Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vasiliscul

Se spune c-a fost cândva, într-o țară depărtată,
Vasilisc cu traiul singur și privirea blestemată,
Sub ai cărui ochi năprasnici, totul împietrea pe veci,
Astfel că, în orice clipă, el vedea doar lespezi reci
Și o lume ferecată în cristale adormite:
Din cer făurea o grotă, dintr-o ploaie – stalactite,
Din castele somptuoase – mușuroaie cariate,
Și cariatide slute din fecioare preacurate,
Iar din soare – discul neted ce-l asvârle discobolul,
Iată ce făcea privirea-i, fără a-i cunoaște rolul,
Fără-a ști că ochii înșiși pentru toate poartă vină,
Mult s-ar fi mâhnit să afle că-i în beznă, nu-n lumină,
Căci de fapt iubea frumosul și-avea suflet de artist:
"Cum să cred în mântuire, când în juru-mi totu-i trist?
Totu-i piatră, da!" își zise. "Și moloz și zidărie!
Unde este al lor Meșter? Se mai află în trezie?"
A chemat atunci la sine pe un înger fără corp,
Ce-n privire nu-i apare, ca lumina în ochi orb,
Iară îngerul îi spuse: "Ia și cată înăuntru-ți!
Dacă universu-i rece, este semn că-n tine însuți
S-a ascuns a lui suflare! Cearcă-acolo de-o găsește!
Doar cunoașterea de sine e cea care mântuiește!"
Și-a plecat îngeru-n stele, a rămas doar vasiliscul,
Cântărind a lui cuvinte, ciocănindu-le cu pliscul,
Sensul căutând să-l scoată din ciudata glăsuire,
Rătăcea căzut pe gânduri prin pădurea de menhire,
Și, precum cameleonul, ochii-n sine își întoarse
Ca să vadă ce natura din trufie-i refuzase.
În piept roș atunci găsit-a inima, plămânii gemeni,
Pentr-o clipă, căci pe dată s-au și prefăcut în cremeni,
Și-mpietrit de-a sa privire, mort rămas-a vasilisc,
Mântuirea-i fiind deci stânca ce de-a pururi l-a închis

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Lao Tse

Cerul de-a pururi durează, pământul îndelung dăinuiește: Cer și pământ de-a pururi durează și-ndelung dăinuiesc întrucât nu pentru sine trăiesc: deci pot trăiască de-a pururi. Prin urmare Înțeleptul în spate se așază și astfel în față se află, din sine iese-n afară și astfel rămâne: iar asta nu fiindcă nu se iubește pe sine? De aceea pe sine se poate împlini.

în Cartea despre Dao și Putere
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tao Te Ching. Cartea despre Tao si calitatile sale" de Lao Tse este disponibilă pentru comandă online la numai 14.00 lei.

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Și că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ți-l tot crești, i-l făgăduiești;
i te faci dator chiar din prima zi, îi ești o obișnuință,
așa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice ființă
și își face rondul ca pe-un cart de veghi... Toți dumnezei... ești!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veșnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neașteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăță de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Și în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaște, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-și face un calcul, n-are etalon, nu știe etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toți, să îi adune, dispară rânduri,
rând pe rând, toți leat din sfera neantă din aceleași ere,
obligând orice-i bun, seminții, înnască singurele gânduri
cum să nu șomeze, angajată sieși, morții... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naște, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... niște efemeride!!!

poezie de (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suprema mreajă

... tocmai am stat cu Dumnezeu de vorbă, așa la o șuetă
și m-a-ntrebat cum mă mai simt, ce vânt m-aduce, de mai e planetă,
cu de-alde ai mei; dacă se mai ocupă cu onoare, cinste, cu iubirea
de semeni, de alții... altfel, dacă mai dau fără să ceară, mai crează fericirea,
iar bunătatea, ce-au primit-o-n dar, dacă o răspândesc, OM mai există
și gândul nu-i doar scop de-a fi mai mult de sine... de suflet mai persistă,
nască pururi puri urmași... să-i îngrijească precum șoimul mesager,
ducă crez LUMEA-i mică rău de tot, ca să-și mai facă rău, e-un punct pe cer...
că-i este greu și lui, cu atât neant, ne mai poarte atâta grijă, deja ne-am făcut mari
și nici pericol nu ne Paște, căci ne-a dat El un fiu martir, să n-avem adversari...
și-ntr-un final mi-a spus pot să-l cred, să nu mă îndoiesc ne vrea bine
sincer, nerăstălmăcit, iar dacă ură vrem, ne lasă-n plata sa și nu mai intervine,
fiindcă așa se spune; "nu poți lumina ce-i clar, căci nu se vede raza, doar se simte
de o lași treacă, dezghețe frost, întunericul se învinge doar cu... minte!"...
... așa că i-am răspuns că-i totul precum vrea, că-s numai eu greșeala,
că nu credeam de fel c-ar fi totul perfect, mă închinând numai doar când boala,
sau nenorocul meu, în egoismul de-a fi cel ce reușește, cere, chiar cerșește,
uitând spirit spune; "dacă vrei să ai, nu cere, lasă-te pe tine, dăruiește!"...
... și-am rămas singur, pe neașteptate, în noaptea lunei pline, stând pe plajă
cu ochi lucind spre apa ce se varsă-n cer... ce i se spune orizont... A fost o vrajă!...

... iară pe lanțul de la gât, în loc de cruciuliță am un cuvânt, lucind ca diamantul... "mreajă"!...

poezie de (29 noiembrie 2012)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din suflet...

Am înțeles că orice clipă doare
Atunci când nu-nțelegi ce simți, ce ești,
inima în viață-i muritoare
Dacă n-o mângâi, dacă n-o respecți.

Preocupați de ziua ce-o să vină
Doar alergăm pe drumuri, fără rost,
Și-n goana noastră prindem doar furtună
Și iar uităm ce suntem, ce am fost.

Uităm de noi, de tot ce ne-nconjoară
De sufletul robit, ce-așteaptă trist,
Și ne-amintim târziu că o să doară
Toți ani-n care l-am ținut închis.

Cel mai frumos cadou primit din stele
Purtăm ascuns în noi, inconștienți,
Un diamant pierdut printre mărgele
Ce-ar ajuta-n lumină să privești...

Să poți vedea dincolo de ochi și minte,
Să lași curgă universu-ntreg,
S-asculți tăcerea gândurilor mute,
Să simți iubirea... ca pe un întreg...

poezie de din Din suflet
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Caută să nu mai cauți, ci doar observă ființa infinită ce se arată în absența gândului. Chiar și gândul "eu" – căutătorul - cu care te identifici apare în conștiința infinită și fără formă care o ești. Caută să nu mai cauți, doar astfel căutătorul își va găsi sfârșitul în pacea care este reînceputul eternei tale veșnicii. Și ea, pacea este dintotdeauna Aici. Cel care caută este gândul care pleacă din această clipă să își găsească sfârșitul în următoarea. Dar în prezența, grația Gurului, Sinelui, gândul își găsește sfârșitul chiar acum. Guru nu te pune cauți nicăieri, nu te trimite într-o nouă călătorie spirituală, el îți arată prin propria lui Prezență, născută din Absență că și tu ești Acasă chiar acum, iar gândul care caută este doar un veșnic pribeag ce trebuie abandonat grației de "A-Fi" chiar în această clipă! A recunoaște niciodată nu ai fost gândul înseamnă a fi veșnicul Sine. Nu poți face absolut nimic pentru asta, poți doar abandona orice facere Pentru asta. Tu ești viața, Sinele care există etern în această clipă, și nu rătăcitul gând ce mereu apare în ea și caută ceva. Doar clipa de față o ai tot timpul, dar mintea îți spune că ai rătăcitul ei copil gândul care apare și pribegește în ea.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Gelozie

Încremeni câmpia sub ochi geloși de soare
Că-n dor năprasnic iaca, inima i-o arsă
Căci doar zâmbind șăgalnic, ucisă orice boare
Ce-n ochii verzi de iarbă în zori de zi se varsă.

Și-a mai secat izvorul ce-atât iubea câmpia
Că-i săruta piciorul de mal cu unda-i rece
Și-ar fi uscat și codrul cuprins de gelozia
Ce-l chinuia de-o vară și nu părea a-i trece!

Aerul căzu greu, pătură ce-a cuprins
În sărutări de foc trup proaspăt de câmpie
Căci nici un vânt nu stinge parjolul ce s-a-ntins
O molimă de suflet numită gelozie...

Ce-ar mai fi plâns câmpia dar lacrima-i secase
Și florile din plete în vânt se scuturau
Muriseră și macii ce-o lume-o fermecase
Pe-obrajii de câmpie sfioși când înfloreau.

Țipa pământu-ntruna cerul să-l înmoaie
Și guri căsca-nsetate de-o binecuvântare
Ai milă de câmpie, mai dă-ne, Doamne, ploaie
Și stâmpără parjolul ce arde-n ochi de soare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Gelozie

Încremeni câmpia sub ochi geloși de soare
Că-n dor năprasnic iaca, inima i-o arsă
Căci doar zâmbind șăgalnic, ucisă orice boare
Ce-n ochii verzi de iarbă în zori de zi se varsă.

Și-a mai secat izvorul ce-atât iubea câmpia
Că-i săruta piciorul, de mal, cu unda-i rece,
Și-ar fi uscat și codrul cuprins de gelozia
Ce-l chinuia de-o vară și nu părea a-i trece!

Aerul căzu greu, pătură ce-a cuprins
În sărutări de foc trup proaspăt de câmpie,
Căci nici un vânt nu stinge parjolul ce s-a-ntins
O molimă de suflet numită gelozie...

Ce-ar mai fi plâns câmpia dar lacrima-i secase,
Și florile din plete în vânt se scuturau...
Muriseră și macii ce-o lume-o fermecase
Pe-obrajii de câmpie sfioși când înfloreau.

Țipa pământu-ntruna cerul să-l înmoaie,
Și guri căsca-nsetate de-o binecuvântare:
- Ai milă de câmpie, mai dă-ne, Doamne, ploaie
Și stâmpără parjolul ce arde-n ochi de soare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Visul lui Narcis

Devorat de înfocarea unor negre năzuinți,
Prințul Narcis se-nchisese în palatul cu oglinzi,
Unde chipul îi răsare surâzând de mii de ori
Din firide și chenare, într-o mare de culori
Ce glosează-n monologuri de iluzii infinite
Prin culoarele-nnodate, pe fațete lustruite,
Pe ovale argintate, încrustate-n arhitrave,
Pe boltirile convexe, pe boltirile concave,
În caleidoscoape care își desfac precum o floare
Din nuclee de-ntuneric simetrii amețitoare,
Sau în marile saloane, sferice, poligonale,
Proiectate sporească spuza chipurilor sale.

Și când intră-n orice sală, ea la viață se trezește,
Frumusețea-n ape limpezi i-o descântă, i-o răpește,
Pasul i-l înregistrează ca un ac de metronom,
Chiar și sticla parcă bate cu o inimă de om.

Dar în ciuda cestor lucruri, el era nefericit,
Voluptatea devenindu-i un calvar nemărginit,
Iar iubirea pentru sine o cumplită-nsingurare,
O obsesie morbidă, căci în nopți de frământare
Se visa numai pe sine, adormit la fel în pat,
Ca și cum într-o oglindă visul s-ar fi transformat,
Dar deși-i era ca geamăn cel pe care îl vedea,
Îl simțea străin de sine, ba mai mult, i se părea
ciudata lui dublură îl visa de fapt pe el,
Laolaltă cu palatul din câmpia de-asfodel.

"Sunt eu visul sau el este? Cine pe cine visează?"
Se trezea din somnu-i Narcis cercetându-se cu groază.

"Or poate două vise, fără sens, inconsistente
Ne-am creat unul pe altul și ne suntem dependente..."

