Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Strania nepotrivire

În setea asta de reintegrare și sens
am fost măcinată de o stranie nepotrivire –
de ce deși tânjeam după a ta revedere
când se-ntâmpla să ne reunim
mă simțeam stingheră și,
pe nebănuite,
mă surprindeam că nu te ascult
căci-n gânduri îmi curgeau deja
imaginile fără margini unde
noi fusesem cândva?!
În spate o sumă de răni dureroase
îmi săpau spre coaste
(prezentul ce apăsa cu amintirea noastră)
și atunci m-a fulgerat gândul că
strania nepotrivire s-a petrecut de mult
căci iubirea nu se poate împlini decât
dacă tempoul zbaterilor din a
cordul eu & tu este sincron
ritmului goanei în
spre moartea morții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

După ce m-au lăsat acolo și eram deja considerat mort, în acea după-amiază, s-a întâmplat un miracol. Am deschis ochii și am văzut o imagine cu familia. Și atunci, mi-am dat seama că dacă nu mă ridic și nu mă lupt, deși nu îmi simțeam picioarele, voi muri. Imaginea familiei mele m-a salvat, m-a ambiționat.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Left for Dead: My Journey Home from Everest" de Beck Weathers este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -46.00- 23.99 lei.
Mioara Anastasiu

Litigiu

Nu-i sunt datoare vieții! Ea îmi este,
Căci m-a târât în lumea asta rea,
Când condamnările nu sunt oneste
Îmi cere țin fruntea sus spre ea,

Eu aș împinge-o-ncolo cu piciorul
Și mi-aș vedea de drum altundeva,
Căci nu-i cum să o iei cu binișorul,
Mai rău decât mi-a dat, ce-mi poate da?

Nu-i sunt datoare vieții; ea îmi este,
Spre mine-ndreaptă pumnul ei calic,
Încearcă și iubirea să-mi conteste,
Iar trupul meu e pentru ea nimic.

De-aceea am tristețea ca redută
Și dragostea din versuri absolută.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obișnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obișnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obișnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obișnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea și cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îți acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea și moartea sunt fără de mine
Cum este Moș Crăciun
Fără Nașterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie -ți fie mai frică
Decât de faptul ești om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu ești, poate, Dumnezeu.

poezie de din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nepotrivire

Îi cunosc din cartier,
Pe Oana și Sucă,
El e purtător de creier,
Ea... poartă perucă.

epigramă de (23 iunie 2008)
Adăugat de Paul ConstantinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nepotrivire

El nimica nu îi zice
Căsnicia să n-o strice;
Ea din contră parcă are
Dinamită-n buzunare.

epigramă de din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din greșeală

Îmi place hulesc
tot ce iubesc la tine, în
toate diminețile-mi
înfrigurate cu nin-
soare prin gânduri, iar
blestematele tale degete
lungi, de talentat
artist intrigant,
din greșeală, îmi
scriu arii pe a-
cordul lunii.
Sigur,
e ridicol! în-
că nu s-a împlinit nici
prânzul, așa luminile
astrelor nu au cum
intre prin
ferestrele-mi fâlfâite
grosolan de vânturi
ce-ți tulbură părul
abătut iar zâmbetu-ți
timid de titrat actor,
din greșeală, îmi
pastelează gândul cu
luna de-
plină.
Știu!
E absurd! De-
și nu este
seară să m-agăț
atât de astrul
nocturn, dar vezi,
din greșeală,
scânteile de dincolo
de ochelarii tăi cu dioptrii
negative mi-au a-
prins golurile
dintre eu și
iarbă și
lună și
tu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Nepotrivire de caracter

E situația în care
Amândoi își poart-o pică,
Una fi'nd, însă, cam mare,
Iar cealaltă mult prea mică.

epigramă de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Poarta spre cer

în fiecare duminică
la biserica albastră
slujba începe la nouă fix

Dumnezeu mereu pare grăbit

îmi șterg ochelarii
iau biblia și plec

între două rugăciuni
cineva îmi spune Dumnezeu
trăiește prin noi

deși nu s-ar fi cuvenit
vorbesc despre asemenea lucruri
i-am răspuns

dacă eu sunt poarta spre cer
și Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistența trupului sau
șoapta morții trupului meu?

o bucată de liniște oprită între noi
scurta dangătul clopotului

poate din pricina asta încercând
-mi descâlcesc nodurile din viață
am tăcut...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ne(vederea)

Când simt
cum nemaivederea noastră
mușcă hulpav din mine
îmi dăruiesc ochii orbului,
cu coastele deschise până la sânge,
întind brațele spre tine ca să mă-
mbrățișez pentru prima oară
cu brațele-ți desfăcute-n mine
și inspirați de neumbra locului
vedem tărâmurile
nemaivăzute din
oarba noastră
inimă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

îmi pot imagina

viața este o închisoare imensă, fără șanse de evadare
și singura cale este moartea
fără regrete

dacă ai aflat deja ce inseamnă dragostea
poți avea o undă de regret
dar dragostea înseamnă mult mai mult

sunt oameni care strâng diverse lucruri materiale fără importanță
spre deosebire de ei, mie îmi place las semne
ale trecerii. semne care se șterg greu

dincolo de viața asta consumată fără rost
au rămas o mulțime de cărți și cuvinte abandonate
dar cel mai mult îmi place cred în urma pașilor mei prin amintirile altora

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orice pas până la Adevăr este minciuna. Căci Adevărul este tărâmul fără pași și fără căi. Când pășim către el, plecăm din casa Adevărului, spre Devenire. "Stai aici" spunea cineva", unde tot pleci?". Stai aici ca Adevăr. Adevărul este A-Fi-ul pe care toți îl suntem. De aceea orice încercare de a-l căpăta este sortită pierii. Cum capeți ceva, ajungi la acel ceva, când deja îl suntem? Mai bine observăm de unde Gândul/Credința ca noi și Adevărul nu suntem același lucru? Cine crede asta? De ce? Înainte de a pleca spre Adevăr, cine ne îndeamnă? Care e natura lui? După ce descoperim toate acestea, a dispărut și "dorul de ducă" după un așa închipuit Adevăr, ce este de fapt o imagine despre Adevăr.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bumerang

Degeaba doare, căci... ce-a fost, a fost!
Degeaba inima încă o ia la goană
Spre locu'-n care... ți-am făcut icoană
Să aibă, veșnic, cine-ați da un rost.

Astăzi prezentul e de partea mea...
În timp ce tu ai devenit o simplă ramă
Ce poartă-n ea bătrâna noastră teamă
Că într-o bună zi vom dispărea.

Nici unul dintre noi, azi, nu mai este
În fila ce credeam că ne e scrisă...
Povestea noastră devenind învinsă
De un destin ce nu ne-a dat de veste...

Nimic din tot ce este nu mai poate
Ca repare ce-am stricat prostește...
De-am fi știut dragostea orbește,
Poate și azi am fi trăit regește...

Dar n-am știut. Iar tu cu-atât mai mult...
Ai încercat -mbrățișezi minciuna,
Astfel sperând că îmi vei pierde urma
Și nimic nu te-ar mai fi durut.

Dar, din păcate, bumerangul s-a întors...
Pe pielea ta simțindu-se mai aprig
Atât durerea, cât și-ntregul frig
Ce m-au pătruns cândva până la os...

poezie de din Începuturi (9 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înțelepciunea morții

Cine nu se naște nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorințele te depășesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieții, plânsul este al morții.
Să trăiești ca și cum ai fi nemuritor, mori cu aceeași credință.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul nașterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poți atrage atenția.
Datorită morții a intrat morala în viața noastră.
Viața este un împrumut al morții.
Pot trăi la nesfârșit cei ce nu au nimic de făcut.
Când știi de toate mergi spre moarte cu ochii închiși.
De unde știm că nu ne așteaptă cu dor cei care au plecat?
Știm vom muri, dar nu știm uneori că am murit deja.
Nu preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poți ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viață.
Cunosc moartea mai bine decât morții.
Cine pătrunde trufaș în moarte?
Cineva arde, cineva putrezește în viață fiind.
Orice termen de garanție amintește de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morți.
Cei vii se duc, morții rămân ca martori.
Când viața nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie și nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Și știu că mâine...

Și știu mâine am să mor,
Și nimănui nu-i fie dor,
Căci de-am să plec, plecat n-oi fi,
Ci doar cu voi zi după zi.

Voi ce mi-ați fost prieteni dragi
Nu veți plânge la mormânt,
Ci-mi veți aduce pumni de fragi,
Eu îi gust de sub pământ.

Să-mi fie sufletul ferice,
Că v-am avut mereu alături,
N-o să vă uit, chiar de aice
Mi-e zborul aripe de fluturi.

Mă simt firav, făr' de putere,
Altfel eu moartea o vedeam!
-Nimic mai mult eu nu pot cere,
Decât viața 'napoi s-o am.

reîntâlnesc cu voi
ne distrăm ca-n tinereți,
Să prețuim clipele noi,
Să fim ca altădat', știu, vreți!

Dar din păcate eu m-am dus,
Nimic nu se mai poate face,
nu v-am spus ce aveam de spus,
În moarte nu îmi va da pace.

Moartea m-a luat nepregătit,
M-a rupt de tot de lumea noastră,
Sunt călător spre infinit,
S-ating pierdut zarea albastră.

............................................................

Voi să mă căutați în manuscrise
Când eu în lumea asta n-oi mai fi,
Acolo-s gândurile mele scrise,
Așternute toate-n poezii.

poezie de (19 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan IsacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

În realitate fac pe mine de frică

Atât de supărat eram când urcam la tine.
Atât de supărat încât am uitat să mă opresc și am continuat urc.
Am văzut că nu eram nicidecum singur, treceau pe lângă mine oameni care coborau
cine știe de când și până. Ajungeam din urmă oameni mai supărați, mult
mai îngândurați decât voi fi eu vreodată. Îi întreceam fără grabă, ca într-un vis,
ca într-o amintire în care hoinăresc într-un mall în timp ce cineva drag trage moară,
si mint că am emoții pentru marea trecere a sufletului său,
dar în realitate fac pe mine de frică, simt în acea amintire
voi urma eu. Așa e când îți moare cineva foarte apropiat, atunci e ca și când moartea
te bate pe umăr dar nu te întorci și tu, este suficient persoana dragă,
tu bocești, dai de pomană uiți, dar nu te întorci și ai o jenă pe umăr tot restul vieții, trăiești cu ea, o
porți ca pe un epolet. Ce sus stai!, gândeam că o să îți spun prima oară când o să ajung la ușa ta
pe care scrie Fam. Escher, dar ușa ta nu se zărea și asta (ca fac o rimă)
nu mă deranja. Simțeam că se depărtează pe măsura pașilor
sau chiar pașii mei o îndepărtau. Stai mai sus decât se gândeau anticii
Că ar sta Divinitatea, am continuat îți spun în gând.
Și m-am simțit ca și când ai fi auzit, ca și când te-ar fi supărat ironia și
ai fi sângerat ceva care s-a dovedit mai târziu, după momentul nostru amoros, a fi un regret nedefinit.
Neștiind ce să îmi spui ai tăcut în gândul meu privind prin tâmpla mea
la oamenii care treceau sau pe lângă care treceam urcând spre tine.
O părere de rău m-a cuprins îți spusesem ce ți-am spus. Și în plus de asta urcam nu mă puteam opri
să te iau în brațe și așa mai departe. Treceam pe lângă oameni după cum bine vedeai și tu prin tâmpla mea
și asta îmi ocupa tot timpul. Ce frumos e la tine aici sus!, am încercat refac dialogul
dar deja auzisei ce spusesem prima oară, așa ceva nu se uită, nu se șterge, se poate
Ierta dar mai mult nu, chiar dacă a fost în gând. toate astea le spunea chipul tău. Tăcutul. Chipul
tău se desprinsese de ființa ta, de epiderma fără cute,
în timp ce urcam spre tine și restul corpului tău se depărta de locul în care trebuia ajung,.
Și mâna mea îmbrăca o mănușă din praful de pe balustradă, așa cântăream trecerea timpului
spre tine. Mă gândeam îți spun una bună auzită pe scară în treacăt,
despre un mort care după mii de ani (cel puțin) iese din groapă și fiind beznă, pentru venise
între timp bezna mare, a continuat urce, pentru că nu vedea pe unde se află.
La fel și alți morți, unii cădeau pe lângă el, era o vânzoleală ca în amintirea mea din mall.
Dar am auzit doar bucata asta de când tot urc, fără să
aflu finalul, fără să ajung la tine. Urc fără să mă pot opri, fără să te pot
opri ca să te ajung din urmă, să ne continuăm drumul, îți țin în gură chipul de ceafă
ca pe un pui de pisică.

poezie de
Adăugat de Ștefan CiobanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pisica. Inceput de igrasie" de Ștefan Ciobanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.

Depresie VIII

E-un aer de sobrietate
În tot ce fac și tot ce spun...
Cândva, eram copil nebun –
Azi, gândesc prea des la moarte.

Și-albastrul bolții, preaînalt,
Îl tot privesc cu-nfrigurare...
Oare sunt gata de plecare –
Spre Cer, spre iad sau spre neant?

Și, totuși, sunt legat de lume
Căci, câteodată-i chiar frumoasă...
Dar când tristețile-i m-apas㠖
Întunecimi vin să mă-ndrume

Către tărâmuri neștiute
De nimenea dintre cei vii...
Visez limanuri albăstrii -
Dar și genuni de vânt bătute.

Nu știu-aceste gânduri sumbre
De unde și de ce îmi vin...
Oare-ale zilelor venin
Mă tot împinge către umbre?

Și tot mai des, regrete-amare,
Se zbat în suflet cu duiumul...
Viața mi-a trecut ca fumul
În plângeri sterpe, solitare.

În timp – de toate-am săvârșit
Și am simțit ce e iubirea -
Căci iubesc mi-a fost menirea
Deși, adesea-am și urât.

... E-un aer de sobrietate
În fapte și în tot ce spun...
Mi-e dor fiu copil nebun –
Dar știu că asta nu se poate...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ceasul întâlnirii

Când gândesc la ceasul întâlnirii
Cu Cel ce a trecut prin chinul răstignirii
I-aduc recunoștință S-a-ndurat de mine
M-a scos din mediul tendințelor meschine
M-a sigilat cu Duhul ce-ntruna ghidează
Să pot să am, constant, o conștiință trează.

Privirea ce mi-a dat-o a fost cuceritoare
A-nlăturat din mine durerea arzătoare
Simțit-am fericirea chiar din acea secundă
Simțeam că-n El ființa-mi poate să se-ascundă
Am fost iluminat și mi-am venit în fire
Și mult s-a dezvoltat speranța mea subțire...

O, câte satisfacții trăit-am de atunci!
Văzut-am ce produc cucernicele munci
Nici un regret nu-mi arde ființa hotărâtă
De-a nu sta-mpărtășie cu cei ce se-ntărâtă
O altă perspectivă mi-a-nvăluit făptura
Căci Duhul vieții noi mi-a transformat structura.

Mai sunt poveri și valuri în cursa spre Cetate
Mai fi-vor opoziții și fapte delicate
Dar amintirea dulce a dulcelui eveniment,
Când Fiul jertfei m-a scos din faliment,
Rodește-n mine pace, tărie-n bătălie
Să pot să nu mă leg de-a lumii rece glie.

Mă duce-acuma gândul la altă întâlnire
Când fi-voi dezbrăcat de humă și de fire,
Când Mirele iubit va reveni -mi spună:
"Intră în spațiul unde sfinții se adună
Ți-ai adunat comori nu-n lumea de himere
C-ai vrut treci cu bine prin moarte și-nviere."

poezie de (8 ianuarie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Octavian Goga

Cântă moartea

Cântă moartea
Îmi cântă moartea la fereastră
Ca o vecernie-n surdină,
Îmi cântă-ncet povestea noastră:
Un joc de umbre și lumină.
Eu o ascult în noaptea mută,
Din adâncimi îmi crește mare;
Întreaga viață petrecută
La căpătâiul meu răsare.
Și cum, sub tâmpla mea fierbinte,
O lume veche-mi reînvie,
Nu câte-au fost îmi vin în minte,
Ci câte-ar fi putut fie.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Poezii" de Octavian Goga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

La ceas de seară

La ceas de seară gândurile-mi fură
Și liniștea și clipa de tăcere...
Le simt precum un strop de cianură
Ascuns azi într-un fagure de miere...

Îmi amintesc copila de-altădată
Cu părul negru, lung și ondulat,
Cu zâmbet cast și ochi de ciocolată.
Dar timpul a trecut... Te-ai depărtat!

Îmi amintesc cum strângeai de mână.
Zburam spre stele și spre adevăr...
Azi timpul amintirile-mi sugrumă
Și de acel trecut îmi este dor.

Da, timpul a trecut. Ai fost mireasă...
Te-a dus un june mândru la altar.
Ce tânără ai fost și ce frumoasă!
Ne-am întâlnit pe drumul vieții iar...

Și viața ta a fost un câmp cu grâne.
Timpul s-a-ntors în palma noastră iar
Și nu-mi mai amintesc nici cum nume
Ne-am revăzut pe-al timpului altar.

Din cerul desfăcut ca o fântână,
Culegem astăzi, iarăși, amintiri.
Tu ești de-acum pe sufletu-ți stăpână,
Iar eu, oh, eu am lacrimi în priviri.

S-a strâns în noi, gol după gol, uitarea.
Din noi, mereu, tăceri s-au adăpat.
Ne este ca un haos depărtarea
Și ce străin ni-i drumul... Ce păcat!

N-avem fotografii, dar ne rămâne
Doar gândul bun trimis spre Dumnezeu
Și timpul petrecut în astă lume -
Un gol imens prins între tu și eu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De drum nebun

Îmi e calul obosit
de atâta galopat,
spre un câmp mai înverzit
unde poate a plouat

și mă duc pe calea mea
spre soarele ce apune,
sus nu este nicio stea
s-o iubesc nescrisă-n rime.

Aud pietrele călcate
și crăpate unele,
deranjate sunt pe moarte
invocând copitele.

Îmi e calul obosit
și încă duce-n spate,
de mers mult e umilit
și mă duce până poate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook