Luna

Povestea spune că-n acel uitat
Trecut în care-atâtea-s făptuite,
Nesigure, reale,-nchipuite,
Un om a conceput nemăsurat
Proiect de a închide universul
În carte şi-n avânt nesăbuit
Nălţat-a manuscris fin întocmit,
Din scoarţă-n scoarţă declamându-i versul.
Se pregătea acum să-i mulţumească
Preabunei sorţi, când, deodată, vede
Disc lucitor pe cer. Nu-i vine-a crede:
Uitase-n grabă luna s-o numească.
Povestea-i născocită, ia aminte,
Dar poate tâlcui vrăjitoria
Acelora ce-ales-am meseria
De-a preschimba viaţa în cuvinte.
Mereu esenţa scapă. Legea-i una.
Orice cuvânt e palid raportat
La lucru-n sine. Bietul rezumat
Al vechii mele prietenii cu luna
N-o poate eluda. Şi unde oare
Văzut-o-am întâi? Întipărită
Pe cerul teoriei ori ivită
În seara ce se lasă peste mare?
Cum ştim, viaţa noastră schimbătoare
Să fie poate, uneori, frumoasă,
Şi au fost şi seri când, mire şi mireasă,
Te-am contemplat, o, lună, cu-ncântare.
Mai lesne ca de luna-adevărată
De cea din vers să-mi amintesc îmi este:
Vrăjita dragon moon care uimeşte
Şi a lui Quevedo lună-nsângerată.
De altă lună aprinsă, stacojie,
Vorbit-a Ioan în cartea-i cu bizare
Minuni şi lucruri înfricoşătoare;
Răsar şi luni de aur în tărie.
Pitagora cu sânge (povesteşte
Tradiţia) scria pe o oglindă,
Şi oamenii citeau în altă oglindă:
Oglinda lunii scrisul oglindeşte.
De fier pădurea-i unde-aşteaptă ora
Lup cu destin ciudat legat de lună:
Din cer să o doboare, s-o răpună,
Când marea înroşi-va aurora.
(În Nord profetic soarta-i e ştiută
Şi-aşijderi că-n aceeaşi zi fatală
Spurca-va marea nava legendară
Din unghii strânse de la morţi făcută.)
La Zürich ori Geneva, când nebuna
Mea soartă a vrut să fiu şi eu poet,
Mi-am stabilit, ca toţi, canon secret
De-a defini cu-nverşunare luna.
Amarnic mă sileam să aflu chipul
De-a depăşi modeste variaţii,
Cu spaima că Lugones comparaţii
Cu ambra folosise şi nisipul.
Cu fildeş depărtat, cu fum, cu nea,
Pe rând a fost asemuită luna,
Dar versul să cunoască n-a fost bun a
Tiparului cerneală cinste grea.
Poetul - îmi spuneam - găseşte-n lume,
Precum roşcatu-Adam din paradis,
Oricărui lucru singurul, precis,
Adevărat, nepus de alţii nume.
Spune Ariosto că locaş e luna
De vise. Acolo lin, ireversibil
Se scurge timpul, tot ce e posibil
Ori imposibil, ceea ce-i totuna.
Apolodor să văd m-a ajutat
A Dianei schimbătoare umbră magică,
Şi-un irlandez, o neagră lună tragică;
De aur seceră Hugo mi-a dat.
Şi-n timp ce eu în mină coboram
De astre pure din mitologie,
Cereasca lună iată că învie
La colţul străzii, acolo, lângă ram.
Dintre ale noastre vorbe ştiu că una
Există, pentru a o figura.
Secretul stă, cred, în a o afla
Cu umilinţă. Este vorba luna.
Să întinez nu îndrăznesc curata
Ivire-a lunii cu-o figură vană.
Indescifrabilă-i şi cotidiană
Şi mai presus de poezia-mi, biata.
Şi ştiu că luna sau cuvântul luna
E-un şir de semne care-au fost create
Spre-a da un sens acestei încifrate
Enigme ce suntem, multiplă, una.
E o imagine perpetuu vie,
Ce omului destinu-i hărăzeşte,
Când se înalţă ori se prăbuşeşte,
Ca numele-i adevărat să-l poată scrie.

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot despre lună

Toarce luna-ntr-o poveste,
Suie luna sus pe creste,
Luna cade-n ochiul meu,
Luna curge-n Dumnezeu,

Luna mârâie-nspre oi,
Lupii-o mestecă-napoi,
Luna mişună pe mare
Şi m-adulmecă de sare.

Sare luna printre miei,
Se ascunde-n vocea ei:
Pielea ta îmi e totuna,
Când se-mpreună cu luna.

Dumnezeu închide-un ochi,
Luna-i spune de deochi,
Luna faţa îşi întoarnă
Şi mă ninge-n iarnă-iarnă.

Iarnă fără lună nu-i.
Lângă ea tu să mă pui.
Smirnă stau, să stai şi tu.
Lună-i, Doamne, dar trecu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

În nopţi sclipeşte Luna
Pe Cer se aprinde noaptea
Înalţă-te la Ceruri
Învingând şi moartea.

Răsfaţă-te-n putere
Din umilinţă învie
Creând din moarte viaţa
Supusă la magie.

Crează-te din gânduri
Nu simţuri pământeşti!
Învinge-n tine noaptea
Lumina s-o primeşti.

Şi dacă vrei vreodată
Să simţi că ai existat
Întreabă, Luna, noaptea:
Cine sunt eu de fapt?

Şi un răspuns de-ndată
S-a prins în tine acum
Tot ce a fost odată
Tu vei afla de-acum.

Se ascunde în ziuă Luna
Lumina nu o vedem,
Doar când se lasă noaptea
Şi stelele pe Cer.

Deschide-ţi Cerul Lună
Transformă noaptea-n zi
Zeii îţi dau lumina
Prin stele mii şi mii.

Şi dacă ar fi vreodată
Să cânt la geamul meu
E pentru tine Lună
Ţi-aprind lumina eu.

poezie de Nicoleta Petre (28 octombrie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înnebunit luna

A căzut luna în lac,
arunc undiţa şi tac,
tac şi broaştele deodată,
uite luna agăţată,
bucuroasă trag s-o scot,
fuge cu nadă cu tot,
rupe undiţa în două,
alta n-am şi era nouă,
s-o las oare să înoate
liberă în miez de noapte?
să m-arunc eu după ea
şi s-o prind cu mâna mea?
alte vise, altă nadă,
n-am! ea râde şi se scaldă,
ce-ai avut, lună de vară,
s-aluneci din cer, pe sfoară?
nu-ţi era bine-n înalt
ori ţi-a fost şi ţie cald?
însă luna nu-mi răspunde,
se bălăceşte şi râde,
bine, îţi arde de joacă,
spun, rămâi atunci în apă,
îţi iau haina şi mă duc,
ce faci? mă strigi? nu te-aud!

poezie de Dori Lederer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite luna, nu e luna...

Uite luna, nu e luna!
Şi-a ascuns din mers cununa,
Printre vârfuri lungi de brazi,
S-o urmezi cu cei mai dragi,
Pe poteci cu clopoţei,
Să iubeşti umbrele ei,
Să-i descânţi fruntea de aur,
Să-i oferi poveşti cu lauri.
Să-asculţi vântul ce-o mângâie,
Să rogi noaptea să mai ţie,
Când totu-i o feerie.

Ce ne-am face fără Lună?
Fără sfânta ei lumină,
Cine visele ar scălda?
În vorbe de Nu mă uita,
Decât ea şi dragostea.

poezie de Valeria Mahok (11 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu luna la pas

Oricât ar surâde luna
printre florile de tei
nimeni nu ştie lumina
din castana ei.

Fără glas
pocnetul de castană
mi-a luat un pas
de pe lună.

Te uită cum stelele
mă amână
să stau pe lună
cu gutuile
de mână.

Îndrăgostit de poezie
zi lumină
petrec luna de gutuie
chiar pe lună.

poezie de Constantin Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă lună din viaţa mea a fost luna de pe cer.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noapte

La noapte am să împuşc Luna!
La noapte, pe uliţa de derbedeu,
Voi scoate luneta, flinta şi briceagul,
Şi-am să mă cert cu Dumnezeu!

La noapte-am să mă caţăr între stele!
Am să mă pun pe cer de-a curmeziş,
Am să înfig cuţitul până la prăsele,
La noapte, voi ieşi din ascunziş.

La noapte, Luna va urla la mine!
Am să o-mpuşc fără de vreun motiv.
La noapte sângele turbat din mine,
În Lună s-o vărsa definitiv.

La noapte, Luna-i sângerie
Şi în al patrulea(!) pătrar.
La noapte, Luna nu va fi, se ştie,
Decât o mască a vieţilor pierdute în zadar.

La noapte, Luna împuşcată,
Va cere îndurare de la noi.
La noapte, când Luna în pătrar se-mparte,
Vom împărţi lumea la doi.

A mea, va fi la dreapta de Luceafăr!
A ta, la stânga de Polar!
La noapte, Luna nu va fi a noastră,
Iar tu, iubito, nu vei avea habar.

La noapte, Luna, ia forma lupilor bătrâni de mare,
Ce vor urla la ceru-ntunecat.
La noapte, Luna ţi-o voi pune la picioare.
Dar ce folos acum, că s-a' mpuşcat?!

poezie de Simina Păun-Moise‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul lunii

ceea ce s-a strecurat în odaia mamei mele în acea
noapte târzie de iunie, pipăindu-i burta uriaşă,
m-a invitat să ies afară, cu capul rotund şi fără surâs.
o fi fost luna, obişnuia să rânjească tata.
legănându-mă? a fost luna,
dar nimeni nu conştientizase asta atunci.

luna înţelege locurile întunecate.
luna îşi are propriile secrete.
ea păstrează toată lumina pe care o poate păstra.

noi fetele aveam zece ani şi chicoteam
în hăinuţele noastre de mâna a doua. Ne doream sâni,
pretindeam că-i aveam, ne împleteam singure
lenjeria. ella se credea regină,
jay jonson mă învăţa sărutul frantuzesc;
pe tine cine te învaţă?

luna e regina a tot şi a toate.
ea stăpâneşte oceanele, râurile, ploaia.
când sunt întrebată ale cui sunt aceste lacrimi,
dau vina întotdeauna pe lună.

poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte de poveste

Luna, mireasă e pe cer,
Un greier este giuvaer,
În lanţ de stele vise poartă...
Lună, cât eşti de minunată!

În noaptea asta-ntunecată
Umbre ascunse se arată...
Luna se-nalţă lin pe cer,
În ape pline de mister...

Când floarea nopţii se deschide,
Pământu-n umbre îl cuprinde
Şi-n murmure şi şoapte calde
Harpa le duce mai departe.

Doar luna luminează calea,
A ei e taina... şi cărarea...
Ea ea stăpână, ea-i lumină
Şi suferinţa ne-o alină.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul din vis

Eu te aştept s-apari şi-n astă seară,
Din nou, la geamul casei mele
Să te arăţi ca şi-altădată,
Frumoasa, gândurilor mele.

Nu pot s-adorm fără să văd,
Sub clar de lună chipul tău
Încununat cu mii de stele,
Eşti îngerul zilelor mele.

Ce trist stăteam pe prispa casei,
Când prima oară te-am văzut
Şi-ai apărut tu înger bun,
Sufletul să mi-l mângâi.

Când ai şopti, am tresărit,
Credeam că luna mi-a vorbit,
Să-ntorc privirea către stele
Să-mi văd surioarele mele.

Cu ele timpu-mi petreceam,
În fiecare seară.
Cu drag şi dulce le vorbeam,
Ce triste sunt zilele mele.

Nu ştiam atunci ce imi lipseşte
În sufletul meu trist,
Era privirea ce-mi sclipeşte
În fiecare vis.

Acum sunt fericit să stiu,
Că tu eşti pentru mine,
Un înger drag cu chip bălai
Ce-n suflet va ramâne.

Aştept cu nerăbdare seara,
Lumina să se-aprindă.
Pe cer din stele sclipitoare,
Şi să te-astept în tindă.

Mereu tresar când reapari,
Tot timpul mai frumoasă
Şi mă intreb cât va dura
Să fi a mea mireasă.

Aş vrea ca tu să nu mai pleci,
În zori de dimineaţă
Şă poţi să stai mereu aici,
Iubirea mea frumoasă.

Dar ştiu că asta nu se poate,
Nici când să se-mplinească
Sunt om de rând, sunt muritor,
Iar tu eşti o crăiasă.

Aş vrea să te răpesc acum,
Dar luna nu mă lasă
E sora ta cu suflet bun
Ce te-a adus în casă

De ce nici astăzi nu apari?
Oare ce-o fi cu tine?
De zile-ntregi eu nu am somn,
Ci mă gândesc la tine

Ce sa-ntâmplat? Ce ti-am făcut?
De nu mai vi la mine?
Nici azi, nici ieri n-ai apărut,
Şi sufletu-mi suspină

Mi-e dor de serile cu noi,
Ce dulce ne priveam
Şi sora lună dănţuia
Ce fericiti eram

Acum nici stele nu sclipesc,
Nici luna nu apare
Şi ceru-i trist bietul de el
Că ingerul n-apare.

În bezna noptii te aştept,
Eu nu imi pierd speranţa
Că într-o zi să te-ntâlnesc
Din nou în faţa porţii.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornul lunii

Cornul argintiu al lunii
l-ai văzut şi tu vreodată,
arcuit deasupra lumii?
Eu l-am văzut în astă seară
când am trecut la Copşa-n gară...
Am crezut că-l vezi şi tu,
chiar în clipa de acu
sau în următoarea clipă,
când f âlfâiai ca o aripă
udai florile-n balcon,
cu apa rece din bidon,
cu gestul fin de domnişoară
puneai rufele pe sfoară...
Luna creşte ori descreşte?
Cornul ei se primeneşte
privindu-se mândru-n oglindă
sub lampa chioară prinsă-n grindă.
Luna creşte sau descreşte?
Pentru cel ce o priveşte,
bine este să ştie
lecţia de astronomie!
Mie lecţia nu-mi lipseşte...
Luna creşte!

poezie de Ioan Friciu (9 octombrie 2013)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de toamnă

mi-au fost grele aripile
de pământ într-o toamnă
în care te-am scris te-am plâns sau ceva
în care nici luna aproape nu putea
să lumineze decât amară

coboram ori urcam către cer pe pământ şi invers
mă rătăceam deseori într-un vers
se cocea în mine un măr
dar sub carne
cu dor de mirosul pielii tale

mi-a fost toamnă de sus şi de-a rândul
şi nimic concret despre tine
când strigam în fântâna din mine

până când m-ai îmbrăţişat cu coaste cu tot
şi-mi simţeam trupul mic
ca din copilărie
şi-n umbra noastră aveau să vie
iubirea dimpreună cu uitarea
să îşi dea mâna
fireşte

pe vecie.

poezie de Ştefania Puşcălău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună

toamna asta luna s-a suit în zare
şi stă acolo ca o ciutură, ca o căldare,
de-o prind să verse aurul din ea,
domnul, posac, îmi taie mâna mea.

mă plimb pe iazul alb de platină
şi luna-n capul meu se clatină,
eu vreau să-i caut tainic meşteşug,
dar luna stă bătută-ntr-un belciug.

încet-încet se urcă-n cer şireata,
degeaba încerc ca să dau jos găleata,
mă sui semeţ ca prostul pe o glugă
şi cad de-a berbeleacul, buturugă.

ca să te prind, of, lună de-aş putea
te-aş face, zău, pe veci iubita mea
şi te-aş plimba-n trăsuri de catifele,
uitănd pe veci ibovnicele mele.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ioenscu-bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

În zori, ţi-aş spune "bună dimineaţa"
Şi ţi-aş aduce roua de pe flori,
Prin iarba rece, aş căuta speranţa,
Pierdută-n crud, de mii de ori.

Nisipul din clepsidră, se strecoară
Şi-n liniştea ce doare, timpul trece,
Amplificat de orologiul ce-l măsoară
Şi de cadranul înnegrit, de plumbul rece

Când luna se înalţă-ncet pe cer,
Aş vrea să mă strâng lângă tine,
Dar eşti o vrajă, un mister,
Eşti astrul, care răsare şi apune.

Şi-aş vrea să-ţi spun "noapte bună",
Pe braţul tău s-adorm aş vrea,
Să mă-nveleşti cu razele de lună
Şi timpu-n loc, doar pantru noi să stea.

Zorii răsar, şi iar, şi iar
Oare azi-noapte, pe tine te-am visat?
Şi dacă da, a fost un vis hoinar,
Un vis, pe care, poate, l-am uitat.

poezie de Margareta Merluşcă (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai una

Lasă-mi numai una
Din nopţile toate
Amiroase luna
A singurătate

Ci dacă mă văd
Admirând stingher
Ca la un prăpăd
Cum plouă din cer,

Auru-n şuviţe
Pentru plete lucii
Prin livezi şi viţe
Cântă iarăşi cucii;

Şi tu poţi să mergi
În altă galaxie
cu oglinzi. Să ştergi
(Ce profilaxie!),

Rănile ca semne
Ce-au să ni se-ntâmple
Morţii noastre demn e,
Să ne bată-n tâmple.

Şi-ai să-mi trimiţi veşti
Eu le voi percepe
Când bat în fereşti
Luceferii de pe,

boltă. Şi-am să spun
oamenilor: - Vai,
Mai bine nebun
Mă năşteam şi-ncai

Le strigam amare
Vorbele spăşit
Tragică eroare
Mitul s-a sfârşit!

Ori aşa, întruna
Nopţile, cu toate
Că le ştie luna
Îmi sunt numărate.

Una numai lipsă
Aş putea să-ndur
Şi dacă nu-i chip să
O obţin, o fur!

Dă-mi din nopţi atâta:
Una care-ţi cer
Rugăminţi, a câta
Ultima, Prier

Mi-o va da. Şi darul
Cade-mi rău. Sau nu-mi,
Ca din calendarul
Unei alte lumi.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dulce luna mai

În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Şi vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinţi şi chin
Vărs lacrimi de durere şi mult amar suspin.

În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Şi mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieţii mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet şi-l umplu de fiori.

În dulcea lună Mai când păsările cântă
Şi armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoşat.

În dulcea lună Mai când dulci şi calde raze
Din soare se coboară şi totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Şi-ndrept a mele gânduri spre recele morment.

poezie clasică de Iacob Negruzzi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune mâinilor tale să aştepte

Spune mâinilor tale să aştepte,
în jurul dumitriţelor albe,
ca soţia lui Loth care strânge frunzele din grădină,
în seara împietririi,
în timp ce copiii şi câinii şi pisicile
sar peste ele, ţipând.

Spune-mi, dacă te-aş săruta de zece ori, ar fi de-ajuns până mâine?

A rupt un bulgăr alb şi a spus, dând foc şi privind înainte:
Văd cum începe ea, veşnicia,
îndelung răbdătoare cu noi, să ne găsim,
în viaţa aceasta sau cea viitoare.
(Ce rău e să dormi singur.)

Dar dacă ar fi nouă sau opt, ar ajunge o lună?
Şapte, un an?
(Aici e doar o mână de oameni, dar răi, morţi sau vii).

Focul din frunze, din piept şi din cer repeta:
Nouă sau opt, şapte, un an şi o lună!
(Luna în cer, ca şi viaţa, era singură, una.)

Toate lucrurile au ajuns să îţi semene
şi dacă mă lipesc de copaci, de zid sau de frunze
un singur sărut îmi ajunge,
pe care îl numesc Tu.

Tu, stau într-un colţ, cu gândul la tine.
Copiii se ceartă, câinii şi pisicile sar peste frunze.
Pe mine nimeni nu mă întreabă ce vreau.
Loth a venit de la muncă, e flămând şi nervos,
îmi povesteşte că Dumnezeu a murit şi vrea să ne mutăm astă-seară, cu trenul de şapte.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna ti-a spus...

Luna ţi-a spus de dragostea din mine
Ce-o port de când mă ştiu pe-acest pământ
Pentru bărbatul care nu mai vine
Neştiind că el e tot ce am mai sfânt.

Luna nu ştie taina să-mi ascundă,
Ea alegând să-ţi spună de fiorul
Ce trupu-ntreg şi sufletu-mi inundă
Şi face dureros să-mi fie dorul.

Dar luna poate ştie de menirea
Iubirii care-n suflet aştepta
Şi vrând să îi aline-uşor simţirea
Începe-ncet, încet, a se-nnopta.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!