Doru-i dor...

Doru-i dragoste şi jale,
Cine oare să nu ştie,
Cum el poate să omoare,
Cum el poate să te-nvie.

Dorul este ca o umbră,
Ce mereu te însoţeşte,
Şi, uşor, fără de veste,
Loc în inimă-şi găseşte.

E ca floarea cea frumoasă,
Ce-ţi zâmbeşte dimineaţa,
Cu aroma-i de iubire,
Dorul este însăşi viaţa...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor

Nu se moare-aşa uşor
Nici de dragoste sau dor,
Dorul pare fantezie
Să-l poţi scrie-n poezie,

Că Dumnezeu i-a dat har
Doar în cântec popular:
Trebuie să ştii izvorul
La care se-adapă dorul.

Cine nu ştie de dor
Trăieşte-n lume uşor,
Însă dorul te usucă,
Din zăplaz devii ulucă.

Nu ai stare, nici noroc
Nu mai eşti stăpân deloc,
Când îţi vine dor de ducă,
Din om bun devii nălucă.

Când te găseşte-n pridvor,
Fugi la badea pe ogor,
Când te găseşte la poartă
Zici că-aşa ţi-e scris în soartă!

Dar... dorul e sentiment,
Om normal devii dement,
Ia cu el minţile toate
Să-ţi revii... nu se mai poate!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-a zis

Cine-a zis dorului dor,
A fost om păciutor,
A trăit a sa fiinţă
Multe griji şi suferinţă.

Cine-a zis doru-i iubire,
Aduna în zămislire,
Şi în ziuă, şi în noapte
Dulce şoapte, mândre fapte.

Cine-a zis dorul e greu,
Nu a fost un nătărău,
Închega urme pe mare
Într-o lume şi un soare.

Cine-a zis doru-i amor,
Nu i-a fost deloc uşor
Să înveţe a iubi,
Dorul lui a plămădi.

De-a zis dor, de-a zis iubire,
Se gândea la fericire.
Cine-a zis că doru-i mut,
A fost om nepriceput.

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor şi dor

Cine poate?... Cine oare?
S-alunge dorul când doare?
Că-l aştept ca pe-o minune,
Sufletul să mi-l aline.

Dorul, dorul, călătorul,
M-a acoperit cu norul,
De tristeţe şi de jale
De mă duce-ncetla vale.

Doru' mi de-a mea măicuţă,
Şi de tine... Of!... Tăicuţă,
Că te văd doar în icoane
De când ne-ai lăsat orfane.

Doru' mi de tine frate
De nepoţi şi de nepoate,
Dar sunteţi aşa departe
Şi sunt singură de moarte.

Doru' mi să fiu iubită
Şi să mă simt ocrotită,
Dar pe tâmple am ninsoare
Şi-s prinsă într-o vâltoare.

Dorule, tu eşti ca vântul:
Răscoleşti mereu pământul,
Dar de n-ai fi tu pe lume
Ar avea Iubirea nume?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu şi veşnicia

Dorul meu e călător
Şi s-adapă la izvor,
dorul meu!

Dorul meu-neastâmpărat
De iubire s-a-mbătat,
dorul meu!

Dacă-l vezi pe la fereşti
Spune-i, spune-i că-l primeşti,
dorul meu!

Visător, rătăcitor
Îl poţi toarce în fuior,
dorul meu!

Şi din firul meu de dor
Să ţeşi dragă un covor,
odorul meu!

Şi covorul meu de dor
Să-ţi poarte paşii uşor,
odorul meu!

Sus pe alburiul nor
Face casă dor cu dor,
odorul meu!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-aleargă... nu se lasă

Cum nu? O iubesc pe Ana,
Este însăşi viaţa mea;
Fermecat sunt şi de Leana,
Mai frumoasă nu-i ca ea.

Merg cu Ana în livadă
S-o alint sub măr umbros;
Fructul ce-a-ndrăznit să cadă
Îl duc Lenei că-i zemos

Şi-o să-l împărţim în şură
Când vom sta din drăgălit.
Ochii Anei, ca de mură
Iar în minte mi-au venit

Şi alerg într-o suflare
Cu iubire să-i sărut...
Leana ce mai face, oare?
Dorul ei mă lasă mut.

Şade Ana cu Costică
Tot sub mărul ionatan.
Aşa carevasăzică!
O iubeam ca un plăvan.

Este şi cu Leana bine,
Mă ridică-n absolut,
Dar... la ea Gheorghiţă vine,
Cum se pupă am văzut.

Doamne, câtă nedreptate,
Dup-atâta alergat
Şi iubire peste poate
Doar mai... meditez în pat.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este dorul?

Ce este dorul?

Dorul, este un fior
Şi mă cuprinde-n amor
Această dulce emoţie
Născută prin incantaţie

Un cântec străvechi
Tulburător pentru urechi,
Un portativ scris complet
Mângâietor pentru suflet

Ce este dorul?

Dorul este o prăpastie
Ce îţi adânceşte chinul
Şi deşi cu trup de bestie
E îndulcitor veninul

Dorul vrea să se adape
Însetat stând în amonte
Şi se târăşte ca un şarpe
Prin gânduri împădurite

Ce este dorul?

Dorul este o fotografie
Accesată cu un click în minte
Cea mai avansată tehnologie
Care nu se vede, dar se simte

Şi de fapt e doar un gând
Ce a prins contur şi formă,
Diamant preţios, plăpând
Dragoste cu aromă.

poezie de Cristian Harhătă din Sursă proprie (11 decembrie 2021)
Adăugat de cristianharhata
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Dorul de ducă
Te face nălucă
Dorul de frumos
E cel mai luminos
Dorul de sorginte
Te învaţă minte
Dorul de suprafaţă
Te ţine în viaţă
Dorul profund
Te atrage la fund
Dorul de iubire
Ăsta-i o menire
Pentru omenire.

poezie de David Boia (19 iulie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă oameni

Iubirea este mai veche decât omul?
Iubirea a apărut odată cu omul?

De unde vine iubirea?
Ce este de fapt iubirea?
Există fericire fără iubire?
Poate perpetua viaţa fără iubire?

Religia spune că iubirea
Este mai veche decât omul.
Ştiinţa spune că iubirea,
S-a născut odată cu omul.

Poeţii spun că iubirea este simţire,
Că este extaz, că este trăire,
Şi tot ei spun că viaţa fără iubire,
Este săracă, anostă, fără sclipire.

Iubirea este credinţa.
Iubirea naşte şi renaşte fiinţa.

Iubirea e acel flux inefabil de şoapte,
Şi dorul lăuntric de libertate.

Iubirea împlineşte şi-nalţă.
Iubirea este viaţă în viaţă.

Iubirea este năzuinţa către perfecţiune.
Iubirea este uniune.

Iubirea este desăvârşire.
Iubirea înseamnă nemurire într-o existenţă muritoare.

Iubirea este paradis sideral.
Iubirea este spirit universal.

Iubirea este trăire în reverie.
Iubirea este sinele in sine.

Iubirea este dorul de fiinţă,
De tot ce ne e drag, şi de tot ce există.

Iubirea este darul divin al naturii.
Iubirea este elixirul fericirii.

Iubirea e lacrimă de mamă,
Şi plânset de copil cuminte,
E strigăt ce se cheamă
Iubire de copil şi de părinte.

Iubirea numită dorinţă,
Este dragoste şi năzuinţă,
E focul îndrăgostiţilor,
E fericirea iubiţilor.

Iubirea de oameni,
Ne face mai buni.
Iubirea de neam şi de ţară,
Ne face puternici aici si afară.

Iubiţi-vă oameni,
Aici,
Pe Pământ şi pe Lună,
Să clădim o lume mai bună!

poezie de Gheorghe Alionte (20 februarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să scap de muze...

de muze nici nu vreau să scap,
poate să fie blondă, brună,
poate a fi o frunză din copac
sau floarea înflorită lină
sau poate fi noaptea fugară,
cu luna tristă luminând
sau poate visul nopţilor de vară
sau cine ştie... chiar şi-un gând

îmi este muză muntele şi marea
şi norii alergând pufoşi,
îmi este muză dimineaţa, seara
şi greierii îmi sunt cei luminoşi
şi totul poate să îmbrace haina,
această haină, muză stea,
când scriu un rând, îmi este cum e toamna,
din rădăcina ei... sunt muza mea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor

Dorul

Olimpiei–Octavia

Dorul
e fereastra cenuşie,
în zori,
spectralizând
maligna, saturata-mi
de dor
insomnie;
dorul
sunt orele zilei,
tânjind, ofilite,
lunecând,
aşternându-se,
ca nişte thanatice
flori,
lângă urna ta cu cenuşă,
în inima mea,
în inima
ce-a devenit,
şi ea,
între timp,
cenuşie;
dorul
sunt nenumăraţii mei paşi
fără drum,
dorul
e tăcerea moartă din
cuvintele mele;
dorul
e gustul de
cenuşă şi scrum
din pâine, din
lacrimi, din paharul
cu apă, din
ale dimineţii
sinistre cafele;
dorul
e chipul morţii,
e al morţii sibilinic
discurs,
ce se insinuează în
rugăciune, ce-mi
susură,
necontenit,
în auz,
ce stăruie
pe ale amintirii
retine;
dorul
e strigătul meu peste abis,
hohotit şi confuz...

Doru-i distanţa
de neconceput,
de nestrăbătut
dintre mine şi tine.

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Naţiunea" din Bucureşti, 17 februarie 2015 (ianuarie 2015)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

O inimă pierdută
De lacrimi si de dor
De mamă si tată
De mângâierea lor.

Dorul ce se varsă
De sora si de casă
E mereu amar,
De lacrimi in zadar.

Dorul ce te apasă
În inimă mereu
Venin ce mă omoară
De dorul lor mereu.

poezie de Adriana Gheorghie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de un bibelou

În gara veche, pe linii uitate
Stau trenuri ruginite, de plouate
Doar mai scârţie ceva, când le bate vântul
Amintiri estompate... nu le mai ajungi cu gândul.

Dar a mai rămas una, una poate zurlie
De când este acolo, nimeni nu mai ştie
Se vede prin geam o frumoasă cutie
Simt că trebuia să fie un frumos cadou
Căci în cutie este un imaculat bibelou.

Din trenul cel vechi
Îl iau la mine acasă
Îl pun lângă ceasul meu,
pe masă
Şi dimineaţa, când mă uit
la ceas
Văd în bibelou o fată frumoasă.

Zâmbesc adeseori şi mă gândesc la ea
Cine ştie cadoul pentru cine trebuia?
Dar este atât de vesel pe măsuţa mea.

Fată frumoasă, imaculat bibelou
Stai aici, la mine, să mă trezesc mereu
Să îţi spun ce minune eşti, în gândul meu
Tu îmi alungi norii, tu alungi ceaţa
Parcă îmi spui mereu, 'bună dimineaţa'.

O, ce nebun sunt
Sunt îndrăgostit de un bibelou
De un vis, ce niciodată nu se va mai implini
din nou.

Dar în trenul acela, ruginit
Atâtea vise nu s-au împlinit
De aceea, nebun e gândul meu
Sunt mereu îndrăgostit de un bibelou.

Este fata în acel bibelou
În rochie albă de nuntă.
Ii fac şi poze, de tablou
Visul vremea înfruntă.

poezie de Alex Dan Şerbănescu (21 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Într-o noapte de urgie
Se-abătu vântoaica grea,
Într-o zi pe la chindie
Cuibuşorul lăcrima.

Într-o seară stacojie
Dorul său îi tremura,
Sufletul în nostalgie
Dragoste îşi căuta.

Dimineaţa, cine ştie,
Să-ndrăznească mai putea
Să potoale fumurie
Altă rană şi mai grea.

Unde n-a fost niciodată
Flori de tei ori iasomie...
Plânge o inimă curată,
Disperată pe vecie...

Într-o seară purpurie
Dorul i se deştepta,
Sufletul cu bucurie
Dragostea îşi regăsea!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubire spulberată

O floare de păpădie
s-a deschis de dimineaţă
când voios soarele-adie
şi o mângâie pe viaţă.

Şi pe câmpul înverzit,
multă vreme-a strălucit,
dorindu-şi mereu să stea
numai în lumina sa!

Dar, pe cer s-au adunat
norii care-au speriat
bănuţul ei aurit.
Chiar şi vântul a venit

din senin, fără de veste
şi-a făcut-o de poveste,
spulberând-o-n patru zări,
peste alte şapte mări.

Pufuleţ de păpădie,
tu, ce zbori din loc în loc,
cine soarta să ţi-o ştie
şi cine-i al tău noroc?

Cine te va prinde oare
să te-ascundă-n al lui sân?
O fi un om bun sau poate,
unul rău, chiar şi hapsân?

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi. . . . . Destinul

Te văd şi-acum frumoasă, eşti chiar încântătoare,
Deşi trecut-au anii, eşti mândră ca o floare.
De când te ştiu fetiţă, ţi-am urmărit cărarea,
Mersul ca o cadână, tristeţea sau durerea,
Viaţa-ţi tumultoasă de multe doruri plină,
Mândria-ţi mai aparte şi izul de regină.

Din frunza ta roşcată emani tumult de lavă
Iar cu petala-ţi albă eşti tot mereu suavă.
Cu zelul de femeie tu ţi-ai clădit o faimă,
Trezind dorul din mine să te iubesc în taină,
Fără să-ţi cer vreodată măcar o sărutare,
Lăsând să treacă anii şi timpul la-ntâmplare.

Dar iată că destinul revine din neanturi
Şi adunând iubirea în diferite salturi
O face mai solidă şi trainică o face
Şi-mi dă floarea în braţe, el ştie că îmi place.
Eu nu mai stau pe gânduri, o-mbrăţişez agale
Şi o sărut cu patos petale cu petale.

Îi simt dulceaţa-n suflet şi dorul plin de lavă,
Aud apoi în şoapte: -Mă dau toată pe tavă.
-Demult aştept o clipă şi un semnal din scenă
Să-mi spui direct în faţă şi fără nici o genă
Că mă iubeşti şi sincer, vrei dragoste curată,
Să-ţi fiu mereu aproape, mai mult ca niciodată.

Acesta-i un miracol, ca după atâta vreme
Să ne unim iubirea iar dorul să ne cheme,
In ceruri printre aştrii sau poate în Bermude,
Dar. . . Suntem prea departe şi. . .Nimeni nu ne-aude.
Corneliu 15.01.2007

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă toate-acestea

Dacă n-ai auzit
cum creşte iarba,
şi nici nu ai văzut,
trăieşti pe pământ degeaba.
Eşti umbră fără azimut.

Dacă nu ai văzut
cum muguri se deschid,
şi nici cum creşte frunza,
în viaţa ta e numai vid,
pe ochii tăi se-aşterne pânza.

Dacă n-ai văzut
cum floarea
în lumină se răsfaţă,
nu vei cunoaşte valoarea,
acelora care te-învaţă.

Dacă n-ai simţit
cum vântul
îţi mângâie faţa,
în zadar ţi-e gândul,
cum să trăieşti viaţa.

Dacă n-ai sărutat roua,
în zori, dimineaţa,
n-ai să cunoşti şansa
ce-ţi oferă viaţa.

Dacă n-ai văzut
cum cerul
se aprinde dimineaţa,
nu vei afla misterul,
cum apare viaţa.

Dacă toate-acestea,
tu le stăpâneşti,
mai uşor copile,
viaţa o trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (28 august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi poate

Şi poate norii
ce-s sângele
pomilor
le alină cu fulgi
de frunze
si de fluturi
dorul

Si poate tu
in vânt ascunzi
cuvinte
ce le aud
când pe tâmple
îsi adună
norii... dorul

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai din iubire şi de dorul ei devii poet.
Numai din iubire şi de dorul ei devii discret.
Numai din iubire şi de dorul ei trăieşti sperând.
Numai din iubire şi de dorul ei visezi cântând.

catren de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost...

trec zile, trec luni,
în grabă, grămadă
tu vrei să mor de dorul tău
te-am căutat femeie, o viaţă întreagă
ne-am întâlnit în parcul de castani
la margine de timp, la margine de ani
te aşteptam odată într-o gară de doi
nu ai venit sau poate timpul a uitat de întâlnire, ai uitat de noi
cine azi mai ştie, cine...
îmi era dor acut de primul nostru sărut
pierdut azi între ani
ce a rămas din noi
o tristă agonie a unui vis
mă arde încă dorul tău şi plâng în gând de dragul tău
eu am plecat spre veşnicie
să plâng pe o coală goală de hârtie
tu cauţi alt bărbat şi alt tărâm de dor
aşa este în viaţă
totul este trecător

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Vreau să mă destind vioi,
Încercuirea oarbă nu mă lasă
Aleargă dorul către casă
Mi-apare o imagine frumoasă
Dar multe triste mai apoi.

Sunt triste oare într-adevăr ?
Nu pot să le evoc precis
În sufletul meu plin de vise
Cu gândul la poiana cu narcise
Sau poate la albul nufăr.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!