Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ceva în care găsești începutul

(arcade cu dale pi-ra-mi-da-le)

1.

ploi calde de vară-s la arcadele mele
prin ferestrele cartului doi
niiiii-ha-haaaaaaa

corapina prinsese parfum
de ape și drum

a venit la mine Ana
cu nucii de la Comana
din livada lui Blandiana

orizontul crește piramidal...

2.

Dorra, cu dragostea
cu ochii ei frumoși
cu felul de-a fi
cu nașterile ei
când am tremurat pentru fiecare pui
ea a fost "sămânța"
care-a căzut în inima mea
și s-a înmulțit

cu ce poți începe mai bine
decât cu sămânța
aruncată-n ogorul cel bun

3.

Ionela Lungu de la Humulești
a ieșit cu taraba de mărțișoare
între Voivodeni și Aldești
însoțită de-o păpușară
și-un fluieraș din solz de pește...

4.

la început
era un zid
am luat din el
câte o piatră
și-n cele din urmă
în dreapta zidului
absențele făcuseră scară

umbra mea o luase-nainte pe ea
iluzia și singurătatea
gemene
începuseră să-mi semene

omule, e grav.... foarte grav....
acum sunt licantropus... nu știu decât să latru... la lună...

o tai pe jos
pe ușa din dos
de unde duce cărarea-n pădurea de ieri
acolo unde se zice
regele pește-albastru s-ar fi întâlnit cu
Amintirea care
mă lovește-n plex
cum te lovește
pe nepusă masă
o bucurie
fără motiv
doar așa
să fie
o dungă fără tiv

5.


tata-n cânepa topită prinse-un somn cât un copil
ce-nghițise o pitică învârtită-n ringhișpil
se strânsese lume multă de pe deal, de pe coclaur
ca sa vadă omul care capturase un balaur

trecând prin copilărie
înconjurat de dealuri
și vie
și-mi spune-ntr-o șoaptă
geamănă cu tăcerea unei păduri
ține tu pomul acesta
să-l sădim împreună
să-l îngrijim
să crească
și să rodească
bolta cerească
tu și eu
să-l slujim
cum slujește credinciosul
lui Dumnezeu

Și tot așa,
Din aproape în aproape
Toate acestea s-au strâns
Într-un fel de ștafetă
Care
Dacă ajunge Întregul la tine
Înseamnă că trăiești
Printre oameni onești


pe șevalet
pânza albă așteaptă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Niciodată, nu

1.

Când lumea se retrage-n tine
încet și pe nesimtite
îți aduci aminte de mine
cauți și mă găsești
acolo unde începi
rătăcești

2.

- Niciodată, nu?
- Da, daaa... Niciodată, nu.
Aceasta-i cheia pe care-am folosit-o intuitiv
fără să caut vreodată un motiv.
- Credeam "niciodată, nu" înseamnă "totdeauna, da".
Nu-i chiar atât de imediat m-am înșelat.

3.

Mă ridicasem din așternut
cu gândul să le pictez pe ele
cățelușele mele
cele mai dragi
suflete curate și adevărate
care mă așteaptă
de multă vreme
acolo
în inima mea
ocupată de griji
și de lumea născută-n
viața așteptărilor
și-a zărilor
vorba aceea
între Minus Infinit
și Plus Infinit
o dungă albastră
făcută din clipe albastre
singularități de complexități
din ce în ce mai simple
din alte dăți
altădată-i la ordinea zilei
în mintea copilei
și-n inima ta rănită
ca inima căprioarei
încolțită de jaguar

4.

Când văd câte-un pescar
scoate-un pește cu undița
simt ca peștele din cârlig
și-mi vine strig
lasă-l, omule, trăiască
ce ți-a făcut peștele acesta
ca să-l omori?
vezi-ți de treaba ta, dojenește tot ea
inima mea
că așa s-a obișnuit gândul meu
asculte de inimă
ți țină mintea-n frâu
să nu o lase fluviu
sau râu
uneori se pornește-o gâlceavă-ntre ele
numa Îngerul știe
ce să le facă
să le placă
și să accepte
situația de Ymposibil

5.

coborâsem într-o seară cu punga de gunoi
Tomisul era o oglindă de polei
în picioare aveam papucii de casă
cu care baletam
ca-n lacul lebedelor
din sensul opus mie
venea un betiv
pe 7 cărări
când s-a apropiat
a venit direct spre mine
și m-a izbit cu umărul
răutăcios și agresiv
scuzati, am spus eu
ca o curcă beată
ajuns în casă
în mintea mea
încolțise-un gând agresiv
mi-am schimbat papucii
și-am coborât pe Tomis
bețivul era căzut
cu nasu-n zăpadă
ridică-te omule, am strigat eu
cuvintele ajungeau la el înghețate
ochii lui mă priveau rugători
gândul amenințător
era de acum de ajutor

"Efraim este alipit de idoli; lasă-l!"
mi-a spus femeia
care se vedea -i femeia lui
ridică-l tu și urcați la mine
vă dezghețați
puteți dormi-n atelierul meu

pe Muntele Ararat
arca lui Noe
stă-n cumpănă

restul poveștii
în ultimul vagon...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne-ai promis

(Îți aduci aminte! Când?)

Pe țărmul unei mări
Cu flux și reflux

Cânta, lângă un zid scorojit, la un pian închipuit
Fără să se oprească, s-a întors spre mine și mi-a zâmbit
S-a ridicat de pe scaunul rotativ, a venit la mine și mi-a spus:

- Și acum că știi secretul și-ai primit rolul râvnit
te văd cum duci trăsura autorului trăsnit

- Ne-ai promis. Îți aduci aminte! Când?

- De la Flașnetarul vesel cu arici și porumbei
până la poemul mării cu măgar și cu căței
ai la mâna ta tot rolul, tot ce vrei și ce nu vrei
numa să nu pui în mine toată vina dumneaei

din luna mai
cu porumbei și fluturi
norul il scuturi
și plouă, plouă
ploi de vară
iară

s-o luăm pe drum de coastă
până dăm de coasta ta
unde tu pictai măslinul
și măgaru din vâlcea
care s-a trezit cu tine
îl călărești precum
ieri îl călărise Nașul


pe strada fără capete
cu ferestre fără cercevele
pe al cărei acoperiș
crescuseră niște oțetari
în care veneau ciorile
și pescărușii
așteptându- dimineața
ieșim împreună din noapte

de aici, din locu-n care, poți vorbi cu Infinitul
a venit Dorra la mine să-mi dea pui din Nesfârșitul
începând cu Fericirea și Iubirea fără margini
desenând Nemărginirea și pictând-o din Imagini
scene dintr-un film cu casa unui pictor de pe stradă
cel ce a pictat femeia vindecând orbul să vadă

Constanța, Duminică, 19 mai, 2019
(Peninsulara cu cercel de scoică)


Ne ține viața-n scară ecuații
De rezolvat în noapte și-n tăcere
Dar cel mai mult dorește și ne cere
Să derivăm dilema-n demonstrații

Mă luau de acum grijile i-am promis
Și nu-mi dădeau răgaz mai mult de-o noapte
așa-s grijile, dau din pinteni
Toate vor acum...

casa părea părăsită
femeia ținea un prunc în brațe
pruncul se juca cu năsturelul care încheia bluza mamei

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Slavici

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare și puternic; împărăția lui era atât de mare, încât nici nu se știa unde se începe și unde se sfârșește. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alții spuneau țin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau și mai mari și mai puternici, iară alții mai mici și mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea și țara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba țara, oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde și nu le zicea nimic. Așa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu știa nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Doi feti cu stea in frunte. Lecturi scolare" de Ioan Slavici este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Călătoriile unui depresiv cu avionul restaurant

În parcul din fața noastră sunt două dealuri gemene.
Odată, ne-am trezit peste noapte cu două rable de avioane ieșite din uz,
aduse am înțeles, facă din ele câte o cofetărie în vârful fiecărui deal.
Ăia care le-au adus probabil , ori erau foarte ocupați, ori au uitat de ele
și câteva luni nu le-a mai băgat nimeni în seamă,
până când unul a facut explozie, așa din senin.
Dacă s-ar fi prăbușit în zbor, tot ar mai fi rămas ceva din săracul avion...
Ar fi explodat, se pare, de la vaporii de benzină din interior.
Că, a fost de la o scânteie, , s-a supraâncălzit de la soare, n-a mai știut nimeni.
Cel mai probabil, a fost de la soartă, asta i-a fost soarta lui.
Iar pe celălalt avion, văzând ce s-a întâmplat cu primul, s-au ocupat de el,
l-au aerisit, l-au curățat în interior, în fine, a scăpat întreg.
Mi-e necaz, dar așa-i viața, cu legile ei maro,
nu vrea ea să lase doi frați trăiască liniștiți împreună.
Din doi, pe unul trebuie să-l scoată neapărat din peisaj. Iar cel care rămâne,
devine doar din acest motiv, pentru toată lumea, un personaj consacrat.

Avionul care a rămas, a devenit restaurant,
nu cofetărie cum fusese vorba la început.
Iar eu, am devenit și eu, un apropiat al lui.
Pentru un depresiv ca mine, aici e ca la sanatoriu.
Cu aliura lui de învingător, mie unul îmi ridică moralul
și apoi, pe lumea asta e bine să profiți de ocazii și călătorești cât poți.
Am mers și cu avionul adevarat și noaptea, de sus,
se vede cam la fel, un sunt mari diferențe.
În plus, pe avionul ăsta al meu, au și de băut.
Sunt niște barmanițele îmbrăcate în stewardese
care se ocupă doar de chestia asta.
Doar să le rogi, 200 de coneac, e OK, îți aduc 200 de coneac.
Comanzi 400 de vodca, iți dau 400 de vodca, nu comentează nimeni,
că e mult sau că e nu știu ce și nu știu cum.
Ăsta e un alt mare avantaj față de avionul de linie.
Pe urmă, e și mult mai sigur, șansele să te prăbușești cu el sunt zero.
Nici nu te controlează nimeni așa de strict la îmbarcare
și mai sunt o grămadă de alte aspecte pozitive la avionul restaurant.
Doar odată, după o călătorie mai lungă, s-a întâmplat m-am împiedicat
și am căzut în patru labe, când am coborât noaptea de pe scară.
Nu mai iau 400, e mult, e aproape o sticlă de jumate.
Dar, din păcate, nu a fost de la vodcă.
Terenul din vârful dealului a început să se lase și avionul s-a înclinat.
D-aia căzusem.

Pe urmă, totul a decurs foarte rapid. În două zile nu a mai fost accesibil publicului,
iar în mai puțin de o săptămână, a fost ridicat și trimis la un centru de reciclare.
Și cu asta s-a încheiat povestea avionului meu guru,
marele specialist în supraviețuire.
Frate, ce abrupt se termină poveștile de succes.
Nu puteau -i facă și lui o fundație și să-l lase în pace, acolo?
Ce era așa de complicat?
Și depresia mea a luat atunci o formă de revoltă adâncă.
Pe cine deranja avionul ăsta?
Era singurul refugiu pentru toți drăgălașii ăștia,
care călătoreau și ei fără să aibă neapărat o destinație foarte precisă în viață.
Își făceau veacul pe acolo, fiecare în pătrățica lui, fără să deranjeze pe nimeni.
Și peste asta, era deprimant vezi cum moare și învingătorul așa peste noapte, dintr-o chestie de doi bani.
Asta înseamnă , pe lumea asta, de fapt nu există cu adevărat învingători,
există doar competiții.
Iar ăia care stau toată ziua să se înscrie pe la concursuri
sunt în realitate niste tâmpiți care fac asta doar așa ca să se afle în treabă
și să li se pară lor că sunt nu știu ce.
Pentru premiile puse la bătaie sunt de cacao.
Sunt doar niște diplome goale și nimic mai mult.
În concluzie, aici n-are nimeni nimic de câștigat ceva cu adevărat.
D-aia e și așa plin de depresivi.

Însă, în timp, acest sentiment de revoltă a început să se evapore puțin câte puțin,
lăsând un loc gol acolo în capul meu, pe care depresia nu a mai reușit să-l umple.
Acum zic, totuși lucrurile sunt corecte în felul lor, așa cum sunt.
E clar dacă lumea asta iți conferă pedestalul valorii consacrate,
doar pentru că ți-a murit frati-tu și tu ai rămas în viată,
atunci e evident până la urmă,
aceeași lume se debarasează și de tine, fără nici cea mai mică ezitare.
Și tocmai atunci când ți se pare viața mai roz. Asta e.

Aici în parc, am mai rămas dealurile gemene și cu mine,
care după toate cele întâmplate,
am început să cred poveștile astea de la terapie
cu avioane și cu restaurante, cu barmanițe îmbrăcate în stewardese,
care îți dau de băut chiar dacă ești luat cu capul,
doar ca să nu uiți că mai există și lucruri plăcute pe lume,
nu sunt chiar abureli și că de fapt, eu sunt marele învingător.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când ai spus tu, nu se poate

(Oglindiri în clipa lungă dintr-un gând căzut din lună)


Motto: "Fă bine și aruncă-l în drum pentru că nu știi când îl vei găsi"
(proverb armean)

1.

Spune tu că știi ca mine
Ce e rău și ce e bine
Cum țintise Delianul
Punctul despicat în anul
Când, din graba ei, o clipă
Se lipi de Infinit
Luna a rămas gravidă
Și povestea s-a sfârșit...

2.

Tu văzuși într-o oglindă pusă-n colț să nu se vadă
Cum stau clipele-n clepsidră așteptând pe rând cadă
Prima zicere albastră, dintr-o zi de luni,
Cu fereastră roșie,
într-o pictură cu rochie

Lume multă pe faleză cu actori ieșiți din piesă
Cu regina, o metresă, plimbând o cățea în lesă
Nu departe de casino, Ovidu și prietenii săi
Într-o ceartă cu jandarmii în drum spre vernisajul
Oglindiri și iubiri

Lui Vinicius îi scăpă o înjurătură
Suficientă cât să-nceapă o întreagă tevatură...

3.

Oglindiri în clipa lungă dintr-un gând căzut din lună
Într-un punct de la răscruce unde vine și se duce
Valul vorbei de pe mare ce se sparge lângă dig
Unde crește stuf albastru și se-nsoară Pipirig

Tipitina potrivește întrebarea fără rimă
Și pescarul descâlcește firul lung de la meșină...

4.

- Ce faci acum?
- Un scenariu, o scenă și-o dilemă.
- Mă plimb printr-un vers cu ceva ce nici nu pare, dar apare pe cărare.
- Fă-ne o fotografie.
- Spune-mi un număr.
- Șapte.
- Șapte nu-i față de zar.
- La mine este.
- Nu se poate.
- Ba se poate.
- Zarurile spun altceva.
- Din hazard se naște un fel de ordine.
- Când ai spus tu, nu se poate, nu era posibil doar atunci sau niciodată?
- Taci, ascultă și vezi oglindirile...

5.

uite-așa se plimbă-n mine câte-un cântec de uitare
și mă ține zi și noapte, lângă munte și la mare
iar din toate câte-s spuse mai rămâne-n Infinit
floarea florilor de rouă și Iubirea de iubit

oricât ar fi ea, Marea, și tăcerea unui munte
tot rămâne Ea, cântarea, și lătratul unui câine
care vine după mine și mă latră să-l iubesc
-i arunc un băț departe să-l găsească-n vis lumesc

eu când zic că-n mine-i cântec și-i cântare și-i uitare
sunt atins de Infinitul dintr-o insulă din mare
cu cărare-n vârf de munte, cu cascadă și izvor
unde plopul încă crește și se leagănă de dor

ai văzut ce oglindire stă în clipa ce-a căzut
dintr-un răsărit de lună în cetatea ce-a crescut
dintr-un țărm bătut de vânturi și crestat de surpături
și un măcieș cu floarea din sămânța de spărturi...

6.

Într-o coloană fără sfârșit
Tu ciopleai scara spre cer
O scară dublă precum Scara lui Leonardo
Pe care urcau și coborau arcașii lui Xerxes
Cum o făcuseră cândva, la Salamina

Ceasurile lui Baruch Elton intraseră-n oglinda din cancelarie
Hrănindu-se cu orele mele de meditație
Cronofage și arcofage-n pendulul de la Zorile
Lăsat amanet de sculptorul Holuță
Colecționarului Ionel Mătăsăreanu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crezi , dacă ții pe cineva strâns în brațe, asta îl va aduce mai aproape. Crezi că-l poți ține atât de strâns încât să-l simți imprimat în tine și după ce te îndepărtezi. Când s-a dat jos din camionetă în cele din urmă, a făcut-o fiindcă n-a mai suportat să-l tot atingă, după care iar să nu-l atingă. Își imagina data viitoare când se va rupe de lângă el o să rămână fără ceva piele.

citat din romanul Eleanor & Park de (mai 2015)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Eleanor & Park" de Rainbow Rowell este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -63.00- 31.99 lei.
Garabet Ibrăileanu

Mi s-a spus eram un copil aproape grav, deși plin de toate naivitățile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate și a unei vieți care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută și frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile și săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o țin minte cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei, despre esența ei sufletească, despre ceva cald și lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o ființă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.

Adam și Eva

(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată)

în singurătatea mea stă ascunsă
singurătatea ta care la rândul ei
ascunde o altă singurătate
și tot așa până ajungem la Dumnezeu
și bucata lui de lut înmuiat cu apă
dar și la credința lui că nu-i bine
fiu singur și flămând
de spații
drept pentru care
într-un moment de rătăcire
te-a creat pe tine
dintr-o coastă de-a mea
de atunci parcă și mai tare doare
singurătatea

și ne-a făcut mai ușori decât aerul
fără aripi fără un rost
culegători de lumină în rai
tot țopăind din cracă în cracă
până într-o zi când degetele noastre
s-au atins
sufletele noastre s-au atins
Doamne, a început în cer o furtună
cum nu a mai fost
și nici nu cred va să mai fie
tu picurai din sâni viață amară
ne creșteau sub tălpi
stalagmite de sare

deja ne uram cu îndârjire
de moarte
când între eternitate
și o îmbrățișare nebună
ai ales fim muritori...
mulți nu știu că Dumnezeu
nu ne-a izgonit doar pe noi
ci și mărul și șarpele
și restul lumii
cei care au privit pe fereastră la noi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Diana: Te rog, Luci, nu mă refuza, acceptă acest cadou din partea mea; poate fi talismanul tău norocos. S-ar putea ai nevoie și de așa ceva în misiunea asta. Nu contează dacă-l vei purta sau nu, ci doar că va fi acolo, iar ori de câte ori îți vei aminti de mine, vei privi această fotografie și mă vei simți aproape; la fel și eu pe tine, fiul meu drag.
Lucian: Ah, mamă... Bine, am să-l iau cu mine și-am să-l păstrez cu drag, ca pe unul dintre obiectele cele mai de preț. Iar ca dovadă că-l prețuiesc, am să-l port. Tot aici va fi și mâine, în timpul lansării. Astfel vei fi foarte aproape de mine, ba chiar lângă inima mea.
Diana: Vai, dragul meu...
Lucian: Te iubesc, mamă! Te iubesc, nespus de mult.
Diana: Știu, scumpule... Și eu te iubesc. Tocmai de aceea împotriveam plecării tale, pentru că te iubesc prea mult, însă din aceeași cauză am acceptat în cele din urmă ideea, deși nu în totalitate. Dar ca de obicei, sunt din nou de partea ta.
Lucian: Mulțumesc, mamă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Refugiul

REFUGIU

Refugiul meu nu e aici, printre litere... Aici eu trăiesc,
Refugiul imi este, sămânța mea de copil, în tine!
Ce-aș fi?.. Că numai ști, de atâta dor, de foșnesc
Brazi... Prinși în sol omenesc, cu aripi de leagăn se-mbină-
Eu, muma ta, când vin din mine, când vin din mine.

Nici o umbră de ceață nu e pe lume alături de noi,
În spate, simt sufletul stă statuat, refugiul lui e absent,
O noapte și aceea e clară pentru el, e gata de război-
Eu nu am refugiu, puiul meu, mai cald, decât cel împăcat -
Eu, muma ta, când vin din noi, când vin din noi.

Și atât cât voi fi, veștile sunt între noi, ca un greu hotar,
Cu aceste sulițe, toți anii, care mai rămân, se rămolesc,
Eu, însă, la candela aprinsă aș țese zi și noapte la ițar,
Numai tu să vii la mine, gânduri peste tine să-ți tămăduiesc...
Eu, muma ta, cât te iubesc, cât te iubesc...

Aici eu trăiesc, dar pentru voi pot iubi, de dor contenesc,
Ochiul, care plânge să-l închid, să-l las să mi-l vezi, cum e-
Așa umezit, vei ști, cum am avut curajul să te-ndulcesc
Cu un cânt de- al meu, de mamă, când frunza pare uneori pustie,
Eu, muma ta, când voi fiu vie, când voi fiu vie...

poezie de din volumul "Cuvinte nestinse" (2014)
Adăugat de liliamanoleSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ești cântecul ciocârliei

(Noi, aceștia, suntem)

Noi, aceștia, suntem toate acestea
Risipitorii și păstrătorii
Păstorii și pădurarii
Plugarii și măgarii cărăuși
Lanul de secară și de porumb
Miriștea și bostănăria
Livada și via din deal
Dealul, izvorul și dorul de ciocârlie
Zburătorii din vis
Puntea peste abis
Sămânța de ghindă găsită în tindă
Marea și muntele
Izvorul și delta
Nuferii și barca pescarului
Motivul darului
(Y)-ul din secțiunea paharului
Cioara din vârful parului
Lada de zestre, dulapul cu 5 uși...

Tu ești cântecul ciocârliei
Care te hrănești cu ciugulituri din stele
Din lună și din soare
Din dorul de izvoare...

Trăim împreună minunea de fiecare zi.
Vin gândurile ca bâtlanii la baltă. Tot ce era și ce va fi se adună-n acum, la drum.
Altfel zboară pasărea când te uiți și tu la ea.
Gutuile sunt mai galbene și mai gustoase când le pui în fereastră.

stau să-mi aduc aminte
ce voi face azi
înțelegi tu cum vine asta
eu stau să-mi aduc aminte viitorul
Noi, aceștia, suntem visători...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Antimaterie

Privește-,
pasărea din mine șchioapătă în zbor,
aerul prin care trece devine din ce în ce mai sărat,
ca în apropierea unei mări, la care, spre sfirșit,
trebuie cobor.

Ascunde- propriei mele umbre
și lasă-mi umbra să te acopere fără de mine,
plutind ușor peste ceea ce mai e
un vis cerșind printre ruine.

Uită- adânc,
așa cum, până la urmă, se uită pe sine și uitarea,
și revino în deșertul acela,
din care, demult, ai auzit chemarea.

Ascultă-mi depărtările
și vei înțelege că tăcerea e ca trupul unei scoici,
nevăzut, neauzit, dar trăind undeva, pe un mal,
unde doar caii singuri mai ajung,
fugiți din hamuri de troici.

Păzește-mă fără să vrei,
absența mea e mai puternică decât ființa mea,
așa încât ai grijă de lipsă, de tăcere și de umbră,
căci ele sunt clipa care, odată, a vrut stea.

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păstorul de la pășune

Printre păduri era un sat, acum uitat de lume
O casă bătrânească aproape de pășune
Eram doar o copilă și tot ce-aveam pe lume
Doi bătrânei-bunicii, și mai aveam și-un câine

Acolo-n depărtare sub cerul plin de nori
Într-o vastă pășune cu iarbă și cu flori
Acolo s-a născut povestea de amor
Cu o frumoasă fată și un tânăr păstor

Acolo l-am văzut aproape de izvor
Când norii se plimbau pe cer cutezător
Și stelele priveau în măreția lor
Doi tineri făurind un vis nemuritor

Cu ochii-i negri, mari, când m-a privit mirat
Era cad dar mâna lui m-a rezemat
Nu știu de ce și cum m-a fermecat
De dragoste inima-mi parcă s-a 'mbătat

Și zi de zi fugeam pe dealul plin de grâne
Și alergam din nou peste pășune
Și asteptam, cu turma în amurg când vine
Ca dorul cu privirea-i să-mi aline

Îmi amintesc și coronițele din flori de pe câmpie
Din margarete, păpădie, și din flori de iasomie
Pe care-n păr mi le-așeza și făr' știe
Cu ochii recita o poezie

Și-odată într-o zi de sărbătoare
Cu oameni prinși în horă-n Târgul mare
M-a intâlnit pe drum din întâmplare
Eu l-am privit, el mi-a furat o sărutare

Azi am crescut și am plecat în lume
Și-am colindat orașe, țări si locuri fără nume
Am cunoscut atâtea, mai rele si mai bune
Dar n-am uitat nici azi păstorul din pășune

Și uneori privesc în noaptea-ntunecată
Mă uit către o stea și-i spun în șoaptă
Dorința mea și visul meu de fată
Vreau să-l mai văd, să-l mai sărut odată

poezie de
Adăugat de Monica TrifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Dașoveanu

* * *

am întrerupt
obiceiul timpului de a mă ajunge,
în momentul în care am înțeles
altfel cerul trăgea să-mi moară.

vezi tu, dragostea mea,
aici s-au scumpit ultimele drumuri,
umblu în zile rupte, dar curate,
chiar ieri mi-am cusut pe tălpi
o liniște săracă.

s-au întâmplat secunde simple,
fără tiv
de când ne-am sărutat pe sfârșite,
unele chiar mi s-au deșirat fără să-mi spună,
așa cum se pierde lung,
în fir,
seara în negru.

și pentru că știu
îmi iubești cerul viu din spatele somnului,
am învățat îți adorm într-un cearcăn.

la tine
cât e timpul, dragostea mea?
cât mai costă drumul între două amurguri?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
împiedică văd dincolo

în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile și nopți,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii bețele de chibrit.

Apoi a venit altul și a dat cu piciorul
(vrând poate ți se vâre în suflet întâi cu picioarele)
și microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă și o stângă a sa)
și a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârșit, se puteau legăna elefanții.

Apoi altul și altul și tot așa...
până când sufletul a căpătat mușchi tari ca piatra.
Au venit inginerii și au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
și așa s-au născut ai noștri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos și un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăț să te ating
fără să te întrerup
când îți privești fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ți-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
și amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Uratii" de Dorin Cozan este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.90- 8.99 lei.
Mihai Marica

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu duc, duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă mă uit în jos, la elementele care au dus greul prigoanei, nu văd decât pământ ars. Toți cei care au lucrat sub comanda mea au fost uciși până la unul. Legătura cu mine, chiar dacă se mărginea la servicii secundare, era o indicație suficientă pentru Siguranța Statului ca să treacă un legionar pe listele morții. Dorca, Noaghea, Clement, Cioflec, Nadoleanu și alții, zac în morminte necunoscute. Iar eu dacă mai sunt în viață, nu pot să-mi explic altfel decât prin ocrotirea cerului. Se împlinesc aproape doi ani de când sunt urmărit de toată poliția, jandarmeria și Siguranța Statului. S-au pus premii pe capul meu. Sute de oameni au fost schingiuiți, unii uciși în bătăi, ca să spună unde mă aflu sau cum pot să-mi dea de urmă. De nenumărate ori s-a închis cercul prigonitorilor în jurul meu până aproape a mă atinge cu mâna și tot de atâtea ori o putere nevăzută scotea din primejdie, adeseori fără să știu.

în Sfârșitul unei domnii sângeroase
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Simetrie

Mergeam așa,
Când deodată în fața mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Și altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am țuguiat buzele,
Am tușit,
Și-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Și după aceea în fața mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptușită cu puf!
Târâș, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Și deodată în fața mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Și-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmășie.
Greșit, foarte greșit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Și la prima răscruce
M-am dăruit cu toata ființa
Celui din dreapta. Tot așa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârșite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârțâie și mârâie împotrivă-mi,
C-am ținut-o tot într-o greșeala...
Și iată în fața mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Petre Ispirescu

Ajungând pe marginea eleșteului, se așeză și el acolo jos, și, privind cu nedomirire, ia așa numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, și făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, și de ce merge se mărește, până ce intră iarăși în sânul matcei de unde a ieșit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică fața apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita și nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, și nu știa ce făcea. Nu mai simțea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască țestoasă ieșise pe luciul apei, și se uita galeș la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, și unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, țâșt! și dânsa, și ochii de la dânsul nu și-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu mințile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască țestoasă se ține după vârful nuielei lui. Se uită și el la dânsa, și parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

în Broasca țestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook