Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Eugen Ilișiu

De sezon... gripa

Când dă iarna cea haină,
Scoatem de la naftalină,
Țoale, bunde și giubele,
Și ne-nfofolim, cu ele,

Dar microbii mititei,
Nu-au ce pune peste ei...

Până-i cald și este vară,
Zburdă, pezevenghi, pe-afară;
Când se iscă vremea rea,
Dau, sărmanii, de belea,

Și ar vrea, la repezeală,
O căsuță ideală:

Dau năvală, sute-mii,
La bătrâni, adulți, copii,
Și găsesc loc de pripas,
Tocmai în gâtlej și-n nas,

Văd că locu-i potrivi,
Și se pun pe drăgostit...

Cum sunt nație fertilă,
Umplu locul de prăsilă:
Fără zarvă, fără zvon,
Trec urgent de milion,

Și înfundă foarte tare,
Căile respiratoare...

Noi, atunci ne irităm,
Și ne punem, să scăpăm,
De puhoiul blestemat,
Pe tușit și strănutat,

Dar, micuții nu se lasă
Și nu vor, deloc, să iasă...

Noi, deși suntem mai mari,
Ne-arătăm cam potlogari,
Și îi ardem, la tulpină,
Cu niscai penicilină...

Pân-la urmă mai cedează,
Se-autoevacuiază,

Dar, își zic în mintea lor:
Ce netrebnic de popor!
Sunt deștepți, frumoși, voinici,
Și nu-ncap de ăștia mici...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Adina-Cristinela Ghinescu

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...

poezie de
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Eugen Ilișiu

Tristețe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Își pierd sărmanii lor părinți,
Dar sunt de-a dreptul scoși din minți,
Părinții care-și pierd copiii...

Striviți sub tainice mistere,
Se duc părinții spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Și-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coșmarul morții în regret,
Și soarta își impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Și îi răpește pe copii,
Lăsându-i pe părinți pustii,
Căzuți pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viața cupă cu venin,
Și fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Își pierd sărmanii lor părinți,
Dar sunt de-a dreptul scoși din minți
Părinții care-și pierd copiii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Copii care uităm

Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înțelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!

Și mă întreb de ce contăm,
Când ai putea și fără noi?
De ce accepți existăm,
Acum și-n ziua de apoi?

De ce ne ierți și ne ajuți,
Chiar și atunci când nu putem?
Știu bine Doamne, suntem mulți,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem

Dar totuși încă ne mai ții
În brațe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm

Atât de mare-i voia Ta
Ca noi devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi

Am te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O știm prea bine... dar uităm

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Johnny Cash

Înaintăm în vârstă și ne obișnuim unul cu celălalt. Gândim la fel. Ne citim mintea unul altuia. Știm ce vrea celălalt fără să întrebăm. Uneori, ne irităm unul pe altul. Câteodată, poate că suntem singuri unul față de celălalt. Dar, din când în când, precum astăzi, mă gândesc la asta și îmi dau seama cât de norocos sunt pentru îmi împart viațăa cu cea mai minunată femeie pe care am întâlnit-o vreodată. Continui mă fascinezi și să mă inspiri. Mă influențezi în bine. Ești obiectul dorinței mele, motivul numărul unu de a trăi pe pământ. Te iubesc foarte mult.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Forever Words: The Unknown Poems Hardcover" de Johnny Cash este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -102.99- 90.99 lei.

