Evadare din Rai
Plânge menorah cu lacrimi de ceară fugiți din Lumină cu pietre de moară legate la glezne în funii forjate de mâini sărutate cu buze rujate de Sorți invazive pierdute în fugă prin verbe latente ce încă-și conjugă trecutul la timpul prezent într-o joacă de-a teama c-or ajunge să se complacă în bezna ce-și sapă ecou peste toate prinzându-i în plasă cu aripi taiate.
Mi-e jale de iarba ce-nvie pe câmpuri arate de pluguri căzute-ntre rânduri pictate de-o mână ușor tremurândă ce albul cu tușe de mov îl confundă și-ncearcă s-ascundă ieșirea-n decor c-o gamă de maci înșirați incolor pe pânza abstractă a vechiului Noi departe de Tine împărțindu-mă-n foi ce zboară nescrise peste coclauri și frunții-inventându-i cunună de lauri.
Născuți de o Geea cucerită din vorbe de-un chipeș Uranus și-un cor de teorbe, scindați din plămadă ne pierdem prin ceruri uitând să răspundem pe rând la apeluri făcute de Cel ce a pus punct Luminii și virgulă-n Haos și lut rădăcinii Copacului Vieții ce ne-atârnă pe ramuri pe Noi, rătăciții, ce stăm pe la geamuri strigându-ne nume inventate ad-hoc și mituind Timpul să rămână în loc.
O boare de-octombrie parfumat cu verbină incită la versuri muiate-n toxină, turnate în vene din eprubete de patru țigănci ce murmură bete descântece vechi de dor și iubire și toarnă în flăcări, râzând în neștire, un țipăt virgin și o coapsă de înger ce face pereche c-o tijă de sânger iar fumul e leacul de suflet albastru ținut sub sechestru de preot sihastru.
Imuni la descântec dar absolviți de blesteme rostite cu patos de draci cu edeme, răscolim purgatoriul în furci caudine să ne-aflăm avatarul ascuns în ruine lăsându-ne urme adânc în cenușă, ningând cu fulgi mari din tocuri de ușă, trântită de vântul ce cântă la harpă un vechi cântecel pentru Eva cea stearpă ce-l caută-n taină pe-Adam să-l învie cu-o coastă pe tavă și lacrimi o mie.
poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre lumină
- poezii despre îngeri
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre virginitate
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Glossă pentru altarul iubirii
În sălbatică iubire,
În altar de versuri line,
Peste culmi îndepărtate,
Trece zvon de libertate.
Timpuri vechi și noi se-arată,
Toți avem o crudă soartă.
Coasa morții strălucește,
Iarba peste trupuri crește...
În sălbatică iubire,
Trec în goană nopți și zile,
În tic-tacul vieții noastre,
Se clădesc vise frumoase.
Flori de mirt, poveri și vise,
Multe amintiri nescrise...
Un caleidoscop și pace.
Timpu-n noi lumina-și toarce.
În altar de versuri line
Cufere cu temeri pline,
Timpi de sticlă, timpi de gheață,
Lacrimă picând pe față,
Goana spre stihii străine
În speranța de mai bine.
Stele strălucind de doruri,
Neodihnă și omoruri...
Peste culmi îndepărtate
Vuiesc clopote de moarte,
Se ascund în veșnicie
Lacrimă și poezie...
Un vulcan mocnește-n suflet,
Se aude-al morții urlet,
Plâns, chemări... Dar neclintite
Stau aducerile-aminte...
Trece zvon de libertate
Prin livezi, prin timp, prin noapte...
Trec secunde prinse-n zale,
Iele-n suflet, cu marame,
Trec bătute-n pietre scumpe
Amazoane... Prind în crumpe
Timpii altor generații
Peste care se revarsă
Aur de solare ere,
La venirea lor acasă.
Timpuri noi și vechi se-arată...
Timpi sfredelitori în soartă
Scormonesc după uitare
Și se pierd, se pierd în zare!
Îngeri albi, lumină blândă
Ce mângâietor ascultă
Plânsul în zadar și jale
Vor să semene-n amnare...
Toți avem o crudă soartă!
Triști, în bărbile de vată,
Își ascund bătrânii-n lacrimi
Mănăstirile de patimi.
Amăgiri și vise, teamă,
Dor de tată, dor de mamă,
Ne-mplinire, suferință,
Taină, drum de pocăință...
Coasa morții strălucește...
Cumpănă, ne osândește
La tăceri și nemurire,
La promisa fericire...
Cruci la tâmple, cruci pe câmpuri,
Cruci în noapte și-n adâncuri,
Pomenire,-apoi uitare...
Și tăcerea din osoare.
Iarba peste trupuri crește...
Iată, părul îmi albește,
Ca o pasăre de ceară
Trece timpul, trece iară,
Mă ascund în nemurire
Și cu lacrimi în privire
Mă despart de lutul care
Îl cunoașteți fiecare.
Iarba peste trupuri crește,
Coasa morții strălucește,
Toți avem o crudă soartă!
Timpuri vechi și noi se-arată.
Trece zvon de libertate
Peste culmi îndepărtate,
În altar de versuri line,
În sălbatică iubire...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre tăcere
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre frică
- poezii despre dor
Lumină din Rai
Lumină din Rai prin gânduri uitate
Și oameni cuprinși de-ale vieții păcate,
Tu, Tată Ceresc, nesfârșită iubire
Azi mângâi un suflet c-o dulce privire...
De-ar fi să spăl Doamne picioarele Tale
Asemeni Mariei sa capăt iertare...
Copilul de-altădată să te găsească iar,
Prin întuneric veșnic, te caut în zadar...
Cuvintele mele sunt reci și deșarte
Dar Tu, c-o mângâiere ce-mi cade peste pleoape
Mă ierți mereu Părinte și nu cunoști mânia
Când eu păcătuind, tot caut veșnicia.
N-am meritat o clipă, un strop de fericire,
Dar totuși l-am avut prin Sfânta Ta iubire,
Și mi-ai mai dat un înger... dar eu l-am izgonit
Cu-aceleași gânduri false din suflet ponegrit.
Lumină din Rai coboară peste noi
S-aducă iar căință, să vindece nevoi,
Atât că n-o vedem si ne pare în van
Dar ea e tot acolo, in fiecare an.
Fecioară adorată, din pântecele Tău
Se naște-Nvățătorul biruitor de rău
Se naște din iubire, din lacrimi ca de ploi
Și-ți mulțumim iar TATĂ, că ai grija de noi!
poezie de Andreea Palasescu (august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iertare, poezii despre întuneric, poezii despre uitare, poezii despre tată, poezii despre suflet sau poezii despre sfinți
Mie dor de-acasă...
Mi-e dor de iarba crudă, din poteci,
Pe care mi-am pășit copilăria,
De iernile sălbatice... și reci,
De crângu'-n care cântă ciocărlia.
Mi-e dor de tine mamă... și de voi,
Mi-e dor de teiul frunzărind în geamuri,
De lacrima căzută... dintre ploi,
Mi-e dor de vânt, de umbre și de ramuri.
Mie dor de teama sărăciei crunte
De care am fugit așa departe,
Azi, piatra ei, s-a transformat in munte,
Stă mamă, între noi... și ne desparte.
Aici, departe, mamă, sângerez...
Mi-e sufletul... arzândă vâlvătaie
N-am timp, în noapte, nici să mai visez,
În zi, n-am timp să mai ascult o ploaie.
Aici, singurătatea-i peste tot,
Mă strâng nespus cătușele tăcerii,
Am obosit... și mamă, nu mai pot
O stavilă și-un frâu să-i pun durerii.
Mi-e dor de-acasă, mamă... tare dor,
De pâinea care sta cu noi, la masă,
Mușcata înflorită, din pridvor...
Mi-e tare dor, mi-e dor... mi-e dor de-acasă.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ploaie, poezii despre cătușe, poezii despre visare, poezii despre tei sau poezii despre sărăcie
Hai, mamă, te-aștept în poemul ce moare...
Hai, plânge-mă, mamă, dezleagă-mi blesteme, aruncă-mi o scară să urc pân' la tine, pământu-i o plagă cu triste poeme și-abia de mai poate să care suspine.
Eu nu mai am lacrimi și iadul mă paște, e-aici la intrare și marea nu poate să stingă nici focul când moartea mai naște un pui de satană ce-mi suge norocul.
Trimite-mi scrisoare, de-un înger mai este dispus să coboare să-mi bată la ușă, sunt singură, mamă, și tare mă doare că versul îmi este doar fum și cenușă.
Femeia ce-o știi, că spărgea stânca-n patru, călcând peste munți ca pe verdea câmpie, e-acum doar o umbră-ntr-o lojă de teatru, ce-ascultă ca surzii și ca orbii scrie...
Mă bântuie moartea și-adulmecă noaptea în care mă lupt pentru-n strop de lumină, dar nu mai e, mamă, nici loc pentru stele și luna aruncă doar flăcări de vină.
Curg lacrimi din ceruri, pustiul ne-mbracă în doliu și morții ne pleacă tot singuri, noi stăm zgribuliți sub al iernii lințoliu și bem dezolanța și lacrimi din linguri
De lut cu inscrpții de iaduri și moarte... hai, mamă, și ia-mă și du-mă departe, acolo pe unde mai e încă soare și viața nu râde, dar nici nu mai doare...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre iad, poezii despre foc, poezii despre vinovăție sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
O sută...
O sută de zile am dat acatiste să spăl mângâierea din pielea smintită
De lipsa-ți acută din albe batiste ce leagă o rană țipând obosită.
Adun răsărituri ce-amenință vise cu mere-altoite de fulger nebun
Scăpat din ospiciu și trimis, pare-mi-se, de-o sută de îngeri și-un Zeus imun.
Plâng tălpile goale scăldate în rouă strivind nesăruturi pierdute de-o vară
Prin câmpuri de maci disecate în două de-o sută de pasi cu mulaje de ceară.
O sută de cuie bătute în palmă cu sete acerbă de iubit înșelat
Pictează stigmatul cu o tușă calmă urându-mi o moarte fără păcat.
Înfipți în retina albastră de tine o sută de fluturi își pierd din culoare
Drogați cu tămâie și fum de stamine se-aruncă din ceruri să-nvețe să zboare.
O sută de nopți luminate de Lună se-ngână în taină cu reci dimineți,
Te chem azi, iubite, cu inima-n mână și cer de la zei înc-o sută de vieți.
poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre rouă sau poezii despre prezent
* * *
mulțumesc
cu umilință și iubire creștină
pentru tulburătoarele comentarii făcute poemelor mele...
aseară, măicuța mea m-a întrebat
-maică, tu de ce nu ești în USR.... scrii, scrii, nu dormi deloc
-în primul rând nu am făcut cerere, în al doilea rând nu m-a băgat, dintre ei, nimeni în seamă, ce să facă cu un poet rebel... eu scriu să pot respira, scriu în primul rând pentru Dumnezeu...
''rătăceam în necuprinsul zărilor
ploaia îmi spălase ultimii pași
venisem din lutul milenar pe o rază de suflet
cu aripi de cer să zidesc o lume
din lacrimi și cuvinte
vroiam să-Ți vorbesc în ecou murmurat
pe câmpuri de maci
visam o punte din culorile iubirii
să o arunc peste abisuri de suflet
să urc, să urc la Tine
în strigât de lumină
să piară eternitatea pe trupul Tău
în șoapta unei lacrimi''
apoi scriu pentru mine iar dacă plac cuiva versurile mele, sunt fericit,
i-am răspuns...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre trup și suflet, poezii despre somn sau poezii despre prăpăstii
Un strop de nebunie într-o lume lucidă
Un strop de mister într-o piesă de teatru
Intrigă un public sătul de normal
Născând o poveste tăiată în patru
De-o mână de oameni pierduți în banal.
Un strop de culoare pe-o pânză alb-negru
Deșiră simptome de suflet hazliu
Tratat de-amnezie de-un medic integru
Cu aripi de înger și nimbul pustiu.
Un strop de magie între ritmuri binare
Scăpată din mâneci de iluzionisti
Trezește la viață o lume. Și-mi pare
Că râdem forțat sub măști de mimi triști.
Un strop de prezent ce se eternizează
Între pereții opaci ai clepsidrei
Ne-ndeamnă la pace și catalizează
Reacții în lanț ce rup capul Hydrei.
Un strop de lumină în beznele minții
Redusă la puncte și virgule-nguste
Pictează în roșu hotarul cu sfinții
Pribegi între Rai și iaduri auguste.
Un strop de iubire pe buze încinse
Sorbind necuvinte - grimasă rigidă
Dezleagă potopul prin vene convinse
De-un strop de nebunie într-o lume lucidă.
poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre teatru, poezii despre roșu sau poezii despre ritm
S-a scris...
S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
Să plece iar la infinit, poeți
Și ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieții.
Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Și parcă-i pandemie peste vieți...
De-un timp au prins poeții noștri aripi
Și s-au retras în infinit, asceți.
A plâns cuvântul... Jale și tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieții a pierit.
Au curs din noi metafore și verbe,
Am tot cinstit în scris poeți-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.
Și îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârșit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.
Poate că și acolo sunt tablete,
Îngeri-poeți și îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineața,
Poeme de lumină și ninsori.
Să-mparți din Ceruri harul tău, poete!
Să ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morții ham.
Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.
Să-mparți din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeții ce-au rămas aici
Și tolerant, dezastrele să spulberi,
Căci noi suntem prea simpli și prea mici.
Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine să urcăm spre veșnicie,
Poeți-opaiț ce-n cupa vremii ard...
dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veșnică. Domnul să îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime
Glossa ploilor de toamnă
De-azi noapte plouă liniștit...
Bate ploaie mocănească,
Frunze bat la geam șoptit,
Timpuri vechi m-așteaptă-acasă.
Râu de lacrimi șipotind,
Dans de ramuri, plâns și teamă
A gutuie mirosind...
Vii din nou, iubită toamnă!
De-azi noapte plouă liniștit...
Și-n noi lumina se ascunde...
Toamna-n tufișuri s-a pitit
Și bat la geamuri ramuri ude.
Altele-n viață scormonesc,
În a-ntunericului plasă.
Eu, ca un prunc mă rătăcesc
Și nu știu unde sunt acasă.
Bate ploaie mocănească,
Zboară-n vaiete de vânt
Frunza cu lucirea arsă,
Peste pietre de mormânt.
Cad grei stropi pe caldarâmul
Gri și-n nenutite ploi,
Plânge-n liniște românul...
Plânge lacrima din noi.
Frunze bat la geam șoptit
O aleasă sindrofie...
Ploi de versuri s-au ivit
Pe o coală de hârtie.
Dorm cuvinte-n palma mea
Un surâs de trandafir,
Cad petale de peltea
Peste frunțile cu mir.
Timpuri vechi m-așteaptă-acasă,
Azi sunt tot mai obosit,
Amitirea, ca o mască,
Timpul vieții mi-a cernit.
Merg cuvintele în șiruri,
Cartea vieții s-a deschis,
Bate vântul frunza triluri...
Viața este doar un vis.
Râu de lacrimi șipotind,
Râu de verbe și de temeri,
Ne trezim îmbătrânind,
Râu de plângeri printre semeni.
Bate inimă de clopot,
Toamna-n noi s-a deșteptat,
Trec secundele în ropot
Peste ceru-ndoliat.
Dans de ramuri, plâns și teamă,
Chipuri triste, umeri goi,
Doar o cruce de aramă
Și-o mulțime de nevoi.
Fruze,-n verbe clătinate,
Ploi de vis în călimară,
Toamnă dincolo de moarte,
Toamnă-n noi, toamnă-n afară.
A gutuie mirosind,
Toamna o fecioară-n gri,
Se aude iar foșnind...
În papucii aurii,
Trece-n grabă pe cărări...
Stau bătrânii la fereastră,
Plâng, cu gândul, uneori,
La întoarcerea acasă.
Vi din nou iubită toamnă...
S-a răcit cafeaua-n ceașcă!
Pe sub muguri de aramă
Trece iute o caleașcă.
Fragezi pași troznesc pe stradă...
Picuri duși pe umeri dragi...
Se aude o baladă,
Plânge ramură de fagi.
Vi din nou iubită toamnă,
A gutuie mirosind,
Dans de ramuri, plâns și teamă,
Râu de lacrimi șipotind.
Timpuri vechi m-așteaptă-acasă,
Frunze bat la geam șoptit,
Bate ploaie mocănească...
De-azi noapte, plouă liniștit.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre hârtie sau poezii despre frunze
Eva
Orologiul bate-n taină, gânduri rătăcesc în noapte,
Albul norilor îmbracă, floarea de salcâm în șoapte
Curg din ochii tai agale, raze de surâs și soare
Trupul îmbrăcat în valuri, vise cu miros de mare.
Îmi lipsești.
Mi-e dor de tine și mi-e dor să mă privesc
În oglina unui suflet unde-n umbră strălucesc
Amintiri și-o nebunie legănată ca un prunc
În adâncul de păcate cu al lor ecou prelung.
Orologiul bate-n taină, timpul îngroapă trecutul
Aripile cern tăcerea, străbătând domol văzduhul.
Doar imaginea iubirii, așezată-n rama veche
Își anină versul cald, ca o șoaptă la ureche.
Somnul poartă umbra mea, dormi ușor pe-o adiere
Iarba crudă-ți udă pielea într-o dulce mângâiere
Roua picură pe buze, vântul prinde-ntr-o șuviță
O atingere firavă, cu miros de lămâiță.
Îmi lipsești.
Și-ți cer în gânduri, când revii s-aduci cu tine
Asfințit de dor și vara prinsă-n zilele senine
Să călătorim în viață, prin tăcerea din abis.
Te-am dorit.
Cum Eva-n taină dorea fructul interzis.
poezie de Andreea Palasescu (23 august 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe sau poezii despre urechi
Amândoi
Dă-mi viață să-nvăț să trăiesc,
Dă-mi lacrimi și zâmbet, să-nvăț să iubesc
Trezește în mine o altă ființă,
Și fă să se nască din suflet dorință...
Greșește-mi și cere-mi iertare,
Dă-mi roua din zori și-o dulce chemare,
Cuprinde-mă-n brațe, condu-mă-n abis
Dă-mi stele aprinse și veșnicul vis.
Dă-mi forță să trec prin foc și prin ploi,
Încrede-te-n mine, încrede-te-n noi
Fii înger al nopții, lumină din Rai!
Blândețea senină din dulcele-ți grai.
Destramă tu, zidul durerii
Dezleagă misterul vechi al tăcerii
Dă-mi șansa să sper, oprește-te-n loc
Să fim iar copii - sa fie un joc!
Oprește tu, dorul ce-n suflet se-adună
Dă-mi parte din tine, să fim împreună.
Mi-e teamă de frigul din sufletul meu
Când focul iubirii se-aprinde cu greu.
Să facem lumină din cer să se nască,
Și dragostea noastră de-apururi să crească.
Dă-mi ropot din lacrimi, culese din ploi.
Și astfel iubirea va fi pentru noi.
poezie de Andreea Palasescu (19 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet
Mi-e dor!
Mi-e dor de casa în care am lăsat
Copilăria, ce mult m-a fermecat,
Cu jocuri minunate și împliniri
Acum, le simt departe, biete amintiri...
Mi-e dor de seara ce-n taină ascundea
Fără cuvinte; noi doi și dragostea
Mi-e dor s-ascult în șoaptă, la infinit
Un cântec ce-altă dată, mi l-ai dăruit.
Mi-e dor o clipă să mai apar hoinar,
C-o minge-n mână și nuci în buzunar
Să mă aștepți în poartă, iar eu să-ți spun,
In mare grabă, ce timbre mai adun.
Mi-e dor de tine, mi-e atât de dor
Și-aș vrea ca timpul să-l întorc din zbor!
Mi-e dor de seara cu tei înfloriți,
Mi-e dor de seara primelor dorinți.
poezie de Stefan Băiatu (22 aprilie 2002)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre muzică, poezii despre jocuri, poezii despre infinit sau poezii despre flori
Născuți împreună, zvârliți separat
Pe drumul ce duce din cer spre păcat
Născuți împreună, zvârliți separat,
Mijește o clipă de-un pur început,
Din sfânta iubire și-un vis absolut.
Pe-o mână de fapte, deloc întâmplare,
Născuți împreună, zvârliți ancolare,
La porți de iubire cu vorbe uitate
Renaștem speranțe și-amintiri invocate.
Din mantii de-atingeri pe-un zvon de sărut,
Născuți împreună, zvârliți prin tribut,
Sorbim cu plăcere din lapte și miere
Și-nvingem amarul, reprobat de vedere.
Pe cerul speranței din inimă'n gând,
Născuți împreună, zvârliți tremurând,
Ne ținem suflarea și ochii-i închidem
S-aprindem scântei, amnare de riduri.
Din mine, din tine, din noi mai apoi,
Născuți împreună, zvârliți de nevoi,
Răsfrângem durerea și-o naștem splendoare
Când inima cere, și-i mintea ponoare.
Reziduri de doruri, blocați în destin,
Născuți împreună, zvârliți clandestin,
Tratate pe-o viață, cu scriere nouă
Compuși din acorduri în inimi de rouă.
Născuți împreună, zvârliți separat,
Pe-un capăt de timp și-un liman nesperat,
Din aripi de flutur' și-un gând feerie
Cu suflet pe suflet îmi bat boazerie.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre naștere, poezii despre început sau poezii despre sărut
Pe Cel ce ne-a făcut
Din stihuri și din versuri, din dragoste de lume
Din aluaturi moi și tot soiul de hume
Ne-ai încropit din univers, ne-ai zămislit din mare
O viață dulce Tu ne-ai dat, c-o singură suflare.
Din poezie și iubire, din dor de om și duh
Din norii albi, din Lună plină, din soare și văzduh
Te-ai coborât în fiecare, cu glas smerit și blând
Cu sfânta-Ți adiere pură golul din noi umplând.
Și am uitat de noi și am uitat de Tine
Ne-am îmbătat cu patimi, cu lacrimi și suspine
Ne-am smuls din inimi, din gânduri și din suflet
Un murmur preaînalt, cel mai gingaș răsunet.
Pierduți, târâți în jos, cu totul lepădați
De sinele din noi și de căderi trădați
Ne-ntoarcem, în sfârșit, mereu la început
Ca să-L putem pricepe pe Cel ce ne-a făcut.
poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare sau poezii despre superlative
Hibernală
Se-așază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă așteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ține pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă șocantă.
Văd râuri albastre prin văi de oțel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.
Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n brațe încă o dată!
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre zăpadă, poezii despre văi sau poezii despre trenuri
Dezbrăcat în fața muzei
Ne acoperim timid privirea,
Ca ochii să nu se privească,
C-ar putea aprinde nemurirea,
Și inimile să se îndrăgostească.
Te-am condus cu grijă prin ruine,
Prezentând totul ca pe o poveste,
Fără să știi că te plimbi prin mine,
Și tu cu tocuri călcai peste.
Ca un arhitect vorbeai,
Mângâind columnele rămase,
Și făr' să vrei le reparai,
Le făceai din nou frumoase.
Sunt un haos, un dezastru,
Ți se v-a spune cu nesimțire,
Dar în ochi tu mi-ai pus albastru,
Când i-ai înghețat cu a ta privire.
Sau poate-i doar un vis,
Dorința-mi e să nu mă mai trezesc,
Aș face acest compromis,
Ca să pot doar să te privesc.
Ce perversă-i fericirea,
Ne vrea cuminți să stăm,
Dar ca să-și îndeplinească menirea,
Regulile trebuie să le încălcăm.
Sau poate-i doar destinul,
Care ne-a adus în față,
Prezentându-ne tot chinul,
Ca să înțelegem cuvântul "viață".
Mi-ai alergat până în versuri,
Și pe foi mi-ai picurat cerneală,
Mi-ai înnodat ale vieții înțelesuri
Și ai devenit muză intr-o seară.
Acum e timpul să rămâi,
Să faci ce vrei din mine,
Sunt soldatul cel din linia întâi,
Ce fără scut te vrea pe tine.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare sau poezii despre pantofi cu toc
Când viața...
Când viața mi te-mparte cu vântul sau cu ploaia, iar lacrimile mele vor năpădi-n asalt
Atunci să știi, iubite, că nu-mi ajunge viața să-nving a mele gânduri ce-s pietre de bazalt.
Mă prăbușesc sub timpul ce vântură vremelnic și trece peste noi și nu se vrea opri,
Speranță-mi este visul ce-l port de-o veșnicie și-mi dă puterea-n suflet de-a tace și-a iubi.
Ferestre se deschid și pârguie-n cer luna și scapără în raze și-n lungi săgeți de-argint,
Timidă, noaptea-n pernă se-ascunde printre stele, ne-nvăluie-n misterul blestemului alint.
Împart curând nectarul sorbit cu-atâta patos între hingherii sorții și vremea de apoi
Și fur din taina clipei și dau virtuți iubirii să-nfrunte orice-obstacol și zbuciumul din noi.
Pășind sfioși în ziuă, în freamăt de lumină, ne-mpiedicăm sărutul în ciotul de-nceput,
Îmbrățișați, ne pierdem în calmul dintre valuri a mării de iubire ce macină tăcut.
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Mă pierd în tăceri!
Caut, și numai stiu ce!
Mă ninge prin gânduri,
Pe plete, pe umerii goi!
Mă-ncearcă un gând,
O lacrimă tristă arzând,
Un dor, și ce dor,
Tot mai nebun!
Să plec, să rămân,
Să las totul în urmă!
Pe urmele mele se-aștern
Zăpezi în troiene!
Vântul îmi suflă prin vene,
Timpul îmi cerne vise,
Și visele-s fără de tine.
Mă-neacă ceața și lacrima!
Lacrimi din timpuri pierdute,
Curg pe obraji fără nume,
Le-aș alunga, le-aș șterge,
Dar Eu cu ce aș rămâne!
Cu iarna și gheața,
Cu frigul și tremurul
Din inimile noastre,
Cu vremea, cu timpul!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre păr sau poezii despre ninsoare
Iarba
Iarba verde, iarba grasă
Crește - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou crește - mai frumoasă.
Privesc crucile-nnegrite
Și mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrănește
Și ce-i, Doamne, viața noastră?
Joc stupid de-a baba-oarba
Pân din noi va crește iarba.
Suflă vântul
vârfuri sună
Greierii prin fân adastă
.
Se duc zile, nopți cu lună
Ce mister e viața noastră?
Joc stupid de-a baba-oarba
Pân din noi va crește iarba.
Trudă zilnică, sudoare
Viață de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viața noastră?
Joc stupid de-a baba-oarba
Pân din noi va crește iarba.
Tainice iubiri și teamă
Zbor își iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă
Și-atunci, ce e viața noastră?
Joc stupid de-a baba-oarba
Pân din noi va crește iarba.
Se duc veacuri în neștire
Nasc speranțe-n lumea vastă -
E-un suiș spre coborâre
Deci, ce este viața noastră?
Joc stupid de-a baba-oarba
Pân din noi va crește iarba.
Iarba verde crește deasă
Peste trup peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă
Căci aceasta-i viața noastră:
Joc stupid de-a baba-oarba
Pân din toți va crește iarba
Pân iubita va fi baba
Până baba va fi iarba.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde sau poezii despre prostie
Odihnă veșnică!
Odihnă veșnică în ceruri!
Puterea de-a se înălța
Lumină spre cereasca taină!
Dă-i Doamne, dreaptă, calea Ta!
Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenușă
Aici, în patima lumească.
Aici e doliu, plâns și jale,
Aici e-o cruce, un mormânt,
Acolo-mpărăteasca zare
Ți se deschide, suflet blând...
Aici e-un nume scris pe cruce,
Acolo-s legile cerești,
Acolo poți plăti prin fapte
Deșertăciunile lumești.
Priviți! Cu toți lăsați în urmă
Un drum de împietrite căi...
Și calea vieții se oprește...
Ca mâine-i vom urma și noi!
Începe-o altă veșnicie!
Deșertăciuni s-or spulbera...
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa toți ne-o vom afla.
Odihnă veșnică în ceruri,
Tu, OM, ce ieri te-am cunoscut!
Eternă pace și lumină!
Suflet de aur, trup de lut...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre plată, poezii despre pace sau poezii despre odihnă