De unde nu ştii

De unde nu ştii
cad pe suflet picuri de lumină,
ploaia cu mântuire celestă
ce înverzeşte pământul
şi se întinde ca un spirit
ce nu moare niciodată.

Stă printre oameni şi le oferă linişte
chiar şi când ei se neglijează.

Lumina se multiplică pe sine
până-n adâncul nelucrurilor
unde cunoaşterea sapă în univers,

nu se opreşte din drum,

dar drumul e nesfârşit
şi nesfârşitul nu-i uman.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naşte cunoaşterea de sine şi de alţii
şi se formează limba
cea dătătoare de viaţă.

Măsoară cu inima nesfârşitul
ridicându-se până deasupra lui.

În limbă creşte lumina şi se revarsă
peste pământul dătător de roade,

sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări măiastre

Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandreţe în unghiuri de lumină,

răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.

Se năpusteşte printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrăţişază-n arome
încărcându-se cu semnificaţia lor.

Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
şi le lasă libere,

să se viseze păsări măiastre.

De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
şi nimeni nu le opreşte,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vine din spate

Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieţii,
pământul se deschide cu bucurie
şi aleargă de sub paşi.

Cerul se-ntunecă şi alunecă peste păduri
ca o haină cenuşie fără mâneci,
mă-ntunec şi eu, te privesc în ochi,
în ei totuşi rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
şi-mi luminează drumul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde bate vântul

ai putea să-mi spui
de ce porţi pe umeri întunericul
şi nu-l fugăreşti călcându-l în picioare

el se loveşte de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înţeleg

lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
şi nu pot să-i opresc să privească departele

de unde bate vântul
vine praful şi ierburile îl subţiază
oamenii îi întorc spatele
şi nu se lasă orbiţi

poţi neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îţi călăuzeşte paşii.

drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
şi eşti aşteptat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se curbează după vise

Nimeni nu caută,
se mulţumeşte cu frântura de viaţă
în care înoată necunoscutul
pe care-l aşteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu faţa la perete
şi ascultă.

Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
şi bântuie prin odaie noaptea.

Lumina pătrunde subţire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina fulgerată prin întuneric

cine se zideşte cu piatra înţelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează şi el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neştiută
şi strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior şi deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
şi ies apele din care bem infinitul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru nenăscutul din mine

Rup din mine bucăţi şi le macin până la făină
apoi le frământ până la sudoare
şi aprind lumânări desprinse din stele
de frica necuratelor făpturi
ce populează vise de coşmar
în labirintul întunericului orb.

Pentru nenăscutul din mine
aşez vocabule la uşa destinului
cu zăvoarele cerului deschise
până-n adâncul ochilor,
de unde privesc nesfârşitul
şi -i pun cruce de piatră,
să măsoare timpul
în orologiu dintr-un turn
mai înalt decât crezul
ce mă înghite-n final
din focarul de nesiguranţă
lăsat moştenire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coasa luminii

Mă caut în colţul din dreapta al zilei
unde amiaza e mai dulce ca fructul
şi nicio umbră nu-i mai răcoroasă
decât adierile vântului de nord.

Oraşul acesta e străin de duşmani,
locuiesc în el ca-n grădinile raiului
unde nu-i nicio bătaie de cap
mai mare decât atingerile iernii.

Coasa luminii ameninţă,
să taie capul ierburilor perene,
apoi pleacă-n adâncul pădurii
unde mistreţi cu colţi de stele căzătoare
scormone pământul durerii
şi adună zâmbete de flori.

Tu îţi arăţi nevinovată surâsul
la răsăritul soarelui în cultura de in
şi împingi noaptea pe topogan
în apele scăpate din somn.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă irită vorbele mari

nemulţumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aştepţi
şi răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se opreşte niciodată

mă irită vorbele mari
fără substanţă în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditaţie decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile

multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de linişte
pe pământul plin de nesiguranţă şi împrevizibil
alerg ca un schilod prin deşert
cu speranţe mereu agăţate
de orizonturile care fug tot mai departe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşitul

Scapă din vedere teama şi uită de moarte
se grăbesc să prindă timpul care fuge
uniform şi egal,
nu rămâne la nimeni dator.

Când îţi torni în pahar imprudenţa
fără să vezi adâncul ce trupul ţi-l cheamă
cu întâmplări negre de mercur alb,
viaţa nu vrea să mai curgă.

O adiere ce flutură nelinişti de ospăţ,
goleşte aripa de penele zborului
şi înnoptează pe tărâmul morţii
nesfârşitul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăcământul de platină

cine se zideşte-n piatra înţelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează şi el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neştiută
şi strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior şi deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
şi ies apele din care bem infinitul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri, picuri

Picuri, picuri...
Picuri sălbatici,
Pămâmtul năvălesc
Reci şi nebunatici,
Joacă printre crengi.
Frunzele lovesc,
Cu putere lină
Picuri năvălesc
Salcia senină.

Picuri, picuri...
Picuri de ploaie,
Din cer cad cu putere
Şi parcă declar războaie
Copacilor plini de durere.
Cu ură lovesc
Natura blajină,
Picuri năvălesc
Salcia senină.