Murim

ne mor și cuvintele,
pe vremurile aceste,
noi și ele eram în poveste,
murim cu toții, cei prinși în culpă
și cei fără de culpă,
murim și noi și mor și alții
chiar dacă viața lor este mai lungă
și mor mai târziu decât împărații.
le troienește și vremea și uitarea
pe mine negre presimțiri,
închipuiri, chemarea lor
le prind cu mintea,
ochiul, amăgirea, calea
în moarte este tot fără de capătul infinirii,
ea pe toate le încheie
dar nu le depășește,
zi cu zi, și vremea, și uitarea
trec tot mai departe, iubito,
și vremea le vremuiește
pe toate și pe noi,
s-au învălmășit lucrurile
în limba noastră, iubito,
și în gândul nostru devin și se petrec
e cenușa lor și resemnarea.
și-alaiurile lor mortuare
le-auzim cum mai trec.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suflet

E adevăr suflet este și pleacă doar când viața trece
După ce-a stat în hibernare, ieșind arar din al său fald?
Și de la ce se-ntâmplă tot și-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toți; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Și n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, zboare?
Și de-i așa ușor, cum poate stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mișcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur -l facă din ghețar un foc?!

Oricum și fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca privim noi neștiutul, crezând el pe noi ne știe
C-avem trimiși, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Și-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, așa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aștrii
Și lasă răul în neștire de cap să-și facă, căpcăun,
Pe noi, pierduți corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaștrii?

poezie de (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acest "Eu-Sunt" este deja perfect? "Ce urmează?" Eu zic: Nu te aștepta la nimic! Pur și simplu, lasă viața curgă liberă! Dacă într-adevăr o experiență este atât de profundă, încât să ne atingă interior, atunci acea experiență este recunoașterea a cine și ce suntem noi. Recunoașterea Experimentatorului. După care nu mai există: "Ce urmează?" Noi suntem crescuți de minte în sens evolutiv. Dar dacă există ceva de veacuri perfect în noi? Lui nu i se poate adăuga nimic și nu i se poate lua nimic. Dar în momentul în care acest "eu" dispare, nu mai există niciun fel de urmare. Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acestui moment simt că îi lipsește ceva, atunci îl voi vinde pe cea mai puternică experiență a mea din trecut. Chiar și experiența este văzută în noi, indiferent cât de măreață ni se pare. În momentul acela, experimentatorul însuși este dizolvat în Nemărginire. Iar ceea ce rămâne este fără formă, fără margini, este beatitudinea însăși, este această beatitudine de A FI. Experiențele vin și pleacă, dar oare Experimentatorul se schimbă?!

în Ceea ce suntem noi este fără urmă, Partea 2
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tinerii bătrâni

Ca dintr-o energie inversată,
În lumea noastră plină de restriști,
Împovărați de-o vină asumată,
Se nasc bătrânii tot mai mulți, mai triști.

Îi vezi mergând pe străzi, îi vezi oriunde,
Le calci pe pasul gârbov, îi aștepți,
Nu mai găsesc nici loc de-a se ascunde
Și parcă te imploră să-i accepți.

Nu știu nici ei de fapt ce vină poartă,
Afară doar de vina de a fi...
Poate-au avut o mult prea lungă soartă,
Poate e un termen de-a muri.

În cuibul lor de ochi adânc sclipește,
Ca un reproș, un bob de hiacint,
Înfricoșat el tremură și crește
Fără speranța vreunui cald alint.

Acești bătrâni care ne sunt bunicii...
Acești bătrâni care ne sunt părinți...
Cum de-i lăsăm cadă-n gheara fricii
Pe cei dintâi și primii dintre sfinți?

Are o soartă fără de scăpare
Și este-n veci, de-a pururi, blestemat
Acel popor ce nu simte -l doare
Atuncea când bătrânii i se zbat.

Priviți-i cum abia de mai trec strada,
Cu mersul prea încet și legănat...
A nins pe capul lor prea mult zăpada,
Ca -l mai țină gâtul ridicat.

Frisoane vor cuprinde tot pământul
Și chiar un vânt de gheață-l va izbi
Când va seca în inimi zăcământul
De a iubi bătrâni și a-i cinsti.

Nu vă speriați de-o țară prea bătrână,
Oricând copii pe-aici vor fi destui,
Lăsați-i pe bunici să mai apună,
Vor sta destul icoană într-un cui.

