
Aş vrea să fim smeriţi, mai darnici şi mai buni,
Iar tinerii să-nveţe să facă-nchinăciuni,
Cele "Zece Porunci" să le-mplinim
Şi-astfel buni creştini noi o să fim.

poezie pentru copii de Andrada Brînduşa Keszeg
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

E=mc2

Drumul dintre Andromeda şi Calea Lactee
Nu-i decât o idee
Se-apropie fără să ştie
Găurile negre din inimile lor
Vor
Împreună să fie.
Am întâlnit în Univers o stea
Soarele-steaua mea
Mi-a spus că nu vrea
Că se gândeşte la copilul său – Pământul
Pe care curge apa, bate vântul
În care eu îmi voi săpa mormântul.

Nici eu nu vreau să mor, lumina mea,
I-am spus în grabă mare, doamnei stea.
Hai să păstrăm distanţa, să fugim,
Şi să uităm că suntem şi poate ne iubim.
Şi ne-am îndepărtat crezând că ne-am întâlnit
La timp nepotrivit pentru iubit.

Dar dragostea nu are ceas la mână
Eu am lăsat-o să rămână
În preafrumosul său sistem solar
Şi m-am îndepărtat luceafăr trist, hoinar.

Ne distanţăm secundă cu secundă
Rămânem un corpuscul şi o undă
Pe când găurile negre din noi
Având viteza infinit ori doi
Tind una către alta cu forţă infinită;

Iubita mea, degeaba eşti grăbită!...

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am îndepărtat...

Ne-am îndepărtat unii de alţii,
Chiar dacă fizic, aproape suntem.
Ne-am îndepărtat, noi, fraţii,
Şi am uitat că şi surori avem.

Părinţii îşi caută copiii,
Dar au crescut, ei nu mai sunt...
Neamul îşi plânge fiicele şi fiii,
Care sau dus prea devreme-n pământ.

Bunicii şi nepoţii, sunt speranţa vie,
Că neamul nost' va dăinui în veci.
Cum zburdă mieii pe câmpie,
Aşa să zboare şi gândurile noastre reci.

Să ne apropiem cu căldură unii de alţii,
Şi să ne iubim mai mult, aşa ca fraţii.
Să întindem o horă mare a unirii,
Şi să sărbătorim fiecare clipă a fericirii.

poezie de Ovidiu Kerekes (28 februarie 2021)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru părinţi

Unde sunteţi voi, părinţii mei?
Ce n-aş da să vă mai văd o dată!
Aţi murit de tot, sau sunteţi zei
Rătăcind pe bolta înstelată?

Astăzi sunt celebru şi bogat
N-am de ce mă plânge, am de toate
Fie Domnul veşnic lăudat
De mi-ar da şi-un strop de sănătate.

Ce folos că scriu şi câştig bani?
La ce bun politica înaltă?
Eram fericit în primii ani
Când am fost, cu toţii, laolaltă.

Casa era plină de copii
Nu ştiam ce-nseamnă supărarea
N-aveam noi prea multe jucării
Nu ştiam ce-i muntele, sau marea.

Însă gustul vieţii era bun
Râdea-n soare iarba după ploaie
Jubilam de Paşte şi Crăciun
Puneam cele mai curate straie.

Plutea, ca un duh, în mahala
Farmecul discret al sărăciei
Îngerul cu spadă ne veghea
N-am fost sclavi păcatului trufiei.

Voi ne-aţi îndrumat să ne rugăm
În genunchi, aşa cum se cuvine
Lui Iisus credinţă să-I jurăm
El să ne înveţe ce-i mai bine.

Lui să-I mulţumim înlăcrimaţi
Că nu ducem lipsă de nimica.
Două surioare şi trei fraţi
Inimi mari, ce n-au ştiut ce-i frica.

Azi dau filmul vieţii înapoi
Să pricep secretul casei noastre:
Se rugau părinţii pentru noi
Domnul să ne scape de dezastre.

Nu există scut mai minunat
Decât rugăciunea cea smerită
Şi o viaţă fără de păcat -
Iar răsplata fi-va înzecită.

Le spun tuturor să fie drepţi
Din puţinul lor să facă daruri
Toţi ateii cred că sunt deştepţi
Însă dracul i-a jucat la zaruri.

Îmi e dor de cei neprihăniţi
De la ei îmi iau şi azi putere...
Unde sunteţi voi, părinţi iubiţi?
Mă primiţi la masa de-nviere?

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (3 martie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019

poezie de Camelia Opriţa (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreţi voi, părinţi

Vreţi voi, părinţi, să fie copii voştri sfinţi?
Scăldaţi-i nu în apă, ci-n lacrime fierbinţi.
Hrăniţi-i nu cu pâinea aceasta pe pământ,
Ci cu puterea dulce a sfântului cuvânt.

Vreţi voi să vă asculte în totul şi mereu!
- Dar ascultaţi voi oare aşa de Dumnezeu?
Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?
- Dar viaţa voastră cum e, şi ce văd ei la voi?

Îi vreţi cu-îmbrăcămintea smeriţi şi cumpătaţi
Şi cu umblări curate, dar voi cum vă purtaţi?
Când voi umblaţi ca lumea şi vă purtaţi aşa,
Voi veţi purta osândă de creşterea lor rea!

Cădeţi mai bine-n lacrimi cu-amar să vă rugaţi
Să vi se ierte vina şi viaţa să schimbaţi.
Abia atunci vor creşte şi-ai vostri fii frumos
Cu sufletul şi trupul urmaşi ai lui Hristos!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie pentru nunta de aur a părinţilor mei

Ziua asta-i pentru voi anume,
Căci cincizeci de ani de bucurii
V-au fost sprijin vieţii trecătoare
Lângă rude, naşi, lânga copii...

V-aţi clădit palatul fericirii...
Astăzi, iată! Iar vă cununaţi.
Legământ dumnezeiesc vă leagă
Şi pios, genunchii vi-i plecaţi.

Mărturii şi flori vă stau dovadă,
Toţi cei dragi, din cer părinţii buni...
Mamă, îţi sărut muncita mână!
Tată, vezi cât sunteţi de bătrâni?!

Vă iubesc! La voi îmi cer iertare
De-am greşit cu gândul sau cu fapta!
Toate-n lume, vai, sunt trecătoare,
Dar vor fi pe veci, mama şi tata.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi pentru tatăl învins

Unde vă duceţi, puteri părinteşti
Şi vă tot stingeţi mereu,
Tată, ce faci şi de ce-mbătrâneşti,
Frate mai mare al meu?

Când eu eram mai tânăr şi tata era tânăr
Jucându-se cu mine, ca-n basme şi minuni
El mă purta pe braţe şi m-arunca pe umăr
Sau ne trânteam prin iarbă ca doi prieteni buni.

Era bărbat puternic, intra cu sacu-n moară,
Nu-l speria nimica, avea puterea sa
Şi mă-nvingea la luptă în fiecare vară
Şi protector şi tandru spre mine surâdea.

Dar a venit o toamnă cu mult porumb de lapte,
Dar a venit o toamnă cum n-aş mai vrea să văd,
În mine era ziua, în tata era noapte.
Şi-a început al vârstei neînfrânat prăpăd.

Noi ne jucam de-a trânta stând umăr lângă umăr
Şi l-am simţit că pică sub umărul meu stâng
Şi-am înţeles că tata, de-atunci nu mai e tânăr
Şi-nvingător în luptă, am început să plâng.

Ca un copil sub mine voia să se agaţe
De-un umăr mai puternic ca să nu-i fie greu
Şi îmi venea să urlu şi-apoi să-l port pe braţe,
Tu, iartă-mă de toate, părinte bun al meu.

A fost cea mai cumplită şi cea din urmă trântă,
Lătrau în depărtare şi-n sângele meu câini,
Am ajutat făptura părintelui meu sfântă
Şi lacrimi de iertare îmi şiroiau pe mâini.

Aş vrea să se întoarcă iar vremea minunată
Când tu în bătălie mă învingeai uşor,
Mai bate-mă o dată şi fii puternic, tată,
Că tu crescând în vârstă şi eu încep să mor.

Îndreaptă către ceruri puternicul tău umăr,
Tu, care-n biruinţă mai cald mă ocroteşti,
Învinge-mă în luptă, să cred că mai eşti tânăr,
Aşează-mă sub braţul tutelei părinteşti.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă între două fiinţe ce se iubesc deopotrivă şi a căror viaţă e plină neîncetat de dragostea lor a survenit un nor, chiar dacă acest nor se va risipi, el lasă în suflete urma trecerii lui. Sau iubirea devine mai intensă, mai vie, aşa cum pământul e mai frumos după ploaie, sau zguduitura încă se mai simte, ca un tunet îndepărtat pe un cer senin; dar nu mai e cu putinţă o întoarcere la viaţa dinainte, şi iubirea trebuie fie să sporească, fie să se diminueze.

Balzac în Istoria celor treisprezece, Ferragus
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din burta mamei

Stăteam în burta mamei, solo,
Chircit, ca într-un sac...
Venea şi tata pe acolo,
Să vadă ce mai fac,

Dat tatii nu-i eram prea drag,
Căci mă-nghiontea, grăbit,
Şi, mă-mproşca, dintr-un ciomag,
Cu lapte covăsit...

Veni, apoi, un val tsunami,
Cu ape-nvolburate,
Şi, am ieşit din burta mamii,
Într-o maternitate...

Şi, cum eram zbârcit şi mic,
Cu toţii-au aruncat,
Priviri piezişe (spre buric?)
Şi-au zis că sunt băiat...

Apoi, hălăduind prin lume,
Trecut-au ani şi ani...
Am încercat să-mi fac un nume,
Dar, mi-am făcut duşmani...

De-atunci, cu o comandă scurtă,
Adesea sunt poftit,
Să intru iar la mama-n burtă,
Pe unde am ieşit...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai puternică lecţie pe care o pot da pentru fiul meu e aceeaşi ca pentru fiica mea: cum să fie ceea ce îşi doreşte să fie. Şi cel mai bun mod de a face asta este ca eu să fiu ceea ce sunt şi să sper că el va învăţa din asta nu cum să fie ca mine, ceea ce imposibil, ci cum să fie el însuşi. Şi asta înseamnă să te ghidezi după vocea interioară, nu după acele voci aspre şi ameninţătoare dinăuntru, care te presează să fii ceea lumea vrea să fii.

citat din Audre Lorde
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătoarea

Ţin minte-un timp ce nu l-a şters uitarea,
Când, lângă chipul mamei, mult iubit,
Îmi apărea alăturea alt chip,
Un chip frumos şi blând: învăţătoarea.

Eram copii, vreo douăzeci, în clasă,
Unii mai vrednici, alţii mai poznaşi,
Dar toţi tăceam când auzeam pe sală
Mult aşteptaţii, cunoscuţii paşi.

Intra cum ar intra în casa ei
Şi ne vorbea de câte sunt pe lume,
În limpezi vorbe, pline de temei,
Şi pentru înţelesul nostru-anume.

Voi şti oricând, chiar anii de-ar mai trece,
De ochii ei, de părul ei bălai,
De mersul, de dulceaţa ei din grai,
De-nvăţătura-i, niciodată rece.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii

Planeta scrâşneşte şi e tot mai grea,
Nu mai sunt locuri pentru bătrâni în ea,
Ei fac parte dintr-un proces revolut,
Planeta nu-şi asumă acest trecut.

Bătrânii nu-şi mai găsesc locul ca inşi,
În dispută cu tinerii sunt învinşi,
Iar acum e caduc proverbul de ieri,
Că:"Dacă nu ai un bătrân să-l cumperi".

Ne enervăm de mersul lor agale,
Pe stradă sau la treceri pietonale,
Cu vorbe grele adesea îi mustrăm,
Nu-i înţelegem şi nu îi ajutăm.

Bătrânii-aceştia de ani vlăguiţi,
Mulţi dintre ei bunici sau numai părinţi,
Când cu vârsta, ajung puţin decrepiţi,
Sunt discreditaţi, respinşi sau umiliţi.

Au muncit o viaţă cu râvnă şi sârg,
Şi când timpul lor se-apropie de-amurg,
Sunt abandonaţi şi duşi la azile,
Sau singuri in case, se sting cu zile.

Fiinţe, ca parte a lumii ce sunt,
Îşi duc ruşinea de bătrâni pe pământ,
După ce ani la rând măsura şi-au dat,
Lăsându-ne un prezent clar şi-nzestrat

poezie de Gheorghe Alionte (23 septembrie 2023)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi oameni au mers mână-n mână pe acelaşi drum, până când li s-a părut cărarea mult prea strâmtă pentru amândoi, iar atunci unul a apucat-o în stânga, celălalt în dreapta, să-şi facă loc. Fiind prea încrâncenaţi să mai privească înapoi, s-au despărţit ca doi străini. Chiar dacă se vor întâlni pe drumurile vieţii, se vor privi mai străin decât străinii.

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă că sunt bătrân

aşteaptă-mă că sunt bătrân
când doi copaci ne mai rămân
şi păsările s-au ascuns
să le-mpărţim într-un apus
sau doar în gând

s-aştepţi când toamna e în toi
când plouă-n lumea de apoi
iar eu te chem în visul meu
dar nu ştiu cum, te pierd mereu
prin norii goi

aşteaptă-mă într-un pustiu
mereu ajung, dar prea târziu
când nimeni nu mai e în prag
şi pleci cu tot ce mi-e mai drag
şi nu mai vii

aşteaptă-mă că plec curând
trec inorogii pe pământ
mă poartă spre un alt tărâm
aşteaptă-mă că sunt bătrân
sunt prea bătrân

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi 2018

Te-ai dus, cum s-au mai dus în zare,
Şi mulţi alţi ani, ‘naintea ta,
Mi-ai dat o casă, şi mâncare,
Şi am avut ce îmbrăca...

Mai mult eu nu cer de la tine,
Nici de la anul ce-o veni,
Cu cât mi-ai dat, îmi este bine,
Şi pot, ferice, a trăi...

Aş vrea copiii doar, să fie,
În viaţa lor, tot mai voioşi,
Să ştiu că-s oameni de-omenie,
Şi că-s nepoţii sănătoşi,

Aş vrea să aibă şi sărmanii,
Un blid pe masă, zi de zi,
Bătrânii să-şi trăiască anii,
Alături de ai lor copii,

Aş vrea să fie-n lume pace,
Căci este loc pe-acest pământ,
Şi neam cu neam să se împace,
Respectul să ne fie sfânt...

În faţa ta-mi scot pălăria,
Căci fost-a pâinea bună-rea,
Demn înfruntat-am veşnicia:
Ai fost un an din viaţa mea!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!