Picuri, picuri...
Picuri de lacrimi,
Din cer cad cu durere
Suflete pline de patimi
Se descarcă in tăcere.
Pământul lovesc
Cu lacrimă lină,
Picuri năvălesc
Salcia senină...

poezie de Radut Simina
Adăugat de gandesc deci exist
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă tot cauţi

Am cântărit vorbele nefericiţilor lumii
şi sunt foarte grele,
te simt nedumerită şi goală.

Tot mai cred în minunile creaţiei
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.

Sunt dependent de legile societăţii
şi le accept din teama de ceilalţi,
nu mă mai înşală aparenţele,
dar mă înşală cei ce ştiu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.

De când mă tot cauţi
am încercat să te privesc în ochi,
ochii ştiu multe şi trebuie atent citiţi
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.

Nopţile şi zilele mă scot din umbră
şi te acoperă cu lumină,
cerul odihneşte pe un nor alb
sub care mă iubeşti.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea întrebare

Cu o perseverenşă neînţeleasă
caută prin toate mijloacele posibile
să descopere marea întrebare
la care nu este răspuns

întrezărind ce mişcare se va stârni imediat
în ochii supuşi răbdării.

Unde se prăbuşeşte deducţia
când singur îmbrac cifrele în simboluri?

Poate adâncul, poate înaltul fără limite
au propriile straturi de nepătruns dintr-o dată
şi aşteaptă o fantă pentru lumină,

poate într-o altă ordine a lucrurilor simple
stă adevărul înconjurat de aparenţe înşelătoare.

Scopul e să ducă la capăt treptat ideea
şi să înflorească la timpul hărăzit
unde se descompune maiestos cuvântul
din care se compune roditoare evoluţia.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sferele se ating

Era... pe când se curbau nopţile
din cauza înălţimii cerului,

fura contur spirala în cochilia cosmică
ce se ridică liberă
lăsând în urmă melcul,

când sferele se ating...
(se înghesuie stelele pe calea laptelui!)

Muşcând
cu muşcături din cuvânt,
printre dinţii de piatră
urma să treacă râul,

Cald sângerând în cântec,
pînă-n adâncul mişcat al inimii,
unde se nasc poeme sonore.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

Într-o lume cuprinsă de teamă
timpul tace ca un peşte
fără nicio previziune,
pe străzi linişte şi singurătate,
oamenii bolnavi şi bătrânii
au orizontul ciuruit de suliţele morţii
pentru ei pământul
este o groapă ce se sapă în cer.

Privesc şi meditez,
deşertăciune şi speranţă,
Doamne întoarce faţa spre oameni
de data asta poate n-o să uite,

Îşi schimbă modul de gândire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni niciodată

Trec dincolo de nunţile fără de miri
sub orizonturi cu margini abia desluşite
unde nimeni nu joacă de bucurie
ci se odihneşte pe flori de câmp.

Încercările repetate până la epuizare
şi nopţile stoarse de lumină
îmi cad peste gândurile visătoare
de se golesc de conţinut.

Dimineaţa se opreşte la izvoare,
dansează în apă
şi le lărgesc malueile timide,
mă agăţ de trupul tău obosit
ca de o poartă a intrării în lume.

Ziua se vesteşte cu cântec de păsări,
simt că le ascultă şi Dumnezeu,
soarele îşi face loc printre nori
cu raze strălucitoare.

Caut un arbore falnic cu ramuri dese,
el ne va fi ocrotitor,
amiaza se simte stăpână pe el.

Hrana noastră puţină şi leneşă
se cere consumată la umbră,
după care urmele vor fi şterse,
nimeni niciodată
n-o să ştie că am poposit o vreme aici.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu-i prea târziu

Chiar venind cu lumina
grăbit spre înviere
bucuria-i creştea,

împărţea şi altora prin cuvinte
păstrând în gând iertarea.

Niciodată nu-i prea târziu
să fii cu inima uşoară
la masa cu bucate sfinţite,

preamărind cu iubire
în numele tău şi al mesenilor
pacea întru Domnul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde iertare nu este

Unde iertare nu este
continuă aprigă lupta.

Nici uitarea nu intervine,
rămâne o pată în amintiri
care nu se întinde, dar nici nu iese,

poate fi o cădere în gol
prin întunericul orb.

Timpul nu mai are răbdare,
ucide din vârstă şi ultima dorinţă
fără să aibă remuscări,

un zid prin tăcere apără
chiar şi pe cel învins
cu speranţa revanşei.

Răul interior respiră şi el binele
şi încearcă schimbarea.

Cântar,
pe care din talere să-mi aşez
greşelile dosite?

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuprinde-mă în braţe

alunec pe pietrele iadului în ape străine
ajută-mă să urc malul înalt
pentru că în apropiere este oraşul
în care catedralele îmi zâmbesc

tăcerile s-au ţesut în aşteptări
inima se joacă dimineaţa cu lumina
numai gândurile rămân pradă zborului
nu le opreşte nimeni
nu poate

cuprinde-mă în braţe
şi nu mă lăsa să cad de pe acoperişuri
veacul acesta are ţiglele ude
şi pământul denivelat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!