Sunetul seminţelor sparte

acel bună dimineaţa ce împlineşte,
două fiinţe
strivesc bobul întreg
pus între ele
la copt,
vibrează atunci când se-ntâmplă,
înainte de paharul cu apă,
trupului lipsit de control să dospească
nu cu trei sute de mii de metri ai luminii
pe secundă, ci cu viteza iubirii,
în sensul mâinilor mele
electrizează părul,
mereu îmi zici să n-o fac
şi eu îmi spun: doar azi nu te ascult,
azi voi închide gura celor care spun să
uităm de miezul magnetic,
mistreţul cu colţi de argint ce aleargă prin vene,
rănit de săgeata unei nopţi fără stele,
luna în creştere
în fiecare femeie porneşte mareea,
iau placa să prind dâra de spumă
pe sânii umflaţi prin simpatie de scoarţa terestră,
dorinţa transformă slăbiciunea
într-un orgasm firesc, implacabil
la ce porunceşte natura când vrea
să audă
sunetul seminţelor sparte...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vă spun vouă

Am să vă spun vouă,
celor care nu respiraţi,
dar atrageţi trecerea timpului,
lăsaţi-vă trupul chezaş pentru găzduirea presimţirilor,
profeţiilor şi fluidelor destine,
părăsiţi-vă gândurile la marginea oamenilor,
cei care încep acolo unde vă sfârşiţi voi;
ridicaţi-vă prin pădurile de fiinţe,
prin munţii trăirilor,
voi, cei care împietriţi sunteţi şi nu urmaţi aerul,
apa sau curgerea amintirilor;
închinaţi-vă în catedralele din sângele versurilor,
deschideţi uşi în voi la fiecare bătaie a duhului
care vrea să intre prin gura voastră inexactă şi
vrea să formeze ochi, inimă, vintre, plămâni.

Am să vă spun vouă, lucrurilor şi nelucrurilor,
celor care aşteptaţi îngânduraţi în gândurile mele,
neîncrezători în moartea voastră,
ridicaţi-vă şi iubiţi.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viteza a treia

Eu nu mă iscodisem ce este lumina.
De fapt, nici nu ştiam că există.
La fel a fost cu Dumnezeeu:
Când m-am întrebat ce-o fi,
S-a cam supărat pe mine,
Îndepărtându-se cu viteza luminii
La pătrat.
Atunci, l-am conceput ca pe un triunghi,
Întrucât mai zăream
Numai două linii paralele,
Îndepărtându-se asimptotic
Spre una singură.
Asta m-a făcut să cred că Dumnezeu
E un punct...
Fix atunci
N-a mai fost.
Cu iubirea am păţit la fel:
Când m-a simţit iubind, şi-a luat zborul
Din stomacul meu, ca nişte fluturi,
Gonind cu viteza luminii
La cub.
Dumnezeu, cu viteza Lui,
A creat lumea cu două viteze:
Viteza luminii
Şi viteza iubirii.
Dar cea mai mare dintre toate
E
Viteza iubirii!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii ştiu că avem nevoie de ei!...

barbaţii ştiu că avem nevoie de ei
se lasă amagiţi de trupul rotund al luminii
ca un soare cu limbile unei cobre
ivite între sânii imaginaţiei noastre

bărbaţii ştiu că nu avem nevoie de ei
atunci când încearcă să ne explice
rostul extragerii rădăcinii pătrate
din plânsul care ne curge prin vene

atunci când bărbatul, femeia
uită să facă din tine un idol
bărbate...
femeie...
ce faci?

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistreţul cu colţi de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş (1945)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenire

Uneori gândurile o iau razna spre pădurile din poveştile cu codri de argint.
Alerg să le prind din urmă dar pădurea deasă şi virgină îmi râde în nas
Tu chiar crezi că poţi reveni la umanul din tine fără să daunezi grav
sănătăţii celor ce aleargă să schimbe argintul meu în preţioasa zgură a facerii?
Mă întreabă un brad înalt scrijelindu-mi conştiinţa cu mii de ace argintii.
Eu nu spun nimic, nu mai cred în nimic, vreau doar să nu rămân fără gânduri.
Ce ar măcina creierul meu în restul timpului din clepsidră dacă ele,
gândurile, nu ar reveni în nisipul timpului.
S-ar lăsa să cadă fir cu fir, prin gaura cheii de la uşa blindată a marii treceri dincolo de zgura facerii.
Ar umple paharul cu iluzii, clipă cu clipă, pentru ca atunci când e plin să ni se toarne pe gât.
Dacă nu alunecă, ni se dau şi câteva lacrimi să înmuiem durerile din gâtlejul clepsidrei.
Aşa se poate reveni din nou la viaţă şi iar contăm, fir cu fir, clipă cu clipă
Revenire după revenire în aceaşi pădure de argint unde eu
alerg să prind gândurile din urmă, dar ele, gândurile nu se lasă prinse.
O iau razna prin hăţişurile vremii de apoi unde revenirea nu mai e la ea acasă.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seducţia este legată de magie sau alchimie, care creează un fel de relaţie socială între două fiinţe, între un bărbat şi o femeie, între doi bărbaţi, între două femei sau între un adult şi un copil. Seducţia este întotdeauna acea dorinţă extraordinară de a pătrunde în fantasmele unei persoane. Fiecare are ceva de spus privitor la acest subiect: nu există legi, reguli, nimic scris. Aerul, privirea spun totul... Când lucrez, privesc lumea ca un bărbat, nu ca un designer. Vreau să seduc şi îi dau mijloacele prin care să seducă. Seducţia înseamnă putere. Hainele sunt o expresie a libertăţii corpului. Înainte, totul se ascundea. Acum se vede mai bine imperfecţiunea umană. Deoarece perfecţiunea nu înseamnă, neapărat, seducţie. Seducţia este descoperirea detaliilor interioare.

citat din Emanuel Ungaro
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă gustă

Mă gustă! iubito, în noapte,
Sclipirea din ochi ţi-o doresc,
Mi-e dor... de buzele-ţi coapte,
Ce-n şoaptă îmi spun"te iubesc".

Mă gustă! când luna se culcă
Şi nu ne mai poate trăda,
Pe mine, năvalnic, te urcă,
Eu nu pot să spun decât... da.

Mă gustă! şi soarbe-mi nectarul,
Putere să-mi dai şi extaz,
Cu vin e pe masă paharul
Şi tu... roşie-arzând în obraz.

Mă gustă! şi pierde-mă-n tine,
Luceferi când bat în fereastră
Şi-atinge-mă doar cu suspine,
În clipa ce e doar a noastră.

Mă gustă! când soarele curge
Si curgem, iubito... şi noi,
În braţe adânc te voi strânge,
Topindu-mă pe sânii tăi goi.

Mă gustă! şi dă-mi-te toată,
E ora amorului sfânt,
Un semn şi-o mai facem odată,
Privirea mereu... ţi-o ascult.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia acum

Rănit la piept de crivăţul câinesc,
Ce-mi bandajează rănile cu luna,
Abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Şi rănile mereu mă vor durea,
Slăvind întîmpinarea ta târzie
Şi-abia acum îţi spun "iubita mea",
Când nici nu-ţi ştiu adresa spre a-ţi scrie.

Deodată, apa lumii te-a-nghiţit,
Deodată am rămas rănit de crivăţ,
Gesticulând spre minus infinit
Şi construind delicte împotrivă-ţi

Atunci când totul se-ntâmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele şi luna,
Şi-abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Deodată ce spun eu şi ce spui tu
Sunt două îngheţate limbi străine
Şi la hotarul dintre da şi nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: De unde vine suferinţa?
A. M: Cauza oricărei suferinţe se ascunde în dorinţă. Ne dorim fiinţe, lucruri, apoi odată dobândite ne ataşăm făcându-le ale noastre şi atunci când le pierdem suferim. La fel de mult suferim când dorim, tânjim şi nu obţinem. Iluzia de a fi despărţit de obiectul dorinţei creează suferinţa. Când vedem că "eu"-l care ne transformă într-un obiect conceptual numit "om=persoană" este fals, atunci dispare şi dorinţa şi odată cu ea întreg alaiul suferinţei. Suferinţa nu-i nimic altceva decât şatra de bocitoare a persoanei. Persoana se crede matură, validă/autentică doar prin suferinţă. Ataşamentul şi dorinţa sunt rădăcina suferinţei!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar trist...

Când îţi spun că te iubesc,
Simt, am aripi şi plutesc,
Nepăsarea ţi-e izvorul
Care vrea să-mi frângă zborul.

Dacă-ţi spun că vin la tine,
Faci nazuri că nu-ţi convine,
Însă te usucă dorul
Care vrea să-mi frângă zborul.

Când îţi spun că fantezia
Îmi provoacă poezia,
Zici că muza mi-e zăporul
Care-mi potoleşte zborul.

Dacă-ţi spun că fără tine
Nu pot trăi nici trei zile,
Văzul mi-l umbreşti cu norul
Care-mi întunecă zborul.

