Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Un dezastru natural

Din imensa atmosferă ce doar mintea o măsoară,
Zgomotos se-aude o flamă ce din ceruri se coboară;
Când spre dreapta când spre stânga, printre norii plini de ploaie,
Întâlnind muntele-n cale după forma lui se-ndoaie.

Cine este această flamă? Și ce vești ne poate aduce?
Este fulgerul ce-ndeamnă, trăsnetul să ne apuce,
Dar muntele nu îl lasă, în adâncuri îl aruncă,
Într-o grotă fără forme, de ape săpată-n stâncă.

Drumul său lasă în urmă, pulbere neagră de fum
Și un trăsnet fără milă, transformând totul în scrum.
Un dezastru fără margini, norii spulberați de vânt
Provoacă o vijelie, culcă totul la pământ.

Scurmă rocile și stânca, le aruncă peste deal,
Și urnește o mocirlă ce se scurge în aval.
Tot ce-n cale întâlnește, toacă, macină mărunt,
În fața ta ce apare? Numai apă și pământ!

Mă aplec c-o rugăciune: Doamne… Cu ce ți-am greșit?
Mi-ai luat părinții, casa, toate mi le-ai mistuit!
Acum… Ia mă și pe mine, n-are rost să mai trăiesc,
Nu am lacrimi pe sub gene, nici pe cine să jelesc.

Vântul se mai potolește, iar puhoaiele se scurg,
Peste tot șiroi de lacrimi…. Doar o rază spre amurg
Mai plutește printre norii, de povară descărcați,
Ce-și urmează a lor cale, noi…… Rămânem disperați,

Cu speranța ce ne spune:„Viața-și are drumul său”,
S-o trăiești cum ți-e sorocul și cu bine și cu rău.
De ești vrednic, vei fi tare, vei învinge orice greu,
Dumnezeu?... E unul singur, el ne judecă mereu.

poezie de din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Îmi pare rău...

Ridică-te acum femeie,
Îndreaptă-ți fruntea spre zenit
Dar lasă-i drumului o cheie
Spre sufletul ce e rănit.

Vei vindeca o cicatrice,
Un semn al timpului trecut,
Eu îți doresc fii ferice,
Cuvântul... nu ți-e cunoscut.

Ridică-te și zbori spre stele,
Chiar dacă aripile dor,
S-aduni și lacrimile mele
ai cu tine un... ajutor.

Ridică-ți fruntea fără frică,
Tot ce ți-e dat, ce-ți este scris,
Viața-i dură, te ridică
Sau te-adâncește spre abis.

Ridică-ți fruntea și-nțelege,
Destinul are drumul său,
Viața are doar o lege,
N-o poți schimba. Îmi pare rău"...

poezie de (septembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce greu mai trece timpul

„Când eram tânăr fecior
Eram fala munților,
Umblam tânăr la vânat
Ziua sau pe înnoptat.

Pușca și cureaua lată,
Ce bărbat eram odată.
Când vânam prin mulți și văi
Cu ortacii mei.”

Mereu îmi zboară gândul, așa…. la întâmplare,
uitându-, aiurea, sub razele de soare
ce strălucesc și zâmbesc sfidător,
umbra unui singuratec, un fost luptător,
cu totul și cu toate din jurul lui și nu numai.

Iar acum? Un scrijelit de ridurile vieții,
un simplu și rătăcit muritor.

Oare ce spun unul și altele, ce se ghiontesc
văzându-mi fața zbârcită și lacrimile
ca stropii de rouă, topindu-se pe
barba aurie?
Oare ce mai gândesc?
Oare ce mai pun la cale?
- Ăsta? Cine este ăsta? Cine a fost?

E treaba lor, dar și a mea.
Pentru mine, rădăcinile s-au scurtat,
nu mai au seva hrănitoare.
Crengile se usucă de arșița necruțătoare,
frunzele sunt măcinate de stropii ploilor acide,
iar bulbii ofilesc sub privirile neputincioase
ale ochiului ce lăcrimează dintr-un izvor
aproape secat și de… Vremile aride.

A rămas doar speranța și dorința care mai sunt active.
Nu știu și nu am credința că o să le mai pot stăpâni.
Totul este otrăvit, de sub pământ până peste ceruri,
totul este bulversat, totul este ștrangulat,
totul este destrămat.
Ura, lăcomia și disprețul,
mândria, sfidarea, minciuna și dezmățul,
ne-au cuprins și a cuprins acest pământ singuratec,
ce se cheamă: România.

- Eu? Eu…. Mai trăiesc „singur în lume”, părăsit,
până când și de cele mai apropiate firimituri din întregul meu.
nu greșesc și să nu mint, mai am ceva:
Inima care mai bate și credința care totuși mai rezistă,
În rest….. Pace în suflet și speranță mai vie.

Corneliu 19.07.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (19 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și nucul plânge

Privind pe fereastra ce duce spre sud,
Văd nucul bătrân ce-a rămas fără frunze,
Pozând melancolic cu crengile: nud,
Așteaptă o toamnă cu pământul mai ud,

O iarnă mai aspră și vântul mai crud,
Pregătit reziste și: Nu vreau s-aud
Al nimănui scuze.

În fieșce an îmi este mai greu,
Când văd « nemiloșii » ce-mi adună povara,
Unul se urcă în vârf, parcă-i zmeu,
Altul.... O creangă îmi rupe, fără tupeu,
Așa-mi petrec anii, plângând tot mereu,
Dar cine să audă? Că ei, n-au Dumnezeu,
Degeaba-i ocara.

Când toamna va trece și iarna ce vine,
Sosi-va iar timpul rodesc mai... bogat,
Voi plânge din vreme să mă apere: Cine?
Corneliu ce are un geam, cu ochiul spre mine,
El vede ușor « făcătorii de bine »,
C-o voce mai aspră și, mai de rușine,
Cei răi vor fugii de « legat ».

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viitorul te așteaptă

Drumul vieții este scurt.
Tare-i greu de străbătut.
Dar,
cu credință-n Dumnezeu,
poți străbate drumul tău.
Vei trece peste hârtoape,
Nu te vor supune ape.
Focul nu te va atinge,
Greul vieții vei învinge.
Urci un deal, cobori o vale,
Învingi tot răul din cale.
De ai curaj, scrutează zarea!
Lasă în urmă uitarea!
Viitorul te așteaptă
Ca urci treaptă cu treaptă.
Prefigurează viitorul
Prin prezentul ce-l trăiești.
Gândirea îți e motorul
Cu care îl construiești.
Către zare îți iei zborul
Și o cucerești

poezie de (aprilie 2019)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Care-i cel ce a greșit

Susții mereun-ai greșit
Și că eu doar sunt de vină,
Însă nu ți-ai amintit
Nici o clipă de lumină.

Acum eu despart de toate,
despart de-acest pământ...
Și tristă îndrept spre moarte,
Dar tu rămâi "curat" și "sfânt".

Vei trăi cum îți dorești,
Singur ai să te convingi.
De mine ai să-ți amintești
Și dureros tu ai să plângi.

Apoi însă, când vreodată
Vei suferi cum sufăr eu,
Ai săruți încă odată
Țărâna mormântului meu.

Visând că ne ținem de mână,
Pornindu-mi să-mi spui un cuvânt –
Eu voi rămâne în țărână,
Tu îmi vei cade pe mormânt.

Când sufletu-ți va fi în nori
Va fi rănit din amintire,
Eu azi îți doresc mori
Tot din lacrimi de iubire.

.........

Se va scurge o vecie
Și odată, Dumnezeu,
Pe toți la rând o să ne-nvie:
Tu atunci vei plânge rău...

Atunci numai eu aș vrea
după ce tu ai trăit,
Să îmi spui cu gura ta:
Care-i cel ce a greșit?

poezie de (2007)
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O... Tu an ce vii la iarnă

După anii grei de criză, cu potop și vijelie,
Ce-au trecut de-a lung și-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aștept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe și cât mai puține cruci.

Din adânca veșnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morții lente și cu multă nepăsare
Ne sfidezi și nu ții seama de-ale noastre rugăminți?
Te-aș dori loial și prieten, nu făptaș numai la rele,
Vreau văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinți.

Ei așteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta și-o doresc mai tare,
Vorbe goale și minciuna prea ne bântuie pe toți.
Poate vii cu legi mai aspre și cu minți mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia și să mai scăpăm de hoți.
Dar... Oricare-ți este gândul, bucuroși te așteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai și-o viață demnă, între nații pe pământ.
Chiar de unii au veninul și ne-proașcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăiește de milenii pe meleaguri strămoșești,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu brațul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem și din ramuri românești.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu mă las trântit de "valuri"

Nu am adormit în posturi, n-am tras sfori sau brăcinare,
Chir de m-au târât pe coate, cu "afetul" în spinare.
În postul de santinelă nu am moțăit vreodată,
Fiind că patria mi-e sfântă, recompensă... fără plată.
Am jurat credință sacră și-am depus un jurământ
Să fiu țării de nădejde, până voi intra-n mormânt.
Știu că multora le place m-adulmece cum pot,
Să-mi fure credința sacră, să mă cumpere cu-n... "zlot".
Dar eu!" Nu sunt de vânzare, unora ce-mi vor doar votul,
Nici chiar unor "manechine" ce se dăruie cu totul.
Am crescut în vremuri grele, generate de războaie,
M-am călit precum o stâncă, pe arșiță și pe... ploaie.
Și de-aceea aș vrea Doamne! Să trăiesc până când veacul
O spulbere mocirla, o să dea la toate leacul.
Rănile să nu ne doară, să ne vindecăm rănirea,
Dacă vrem? Avem puterea, doar aste ne e, menirea.

Nu m-a fraierit trecutul, nici prezentul n-o s-o facă,
Fiind că n-am fost o povară, nici nu am crescut în "clacă".
Sentinelele de suflet nu au sforăit în... posturi,
Făcându-și doar datoria și credințele cu rosturi.
Nu sunt guraliv din fire, lozincar de șapte spețe
Nici un "politruc" din neamul celor cu mai multe fețe.
Nu mi-e frică nici de "gloanțe" trase din mitraliere,
Nici de bombele lansate, din "nave... croaziere".
Viața nu mi-a fost ușoară, m-a călit precum stejarul,
trăiesc cu bărbăție, binele, -nfrunt amarul.
M-am târât chiar și pe spate, si-n Furcile Caudine,
Dar viața mi-a du-s pașii râvnesc doar... spre mai bine.
Și-am învins multe necazuri, chiar cu lacrimi de văpaie,
Dar mi-am reclădit destinul, din "mocirle, din noroaie".
Viața este mult prea dură, nu te iartă nici o clipă,
S-o înfrunți cu bărbăție! - Omule! Nu-ți fie frică.
Ea e leagănul trăirii pe acest pământ de stele,
Sunt atâtea drumuri brave, nu mergi singur peste ele.
Ai încredea în tine, vei învinge, fără frică,
Luptă precum o albină, luptă precum o furnică,
Să-ți refacă "coșul vieții, mușuroiul ce se strică"
Maltratate de puhoiul, vremilor atât de sumbre
Și de mințile bolnave ce-au căzut în... con de umbre.
De atâta vânt și ploaie, de furtuni necruțătoare,
Vom pieri fără tăgadă, precum robul la-nchisoare.
Dar... românul nu va piere, Țara nu e muribundă,
Chiar de unii o condamnă spre o veșnică osândă.
Țara mea nu e Bârlogul, unora ce au bastonul,
Ea? E leagănul de veacuri, celor mulți ce pot da "tonul".
Și de-aceia... aș vrea, Domne, să trăiesc până când veacul,
Va zdrobi tot putregaiul, ne va da la toate leacul,
Rănile să nu ne doară, să le vindecăm pe toate,
Dacă vrem? Avem puterea, altă cale nu se poate.

poezie de din Freamăt de gânduri (30 octombrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Jur să fiu ceea ce sunt...

"Împrăștie dorul semințele-n gânduri
Cu pași nevăzuți, prin strunga tăcerii"
Înșiră viața-n coloane și rânduri
Să simtă urmașii "puhoiul" durerii

Ce-apasă în suflet o rană ce doare,
dorința, izvorul, spre tot ce-i curat,
dreptatea nu piere, e nemuritoare,
izbânda e leacul, pentru cei ce-au luptat...

Izvorul nu seacă, el curge mereu,
căci vine din stâncă, argilă și lut,
să-ți spună cărarea, îi este mai greu,
lansează doar vestea, un vis ce e... "mut".

Nu fi enigmatic, fii ceea ce ești,
un rob printre stele, dar și pe pământ,
aicea ți-e soarta, aicea trăiești,
să-ți lași printre semeni, acest jurământ.

poezie de din Freamăt de gânduri (noiembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

An ce vii ce-o să ne-aduci?

După anii grei de criză, cu potop și vijelie,
Ce-au trecut de-a lung și-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aștept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe și cât mai puține cruci.

Din adânca veșnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morții lente și cu multă nepăsare
Ne sfidezi și nu ții seama de-ale noastre rugăminți?
Te-aș dori loial și prieten, nu făptaș numai la rele,
Vreau văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinți.

Ei așteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta și-o doresc mai tare,
Vorbe goale și minciuna prea ne bântuie pe toți.
Poate vii cu legi mai aspre și cu minți mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia și să mai scăpăm de hoți.
Dar… Oricare-ți este gândul, bucuroși te așteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai și-o viață demnă, între nații pe pământ.
Chiar de unii au veninul și ne-proașcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăiește de milenii pe meleaguri strămoșești,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu brațul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem și din ramuri românești.

poezie de din Dragoste, patimă și blestem (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A mai căzut o frunză

A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul să le îndoaie

Când bate mai puternic, lansând și-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o știe,
După cămașa verde țesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.

A mai căzut o frunză și multe-or să mai cadă,
Făcând codrul plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără poată cere cuiva vre-o îndurare.

A mai căzut o frunză dar altele vor crește
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârtește
În cicluri cadențate, făcând reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,

Când mugurii pe ramuri zâmbind de sub sprâncene
Vor naște alte frunze cu mult mai multe gene
Și roluri diferite pe ale planetei scene,
Lansând și adevărul: "Frunzele sunt perene.

poezie de din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Daniel Vișan-Dimitriu

Umbre de lumină

Vânt și ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum și ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Și se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aștearnă-n ramuri
Goale, reci și ude-n timpul agonal.

A-nghețat privirea și coboară-n iarba
Care-și culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care își apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, așteaptând... nimic.

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Baba iarnă

uit pe fereastră și-mi place
să-mi pierd printre ramuri privirea,
în ceruri să-ncep dăltuirea
bătrânei cu multe cojoace.

Aleg, dintre norii fantastici,
pe cel mai închis la culoare,
lovesc, mai încet sau mai tare,
cu arta artistilor plastici.

Se-aud loviturile-n salbe,
iar baba îngână proteste
ce curg spre pământ așchii dalbe.

Dar totul aici e-o poveste
a babei ce n-a prins de veste
norii au lacrimi, și-s albe.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Petale albe. Omagiu prieteniei

simt ceresc, când mă atingi
Din ceruri norii mă adapă
Petale albe, un umăr mi-au atins
Din ai mei ochi, storcând o lacrimă
Si val simt pe-al vieții țărm
Iar tu mister, desprins dintr-o fărâmă de visare
Ce sufletul mi-ai bandajat,
Când dragostea, mi-era, defectă și fără picioare!
Mi-ai scuturat praful ce îmi încătușase mintea
Și mi-ai deschis o poartă către Soare,
Ce îmi arată drumul căutat!
M-ai luat la pieptul tău
Zicându-mi să mă-ncred în tine
Căci ieri, chiar tu erai ca mine!
Acum mă simt ca Zeus, un rege în Olimp
Iar tu un înger pe pământ
Și nu ești doar femeie, pentru mine...
Ești totul... veșnicia toată!
Toate zeițele le-am adunat în tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amurg

Duios cântec din caval
Se aude-n depărtare.
Până-n satul de sub deal
Răsună a lui chemare.

Iar acolo, jos, în vale
Se-aude apa clipocind.
Printre brazi își taie cale,
Din munte, pietre se desprind.

Amurgul cade peste sat,
Dintre brazi apare luna,
Întreg cuprinsul a-înnoptat,
Cum face dintotdeauna.

Peste casele-adormite
Luna-și picură argintul.
Cu puterile sleite
Se culcă acum și vântul.

poezie de (8 mai 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Nu te-am uitat

Te-am văzut încântătoare,
Cu tine am vrut zbor,
Dar... Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi, rău mă dor.

De s-or vindeca vreodată,
Sau vor crește alte, noi,
Am zbor în lumea toată,
Peste munți și peste văi.

Să te caut printre Iele
Oriunde vei fi zburat,
Te-am iubit, ești printre cele
Ce iubesc... Nu te-am uitat.

Te-oi găsi chiar și pe lună,
Te ador! Spune-mi un "Da"
Vino! Întinde-mi o mână,
De-a pururi să fi a mea.

Apoi... Să zburăm spre stele,
Pe cărările-amintirii,
Să fim singuri printre ele,
În vâltorile iubirii.

Și-n această dulce vrere,
Tu în brațe să mă strângi,
Să-ți dea lacrimi de plăcere,
Dorurile să-mi înfrângi.

Eu... Cu stângăcia-mi rară
Să-ți sărut buzele moi,
Și uitând orice ocară,
Veșnic... Să fim amândoi.

poezie de din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Când amintirea din trecut

“Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul vechi și cunoscut
-ntorc din vreme-n vreme”

Cu gândul că mă vei primi
Cu aceleași dragi cuvinte,
Acum, la început de zi
Încerc, ca mai-nainte.

Să-ți amintesc de un trecut,
Ce-i unicat în sine,
Ce sufletul mi l-a făcut
Să bată pentru tine,

Dar, în zadar aștept pios,
Să îmi alini durerea,
Ca o furtună te-ai întors
Necunoscându-ți vrerea.

Din tot ce mi-ai mărturisit,
Cu atâta bunătate,
Convins am fost că, în sfârșit
Vom merge mai departe.

Dar te-ai schimbat întâmplător,
Ca norii printre stele
Și mă sfidezi necruțător
Făcându-mi nopțile mai grele.

Dac-ai simți foarte puțin
Din rana ce mă doare,
Eu aș scăpa de-atâta chin,
De dor și de vâltoare.

Dar ești cum nu mă așteptam,
Nepăsătoare-n toate,
lași de viu să mă destram,
Și-o faci pe mai departe.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Despărțire

Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aș cere doar pe tine, dar nu mai ești a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simțirea crudă a stinsului noroc
nu se sting-asemeni, ci-n veci stea pe loc?

Tot alte unde-i sună aceluiași pârău:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume trecem ne e scris
Ca visul unei umbre și umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porți?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morți?

Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi uiți norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit,

Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți -
Că te-am iubit atâta putea-vei tu ierți?
Cu fața spre perete, mă lasă prin străini,
Să-nghețe sub pleoape a ochilor lumini,
Și când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?

Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerși-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aș vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum...
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.

Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi țărânii și inima-mi la vânt...

Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari și umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât ești de copilă -ntinerești mereu,
Și nu mai ști de mine, că nu m-oi ști nici eu.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 30 iunie 2017.
Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Lacrimi în vânt

Te strig, te chem și rog, în lacrimi, vântul,
să-mi fie, pentru tine, mesager
să-ți amintească tot ce jurământul
a însemnat: iubire pân' la cer.

Tu ai trecut de el? Ești printre stele?
Cum poate-atunci o lacrimă în vânt
îți arate patimile mele
sau te-ntoarcă, iarăși, pe Pământ?

Întoarce-te și-nseninează cerul,
alungă norii, limpezește ape,
renunță la lumina și misterul
din stelele ce vin te adape!

Revino la-nceputuri! Din ruine,
alungă amintirile ce dor,
plutește pe același val, cu mine,
și-mi iartă orice vină! Te implor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Prima lacrimă

Tristețea ta se-ascunde în tăcere,
în lacrimi ce, demult, se tot adună
și nu se scurg de teamă să nu spună
că-n fiecare zace o durere.

Ai ochii plânși, dar cum poți plânge, oare,
când vrei, în jurul tău, să nu se știe
decât de-un glas ce-aduce armonie
și-alungă orice urmă de-ntristare?

Vei mai putea, mai este loc în tine?
Mai poți păstra, în lacrimi, suferința
acelor ce-și arată neputința
de a-și urma pornirile spre bine?

Cât vei mai duce-a altora povară
tu, înger trist și păstrător de lacrimi?
E-o nemurire plină doar de patimi?
N-ai vrea plângi și tu întâia oară?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce ironie a sorții trăim. Să ai deja totul, fii deja totul și să ai o părere atât de proastă despre tine. Să alergi după iubire, abundență și să nu știi că ele deja sunt în tine și te-ar putea hrăni din plin în orice clipă ai decide tu. Să trăiești crezând că ești condamnat la sărăcie așezat cu fundul pe comoară, și să îți plângi de milă. Ion Creangă ar scrie fără probleme "Prostia omenească 2". Într-o zi, vei râde cu lacrimi în ochi, lacrimi de râs dar și de bucurie, când te vei uita la cum ai trăit viața prins de atâtea limitări imaginate, suferind de atâtea lipsuri închipuite, căutând suferi cu orice preț și găsind justificări pentru asta în permanentă, pentru că nu ai știut o altă cale. Vei râde de tine și în același timp vei înțelege că nu te-ai fi putut bucura de tine, de iubire și o putere atât de mare fără să fi putut avea termen de comparație. Nu poate exista întuneric fără lumină, nu am știi nici binele fără rău. La fel, nu ne-am putea cunoaște și experimenta propria măreție fără să ne fi știut prima oară... micimea.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!