Poem necrepuscular

de foarte departe înţelegând felul de a fi al cristalelor
viaţa trebuia să meargă mai departe
pe mâine răspundeau judecătorii cu teamă
adormisem şi somnul meu îi făcea să redevină
la starea lor de dinainte de a mă preface a le da dreptate
foarte mulţi nici nu mai înţelegeau
cine şi despre ce se vorbeşte printre frunze de arin
lumina înserării devenise trup al cosmogoniei de leagăn
îl îmbălsămasem cu alte chipuri de scandinavi
dinadins victorioşi asupra sinelui dacă
sângele prelingându-se din corăbii îngheţate devine
altă lege a matematicii fluide
victorie nestinsă a clipei după fiorduri intrânde şi ieşinde
din mine însumi ca dintr-o corabie a lui noe
azi mi s-a părut a fi aşa & mâine mi se va părea la fel
şoferi saltimbanci îşi vor uni sufletele crepusculare
eu însă nu voi permite crepusculului să se atingă
de steaua cu clonţ de rubin din care alte stele muşcară
zeii la zenit îşi mută turma seninul celest & angelic
mişcă planeţii bunului eminescu & nu turma de demoni
cum cred unii& alţii despre daimon
însă lungă e povestea prinţului palid
pe faţa netedului pământ
dureros de sfâşietor
înţelesul nemuritor

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Selenopoem

trăiam printre pereţii unei irealităţi care devenise mitologie
fuseseră dezgropaţi idolii mai vechi sau mai noi
lumea li se închina
însă nu aceasta iustra condiţia umană
mesajul decriptat printre săpături de arheologi ai clipei
trecea pe deasupra ca şi cum vuietul morţii
se-ndepărta de sufletul celor care-şi părăsiseră trupurile
şi acum se hrăneau cu vorbele atârnate în hieroglife de aur
fusesem întrebat dacă eu cunosc mesajul celest
răspunsul a rămas suspendat la jumătatea distanţei
dintre mine şi lume dintre mine şi lucruri
dintre revelaţie şi ceea ce nu mă poate pierde
nu vorbeam zile în şir
iar dacă trebuia să aflu ceva despre prezent
exprimarea celor cu care intram în contact
devenea familiară ca şi cum ne-am fi văzut de curând
mitologia clipei & anilor & a luminii
transforma discursul în fantastice însoţiri ale sinelui
totul devenea atât de aproape atât perceptibil cu inima
din cel mai frumos poem al lui borges
răsărea luna
i-am rugat pe toţi s-o aşeze pe cer
ca şi cum viaţa n-ar putea fi decât cel mai frumos poem

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pasărea cu clonţ de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.
M-a strivit,
Pasărea cu clonţ de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care va rămâne o amintire frumoasă...

poezie celebră de Nicolae Labiş din Versuri şoptite pentru prietenul său Aurel Covaci la Spitalul de Urgenţă înaintea morţii poetului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos poem

dacă mai suntem şi nu am plecat pe drumul fără de întoarcere
se întâmplă pentru că l-am visat pe eugene ionesco
în vis
începusem să-i dau dreptate
păsări de pradă planând de la foarte mari înălţimi
dând răspunsul cuvenit speciei
trecând vămile zilei de azi
răspunsul acesta nu are putere de lege
în vis
se desluşea felul în care voi scrie
cel mai frumos poem din lume
alcătuit după legea hiperboreilor
începutul va fi deja sfârşitul
petrecut la marginea râurilor
verile contemplându-le
curgerea leneşă dinspre izvoare
răsfirându-ţi viaţa
de acolo
de la hiperborei
n-ar mai fi trebuit să ne mai întoarcem
poate doar la apusul soarelui roşiatic
prelins pe gâturi lungi de răpitoare
veşnicele inaripate ale sufletului
ca pietre de râu urnindu-se cu greu
printre străini în devălmăşie şi aparentă libertate
viaţa se oprise la jumătate încetasem
să mai conversăm despre scaune despre masa de brad
despre poezii & nobleţea eroului jertfit la majadahonda
pentru flori de cireş din livezi de pe steaguri japoneze
despre steaua de mare pe care am scos-o din nămol regesc
şi pentru care toate reginele lumii au declarat stare de asediu oceanelor
dintre mine şi tine ascult şi acum valurile
izbindu-se de monştrii marini pescăruşi argintii
conjugă nedubitativ la prezent verbul a fi de mai suntem hiperborei

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuşi odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai ţicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alţii,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alţii,
Mâine iarăşi se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucţie pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puţin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara lui Eminescu

Eminescu s-a născut
Într-o zi cu ger de vară.
Şi când iarnă s-a făcut
A-nceput să nu mai moară.

De atunci, a tot trecut
Foarte multe alte veri.
Iar iernile s-au făcut
Minunate primăveri.

Eminescu-i primăvară
Primăvară-nmiresmată.
Şi dacă va fi să moară
Cu flori, va fi colorată.

Eminescu-i calda vară
Din sufletele orişicui.
Oare, să îl dăm afară
Acum este, mâine nu-i?

poezie de Radu Bunei (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Radu Bunei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Aveai dreptate în privinţa lui. E un tip minunat! N-ar fi trebuit să-mi închipui că ar fi intenţionat vreodată să te îndepărteze de mine.
Maria: Aşa e, n-ar fi trebuit. Însă mă bucur că în cele din urmă ai înţeles acest lucru. Deci, sper că de acum încolo nu vor mai exista astfel de neînţelegeri între noi.
Nick: Absolut nici una, iubito! Promit. Ştii de unde veneam când am apărut la voi în navă?
Maria: N-am idee.
Nick: De la tatăl meu. Acolo m-am dus, după ce am plecat de la bordul "Vulturului".
Maria: Deci, i-ai făcut două vizite într-un interval foarte scurt.
Nick: Aşa e, însă a doua oară am ajuns acolo fără să fi avut intenţia să-l fi vizitat. A fost foarte surprins să mă vadă din nou, însă eu am fost şi mai surprins decât el, să mă trezesc acolo. Nu-mi dădeam seama cum de-am ajuns din nou în cabinetul său, atât de curând. În fine, nu despre asta vorbeam...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul

Miroase a pământ, a umed, a nori.
Mâine, primăvara va pătrunde-n oraş
Cu trăsura plină de flori,

În faţa ei se vor deschide toate uşile.
Ca să iasă din bârlogul de iarnă,
Urşii trebuie să meargă de-a buşile.

Ciutele vorbesc între ele în şoapte
Despre lupii ce cutreieră câmpul
Şi despre iezii fătaţi peste noapte.

Primăvara va veni, va pleca,
Cu altă iarbă, cu alte zăpezi,
Dar izvorul vieţii nu va seca.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinainte

din tot ce azi se ştie
din mâine ce se va
o să rămână urma
în infinit pustie
nici moartă şi nici vie

în care-o altă minte
un alt soi de-adevăr
va oglindi în sine
departe de cuvinte
adâncul dinainte

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine, sigur mă vei iubi la fel?

În seara asta eşti al meu în întregime
răsfăţându-mă cu dragostea ta
şi dulci poeme de iubire,
În seara asta magică
dragostea străluceşte în privirea ta
Dar mâine, sigur mă vei iubi la fel?

Luceferii din ai tăi ochi
vor lumina la fel îmbrăţişarea noastră
sau ceea ce simţi acum
e doar o un capriciu, o plăcere de moment,
iar mâine vei deschide uşa inimii
altei iubiri pătimaşe?

În seara asta magnifică
tăcerile grăiesc vibrând în ecouri
şi inimile noastre îşi vorbesc şi se-nţeleg.
Îţi simt vârful degetelor desenându-mi trupul
şi mă întreb dacă-i aievea sau visez,
iar mâine, în zori,, voi îmbrăţişa doar aşternutul rece?

În seara asta îmi juri că sunt unică în viaţa ta,
precum iubirea ce-o trăieşti intens întâia dată,
Dar când razele soarelui îţi vor aşterne-n cale
alte chipuri fragede, ce-ţi vor zâmbi graţioase,
ce voi însemna eu, cea veche, cea uzată?
Mâine, sigur mă vei mai iubi la fel?

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni...

Demoni de apă
Demoni de vânt
Demoni din flăcări şi din pământ
Demoni de suflet
Demoni cu gând
Demoni din ochi mereu sărutând
Demoni din mine
Demoni din tine
Demoni cu grijă aleşi din vitrine
Demoni cu aripi
Demoni de sânge
Demoni ce inima-n tine o frânge
Demoni serafici
Demoni din minţi
Demoni născuţi din ai noştrii părinţi
Demoni şi oameni
Demoni din fire
Demoni ce ştiu să lege iubire...

poezie de Vasile Zamolxeanu (31 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sau alte fleacuri

[voiculesciană]

La flacăra tristeţii în ochi veghează plânsu-mi
galop de timp tihneşte-n a clipei profunzime
şi mi se-arată demoni din fleacuri anonime
de nu mai ştiu pe unde şi când de mine însumi.
În miez de toate-a mele-i tăcere statuară
oglinda mi-e icoană, sunt propriul chip cioplit
amorurile zborul din perne îşi luară,
singurătatea-n patimi o cruce-a învelit.
Mormintele-s udate-n al amintirii chin
legate-n gâtul vremii prizoniere-s ceasuri,
ci nu există mâine în cupa mea cu vin,
fierbinţi cuvinte-acolo se scaldă fără glasuri.
Aştept uitarea care în carne mi s-a vinde
eternităţii rugă ducându-i azi merinde.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

îmi spun povestea noastră
altfel de cum o ştiu
din alte locuri
mai aproape de
Dumnezeu
ca din lăuntrul Lui.

Nu e o metaforă,
e doar un joc
despre tăcere
tot mai multă
tăcere
de departe
tot mai de departe
precum cântecul
balenei albastre.

O combinaţie de sunete,
emoţii.

Atunci când se
opreşte din cântat,
cânt eu.

poezie de Eli Gîlcescu (9 martie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenea trebuie să fi adus servicii imense omenirii. Câte războaie, câte decizii proaste, câte acţiuni nesăbuite vor fi fost evitate numai pentru că cei care ar fi trebuit să acţioneze îşi vor fi zis: ei, lasă, şi mâine este o zi, de ce atâta grabă... după care au trecut la alte activităţi banale, eventual au tras şi un pui de somn dupăamiază, azi aşa, mâine tot aşa, până ce au uitat cu totul de misiunea lor "sacră" pe acest pământ îndelung răbdător...

Mihail Mataringa (26 iunie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie, cu nesaţ, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copleşită de bunuri, răsfăţată după cântarul lumii acesteia, părea totuşi desprinsă de toate, în pragul unei cerşetorii ideale, sortită să-şi murmure sărăcia în miezul imperceptibilului. De altfel, ce ar fi putut să posede şi să rostească, de vreme ce tăcerea îi ţinea loc de suflet, iar perplexitatea - de univers? Nu aducea ea aminte de de-acele făpturi iscate din lumina lunii, despre care vorbeşte Rozanov? Cu cât te gândeai la ea, cu atât erai mai puţin înclinat s-o judeci după gusturile şi vederile timpului. Sta parcă sub povara unui blestem din alte vremi. Din fericire, însuşi farmecul ei făcea parte din revolut. Ar fi trebuit să se nască sub alte zări şi într-o altă epocă, în mijlocul landelor lui Haworth, în ceţuri şi dezolare, alături de surorile Brönte.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul "Ea nu era de aici" (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îşi duc viaţa în monotonie în fiecare zi, sunt mai mult sau mai puţin mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în existenţa lor, însă aşteaptă ca un miracol (ceva din exterior) să le schimbe viaţa. Fac aceleaşi lucruri, gândesc la fel, vorbesc la fel şi acţionează la fel. Aşteaptă ca "schimbarea" să vină din exterior, însă ei nu-şi modifică nici gândirea, nici vorbele, nici acţiunile... într-adevăr, uneori viata îi scoate din monotonia lor, însă de multe ori prin surprize neplăcute. Dacă doreşti ca "miracolele" să apară în viaţa ta, este necesar ca să îţi aduci şi aportul la asta, schimbând felul în care gândeşti, vorbeşti şi acţionezi, iar astfel să deschizi poarta prin care schimbarea poate să intre.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre domnul Manea, Lia mai ştia că este instructor şef, printre multe alte activităţi pe care dânsul le mai desfăşura în cadrul Institutului, dar nu-i cunoştea pe elevii dânsului şi nici nu deţinea amănunte despre ei. Îşi dădea însă bine seama că acei trei membrii de bază ai echipajului, care fuseseră şi examinatorii lor şi despre care mai aflase recent cum că tot ei ar fi chiar şi constructorii navei cu care vor pleca în această misiune, trebuiau să fie cu siguranţă dintre elevii domnului Manea, pe care dânsul îi pregătise şi instruise; iar ea de abia aştepta să-i cunoască.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

obloane inchise

Ce dacă scaunele stau neaşezate
şi vântul bate cu putere obloanele obosite
de atâtea zile.
Unii îşi caută disperaţi capetele,
iar alţii pierdutele idile.

Niciodată -mi-am spus- nu voi schimba păsările
Indiferent cât de aproape sau departe e gardul,
Azi sau mâine.
Îmi voi creşte liniştit grâul,
Părul meu verde cu boabe din pâine.

Aripile şi-au cântat frângerea
Zborul şi-a împletecit paşii printre nuanţele de umbră.
Clipitele s-au îmbrăţişat cu teamă;
Zdrobirea mă strânge din toate părţile:
E tributul adus de strugure devenind zeamă.

Mă sting!
mi-au zdrobit genunchii de ceară,
şi-am îngenuncheat în faţa luminii.

Unii şi-au regăsit idilele,
Alţii şi-au aşezat scaunele.
De atâtea zile
vântul bate cu putere,
Dar obloanele capetelor sunt închise….

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!