Amurg de salcâm

spuneai că înfloresc târziu,
ca un salcâm alb
pe nisipuri mişcătoare,
că spinii mei suportă
capriciile tale
şi anotimpurile secetoase
din lăuntrul oamenilor,
că uneori
pot creşte frunze
în lumina altor ochi
pe pământ,
că ploile nu-mi pot pătrunde
lemnul galben de piatră.

spuneai că florile-mi
înnebunesc,
că primăvara s-ar pustii fără
de albine,
că iezii nu ar mai avea
umbre înalte
şi porţi albastre
la care să se închine.

spuneai că nu mă poţi atinge
pe buze
decât în april,
când abia începe să-mi crească
coroana de spini,
de suspine,
că fără de floare,
n-ai putea veni la mine
să-mi veghezi amurgul
arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pe câmp

îmi spuneai odată cu noaptea
pe câmp
- iubirea nu-i decât rădăcina ierbii
plăpânde
toamna e doar o răcoare pe fruntea
de sânge

îmi spuneai odată pe pământ
necosit
într-o noapte de spini
şi de sare
că trăieşti doar în gând
cu un suflet păgân
decupat dintr-o mare
uitare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de nisip

îmi spuneai că ai nevoie
de depărtare
ca să mă doreşti mai acut
spuneai că dacă îţi va fi dor
mă vei găsi oricând
în celălalt capăt al meu

şi-mi strigai din nisip
-închide ochii, închide ochii
când plec!

ştiai că
valurile se aud mai frumos
atunci când nu le mai vezi
niciodată?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cai în umbre

-ia-ţi umbra de căpăstru şi pleacă
eşti un armăsar prea bleg pentru mine
îmi spuneai tu
dându-mi să mănânc din şalele tale
cabrate,
-în afară de asta
ţi-am pus coarne de lopătar
încă de când visai iepe verzi pe pereţi

-ia-ţi umbra de cabalin şi pleacă
îmi spuneai,
îţi tremură zăbala în gură
când mă săruţi pe crupe
şi eşti deşelat de vicisitudini
nu cunoşti profunzimea eternului
în concepţia femeilor sirepe
şi nu ştii să tragi în ham
pentru doi

-ia-ţi hainele de cal şi pleacă odată
în buiestru
nechezai tu în două picioare
în timp ce puneai şeaua
pe un june prim,
-ai coama şi copitele cărunte
şi rănile tale încep să mă doară
şi pe mine uitându-mă în urmă pe cer
când încercai să mă paşti
în galop

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzutul oftat

oftatul
mi-l apropii de buze,
între patru vânturi nu mai ştiu ce cale să aleg
pe pământ,

suspinul zilelor care s-au petrecut
îmi şuieră prin tâmple,
porţi întunecate
se deschid undeva spre o cetate de umbre,
tăceri ce nu le pot pătrunde
se ascund într-un clopot,
mereu se desprinde pe undeva o lespede de piatră
din cer,
căzând cu sunet de criptă
spre nevăzutul,
ultimul
oftat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia XIV

Tu îmi spuneai: - Iubite! - Iubito! îţi spuneam.
- Ninge! spuneai, şi: - Ninge! spuneam privind pe geam.

- Încă... spuneai, şi: - Încă... şi gura mea spunea.
- Aşa... spuneai, şi gura mea îngâna: - Aşa...

Iar mai târziu: - Pe tine cât te iubesc! mi-ai spus.
- Eu şi mai mult pe tine! îţi răspundeam. - S-a dus,

Spuneai, frumoasa vară! Eu: - Toamna e-n pridvor!
... Dar vorbele-şi pierduseră asemănarea lor.

Şi a venit şi ziua aceea, în sfârşit.
Când m-ai numit pe nume: - Prietene iubit!

(Din Vasta Întomnare era doar un ecou!)
Şi-ţi răspundeam: - Repetă! Vreau să aud din nou!

poezie celebră de Francis Jammes din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Victor Tulbure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără mine pe buze

purtai o brăţară de nisip
pe o gleznă
pe cealaltă un sărut
rătăcit
la gât purtai legământul nostru
încuiat într-o pasăre

uneori voiai să te contopeşti cu frunzele
alteori cu lupii
eu îţi urmăream dansul
prin ceaţa neînţeleasă
şi cum te îndreptai spre frig
fără a-mi mai putea recunoaşte
umbra privindu-mă în ochi
peste umăr

şi atunci când îţi mai deschideai
pleoapele albastre să vezi
cum se apropie nordul
de marginea patului
eu îmi ridicam genunchii la gură
tremurând de spaimă
să nu-ţi fie frig la toamnă
goală în aşternuturi
fără mine
pe buze

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mere şi ciocolată de casă

mă insinuez într-o majoritate confortabilă
de înfometaţi de viaţă
şi de iubire,
de diletanţi în ale artei,
şi în dragoste,

cum spuneai tu într-o iarnă asemănătoare
cu iernile copilăriei,
mâncând mere şi ciocolată de casă.

bineînţeles că-ţi făceam cadouri
de Crăciun,
eu voiam doar să mă iubeşti etern,
cadourile ţi le ascundeam
sub brazii de lângă casă.

tu le căutai râzând prin nămeţi
şi-mi spuneai că încă nu înţeleg,
că iernile nu există într-adevăr,
sunt doar o stare de spirit,
că am intrat în sufletul tău
pe o sinusoidă prea complicată
pentru mine,

ca un fulg de nea
pe drumul dificil
de la cer la pământ.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind un duh

erai nebună
spuneai că iubeşti un duh
sechestrat într-o idee
cu coperţi
de culoarea penumbrei
casei
în care locuiesc

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

îmi spuneai că femeia e neînţeleasă
ţi-ai fost prins altfel destinul în păr
şi-mi părea că e viţa de vie rămasă
când mă vindeai şarpelui pe un măr

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurgul maiestuos al oamenilor

te-ai plictisit,
poftim acasă,
vreau să-mi vizitez corăbiile
înţesate cu mătase şi amintiri,
singurătatea-i mai frumoasă
când începi să împleteşti poveşti
din năvoadele deşirate
în pustiul
ţărmurilor uitate,

mărturiseşte că numai nisipul
mai răscoleşte apusul maiestuos
al oamenilor,

Dumnezeu a lăsat amurgul
ca să contemplăm un periplu
de siluete de oameni nostalgici
pe scoarţa Pământului,

umbrele le sunt subţiri
ca linia vieţii
de pe o zi pe alta,

cea mai frumoasă zi
a fost atunci
când am început
să întrezăresc
amurgul maiestuos
al oamenilor,
între cer
şi Pământ.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie de zăpadă

spuneai într-un timp că iubirea-i eternă
trăiam între gheţuri şi-n lumea modernă
dar n-ai mai lăsat nimic să se vadă
din tine, femeie de om de zăpadă

acuma când vine o altă stihie
te caut în mine şi în erezie
pe tine, aceea ce n-a fost să-mi fie
pe niciodată şi pe veşnicie

tu vii înspre mine, ai coapsele albe
şi ninge a tine din florile dalbe
şi cu zăpada ce n-a vrut să-mi vie
în inefabila copilărie

mi-e dor cel mai tare când ninge a tine
ca în calendarele precreştine
şi-n imaculata calamitate
mi-e dor de trecutele noastre păcate

bate un crivăţ a viaţă şi-a moarte
şi ninge cu margini de eternitate
şi ninge acut să nu se mai vadă
femeia iubită de-un om de zăpadă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele aiurea

abia mă recunosc în vremea precară
nu-ţi mai pot desena profilul
de vestală
cu degetul prin aer
nu mai pot să-mi adun de pe-afară
ţărâna udă înapoi în trup
cu mâinile goale
când gândurile mi le citeşti de pe fruntea
arborilor desculţi

paşii mei îmi sună străin
pe urmele tale
doar ploaia o simt personală
pe creştet
frunzele mă strigă aiurea
pe numele mic
când propria-mi umbră
m-aşteaptă în gară

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relicve

Ştii când spuneai că n-am să mor vreodată?
Că visul va ţinti spre veşnicie?
Ei bine, pot măcar să spun: “Am fost odată”,
Dar n-am trăit să-ţi spun şi ce-o să fie.

Ai refuzat să îmi clădeşti un piedestal,
Şi te-am urât şi te-am iubit nelimitat
Şi într-o zi, un gând patriarhal
S-a strecurat în mine nechemat.

Nu. Tu-nţelegi mai mult decât vroiam,
Tu mă cunosti şi făr’ de veşnica-mi armură
Doar tu spuneai “Ridică-te!” când des cădeam
În mine, în ei, mereu făr’ de măsură.

Ce timp cu viaţă! Ce palpite! Ce cânt edenic pe pământ!
Ce singur sunt! Ce viaţă de relicve ţinute strâns în gând…

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Mona Suciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi în echilibru

îmi place cum mă atingi pe frunte
cu cearcănele tale de singurătate,
frumuseţea ta e adevărată,
îţi spuneam eu printr-un pahar
de sticlă,
femeile sunt ape înşelătoare,
răspundeai tu,
desenând ceva cu picioarele pe aer,

cine suntem noi de fapt,
unul pentru altul?
întrebam privind Luna
dintre cearceafurile tale
de hârtie creponată,
două tristeţi ţinându-se în echilibru?
doi nebuni la o masa de piatră?
sângele rămas după arderea
pe rug a tăcerii?

tu îmi spuneai calmă
de deasupra oraşului vechi,
că suntem nişte nori care se întrepătrund,
fără întoarcere,
în liniştea celor patru pereţi
dintre braţele tale.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă ambiguă

mă pregătesc pentru o singurătate lungă
nu sunt omul căruia i-ar fi frică
să vorbească uneori
cu adâncimea fântânilor
cu scorburile copacilor
cu pietrele morilor de vânt
cu părăginirea dintre morminte
cu prăpăstiile
din fiecare om

cred uneori că pot trece prin stratosferă
independent
de voinţa ambiguă a materiei
sinucigaşe
intrinsec trăirilor oamenilor
în duminicile lor vetuste

pot trece de la un abandon la altul
fără ipocrizia absurdă a iertării
păcatelor

pot lupta cu mine însumi
din genunchi
pot să-mi ridic ochii spre planete
atunci când gravitaţia haotică a lumii
mă ţine cu capul plecat

nu mi-e frică de singurătatea
şi distanţele cosmice dintre oameni

mi-e frică atunci
când un fel de destin
se înfruntă în fiecare zi
cu existenţa
într-o luptă nedreaptă
corp la corp

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea

De-aş putea să te rup din cer,
De-ai putea să fii tu, steaua mea?
Să te-aşez într-un galben eter,
Să te pot privi, să te pot umbla.

De-aş putea să te cânt mereu
Într-o rapsodie fără de sfârşit,
De-ai putea din tu, să fii numai eu
Şi să nu mai pleci, să devii zenit.

De-ai putea să-mi fii nopţile târzii,
Fără să adorm, să te pot visa?
Făr' să mă trezesc, să te pot privii,
Cât te-aş mai iubi, cât te-aş mai avea?!

poezie de Mihail Coandă (18 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări în umbră

dacă aş fi întâmplător
doar fulgerarea unui meteor
în noaptea unui deşert,
tu ce-ai fi?
te-am întrebat.
aş fi lumina tandră a Lunii
şi tu te-ai teme de faţa mea nevăzută,
îmi răspundeai într-un târziu.

dacă aş fi curcubeul însuşi peste
abisul dintre muntele tău
şi al meu,
tu ce-ai vrea să fii?
te-am întrebat.
aş vrea să fiu ploaia nebună care îţi smulge copacii
sădiţi în inima ta,
îmi răspundeai între două tăceri.

ce-ai fi tu,
dacă eu aş fi doar trilul unui văzduh?
te întrebam în şoaptă.
aş fi ultima pasăre călătoare
care se frânge pe cerul tău,
răspundeai,
privindu-ţi în somn
penele aripilor.

ce-ai vrea să fii tu,
dacă eu aş fi un suflet străin
care aleargă în pustiu?
te întrebam.
aş fi doar muzica unui pian
uitat la ţărmul mării.
spuneai tu,
pipăind întunericul.

spune-mi,
ce-ai fi tu,
dacă eu aş fi o apă repede, curgătoare?
aş vrea să fiu doar o piatră tăcută
într-o vale adâncă
aşteptând ca apele tale să-mi pieptene
genele lungi de nisip,
măcar o dată la o mie de ani.

răspundeai tu
unei umbre,
de la celălalt capăt
al Pământului.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva

o apă seacă fără lucire
precum ochiul ce n-a văzut lumina niciodată
neagră ca baticul de doliu
se plimbă sângerând
în prelungirea înserării
de abia mai pot să-mi deschid gândul
să văd cum uitarea sfârtecă umbrele de ghimpi

tu eşti Eva care te tânguieşti
orfană de Dumnezeu şi de dorul însetat al muririi
tu stai şi veghezi apele Styxului
pline de cianuri trupeşti
tu porţi între coaste toate blestemele omenirii
tu mănânci şi nu te saturi de întuneric
şi poame grele de plumb

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea copacilor

de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu ştiai că arborii au vremelnicia lor?

trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.

de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?

trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deşertului.

de ce-mi mai vii acum,
când neputinţa mă doboară,
când arborii înnebunesc şi nu se mai văd
de nisipul vremurilor?

trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din cub

îţi începeai misterul cu mine
eram într-o angoasă existenţială
aş fi făcut gesturi definitive pentru
intensitatea dintre noi

începeai cu mine
experienţa unei enigme
luai decizii pripite
în nesfârşitul lumii
oscilai între tandreţe
şi ostilitate

îmi reduceai la minimum necesar
drumul meu sfios printre iluzii

spuneai că eşti prizonieră
într-o piramidă
într-un cub de sticlă
că eu sunt o sferă
inconsistentă
o idee cosmică
un balon de săpun pe
muchiile tale ascuţite

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!