Pe mare

Mi-e dor de-o femeie la pianul cu coadă,
Să-i văd degetele cum apasă pe clape,
S-aplaud iubirea unei regine schiloadă
În arderea din care nimic n-o să scape.

În câte galaxii străluceştese alba stea
Şi câte altele rotind pe cer au rămas,
Cepusculul se stinge vâscos ca dragostea
Iar lumea-n fiecare zi mai face un pas.

Pe o mare cu ţărmuri înalte de oglinzi
Luceafărul-şi reflectă pe faţa apei clar
Lumina-i tremurată ce nu poţi s-o desprinzi,
Ca să rămână gerul în cercul său polar.

Aud cum clipele se alungă de se sparg
Iar cântecele lumii departe nu ajung,
Corăbii negre cu flamuri prinse la catarg,
Drumul până la tine îl fac atât de lung.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul nu cade

Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.

Nopţi de busuioc îşi risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
şi suferinţa urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaşte.

Tu lasă-i să-şi joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ţine după cei împătimiti.

Pune-i liberi
să-şi deschidă ochii şi inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atitudine

Se învârte în cercul creatorilor de invidie,
pluteşte cu nasul pe sus în propria admiraţie.

Orgoliile şi mândria păunului de sticlă
locuiesc în cutele memoriei şi dorm la amiază
pe un pat de fluturi vegheat de păsări,
clipele zboară din aripă-n aripă
unde gândurile se-nveselesc singure...

Despre oglinzi se spune că nu visează ci reflectă,
sunt nedrepte, nu ascund nimic
din ceea ce se vede liber cu ochiul de alţii.

De sărbători sparge paharele băute
şi din altele vin nu mai bea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu chipul celuilalt

În sufletul cui voi pătrunde
încărcat cu iubire
fără să se opună,
ci lăsând trecerea liberă.

E atât de plăcută locuirea
în camere cu ferestre de gând
unde te poţi privi în oglinzi
cu chipul celuilalt.

Respiri împreună deodată
aroma risipită de flori,
arderea noastră e o dungă roşie
pe conturul inimii,

de aud lumina cum fuge
odată cu timpul din celule
îndepărtându-ne de cei ce am fost.

Metafora unor clipe înalte
naşte cântecul patimii incandescent.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele cu degetele ridicate

N-am încăput în groapa comună,
mi-au rămas gândurile afară
şi fiecare a început să se întrupeze la loc,
lumina lor s-a mutat într-un schit la înălţime,
palmele au rămas cu degetele ridicate
şi orice zăvor sare prin atingerea lui.

Din câte am văzut doar tu ştii să priveşti cu sufletul
urmele lăsate pe cer
de păsările universului.

Totul s-a întâmplat pe tăcute
cu limba sporită-n cuvinte scrise,
timpul nu ascultă de nimeni
şi pleacă cu clipele înşirate pe aţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munţi, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe ţărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare

Mi-e dor să dorm şi s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor să văd că este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată

Mi-e dor să ştiu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor să fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o muşc şi să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, şi dorul... doare!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, catarg

Ce gânduri mă dor acum,
Când tu lipseşti din ele!
Şi totuşi surâsul nu e doar scrum
Din amintirile grele,

Căci mi-am deschis pleoapele larg
De parcă aş începe din nou să trăiesc,
Iar tu ai rămas în zare catarg
Al unei corăbii ce n-o mai zăresc.

poezie de Claudiu Stratulat
Adăugat de Augustina Gorgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea ei ca ploaia de vară

Femeia-şi înfige degetele subţiri
în aerul vâscos al casei şi curge pe pereţi
îmi vine să îmbrăţişez freamătul ei mov
s-ascult pe claviatura vocii şoaptele,
în bătaia sunetelor stopate de tăceri
ca o dorinţă estompată-n cuvinte
când îţi prinde temerea frigul inimii
şi cazi în somnul dimineţilor de ceară.

Îmi palpez oasele frunţii şi corzile vocale
sunt mai uşor cu jumătate din greutatea sufletului
la hotarul dintre această viaţă şi moarte
ca să mă pot avânta pe drumul căutat al femeii
să-i despic nopţile, să o văd altfel decât o pisică.

Întinsă îşi arată trupul cu pielea netedă
ca o foaie de hârtie pe care poţi scrie
la lumina ochilor umezi
un poem plin de sinceritate
mai lung decât timpul.

Cu iubirea ei ca ploaia de vară
îţi îmbată miracolul falselor promisiuni.

Astfel ne completăm rezervele de viaţă
pe care le aşezăm în interiorul nostru
în camere în care ardem clipele
ne odihnim trupurile şi urmărim cum se nasc
noile obstacole pe drumul sângelui
pe care să-l împrospătăm zilnic

Totul curge în apa, aerul, focul
Şi-n pământul întâmplărilor defrişate de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiţia

Nici visul nu-l crede cum s-a întrupat
şi poate fi văzut cu ochii
de cel care l-a urmat
până ce lumina i-a vestit capătul,

fără eforturi sprâncenate
pentru cel ce şi l-a promis.

Când alte forme nu-s de atins ţinta
şi-n tine sălăsluieşte ambiţia
de n-o mai poţi opri
fără să-i vezi rodul.

Pui pe picioare întregul arsenal
cu rezerve cu tot
şi pornesti cu ce ai mai bun
pe drumul rămas fără alternative.

Dă semne că pragul poate fi atins
şi trecut mai departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saloane de oglinzi

Saloane de oglinzi
unde strălucirea plină de vise
se reflectă static şi în mişcare,
expun imaginea reală.

aproapele şi departele conservă lumina
până la porţile înalte ale cerului.

Chiar dacă mâinile sunt ramurile noastre
nu au anotimpuri de înfrunzire,
au palme în care se citeşte destinul
lucrează şi mângâie formele de existenţă.

După alungarea întunericului
sufletul are saloane de oglinzi
pe care se plimbă dedublate visele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către tine...

Suflarea ta mi-ar fi de-ajuns sa simt a mangaierii soapte,
Te-alint cu-mbratisari si caut rasuflarea ta in noapte.
Din suflet iti aud chemarea iubirii ce m-apasa
Şi ma intreb de ce mi-e teama, ca dorul nu ma lasa?!...

As vrea si gandul tau la mine sa fie-o alinare,
Mi-e dor de-al tau sarut si de a ta chemare.
Iubirea ne-a unit, dar drumul este lung,
Mi-e atat de greu acum la tine sa ajung.

Şi vreau sa stiu macar, ca dorul nu ma minte,
Din vocea ta s-aud chemarea aducerii aminte.
Iar asteptarea mi se pare atat de grea, o simt,
Ca drumul nu imi e usor si nu te mint.
... drumul către tine...

poezie de Lili Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-i nepăsătoare şi zgomotoasă

Dragostea s-a pierdut pe drumul întortocheat
ceva nu s-a legat de întâmplări,
la fiecare răscruce se mai detaşa câte o aşchie
până la capăt a mai rămas aproape scheletul gol
îmbrăcat în pielea zbârcită a înţelegerii.

Singurătatea nu mai putea urca,
s-a cuibărit la parterul voinţei în tăcere
lumea-i nepăsătoare şi zgomotoasă,
sufletul ca întotdeauna aşteaptă
ghemuit în puţinul ce mi-a mai rămas
într-un gând care nu mă mai iartă
şi nu uit nimic din splendoarea
iubirii trecute peste zăgazurile plăcerii.

Apele repezi se duc, cele adânci rămân
dar ambele sunt periculoase
şi solicită ofrande.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înţelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergenţă.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii şi plouă,
poate o să mă regăseşti odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ţi pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu faţa spre păduri,
ele s-au împuţinat mereu
şi aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,
lupta este prea mare şi nepăsarea la fel,
bucuria drumeţiilor prin codru
a rămas o amintire ciudată,
copiii n-o mai cred.

Singurătatea face parte din peisaj,
dragostea abstinentă de frumos
înoată prin anotimpuri nedefinite,
între noi se naşte întotdeauna un gol
care trebui umplut cu voinţă.

Lumea a fost percepută mai mare,
azi e atât de mică
că nu mai poţi să te ascunzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine înfloresc sălciile

seara se stinge în cuiburi uitate de păsări
totdeauna mă întristează casele părăsite
se strânge-n mine o dojană nedesluşită
o singurătate bătută de friguri
noaptea nu vine pentru toţi odată

privesc de pe drumuri perspectiva
mi se pare în acelaşi pas cu orizontul
şi nu mă las copleşit
iubirea o ştiu cum se desfăşoară alături
în tine înfloresc sălciile
unii pescăruşi s-au mutat de la mare
nu am nevoie de nicio înţelegere
ci mai mult de o inimă să o simt
cum bate pentru mine.

Când văd atâta zarvă pentru nimic
se naşte-n mine o nepotrivire de suflet
fără aripi
doar tu şi lumina sunteţi sărbători
cu gândurile îmbrăţişate de ploi şi vânturi
care mai trec înnebunite de instincte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor!

Mi-e dor de casa în care am lăsat
Copilăria, ce mult m-a fermecat,
Cu jocuri minunate şi împliniri
Acum, le simt departe, biete amintiri...

Mi-e dor de seara ce-n taină ascundea
Fără cuvinte; noi doi şi dragostea
Mi-e dor s-ascult în şoaptă, la infinit
Un cântec ce-altă dată, mi l-ai dăruit.

Mi-e dor o clipă să mai apar hoinar,
C-o minge-n mână şi nuci în buzunar
Să mă aştepţi în poartă, iar eu să-ţi spun,
In mare grabă, ce timbre mai adun.

Mi-e dor de tine, mi-e atât de dor
Şi-aş vrea ca timpul să-l întorc din zbor!
Mi-e dor de seara cu tei înfloriţi,
Mi-e dor de seara primelor dorinţi.

poezie de Stefan Băiatu (22 aprilie 2002)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt din zbor

lumina se stinge ia foc noaptea

întunericul e slăbit
dar mâinile îl vindecă de cer
să i se piardă urma

stelele foşnesc pe acoperişuri
tăcerea mă îmbie să ascult
aud strigătul unei păsări
ce nu se satură de zbor

răsăritul deschide calea
ridic privirea şi mă înalţ
tu rămâi cu durerea

deşertăciunea face paşi
trece prin fisurile lumii
se apropie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet

E neputinţă, e trist şi-s clipele deşarte,
Cu fiecare pas, făcut tot mai departe,
Aşa cum imposibilă mi-e jalea
Ce tânguie-n peneluri... vise aievea

Îndepărtata inimă zvâcneşte sărutări
Spre neştiutul drum ce duce către tine
Mi-e colosală calea, abia te văd în zări,
Şi totuşi... ard în palme chemările divine.

Îţi dăruiesc privirea mea, să nu mai rătăceşti,
În inimă aşează-mi negura din suflet,
Apoi, când vei simţi o adiere-n creştet,
Te rog să-mi dăruieşti câte un zâmbet.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot face

norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existenţa
care locuişte nestingherită în trup
cu statut de viaţă.

mai departe merg liniştit
până la capătul speranţei dezlănţuite
ce nu se lasă supusă de ignoranţă
nici de aspiraţiile neverosimile timpului prezent
şi încearcă să scape de singurătate
cu omiprezenţa ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spaţiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Se face dimineaţă-n gânduri
primăvara şterge urmele iernii
porneşte pe drumul verdelui crud
seva-i subţire îşi găseşte loc, totul înfloreşte.

Lumina-i tînără, blândă şi dulce
pune brăţară de platină la încheieturi,
fiinţele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.

Cerul se deschide la culoare şi urcă
nopţile prind întunericul de gât şi-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.

De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea pluteşte şi capătă aripi
n-o mai opreşte nici vântul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Se face dimineaţă-n gânduri
primăvara şterge urmele iernii
porneşte pe drumul verdelui crud
seva-i subţire îşi găseşte loc, totul înfloreşte.

Lumina-i tînără, blândă şi dulce
pune brăţară de platină la încheieturi,
fiinţele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.

Cerul se deschide la culoare şi urcă
nopţile prind întunericul de gât şi-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.

De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea pluteşte şi capătă aripi
n-o mai opreşte nici vântul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul singurătăţii

călătoresc pe bancheta din spate a timpului
drumurile sunt lungi şi anevoioase
traversez peste râuri şi fluvii
şi ajung în oraşele aglomerate ale planetei

mă pătrund emoţiile şi ochii nu mai văd
întregul în care mă pierd
vreau să-mi notez cu nerăbdare
orice impresie care-mi rămâne-n gânduri

se amestecă anotimpurile şi devin altfel
înscriu fiecare zi pe câte o filă
uit clipele care trec prea repede
şi fotografiez tot ce mi se pare deosebit
şi o memorez pe retină

hoinăresc până-n târziul nopţii
lumea are credinţa şi Dumnezeul său
la care se apleacă cu aceeaşi evlavie
pentru iertare păcatelor nebănuite

seara fac elogiul singurătăţii
scriu şi nu mai am cuvinte pregătite
nu pot lăsa oboseala să mă domine
până când desenez în culori stampe
şi capăt liniştea care mă împinge la somn
un somn în care vacarmul şi nerăbdarea
mă pregătesc pentru noul teritoriu necunoscut

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!