Când îţi spun că sunt doar trist
Şi că degeaba insist,
Dezlegi drum, ispititorul,
Către tine să-mi iau zborul.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de rouă

E părul meu un val plin de candoare
Parfumul lui m-adoarme ca pe o floare
Pe buze-mi ard trei picături de rouă
Sărutul tău le-a atinge doar pe două…

Când printre gene îmi mai joacă luna
Mai zburd desculţă şi te-ating întruna
Din val cu val vor răsări în noapte
Atingeri pline de prea multe şoapte

Renasc din alge pline de iubire
Săruturi dulci uitate-n amorţire
Pe buze-mi stau trei picături de rouă
Iar gura ta le-atinge doar pe două

Doi paşi de dans, curată nebunie
Răsună-n noapte… dulce feerie!
Prin părul meu eşti vânt doar pentr-o zi
Iar pentr-o viaţă suflet îmi vei fi

Pe buze-mi ard trei picături de rouă,
Sărutul tău le soarbe doar pe două…
Iar cea ramasă - noapte va zâmbi
Pe-aripi de timp mereu te va iubi
Pe buze-mi ard trei picaturi de rouă,
Săruţi doar una...şi apoi, doar două…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul Iubirii

Atât lumina cât şi umbra sunt dansul Iubirii,
Iubirea nu are cauză;
Este iubirea astrală a secretelor lui Dumnezeu.
Iubitul şi iubirea sunt inseparabili şi atemporali.

Deşi am încercat să descriu Iubirea,
Atunci când am experimentat-o,
Am rămas lipsit de cuvinte.

Deşi am încercat să scriu despre Iubire,
Am rătăcit lipsit de ajutor;
Creionul mi s-a rupt şi foile au alunecat.

În acel loc inefabil în care iubitul,
Iubirea şi obiectul iubit sunt una.
Fiecare moment devine glorios prin lumina Iubirii.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zilei de ieri

săpam primul cu râvnă să scap de iubire
trezit la cântatul cocoşului
îmi scuipam în sân să te scoată din fire
trăsura cu reni minciunile Moşului

orice-ar fi să nu-ajung iar acasă m-am rugat în zadar
la mâna paharelor sparte de tata de coteţul din pari
sacul meu cu porumb ieşea primul mereu la hectar
luna făcea găuri şi vrăji dintre cele mai mari

îmi scriai o psaltire cu traista de gât o tuleam spre oraş
că doar nu eram prostul cetăţii
de-întreba cineva îi spuneam vreau să fiu împărat nu pungaş
în zadar socoteam cum să-amân ziua plăţii

şi-apoi vin nu era să mă-apuc de băut
nu erau nici femei nici copii ca să râdă de mine
îmi ghiceai în cafeaua dintr-un bob de năut
dar eu nu mă-încredeam în mistreţul cu colţi de argint sau în tine

preotul îmi citea până ziua trecea de durere
nici tu şi nici eu nu doream o asemenea teamă
de-a vedea cum ne mor şi părinţi şi bunici în putere
fără ca vreunul din noi să mai bage de seamă

tot săpam cu râvnă de slugă o groapă prea mare
Dumnezeu întreba nu cumva ai luat din pomul din care....

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, femeie !

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a ştiut
să-ţi spună "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care şi-a pierdut primăvara şi vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care şi-a pierdut
orele şi minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a văzut bine,
dar nu te-a zărit!
Acum, aş vrea să pot zări,
dar nu pot, sunt...
Orb!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a pierdut căldura
pieptului tău!
Acum, aş vrea să mă încălzesc,
dar e frig şi eu sunt...
Rece!

Bună seara, femeie!
Aş vrea să-ţi spun "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Dar nu mai pot...

În curând,
Noapte bună, femeie!

poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

am totul ca să mă prefac că ştiu ce e fericirea
mâinile / capul / lungile nopţi de somn
cineva îmi tunde părul meu lung până ajung să
mă întrebi / ai cancer
iar eu îţi răspund, da / e foamea aceasta de lucruri noi
ştiinţa abandonului ca un străin care mi se plimbă prin vene
e ziua în care nu am nimic
de pierdut / la fel ca în celelalte zile
nu mi-e frică de tine/ nu mi-e frică de nimic
doar ascult cum se dezvoltă programele spaţiale ale nasa

//sunt un copil proiectat in vitro //

părinţii mi i-am abandonat de mult / pe ecran începe să se scurgă scrisul
ca şi cum ar fi o vopsea proaspăt întinsă
aşa e inima mea în asistolă / în ea nu poate să intre nimeni / aşa e cancerul
copiilor care au fost lăsaţi să moară pe treptele casei mele
pentru că da/ am o casă
o colivie pentru păsări
doi câini care se joacă până la ultima suflare
şi asta cred că înseamnă fericirea/ fluturarea mâinilor pe geam atunci când un tren pleacă înspre
un tărâm al nimănui

degeaba flutur batista a la revedere / cancerul continuă sa crească şi eu îi spun
fericire

//
când
cu mâinile îmi mângâi pieptul
capul mi-l rostogolesc până la poalele unui munte
în lungile nopţi de somn / te visez pe tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetele zilei

Când venea zgomot de copite,
erau caii traversând vadul.
Când pârâia aerul, era
un nagâţ care ne privea din apropierea cuibului
său din mlaştină. Un sforăit şuierător

la zece metri de barcă era mareea astupând sau
destupând o gaură din stâncă.
Când se auzea bătaie de tobe, era apa
căzând de la 10 metri în ea însăşi.

Când uşa
s-a închis trântit, a fost sfârşitul
tuturor sunetelor din jur.

Tu m-ai părăsit
alături de cel mai tăcut foc din lume.

Am crezut că am fost rănit doar în mândria mea,
uitând că, atunci când îţi introduci mâna în apa rece,
simţi un colac de gheaţă în jurul încheieturii
înainte ca mâna întreagă să amorţească.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu m-am născut într-un mormânt despre care
cei din jur mi-au spus că se numeşte viaţă.
Pe marginea vieţii mele stau nişte fiinţe numite
părinţi, rude, iubiţi, copii, străini.
Fiecare are în mâini câte o lopată, cu nume şi mărime
şi culoare diferite.
De câte ori îmi pun capacul sau podul sau placa,
se face întuneric. Asta se numeşte noapte.
Când le ridică, e dimineaţă. Eu trebuie să spun
bună dimineaţa, la revedere, te iubesc, adio etc.
Şi asta e tot
Ba, cică ar mai fi şi-un Dumnezeu, pe care trebuie
să-l chemi cu D mare, un diavol, cu d mic,
alte câteva nimicuri şi Tu. Pe tine te-am inventat
pentru a da un sens acestei ceremonii absurde, iubirea mea.

poezie de Marius Robu din Degeaba (9 decembrie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mute disperarea seamănă cu fericirea

muzica nu este o vânătoare de başi
iar ţipătul se poate mima prin pupile
oricum societatea are urechile mult prea educate
ascultă cu atenţie largă melcii cum accelerează
de la nivelul 0 la 9,8 metri pe secundă la pătrat
pe când luna latră alb la câinii mei legaţi scurt
cât să descrie un sfert de elipsă
între oceanul din castron şi regula de trei simple

din când în când întorc perna
să o scutur de vise
atunci telecomanda cade sec pe parchet
şi-mi aud liniştea cum învaţă să râdă
la poantele seci despre o lume mai bună

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doi oameni se iubesc, se naşte o stea, care se va transforma într-una căzătoare atunci când iubirea lor se stinge. Dar oare câţi ochi rugători vor privi căderea acelei stele şi îşi vor pune o dorinţă. Dorinţa unei iubiri, a unei noi iubiri care va da naştere la alte stele. Doar dragostea poate face să se ivească o stea, acea stea care iluminează acea dragoste. Când ne uităm la cer, ne uităm la iubire, şi când doi îndrăgostiţi număra stelele, realizează că nu sunt singuri.

Lusiana Drăguşin (19 iulie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracolul iubirii

... Şi te iubesc, şi te iubesc mereu,
Şi parcă mi-e teamă să tot spun
Că te iubesc ca pe Dumnezeu
Atât de sincer, de blând şi bun!

... Şi te iubesc din zori până-n *serare,
Şi te iubesc nopţile întreg la rând
Că din iubire nu mai am scăpare
Fără să te port mereu eu în gând!

... Şi te iubesc în vremi de pace, de război,
Şi te iubesc prin vântul aspru şi prin ploi
Când seceta din noi nu ştie a rodi
De cât în miezul verbului A iubi!

... Şi te iubesc ca un călugăr orb,
Şi te iubesc ca un poet sincer rob
În care cuvintele ard în continuare
Căutând metafore, emoţii, ardoare!

... Şi te iubesc, te iubesc atât de mult
Încât toate bătăile inimi-ţi-ascult
Când sângele meu se dilată în tumult
Sinceritate vie, dulcele dintâiul sărut?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!