
Drept
Ai dreptul, liber, de-a te exprima
Și este-un lucru ideal, aș spune,
Dar nimeni nu-ți mai poate garanta
Că vei fi liber după ce vei spune...
epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Creștinismul nu poate să nu recunoască nenorocita condiție a unor categorii de muncitori din secolul al XIX-lea. Eroarea marxistă constă în a spune că, fiind sărac și silit să-și vândă forța de muncă, muncitorul englez din veacul al XIX-lea nu era liber. Liber era. Era însă nenorocit.
citat din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul liber aude cum libertatea este dobândită prin echilibrul contrastelor. Numai libertatea poate înțelege libertatea. Libertate, a fi liber, a se elibera pe sine sunt unul și același lucru. Sunt unul și același lucru pentru fiecare dualitate de acțiuni eliminatoare ale spiritului liber, atunci când sunetului îi reușește să devină muzică.
Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pielea
Pielea este o pagină de mătasă
Peste care tălpile timpului
Aleargă liber, trecând prin tunelul de celule,
Abia respirând.
Sunt o amazoană în sufletul meu,
Un cal alergând liber spre plus infinit.
M-am legat de voi doar prin nașterea mea...
Suntem aceeași ființă divizată
De poemul-cuvânt,
În două universuri inseparabile.
Dar caut simetria judecând imperfecțiunea
După culoare și formă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
E liber, fericit și înțelept acel ce-a căpătat curajul de-a spune: nu.
Petrus Augustus Genestet în Mici poeme profane (1860)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liber, foarte liber
Sunt om liber, foarte liber, pot trăi sau pot muri,
pot iubi în miezul zilei sau sfârși în zori de zi,
sunt o simplă întrebare, cu un complicat răspuns,
pot urca pînă la stele, fără-a ști că e de-ajuns.
Sunt ca cerul nopții, liber, când mai jos și când mai sus,
nimeni nu mă mai întreabă ce-am făcut și ce am spus,
sunt o simplă licărire ce, mai toți, cred că o văd
doar când viața-i o dilemă și le pare-a fi prăpăd.
Sunt om liber, foarte liber, n-am ce da, n-am ce să cer,
știu ce-i viața, știu ce moartea, am curaj să cred, să sper,
vin din marginile lumii, însă eu n-o mărginesc,
în deplina-mi libertate, n-am de ce să mă feresc.
Sunt ca fluturele care simte ploaia după vânt,
simte vântul după forma umbrelor de pe pământ,
caut boabele de rouă ce, mereu, în zori de zi,
udă firul crud al ierbii ce-și dorește a trăi.
Sunt om liber, foarte liber, pașii singur mi-i măsor,
și tot singur pot decide dacă vreau sau nu să mor,
dacă merg spre mai departe, dacă vreau să stau pe loc,
dacă vreau să fiu ca focul, sau să ard cu totu-n foc.
Sunt așa cum este firea celor ce-și doresc trăi
fără teama că li-i dată datoria de-a muri,
sunt mai liber decât clipa care știe că a fost
și-a dat timpului măsură, și a dat faptelor rost.
Sunt om liber, foarte liber, sunt precum mi-e dat să fiu,
știu ce-nseamnă libertatea, tot ce-nvăț, învăț să știu...
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (9 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă ce spune popa
Fă ce spune tata-popa
Nu ce face, bată-l toaca!
Hopa-tropa, hopa-tropa,
Fă mereu ce spune popa!
epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Provocarea este drumul către success și dorința de a te simți liber.
aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Nimeni nu este mai rob decât acela care se crede liber, fără a fi cu adevărat liber.
citat celebru din Goethe
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!

- liber cugetător
- Liber cugetător: o persoană care nu are dreptul la un colac de salvare.
definiție aforistică de Paula Adriana Cozian din Cugetări și reflecții (2015)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

- om liber
- Cel căruia îi este recunoscut dreptul la rațiune, este un om liber.
definiție celebră de Ralph Waldo Emerson în Descoperă Puterea Cosmică din tine
Adăugat de Anisoara

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ar plăcea să fiu liber, total liber. Liber ca un mort din fașă.
Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut (2003)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar permite-i minții să rămână complet suspendată în nemișcarea, neclintirea care veșnic este și astfel toate constructele ei iluzorii cu tot cu ea se vor nărui. Nu trebuie să faci nimic pentru a fi liber, nici măcar nu e necesar să atingi vreun gând. Permite gândurilor să circule libere ca mașinilor pe o autostradă foarte aglomerată, indiferent dacă încărcătura lor e o bombă atomică sau porumbei ai păcii. Odată liber de gândire, ești liber implicit de naștere și moarte, etern nenăscut, tu ești viața liberă de toate formele care se scaldă în ea. Oceanul nu spune: "Corpul acestui delfin muribund sunt eu!" După cum viața nu spune: "Acest corp de femeie tânără ce urmează să moară sunt eu!" Doar gândul crede că posedă totul, implicit viața. Viața însă e complet liberă chiar și de gândul "Dumnezeu" care apare în ea.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Emancipare
Dracul s-a emancipat,
S-a rujat și-arată bine,
E adeseori machiat,
Dar de el tot nu-mi convine.
Minte și când spune drept
Și de nicăieri apare,
Cu un aer, aparent,
De căldură și culoare.
Dacă vrei să-l contrazici,
Chiar cu-n argument solid,
Dintr-o dată face plici
Și devine iar morbid.
Astfel, de o lună-ncoa,
Să vedem cât e de tare,
Ne-a adus virus Covid.
De la el, din plin, se moare.
Cu aghiasmă de vom da,
Cu tămâie și cu smirnă,
El tot va continua
Să ne-aducă câte-o vină.
Poate fii puțin mai roz,
Dacă vrea, în cerul gurii,
Poate, printr-un gest frumos,
Să mai țină cu românii.
Ne apropiem tacit
De o eră în schimbare...
De-aia virusul Covid,
Este liber... la mișcare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne întoarcem
la sclavie forțați de o pandemie
fără să avem puterea de a discerne
la rece în frigul de acasă
după ce-am fost înfricoșați și
și
și timorați câteva săptămâni
de mass-media vândută
pentru un pumn de parale
nimeni nu mai știe care-i adevărul
pentru că nimeni nu-l mai spune
tremuri când vezi că urmează
un breaking news care te lovește
unde te aștepți să nu te lovească
este un fel de ghicit în zaț
sau de dat în cărți
vine dama de treflă și-ți interzice
ieșitul din casă tot weekendul
începi să scrii caligrafic:
merg la pâine și
și
și la cumpărat lapte și margarină
altceva nu-ți permiți din cauza
sărăciei generalizată lăsată peste țară
reîncepi să scrii foi după doi
pentru doi pași în aer liber
cu o mască de bandit pe față
spunând că așa e trendul
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oricine ești și orice îți dorești, poți obține. Secretul este să poți să îți folosești toate abilitățile pentru a vedea dincolo de ce se vede cu ochiul liber, pentru că ochiul liber este foarte, foarte superficial. Ochiul liber vede doar aparențele. Dincolo de ce se vede, este adevărata realitate și una din legile acestei realități spune că înainte să ai ceva, trebuie să devii ceva.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

- liber
- Liber e omul ce poate dansa în lanțuri.
definiție celebră de Friedrich Nietzsche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scopul final și cel mai înalt al fiecărui artist adevărat din orice domeniu de creație poate fi definit ca dorința de a se exprima liber și complet.
citat din Michael Chekhov
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un aforism trăiește prin belșugul de clar-obscur de gândire pe cari le implică fără a le exprima... Întocmai ca o poezie, cu farmecul alungat printre rânduri, un aforism rezistă și se recomandă mai mult prin ceea ce ascunde decât prin ceea ce spune de-a dreptul.
citat clasic din Lucian Blaga
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 134
El e al tău, cum am mărturisit,
Iar eu voinței tale-i sunt zălog
Poți să mă ții, dar pe al meu iubit
Lasă-l cu mine, doar atât te rog,
Dar n-o să vrei și liber nu va sta,
Că ești zgârcită, pe când el e bun;
Și pentru mine-n scris va garanta
C-un legământ solemn și oportun.
Însă cu-al frumuseții tale drept,
Tu totul ei, dar eu acum te-acuz
Că-mi execuți amicul, și m-aștept
El să plătească, c-am făcut abuz.
Și l-am pierdut, iar tu ne-ai dobândit,
Că eu nu-s liber, chiar dac-a plătit.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Se exprima "liber", cu cuvintele altuia.
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!