Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Conștiința Pură nu este Forța prin care se manifestă Conștiința, pentru că, odată ce manifestarea începe, există un proces de creație, care duce automat la existența vibrației, iar Conștiința Pură nu are vibrație, ci este Sursa vibrației. Așadar, Esența nu este energie, ci Sursa energiei, pentru că energia este o creație. Esența este Sursa oricărei creații. Iar când Esența se manifestă, devine creație, iar creația este purtătoare de vibrație. Deci, niciun sunet nu poate susține existența Esenței în Sine, pentru că orice formă de sunet există în lumea relativă, în timp ce Esența în Sine există în mod Absolut, fiind Liniștea Absolută în Sine.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.

Citate similare

Așadar, la nivelul de bază al oricărei forme, există unda. Vibrația. Sunetul. Toate formele create, sunt sunete așezate într-o anumită formă. Însă, de unde provin aceste sunete? Din Oceanul Esenței Fără De Formă. Orice sunet provine din Liniște. Înainte de undă, este Liniște. Din Oceanul Esenței, se nasc vibrațiile, care sunt un rezultat al unui semnal intangibil al Esenței. Vom numi acest semnal, Punctul Zero, care poate fi perceput ca fiind Forța Vitală prin care Esența se manifestă. Prin Punctul Zero - prin Forța Creatoare - Conștiința Fără De Formă devine creație manifestată. Acum am ajuns la un grafic foarte evident: în adâncime există Conștiința Fără De Formă, la suprafață există creația manifestată, iar cele două sunt divizate chiar de hotarul dintre Absolut și relativ: Punctul Zero. Între Absolut (Liniștea Intrinsecă) și relativ (melodia creației) există Punctul Zero (Forța prin care Liniștea devine melodie). Foarte mulți călători spirituali confundă Punctul Zero cu Conștiința Intrinsecă și tocmai de aceea nu ajung să simtă niciodată Uniunea Completă cu Tot Ceea Ce Este.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cel ce vede Nevăzutul, atunci când privește văzutul, se vede pe Sine. Căci privitorul este Una cu ceea ce privește, iar ceea ce vede atunci când privește, îi arată privitorului locul din care privește. Privirea din spatele privirii devine activă odată cu Întoarcerea la Liniște, pentru că Liniștea trezește cele mai profunde taine ale ființei. Locurile interioare, care n-au fost vizitate niciodată, ies la suprafață prin intermediul Liniștii, deoarece, în Liniște, tot sunetul se aude mai clar. Și, la nivelul său de bază, întreaga creație este sunet. De aceea, cel ce se scufundă conștient în Oceanul de Liniște, va cunoaște cu adevărat aspectele cele mai fine ale sunetelor întâlnite. Liniștea nu e o stare, o emoție, sau un sentiment. Liniștea este dincolo de orice simț, în spatele oricărei creații. Liniștea nu e o vibrație sau o energie, ci este sursa vibrației - sursa undei - sursa sunetului. Iar când te întorci la sursa realității tale, conținutul realității tale va îmbrăca straiele Liniștii din care provine, deoarece, înainte de sunet, a fost Liniște. Și este în continuare, căci Liniștea nu dispare atunci când e acoperită de sunet, iar sunetul care devine conștient de Liniștea din care a răsărit, devine conștient de Sine - de faptul că este Una cu Liniștea.