Sătui de tragedii, sătui de toate,
Făcând popas în drumul lor cel drept,
Se vor mai odihni bătrânii, poate,
Culcându-și capul blânzi la noi pe piept.

Și, contopiți în vis, în adâncime,
Ca o revanșă, tineri s-or trezi,
În timp ce noi, întorși înspre vechime,
Ca ei, de-odată, brusc, bătrâni vom fi.

poezie de din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cei mari

O, ce ciudă, cât mă mir,
D-al celor mari caractir!
Ce schimbate la ei firi,
Ce gusturi, ce diferiri!
Precum ceriul de pământ,
Așa ei de cei mici sunt.
Toți trândavi, toți lenevoși,
Nestatornici, furtunoși,
N-au ei fapte bărbătești,
Toți au minți copilărești
Toți de mititei iubesc
Lucruri care nu-i cinstesc.
Toți, de când sunt băieței,
Înclinează lângă ei
Oameni care-i lingușesc,
Care-i laud' și-i slăvesc.
Totdeauna cei mari vor
Să aibă-n casele lor
Prefăcuți ce le vorbesc
Tot cele ce ei voiesc.
Vor de mulți fi-ncungiurați,
Să stea-ntre ei îngâmfați,
Să le dea închinăciuni,
Să le spuie la minciuni.
Ei adevăr nu voiesc,
Nu le place, nici iubesc,
Socotesc câte fac
Și la alți oameni le plac,
Și d-ar greși cât de mult,
Ei îndreptări nu ascult.
Ei în sine socotesc
la nimic nu greșesc.
Nu le place-a fi-ndreptați,
Vor a fi tot lăudaț.
Fac mese mari, cheltuiesc,
Chem oaspeți ce-i lingușesc,
Să-i laude -s galanți,
Sunt nobili, sunt figuranți;
Și cu mesele ce dau,
Și mai mari defăimări au,
Că satură și hrăiesc
Pe corbii ce-i păgubesc;
Iar nu dau la cei lipsiți,
La cei săraci și smeriți,
Ci la bârfași ce le spun
Basne la ei când s-adun.
Toate cei mari câte fac
Pentru fală le plac,
Nu fac pentru ajutor,
Sau gândind la viitor,
Fac s-auză că-i slăvesc
Băsnașii ce-i lingușesc.
La curte când plec și vin,
Vor vază cum -nchin
Oameni mulți care-i aștept
Cu mâinile strânși la piept.
Ei gândesc că nu-s născuți,
Ci din cer de sus căzuți,
De a fi poruncitori,
Celor mici stăpânitori,
Iar cei mici sunt născuți,
Numai pentru ei făcuți.
Pe cei mici îi socotesc
Viermi, nu oameni ce trăiesc.
Zic cum le sunt datori
A le fi lor slujitori,
Cu nume -s de neam bun,
Cum vor pe cei mici supun.
Fie cât de nenvățați,
Cât neghiobi, cât desfrânați,
L-e destul -s neam mărit
Dintr-un sânge strălucit,
D-un marchez, graf lăudat,
Din vrun prințip luminat,
Și n-alerg, nu ostenesc,
Cei mici pentru ei muncesc
Nici după științi alerg,
Nici la școală-ndestul merg,
Zic că n-au ce osteni,
Lor l-e-ndestul a ceti,
N-au atâtea trebuinți
Ca cei mici de multe științi,
Au venituri, pot trăi
Fără d-a mai osteni,
Ș-într-aceste fumuri fac
Cu cei mici orice le plac.
Dau cu caleșcile lor
Peste cei mici de-i omor.
Zioa umblă la plimbări,
Noaptea șed la desfătări
Șed la cărți, dau, păgubesc,
Pierd avutul părintesc.
Vin la zioă, desperați,
Par -s lei înverșunați.
Să culcă degrab' gemând,
Spume, foc pe nas lăsând.
Apoi dorm până la prânz,
Zic, nu-s negustor vânz,
Nici nu-s oameni lucrători,
A scula până-n zori.
Și cei ce-a-i întâlni vor,
Aștept pân săli, pân pridvor,
La toate oricum voiesc
Pe cei mici îi învârtesc.
D-au cu cei mici socoteli,
Fie cât de bagateli,
Îi port sărmanii de nas,
Până de urât le las.
Toți acei mari și bogați
Sunt foarte nerușinați.
Toți mint, jur, făgăduiesc,
La nevoi când îi găsesc.
De loc virtute nu au,
Pe minciuni jurământ dau.
Când au trebi, sunt în nevoi,
Supun p-ăi mici ca pe boi;
Li se jur, făgăduiesc
Lucruri ceei hrănesc.
Le dau nădejdi pân' la cer,
Ori la câte ei le cer.
Le dau loc, îi pun de șed,
Și cei mici sârmanii cred,
Alerg, primejduiesc,
La câte-i îndatoresc.
Cred țirmoniile lor,
Și-i supun la câte vor.
Apoi dacă-și săvârșesc
Acea treabă ce-o voiesc,
Nu că cu ei nu mai șăd,
Dar trece și nici nu-l văd.
Trec repede ș-îngâmfați,
S-arăt că sunt supărați,
Sau de șed, iar nu șed mult,
Zic n-am vreme te-ascult.
Cu azi, cu mâine-i prelungesc,
Până deznădăjduiesc.
Fug sărmanii necăjiți,
Le pare rău, ș-îs căiți,
Îș împut de ce-au făcut
Și de vremea ce-au pierdut.
Nu știu că sunt mincinoși,
Șireți, diplomaticoși,
Și că cunoștința lor
Este scurtă pă picior.
Nici prieteșug păzesc,
Nici rudenia cinstesc.
Și cei mici de mii de ori
De le-ar sluji cu sudori,
Odată d-au schiopotat,
Toate alte s-au uitat.
La ei nu e adevăr
Nici măcar cât vârf de păr,
Socotind că sunt mai mari,
Cu putere și mai tari,
Nu poate fi defăimați,
De cei mai mici judecați.
Iar cei mici orice greșesc,
Ei degrab-îi osândesc,
Și supunerea ce-o dau,
Zic datorie au,
Și că meritarisesc,
Acei mici de le slujesc.
Toți se socotesc pă ei
sunt fii de dumnezei.
Ei nu sunt cunoscători
Faptei, buni răsplătitori.
Uită e-ndatorat
Și cu jurământ legat.
Ei caracter nu cinstesc,
Nici om din om osibesc.
La ei este cunoscut,
Ajutat, cinstit, văzut,
Cine este verigaș,
Lingușitor și băsnaș.
Iar alții cu alte datorii,
De le-ar face măcar mii,
Surda umblă, ostenesc,
ei nu le răsplătesc;
În zadar fac voia lor,
nu pot fi la favor.
Ce oaie lup a putut,
Ca -l aibă cunoscut?
Că ea vrând prieteșug,
El hrănește vicleșug.

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mintea va spune: "Hai, mă, că nu toate mințile iluminate din OMS și nu tonți cercetători și farmaciștii sunt răi intenționați, sau sclavi ai banului - nu, sunt ai ideilor, ai minții - banii sunt doar o altă idee/concept în minte, dar câți puteți vedea asta? Și eu îți zic; MINTEA TE PUNE SĂ TE UIȚI DUPĂ ROLURI, IAR MAHARAJ TE INVITĂ SĂ IEȘI DIN HIPNOZA SCLAVIEI LOR, înțelegi diferența? A crede în gând, în iluzie este de fapt, cea mai cumplită boală, suferința a acestei lumi, Buddha a văzut-o, IIsus a văzut-o. Maharaj o vede și te invit cu drag ieși din ea. Gândul și iadul sau Scaraoski sunt una. Gândim pentru că ne e frică de Viață incomensurabilă, infinită și fără formă pe care toți o suntem. NU PENTRU CĂ SUNTEM NOI DEȘTEPȚI! A GÂNDI ÎNSEAMNĂ A SUFERI - fără nici o excepție!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păpăruz

* * *

am 54 de ani
adunați cu oarecare migală
dar niciodată
nu știu pe unde îi pun

când am nevoie de ei
răscolesc sertarele minții
cu ochelarii pe nas
și bombăn morocănos

dacă sunt norocos
uneori găsesc câte 20, 25
dar niciodată mai mulți

și tu
iubito mă minți
din gentilețe
că nu i-ai văzut nicăieri
poate i-am dus la remat

am totuși 50 de ani
dar habar n-am
la ce i-aș putea folosi

poate să-i pun într-un cont
pentru că ăștia de la bănci
îți dau mai puțin decât pui...

am 54 de ani
știu sigur că îi am
dar pe unde i-am pus?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Farago

Fluturii

Fluturi albi și roșii,
Și pestriți, frumoși,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,
sunt mititei,
Și frumoși, și-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.

Și dacă mă joc
Cu vreunul, știu
Binișor -l țiu
Și pe toți, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Și să plece-n zbor
După voia lor.

poezie pentru copii de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Catelusul schiop si alte poezii" de Elena Farago este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 3.99 lei.
Petre Prioteasa

Roata vieții

I. Când se-nvârtește Roata Vieții
urcăm sau coborâm mereu;
când suntem Sus avem pretenții
și ne croim un nou traseu.
Când coborâm, c-așa e rostul,
nedreptățiți, ne pare rău,
ne-nspăimântăm, exact ca prostul
ce râde de norocul său.
"Trecem" deștepți și cu pretenții
locul ni-e acolo, Sus,
deasupra apei plutesc tonții
cu capul sec și gândul dus.
Când ajung jos văd adevărul
pe care-l ignorau de Sus,
imploră ajutor la... vărul,
dar... șansa vieții lor s-a dus
și nu-și dau seama c-au... apus!

II. Aruncă-mă-n vâltoarea vieții, nu te sfii și nu mă proteja,
vreau cunosc valoarea pieții în care precupeț mă simt deja!
Eu am intrat fără de vrere și m-am trezit, fără să vreau, pizmaș
și-am devenit, parcă, părere și-n ochii lor un cinic pătimaș.
S-au cocoțat în fruntea trebii tot felul de canalii și sperjuri;
aleși de noi, naiv, imberbii, ne-au pricopsit lichele, secături!
Să tac când alții mă înjură și fac din mine preș sub talpa lor?
Să mă prefac, când văd fură, batjocorind acest umil popor?
Când mie, pentru muncă dreaptă, mi-aruncă o ciosvârtă ca tac,
să-i laud, să-i slăvesc se-așteaptă sau, recunoscător, le fac colac?
Le fac colac de șase zile, de nouă, de sărindar, de-un... hău,
le duc și apă, zece chile, dar să îi știu pe toți duși la bulău!
Mari la hoții, mărunți la minte, la zdup cu ei, ca neam de năpârstoci!
Ne-au păcălit cu jurăminte și-aș vrea să scăpăm țara de escroci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Bătrâni și copii

Acești bătrâni, acești copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord și alții sud
Și lacrima nu și-o aud.

Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinții dintre ei lipsesc,
Își zic bunici, își zic nepoți,
Străinătatea strigă-n toți.

Acești copii, acești bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Și rudele, cu ei nici nu-s.

Niște copii în țarc vulgar,
Niște bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-și sunt nepoți, nu-și sunt bunici.

Copiii n-au ce-și aminti,
Bătrânii nu mai nasc copii,
Imaginile lor se cern
Spre paradis și spre infern.

Și pân' s-ajungă la sfârșit,
Au de trăit și de murit,
Ca vietățile-n nisip
Ei nici nu-și seamănă la chip.

Așa au fost, așa rămân,
Ce e copil, ce e bătrân
Bătrânii-n iadul propriu zis,
Copiii-n veșnic paradis.

Purtându-și umbrele în mâini,
Ce triști copii, fără bătrâni,
Cu ochii pătimiți de vii,
Ce triști bătrâni fără copii.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Când copii noștri sunt mari ne dau probleme mari, dar în toate se reflectă educația primită pe când erau mici.

în Diverse gânduri, reflecții, sfaturi și povețe în slujba unei vieți cu scop
Adăugat de SaraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Vremea ca omul

Se ducea și toca lemne desculță
Și nu era gaz deloc
Și ea povestea fătase o oaie doi
Miei. Când au fost războaie,
Era și ger mare,
Și în 1913 și-n 1917 atât era zăpada de mare!
Și-o geruia.

"Că și timpul e cum își face omul veacul,
Dacă sunt
Pașnici, e cald, frumos, dacă se-ncaieră între ei,
Se pun niște potoape
Și iarna nu mai ieși din nămeți.
Eu când văd e ger rău,
Ma gândesc unde s-o fi mai spart
Vreo bubă și mă-nchin
nu ajungă și răul ăla la noi,
Repede, repede cum vine necazul".

poezie celebră de din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.

Greierele și furnica

Cri, cri, cri, sunt necăjit
Stau aici și mă gândesc,
Frigul iernii a venit
Și cred mă prăpădesc.

- Vai de tine greieraș
Milă îmi este de tine,
Ești plăpând și copilaș
Și nemiloasa iarnă vine.

- Cine ești, de mi-ai vorbit?
Eu sunt greierele mic,
Frigul m-a înțepenit
Nu pot mă misca, nici pic!

- Uită-te aici în jos
Eu sunt micuța furnică,
Iar tu, greiere frumos
Nu vrei, vii la "mămica"?

- Nu te văd, cine-mi vorbește?
Unde-mi ești, "mămico"?
Cald și vară nu mai este...
Aha, te-am văzut... furnico!

- M-ai văzut, dar nu sunt mare
Sunt mai mică decât tine,
Vino, îți dau mâncare;
Vino-n casa mea la mine...?

- Mulțumesc dragă furnică
O, ce bine-i la căldură,
Ești harnica mea "mămică";
Dă-mi ceva bag în gură...?

- Ia de-aici, te ospătează
Am mâncare, am ce vrei,
Uită-te și vizitează
Și provizie -ți iei.

- Mulțumesc "mămica" mea
vrea să rămân la tine,
Afară e iarnă grea
Și la tine-n casă-i bine...?

- Dragul meu, nu prea se poate
Trebuie... să ne gândim!
Furnicuțe, suntem toate:
Le adun, ne sfătuim...

- Mulțumesc, dragă furnică
Vă rămân foarte dator,
Afară, fără păpica
Într-o zi, sau două, mor.

- Noi, furnicile, ne-am strâns
Greierele-l judecăm,
Căci, de mila lui am plâns;
Ce ziceți, afară-l dăm?

- Nu vă rog, fie-vă milă
Este tare frig afară,
Pot spune a mea idilă
Cântându-vă, la chitară...?

- Cântă-ne, acum, cu foc
Fericite noi fim,
Și-obosite de-atât joc
Toată iarna, dormim.

- Eu vă cânt, vă cânt, vă cânt
Eu vă cânt neîncetat,
Afară e ger și vânt
Și pe loc aș fi-nghețat.

- Greiere, rămâi la noi
Și te-nfruptă din bucate,
Am făcut un mușuroi
De ger fim apărate.

- Mulțumesc, aici iernez
Este cald, este mâncare,
Cu chitara vă distrez
Fără de-ncetare!

- Greiere, îți mulțumim
Odihnește-te, de vrei,
Fericite ne simțim
Chitara, tu, când ți-o iei.

- Mulțumesc, m-am odihnit-
Toată vara pe pământ;
Eram de foame lihnit
Și acum vreau vă cânt!

- Cântă-ne atunci, cânt vrei
Noi poate vom adormi;
Mă duc, la copii mei:
Născuți, ce vor fi.

- Mulțumesc, încă odată
Nu știam ești regină,
Ești "mămică", minunată
Și de dragoste ești plină.

- Dragostea e lucru sfânt
Dragostea-nseamnă copii,
Fără dragoste,-n pământ
Nu poți pe pământ fii.

- Într-adevăr, îți dau dreptate
Dragostea e lucru sfânt,
Strângi, aduni, și ai de toate
Adunate, sub pământ.

Da, toată vara au muncit
Au muncit cu drag și spor,
Gândindu-se, la iubit:
Eu, regina, să nu mor!

- Ești plină de-nțelepciune
Mulțumesc, la nesfârșit!
Sunteți furnicuțe bune
Și-n căsuță, m-ați primit.

- Vai de greierii ce n-au...
N-au căldură, n-au mâncare,
Și-nghețați afară stau:
În stare, de hibernare.

- Furnicuțo, este greu
Așa cred că ne-am născut,
Știe, numai, Dumnezeu
Ce păcate-am mai făcut.

- Noi, nu cred c-avem păcate
La rele nu ne gândim,
Suntem, suflete curate
Fericite, ne iubim.

- Furnicuțo, ai dreptate
Ne iubim, cântăm frumos,
În lume, avem de toate
Dacă le strângem de jos.

- Da, avem hrana la picioare
Dar nu vrem deloc să fim,
O furnică, strângătoare
Hrană agonisim?

- Ai dreptate, vara stăm
Avem de mâncare,
Mâncăm bine și cântăm
Lenevind la soare.

- Greierilor, le spui
La vară, să se gândească,
Să-și mai pună pofta-n cui:
Iubind – muncească!

- Furnicuțo, le voi spune
se lase de cântare,
Și-n cămări ca adune...
De mâncare!

Numai ... va fi cam greu
Darul nostru-i să cântăm,
Să cântăm, vara, mereu
Iar de tine, ... ui-tăm.

fabulă de (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

A noastră soartă

Au murit atâția oameni
Cu speranța la mai bine
Cu speranța urmașii
Vor trăi cum se cuvine.

Și acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleași fețe-amare
Tot aceleași timpuri dure.

Să cădem puțin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca și cum am fi uitat.

Vor veni copiii noștri
Întrebând: voi ce-ați făcut?
V-ați jertfit pentru o viață
Ce noi nu am cunoscut

Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.

Am distrus ce am avut
Și căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n țară toate.

Și acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred noi
Fân avem în loc de minte.

Însă noi știm răbdăm
Nu știu dacă bună-i calea
S-așteptăm ca peste toate
Să s-așterne uitarea.

Strigă suflete din groapă
Și copii rămași orfani
Plânge Dunărea de milă
Și ai țării veterani.

O lume-ntreagă ne privește
Milă este-n ochii lor
Când aud spun "săracii"
Simt -nebunesc și mor.

N-am avut de ei nevoie
Și sper nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viața de grea.

Va veni și ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruță
Va pleca într-un convoi.

N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alții foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.

Încredere s-avem în alții?
Doar în noi și e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.

Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.

Și de credeți spun basme
Ia uitați-vă-n oglindă
Și ce veți vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.

Veți vedea pe Ștefan, Țepeș
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Și pe viteazul Mihail.

Poezie aveți în sânge
Coșbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.

Acești oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Și cu ei noi ne legăm
Într-o națiune tare.

Și cum spun eu ce gândesc,
Spuneți ce aveți pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viața este fără scrupet.

De-a lungul anilor și-acum
Cu toții știu îndurăm
Dar nu ne provocați prea mult
Căci încă știm să și luptăm.

Și-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Și toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.

Feriți-vă dușmani nemernici
Feriți-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toții stil pe voi.

Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace ați venit
Ați venit cu gânduri rele
Peste graniți v-am gonit.

Ați plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-ați șters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipsește un vers.

Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noști bătrâni.

Avem suflete curate
Și a noastră țară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.

Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.

Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.

Și acum știți ce suntem
Știți ce-nseamnă omenie
Pot spun veniți în pace
Și prieteni vom fi pe vecie.

poezie de
Adăugat de Robert BotschSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Este bine să-ți faci iarna sanie și vara car?

Ește anotimpul rece, este ger, pe cer sunt nori
Stau văd cine mai trece, geamul are... "flori";
Trece parcă o căruță, nu o văd prea bine:
Este-o sanie, drăguță, dar nu văd și cine...

Ba, acum, văd deslușit, sania-i trasă de cai
Iar acum, s-a-nzepezit, și copiii fac, alai;
- Nene, nene, te-ajutăm... sania s-a-nțepenit
Eu zic ajutor -ți dăm, toată noapte-a geruit?

Ies și eu iute afară, sunt copil, sunt curios
Acum gerul mă omoară, zăpadă multă-i pe jos;
Râd copiii, se distrează, caii tare se zmucesc
Neaua scârțâie, cedează, și copiii... se feresc.

Acum, sania, gonește, abia dac-o mai vedem:
Sania, parcă plutește, și veseli copii suntem;
- Ai ieșit și tu afară, vino ca să ne jucăm!
Tu n-ai mai ieșit de-aseară, și pe derdeluș ne dăm.

- Iarna asta e geroasă, mai-'nainte m-am sculat
Fac curat puțin prin casă, și când gros m-am îmbrăcat,
Am vin și eu la joacă, îmi iau sania ce-a nouă
Care zic, c-o vă placă, și v-o dăruiesc și vouă!

- Iute, te rugăm vii, vrem sania -ți vedem!
Săniuș avem știi, copii mulți suntem;
Am văzut noi astă vară, tatăl tău ceva făcea
Nu prea ți-o vedem pe-afară, este îngropată-n nea?

- Ies imediat copii, și sania îmi vedeți:
Este faină, te ții, nu trebuie -mpingeți,
Sania mi-e fermecată, singură fuge la vale
Iar când este răsturnată, voi, vă feriți din cale!

- Vai, ce sanie frumoasă, suie-te... te-mpingem!
Astăzi nu venim acasă, fericiți tare suntem;
Râdem și ne-nveselim, pârtia îi pregătită
Avem sanie, fugim, zăpada, îi tăvălită.

*

Copil am fost, și-mi amintesc, de sania din lemn făcută
vrea copil, să mai trăiesc: de două ori și-osută!
Rămasă este amintire, și pentru ... trăiesc
Iau virtuala mea gândire, frumos, s-o viersuiesc.

poezie de din Trăiri intense... (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Repetabila povară

Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.

Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.

Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinții bătrâni
Dacă lemne și-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit triști în casele lor...
Între ei și copii e-o prăsilă de câini,
Și e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinți, pe pământ nu în gând,
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e fii
Nu copil de părinți, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinți? Mai au dânșii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliți de nevoi și cu capul plecat,
Într-un biet orășel, într-o zare de sat,
Mai așteaptă și-acum, semne de la strămoși
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoși,
Și ca niște stafii, ies arare la porți
Despre noi povestind, ca de moșii lor morți.

Cine are părinți, încă nu e pierdut,
Cine are părinți are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem și noi însine ai noștri copii.
Enervanți pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Și în genere sunt și nițel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult le spui și explici,
Cocoșați, cocârjați, într-un ritm infernal,
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simți și ei știu că-i așa
Și se uită la tine ca și când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conștiință povara acestui apus
Și pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au și ne cer.
Iar când vom începe și noi a simți
Că povară suntem, pentru-ai noștri copii,
Și abia într-un trist și departe târziu,
Când vom ști disperați vești, ce azi nu se știu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Și nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Și de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deși plouă mereu, deși pururi a nins,
Deși lumea în care părinți am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook