Toamnă mohorâtă
E atât de mohorată toamna asta fără tine,
Încât și verdele în frunze sângeriu se stinge,
Pe aripe de vânt plutesc acum destine,
Iar prin clepsidre triste, dorul se prelinge.
Măsor de-acuma timpul în frunzele căzute,
Și-n gânduri ce gonesc necontenit spre tine,
Îți spun adio, ceasornic cu ore și minute,
Măsor de-acuma timpul cu frunze și suspine.
Plouă cu amintiri pe poteci triste, rătăcite,
Peste singurătatea-mi desfrunzită și adesea pală,
Îmi picură pe suflet cu frunze seci, zbârcite,
Ce cad rostogolindu-se pe-a timpului spirală.
poezie de Paul Aelenei din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre toamnă
- poezii despre frunze
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre roșu
- poezii despre ploaie
Citate similare
Ochi în ochi cu toamna
Măsor clipele cu frunze
măsor clipele cu nori
tainele nu sunt ascunse
doar cu frunze le cobori
Măsor clipele cu nori
măsor clipele cu mine
am greșit de-atâtea ori
și iertarea nu mai vine
Măsor clipele cu mine
tainele nu sunt ascunse
strălucesc printre ruine
măsor clipele cu frunze
Măsor clipele cu nori
suflete doar tu nu mori
poezie de Costel Zăgan din Cez(e)isme II (27 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate de Costel Zăgan despre suflet, poezii despre nori, poezii despre moarte, citate de Costel Zăgan despre moarte, poezii despre iertare sau poezii despre greșeli
Glossă toamnelor târzii
Aleile-s pustii și triste...
În șerpuielnice priviri
Scormonitor în ploi și vise,
În taină,-n vers și-n amăgiri,
Cuțit al rănilor ascunse
Sub o cernită-mbrățișare
Îmi lași o lacrimă din ceruri
Și ploi de frunze și petale.
Aleile-s pustii și triste...
Se tânguiesc copaci. Târzii
Poeme galbene și triste,
Te-așteaptă iarăși să revii.
Te-așteaptă lacrimă de ploaie...
Al universului altar
E doliu, pleoapă cenușie...
Și plouă iar... și plouă iar!
În șerpuielnice priviri
De vânturi și de lanuri coapte
Sunt lacrimi fără de opriri,
Priviri de dor și cânt de șoapte.
Și plouă, plouă ne-ncetat
Autumnală reverie...
Vezi, nenuntita asta ploaie
Eu ți-o dedic pe toată ție.
Scormonitor în ploi și vise,
Lăsându-mi sufletu-ntristat,
Potecile pustii și triste,
Precum o noapte ai plecat.
Judecător nedrept și crud,
În lumea asta ireală
Tu mi-ai lăsat copacii nud,
Iar ramurile-ncep să doară...
În taină,-n vers și-n amăgiri
O pelerină de tăcere...
Atâtea simple amintiri!
Atâtea clipe efemere!
Dacă regret acu, ceva
E toamna-n care m-am născut
Că n-am să o mai pot avea,
Timpul să-l iau de la-nceput.
Cuțit al rănilor ascunse
Și sângeriu căutător
De lacrimă și de durere,
De alte toamne-mi este dor!
Dar în clepsidră curge timpul
Nisip în gol de veșnicii,
Iar eu te-aștept, te-aștept zadarnic,
Căci știu că n-ai să mai revii.
Sub o cernită-mbrățișare
Te-ascunzi... Și timpul te-a furat
Iubita lumii trecătoare
Ce ca un vis te-ai arătat!
Ți-am luat chihlimbării poeme,
Cercei de frunze,-ntunecare,
Ți-am luat atunci conduri de stele,
Dar tu te-ai dus, te-ai dus în zare...
Îmi lași o lacrimă din ceruri,
Te pierzi o umbră-n visul meu,
În transcendente idealuri,
Înger zburând spre Dumnezeu.
Iar eu rămân prin dedublare
O altă toamnă pământească...
Pe fantomatic drum de stele,
În viață vrea să te-ntâlnească.
Și ploi de frunze și petale
Se scutură. Adio, dar!
Îngenunchia-voi la altare
Ca în decor autumnal
Să te găsesc, oh, drum spre stele.
Așteaptă-mă, căci voi veni!
Ori nu ești toamna vieții mele
Pe care iarăși voi păși?!
În ploi de frunze și petale
Îmi lași o lacrimă din ceruri,
Sub o cernită-mbrățișare,
Cuțit al rănilor ascunse,
În taină,-n vers și-n amăgiri,
Scormonitor în ploi și vise.
În șerpuielnice priviri,
Aleile-s pustii și triste.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre poezie, poezii despre copaci, poezii despre îngeri, poezii despre versuri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cadere de frunze
Cad frunze peste capul meu și-al tau,
Peste-ale tale gânduri si-ale mele,
Cad frunze ca parerile de rau,
De stam pe loc, ne-acopera cu ele.
Cad frunze și tu nu mai știi ce faci,
Și pleoapele-ți închizi peste vedere,
Sa mergem, dragul meu, de sub copaci -
E-un farmec trist în blânda lor cadere.
Sa mergem, cât ne-au acoperit,
Caci în caderea asta se conține
Și moartea verii care ne-a iubit,
Și a iubirii mele pentru tine.
poezie de Leonida Lari
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre vară sau poezii despre gânduri
Au îmbătrânit salcâmii
Au îmbătrânit salcâmii din maginea de drum,
Ei frunzele își scutură la orice vânt de-acum.
Aștern cărarea noastră din drumul cel tăcut,
Ascunde amintirea din timpul ce-a trecut.
Prin frunzele căzute pășesc cu pasul greu,
Privindu-le pe ele, parcă-s bătrân și eu.
Dar gândul îmi fuge la tine în trecut
Prin foșnetul de frunze pe tine te aud.
În rochia ta albă, te plimbi pe sub salcâmi,
Iar eu fără de veste, vreau să te prind de mâini.
Să te sărut pe buze, ca-n timpul ce-a trecut,
Dar tu himeră din ochi mi-ai dispărut.
poezie de Adrian Timofte din Versuri și vorbe (2007)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre sărut, poezii despre rochii, poezii despre plimbare sau poezii despre mâini
Atâta nostalgie peste frunze
De parcă plouă doar cu nostalgii
Și nopțile sunt triste, fără muze,
Și zilele sunt triste, fără bucurii.
catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre noapte sau poezii despre bucurie
Frunzele toamnei
Dimineața e frig tare,
Soarele de-abia răsare
Frunzele gătite în culori
Parcă sunt calești cu flori
Și cocorii au plecat
N-au mai vrut să stea la sfat.
Mii de păsări supărate
Stau zgribulite și plouate.
Covor de frunze la poartă
Mi-au umplut ograda toată.
Frunze aurii roșcate
Au bătut și-n geam speriate,
Vântul bate și e ploaie,
Dă-ne drumul în odaie!
Frunze triste surioare
Acum sunteți plăpumioare.
poezie de Eugenia Calancea (27 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre sperieturi, poezii despre sfaturi sau poezii despre păsări
Plouă
Plouă în noapte cu un potop de gânduri,
Fulgere-mi luminează amintiri despre tine,
Mă așez să-ți scriu pe suflet câteva rânduri,
Și-ncetișor închid ochii ca să te văd mai bine.
Simt timpul trecându-mi printre degete,
Și destinele noastre împletindu-se-n ploaie,
Îmi las trecutul în întuneric să cugete,
Și apa prin simțuri să-mi curgă-n șuvoaie.
Și-mi tună trecutul prin al vieții întuneric,
Îmi scânteiază prin amintiri câte-un fulger,
Vreau să-ți vorbesc chiar acum ca un cleric,
Așa că la icoană am să te chem ca pe-un înger.
poezie de Paul Aelenei din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vorbire, poezii despre trecut sau poezii despre simțuri
Pustiu de vânt
Azi un pustiu de vânt răzbate
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt și des.
Toamna și frunzele mi-a șters...
Și mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...
Plouă cu frunze arămii
Și drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar
O toamnă fără de hotar...
Și bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt și ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre prezent sau poezii despre plâns
Plouă într-o toamnă cu vise...
plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.
plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.
o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...
... plouă....
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre păianjeni sau poezii despre ore
Rondelul veștedelor frunze
Când frunzele veștede cad,
Oftând, pe umblate poteci,
Ți-aud trena rochiei când treci
Și pașii-ți ce lasă nou vad.
În zile senine și reci,
Mă simt un bătrân retrograd,
Când frunzele veștede cad,
Oftând, pe umblate poteci.
Și-mi pare c-ating fund de iad,
Dar nopțile-mi sumbre și seci.
Vor face din mine nomad,
Iubito, de tu vrei să pleci,
Când frunzele veștede cad.
rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre iad sau poezii despre bătrânețe
Destin în toamnă
Adio, vine toamna,
Am încuiat de dimineață
Toate lacătele inimilor frânte de cu vară,
Îmi adun cuvintele din bruma
De pe marginea drumului
Și mă mut la tine să-ți povestesc
Despre destin...
Adio, vine toamna,
Ajută-mă să mai car niște vreascuri
Din celălalt capăt al Pământului.
Nu mă întreba despre vreme,
Eu știu despre destin.
Ascultă buletinele de știri,
Ascultă țiglele de pe case cum se învechesc,
Eu pot doar să-ți povestesc
Despre azilurile de noapte,
Despre gări fără trenuri,
Despre iubire,
Despre casele de nebuni,
Despre singurătățile lumii,
Despre destin.
Adio, vine toamna,
Scrii cuvinte de dragoste pe frunze,
Pe frunze de bronz.
Ajută-mă să dobor plopii uscați
Care au crescut bizar între mine și tine,
Spinii otrăviți dintre mine și tine,
Sârma ghimpată dintre mine și tine,
Eu am să te ajut să înțelegi
Că totuși vine toamna,
Că inimile se frâng,
Vreau să-ți spun povestea
Despre destin...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre cuvinte, poezii despre știri, poezii despre trenuri, poezii despre singurătate sau poezii despre nebunie
Frunze
Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea foșnesc.
În palmele întinse le prind necontenit
Așa cum cad, cu pete de soare veștejit.
Cad foșnitoare frunze sau clipele se cern,
Odată la picioare speram să ți le-aștern...
Deopotrivă toate sub talpa mea foșnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.
poezie clasică de Eusebiu Camilar din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare, citate de Eusebiu Camilar despre copaci, poezii despre Soare sau citate de Eusebiu Camilar despre Soare
Frunze
Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea fosnesc...
În palmele întinse le prind necontenit,
Asa cum cad, cu pete de soare vestejit.
Cad fosnitoare frunze sau clipele se cern?
Odată la picioare speram să ti le-astern...
Deopotrivă, toate sub talpa mea fosnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.
poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubito, vine toamna!
Iubito, vine toamna peste noi,
Făcând să plece vara în uitare!
Ți-aș da, subit, o caldă sărutare,
Pe ceafa și pe umerii tăi goi.
Iubito, vine toamna peste tot!
Cad frunzele ce-mpodobeau copacii.
În stoluri mari, plecat-au pitpalacii,
Iar timpul prins-a verdele-n chivot.
Iubito, vine toamna peste văi
Cu pași târșiți, de frunze buimăcite,
Ce s-au trezit din vise năruite
Și rătăcesc pe neumblate căi!
Iubito, vine toamna peste deal,
Cu ploi și vânt, călcând însingurate,
Pe sufletele noastre tulburate,
Surpând în crez, supremul ideal.
Iubito, vine toamna peste munți
Și se prăvale-nscăunând stihia,
Uitând să ia-n desagi anestezia
Și să arunce înainte punți!
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi
Toamna vechilor poteci
E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care și astăzi privirea-mi aplec
Și-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.
Cad frunze și lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipsești
În clipele-n care te-aș vrea înapoi
Așa cum erai și prin gânduri îmi ești.
Simt frunzele-n suflet foșnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheață treptat
Sub tot ce-a fost viață și-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.
E azi și-i senin ca o zi de demult
Când tu îți făceai nesfârșite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge sau poezii despre seară
Toamna sufletului meu
E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aștern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt ușor.
E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben și portocaliu,
Pierd din culoare,
precum și cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.
Toamnă e și acum, era și atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
și deprimă.
Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieții nu-i etern.
Așa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă să mă îmbrac cu haina ta,
Să gust din rodul tău,
Să simt ploaia, cum îmi inundă trupul,
Așa cum faci tu, cu gândul meu,
Să fiu decor, să fiu parfum
Într-o poză de album.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet sau poezii despre vestimentație
Mai Septembrie ca oricând
Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veșminte,
Și parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.
Cad și frunzele, bate și vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.
Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar și pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi și noi.
Septembrie mi-a uscat și rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Și acum vântul mă împinge de la spate.
Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Și mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri sau poezii despre început
O vioară plânge-n noapte
Încă îți mai scriu poeme, și pe note le aștern,
Iar în ceas tarziu adesea, eu ți le trimit pe vânt.
O vioară plânge-n noapte, pe-ale sale strune dragi
Simfonii cu lacrimi scrise, al iubirii bun rămas.
Pe o rază de la lună, notele zboară spre cer
Tremurând de-nfiorare, la fereastra ta alerg.
Bate într-una gândul meu, îți așez sărutul dalb
Pe o frunza îngălbenită, de al toamnei rece voal.
Îți compun o simfonie pe al lacrimii păcat,
Pe un viers de poezie, scris pe-o frunză de arțar.
La sărutul tău visez, vreau aroma lui să simt...
Eu nu te-am atins vreodată, doar în vise te-am văzut.
Doar în vise-n miez de noapte, îți simt focul ce mă arde,
Ca un fulger care cade, noaptea-n nopțile cu ploi.
Toamna a sosit din nou, a câta de când te aștept...
Tu departe ești de mine, oare de ce te iubesc?
Toamna acoperă cărarea, frunzele în zbor mai cântă
Către tine-n miez de noapte, poartă note pe-a ei frunze.
Eu pierdută printre vise, zbor și mor ca și un flutur...
Azi pe note de vioară cânt iubirea mea pierdută.
Inima-mi nebună este, tot ce-a suferit, azi uită...
Ea se-închină neîncetat, glasului ce a iubit.
Și pe-a notelor dulci liră, astăzi îți trimit din nou,
Un poem pe frunze triste, și cu lacrima în ochi.
poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor
Frunze decadente
Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănați tot mai mult cu oamenii,
Toamna.
Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiți toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminența,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănați prea mult cu oamenii,
Toamna.
Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunați, vă despărțiți,
Vă agățați cu disperare de un frunziș,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!
Vă îmbătrâniți unele pe altele,
Vă ofiliți unele pe altele,
Vă înmormântați unele pe altele
În noroaiele de la marginea orașului,
De la marginea societății,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedeslușite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliți în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiți într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.
Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănați tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trepte sociale, poezii despre senzualitate, poezii despre politică, poezii despre peisaje, poezii despre oraș sau poezii despre istorie
Clipele (autumnală)
În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu doruri pe-amurgite,
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta așteptare.
Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Și în păduri miroase a frunze împușcate,
Secundele jivine se-ascund printre platani
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.
Îmbrac singurătatea ca pe-o cămașă groasă,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se răspândească prin vântul toamnei, rece.
Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiice perete în lume evadează
Afară-n vânt sălbatec doar cai fără zăbale
Îmi mușcă din clepsidra ce mi se-mpuținează.
poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare sau poezii despre secunde