în Întoarcerea la Liniște, Introducere
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Liniștea devine sunet, prin intermediul Forței Vitale. Esența devine formă, prin intermediul Forței Creatoare. Este un proces sacru, care susține existența întregului Ansamblu Existențial. Iar acum se poate observa formele nu sunt ceea ce par - ci Esența exprimată în respectivul mod, iar acest lucru poate fi o adevărată gură de aer proaspăt pentru toți cei care sunt afundați și rătăciți în lumea aparențelor relative. Formele există în lumea contrastelor, Esența există în Lumea Liniștii.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cartea pe care tu o ții acum în mână, la nivelul său de bază, este o vibrație - un sunet. Deci, orice formă de creație, la nivelul său cel mai apropiat de Oceanul Esenței, este un sunet, iar sunetul este o manifestare al unui semnal intangibil al Nevăzutului. Așadar, în termeni artistici - dar foarte practici - putem spune întregul Univers este o melodie - Melodia Creației. Vibrațiile formează particulele subatomice, aceste particule formează atomii, atomii devin molecule, iar moleculele aranjează forma finală a unei creații văzute. Și toate acestea au loc prin rezonanță de frecvență, în care o vibrație se unește cu o altă vibrație asemănătoare, în numele procesului de creație.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orice creație este o formă de sunet. Forma prin care te exprimi este o formă de sunet. Un gând este o formă de sunet. Un sentiment este o formă de sunet. O bară de oțel este o formă de sunet. Prin schimbarea frecvenței, reașezi dansul dansatorului, însă această schimbare poate provoca atât fericire, cât și tristețe. Acesta este motivul pentru care orice formă de sunet trebuie să fie conștientă de melodia pe care dansează. Nimeni și nimic nu poate stopa acest mecanism existențial. Chiar dacă omul se împotrivește, Liniștea continuă să rămână, indiferent de încercările omului de a face zgomot, căci Liniștea nu poate fi eliminată - Ea este De Sine Existentă. Din Liniște provine orice sunet, în Liniște se întoarce orice sunet.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nimic nu se pierde, pentru că nicio formă nu există cu adevărat (absolut). Fiecare creație este un avatar pentru Oceanul Esenței, prin care Viața se manifestă sub diverse forme. Când forma se raportează la formă, apare egoul - sinele fals - care ține forma departe de ceea ce nu este formă, pentru că forma este o expresie a Lipsei de Formă. Liniștea din care provine sunetul, este lipsită de formă, lipsită de orice crede omul despre Ea, pentru că o idee care pleacă în direcția Liniștii joacă rolul unui ghid către Liniște, însă o idee nu poate cuprinde niciodată Liniștea, pentru că Liniștea nu este gând, o idee, un concept. Liniștea nu este o formă, ci sursa fiecărei forme, întrucât fiecare formă este un sunet, iar sunetul provine din Liniște. Nimic nu desparte sunetul de Liniște, în afară de identificarea sunetului cu sunetul, așa cum nimic nu desparte valul de Ocean, în afară de identificarea valului cu valul. Prin conștientizarea Liniștii ce precede sunetul, sinele fals al sunetului este slăbit, iar dacă sunetul se eliberează de sinele fals, se eliberează de ceea ce îl desparte de Ceea Ce Este El Cu Adevărat. Acolo unde nu este identificarea cu "eu", nu este iluzie, iar acolo unde iluzia nu penetrează, suferința nu își poate susține existența, pentru că suferința însăși este o reflexie a iluziei.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așadar, este necesar să înțelegem că orice creație este o formă - sub respectiva formă. Toate elementele creației sunt forme, sub respectivele forme. Gândul este o formă sub formă de gând, sentimentul este o formă sub formă de sentiment, masa este o formă sub formă de masă, etc. Însă aceste forme, până să ajungă la forma finală, traversează mai multe nivele ale creației. Orice creație, la nivelul ei de bază, este o undă, un sunet, o vibrație. Aceste unde sunt primul nivel al oricărei forme de creație.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conștiința pură este prezentă Aici, Acum, nu acolo sau atunci. Conștiința Pură este pretutindeni, însă nu poate fi zărită dacă privitorul poartă ochelarii minții. Pentru a vedea dincolo de forme, este necesar să fii liber de forme, iar când vei fi liber de forme, formele te vor îmbrățișa, pentru că tu le vei oferi spațiul necesar în care ele își pot reașeza pașii. Căci niciodată sunetul nu va merge acolo unde nu este loc pentru el. Tocmai de aceea, Liniștea este spațiul liber - spațiul gol - în care orice sunet se simte Acasă. Liniștea este Acasă. Spațiul dintre forme susține existența și echilibrul formelor. Aceasta este Liniștea. Pauza dintre două sunete susține existența și echilibrul sunetelor. Aceasta este Liniștea. Eternă, tăcută și smerită. Să fie oare un exemplu bun de urmat și de către omenie?

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunetul influențează starea de spirit, însă Liniștea susține existența Spiritului. O privire mai profundă asupra peisajului existențial scoate la iveală prezența tăcută și smerită a Liniștii. Deși este cea mai cuprinzătoare Prezență, fiind Infinită - fiind Infinitul în Sine -, Liniștea se lipsește de cerințe și nu caută recunoaștere din partea sunetului. Iar această lipsă de atașament față de ceea ce nu este Liniște, o face liberă de dorințe și nevoi, iar această libertate îi permite să fie Eternă, fiind Eternitatea în Sine. Nu se contrazice cu nimeni, pentru că nu pretinde să aibă dreptate. Nu se întrece cu nimeni, pentru că nu pretinde să conducă. Fără râvne și pretenții. Libertate totală. Acesta este exemplul pe care Liniștea îl oferă sunetului; aceasta este chemarea Liniștii. Prin prezența Sa, Liniștea transformă zgomotul în sunet, deoarece Liniștea oferă spațiul necesar în care zgomotul se poate reașeza, pentru a reveni la starea de sunet. Zgomotul este sunet distorsionat - sunet lipsit de conștientă de Sine, iar prin "infuzia" cu Liniște, are loc o expandare a conștiinței în existența zgomotului, căci acolo unde este spațiu, nu este presiune și unde nu există presiune, există Liniște.

în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cuvintele care răsar din Liniște ating Liniștea ce sălășluiește în cel care le citește. Liniștea nu poate fi scrisă, dar se poate scrie despre Liniște. Se poate scrie, se poate vorbi despre Ea, însă Liniștea nu poate fi cuprinsă într-un element finit al creației, căci toată creația este chiar un rezultat al unei melodii provenite din Liniște. Creația, la forma ei de bază, este un sunet care se află mereu în mișcare. Esența cântă, iar forma dansează. Esența este Liniștea, cântecul este Forța Creatoare, iar dansatorul este creația. Mișcările dansatorului depind, în mod fundamental, de spațiul din care acesta ascultă cântecul Esenței, pentru că, întotdeauna, cel ce ascultă cu toată ființa, va dansa în mod natural, fără a învesti efort și trudă. Nu este nevoie de nicio tactică, nu e necesar niciun plan, întrucât ritmul Esenței determină orice dans să își dezvăluie tainele și să devină Una cu dansatorul. Iar dansatorul care acceptă total ritmul Vieții, se acceptă total pe Sine, deoarece El devine Una cu Viața, în mod conștient. Când omul trăiește fără a se împotrivi Vieții, el descoperă puterea nemăsurabilă a acceptării. Căci acolo unde nu este răzvrătire, binecuvântările curg fără oprire și pacea se așterne pe fundal.

în Întoarcerea la Liniște, Introducere
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conștiința Fără De Formă nu e niciodată absentă din Acum. Liniștea este Acum-ul Fără De Formă, în care există orice formă și fără de care nicio formă nu ar putea exista. Chiar și atunci când sunetul rătăcește, Conștiința Pură este prezentă în el, însă concentrarea sunetului pe formele de sunet îi blochează accesul la Adevărata Natură a Realității. Liniștea nu s-a despărțit de sunetul manifestat - Ea este prezentă în centrul Adânc al sunetului și, tocmai de aceea, călătoria de revenire Acasă este o călătorie de Întoarcere în Centrul Ființei.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Velea

A crea, indiferent ce (ființe, lucruri, emoții), este un act religios în sine. Asta este esența universului. Asta este esența lumii. Asta este esența omului. În ultimă instanță, asta este esența lui Dumnezeu, care este și creatorul, și creația sa, și actul creației.

în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefață (2020)
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Sursa întregii creații este conștiința pură... potențialitatea pură care încearcă să exprime ceea ce este nemanifestat într-o formă manifestată.

în Rig Veda
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Esența - Marele Mister - se manifestă prin totalitatea de forme existente, iar aceste forme există pe mai multe nivele. Deși nu reflectă concret realitatea și face apel la separare, totuși, pentru ca exprimarea să aibă un curs mai lin, vom folosi în dese rânduri cuvântul "creație" atunci când ne vom referi la "manifestare". Prin urmare, ori de câte ori întâlnești cuvântul "creație", îl poți înlocui cu "manifestare".

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orice formă de creație - orice formă de sunet - poate deveni conștientă de Liniștea din care provine, iar această conștientizare semnifică trezirea - trezirea la Viață, pentru că orice formă de sunet care trăiește fără a fi conectată conștient la Liniște, trăiește într-o separare fictivă și dureroasă față de Ceea Ce Este Ea Cu Adevărat. Nimic din ceea ce pare, nu este așa cum pare, căci tot ceea ce pare, este temporar, iar tot ceea ce este temporar, ascunde eternitatea Esenței. Fiecare sunet este temporar și impermanent, deoarece dansul lumii create determină o mișcare continuă a formei și această mișcare face ca dansul să fie influențat de melodia de pe fundal. Tocmai de aceea, o melodie înaltă va da naștere unui dans înalt, un dans care poate vindeca, poate elibera și poate elimina orice blocaj din călătoria de cunoaștere de Sine.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orice creație, la nivelul ei de bază, este o undă, un sunet, o vibrație. Aceste unde sunt primul nivel al oricărei forme de creație. E foarte important de înțeles acest aspect, deoarece sunetul joacă un rol fundamental într-o relație conștientă cu Liniștea. Din Oceanul Esenței, răsar aceste unde, care, în călătoria lor, intră în rezonanță cu alte unde, care călătoresc în aceeași direcție, în aceeași mod și pe aceeași frecvență. Cu alte cuvinte, două unde asemănătoare se unesc, într-un proces de rezonanță. Această unire a undelor asemănătoare creează o nouă formă, care conține acele unde care au intrat în rezonanță de frecvență. Această nouă formă se unește cu formele asemănătoare care călătoresc în aceeași direcție, în aceeași mod și pe aceeași frecvență. După care, această nouă formă urmează același proces, până când se ajunge la forma finală a unei creații.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lev Tolstoi

Există conștiința de sine a esenței spirituale și conștiința limitelor, care la începutul vieții este privită ca "eu". Această a doua conștiință, a limitelor, îngrădește, ascunde prima conștiință, cea a spiritualității. Pare această conștiință a limitelor este conștiința de sine. Întreaga viață e limpezirea conștiinței esenței spirituale, eliberarea de înșelăciunea recunoașterii limitelor. Pentru cel care are conștiința deplină a esenței sale spirituale, moartea e eliberarea de limitele care o constrâng.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.

Înainte de orice formă de existență, există o Prezență De Sine Existentă. Numele Său, nu poate fi vorbit, Prezența Sa nu poate fi simțită, căci niciun simț relativ nu poate penetra Infinitul Absolut. Orice nume i-am da, am limita Ceea Ce Este Cu Adevărat, pentru că, dacă numești un element, îl limitezi între pereții trasați de numele pe care i-l dai. Dacă numești o prezență, o transformi într-o idee, iar Ceea Ce Este Dincolo De Orice nu e un concept. Acum, noi îl vom da mai multe nume. Și, pare o contradicție, însă vom folosi aceste nume doar pentru a arăta către El, nu pentru a-L cuprinde. Cuvintele sunt indicatoare - și așa vor rămâne și în cazul de față. Conștiința Fără De Formă există în Liniște, fiind Una cu Liniștea. Nevăzutul este Nemanifestatul din care provine manifestatul, însă, prin manifestare, Manifestatul nu s-a separat de Nemanifestat, căci orice formă văzută este purtătoare de Prezența Nevăzutului, dar nu orice formă văzută este conștientă de Nevăzutul ce sălășluiește în interiorul său - tocmai de aceea, s-a creat această separare fictivă între Nemanifestat și Manifestat.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Deși Nevăzutul a creat văzutul, Nevăzutul nu îi impune nimic văzutului. Liniștea reușește în tot ceea ce face, pentru că face fără să înfăptuiască. Liniștea face prin Fiire, fără să facă nimic. Reușește în tot ceea ce face, fără a se mândri pentru faptul face fără să înfăptuiască. Tot ceea ce provine din Liniște, este deja perfect, pentru că Liniștea este Perfecțiunea în Sine, care susține totul, fără a înfăptui susținerea. Facerea fără de a face. Căci atunci când Fiirea devine perfect conștientizată, facerea vine de la Sine și se manifestă prin Sine - prin Unicul Sine. Și tocmai lipsa de efort face ca Liniștea să fie veșnic odihnită, în Împărăția Absolută. Și tocmai lipsa de mândrie, face ca Liniștea să fie veșnic împlinită, în Împărăția Absolută. Și tocmai lipsa de sine, face ca Liniștea să fie veșnic eternă, în Împărăția Absolută. Căci Liniștea nu trăiește pentru sine, tocmai de aceea este lipsită de griji și zgomote. Liniștea îngrijește de bunăstarea sunetului și, cu smerenie absolută, există pentru a scoate sunetul în evidență. Ajută, fără ca nimeni să știe a ajutat. Aceasta este invitație la Liniște, pe care Liniștea o oferă sunetelor. Aceasta este chemarea Liniștii.

în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Totul este foarte simplu și deosebit de practic: fiecare formă de existență, la nivelul său de bază, e un sunet. Omul este un buchet de unde (vibrații), așezate într-o ordine specifică. Spre exemplu, gândul este un buchet de unde, așezate sub forma unui gând. Așadar, orice formă este o comunitate de unde (sunete), care călătoresc în aceeași direcție. Sunetul provine din Liniște. Când o formă de sunet își amintește de Liniștea din care provine, acel sunet transcende forma și se conectează conștient la Esența sa, trăind în continuare în lumea formelor, dar prin intermediul Esenței, - trăind în lumea sunetului, prin intermediul Liniștii. Aceasta este eliberarea de suferință și iluzie. O conectare conștientă, constată, la Oceanul de Liniște din care răsare orice formă de sunet, elimină urmele de confuzie formate în urma identificării totale cu agitația lumii create.

în Întoarcerea la Liniște
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook