Nu arunca...

Nu arunca cu liniştea mea de pământ!
Nuuu!
E mănuşa de catifea diafană
cu care mângâi uşor faţa
încreţită a timpului.
Mă înduioşează resemnarea lui.
Mi se pare uneori
că a intrat în depresie
şi stă amorţit,
inabordabil,
în timp ce secundele
îi scapă printre degete,
joacă şotron în părul lui încâlcit,
apoi o ia fiecare
încotro apucă,
ţipând isteric
de-atâta nesperată libertate.
Uite cum
unele, inconştiente,
alunecă de zor
pe toboganul unei stele necunoscute!...
Nu ştiu,
poate într-o zi
să reuşesc
să aduc înapoi măcar o secundă risipită
şi să reaprind viaţa
în obrajii timpului
aflat în derivă.
Dar cu ţăndări de linişte
crezi că se poate?!

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ridicat

pe jumătate
de lângă un bărbat care locuieşte cu mine
cealată jumătate dormea adânc
în braţele lui
mi-am strâns părul
mirosea a trecut
ca florile ce se vestejesc şi rămân aiurea
suspendate între două vârste

am păşit
încet
în faţa oglinzii
să mă învăţ cu mine
jumătatea nelipită de pielea bărbatului
teribil de tânăr

am întins arătătorul
ca şi când aş fi dat acele ceasornicului înapoi
până la vărsta lui
cât să încapă şi această jumătate
ce umblă cu mâinile înfipte în părul trecut

apoi m-am liniştit
eram doar o parte din ceva ce se tot divizează
pe măsură ce paşii se îngroapă în covor
ca într-o chemare
absolut întâmplătoare
a timpului
sau poate a mâinilor lui
încercuite de o linişte asurzitoare

păream atât de naivă
în faţa oglinzii
eu
adică
jumătatea ridicată din mine însumi
eu
neînvăţată cu toate jumătăţile
ce se înjumătăţesc în fiecare zi
eu
care m-am abandonat în braţele bărbatului obişnuit
cu umbletul meu din fiecare viaţă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te privesc printre degete, Versuri: Cristian Harhătă

Te privesc printre degete
Ca un copil ce zăreşte marea
Mie şi frică, mie şi sete
Că mă va ucide sarea

Din adâncurile tale
Uneori ai scos la mal
Câte o scoică moale
Argintie, sidefie pal

Îţi arăţi frumuseţea,
Doar atunci când eşti fragilă,
Şi din caracter nobleţea
O-mpleteşti cu iubire şi cu milă

Sunt vulnerabil în faţa ta
Şi fac un pas înapoi
Cu tandreţe te-aş curta,
Dar nu e timp pentru noi

Şi ar fi nedrept să ştii
În ce fel îţi port iubirea,
Doar în nopţi argintii
Vei simţi dezamăgirea

Poate vibraţia inimii mele
Poate o urmă de regret,
Seara când te port prin stele
Te ţin în gând discret.

Versuri: Cristian Harhătă

poezie de Cristian Harhătă din Sursă proprie (14 decembrie 2021)
Adăugat de cristianharhata
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre gânduri

locuiesc în scorbura lumii
alungat de toţi şi de toate
închis între gânduri, pierdut printre oameni
seara mângâi pietre sau ascult siderat tăcerea timpului
pic-pic-pic, apoi nimic
uneori strivesc păienjenii de pereţii sufletului
nopţile rătăcesc printre umbre
stele nu am, le-am pierdut într-o fatidică clipă
la o partidă de cărţi cu moartea
au rămas doar tragice cuvinte
ce se pierd la răscruce de drumuri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa pare un tot uneori greu digerabil şi sunt nopţi în care liniştea ne absoarbe cu totul în spaima delirantă că dincolo de hotarul morţii nu mai e nimic. dar viaţa poate fi ruptă în mici bucăţele şi rostogolită în căuşul palmei, adulmecându-i savoarea, sorbindu-i farmecul după ce s-a amestecat putin cu sângele nostru şi de unde apoi se desprinde lent, dând naştere unei stele care dansează.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara viitoare...

Au obosit de-atâta vară stejarii,
încât secundele abia mai ticăie pe ramuri.
Driade sfioase, lunatice, cu chipuri străvezii ca aerul,
cu degete de ceaţă,
ies de prin scorburi
şi-ncearcă în zadar să-i încălzească la sân.
Le freacă mâinile-ngheţate,
le şoptesc în ureche eresuri
de la-nceputul lumii,
cercând din greu să le aducă
verdeaţa în obraji.
Dar e-n zadar.
Suflarea lor vârtej de gheaţă e
şi, învolburate, înfrigurate,
transfigurate-n frunze palide sau sângerii,
secundele pădurii se desprind de pe ramuri
şi cad
ca dintr-o clepsidră spartă
în braţele de mamă, calde, ale pământului.
Şi astfel timpul capătă o consistenţă de lut,
în timp ce sufletul copacilor rămâne impudic dezgolit,
prins între oglinzile întunecate
ale cerului de toamnă cu multe lacrimi
şi mai puţine stele.

E toamnă în pădure iar, iubite,
dar cerul din inima ta rămâne neschimbat
şi mă-ncălzeşte cu-aceleaşi stele,
dorul tău îmi cântă
cu-acelaşi murmur de frunze verzi,
harfa ta e aninată în aceeaşi poezie
ce naşte primăvara viitoare.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei stele căzătoare...

E ziua când linia orizontului vieţii
mi-e plină de câini albaştri.
Nu mă latră,
Nu-mi cer nimic,
Ci doar s-au adunat grămadă
Şi-nclină balanţa
Mult dezechilibrată
Care mă făcea să văd pe dos
Răsăritul şi apusul.
Nu ştiu cine i-a trimis,
Dar ştiu că timpul pe care îl trăiesc acum
E acelaşi cu cel pe care l-am trăit
În respiraţia ta,
Că-i inutil şi fals apusul tău:
Tu doar te-ai dus ca să răsari
Pe un alt cer din viaţa mea...

poezie de Nela Talabă, traducere de NELA TALABĂ
Adăugat de Nela Talabă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asteptare

Trec secundele
greu,
precum secole
in Infinit
Si-mi pare ca aud
fiecare soapta
a timpului
rasarind din tacerea
asteptarii.
Trec secundele
greu,
iar ochiimei obositi
se incapataneaza
sa priveasca
drumul pe care
le va veni lumina.
Trec secundele,
macinand nervi
si adancind nerabdarea.
Mi-e dor de visul meu si
Trec secundele
greu...

poezie de Ramaiana Pana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea nefirească a lumii

trăiesc între gânduri învelite în ceaţă
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greşită a timpului real
cine ştie, azi a ştie...
păşesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniştea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aş fi plâns
dacă aş fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuţi şi pierduţi
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum păşeşte un nebun
în liniştea nefirească a lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

sunt pribeagul rătăcit printre voi
un suflet lovit, apoi strivit
e inutil şi trist aici
în lumea celor care nu cuvântă
e multă jale şi durere
copii plâng pe străzi amputate
familii se destramă
se poate...
sigur se poate
în ţara care nu mai este
nu am aflat nimic
ce să aflăm
când nimic nu căutăm
îndurăm în neştire
fără a da de ştire
să dăm de ştire cui
nu avem cui
mai bine poţi
să o pui în cui
al cui
ce întrebări tu pui
murim în fiecare zi
puţin câte puţin
noroi în noi, gunoi în voi
pulberi pe drum, strigoi acum
strivim frământări
oare mai suntem noi
suntem praf în vânt
purtat aiurea pe pământ
uneori ne aşezăm
la masa sorţii
să bem pelin cu morţii
în cană e cucută şi venin
de ce să vin
în lacrimi şi suspin
uitat-am marea albastră
ne acoperim cu ţărână... nu
biet suflet rătăcit în lumea asta mare-mare
în care totul este de vânzare
sau poate mi se pare
hei, cât dai pe fiecare
nu's tânăr
nici bâtrân
suflu tăciunii unei vieţi
de care nu am azi habar
uneori ocrotesc lumânarea stinsă
de ură, minciună şi păcate
o viaţă într-o rimă, o lume în ruină
păşesc prin colbul vieţii şi întreb
Doamne, de ce m-ai trimis printre ei
mai am în mână doar o pană

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Îmi eşti cea mai frumoasă dintre ele,
Tu nu mă crezi, păcat, mă tot frământ
Eşti cea care străluce printre stele
Şi-mi dă puterea de a fi cuvânt

Te pierd, de fapt te pierzi printre emoţii,
Iar eu te mângâi... Doamne! Sper să pot!
Să-ţi pot aduce-n dar ce doar poeţii,
Mai reuşesc să facă, dintr-un tot

Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o-mbrăţişare,
Pe ultima, îţi spun: nu pot s-o uit!
Nu pot să fiu un suflet în uitare,
Când trupul tău în juru-mi încă simt

Tu să mă crezi femeie... nu e alta
Şi chiar dacă ar fi, nu va fi tu,
Pe noi ne leagă sufletul şi soarta,
Iar între noi nu poate fi un nu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul feminin îşi are corespondent numai în imensitatea spaţiului şi în curgerea inefabilă a timpului. Cu cât te aventurezi mai departe, printre stele şi cu cât te laşi învăluit de zilele, orele şi secundele care dispar în neant, cu atât mai mult te vor copleşi distanţele, cu atât mai mult te va ameţi curgerea timpului...

Mihail Mataringa (13 decembrie 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometria timpului

Timpul are propria geometrie.
Noi trecem ca o secantă,
Atingându-i fiecare secundă.
În fond, nici secunde nu are...
Noi suntem secunda.
Suntem poate o infinitate de puncte
Mereu în mişcare –
Electroni nestatornici.
Poate că suntem baza unei piramide
Cu susul în jos,
Sugerând pierderea în haosul existenţei.
Ochii ne vor deveni linii drepte,
Iar braţele,
Planuri adiacente.
Clipele vor rămâne
Un unghi mort.
Poate suntem nimic, poate... tot.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare noapte

eşti visul meu
în fiecare noapte
nu-ţi voi putea atinge niciodată
mâna sau obrazul
nu-ţi voi săruta
părul negru ca întunericul nopţii
nici ochii tăi care vorbesc
în visul meu
eşti cu întreaga ta făptură
cu răsuflarea fierbinte
şi cu inima care bate
numărând secundele timpului
nu te poate lua nimeni niciodată
din visul meu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu simţim trecerea timpului prin riduri, ci atunci când, zgârciţi fiind, acesta ne scapă printre degete.

aforism de Betty Marcovici (7 iulie 2013)
Adăugat de Sabina Sencovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume incomodă

o lume nebună care nu se dezminte
nu poţi s-o laşi să aştepte la barieră
când prin staţie nu trece niciun tren
o rupi în bucăţi pentru fiecare oraş sau sat
şi o laşi să se descurce singură
să-şi croiască drumul
cel fără de moarte
şi prin pustiu

nici într-un gest de supremă graţie
tu nu crezi un pacient vindecat de iubire
ci mai mult îi persiflez sentimentele
mă adaug la fiecare clipă pentru tine
ca vinul într-un pahar

mă simt ameţit de atâtea orgolii
îmi caut ca un orb oglinda în perete
de azi am o libertate ascunsă
ce-mi scapă printre degete.

caut ce nu găsesc
poate, poate mă voi dezlipi
ca nişte cuvinte de memoria în care-s păstrate
şi mă voi refugia în sufletu tău

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare secundă pe care tu o petreci îndoindu-te de valoarea ta, fiecare moment pe care-l foloseşti criticându-te, este o secundă pierdută din viaţa ta, este un moment aruncat din viaţa ta. Nu ai o eternitate, aşadar nu irosi nicio secundă, nu-ţi arunca niciun moment.

citat din C. JoyBell C.
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

(poveste simplă despre efemer / efemeritate)

Ştiu
pare greu de crezut dar
despre mine s-au spus uneori şi vorbe de
bine -

după fiecare asemenea întâmplare drumul spre casă l-am
parcurs - de regulă - singur
pe jos
cu privirea în pământ
pe casa scărilor am păşit tăcut fără
să atrag atenţia
am deschis în linişte uşa apartamentului
în chipul cel mai
firesc mi-am îmbrăţişat soţia şi fiica
după care am trecut la ţinuta de casă şi nu
n-am dat radioul mai tare
am pus aspiratorul în priză - singurul
care a tulburat muzica universului - apoi am dus
gunoiul şi
gata -

am revenit la problemele cotidiene vecinii
n-au aflat nici atunci nici
astăzi
că unul de-al lor a fost "licurici" pentru o
secundă -
cam atât cât
ţine (şi) gloria fulgului de păpădie

poezie de Alexandru D. Funduianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din timp

M-am apucat să răsfoiesc timpul
cu aprobarea tacită a lui Chronos
aflat undeva în neant

îi simt privirea infinită
şi aud cum întoarce secundele
una câte una

eu însă devin rebel
protestez împotrivă legilor
Zeului Chronos

mă opun să mai investesc în eternitate
şi continui sa răsfoiesc paginile trecutului
oprindu-mă la capitolul copilărie
vârsta neprihănirii şi a inocenţei

nu se mai aud secundele...
doar zâmbete şi chicotiri de copii
am redevenit pur inocent şi sincer

sfidez autoritatea lui Chronos
refuz să mai dau paginile timpului înainte
am reuşit să evadez din tunelul timpului
am plecat adult şi m-am întors

copil...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obloane-'n faţa morţii

Lacrimile rup părţi din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul îşi cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar şi cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!

Păcatul îşi face veacul dincolo de porţi, se închid biserici!
Se pun lacăte la porţi, ferestrele îşi trag obloanele în faţa morţii!
Vlăstarele.. născute în miezul nopţii nu mai apucă razele de soare!

Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp şi fără Noi, dimineaţa pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toţi ascunşi de... Omul Negru!

Poveşti se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu ştiu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe faţă!

E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezeşte-mă în dimineaţă şi dă-mi o palmă peste faţă!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!