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Israel și Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În față ca el s-aleagă
Un hoț mare și Isus
Care ființă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoțul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
își țeasă a lui mers

Și cu hoțul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Și-a înscris al vieții pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Și-a țesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înțelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuși după placul lor

Preoții cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Și sentința lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crud㠗 răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Și e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi dușmanii

Iată dar Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El scape — numai el
Morții Isus a fost dat

Și prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greșală
La moartea-a fost condamnat
De ființa noastră goală


De lumină și dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — și-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovați
Noi — întreagă omenirea
Și am fost doar morții dați
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
Să scape de deportare
nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Și romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrășmașul
Cu care el a luptat

Și-a căzut orașu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Și-atâția cum nu-nțelg
A fost iată nimicit


Două mii de ani aproape
Israel doar fără țară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc și prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia așteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui țară

Domnul îl va curăța
Prin furtuni și valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Șeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Picuri de lumină

De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viața noastră-ntreagă

Doar Isus e Cel ce poate
De păcat te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Și-a trăit a vieții lege

Numai Mesia-i izvorul
De milă și îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare

Doar prin El suntem spălați
Prin sângele care-a curs
Chiar din El — fim iertați
Și curați azi prin Isus

El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire

Domnul este Dumnezeu
Și este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră

Doar acum suntem aleși
Puși deoparte și sfințiți
De iubirea Lui culeși
Sus în cer să fim primiți

Hristos ne e biruința
Noi prin El aici trăim
Și îi dăruim ființa
Ca ai Săi pe veci să fim

Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârșire
Cununa ca s-o luăm
De har plini și de iubire

Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viața fără vină
Înspre cerul glorios

Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toți fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim

poezie de (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumina din Infinit

cinste slavă și mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi și-a dat viața
sus pe cruce la Calvar
și scuipată i-a fost fața
ne dea viața-n dar

cinste slavă și onoare
îi aducem Lui Mesia
și-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veșnicia

pentru noi Isus și-a dat
și viața și Ființa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentința

fără pată fără vină
El viața și-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoți și farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieții Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
susțină că-i Viața
Lumina din Infinit
ce străluce dimineața

n-a fost nimeni pe pământ
ca și El ca să susțină
că e Fiul Celui Sfânt
și trăiește fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
și să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

și Hristos l-a înălțat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca și Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca și Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca și Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieții veșnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ și din lumină
și din apă și din vis
trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
și Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe brațe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu și-al tău păcat
în rai ne poată duce

El păcatu-a ispășit
și pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
și noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispășirea și iertarea
omul iarăși mântuit
trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulțumesc o Tată Sfânt
mulțumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de (4 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sinele e veșnic fără formă, el nu ia nici o formă. Nici măcar forma lui Iisus, Buddha sau Profetul. Fiind totul din întreg, formele doar se aprind și se sting în El ca licuricii în noapte, ok? Forma nu poate lua un sine, după cum luna nu poate avea lumină pentru că lumina ei aparentă e doar o reflexie a luminii soarelui. Forma fiind efemeră nu poate lua în posesie Sinele care este etern. Nu există decât un singur Sine și acela este Dumnezeu, Spiritul necreat. sau poți să îi spui cum vrei pentru că El nu poate fi definit de cuvinte. A crede forma poate lua un sine e ca și cum un delfin ar poseda un ocean. Iar expresia "Sinele ia o formă umană" se referă la faptul că un val din ocean datorită frigului a înghețat. El nu este desprins de ocean și nici nu poate pleca din el.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe Noul Pământ

Cuvântul Sfânt azi ne arată
cerurile și pământul vor pieri
în ziua de judecată
cerul când se va topi

pământu-ntreg atunci va arde
într-o flacără de foc
universul iată cade
și nu își — mai află loc

stelele se vor topi
și planetele de asemeni
când sfârșitul va veni
cu pedepse pentru oameni

se va pune odată capăt
universului de acum
ce va trece atunci cu trosnet
pe-al pieirii groaznic drum

lună stele pământ soare
atunci toate vor pieri
de a focului dogoare
care le va acoperi

universul va dispare
și timpul se va sfârși
din a Domnului cărare
care tot va împlini

un cer nou eu am văzut
Ioan iată apoi ne spune
un nou pământ a fost făcut
cuprindă o nouă lume

ce e vechi a dispărut
iată nou totul apare
Dumnezeu a conceput
tot parcă într-o splendoare

un cer nou și-un nou pământ
unde marea nu era
a primit un locaș sfânt
din ceruri care venea

și din cer s-a coborât
cetatea — Ierusalimul
pentru sufletul cel sfânt
care l-a iubit pe Domnul

cu oamenii a venit
cu sfinții de pe pământ
fie Domnul proslăvit
al vieții drag Cuvânt

din scaunul de domnie
un glas eu am auzit
iată cortu-n veșnicie
cu oamenii pregătit

iată cortul Lui Dumnezeu
cu oamenii a Lui popor
ei îl vor slăvi mereu
până-n vecii vecilor

orice lacrimă va șterge
Dumnezeu din ochii lor
căci doar El îi înțelege
și le e Mântuitor

nu va mai fi tânguire
nici durere și nici chin
ci doar pace fericire
bucurie pe deplin

toate lucrurile noi
El le fac pentru-omenire
ca să-mi fiți popor de soi
trăind numa-n sfințenie

iată tot s-a isprăvit
Eu sunt Alfa și Omega
început până-n sfârșit
îmi înțelegeți voia

celui ce îi este sete
îi voi da fără de plată
ia căile-nțelepte
în viața adevărată

celui ce va birui
îi voi da aceste lucruri
și el fiul Meu va fi
nu va rămânea pe drumuri

unul dintre cei șapte îngeri
ce-au vărsat a lor potire
mi-a vorbit atunci din ceruri
despre acestă înnoire

vino să-ți arăt mireasa
Mielului de pe pământ
căci ea doar este aleasa
Lui Hristos — Sfântul Cuvânt

și în Duhul el m-a dus
pe un munte foarte mare
ca mireasa Lui Isus
să-mi arate-n sărbătoare

și-am văzut Ierusalimul
din cer ce se pogora
să-l aibă în veci pe Domnul
pururea de partea sa

a cetății vii lumină
avea slava Lui Dumnezeu
strălucind pe veci — Divină
pentru oameni — Fiul Său

ca o piatră de iaspis
străvezie cum cristalul
era chipul ei deschis
și mai scump decât coralul

douăsprezece porți avea
și la ele doișpe îngeri
pe când zidul strălucea
într-o operă de frângeri

douăsprezece temelii erau
în zidul sfânt al cetății
și pe ele străluceau
apostolii — Divinității

a lor nume erau scrise
fiecare pe o temelie
ca-ntr-o flamură de vise
lăsată în veșnice

de iaspis zidul era
iar cetatea doar din aur
ca să stai pe veci în ea
ea însăși fiind tezaur

c-a ei scumpe temelii
erau doar de pietre scumpe
safir smarald topaz — să-ți ia ochii vii
de nuanțe așa de multe

douăsprezece porți erau
din tot atâtea mărgăritare
pe când străzi de aur străluceau
în lumină fiecare

acolo nu-i trebuință
nici de soare nici de lună
căci a Mirelui Ființă
o inundă cu lumină

slava sfântă a Lui Dumnezeu
acolo doar luminează
Mielul fiind doar mereu
făclia ce-o colorează

nimic iată întinat
acolo nu va intra
ci doar cei ce și-au predat
Mielului deplin ființa

poezie de (5 decembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cheamă-L pe Isus la raclă

În adâncul ființei tale
Este-un loc bine ascuns,
Un loc de suspin și jale
Unde nimeni n-a pătruns,

Nici tu însuți, căci e greu
Să-atingi rănile deschise
Care doar de Dumnezeu
Ar putea fie închise

Și nu poți intri singur
Într-un loc întunecat
Și atâta de nesigur
Și greu de înduplecat,

Într-un loc unde tăciunii
Pustiirilor fierbinți,
Țin văpaia stricăciunii
Vie-n totul tale-i minți

Și-unde viața adevărată
Zace-n racla amărăciunii,
Prinsă într-o natură moartă
Cu tot spectrul rațiunii...

Nu-i greu, e cu neputință
mai fii cumva trezit,
Fără "bobul" de credință
În Hristosul Proslăvit

Da într-un mod neașteptat
Acum ai primit credință
Ca să poți fi deșteptat...
Ți se cere doar voință!

Chiar citind aceste rânduri
Iată s-au trezit în tine
Ale fericirii gânduri
Și speranțe noi, divine,

E tot ce trebuie să ai
Ca să poți vedea Lumina
Care-aduce-n suflet rai
Când pe veci îți șterge vina.

Nu mai chinui în pâcla
Frământărilor mentale
Cheamă-L pe Isus la racla
Din adâncul ființei tale

Doar prezența Lui divină
Poate să-ți înghită bezna
Șintr-o veșnică Lumină
Să-ți așeze tare "glezna".

Când lăuntrul tău miroase
A înfrigurată moarte
Și durerea-ți țipă-n oase
Duh de trup vrând a desparte,

Cheamă-L pe Isus la raclă
Și crede-n El cu tărie
Căci El poate prefacă
Orice jale-n bucurie.

Ridică-ți spre Cer privirea
Cu încredere deplină;
Domnul este izbăvirea
Și nu întârzie să vină!

Nu te îngrozi de moartea
Și întunericul din tine
Că-n lumină-ți este partea,
Cu Hristosul Care vine

Și în veci o să-ți petreci
Cu El, Stânca veșniciei,
El E partea noastră-n veci
Și Izvorul bucuriei!

El E viața noastră-n slavă
Și aici, El ne E tăria,
Ajutor fără zăbavă,
Puterea și Păstoria,

Pacea fără asemănare...
Soarele de dimineață
Ce pătrunde-n orice stare
Aducând din morți la viață!

poezie de din Reflecții
Adăugat de Ligia AndreiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atâtea priviri

Nu mai plouă

ni s-au uscat și ochii
de atâtea priviri
de atâta așteptare
din zăduf
până-n apus

apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
și totul
rămâne pe loc
nici nopțile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
și s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai crește nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise

nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile

ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe

ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
și doar prin instincte
ne mai menținem

omul

ființa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03

X X X

Ni s-au șters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neștiuți
căci totu-i
fărâme
cu pași de nisip
ne cățărăm pe nimic

poezie de din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Culturistul

Își face ego-ul propriu o cultură
sculptându-și singur corp, cu dalta muncii;
să își câștige mușchii, precum uncii
de preț... Să ne redea frumosul, de natură.

Ascet, își lasă zilnic plăceri proprii
-să-și facă-n trudă trup de vis, o gală-
stupefiând o lume, c-un simbol de-o seară;
făcând-o fremătândă, adulmecat cu ochii.

Se luptă zilnic, ore-ntregi, cu sine
-Fără să-l vadă nimeni- un alpinist;
în fond este mai mult de-un nevăzut artist,
căci e și sculptor și sculptură vie, în vine.

Se drămuiește-n tot, fără excese;
își face viața un calvar... De drag
se devotând pentru ce suntem; un șirag
miozic, de bicepși, de deltoizi, de fese.

Este gigantul din alt timp, un antic
de forță blândă s-etalând în spasme
ritmate... Ne lăsând magii de basme
cu Făt Frumos purtându-și zâna, falnic.

E visul de bărbat, virilul cult
să-și farmece iubita simbol, EA...
Să-i fie etalon de vis, un astru masculin de stea;
o fantezie de-un amor, într-un tumult.

Dar totu-i pe tăișul de-un cuțit,
căci limita-i o coardă-ntinsă, o arcă;
când neuronii zvâcnesc, în fibră se descarcă
săgetuind o inimă fragilă-nspre sfârșit.

Colosul cade ca un fir fragil de ață,
se prăvălind 'nspre nodul din mosor...
Uitat de toți ce-l așteptau, pierdutul dor
ce nu se mai prezintă... Declarat absent la viață!

PS
In memoriam lui Viorel Ristea, 28 de ani,
mort 16 iunie 2011, înaintea galei de la Miami.

poezie de (17 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă și cu sârg viața să-și trăiască
Acasă dar clădindu-și prin muncă-un viitor

Și fiul cel mai mic averea și-a pierdut
Cu fetele stricate și oamenii cei răi
Sărac curând ajunse și-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinții săi

Și-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăție
În zdrențe ajunsese ca orice cerșitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te așteaptă
Și el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — și tatăl tău te iartă

Și iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — fiu-i se va-ntoarce
Și tatăl lui nerăbdător mereu l-a așteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creștea și tot creștea
Când tatăl îl aștepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Și iată chipu acela mai mare și mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — și se avântă deodată-n alergare
Și-n brațe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O te îmbrac ca fiu și-o să-ți dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ți port
Șoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu ești fiul meu și eu îți dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceți haina cea mai bună pentru al meu băiat
Și puneți-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă și atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit și iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă și eu în sărbătoare
Iarăși îl primesc căci nu e orișicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acas㠗 rămăsese-n curte
Nu vrea intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Și-averea lui întregă el și-a prăpădit

Doi oameni iat㠗 în față ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Și nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas


Și fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său și care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Știe averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Își văd distrusă viața și-l vor pe-al vieții Miel
Căci vor ca să se scape de moarte și pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Și astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deși era acas㠗 era în sine rău

El nu vedea iubirea și n-o înțelegea
Trăind dar în belșug și fără suferință
Tot că-i aparține lui — însuși el vedea
Și nu-i păsa nicicum de-a fratelui ființă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neștire
Așa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea ne desprindă
De tot ce avem aicea averi și chiar comori
În El ne încredem viața-ni depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — și nu de-ai firii zori

Și nu dar de pământ de bunuri și averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legați
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Și ne-a luat cu Sine să-i fim pururea frați
31-10-2019 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Immanuel Kant

Arta se deosebește și de meșteșug. Prima este numită artă liberă, al doilea poate fi numit artă plătită. Se consideră prima își poate atinge scopul (reuși) doar ca joc, cu alte cuvinte, ca îndeletnicire care este plăcută prin sine însăși; și că a doua poate fi impusă doar prin constrângere, întrucât ea este muncă, adică o îndeletnicire care prin sine însăși este neplăcută (apăsătoare), atrăgând doar prin efectul ei (de exemplu, plata). (...) Totuși este bine amintim că orice artă liberă presupune o anumită constrângere, sau, cum se spune, un mecanism fără de care spiritul, ce trebuie fie liber în artă și care singur însuflețește opera, nu ar avea trup și ar dispărea în întregime (de exemplu, poezia cere exactitatea și bogăția limbii, precum și cunoașterea prozodiei și a metricii). Căci mulți educatori de azi își închipuie servesc mai bine arta liberă, dacă o separă de orice constrângere și o transformă din muncă în simplu joc.

în Critica facultății de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Critique of Pure Reason" de Immanuel Kant este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 56.36 lei.

Noapte rece de lumină

Au rămas câteva zile
De azi până la Crăciun
Peste-a nopții color file
În ochi ce ni se depun

Geme noaptea prin oraș
De mulțimea de culori
Zugrăvită din lămpaș
Cu-o mulțime de fiori

Cu-o mulțime de lumini
Așa — diversificate
Sufletu să ți-l alini
Din puhoiu de bucate

Cu atâtea prăjituri
Să fii dar întâmpinat
Însuți tu ca să te bucuri
Menținând duhul curat

Noaptea rece de lumină
Apoi tu să o străbați
Având pacea-n duh deplină
Cu mulțimile de frați

Căci Hristosul s-a născut
Și a Lui e sărbătoarea
Fie-ne dar veșnic scut
Și de-a pururi El salvarea

Glorie dar Lui Isus
Tatălui— Cel Prea Înalt
Căci lumină ne-a adus
S-avem sufletul curat

În lumina Lui Divină
Ne vrem toți azi îmbrăcați
Fără pată fără vină
Pe veci să fim dar salvați

Noi Isus îți mulțumim
Pe pământ căci te-ai născut
Și iată îți proslăvim
Numele-ți— ce-i veșnic scut

poezie de (22 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook