Sonet de iarnă

În noapte zboară fluturi de argint
Şi trec prin suflet ţurţuri de lumină...
Un anotimp de albă muselină
La tâmpla clipei mele de granit...

Lipsiţi de libertate şi de tihnă,
În taina vieţii s-au înghesuit
Şi ne tot cheamă, oh, şi ne tot mint...
Cu toate astea nu au nici o vină...

Când liniştea în noi a adormit,
Şi vântul strange-n el ca o albină
Toţi anii mei, semn c-am îmbătrânit,

În albe rotunjimi de crinolină,
Ca pe-o mireasmă, iar, te-am regăsit...
Suntem un vis pe-a gândului colină.

sonet de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de iarnă

De azi sunt ţurţuri de lumină
Şi-atâta linişte e-n noi,
Că ne-au rămas copacii goi
Şi vor mai trece ani-lumină,

Când, fluturi albi, şi reci şi moi
Adorm în ne-ntinată tihnă...
De azi sunt ţurţuri de lumină
Şi-atâta linişte e-n noi.

Putreziciunea-i iar de vină...
Nu avem linişte, nici tihnă
Se-adună suflete-n furtuni,
Ca într-o casă de nebuni...
De azi sunt ţurţuri de lumină.

rondel de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de argint

Iubitul meu cu suflet de mătasă,
Te-aştept! Te-aştept să te întorci acasă,
Cu gânduri moi de cânt şi sărbătoare
Să colindăm – un fulg, pe-ntinsa zare...

Să ne-mbrăcăm cămăşile ţesute
Din albă nea... Şi ţurţuri de argint
Poemul fericirii să-l asculte...
Să alergăm cuminţi prin infinit.

Să ducem dorul nostru mai departe,
Fuzionând cu caldele ninsori,
Să plângă munţii dincolo de moarte,
Lăsând în urmă giulgi de dalbe flori.

Să ne-ngânăm cu murmurul de stele
Şi-n simfonia vieţii de argint
Colindele de iarnă leru-i ler e...
Şi toate astea fiindcă te-am iubit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te dezbrac cu privirea

Te dezbrac cu privirea
De fiecare celulă.
Trec prin lavă de sânge...
Îţi prind sângeri de mână.
Trandafiri în privire,
Ca un vis încolţesc.
Eşti lumină şi înger!
Oh, ce mult te iubesc!
Te îmbrac în privirea-mi
Şi cu ea te sărut,
Catifea de lumină,
Din lumină-ai crescut.
Trec săruturi spre mâine...
Un sărut te-am aflat.
Sufletu-ţi, far în noapte,
Noaptea mi-a luminat.
Trec quasari prinprejuru-mi,
Nemilos mă lovesc.
Prin furtuni, trec lumină...
Tot mai mult te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ROGVAIV-ul stărilor

Roşu-n bujori, în roze, în iubire,
În sărutări, în sângeri... fericire...
Oranj – onestitate, arca vieţii
Purtând pe braţe visul tinereţii...
Galben în soare,-n spic, în libertate,
În miere, în gutui, în frunze moarte...
Verde-n speranţă,-n brazi, în zbor spre stele,
Safir şi jad, acvamarin, mistere...
Albastru de ninsori, dans de lumină,
Tot ce-i mai pur... un cer de muselină,
Iubire sfântă, flori de liliac,
Un dans de fluturi, ochii celui drag...
Arcade violete, sentimente
Altar de vis, fecioare inocente...
Vers de de luceferi, violete, vis,
Atâte câte sunt de neatins...
Cu toate-s fluturi, azi, de curcubeu,
Sădind lumină, iar, în gândul meu.
În dansul lor, călătorim ades,
Transcendental, pe treptele de vers...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzii

Se tot vorbeşte azi despre iluzii...
O primăvară despletită-n noi,
Purtând pe trena-i, roiuri de albi fluturi
Lovindu-se cu tâmpla de noroi.

Noi, miei ai lui Iisus, zburdăm zadarnic
Printre fantasme... nebuloase ere!
Suntem, slujind, ai timpului paharnic,
Jertfe de vis pe-altare austere.

În noi se-nalţă temple de lumină
Şi se surupă-n întuneric cast.
Din lumea pământeană, strălucirea
Esenţei noastre pure a rămas.

Iluzii... -n noi, destinul se-nfiripă
Şi se surupă fiecare zi...
Iluzii - o mireasă de lumină,
Pierind sub pământenele stihii

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia primăverii

Plouă!-n geamuri bate ploaia...
Trece iar baba Vrâncioaia.
Se apleacă gânduri, ramuri,
Trece viaţa valuri-valuri.
Ceru-ndoliat se-arată.
Trec bătrâni sărmani prin sloată.
Floarea-i scuturată-n vânt,
Anii vieţii numărând.
Trec prin viaţă şi prin noapte
Anii – un sobor de şoapte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă florilor de gheaţă

De-atâtea ori, purificarea, ne-apare-n alb – boboc de crin.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim.
În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră
Ne luminază-ntunecarea şi revenim copii, acasă.
Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac,
Mustind din casa bătrânească, m-aşteaptă iar, să vin cu drag.
La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
O văd din uşă şi pe mama şi pe bunica. Ia aminte!

De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin,
Simbol adus copilăriei în care îngeri întâlnim.
Un anotimp de vis şi umbre, bătrâni, la tâmple cu ninsori,
Argint de stele în panere, copac împodobit cu flori.
Omătul fin cernut deodată, ţurţurii, omul de zăpadă...
Sub flori de gheaţă, flori de stele au început de ieri să cadă.
În Yan şi Yn se-mparte lumea, apus şi răsărit de zei,
Precum se-mparte viaţa noastră în anii buni şi-n anii grei.

Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim.
Dar timpul nu se mai întoarce, nici nu putem să îl oprim.
Trec amazoane iar în noapte, vânatu-a început târziu.
Mă-ntreb când am albit la tâmple. E prea curând şi nu mai ştiu
De ce în lumea mea, sub ochiul ceţos şi obosit, bolnav,
Culorile-au pierit sub umbre de neculori – negru şi alb.
Dar chiar şi-această întrebare îmi pare greu de descifrat
Şi inutil îmi e răspunsul cât n-am găsit un vinovat.

În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră...
Mă-ntorc plângând, copilărie, în amintiri, în gând, acasă.
Iubirea – lavă ce se-nalţă precum un val sub flori de vis,
Adoarme-n florile de gheaţă al căror mugur s-a deschis.
Sub voaluri fine de mireasă, virgină-n suflet, spre-napoi
Îmi trec privirile rămase cu amintirile de voi.
Viaţa şi moartea sunt poeme în care toţi ne întrupăm,
Numai sub troienite umbre, umbrita pleoapă ne-o plecăm.

Ne luminează-ntunecarea, să revenim copii, acasă,
Dar lumea-i albă şi-nainte şi alb în suflete se lasă.
Ne-aşteaptă tâmple de ninsoare, un clopot rece despicând
Lumea de dintre cei de-acasă şi recea piatră de mormânt.
De ce acoperiţi cu negru lumina-arzând ca o feştilă
Pe-altarul non-eternităţii?! Lăsaţi-mi strofa de lumină
Să treacă pe sub pomii-n floare! Pleoape de plumb... S-au risipt
Şi ierni şi stele, flori de gheaţă şi tot ce-odată am iubit.

Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac...
Copilărie, albă miere, cu gândul încă nu mă-mpac
Că te-am pierdut, mă-ntorc la tine şi-n rugă redevin copac.
Şi-mi cresc din trup aripi de îngeri, altoi din neamul geto-dac...
Nici nu mai simt cum ninge-n mine, deodată redevin vulcan
Uitând parcă de-a morţii clipă, rememorând an după an.
Mi-e-n sânge curgerea, un clopot, vuind spre cele patru zări,
Rodesc copaci la tâmpla ţării şi cad sub tâmple de ninsori.

Mustind din casa bătrânească m-aşteaptă iar să vin cu drag,
Dorul de mamă şi de tată, ninsori din crengile de fag...
Şi ninge-n mine flori de gheaţă şi mă cutremur repetat...
Curând mă voi întoarce-acasă. Străbuni şi iarnă m-au chemat.
Vin îngeri iar să poposească la tâmpla mea. Prima ninsoare
Sărbătorită cu bunicii şi îngerii, sub teiu-n floare.
Mă dor de-atâta nemişcare braţe şi gânduri şi tăceri,
Doar amintirile mă cheamă – altar al veşnicului ieri.

La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
Îmi amintesc deodat' de mama şi de bunica mea cuminte
Şi cade lacrimă de gheaţă pe alb mormânt de flori de nea
Şi ninge-n suflet cu iubire şi amintiri, măicuţa mea.
Venind din vremuri troienite, precum un clopot m-a strigat
Bunica mea, femeie blândă, ce-n alte timpuri a plecat.
Apoi mi-a spus: "Rămâi, copilă! Doar să te văd eu mi-am dorit."
Şi ninge peste chipul mamei şi al bunicii, flori de mirt.

O văd din uşă iar pe mama şi pe bunica. "Ţine minte!
Şi nu răspunde la chemare, noi suntem azi la cele Sfinte."
Argint în suflet şi în păr... Ninge la geam cu flori de măr.
În alte timpuri, când adorm, renasc prin voi, în adevăr.
Cad ploi de flori de gheaţă, pe-un alb mormânt şi trist,
Vă port de-o veşnicie, mirese de lumină, în gânduri şi în vis.
Cad flori de gheaţă, albe flori de gheaţă, peste morminte, clipe, viaţă...
Cad flori de gheaţă, albe flori de gheaţă... cad flori de gheaţă, albe flori de gheaţă...

O văd din uşă iar pe mama şi pe bunica... Ţine minte,
La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
Mustind din casa bătrânească, m-aşteaptă iar să vin cu drag
Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac.
Ne luminează-ntunecarea şi revenim copii acasă,
În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim...
De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de muselină

Se scutură în noapte lumini de muselină...
Şi cu blândeţe,-n noapte, petale-n gânduri cad.
E linişte şi pace... pe cer e lună plină...
Pustii alei aleargă sub ochii mei de jad.

Mi-e fiinţa-mbălsămată cu muguri de lumină...
Nu ştiu, e-n mine noapte ori în afara mea?!
Mi-e lacrimă pământul, ori cerul lăcrimează.
Materia, ori duhul e-n vocea ce mă vrea?!

Poate că-i doar tăcerea plângând la uşi ânchise...
La geamuri ferecate, pe lespezi de granit,
Căci mi-am lăsat să plâncă pe veci atâtea vise,
Într-un comlot arhaic, cu gând de suicid.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru Eminescu

Ţi-e spiritul un înger vis şi val...
Pluteşti tăcut pe lacul de cleştar,
Eşti taina vieţii, blând Luceafăr eşti
Ivit în lumea noastră de poveşti.

Cu flori de tei ne-acoperi tâmpla ninsă,
De dorul tău, de lacrimă cuprinsă,
Cu Eminescu-n gând cutreieram
Şi în lumină, îngeri, alergam.

Lin cânt în suflet... Ploi de flori de tei,
Cad - o ofrandă, iar, din ochii mei.
Zi sfântă-avem de-acum în calendar,
Căci s-a născut poet român cu har.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă amintirilor de sat

Bate în pieptul nostru azi,
Precum un clopot peste sat,
Un gând şi-o inimă de brazi...
Şi-n suflet totul s-a schimbat.
Trecând pe troienite căi,
În troienitul anotimp,
Colindători prin munţi şi văi,
Frâng pita în bucăţi de timp.

Bate în pieptul nostru azi,
Acum, o inimă bătrână
Şi dorm în noi păduri de brazi,
Sub fine ţesături de lână.
A nins în noi cu flori de măr,
Mă-ascund sub pleoapele de noapte
Şi timpuri troienite dor
Şi zboară clipele spre moarte.

Precum un clopot peste sat
Se-aşează liniştea... O chem...
Este târziu şi s-a-noptat
Şi în clepsidră se aştern
De-odată, fulguiri de nea,
Lumini şi stele căzătoare,
În gânduri, pe căsuţa mea
Şi pe a timpului cărare.

Un gând şi-o inimă de brazi,
Un clopot de ninsori şi vis,
În care, timp, de veacuri arzi,
Vreascuri din timpul nepermis.
mi-ai prins în clipe de argint
Ninsori de vise şi cuvinte,
Cu clipa-n noapte să m-alint,
Să-mi fac poeme de cuvinte.

Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Atâta linişte m-apasă!
Cuvintele s-au spulberat
Şi vreau să mă întorc acasă.
Vânturi, spre minus infinit
Îmi poartă frunzele de dor.
Arama timpului oprit
Răsună iar uşor... uşor...

Trecând pe troienite căi,
Cu biciul despicat în cinci,
Se-aud vuind, se-aud prin văi,
Se-aud deodată şi aici...
Tot ei, în portul popular,
Trecând precum un vis prin moarte.
Bătrânii noştri trec arar
Prin a tăcerii noastre noapte.

În troienitul anotimp
Mă-ntorc din nou, mă-ntorc acasă.
Să dorm aş vrea, dureri să schimb,
Să stau cu toţi ai mei la masă.
Să-mi fie timpul spre-napoi
Vis şi muşcată la fereastră,
Să fiu mereu, mereu cu voi,
În orice timp să fiu acasă.

Colindători prin munţi şi văi
Se-ntorc ca altădată iar
Cu fruntea sus, mândrii flăcăi,
Cu trup arzând în munţi de jar.
Altar, ceasornic şi popas,
Argint pe ii, argint pe fote
Şi sufletul ce le-a rămas
În versuri şi poeme, note...

Frâng pita în bucăţi de timp
Şi se întorc la rădăcini,
Troiene-n orice anotimp,
În suflet simpli şi virgini.
Sub un ştergar, înlăcrimat,
Bunicul cu o pleoapă-nchisă,
Sub nori de praf s-a aşezat...
Bunica-şi toarce anii-n prispă.

Frâng pita în bucăţi de timp,
Colindători prin munţi şi văi,
În troienitul anotimp,
Trecând pe troienite căi.
Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Un gând şi-o inimă de brazi.
Precum un clopot, peste sat,
Bate în pieptul nostru, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp de lumină

Ochii ating prin cuvinte nemărginirea,
Cuprinzând eclipsele de soare,
Inscripţionate pe retina înfiptă pe cer.
Vântul mângâie pleoapele,
Iar adierea genelor vorbeşte cu sufletul nostru,
În alfabetul tăcerii.
Este un anotimp, în care nisipul alunecă
Pe frontispiciul păcii şi al iubirii.
Ne strigă universul cu taina fiecărei păsări,
Ce umbreşte pleoapele îngheţate.
O clipă ne ascundem în noapte,
Pentru că doar acolo, visele devin realitate şi tihnă.
Anotimp de lumină.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă

Iană – muguri de lumină,
Vânt şi ger, ţurţuri de sticlă,
Pături reci de muselină...
Drum de fumuri se ridică...

Iarnă – doamă de lumină,
Flori de gheaţă la fereastră,
Foc în sobă, dulce tihnă,
Sărbătorile acasă....

Şi icoana-mpodobită
Cu peşchir... şi vâsc. Ninsoare,
O poveste răsărită.
Plâns de rugi, îngenunchiare...

Ram de chihlimbar, cleştarul
Cupei unui cer de vise,
Moş Crăciun şi Noul, Anul,
Ce ne-aduce alte vise...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţă infinită

Se scutură flori albe de cais
Pe trupuri prelungindu-se în noapte
Se pierd mereu cu fiecare vis,
Tăcut, printre morminte, lacrimi, şoapte...

I-adăposteşte doar frunzişul verde?
Ei au speranţe, dar şi suferinţă
Însă tu nici nu vrei măcar să-i crezi
De ce? Când toţi avem aceiaşi fiinţă?

Toţi suntem fraţi creaţi de aceiaşi mamă
De aceea-n sânul ei ne-adăpostim
De ce-aveţi voi mai mult noroc în viaţă?
Iar noi făcuţi suntem, să suferim?

Iată lumina, dulce sărut
Lume de vise, culori şi iubirea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel în penel

Păsări albe- coliere de aripi, pătează clipa...
De întinăciunea sorţii mi s-a murdărit aripa,
Mă înalţ în curcubee şi lumina mă-mpresoară.
Trec lumină spre înalturi – fluturi cu aripi de ceară.

Anotimpuri disecate, sângerânde, pier în noapte.
Puerilă amintire, veşnicia ne desparte.
Nu sunt limite ce-ar frânge lumea morţii în dureri,
Nu-i nici zi, nu e nici noapte, nu-i nici mâine, azi sau ieri.

Nu există întuneric, nici lumină, nici culoare,
Este-o noapte mai adâncă, de tăceri, întreaga zare.
Universul ni se-arată fără de sfârşit deodată,
Căci e suflet lângă suflet, parcă,-n lumea cealălaltă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile unui suflet...

În viaţa lacrimi-le-s iminente
Se risipesc în voci, fără pereche
Chitara unui gând se aude-n larg,
Pe o nava fără de catarg.
Suntem un vis, nutrind spre-neîmplinire.
Visând, la un crâmpei de fericire
Suntem un semn, o literă de sticlă
De timp, de noi, de noapte, ne e frică
Planăm- un pescaruş în zări murdare
În noi e ploaie, dar e şi ninsoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa începutului

Îmi bat în geam ramuri cu flori de măr...
Cu fericirea timpul mi-l măsor.
E pajiştea covor de verde crud...
Când ciripitul păsării ascult,
Izvorul se frământă-n aşternut,
Strunind în vuiet albia de lut.
Şi plouă, plouă, plouă! Flori de măr
S-au prins în gând, în suflete, în păr.

Îmi bat în geam ramuri de flori de măr...
Sunt astăzi ca o aripă în zbor.
Cu sufletul ating nemărginitul,
Sunt şi apusul, sunt şi răsăritul.
Înmuguriţi în mine-s toţi atomii
Şi florile, şi zările, şi pomii.
Sunt însămi primăvară şi lumină?!
Copacii-au prins în mine rădăcină.

Cu fericirea timpul mi-l măsor.
În lumi de vis mă-nalţ şi mă cobor...
E măru-n floare – mare de lumină...
Mi-au înflorit şi caişii în grădină.
Mărgăritare-n salbe lucitoare
Grăbesc înspre căldură şi culoare.
Ce simfonie sfântă, ce miracol!
Întregul univers e un oracol.

E pajiştea covor de verde crud...
Adorm şi-n vis nuntirea i-o ascult.
O liră fermecată-i geana-n noapte,
Mă mângâie cu-ale tăcerii şoapte.
Sub ascuţişul lunii creşte-n tihnă
Şi se desface, mugur de lumină.
În evantai de stele se întoarce,
Descătuşat de timpuri şi de pace.

Când ciripitul păsării ascult,
Când dor de dor în vis şi mă ascund,
Sunt un pian cu trup – claviatură
Şi braţele-ncrustate în natură.
Am adormit – ecou sub flori de cais,
Spre a putea renaşte-acelaşi vis.
De-aceea primăvară,-mi ninge-n păr,
În fiecare an, cu flori de măr.

Izvorul se frământă-n aşternut,
E iureş oglindit în Duhul Sfânt,
Pământul tot e imn şi catedrală,
Catapeteasma Mariei Fecioară.
Un înger şi-a deschis spre începuturi
O aripă de stele şi de fluturi.
Atâta pace se arată-n toate,
Că parcă-n lume nu mai este noapte.

Strunind în vuiet albia de lut,
Fulgerul clipei s-a topit de mult.
Răcoarea dimineţilor se-adapă...
Ni-i sufletul în limpeziri de apă,
Roză spălându-şi tainica lumină,
Înmugurind de pace şi de tihnă.
Coboară-ţi fruntea! Primăvara lasă
Să fie-n tine ca la ea acasă.

Şi plouă, plouă, plouă! Flori de măr
Mi-au nins în suflet şi mi-au nins în păr.
De azi e iarăşi liliacu-n floare –
O lume de parfum şi de culoare.
Şi ramurile s-au brodat cus stele...
Se-apleacă ramuri iar, cu giuvaere,
În lanţuri de liane se răsfaţă.
O lume, lumea mea, va prinde viaţă.

S-au prins în gând, în suflete, în păr,
Frânturi de stea. Şi arde în pridvor,
În geamul spart, lucind ca o oglindă
O flacără, iar eu crestez în grindă,
În alte timpuri, altă primăvară,
Ce peste lume, ca un vis coboară.
Horă de flori, de cântec şi lumină,
Pe câmp de verde crud de muselină.

S-au prins în gând, în suflete, în păr,
Şi plouă, plouă, plouă, flori de măr.
Strunind în vuiet albia de lut,
Izvorul se frământă-n aşternut.
Când ciripitul păsării ascult
E pajiştea covor de verde crud.
Cu fericirea timpul mi-l măsor
Şi-mi bat în geam ramuri de flori de măr.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fiecare...

Şi fiecare are îngeri păzitori
În fluturi, în lumină, păsări, flori...
În pescăuşi ce se înalţă lin,
În ningeri blânde sau în cer senin...
În fluturi albi, în fluturi de ninsoare,
În stele şi iîn crini şi în fecioare.
Pentru darurile mele -
Cască şi cercei, inele,
Pulovere şi brăţări,
Lănţişoare, bluze, flori,
Mulţumesc acelei care
Zboară fără încetare
Peste lumi şi generaţii,
Printre-atâtea constelaţii.
Pescăruş cu aripi frânte,
Plâsul cine să-ţi asculte?!
Cine, înger de lumină,
Smuls de vânt din rădăcină?
Ce dureri ai îndurat?
Cui obrazul tău ai dat
Să îl pălmuiască-n noapte?
Ce calvar ai dus în taină
Fiică şi soţie, mamă?
Crucea ta, cu îndurare
Se apleacă... şi mă doare!
Tu eşti un vulcan de şoapte
Peste care, gândul meu
Îţi e pază-n miez de noapte
Şi te sprijjnă la greu.
Tu eşti aripă şi vis,
Eşti femeie şi artist,
Maică Sfântă şi lumină,
Candelă de muselină.
Ai venit, prin întrupare,
Crina, doar spre a salva
Moartea noastră trecătoare,
Lumea bună, de cea rea.
Zborul, lin arareori,
Se ascunde printre nori
Şi rasari - un Soare blând,
Pentru oameni, pe pământ.
Eşti lumină, înger, stea...
Jumătate, viaţa mea,
Ţie eu ţi-aş dărui.
Haide! Vremuri vor veni,
Când unite vom lupta,
Lumea asta vom schimba.
Zâmbet - dansuri de pleiade
Peste lumea noastră cade.
Oh, prin literă şi lege,
Om pe om se va-nţelege.
Voal de îngeri şi de stele
Peste chipul ţării mele.
Datorăm acestea toate
Vieţii cea fără de moarte.
Noi – popas, acelaşi drum,
Vom fi ghid prieteniei
Ce ne leagă şi acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria vieţii

Fluturi, prin polen de stele,
Scormonesc după iubire.
Paznic sunt Căii Lactee,
Etalon de fericire...

Trec prin voi, copilărie,
Must de dulci speranţe, deci,
E atâta armonie!
Fericit ai fi pe veci!

Treci prin viaţă mai departe...
Fior adolescentin
Prins în leagănul de noapte
Şi de vis... Ce dulce chin!!

Ferm, mergi încă mai departe,
Treci străin prin viaţa grea...
Cu regret priveşti în urmă
Tot ce nu mai poţi avea.

Gârbovit, te-ntoarce vremea
Şi-ngenunchi, copilărie...
E târziu! În iarna vieţii
Nimeni n-o să te mai ştie!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare partea a V-a

Te-am ridicat pe-al stelelor altar
Şi ţi-aş fi oferit în dar de nuntă
Sărutul meu şi-al viselor pojar
Şi ochii mei sălbatici de cucută.

Dar umbre sidefii ţi-au adâncit
Trupul străin, în universuri stranii.
Zadarnic... tu nu ştii cât te-am iubit
Şi n-ai să-mi poţi plăti cu lacrimi anii.

Cu braţul tremurând, îngenunchiat
La tâmpla ta de marmură, sub valuri
De pleoape de granit, am lăcrimat
Şi s-au aprins în noapte mii de flamuri.

Genunchiul s-a-mpietrit şi am rămas
De straje, pentru zeci de constelaţii.
Ascultă plânsul versului-meu-glas
Şi crede-mă: "aşa iubesc bărbaţii"!

Ţi-aş da Edenul să-l măsori... Să treci
Sub streaşina privirii mele caste...
Ce nu ţi-aş da?! Dar vreau să mă iubeşti!
Să fim noi doi un piedestal de astre!

Te-am ridicat pe-al stelelor altar,
Dar umbre sidefii te-au adâncit...
Chiar dac-am să te caut e-n zadar!
Tu nu ai înţeles cât te-am iubit.

Acum că s-a sfarşit povestea mea,
Rămân al nimănui... înger de sticlă...
Se pierde-n constelaţii dragostea
Şi pleoapa de tăcere, se ridică.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!