M-aşteaptă o barcă la mal...

M-aşteaptă o barcă la mal...
A înverzit de-atâta aşteptare,
tăcută
răbdătoare,
sub anotimpuri ce se derulează
ca un film
cu multe, prea multe episoade,
cu multe, prea multe primăveri...

Lopeţile-i sunt crengi acum,
dau muguri,
înfloresc,
rodesc...
E plină de cuiburi
barca mea,
e plină de culoare,
de miresme,
de triluri fermecate.
Până şi timpul s-a cuibărit aici
şi aripi dă secundelor
ce zboară în lume
ca roiuri nesfârşite
de lilieci bezmetici...

Dar nu...
Nimic nu poate
aduce uitarea:
m-aşteaptă o barcă la mal,
tăcută, răbdătoare,
m-aşteaptă,
deşi chemări îmbietoare
aude mereu
de dincolo de zare...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exces de sentimente

Prea multe sentimente

Într-o singură inimă

Prea multe gânduri inocente

Adunate în palmă

Prea multe dureri prea multe vise

Unde au loc şi rezistă timpului

De atâta vreme închise

Ascunse de razele soarelui

Prea multe semne de întrebare

Ca într-un joc divin

Prea multe răspunsuri în aşteptare

Unde rătăcesc de nu mai vin

Şi totul pare anormal de firesc

Toate nedreptăţile din labirintul lumii

Una câte una ne-amăgesc

Lovind la porţile raiului inimii

Unde oare încap atâtea cuvinte nerostite

Când totul este ocupat de iluzii

Unde trăiesc speranţele adormite

În aşteptarea fericitelor concluzii

Prea multe sentimente într-o singură inimă

Ce bate împovărată de griji şi nevoi

Prea multe şi totuşi prea puţine

Din fericire pentru noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin...

destinul a venit la uşă, şi a bătut într-un târziu,
eram prea mic, cu o mătuşă, surzită prea de timpuriu,
şi cine să-i deschidă oare?... şi a plecat îngândurat,
lăsându-mă ca pe o floare într-un deşert, mult prea uscat

crescut sub soarele fierbinte de-atunci, mă ard între nevoi,
degeaba am un cap şi minte, degeaba om, degeaba voi,
degeaba înţeleg de toate, degeaba sfaturi le culeg,
rămas în negura de noapte, degeaba caut şi le aleg

mult de-atunci, prea multe zile, prea multe veri am străbătut,
prea multe întrebări în mine, le caut în timp, răspuns tăcut,
răspunsuri care niciodată nu se termină cu un vers,
răsar în crengi pe altă faţă, rodesc mai multe, cu mult stres

destinul este şi nu este... poate atunci când eram mic,
un altul a pătruns hoţeşte, îmbrăţoşat cu tot cu dric,
şi de atunci mă plimbă-n lume, în carul lui, fără de flori,
fumându-mi liniştea plăpândă şi rest de fum în goii nori

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rime simple

Mai scriu şi simplu... din păcate?
Poate că nu, poate că da.
Cuvântu-ncearcă să-mi arate
Şi un alt fel de-a exista.

Eu ştiu că-n cercuri elevate
O să mă fac puţin de râs,
Dar cine râde, uită poate,
Că după zâmbet vine plâns.

Mă uit atent prin dicţionare.
Atât de groase, de frumoase,
Dar mă întreb mereu, de oare,
N-au devenit cumva spumoase?

Atât de multe sinonime
Pe care nu le înţeleg.
La fel de multe antonime...
Prefer sămânţa s-o aleg.

Ştii, totul creşte din sămânţă,
Într-o sămânţă se întoarce.
Tot ce-i stufos parcă anunţă
Ceva, ce nu ştiu dacă-mi place.

Prea multe crengi, prea multe vreascuri,
Ce s-au uscat la timpul lor
Şi au căzut, de-atâtea veacuri,
Sub lovitura de topor.

Eu am să-ncerc să scriu mai bine,
Poate-i voi mulţumi pe toţi,
Deşi... m-aş mulţumi pe mine
Dar cum să faci şi cum să poţi?

poezie de Adi Conţu (26 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pe drumul vieţii

O, zei nepieritori, ce v-am făcut
de v-aţi întors privirea de la mine?
-căci sunt prea multe zile ce-au trecut
de când aştept un vânt ce nu mai vine.

V-am dat ofrande, v-am făcut pe plac,
şi n-am avut decât o rugăminte:
atunci când drumul vieţii am să-l fac,
să vă aduceţi şi de mine-aminte,

să m-ajutaţi, pe calea mea să merg,
furtunile să nu mă-ndepărteze
de cea spre care-aş vrea acum s-alerg,
dar vântul s-a gândit să înceteze.

Nu cer prea mult, nu vreau nimic în plus,
sunt un soldat ce a luptat pe mare,
iar vouă-ntotdeauna m-am supus
şi m-am plecat în sfântă venerare,

dar ea m-aşteaptă, mai curând să vin,
să o salvez de-atâta pasiune
cu care curtezani ce nu se-abţin
o urmăresc şi speră-ntr-o minune.

Ea ştie c-am să vin, că am cuvânt,
că-n viitor va fi a mea regină,
dar timpul s-a oprit, trimiteţi vânt
şi dovediţi-mi graţia divină!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să candidez pentru un post politic? Nu. M-am culcat cu prea multe femei, am luat prea multe droguri şi am fost la prea multe petreceri.

citat din George Clooney
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşiană

Când vin din bar a doua zi,
M-aşteaptă soaţa mea iubită
Ca DOMNIŞOARA POGANY:
Tăcută, rece,-nmărmurită...

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - VI

Prea multe vise voi mi-aţi secerat;
Tristeţi tulburate ard în fiece cuvânt!
Mă rog să uit de flăcări, de păcat
Şi să îmi curăţ sufletul atât de-nfrânt

Prea multe lacrimi eu am vărsat;
Dorinţele m-au dus către abis!
Acum mă uit în urmă-nsingurat
La câte-am îndurat şi câte-am promis!

Prea multe zboruri m-au vidat!
Aş fi avut aripi şi idealuri înalte
Dar toţi din jur m-au alungat
Să le fie amar de dor, singurătate!

Prea multe gânduri mi s-au surpat!
Şi din lumina viselor de altădată
O flacără-n poezie m-ar fi înălţat
Dacă n-ar fi fost ura voastră toată!

Prea multe sentimente m-au erodat!
Săruturile au fost de umbre devorate!
Te-ntreb o, Doamne, dacă m-ai fi iertat
De vieţi netrăite, de vieţi şi vise alungate?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o toamnă peste noi

A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor şi-a despărţire
Şi am rămas mai singuri şi mai goi,
De-atâţia paşi pierduţi prin cimitire.

Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Şi ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol şi-o lacrimă nemângâiată.

Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porţi închise...

A-ngenuncheat şi frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferinţă,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Şi tot mai distanţaţi şi-n neputinţă.

A mai trecut o toamnă peste noi
Şi-n gând şoptim aceeaşi rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Şi-aşterne curcubeul peste lume!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i plină de enigmă şi de taine... Lumea-i plină de mistere... Când întâlneşti ceva inexplicabil, care sub veştmântul misterului poate ascunde atât de multe hidoşenii, trebuie poate să trecem mai departe şi să păstrăm convingerea că lumea e frumoasă, iar faptele oamenilor sunt nobile şi înţelepte... În felul acesta ne putem feri, poate, de multe murdării.

Tadeusz Dolega-Mostowicz în Profesorul Vilczur
Adăugat de doina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indulgenţă divină

Mă mint să văd în mine ce nu-i adevărat...
Mamona nu stă-n casă cinând cu Dumnezeu...
Mă mint c-aş fi aleasă pe drumul cel curat,
Dar adevăr, e numai orgoliu-n apogeu.

Sunt mult prea multe taine ce eu am cunoscut...
Aşa multe mistere pătruns-au prea adânc...
De la-nceput mi-a dat multe de avut...
Cărând neîncetat din timpul meu de prunc...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Prea multe aşteptări şi timpul zboară,
Iar ce e dus rămâne veşnic dus,
Tic-tac-ul grabnic mersul ţi-l măsoară
Şi-n fiecare clipă te-ndrepţi spre apus.

Prea multe inutile griji te-neacă,
Te-afunzi adânc cu fiecare gând,
Laşi prea uşor momentele să treacă
Şi ani din existenţa ta trec rând pe rând.

Mâine e-un "astăzi" ce va fi uitat,
Ispite tainice mereu te-agaţă,
Adesea eşti absent nemotivat,
Din darul ce se cheamă, Viaţă.

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dat, Doamne

Ca să fiu ce-am fost în viaţă,
mi-ai dat primăveri şi toamne.
Mi-ai dat zori în dimineaţă,
mi-ai dat flori, mi-ai dat şi poame.
Mi-ai dat cer senin şi nor,
aşa ai dat tuturor.
Mi-ai dat multe anotimpuri
dar mi-ai dat şi multe chipuri.
Mi-ai dat chip de om frumos,
dar şi chip de păcătos.
Mi-ai dat chip cu suflet bun,
dar şi chip să mă răzbun.
Ca să mă descurc în lume
mi-ai dat şi înţelepciune.
Pentru tot ce Tu mi-ai dat
la Tine m-am închinat.
Mereu ai fost bun cu mine,
dar mi-ai dat şi încercări.
Plecat îţi fac mulţumire
şi urc dincolo de zări.

poezie de Dumitru Delcă (12 martie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Cu toate că e minunată
Eu n-o aştept ca altădată,
Căci viaţa-i plină de dureri
Cănd ai prea multe primăveri!

epigramă de Mircea Micle (13 martie 2007)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele timpului

Trecut-au multe primăveri
Şi vor mai trece încă.
Vom obosi în multe veri
Sătui de-atâta muncă.

Toamnele ne vor bruma.
Va trece timpul peste noi.
Anii ce-i vom aduna
Amprente vor lăsa pe noi.

Cu iernile ne vom lupta
Fără să ştim cine învinge.
Să ne opunem n-om putea
Şi peste noi, ele vor ninge.

În zbor trec multe primăveri.
Verile o iau la goană.
Trec toamnele parc-au fost ieri.
Iernile vor da năvală.

Primăveri, ne-au înflorit,
Verile ne-au ofilit,
Toamnele ne-au cărunţit,
Iernile ne-au zăpezit.
Sufletul a obosit,
Corpul a îmbătrânit,
Ajunge cât am trăit.
Timpul nostru s-a sfârşit.

poezie de Dumitru Delcă (21 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află Ceea Ce Eşti pentru că restul sunt doar efemere poveşti. Şi ducem prea multe poveşti cu noi. Ştim prea multe, credem prea multe, vrem prea mult, sperăm prea mult. Şi toate aceste dorinţe ne leagă cu lanţuri invizibile de identitatea corp-minte, de ceea ce nu suntem. Pentru că dorinţa pentru ceea ce nu eşti aparţine a ceea nu eşti.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de nisip

Se scurge timpul în clepsidră,
Dispar secunde furibund,
Spre o tăcere insipidă
În care pasul mi-l afund.

Fir de nisip născând momente,
Ce-mi par mereu de neajuns,
Prea multe scări, prea multe trepte,
Prea mulţi de dacă până sus.

Le urc, dar parcă merg la vale,
Spre un adânc nesuferit,
Chiar de nu vreau, e doar o cale,
Mă-ntorc de unde am venit.

Şi tot alerg finalitatea,
Sperând că poate-i început,
Uitând că viaţa-şi cere partea,
Iar eu nu-i dau ce ar fi vrut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul durerii

se poate muri într-un singur fel
de prea multe cuvinte
agăţate în cui
şi stând liniştit să le aduni
să le admiri
cum cad lacrimi
una câte una două câte două
sau multe câte multe...

da desigur se poate muri şi de
prea puţine cuvinte
pe care le rosteşti
atunci când lumina îţi pătrunde
până la oase
şi te doare cumplit
durere singulară durere multiplă
sau durere durere...

e nedrept să nu îţi accepţi soarta
cuvintelor tale
rostite sau nerostite
într-un univers ascuns şi tăcut
departe de tine
gândul care te copleşeşte
îţi dă aripi te poartă pe sus
cât mai sus mai sus...

se poate muri doar într-un singur fel!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!