Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gheorghe, eroul de pe Someș

- De ce plângi mamă?
- Nu știu fiule, mă gândeam așa….
la adevăr și libertate, și…. la prea multă nedreptate.
Sunt fiică de erou, am fost soția unui erou, sunt
mama unui… erou.
Urmez eu. Este bine?
Corneliu


…. Pacea nu era departe,
Tunurile-au încetat
Iar “Imperiul Habzburgic”
Pentru veci s-a destrămat.

“Bucovina” și “Ardealul”,
Din Sighet pân-la Ilia
Au trecut la țara mamă,
Mândra noastră,“România”.

Mulți cântau de bucurie,
Alții, erau supărați,
C-au pierit loviți de gloanțe
Milioane de bărbați.

Printre ei, era și tata,
Despre care am aflat
Că murise lâng㠓Bălgrad”
Într-o gară, bombardat.

Conducea locomotiva
Ce trăgea un tren - spital,
Tata era bun mecanic
Și-avea grad de caporal.

Ruga lui cea de pe urmă
Am aflat-o la-ntâmplare
Ascultând povestea tristă
A unui schilod la picioare,

El era la vremea aceea,
Sentinelă la vagoane,
Când au fost loviți năprasnic
Cu bombe din avioane.

Unii au murit în chinuri
Arși de vii sau sfârtecați,
Pe alții i-a dres norocul,
Prin minuni au fost salvați.

Spune-mi omule de tata,
Povestește-mi cum a fost?
Să mai sper într-un miracol?
Sau, nu are nici-un rost.

- De ești tu, fată bălaie
Și ai numele “Bojoc”,
Te caut de multă vreme,
Te-am găsit și, am noroc,

Să-ți destăinui jurământul
Ce l-am dat tatălui tău,
Când zăceam pe niște “țoale”
În gară la... Nușfalău.

Aveam gambele zdrobite,
El cu pieptul spintecat
Și ținându-i capu-n brațe,
Jeluind, mult m-a rugat:

- Camarade! Sunt pe “ducă”,
N-am puteri, toate mă lasă,
Jură-mi că-mi vei duce vestea
In “Ardeal”, la noi acasă.

Acolo... mai am o fată,
Nevasta m-a părăsit,
Povestește-i despre mine
In ce chinuri am murit.

Du-i "zălog" această cruce
Și inelul meu marcat,
Să le poarte amintire
De la cel ce-a “răposat”.

- După acest cuvânt de groază,
Bietul “om” s-a prăpădit,
I-am închis ochii cu palma
Apoi, noi ne-am despărțit.

El a fost luat cu "targa",
Dus la margine de sat
Și-ntr-o groapă colectivă
Fără popă, înhumat.

Eu am fost trimis în zonă,
La spitalul din Banat
Și de-atunci caut într-una
Să respect ce i-am jurat.

Inelul și cruciulița,
Ia-le, că sunt ale tale,
Eu sunt Gheorghe, zis EROUL,
Din “Sasnireșul” pe vale.

Am scăpat de iadul morții
Și i-am spus un legământ:
- O s-o caut camarade,
De o fi… chiar și…În mormânt….

Și, te-am găsit!
- Viitoarea lui soție.
Demnitate, adevăr zguduitor.

Din ciclul: Prea multe lacrimi mamă.

poezie de din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

De ce plângi mamă? (baladă, în memoria celei ce mi-a dat viață)

De vei citi aceste versuri,
Vei înțelege foarte mult,
Vei ști dragostea de mamă,
E prea puțin, un... cult.

Când îți văd privirea tristă
Și pleoapele-n lăcrimate,
Simt inima-mi plesnește
Și deodată nu-mi mai bate.

Să-mi revin uit la soare,
Îmi șterg fruntea și obrazul
Și-ncercând să-ți fur o vorbă
Te-ntreb mamă: -Ce-i necazul?

Tu te-ntorci, privind spre mine,
Îți stergi ochii cu năframa
Și c-o voce tremurândă
Spui zîmbind: -Mânca-te-ar mama!

Ești prea mic, pricepi puține
Ca să știi ce este chinul,
Când vei crește peste vreme
O să-ți povestesc destinul.

-După câțiva ani de groază
Și-a războiului teroare,
Am crescut călit de timpul
Vremilor necruțătoare.

Acum, spune-mi ce te doare?
Povestește-mi despre tine,
Spune-mi mamă: -De ce tata
A plecat și nu mai vine?

- O... Băiatul meu de-o șchioapă
Pot să-ți povestesc.. o lună,
Despre viața-mi zbuciumată,
Tristă, grea și... nu prea bună.

Am văzut lumina zilei
La sfârșitul “celui” veac,
Undeva în lunca Tisei
În casa unui om sărac.

Mama... A murit de vreme,
Nu știu dacă-aveam trei ani
Și de-atunci a-nceput chinul
Celor ce-au rămas orfani.

Tata? Nu a stat pe gânduri,
Repede s-a însurat,
Re-nodând firul vieții
El pe-acasă n-a prea stat.

“Maștera”? - O... zgripțuroaică,
Era foarte rea cu mine,
dispari! striga întruna,
E vremea să scap de tine.

Și... Într-o zi tristă de toamnă,
Când aveam doar zece ani,
Am plecat în neștiință
Pe-o alee cu castani.

Și, așa... mergând alene,
gândeam ce-o zice tata?
Când s-o-ntoarce de la lucru
O să-ntrebe unde-i fata?

Dar... orice va zice dânsul
Eu pe-acasă nu mai trec,
Dac-aș ști -ntreaga viață
Prin străini am s-o petrec.

S-or găsi în lumea asta
Și oameni cu suflet mare,
Să-mi dea undeva de lucru,
câștig bani și mâncare.

După atâta mers desculță,
Obosită, îngândurată,
fi vrut să-mi leg piciorul
La o rană-nsângerată.

Dar cu ce? N-aveam o cârpă
Și nici leacuri din “cicoare”
Să-mi astâmpere durerea,
pot merge-n picioare.

Mă așez și stau o clipă
Să mai uit de-atâta “of”,
Apoi, iar o iau spre drumul
Și conacul unui “grof”,

Despre care, spunea tata
e om de omenie
Și-angajază câte-o “slugă”
Să-i muncească pe moșie.

Ajungând, eu... bat la poartă,
Tremurând grozav de frică,
Poate cineva m-aude
Și vreo vorbă o să-mi zică.

Prin gardul înalt de sârmă,
Văd o “cușc㔠sub stejar
Și din ea venind spre mine
Un cățel mic, de “ogar”.

Se oprește și nu latră,
De-odată întinde “lăbuțu”
Și mișcând mereu din coadă
Eu îi zic un: “cuțu”! “cuțu”!

După el, unu mai mare
Se avântă înspre gard,
Avea labe lungi și-o coadă,
Parcă era “leopard”.

Pe moment simțeam o dramă,
Doamne!... Ăsta mănâncă,
Dar când a venit aproape
Se oprise ca o “stâncă”.

Cu ochii țintiți spre mine,
Parcă avea ceva a-mi zice:
-Liniștește-te fetițo!
Aicea vei fi “ferice”.

-Se-ntoarce și-n două labe,
Cu privirea spre o “șură”,
Scheaună rar, a durere,
Apoi... un, lătrat din gură.

Numai după două clipe
Văd vine înspre mine
Un bărbat înalt, cu plete
Și mă-ntreabă: -Cei cu tine?

- Mă cheamă Elisabeta,
Sunt din “satul” de pe luncă,
Am plecat demult de-acasă,
Caut undeva de muncă.

- Ce știi tu să faci fetiță?
muncești ești încă mică?
Dar s-o-ntreb pe “jupâneasă”
vedem ce o să zică.

Vino! numai sta la poartă
E târziu, se face noapte,
Du-te-n sură, vezi pe o “laiță”,
Am strâns niște pere coapte.

Mâncă, dacă-ți este foame,
Eu mă duc dup㠓ulcior”,
aduc puțină apă
Să-ți speli rana la picior.

Până atunci vine și “doamna”,
Că-i plecată la oraș,
Are și ea trei fetițe,
Parcă sunt trei îngerași,

Au plecat ca să se plimbe,
Cu o “cocie” frumoasă,
Până este dus “conașu”,
El e sever, nu le lasă.

-Cum stăteam dusă pe gânduri,
Văd “ogarul” cum se zbate,
Aleargă din stânga-n dreapta
Pîn-la poarta cea din spate.

Fugi Gheorghe! Deschide poarta,
Strigă unul din “poiată”,
Poate vine “domnișoru”
Care-i plecat la armată.

El vine mereu pe vale,
Cred că l-a simțit “lăbosu”,
Vezi cum îl saluți băiete,
Știi face pe “scorțosu”.

-Las pe mine măi “bădiță”
Știu eu cum să-i fac pe plac,
Nu odată i-am pus “râma”
Când a pescuit pe lac.

-Te-nțeleg, dar dracu știe,
Umblă veșnic mânios,
De când e plecat “conașu”
Toate merg numai pe dos.

-Buimăcită de durere
Ies puțin în gura “șurii”
văd un amurg de soare
Printre crengile pădurii.

Poate vine și cucoana,
Doamne! Oare, ce-o să zică?
De mă ia de slujitoare
Voi munci ca o furnică.

Voi fi harnică, curată,
Voi sădi flori în grădină,
Orice mi-ar zice “stăpâna”
Voi “zbura” ca o albină.

Deodată se aude-un zgomot
Și tropotul unor cai,
Ce trăgeau cu multă râvnă
Un “fiacru” în alai.

Se oprește la intrarea
În conacul “lejendar”
Și din el coboară sprinten
O cucoană cu mult “har”.

Parcă e cum zise omul
Ce mă poftise-n ogradă:
Liniștește-mi Doamne chinul
Să n-am vorbe de “tăgadă”.

Avea haine lungi, pestrițe,
Iar pe cap o pălărie,
Părul despletit, pe spate,
De culoare argintie.

O priveam urcând pe trepte,
După ea, trei copilițe,
Apoi, una mărișoară,
În capul gol și cu codițe.

Ducea-n mână o “coșarcă”,
Pe umeri o pelerină,
Era înaltă și subțire
Și-avea mersul de “felină”.

Așteptând cu nerăbdare
Nu știam ce o să fie,
Dar de-odată o bătrânică
Mă cheamă-n bucătărie.

-Dute! pe “târnațul” cela,
Vezi o rochie pe sfoară?
Spală-te, apoi te-mbracă
arăți a “domnișoară”

După ce mânânci un “gulași”
Mergem sus la “vătășiță”
Ca să-ți spună câte ceva
Pân-ajungem la “coniță”.

Vezi cum te comporți cu dânsa,
Să-i răspuzi doar la-ntrebare,
Povestește-i despre tine
Când te-ntreabă ce te “doare”.

-Sărut mâna “jupâneasă”,
Sunt o fetiță orfană,
“Maștera” m-a scos din casă
Și de-atunci caut de “hrană”.

Întrebând în stânga-n, dreaptă,
Toți mi-au zis: Dute la “Grofu”!
Și după mai multe zile
Am ajuns să vă spun “ofu”.

Știu să fac destule-n casă,
Prin grădină sau prin vii,
ajut pe gospodine
Sau să îngrijesc copii.

Dați-mi undeva de lucru
Și un simplu adăpost,
Altfel, viața pentru mine,
S-o trăiesc, nu are rost.

După aceste vorbe triste
Și cu lacrimi presărate,
“Jupâneasa” se ridică,
Cu privirea “străbate”:

-Pari a fi o “fat㔠bună
Și cucoana te va “place”,
Du-te acum, te odihnește,
Mâine, vom vedea ce-om face.

-Și-am plecat încrezătoare
În destinul de mai “bine”.
-Dacă vrei? Spune “bătrâna”,
De mâine te iau la mine.

- Ar fi bine și acolo,
Mă voi face chelneriță
Și voi fi mereu aproape
De “conaș” și de “coniță”.

După cinci sau șase zile,
Să fi fost vreo săptămână,
Mă cheamă o cameristă
Și mă duce la stăpână.

Eram “nealcoșe”, suavă,
Cu un șorț legat la brâu
Și purtam la butonieră
Flori de nufăr, de pe râu.

Când ajung, îi dau binețe,
Mă aplec cu gingășie,
Deși casa era mare
Mă simțeam în... colivie.

- Știu destule despre tine,
Mi-a spus multe “vătășița”,
Aș vrea să te joci cu “Lety”
Șite-ngrijești de “Mița”.

“Nely” este mărișoară,
De la-ntâi începe școala,
Pleacă zilnic pân-la Tissa,
O însoțește tanti Lola.

- Cum dorește-a mea stăpână,
Nu o iau ca umilință,
Fiindc-ați fost “bun㔠cu mine,
Eu vă jur pe veci credință.

Voi fi vrednică în toate,
gândeam în sinea mea,
Că mai bine ca aicea
Nu va fi la nimenea.
..........
Fie-ți voia ta “Iisuse”
Doamne! Nu mă părăsi
Fă-mi urcușul cât mai neted
Cât în lume voi trăi.

