Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Viorel Birtu Pîrăianu

Casa

tăcerea a înnoptat în mine
într-o seară
ciopleam pe țărmul lumii
dintr-un stei de piatră, o viață
din doi ochi am împletit odaia sufletului
din buze am făurit o ușă
să adăpostească sărutul
croisem un altar din crengi uscate
aduse de valuri furioase la mal
apoi am îngenchiat umil, sfios în humă
ridicând mîinile sufletului către El

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Viorel Birtu Pîrăianu

* * *

tăcerea a înnoptat, în mine
într-o seară
ciopleam pe țărmul lumii
dintr-un stei de piatră, o viață
din doi ochi am împletit odaia sufletului
croiam apoi un altar din crengi uscate
aduse de valuri furioase la mal
îngenunchez umil, sfios
ridic mîinile sufletului
către El

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

În vatra arsă a sufletului

m-am ridicat din cenușa trupului către lumină
în cântecul morților
prin văile sufletului
și am strigat...
s-au cutremurat munții, a adâncă mirare
cine este nebunul ce tulbură anotimpurile
uneori mă ascundeam în tăcerea anilor pierduți
nu mă găsească răspunsurile
aveam ochii plini de întrebări
pe frunte duceam spinii cunoașterii
rătăcit într-un cerc,
în vatra arsă a sufletului
căutam taina în dialoguri neconvenționale cu strămoșii
sângele se năpustea haotic prin venele obturate
în țipătul furtunii din mine
am strâns în palme cuvintele din gură
nu tulbur tăcerea îngerilor
așezați pe umerii sufletului
în văi pâraie, în ochi văpaie
colind din poartă în poartă
-mi caut destinul și chinul
purtând pe buze a mea soartă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Cu ochii sufletului

la marginea sufletului
am smuls noaptea
dintr-un miez de stâncă
astup gândul
susura pământul în lacrimi
în vale plângea un clopot a jale
peste cruci ridicam bolți de lumină către cer
din iubire
seara îmi așezam fruntea în țărână
încălzesc suspinul
pe raza de humă
scrijeleam cu ochii pași
ating nemărginirea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Dincolo de zare

pășeam sub strașina cerului
degetele gânditoare peste lacrimile lumii
așezând cuvântul din humă
pe crucea de zări
fluierul suna trist la ceas de uitare
dansam peste pietre încinse
căutând pasul într-o îmbrățișare
în zori am pășit în biserici de suflet
ștergând dureri la intrare
plouase mult peste culmi de tăcere
pana aluneca peste raze sfâșiate
durerea creștea, tot creștea
în valurile orizontului
udând țărâna străbună
din lut ciopleam clepsidre de suflet
în eternul cânt peste ape
purtam în ochi doruri despletite
cu rădăcinile înfipte în humă
zidind altare din petale de zări

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Jocul

nervii s-au frânt sub ghearele timpului
gândul era violet, de vânătăi
timpul, o unghie ruptă în ceara istoriei
în ochi putrezeau întrebări
pe buze, răsfrânte cuvinte în răvășite sensuri
lumina era mută în întunericul lumii
picurau clipe pe străzile opărite ale sufletului
o frunză adie, se scutură,
cade, aiurea, la întâmplare
lovind timpanele gândului
poc-poc-poc
tăcerea e neagră
plouă cu dureri în mine
pierdusem universul căutând nonsensul
sunt un orb în bezna din mine
îți dărui o clipă, omule, o clipă
smulsă din trupul ăsta pribeag
privește...
în poiana din vale
coboară în cale șir de copii
aleargă în alba lumină
purtând spații însorite cu ei
dau de pământ cu nervi, cu idei
și plec către ei

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Pescărușul

pluteam alegoric în larg, biet catarg ireal
valuri furioase se izbeau de gânduri zălude
se spărgeau dramatic la mal
pe cer țipau pescărușii
lacrima cade și plânge pe țărmul uitat
de lume, de viață, de toate
din zborul înalt a rămas doar o pană
albă pană, rătăcită în larg
plutește suav peste ape
în țipătul dureros al timpului
uitat pe aici, pe undeva, cândva
mă strigă, mă cheamă iar marea
mă scurg în valuri înspumate, în tainic miraj
din zbor a mai rămas un biet ideal
plâng pe țărmuri mângâiate de mare
trist pescăruș ireal

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Drumul

cine știe cine suntem
construim castele din milenară humă
apoi le dărâmăm
cu grijă, cu migală
plecând în alte părți, în alte dăți
vom trece mai departe de noi
căutând locul în care trăiesc pescărușii
poate uitasem privim ridurile sufletului
trecem, strângând în brațe deznădejdea
în față țărmurile lumii
colorate de marea asta
atât de zbuciumată, atât de neagră
nedumerit, plec către alt tărâm
uitând că îmi spălasem trupul în cerul albastru
uneori, mă despart de mine
îmbrățișând depărtările
sunt o ancoră aruncată aiurea, hai-hui
în astă tragică lume...
apoi am așezat un zid, separând durerile
destrămând timpul cu lacrimile sufletului
alteori ne rotim
după o dinamică prestabilită, către nicăieri
nu, nu plec
rămân port
turma sufletelor pe Câmpiile Elizee.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Poveste

ieri am urcat către nicăieri
căutam treptele cunoașterii
am cules o floare din grădina cerului
când te dezbrăcai de înțelesuri
marea s-a scurs în mâinile tale
pescăruși albi pe umeri, a chemare
eram goi de păcate pe țărmul iubirii
din alge și scoici
construiam o casă, aici lângă mare
nisipul ardea sub gândurile noastre
îmi era atât de dor, de dorul tău
când te scăldai în apele sufletului
am întins gândurile către tine
te-am strâns apoi într-o privire
în palme purtam trupul
îți acoperisem sânii cu flori de liliac
pe buze crini, pe trup trandafiri
te purtam peste ape
la al meu meleag
într-o poveste ce curgea spre infinitul iubirii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Rugă

am mâinile murdare de ceață
și timpul a murit în humă
lumina împlea tăceri din înalte turnuri
a rămas pupila împietrită
ridicând peste zări întrebări
mă cațăr stingher către cer
rătăcit în șuvoiul de ape
căutând veșnicia chemării
strivesc în palme uitări
în ochi să oglindesc necuprinsul
voi păși peste ani în rostirea de seară
pipăi iarba de acasă
privesc zborul de fluturi
respir cerul înalt
zidind în jur biserici de cuvinte
scriu silabele pe boltă
în taina sfântă a învierii
învață-mă îmbrățișarea, Doamne
fiu făclie în noapte
purtând pe buze versuri de lumină

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Țărmul

pe țărmul unui lumi
văd tăcerea împietrită
marea tace și ea sau plânge'n tăcere
caut tăcerea în adâncul orei
luna, privește absentă, printre valuri și stânci
vuiește tăcând
un suflet pe aripi mari de dureri, s-a frânt

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Spectacolul

răsfirat în cenușa lumii
croiam castele de nisip pe țărmul sufletului
rătăcisem sensul, găsisem nonsensul
pierdut în nefirescul cotidian
așezasem pe genunchii timpului trupul
zăcea, sfâșiat de întrebări
apoi am plâns privind lumina ce se scurgea
pe geamul fisurat al lumii
sufletul se târăște spre înălțimi
pe picioare strâmbe de lut
adun depărtările nu audă
țipătul sângelui în venele gândului
sunt străinul rătăcit între voi
dezamăgit, de viață, de lume, de toate
strâng tăcerile în mine
plâng pe valva mitrală obturată de nămolul din jur
azi nu mai aud, tic-tac
doar plâng, apoi tac
e ultimul act, spectatorii au plecat
viața asta, ce spectacol ratat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ochii fecioarei

întuneric stelar,
era frig și era iarnă
mai trecea un stol
cuibul lumii astăzi este gol
căutam o ploaie la fereastra ta
ningea cu fulgi mari pe cărări de dor
te așteptam la steaua polară
sărutam femeia, cu buzele arse
se deschidea o poartă
ochi de fecioară în poartă
ne întâlneam goi pe țărmul de flori
scriam pe cearceafuri rupte dintr-un vis
surâdeai în noapte, era vară în noi
ne aruncam în valuri, în chemări de doi
adormeai în mine, ploua peste noi
eram doi, mereu amândoi
strângeam în brațe femeia, în acorduri de ploi
erau fierbinți ore, căutam sărutul
mă chemai în ploaie
eu curgeam șiroaie pe pletele tale
răsucite în vânt
deschideam o noapte cu iubirea pură
cădeau frunze în parc
strângeam de mână o fată, pe aleile din noi
pe masa stelară
o cafea fierbinte și o noapte în doi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Lampa

o lampă stinsă
o ușă închisă
luna, un ciob azvârlit pe cer
în noaptea aceea de beție
trist surâs într-o lacrimă
mă sprijin pe coatele sufletului
tăcerea e goală și mută
văd prin crăpăturile vieții
o scânteie
dar ușa rămâne închisă
cărarea s-a stins în tăcere
doar amintiri încețoșate și seci
sunt un cuvânt în derivă
lovit de stânci, în ape tulburi, adânci
pe țărmul abrupt al unui gând
un biet vapor cu pânze rupte
visul a oftat sau a plâns
cine azi mai știe, cine...
timpul a trecut
o lampă stinsă
o ușă închisă
o viață ucisă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Pe țărm

am obosit scriu pe țărmul lumii
povestea unui om ce a iubit odată viața
mi-am rezemat tăcerea
de sunetul clopotului stins în clipocit de ape
orizontul dispăruse printre veacuri uitate
țipau crengi despuiate de frunze
plecau apoi spre noua cale
unind clepsidra spartă de vise abisale
pe cerul lumii despletit de voaluri ireale
treceau iar raze fără nume prin flori fără petale
mă apăsa însingurarea
uneori mângâiam apusul cu palma
frământând aripi din nisip
scriam pe zidurile cetății cu cioburi de suflet
pe jos zăcea pana arsă de gânduri
lumina tăcuta odisee
a unui poet ce s-a crezut odată zeu
creștea parfum de crini pe aleile din țintirim
eu adunam din colburi cenușa sufletului meu
cânta în taină marea
povestea ultimului suspin
din lut creeam noi lumi în licăriri de gânduri
și înfloreau pe aleile din parc iubiri
se scuturau și ramuri de tăceri abstracte
pe țărm a mai rămas un om și o idee
târziu a coborât și ea
clădind în doi o lume nouă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

În zori

curg lacrimi de piatră
geme durerea și plânge tăcerea
pe picioarele lumii arzând
se frânge ultima clipă în candela vieții
fumul urcă stingher spre lacrima cerului
înveșmântat în rănile sufletului
caut lumina răstignită pe o cruce
adie letargic apusele zări
în psalmul unui suflet chinuit
mă sprijin de spini
căutând noi rădăcini
înflorească în zorii cei noi
un trandafir în palmă din cuvinte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Poetul

am putrezit demult
aici între voi
focurile minții
ard biete crengi uscate
de un vânt turbat
stau la masă cu morții
morții vii, tu știi
se târăsc pe jos
noaptea dansez,
dansez cu ielele, un joc nebun
în iarba verde, crudă
un dans ciudat în jurul lacrimilor ce curg
sau doar se scurg
din ăst trup nătâng
port în mână doar o pană
ce pot fac cu ea
decât plâng
pe o coală albă
scriu, scriu pe țărmul sufletului
despre un gând ce a trecut
sau poate a rămas pe ultimul rând

poezie de din Surâsul vieții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Printre valuri

cineva într-o zi a plecat
departe
sau în altă parte
căutând pe cer steaua lui
pe țărm
petale albe
aduse de valuri nebune la mal
tărâm ireal
un ochi se trezește
orele cresc
topind ziua toridă
pe stradă
pașii despică gânduri
oglinzi, vise și iar noapte
orașul doarme
orele curg
stelele cad
au rămas pleoapele și valul
ce duce steaua în larg
departe
în altă parte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Într-o seară

în astă seară
am să mă întorc pe țărm
mă cațăr spre cer
pe picioare de lemn
ascult țipătul pescărușilor
orele trec, topind înserarea
apar iarăși zorile
e ziuă iar
din roua iubirii
un cântec sfâșie tăcerea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Printre ramurile sufletului

rătăcit și stingher într-o lume străină
între vene obturate și spasmele lumii
sub pietrele timpului și lacrima cuvântului nerostit
între speranțe reci, atât de seci
te caut între mare și cer
tu ești departe, eu aici
priviri, speranțe, uitate toate
tăcerea astăzi ne desparte
un cuvânt ce curge, nu ajunge astupe rana din suflet
ce lungă este depărtarea dintre noi
doi tineri nebuni
ascunși sub țipătul gândului și pana cocorului
eu scriu, tu scrii
cuvântul ne desparte
rătăcim apoi între polii iubirii
iubirile curg, iubirile pier
fără trecut, fără viitor
ușor-ușor
ce trist tango în doi, dar fără noi
în ochi lumină străină
urlă tăcerea pașilor pierduți, țipă durerea
ce tristă este șoapta ultimului sărut
se scurge azi în abisul ireal
tu unde ești, mai ești, eu cine sunt
am întins privirea în zare
căutând adevărul, lumina și viața, în ochii tăi...
pe pajiștile pârjolite ale sufletului
în amurgul zilei și cântecul vântului
visam o clipă de iubire
pe verdele crud al ierbii cosite în ajun
făceam culcuș de flori
te iubesc cu patimă în zori
focul privirii m-a cuprins, m-a atins
am ars în lanul de secară
gândul, pas cu pas, vină
stingă văpaia din suflet
pe trecătoarele poteci,
pe unde uneori mai vii, mai treci
un drum împletit, un drum în doi
printre ramuri despletite de dor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Lespedea

orizontul tace
pășesc la margine de mare
prin valuri nebune, furtuna urlă în mine
mă lovesc de ziduri absurde
căutând un țărm
azi îndepărtat în zare
uneori cioplesc o bărcuță din paie
pentru fetița ce mă întreabă
cu ochii ei mari, adânci ca marea
de ce plângi bunicule
vântul se zbate în falduri
uneori așez pe umerii triști
aripi zbor
alteori crestez taine
privind depărtările cum pleacă
în mâini port ape
deasupra tăcerii
spăl păcatele lumii
pe țărmul de granit al sufletului
presar pământ astupe durerea
ce rece e lespedea azi, tată

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook