Caverne

Domnul meu doar pielea ne desparte,
Într-o apropiere parşivă şi un gest infam.
Mi-e lumea un petec de carne
Presărat cu sare de mare.
Cuvintele se împiedică
De valurile sparte în calea... nimănui,
Numele meu stă scris pe
Suflet ruginit...
Azi pot să întreb timpul:
De ce mi-a bătut un rău necesar
Pe plămânul stâng,
Atât de aproape de inimă?
Liniştea îmi poate răspunde...
În schimb, mă pătrunde
Un gând:
Sunt femeie şi îmi pot purta tocurile
Cu mândrie,
Oricând.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopot

Mi-a rămas timpul mic,
Nici umerii nu-mi mai îmbracă...
Aş putea să-l port cu mănuşi,
Dar mă dor falangele frânte.
Nici măcar să-l ard
Sau să-l beau
Nu mai pot...
Şi ora mă strânge în braţe,
Îmi rupe cele mai puternice
Două coaste.
Mi-a rămas minutul scurt,
Adânc înfipt în plămânul stâng,
Secundele se sparg pe buzele-mi uscate...
Mi-a rămas timpul mic
Şi imposibilul meu dus spre eternitate.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchetul de poezii

Buchetul de poezii
Printre cuvinte şi esenţe
Eu versuri dragi îţi compuneam
Scriam adesea poezii
Buchete-n suflet de iubire
Neimpărtăsite până mai azi.
În gând sămânţa doar rodea
Apoi prin scris o aşterneam.
In drumul meu cel trecător
Nisipul fin cel din clepsidră
Se prelingea nepăsător
Între prezent şi viitor
Era destin si al meu dor.
Am scris în vers şi-n proză scurtă
A mea trăire purtată-n sânge
Ce prinde inima şi o aprinde
Adesea fără un răspuns.
Te port în al meu gând mereu
Un Înger esti tu pentru mine
Ce calea, tu, mi-ai arătat
Cu a ta iubire.
Natura, parte la miracol
M-a răsfăţat cu a ei culoare.
Iar florile îmi sunt tablouri
Pe toate le-am pictat în vers
Şi slavă eu am dat la toate.
Pe Domnul Iisus l-am venerat
Pe Maica Domnului am slăvit-o
Şi-a ei putere mi-a fost stâlp
Credinţa mi-a fost reazăm
În tot ce-am scris într-un cuvânt.
În univers îmi caut locul
Ştiind că fericirea-i trecătoare
O clipă ce o ardem
Ce nu o să revină
Cenusa ei, rămâne-n noi pe veci
O amintire cu lumină.

poezie de Maria Bem din Buchetul de poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kali

Timpul îmi şopteşte, la capătul pământului,
Îmbătat de o ultimă ceaşcă de cafea
Că tristeţea mă face mai frumoasă...
Şi am ales să rămân aşa, statică
Eliberând printre gratiile sufletului
Ultimele urme ale unui zâmbet...
Am rupt orologiul în patru păcate
Am împărtit totul în doisprezece secunde uitate
Poate...
Niciodată slabiciunile nu m-au dezamăgit
Mi-au umplut speranţe deşarte
M-au descompus până la minus infinit...
Mi-e dor de mine... Kali
Femeia care nu părea mai femeie
Doar pentru că putea să poarte o rochie cu mândrie
Azi... se scurge şi toamna din mine
În timp ce îmi îndrept paşii spre deşertăciune
Ce mai aştept şi până când?
Până când... a iubi şi a fi iubită o să valoreze
Cât toate comorile maharajahului
Până când îmi voi trage puterile de la umbra lunii...
Într-o bună zi o să aud cântecul spiritelor
Şi atunci o să ştiu că am moştenit anumite daruri.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă

Dintre toate cele rămase, nu am putut să aleg,
Nimic mai mult... decât durerea.
Ea mi-a fost mereu aproape...
M-am născut îndurerată
Aş fi putut să neg asta la infinit,
Dar... totul îmi stă scris pe piele.
Prima fotografie îmi scotea
Cicatricile în evidenţă
Şi eu am învăţat să le port cu mândrie,
Până când dintr-un senin,
Mai mult al lui... au început să sângereze.
Mai târziu am construit oameni
De fier, din dorinţa de a mă reclădi,
Am şi iubit la un moment dat...
Cred că un minut şi treisprezece secunde
Scurte, mute şi probabil surde.
După care... am înţeles:
Dragostea nu există,
E doar o chestiune de timp
Care naşte monştrii!
Fabulăm în basme... tâmpenii,
Dar ne oprim într-un pahar
Cu vodkă şi vicii.
Aici mă opresc si eu,
Tânără răpusă de... capricii.
Mă înclin!

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia mi-e călăuză

Mesia e Domnul meu
El Isus Hristos Mesia
Îmi e Domn şi Dumnezeu
Şi-i cânt slava azi mereu
El îmi este bucuria

Mesia Isus Hristos
E Lumina mântuirii
Cuvântul venit dar jos
Prinţul slavei glorios
Domnul Păcii şi-al iubirii

Mesia e stânca mea
Un sprijin din veşnicie
Eu însumi să pot vedea
Căci Isus este iubirea
Slăvit Numele îi fie

Doar Isus mi-e călăuză
El prin Duhul Lui cel Sfânt
Adevărul să-mi pătrunză
În dragoste să m-ascunză
Să trăiesc al lui Cuvânt

În Hristos nădăjduiesc
Şi în mila Lui cea sfântă
De aceea-i proslăvesc
Numele şi i-l iubesc
Până-n ceruri sus la nuntă

În Isus mi-am ancorat
Şi privirea şi fiinţa
Căci prin El duhul curat
Îmi e acum neâncetat
Înflorindu-mi dar credinţa

Fie-i slavă şi mărire
Lui Isus că-i Dumnezeu
El îmi dăruie iubire
Să ajung la mântuire
Căci El e — Mirele meu

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 noiembrie 2022, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt iubită de-un Luceafăr

Eu sunt iubită de-un Luceafăr,
Ce pe retină "ieri" mi-a scris:
"Urmează calea spre Lumină!
Trezeşte-te!" Atât mi-a zis.

Cuvinte azi mă ţin de mână,
Condeiul daruri a primit,
Sub pleoape îngeri îmi valsează,
Spunându-mi: "Ce mult ai dormit!"

Şi ard trăiri pe verticală,
Bruma la tâmple mi s-a pus,
Mă picură din cer cuvinte,
În timpul meu nedescompus.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Tată, o, Tatăl meu din Ceruri,
Îmi plec azi inima în Faţa Ta
Şi sufletu-mi smerit Te roagă
Ai milă de fiinţa mea!

Isuse, Tu, Cel ce
Pentru mine Te-ai jertfit
Ai milă de-ale mele lacrimi
Şi de-al meu suflet greu lovit!

Dă-mi, Domane, azi răbdarea
Ce Tu-ai avut odat
Când ai murit pe cruce
Şi ai tăcut, deşi nevinovat!

Dă-mi, Doamne, azi credinţa
Prin care Te-ai jertfit
Şi-ntreaga omenire
Prin ea ai mântuit!

Dă-mi, Doamne, azi iertarea
Ce spală orice păcat
Şi nu privi, Isuse,
La al meu cuget necurat!

Dar mai presus de toate,
Dă-mi, Doamne, azi iubirea
Să pot iubi ca Tine
Pe toţi din jurul meu!

Să pot să rabd ca Tine,
Când drumul e prea greu!
Să pot să iert ca Tine
Pe cel ce-mi face rău!

Să am credinţă vie
În Tine, Domnul meu!

poezie de Daniela Loga
Adăugat de Daniela Loga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu?

În palma ta am pus amurgul, aştept să vină toamna,
Mai stai un pic cu mine, acum e frig şi pică frunza.
Dar drumul azi ai rătăcit, cad frunze-n calea ta,
Doar linişte mai simt, tăcerea-îi surdă şi doare inima.

Tristetea în suflet mi-a pătruns, cu nostalgia
Dar poate aşa îmi este scris, să te-ntâlnesc târziu,
În nopţile de dor pustii, colinzi prin visele-mi deşarte.
Cine eşti tu, aievea, eu niciodată nu voi sti.

Eu nu-ţi cunosc nici chipul, nicicând nu l-am văzut
A mâinii mângâiere nu ţi-o ştiu, sărutul nici atât.
In viaţa mea ai poposit, tu te-ai ascuns în noapte,
Stăpân pe inimă şi suflet, tu te-ai făcut pe toate.

Doar durere mi-ai adus, azi în toamnă te-ascunzi.
Mi-am pus sufletul în palma-ţi şi la mâna ta oricând.
L-ai mintit cu nepăsare, cu vorbe l-ai încântat
Cu-a mea dragoste te-ai dus, înapoi nu te-ai uitat.

Întoarce-te să-ţi ating fruntea, si în ochi să te privesc,
Ca o piatră-n al meu suflet, ai rămas iubire-n veci.
Cum să fac să-o dau afară, că mă apasă tare greu?
Patima îmi sapă-n suflet fără milă... mai visez;

Un poem îţi scriu pe suflet şi pe frunze îl aşez
Câte-un viers ce-l plâng în noapte, şi pe vânt eu ti-l trimit.
Orice-aş face nu mi-e bine, esti mereu în gândul meu.
Şi in fiecare noapte te aştept în visul meu.

Peste frunzele cu rouă, plânge toamna zgribulită,
Peste adieri de vânt, zboară sufletu-mi gemând.
O cărare pân la tine, am făcut din visul meu,
Arde amintirea-n noapte, sufletul plânge mereu.

Mi-ai furat vise din cer, le-ai împrăştiat în van
Dă-mi a nopţii îmbrăţişare, lasă-mă la tine-n gând.
Visul lasă-l să mă poarte, pe al tău braţ să mă aşez,
Praf de stele să culegem, pernă visului s-avem.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Deschid cărţile de poveşti,
ating lumina cu fiecare mică dragoste
Pot să schimb lumea cu un zâmbet
Pot adânci liniştea cu o fereastră deschisă
Dacă tu eşti îngerul meu, eu sunt îngerul dreptăţii
Dacă tu eşti Biblia mea, eu sunt gheata pe care te poţi rezema
Tu, vibraţiei a cercului deschis,
Ochi Preasfânt şi luminos
Eu pot atinge, tu poţi înscrie
Eu pot vibra, tu poţi conştientiza îndemnul
Noi suntem adâncirea dragostei
Telul nedescris, mijlocul vieţii pe care îl împart negreşit între vise
Nu ma poţi reactiva, tu eşti lumina
Eu pot vibra cu ceasul oprit... tu poţi schimba idei de neconceput
Tu eşti visul unei nopţi de vară, eu sunt vibraţia unui suflet pribeag
Lacrimile mele pot să răzbată, lacrimile mele pot adânci
Timpul meu e timpul tău
Timpul tău a devenit mijlocitorul fericirii pereche.
Amândoi suntem spirale de lumină, în seva vieţii.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te îmbrăţişez, Românie, a inima oară...
mi se face drag de tine
duios, dar puternic,
în fiecare timp.

îmi eşti părinţi,
îmi eşti bunici,
copilăria mea e în tine
şi mi se împlu ochii de basme,
acum, la etajul patru din viaţă.

îmi eşti copil, Românie.
în mijlocul sufletului îmi stai tu,
aşa cum îmi stă fiul meu în dreapta inimii,
aşa cum îmi stă fiica mea în stânga inimii.
îmi eşti copil, Românie
şi am nădejdi pentru tine.

îmi eşti frunză, apă, Ană, Gheorghe,
îmi eşti ulcior, munte, Olt, fereastră,
îmi eşti gând, oraş, poem,
îmi eşti numele meu, eu.

te sărut pe inimă, Românie,
a inima oară.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia curge ca un râu de smoală

din pieptul tău
mă ademeneşte
îmi umple degetele de cuvinte
şi lupt
da
lupt
să te adun în pumnul meu de sare
să te amestec cu tăcerea
şi nu pot
când ea curge din pieptul tău
degetele mele nu se împotrivesc
pentru că stigătul tău este mai puternic
mai clar
şi lupt
da
lupt
să te scot din ochiul meu
să te abandonez
ca pe un bărbat oarecare
dar strigătul tău este atât de puternic
încât orice aş face
nu pot renunţa
iar cuvintele ce mi se aşază pe degete
vin de la tine
şi nu poţi să nu mă strigi
nu poţi să mă abandonezi
ca pe o femeie oarecare
pentru că noi nu suntem din carne şi oase
noi suntem
dintotdeauna
cuvinte

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etapă stresantă

şarpele durerii s-a încolăcit pe oase
mi-e greu să merg, să urc, să zbor
atingerile lui sunt veninoase
voi lupta cu el până am să mor.

car cu mine un geamantan de întrebări
timpul nu-mi răspunde a amuţit
şi cerul pretinde o seamă de schimbări
soarele meu se îndreaptă spre asfinţit.

timpul care a trecut mi-a lăsat semne
şi fiecare noapte este o mare treaptă
dar steaua mea-i pe cer să mă îndemne
să îmi duc destinul pe calea înţeleaptă.

port în conştiinţă doar gândurile demne
pe care le transpun senină în faptă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă

umbra este singurul martor
al copilăriei mele
singura noapte fără vise
în care îmi ascund gândurile
şi singurul viitor
pe care îl pot cunoaşte
fără să-l trăiesc
şi fără să-l pot schimba

căci nu mă pot strecura
printre oameni
ca să mă lepăd de umbră
aşa cum şarpele îşi
leapădă pielea

şi nici nu pot zbura
atât de sus încât
să nu mi se vadă umbra

iar cu aripile de împrumut
ale fluturelui care polenizează
lumina stelelor

îmi pot împodobi
doar cuvintele

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izbită din nou în patul durerii

Un ultim cuţit stă acum
înfipt în pieptul meu.
Ştiu că nu mai pot,
îmi spune şoptind un gând,
că nu mai suport operaţii.
C-am fost operată de multe ori.
Sunt aşa de ciuruită!
Şi totuşi sunt blândă...
Izbită din nou în patul durerii,
deşi conştientă,
c-am pierdut întreaga vlagă
în tot delirul meu
şi-ncep să mă văd pe dinăuntru.
Plutesc într-un lac negru
c-o inimă ce pare atât de bolnavă...
Atat de bolnavă!
Îngrozită de ceea ce văd,
nu mă mai pot apropia de nimeni.
Nimeni nu-mi curăţă rănile...
Sunt atat de multe!

poezie de Eugenia Calancea (18 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celula-i rece şi pustie

De-o noapte-ntreagă plâng într-una,
Din nou sunt iarăşi osândit.
Privesc prin gratii pe cer luna
Ce după un nor iar sa pitit.

Degeaba-i cerul plin de stele,
Degeaba -ncerc să le vorbesc,
Aş vrea să stau mereu cu ele,
Dar... dimineaţa se topesc.

Un soare cald din nou s- arată
Şi... iată vine o nouă zi.
Dar ce folos... e-nourată
Şi raze... nu pătrund aci!

CELULA-i rece şi pustie,
Betonul... ud mucegăit,
Iar pixul meu... abia mai scrie,
Că trupul mi s-a-mbolnăvit.

Un înger însă mă păzeşte,
E îngerul meu păzitor.
El zi şi noapte mă însufleţeşte
Şi-mi dă putere să nu mor.

Mi-arată calea spre credinţă,
Îmi spune... că am câştigat.
Că diavolul fuge de mine
Şi nu mai pot fi atacat.

Parcă... prind din nou putere,
Isus... din cer mi s-a... arătat.
El a venit prin a lui vrere,
Să mă ferească de păcat.

Mi-a spus cu glasul lui cel dulce,
O doamne...! ca să te slăvesc.
Când sunt la greu şi-s la răscruce
Numele tău să îl rostesc.

Mă tem că nu prea îmi dau seama,
Cum în celulă mi-a intrat?
Şi ce putere mi-a dat oare...
Că sufletul meu e Salvat.

Eu... am greşit... şi îmi spăl vina,
Oricât de mult m-aş tot ruga.
Nu e îndeajuns doar rugăciunea
Să spele vina grea a mea.

Dar... deschid ochii, văd o rază,
Ce îmi pătrunde în celulă.
Şi-apoi... văd cum întreaga noapte
S-a liniştit de a ei furtună.

Noaptea o închei prin rugăciune,
O doamne...! ţie-ţi mulţumesc.
Că m-ai ales pe astă lume
Prin scris să pot să te slăvesc.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb

Îmi întreb al meu destin,
Oare eu de ce suspin?
Poate din prea mult alcool?
Sau mi-e sufletul prea gol?

De ce simt cum dintr-o dată,
Se preling stropii de apă?
O fi ploaia cea de vină,
Sau durerea din inimă?

Gândurile nu-mi dau pace,
Ma lovesc ca nişte ace,
În noapte am insomnii,
Oare tu când ai sa vii?

poezie de Cazacu Roxana Maria
Adăugat de roxanamariaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o crimă !

trăim într-o lume croită din vorbe şi vise
m-au obosit cuvintele în culori atrăgătoare
îmi apar la fiecare colţ de stradă
într-o zi am făcut din ele salată de culori
avea gustul ecoului urmelor de armăsari
îngropate în globul meu de lut
dezamăgit şi veşnic un zeu nebun
ce nu cunoaşte moarte
ce am învăţat în bucătăria istoriei
nu-i pot pătrunde fantasticele-i planuri
azi râd de iarna vârstelor
mă-ntreb ce-i viaţa
tot eu îmi răspund ce poate fi
abstracţiune ce concentrează o lume
a muri este mai uşor decît a spera a trăi
limitaţi în timp spaţiu
marionete căprioare prinse-n jocul du-te vino
un fel de farsă ipocrită
îmi zice Geneza eterne adevăruri zac ascunse
habar nu am de ce mă cert cu bietele cuvinte
demitizându-le au îmbătrânit prematur
au ajuns în sapă de lemn cu râia până la os
dincolo de os de inimă
la rădăcina arborelui stau grămadă
iau o pauză am început să sughit
într-o lume rotundă
verde ca o pătlăgică
mă înjură istoria care nu există
poate doar deghizată

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mai amintiţi de plimbarea atât de apropiată pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi dimineaţă nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodată în viaţă nu am vărsat atât de multe, fără cea mai mică posibilitate de a râde. Nu mai înţeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea mă face şi mai nefericit decât nefericirea. Pentru mine aţi devenit atât de importantă, încât mă întreb cum va sfârşi întâlnirea noastră. Aş vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua... Cum aş fi putut să-mi imaginez că voi suferi atât din cauza Dumneavoastră?... Tot ceea ce mă ţine departe de Dumneavoastră e exil... Şi totuşi declinul meu datorită Dumneavoastră îmi este necesar şi nesperat.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini

Mi-am cumpărat blestemul
De la un târg de cai,
Ei îi spuneau talent...
Eu nu aveam pe ce să îmi cheltui
Singurătatea şi sufletul.
După un timp
A început să îmi intre sub piele,
Căuta fărâme din pierderile mele...
Ei îmi spuneau poetă,
Eu nu mai aveam nimic de pierdut,
Aşa că am lăsat acest viciu
Să mă posede... nimic absurd.
Aş fi ales un armăsar pur sânge,
Dar nu ştiam să călăresc
Precum o adevărată curvă...
Ei îmi spuneau că nu pot mai mult,
Eu... începeam să nu mai ştiu nimic
Şi am ajuns să regret
Sau să nu regret...
Nu poţi să mori doar dintr-o aventură poetică!

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!