După atâta suferință,
Zile “negre”și “furtună”
Au venit și pentru mine
Soare mult și vreme bună.

Am muncit cu multă râvnă
Pentru această mare “doamnă”
Și voi ține veșnic minte
Zilele din acea toamnă,

Ce mi-au “hărăzit” destinul
Și croit o nou㠓lume”,
Lângă acești “părinți de suflet”
Ce mi-au dat și un prenume

Și de-atunci “Erji” cheamă,
Mi-am format și o credință
In Iisus mântuitorul
Celor mulți, în suferință.

Peste tot, în lumea largă,
Roma, Pesta sau Viena,
Când pleca doamna de-acasă
Mă chema să îi port “trena”.

Eram omul de-ncrezare,
Ea se “bizuia” pe mine
Și de-aceea și răsplata
Era așa cum se cuvine.

Toate erau minunate
Ca o poveste frumoasă,
Dar simțeam mereu în suflet
Remușcarea ce m-apasă.
..........
Treceți ani, treceți întruna
Și cu voi să cresc și eu,
ajung o “domnișoară”,
Să mă-ntorc la tatăl meu.

În genunchi să-i cer iertare
C-am “fugit” fără a-i spune,
Poate astfel va-nțelege
Că așa... a fost mai bine.

Dar o veste nedorită
Mi-a stopat orice speranță,
Izbucnise confruntarea
Multor state-n alianță.

Astfel, a-nceput “răzbelul”
În Balcani și-n toată țara,
Pe când noi eram departe,
Tocmai pe la Timișoara.

Granițele au fost închise
Iar tăticu concentrat,
Dus cu “forța” la Viena
lupte pentru-mpărat”.

scăpăm de încleștarea
Trupelor dezlănțuite
Am plecat spre nordul țării
Folosind căi ocolite.

După nopți și zile grele
Și multe peripeții
Am ajuns pe la “Vâlcele”
La o casă, între vii.

“Gazda” ne-a primit cu lacrimi
Auzind ce s-a-ntâmplat,
Ne-a dat apă și mâncare,
Peste noapte, ne-a cazat.

După un popas mai mare,
Stăpâna și-a revenit,
Apoi,... am plecat spre urbea
Unde ne-am și stabilit.

În orașul de pe Someș,
Cu cetăți de mii de ani,
Ce-au rămas ca moștenire
De la daci, de la romani,

Într-o casă mai modestă
Cu încăperi vreo nouă, zece,
Cumpărată de stăpână
Pe coroane- austriece.

Veștile veneau răzlețe
De pe front și din “afară”,
Nu știam ce e cu tata,
El era în altă țară,

Despre Victor, zis “baronul”
Ce-a rămas pe la moșie
Am aflat de la cucoană
e-n mare “ananghie”.

Toți bărbații buni de muncă
Au fost duși pe front să lupte,
Astfel, au rămas pe câmpuri
Cereale, fân și fructe.

Fiul său zis domnișoru,
Militar de meserie
A căzut lovit de gloanțe
Pe Mureș, la... Orăștie.

Fetele crescând și ele
Au plecat peste hotare
Să-și formeze viitorul
Într-o urbe mult mai mare,

La o rudă după mamă,
Un bătrân fără copii,
Ce-avea multe magazine
De veșminte și “ciaclii”.

Am rămas eu și stăpâna
Și cu ea, fata cea mică,
Ce crescuse deja, mare,
Devenise ”ibovnică”.

Pacea nu era departe,
Tunurile-au încetat
Iar “Imperiul Habzburgic”
Pentru veci s-a destrămat.

“Bucovina” și “Ardealul”,
Din Sighet pân-la Ilia
Au trecut la țara -mamă,
Mândra noastrăRomânia”.

Mulți cântau de bucurie,
Alții, erau supărați,
C-au pierit loviți de gloanțe
Milioane de bărbați.

Printre ei, era și tata,
Despre care am aflat
Că murise lâng㠓Bălgrad”
Într-o gară, bombardat.

Conducea locomotiva
Ce trăgea un tren - spital,
Tata era bun mecanic
Și-avea grad de caporal.

-Ruga lui cea de pe urmă
Am aflat-o la-ntâmplare
Ascultând povestea tristă
A unui schilod la picioare,

El era la vremea aceea,
Sentinelă la vagoane,
Când au fost loviți năpraznic
Cu bombe din avioane.

Unii au murit în chinuri
Arși de vii sau sfârtecați,
Pe alții i-a dres norocul,
Prin minuni au fost salvați.

Spune-mi omule de tata,
Povestește-mi cum a fost?
Să mai sper într-un miracol?
Sau, nu are nici-un rost.

-De ești tu, fată bălae
Și ai numele “Bojoc”,
Te caut de multă vreme,
Te-am găsit și, am noroc,

Să-ți destăinui jurământul
Ce l-am dat tatălui tău,
Când zăceam pe niște “țoale”
În gară la... Nușfalău.

Aveam gambele zdrobite,
El cu pieptul spintecat
Și ținându-i capu-n brațe,
Jeluind, mult m-a rugat:

-Camarade! sunt pe “ducă”,
N-am puteri, toate mă lasă,
Jură-mi că-mi vei duce vestea
In “Ardeal”, la noi acasă.

Acolo... mai am o fată,
Nevasta m-a părăsit,
Povestește-i despre mine
In ce chinuri am murit.

Du-i "zălog" această cruce
Și inelul meu marcat,
Să le poarte amintire
De la cel ce-a “răposat”.

-După acest cuvânt de groază,
Bietul “om” s-a prăpădit,
I-am închis ochii cu palma
Apoi, noi ne-am despărțit.

El a fost luat cu "targa",
Dus la margine de sat
Și-ntr-o groapă colectivă
Fără popă, înhumat.

Eu am fost trimis în zonă,
La spitalul din Banat
Și de-atunci caut într-una
Să respect ce i-am jurat.

Inelul și cruciulița,
Ia-le, că sunt ale tale,
Eu sunt Gheorghe -Cherecheșul,
Din “ Sasnireșul” pe vale.

mai cheamă și Zegreanu,
De la Zagra - Năsăud,
Lumea-mi zice: a lui Șimon,
După moșu din Cimbrud.

Dacă îți face plăcere
Sau nevoile te-apasă,
Caută-, știi pe unde,
Am pământ, grâne și casă.

Am avut și o nevastă,
Fata popii de la Țop,
Dar când am plecat la oaste
A fugit cu unul, Pop.

-Omul, terminând cu vorba,
Nu știu ce-am mai întrebat,
Dar am plâns, am plâns întruna
Până când s-a înnoptat.

Apoi... am plecat spre casă,
Năucită de durere,
Lacrimile mi-au stors ochii,
Iar gândul, orice putere.

Ajungând pe strada noastră,
Câinii pe la porți lătrau
Iar pe o bancă patru tineri
O romanță fredonau:

In satu-n care m-am născut,
Nu-i cine să plângă,
Cei dragi de mult m-au părăsit
Chinul să le "ajungă".

De-atunci eu singură trăiesc,
Mereu pe căi străine
Și n-am pe cine să iubesc
Sunt tristă, vai de mine.

O,... Doamne! Cu ce ți-am greșit
De nu-mi mai ierți păcatul,
Părinții mii-i-ai osândit,
Ai osândit tot satul.

Nu am puterimai răzbesc
Poveri și “grozăvia”,
Dă-mi forță ca să mai zâmbesc
zbor ca "ciocârlia”.

-Ascultând aceste versuri
Am deschis ușa la tindă
Și trecând printr-o odaie
Am ajuns lângă oglindă.

Mi-am privit ochii și fața,
Istovite de durere,
M-am spălat cu apă rece
Să-mi revin, să am putere.

Și, văzând lampa aprinsă
In odaia dinspre vale
Am intrat să-i spun cucoanei
Despre această zi de jale.

Ea știa de tragedia
De la Bălgrad și din țară
Și de tata cum murise
Chinuit în acea “gară”.

Nu mi-a spus crezând timpul
Le va rezolva, “odată”,
Nici n-a vrut să-mi redeschidă
Rănile de altădată.

-Ai văzut ce-ți poate aduce
Horoscopul tău ciudat,
N-ai decât să-nfrunți necazul,
Ce ți-e scris, ce-ți este dat,

Te cunosc destul de bine,
Ai crescut în casa mea,
Ești prea dârză, ai putere
Să te bați cu soarta grea.

Viața este foarte dură,
E mai grea ca un război,
Vei învinge, mergi-nainte
Nu te-ntoarce “înapoi”,

Ce a fost, a fost și trece,
Ce va fi vom mai vedea,
Ai tot viitoru-n față,
Luptă și nu renunța.

-După ce-a trecut o vreme,
Peste timp mi-am revenit,
Memorând aceste îndemnuri
Mintea mi s-a limpezit.

Călăuză mi-a fost munca
Și destinul, “blestemat”,
Trebuia să-mi caut omul
Care să-mi fie bărbat.

Și ieșind mai mult pe-afară,
Dumineca și-n sărbători
M-am împrietenit la baluri,
Cu fete și cu feciori.

După Paști, pe la “ Rusalii”,
La un bal, mai către seară,
Intr-un grup de câțiva tineri
Văd unul cu mustăcioară.

Avea fața roșcovană
Și alură de atlet,
Tot mișcându-se prin sală
Eu îl urmăream, discret.

-“Dame-n vals”! Strigă cu patos
Ceterașul de pe scenă,
-Să-l învit să dansaze,
Pe moment, îmi era jenă,

Dar când a-nceput alaiul,
Din priviri l-am “săgetat”
Și uitând orice sfială
dansăm, l-am învitat.

-Ce mai faci, fată bălae?
De trei ani nu te-am văzut,
Cum te mai distrezi la balul
Lucrătorilor din “lut”?

-Când a spus aceste vorbe,
După grai l-am deslușit,
Era omul cel cu vestea
Tatălui, cum a murit.

-Ce să fac? Îmi pare bine
Că te văd mai sănătos,
Nu te mai doare piciorul
Cel zdrobit până la os?

Te-ai schimbat așa de tare,
Zău, că nu te cunoșteam,
Vocea ți-a rămas aceeași,
Prin vis o mai ascultam.

S-a uitat prelung la mine,
M-a îmbrățișat cu dor,
Apoi,... am dansat cu râvnă
Acel “vals nemuritor”

Și ținându-mă de mijloc
Cu patos și gingășie
Il simțeam e bărbatul
Căruia-i voi fi soție.

După dansul, ca în basme,
Ud㠓leoarc㔠de sudoare
Am ieșit pe o terasă
Unde era mai răcoare.

Pauza a fost plăcută,
Nu mai știu ce-am povestit,
Dar rețin că-n acea seară,
Sincer, m-am îndrăgostit.

N-a trecut prea multă vreme,
M-a cerut să-i fiu soție,
Când i-am spus vestea “cucoanei”
A fost mare bucurie.

-Eu am să fiu “soacră mică”,
Mă voi îngriji de toate,
Pe “Lety” s-o chemi de nașă,
Așa-i bine și, ea poate.

Vezi ce zice “ nireșanu”,
Chemă-l într-o zi la noi,
vorbim mai pe-ndelete
Despre nuntă și... nevoi.

Nunta-i “heredie” mare,
S-o facem cum se cuvine,
O să invităm tot satul,
Sigur, lume multă vine,

O să vină și “baronul”,
Știi că ți-a făgăduit,
Dacă-i scriem o scrisoare,
Va fi foarte fericit.

-Timpul nu a stat pe gânduri,
Nici noi nu am zăbovit,
Am dat “sfoar㔠în tot satul
Cu patos ne-am pregătit.

Cu petele la “ciomege”
Și cu flori la pălărie,
“Chemătorii” au dus vestea
Peste tot, lumea să știe

Despre nunta lui “Gheorghiță”,
La toamnă, dup㠓cules”,
Care și-a găsit o fată
Mai săracă, dar pe-ales.

-Vom veni de bună seamă,
Răspundeau la chemători,
Toți cei invitați la nuntă,
Mai bătrâni, fete, feciori.

Nea Ghiță e om de treabă,
Altul ca el nu găsești
Și de aceea și “ospățul”
O să-l facem ca-n povești.

Drușcele umblau și ele
Pe la “Starosti” mai bătrâni
culeagă câte-o “snoavă”
Ce-a rămas de la străbuni.

Vestea nunții s-a dus iute
Și-n satele din prejur,
Zagra, Unguraș, Livada,
Din Dej până la Cristur.

Au promis vin la nuntă,
Neamuri, prieteni, megieși,
Era cunoscut “bătrânul”
Ca un mare “cherecheș”.

A sosit și ziua “sfântă”,
Când am zis un “da”, sfios,
simțeam o umbră-n suflet
Să nu-mi meargă, iar pe dos.

Dar, alaiul, prietenia
M-au făcut să simt ce este,
O petrecere ca-n basme
Cum e numai în poveste.

Am dansat “jocul miresii”
Primul vals cu al meu bărbat,
Apoi, rând pe rând, nuntașii
Până-n zori, toți m-au jucat.

aveți “casă de piatră”
Și-n viață mult noroc,
Pe aceste vorbe sacre
Le-auzeam la orice joc.

Deodată se-aude o voce:
- Face-ți lininiște deplină!
“descânte” Iuliana
“Cântecul de la Găină”:

“-Face-țâ-mi o țâr de loc,
ajung pân-la mijloc,
Să mă vadă nănașa,
C-am venit cu găina.

U iu iu! Nănașe mare,
Ia ridică-te-n picioare,
vezi găina-n pănată
Cu flori roșii de mușcată,

În cap pălărie sură,
Cu țigara-aprinsă-n gură,
Rumenită în tipsie,
Te privește parcă-i vie

U, iu, iu! Nănașule,
I-a scuturăți pungile,
Ca să plătești găina,
Să o las la nănașa,

U... iu iu! U... iu iu!”
..........
După o noapte ca-n poveste,
Obosiți de-atâta joc,
Unii au plecat spre casă,
Alții, mai cântau cu foc.

-“Zâ-mi Codruț o ficiorească”,
Că-ți mai dau zece “grițari”,
Zâ-mi o doină de pe Someș
fac ciudă la “jendari”,

Hai Domnică, încă o țâră
Să te mai joc pe sub mână,
Să-ți ajungă veselia
Barăm pentr-o săptămână.

-“Vin Iuoane!, Fii pe pace,
stau bine pe călcâie,
Doamne, ce nuntă frumoasă
Dumnezeu, pe tăți să-i „țâie”.

Bate Iuoane cizma tare,
se-audă peste deal
Cum se-n veselesc românii
Din "Sasnireș și Ardeal”.

-Când a cântat pitpalacul,
Dimineața pe răcoare,
Eram tare obosită,
De-abia stăteam în picioare.

M-am dres cu-n pahar de “bragă”,
După care rând pe rând,
Am condus cavalerește
Ultimii nuntași, zâmbind.

-Dumnezeu vă aibă-n pază,
Ne-a spus surâzând nănașu,
- O s-o facem și la anul
Când vom boteza “urmașu”.

-Anii au trecut alene,
La-nceput mai liniștiți,
Dar pe urmă, după o vreme,
Au fost foarte diferiți,

Ați venit voi... cinci pe lume,
La doi-trei ani, câte unu,
“Tata”, veșnic cu “cioplitu”,
Eu munceam din greu cu “bunu”.

Vremurile au fost grele,
Crizele-ncepeau s㠓stoarcă”,
Dar mai greu ne-a fost când tata
A “plecat” să nu se-ntoarcă.

După el, multe necazuri,
M-a lăsat cu datorii,
Cumpăra-se cinci hectare
De pământ, pentru copii.

Apoi... a murit și moșu,
Calul, vaca și trei oi.
Am rămas cu cinci odrasle
Mici, orfani și mai mult goi.

Cel mai mic era în “fașe”,
Cel mai mare, Tiofil,
Avea unsprezece toamne,
Era și el... un copil.

Sora ta, puțin mai mare,
A plecat pe la oraș
Să-și câștige existența,
"Muncind pe la boierași".

Pe Tibi, l-am dat de “suflet”,
La mătușa din Livada,
Ea n-avea copii și,”Doru”,
Vroia să-i lase lui “ograda”.

Tu erai mai mic cu Emil,
Nu l-ați cunoscut pe tata,
Dar destinul v-a dus ”trena”,
N-ați avut nimic de-a gata.

După acești ani cu necazuri,
Cel de al doilea război,
Izbucnise-n Europa,
Ajungând și pe la noi.

Rușii ne-au ciuntit Moldova,
Mai spre nord și Bucovina,
Ungurii -au primit Ardealul
Printr-un “Act de la Viena”.

Peste tot, numai necazuri,
Ură, vrajbă, sărăcie,
Șovinismul și desmățul
Au făcut multă urgie.

Voi, umblând desculți de-a valma,
Cu vacile la păscut
V-ați îmbolnăvit de “râie”,
Numai pozne ați făcut.
..........
După ce-au pierdut războiul
Și spre vest se retrăgeau,
Nemții, “sechestrau” cu forța
Tot ce-n cale întâlneau.

Nouă ne-au luat din “șură”
Dou㠓măji” de orz tocat
Și-o căruță aproape plină
Din mălaiul desfăcat.

Când am vrut să le tai calea
M-au amenințat urât,
Că mă-npușcă fără milă
Sau îmi pun ștreangul la gât.

-Duceți-vă în “pustie”,
Dracul să vă ia pe toți,
Blestemul vă poarte pașii
Neam spurcat de “Ostrogoți”.

N-am scăpat bine de una,
Alta a dat peste noi,
Au venit din est “muscalii”,
Neam de slavi, puhoi,... puhoi.

Ăștia ne-au luat din casă
Tot ce au găsit mai bun,
Iar când s-a sfârșit “bătaia”
Ne-au lăsat “zestre”, un “tun”.

Ne-au luat din “stog” ovăzul,
Iar din șură tot mălaiu,
Trei oițe și-o văcuță
Cu care ne duceam “traiu”.
..........
Astea-s “lacrimile mele”,
Ți le-am spus cu atâta dor,
-nveți carte dragul mamii,
Să te faci un scriitor,

Să le-nșiri într-o poveste,
Mai bine sau mai stingher,
Ca să știe strănepoții
C-am fost o... “mamă de fier”.

Altele, de mai “încoace”
Nu ți le mai povestesc,
Le-ai trăit și tu, copile,
Nici nu vreau să-mi amintesc.

-Da mamă! Le știu pe toate,
Le-am trăit și le țin minte,
Pâinea neagră de secară
Și mâncarea, un “blid de linte”.

Sapa, coasa, plugul, grapa,
Furca și claia de fân,
“Csendorii” cu pene roșii!
Și primarul cel hapsân,

Cotele de grâu predate,
Și atâtea dări impuse,
Nu amle uit măicuță,
In mintea mea sunt incluse.

Mamă! Omai țin minte,
Viața ta plină de jale,
Un destin atât de aspru
Ce-ți “croise a ta cale”,

Vorbele-ți mai mult cu lacrimi,
Când mereu mă-n povățai:
-nveți carte dragul mamii,
-nvățând de toate ai”.

“E trist dar adevărat.
Viața "Ta" atât de dură, mamă,
m-a îmbărbătat”.

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mircea Albulescu

Cu mama am fost la biserica Barația, unde am văzut cel mai frumos preot din lume... am văzut foarte mulți popi, niciunul nu era așa... era cu trei capete mai înalt decât mine... o splendoare. Și eu am vrut să fiu ministrant acolo, iar ea n-a știut cum lămurească. Pe urmă s-a dus la popă și i-a spus, explicându-i și că sunt ortodox după tata. Eu mergeam cu ea la biserică. Nu aveam cumnu mă duc, rămâneam pe drumuri.

în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: În orice caz, dânsul mi-a zis că ești perfectă, ba chiar divină.
Diana: A spus domnul director așa ceva despre mine?!
Lucian: Nu. De fapt, eu am spus așa ceva, dar dânsul m-a aprobat.
Diana: Ah, lingușitorule.... Era însă vorba despre ce mi-a spus mie distinsul tău prieten.
Lucian: Te ascult.
Diana: Asta ar fi o mare noutate.
Lucian: Ce ți-a zis dom' director, mamă?
Diana: Că i-ai fi povestit ce s-a întâmplat în seara aceea, când ne-ai anunțat despre misiune, pe mine și pe tatăl tău.
Lucian: Da, evident, i-am povestit.
Diana: Și i-ai spus că încă te mai simți vinovat, deși ne-am împăcat.
Lucian: Ah, mamă... Normal că mă simt vinovat. Nu pot uita că am fost un mare dobitoc și nici nu știu cum mi-aș putea îndrepta greșeala aceea; nu prea am cum. Am fost atât de neghiob, mai ales față de tine... Iar acum vom pleca și... Ceea ce-am spus rămâne...
Diana: Dragul meu, nu te mai frământa degeaba. Ți-am spus că n-am fost supărată deloc pe tine atunci, n-am luat seama la câteva cuvinte rostite într-un moment tensionant, deci, n-are rostte simți vinovat, să-ți faci zilele amare din cauza acelui incident. Uită ce-a fost atunci!
Lucian: Dacă ar fi atât de simplu...
Diana: Este!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Romanța lacrimilor mele

…Omul, terminând cu vorba,
Nu știu ce-am mai întrebat,
Dar am plâns, am plâns întruna
Până când s-a înnoptat.

Apoi... am plecat spre casă,
Năucită de durere,
Lacrimile mi-au stors ochii,
Iar gândul, orice putere.

Ajungând pe strada noastră,
Câinii pe la porți lătrau
Iar pe o bancă patru tineri
O romanță fredonau:

In satu-n care m-am născut,
Nu-i cine să plângă,
Cei dragi de mult m-au părăsit
Chinul să le ajungă.

De-atunci eu singură trăiesc,
Mereu pe căi străine
Și n-am pe cine să iubesc
Sunt tristă, vai de mine.

O... Doamne! Cu ce ți-am greșit
De nu-mi mai ierți păcatul,
Părinții mi-i-ai osândit,
Ai osândit tot satul.

Nu am puterimai răzbesc
Poveri și grozăvia,
Dă-mi forță ca să mai zâmbesc
zbor ca ciocârlia".

- Ascultând aceste versuri
Am deschis ușa la tindă
Și trecând printr-o odaie
Am ajuns lângă oglindă.

Mi-am privit ochii și fața,
Istovite de durere,
M-am spălat cu apă rece
Să-mi revin, să am putere.

Și, văzând lampa aprinsă
In odaia dinspre vale
Am intrat să-i spun cucoanei
Despre această zi de jale.

Ea știa de tragedia
De la Bălgrad și din țară
Și de tata cum murise
Chinuit în acea “gară”.

Nu mi-a spus crezând timpul
Le va rezolva, odată,
Nici n-a vrut să-mi redeschidă
Rănile de altădată….

Din ciclul: Prea multe lacrimi mamă

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Curriculum Vitae

1) M-am născut într-un Oraș Liber, lângă Marea Nordului.

2) În anul nașterii mele, banii erau rupți pentru
a face confetti. O franzelă costa un milion de mărci. Desigur,
nu-mi amintesc aceste lucruri.

3) Părinții și bunicii ocroteau. Lumea
în care trăiam era blândă și nu avea gheare.

4) Un corn al abundenței plin cu bunătăți m-a luat într-o clădire
cu clopote. O învățătoare cu sâni mari se ocupa de mine.

5) Acasă, rafturi pline cu cărți conectau pământul de paradis.

6) Duminicile copilul orașului se pierdea printre conuri de brad
și pâlcuri de ciuboțica-cucului, un tren aluneca spre zare.

7) Țara mea a fost lovită mai periculos de istorie decât
de cutremure sau de uragane.

8) Tata era permanent ocupat să evite monștrii. Mama-mi spunea
zidurile au urechi. Am fost depozitara unei poveri de secrete.

9) Apoi, m-am mutat în zilele prea strălucitoare, în nopțile prea întunecate
ale adolescenței.

10) Doi părinți, două fiice – am luat drumul soarelui
și al lunii, traversând oceanul. Bunicii au rămas în urmă,
în întuneric.

11) Toți vorbeau noua limbă prea repede. În cele din urmă
i-am înțeles.

12) Când te-am întâlnit, noua limbă a devenit limba
iubirii.

13) Moartea mamei a rănit fiica, chemând poezia.
Fiica a devenit mamă de fiice.

14) Viață obișnuită: multă și densă. Noduri legând
fire spre oriunde. Trecutul împins în spate, viitorul nelocuit
de dragul gloriosului, dificilului, impetuosului
prezent.

15) Ani și ani ca aceștia.

16) Copii care nu mai sunt copii. Durerile unui om bătrân,
singurătatea unui om bătrân.

17) Apoi a dispărut și tata.

18) Am încercat să întorc acasă. Am stat lângă ușa
copilăriei mele, dar era închis pentru public.

19) Într-o zi în liftul aglomerat: toți erau mai tineri
decât mine.

20) Până una-alta, e bine. Zilele luminoase și nopțile-înstelate
se grăbesc. E rândul nostru, al tău și al meu.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
țină de mână așa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineața aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns

ploua și era frig...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
țină de mână așa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineața aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns

ploua și era frig...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză și ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ți se părea
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din fața casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlțâia patul și casa
și întunericul nopții
înfricoșa
când s-a făcut dimineață
străinul i-a luat lui tata căruța
și caii și pe mine sub braț
de atunci nu mai știu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână și m-a dus
înapoi acasă la părinții mei
era liniște și fain
ca și cumfi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
și că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris și Nichita

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost așezată pe un scaun, legată și executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec știam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tușit, a râs,
A tușit, a râs, e adevărat? Da, așa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung și mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata și mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Știi, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriți, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o școală nouă,
unde nu știi pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, șase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu știu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în același trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
și de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înțeleg minunea care mi-a deschis ochii minții
și mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe fața celor ce mă însoțesc spre mântuire,
vă înțeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniștit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
eliberează de răutățile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întâlnire cu mama (personale)

În zorii dimineții, o rândunică mi s-a așezat pe umăr.

Am stat nemișcat, să nu o sperii.

Într-un sfârșit, i-am vorbit.

- Bună dimineața, pasăre frumoasă!

- Odihnește-te!

- Voi sta așa pentru tine.

- Mulțumesc!

- Tu ești, mamă?

- Tu ești?

Plângeam, în zorii dimineții,
plângeam.

- De ce plângi?

- Bucură-te!

- Eu am fost cu tine tot timpul.
Nu te-am părăsit.
O mamă nu-și părăsește copilul,
chiar dacă zboară la ceruri.

- Sărută-ți pielea,
ochii, gura și sângele,
sunt o parte din mine...

Rândunica a prins puteri, și a zburat în văzduh.
A luat cu ea doar o lacrimă.

- Sărut mâna, mamă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Culman

În cimitir la Timișoara

M-am dus la Timișoara-n cimitir pe la rude,
Era dimineață, frunzele erau verzi și erau ude
Voiam să beau cu ele câte o cafea
Șile asigur, din nou, de dragostea mea.

Nu i-am găsit acasă pe fată și pe Fănel,
Probabil s-au dus să bea o vodcă nițel.
Dar -ntorc mâine mai pe-nserat
Până ce să se culce n-au apucat.
Ca să le spun, vrei nu vrei,
Ce dor îmi e câteodată de ei.

La mama e bine, acum de dimineață
Mormântu-i îngrijit, plin de verdeață.
Bună dimineața, soacră bătrână și bună,
avea să îți spun, așa, ca o glumă
Să-ți iei catrafusele și încet s-o pornești
Ca să mai vii și pe la noi, prin București.

Nela-i plecată de mult de la noi
Acum doarme mândră lângă eroi.
I-am spus că lui Florinel i-am adus cartofi și ață,
Numai, ei, ce și-a dorit, nu i-am adus: viață...
Și acolo, în cimitir, am plâns singur, în vânt
După ce că în viață de mult nu mai sunt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cartea

știu c-odată și odată
am să scriu și eu o carte
despre mamă despre tată
despre vitregia soartei

și mai știu că-n cartea ceia
te voi pomeni de bine
am să scriu c-ai fost scânteia
soarelui aprins în mine

ș-oi mai scrie că ești mamă
fiului - umple plânsul -
cum nici nu bagă-i în seamă
și era să-l pierd pe dânsul

am să scriu că am nepoată
și că de acuma-i mare
și că-i seamănă lui tata
- ruptă ca și el din soare

și-ncă ammai scriu că-n lume
toate-s vechi și noi sunt toate
- pe copertă -al tău nume
al meu nume- nu se poate...

poezie de (24 octombrie 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mama era o femeie simplă și foarte modestă, însă o ființă extraordinară, fascinată de cultură în general. În Rusia postbelică, unde apele erau încă tulburi, acest om minunat era deschis față de orice tip de artă. O interesa să vadă o sută de oameni cântând pe plajă sau orice spectacol de teatru, chiar dacă era în limba letonă, și mă lua și pe mine cu ea, pentru că nu putea să lase singur acasă. Iar eu o rugam să-mi explice ce se întâmplă pe scenă, vorbeam prea tare în sala de teatru, rușii se uitau la mine și eu nu înțelegeam de ce! Mă ducea la operă, la concerte ale Filarmonicii și într-o zi am ajuns la balet. Nu era un simplu spectacol, era un spectacol în care dansau copii alături de adulți, pe scenă, în decor... A fost ca un cutremur pentru mine. A fost o experiență extraordinară să văd cum toate artele se combină într-o clipă. Și i-am zis mamei vreau să fiu și eu ca ei. Iar la grădiniță dansam. Făceam dansuri populare și îmi plăcea la nebunie. Am aflat apoi există școli speciale la care trebuie să mergi ca să ajungi profesionist. Fără să știe mama și tata, m-am dus la o audiție. Apoi m-am întors acasă și i-am anunțat că eu o să merg la o școală de balet și coregrafie. Acesta a fost începutul carierei mele de dansator.

în ziarul Metropolis, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Karen: Când am aflat că sunt însărcinată, Dan avea deja o bursă pentru baschet. Nimic nu avea să stea în calea fericirii lui. Dar apoi s-a întâmplat ceva ciudat. Chiar înainte de începerea cursurilor, Dan s-a răzgândit. A zis că va termina semestrul și că... ne vom căsători. Când am intrat în travaliu și te-am adus pe lume, infirmiera m-a întrebat care e numele tău de familie. I-am spus că Scott. Keith era acolo. Când te-a adus infirmiera, l-a lăsat să te țină în brațe. Îl știu pe Keith de-o viață și atunci a fost singura dată când l-am văzut plângând. Până la urmă, tatăl tău nu a mai apărut.
Lucas: La naiba cu el. Nu vreau să-i port numele.
Karen: Și Keith tot un Scott este.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita IoanaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nouă pietre

[& S.]

ascult taxi, o ard și eu pe youtube de vreo oră ascultând taxi,
ia și ascultă trooper, îmi zice S.,
ascult, ce tari, cum zici în engleză la a o arde pe net,
a pierde vremea pe net
burn daylight, dar mai bine ia și ascultă trooper,
despre lapte gros citisem mai de mult într-o carte, avea un nume ciudat, high cockalorum
iar aici m-a bușit râsul, capra e leapfrog
leapșa nu știu ce e nici în românește, noi jucam nouă pietre,

ascult trooper,
copilărisem cu S. în același cartier, aveam aceleași jocuri
nouă pietre se juca mai mult la mine la bloc, zicea el, era multă drăcărie de copchii acolo,
la noi tare greu era să găsim o piatră, zic,
noi ne băteam cu smoală, aveau un cazan cu smoală și vâram un băț în cazan,

însă eu îmi imaginam mereu S. va ajunge pilot de avioane,
va duce omenirea de colo colo
în siguranță,
siguranța pe care o simțeai atunci când stăteai lângă el
nimic nu mai poate cădea din ceruri,
fusese la examen la școala aceea, trecuse toate testele,
centrifuga, timpii de reacție,
inima,
apoi a venit unul, l-a luat deoparte, l-a întrebat,
ce era mama, ce a fost tata și dacă avea șpagă două dacii,
atunci S. a luat rucsacul și a plecat la gară
acasă
ce dracu să mai facă acolo, bani nu avea de două dacii,
iar chestia asta mie mi s-a părut cea mai reușită metaforă a vieții,

acum S. merge cu o chestie electrică pe două roți la muncă
în țara cu o sută de ani înaintea noastră,
la capătul lumii sunt eu, nu el
însă el îmi spune aș putea să fiu centrul universului
iar asta e doar o chestie de optică

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Elsa Wertman

Eram o fată de țăran din Germania,
Cu ochi albaștri, roză, puternică și fericită.
Primul loc de muncă a fost la Thomas Greene.
Într-o zi de vară - pe când ea era plecată,
El s-a strecurat în bucătărie, m-a luat
De-a dreptul în brațe și m-a sărutat pe gât,
Am întors capul. Apoi niciunul dintre noi
Nu pare să fi știut ce s-a petrecut.
Am plâns gândindu-mă la ce se va întâmpla cu mine.
Am plâns și am tot plâns pe când secretul meu se dezvăluia.
Într-o zi doamna Greene a spus că înțelege
Și că nu-mi va face nici un rău,
Și, neavând copii, îl va adopta.
(El m-a trimis să stau departe la o fermă).
Așa ea s-a ascuns în casă Și a trimis zvon este însărcinată.
Și totul a mers bine și copilul s-a născut-
Au fost atât de buni cu mine.
Mai târziu, m-am măritat cu Gus Wertman, și anii au trecut.

Dar la un meeting politic, când cei din apropiere credeau plâng
La elocvența lui Hamilton Greene,
Nu asta era. Nu! Voiam să strig:
Acela este fiul meu!
Acela este fiul meu!

epitaf de din Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Ordon! Să treceți Prutul!

- Ordon! treceți Prutul, căci Patria vă cheamă,
re-ntregiți o Țară, ce-i leagăn de la Daci,
Râvnită de milenii, cei Mari doresc să piară,
S-o aibă sub călcâie, un Pașalâc de „Raci”.

- Trompeta dă semnalul, fiorul cuprinde,
Când vocea bărbătească, a unui brav Ostaș,
Ce-i comandantul nostru. El strigă: - Înainteee!
Credința este sfântă, să-nfrângem pe vrăjmaș.

Cu strigătul de: Uraaa! Totul părea sinistru,
Când am sărit din șanțuri, pe un plai pârjolit,
In salturi lungi sau scurte, râvnind să trecem Nistru
Mulți au pierit sub gloanțe, iar eu… Am fost rănit.

Nu pot uita urgia, trăiesc și azi momentul,
Din clipele de groază, prin care am trecut,
Nici vocea tremurân-dă, când ruga sergentul,
Să-i duc vestea, Acasă, să-i spun… Cum a căzut.

Dar Soarta mi-a fost crudă, să lupt pe mai departe,
La Kursk, Orel, Odesa, sau cotul unui Don,
Ce spumega de ură și sângera a moarte,
Parcă-mi vestea sfârșitul, căci…Nu sunt rusofon

Și După multe chinuri, Donul avertizează:
- Nu-mi încercați adâncul, nici malurile moi,
Căci Iadul vă așteaptă! Chiar pe această oază
O să aveți sfârșitul, înecul în mocirlă și duhul, în noroi.

Pe-aicea nu se trece! Ținutul nu-i al vostru,
Sunteți dușmani de moarte. Dacă doriți război?
Întoarceți baioneta, plecați la Prut, la Nistru,
Acolo-i țara voastră, un leagăn de eroi.

- Da! Poate ai dreptate. Dar ați uitat cutuma,
Ce-o folosiți de veacuri, fără temei legal?
Cum ne-ați ciuntit Moldova și toată Bucovina?
Dacă sunteți puternici! Credeți e normal?

Voi ne-ați împins la luptă să reîntregim o țară
Făcând atâtea jertfe și morți nevinovați.
Blestemul vă cuprindă, mereu să fiți ocară,
Mormintelor din oase, a celor bravi soldați.

- O lacrimă-am scăpat, de fiecare dată,
Când am citit sau scris un vers despre eroi,
Cei ce-au murit în chinuri, să apere o vatră,
Ce-i binecuvântată de-a pururi… Pentru noi.

Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Urmașii să nu-i uite, le cer sub jurământ.
Ei ne-au lăsat credința, în Țara Românească,
Un leagăn de milenii, acest Pământ ce-i Sfânt.

Corneliu l2.06.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Unui înger

Te-ai adus departe printre stele,
Tu, înger blând fără de vină,
Ești pentru țară un erou.
Acum tu ne privești din cruce,
Iar țara noastră va renaște din cenușă.

Ce crud a fost, Liana – al tău destin!
Și Dumnezeu a vrut ca să te cheme,
Ți-ai apărat cu demnitate tricolorul,
Cu sufletul ți-ai apărat poporul,
Iar pentru țară te-ai jertfit ca un martir.

De ce te-au judecat prea crunt călăii?!
Când tu aveai o viață de trăit...
În apele învolburate și meschine
Te-ai avântat, Liana – și-ai pierit...
De ce atâta groază pentru tine?!

Eroii toți prin noi or să trăiască,
Să ne amintim de ei cu demnitate,
Prin cuget și simțiri să ne unească,
În viață, până dincolo de moarte;
Călăii vinovați cu viața să plătească.

Nici lacrimi nu-s, eroii să ni-i plângem,
Prin săli de tribunale alergăm,
Dosare prăfuite sunt neluate-n seamă,
Iar pe obraz mai arde o lacrimă de mamă...
Dar din acestea toate nimic nu învățăm.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ruptură definitivă

Tu plângi când te gândești la mine,
Te-am supărat eu cu ceva?
Ușor m-ai dat de lângă tine,
Și asta nu ți-o pot ierta.

Eram micuță când m-ai dat,
Așa credeai este bine,
Anii au trecut, tu m-ai uitat,
Cum și eu te-am uitat pe tine.

Am plâns în taină tot mereu,
Când altă mamă m-a luat,
Te-am scos din suflet tare greu
Iar locul tău s-a ocupat.

Am așteptat un timp prea lung,
Până când doru-a obosit,
Nici lacrimile nu mai curg.
Tu pentru mine ai murit.

Să te strig mamă n-aș putea.
Nu meriți o așa onoare,
În suflet nu te pot ierta,
Păcatul tău a fost prea mare.

Nu simt nevoia să te văd
Și nici nu-mi este dor de tine,
Vagi amintiri încă revăd
Doar uneori, și cred că-i bine.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!