Strania nepotrivire
În setea asta de reintegrare și sens
am fost măcinată de o stranie nepotrivire
de ce deși tânjeam după a ta revedere
când se-ntâmpla să ne reunim
mă simțeam stingheră și,
pe nebănuite,
mă surprindeam că nu te ascult
căci-n gânduri îmi curgeau deja
imaginile fără margini unde
noi fusesem cândva?!
În spate o sumă de răni dureroase
îmi săpau spre coaste
(prezentul ce apăsa cu amintirea noastră)
și atunci m-a fulgerat gândul că
strania nepotrivire s-a petrecut de mult
căci iubirea nu se poate împlini decât
dacă tempoul zbaterilor din a
cordul eu & tu este sincron
ritmului goanei în
spre moartea morții.
poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre gânduri
- poezii despre ritm
- poezii despre prezent
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre imagine
- poezii despre durere
- poezii despre amintiri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
După ce m-au lăsat acolo și eram deja considerat mort, în acea după-amiază, s-a întâmplat un miracol. Am deschis ochii și am văzut o imagine cu familia. Și atunci, mi-am dat seama că dacă nu mă ridic și nu mă lupt, deși nu îmi simțeam picioarele, voi muri. Imaginea familiei mele m-a salvat, m-a ambiționat.
citat din Beck Weathers
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre moarte, citate despre imagine, citate despre familie, citate despre salvare, citate despre picioare, citate despre ochi sau citate despre ambiție
Litigiu
Nu-i sunt datoare vieții! Ea îmi este,
Căci m-a târât în lumea asta rea,
Când condamnările nu sunt oneste
Îmi cere să țin fruntea sus spre ea,
Eu aș împinge-o-ncolo cu piciorul
Și mi-aș vedea de drum altundeva,
Căci nu-i cum să o iei cu binișorul,
Mai rău decât mi-a dat, ce-mi poate da?
Nu-i sunt datoare vieții; ea îmi este,
Spre mine-ndreaptă pumnul ei calic,
Încearcă și iubirea să-mi conteste,
Iar trupul meu e pentru ea nimic.
De-aceea am tristețea ca redută
Și dragostea din versuri absolută.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre versuri, poezii despre tristețe, poezii despre poezie sau poezii despre picioare
Anxietate postdeprimitivistă (!)
Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obișnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obișnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obișnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obișnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea și cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îți acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea și moartea sunt fără de mine
Cum este Moș Crăciun
Fără Nașterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ți fie mai frică
Decât de faptul că ești om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu ești, poate, Dumnezeu.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre încurajare, poezii despre religie, poezii despre naștere, poezii despre existență, poezii despre creștinism sau poezii despre Moș Crăciun
Nepotrivire
Îi cunosc din cartier,
Pe Oana și Sucă,
El e purtător de creier,
Ea... poartă perucă.
epigramă de Paul Constantin (23 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre peruci, epigrame despre cunoaștere sau epigrame despre creier
Nepotrivire
El nimica nu îi zice
Căsnicia să n-o strice;
Ea din contră parcă are
Dinamită-n buzunare.
epigramă de Laurian Ionică din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre căsătorie
Din greșeală
Îmi place să hulesc
tot ce iubesc la tine, în
toate diminețile-mi
înfrigurate cu nin-
soare prin gânduri, iar
blestematele tale degete
lungi, de talentat
artist intrigant,
din greșeală, îmi
scriu arii pe a-
cordul lunii.
Sigur,
e ridicol! în-
că nu s-a împlinit nici
prânzul, așa că luminile
astrelor nu au cum
să intre prin
ferestrele-mi fâlfâite
grosolan de vânturi
ce-ți tulbură părul
abătut iar zâmbetu-ți
timid de titrat actor,
din greșeală, îmi
pastelează gândul cu
luna de-
plină.
Știu!
E absurd! De-
și nu este
seară să m-agăț
atât de astrul
nocturn, dar vezi,
din greșeală,
scânteile de dincolo
de ochelarii tăi cu dioptrii
negative mi-au a-
prins golurile
dintre eu și
iarbă și
lună și
tu.
poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre astre
- poezii despre vânt
- poezii despre talent
- poezii despre seară
- poezii despre păr
- poezii despre optică
- poezii despre ochelari
Nepotrivire de caracter
E situația în care
Amândoi își poart-o pică,
Una fi'nd, însă, cam mare,
Iar cealaltă mult prea mică.
epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poarta spre cer
în fiecare duminică
la biserica albastră
slujba începe la nouă fix
Dumnezeu mereu pare grăbit
îmi șterg ochelarii
iau biblia și plec
între două rugăciuni
cineva îmi spune că Dumnezeu
trăiește prin noi
deși nu s-ar fi cuvenit
să vorbesc despre asemenea lucruri
i-am răspuns
dacă eu sunt poarta spre cer
și Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistența trupului sau
șoapta morții trupului meu?
o bucată de liniște oprită între noi
scurta dangătul clopotului
poate din pricina asta încercând
să-mi descâlcesc nodurile din viață
am tăcut...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre tăcere, poezii despre copilărie sau poezii despre biserică
Ne(vederea)
Când simt
cum nemaivederea noastră
mușcă hulpav din mine
îmi dăruiesc ochii orbului,
cu coastele deschise până la sânge,
întind brațele spre tine ca să mă-
mbrățișez pentru prima oară
cu brațele-ți desfăcute-n mine
și inspirați de neumbra locului
să vedem tărâmurile
nemaivăzute din
oarba noastră
inimă.
poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre ochi sau poezii despre cadouri
îmi pot imagina
că viața este o închisoare imensă, fără șanse de evadare
și singura cale este moartea
fără regrete
dacă ai aflat deja ce inseamnă dragostea
poți avea o undă de regret
dar dragostea înseamnă mult mai mult
sunt oameni care strâng diverse lucruri materiale fără importanță
spre deosebire de ei, mie îmi place să las semne
ale trecerii. semne care se șterg greu
dincolo de viața asta consumată fără rost
au rămas o mulțime de cărți și cuvinte abandonate
dar cel mai mult îmi place să cred în urma pașilor mei prin amintirile altora
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imaginație, poezii despre cărți sau poezii despre cuvinte
Orice pas până la Adevăr este minciuna. Căci Adevărul este tărâmul fără pași și fără căi. Când pășim către el, plecăm din casa Adevărului, spre Devenire. "Stai aici" spunea cineva", unde tot pleci?". Stai aici ca Adevăr. Adevărul este A-Fi-ul pe care toți îl suntem. De aceea orice încercare de a-l căpăta este sortită pierii. Cum să capeți ceva, să ajungi la acel ceva, când deja îl suntem? Mai bine să observăm de unde Gândul/Credința ca noi și Adevărul nu suntem același lucru? Cine crede asta? De ce? Înainte de a pleca spre Adevăr, cine ne îndeamnă? Care e natura lui? După ce descoperim toate acestea, a dispărut și "dorul de ducă" după un așa închipuit Adevăr, ce este de fapt o imagine despre Adevăr.
citat din Laura Averchi
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre adevăr, citate despre adevăr și minciună, citate despre natură, citate despre minciună, citate despre gânduri, citate despre dor sau citate despre devenire
Bumerang
Degeaba doare, căci... ce-a fost, a fost!
Degeaba inima încă o ia la goană
Spre locu'-n care... ți-am făcut icoană
Să aibă, veșnic, cine-ați da un rost.
Astăzi prezentul e de partea mea...
În timp ce tu ai devenit o simplă ramă
Ce poartă-n ea bătrâna noastră teamă
Că într-o bună zi vom dispărea.
Nici unul dintre noi, azi, nu mai este
În fila ce credeam că ne e scrisă...
Povestea noastră devenind învinsă
De un destin ce nu ne-a dat de veste...
Nimic din tot ce este nu mai poate
Ca să repare ce-am stricat prostește...
De-am fi știut că dragostea orbește,
Poate și azi am fi trăit regește...
Dar n-am știut. Iar tu cu-atât mai mult...
Ai încercat să-mbrățișezi minciuna,
Astfel sperând că îmi vei pierde urma
Și că nimic nu te-ar mai fi durut.
Dar, din păcate, bumerangul s-a întors...
Pe pielea ta simțindu-se mai aprig
Atât durerea, cât și-ntregul frig
Ce m-au pătruns cândva până la os...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (9 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună sau poezii despre icoane
Înțelepciunea morții
Cine nu se naște nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorințele te depășesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieții, plânsul este al morții.
Să trăiești ca și cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeași credință.
În fiecare om zace un mort trecutul.
Când mori te întorci la locul nașterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poți atrage atenția.
Datorită morții a intrat morala în viața noastră.
Viața este un împrumut al morții.
Pot trăi la nesfârșit cei ce nu au nimic de făcut.
Când știi de toate mergi spre moarte cu ochii închiși.
De unde știm că nu ne așteaptă cu dor cei care au plecat?
Știm că vom muri, dar nu știm uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poți ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viață.
Cunosc moartea mai bine decât morții.
Cine pătrunde trufaș în moarte?
Cineva arde, cineva putrezește în viață fiind.
Orice termen de garanție amintește de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morți.
Cei vii se duc, morții rămân ca martori.
Când viața nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie și nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre trecut, poezii despre superlative sau poezii despre râs
Și știu că mâine...
Și știu că mâine am să mor,
Și nimănui nu-i fie dor,
Căci de-am să plec, plecat n-oi fi,
Ci doar cu voi zi după zi.
Voi ce mi-ați fost prieteni dragi
Nu mă veți plânge la mormânt,
Ci-mi veți aduce pumni de fragi,
Eu să îi gust de sub pământ.
Să-mi fie sufletul ferice,
Că v-am avut mereu alături,
N-o să vă uit, chiar de aice
Mi-e zborul aripe de fluturi.
Mă simt firav, făr' de putere,
Altfel eu moartea o vedeam!
-Nimic mai mult eu nu pot cere,
Decât viața 'napoi s-o am.
Să mă reîntâlnesc cu voi
Să ne distrăm ca-n tinereți,
Să prețuim clipele noi,
Să fim ca altădat', știu, vreți!
Dar din păcate eu m-am dus,
Nimic nu se mai poate face,
Că nu v-am spus ce aveam de spus,
În moarte nu îmi va da pace.
Moartea m-a luat nepregătit,
M-a rupt de tot de lumea noastră,
Sunt călător spre infinit,
S-ating pierdut zarea albastră.
............................................................
Voi să mă căutați în manuscrise
Când eu în lumea asta n-oi mai fi,
Acolo-s gândurile mele scrise,
Așternute toate-n poezii.
poezie de Răzvan Isac (19 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre viitor, poezii despre suflet, poezii despre prietenie, poezii despre plâns sau poezii despre pace
În realitate fac pe mine de frică
Atât de supărat eram când urcam la tine.
Atât de supărat încât am uitat să mă opresc și am continuat să urc.
Am văzut că nu eram nicidecum singur, treceau pe lângă mine oameni care coborau
cine știe de când și până. Ajungeam din urmă oameni mai supărați, mult
mai îngândurați decât voi fi eu vreodată. Îi întreceam fără grabă, ca într-un vis,
ca într-o amintire în care hoinăresc într-un mall în timp ce cineva drag trage să moară,
si mă mint că am emoții pentru marea trecere a sufletului său,
dar în realitate fac pe mine de frică, simt în acea amintire
că voi urma eu. Așa e când îți moare cineva foarte apropiat, atunci e ca și când moartea
te bate pe umăr dar nu te întorci și tu, este suficient persoana dragă,
tu bocești, dai de pomană să uiți, dar nu te întorci și ai o jenă pe umăr tot restul vieții, trăiești cu ea, o
porți ca pe un epolet. Ce sus stai!, mă gândeam că o să îți spun prima oară când o să ajung la ușa ta
pe care scrie Fam. Escher, dar ușa ta nu se zărea și asta (ca să fac o rimă)
nu mă deranja. Simțeam că se depărtează pe măsura pașilor
sau chiar pașii mei o îndepărtau. Stai mai sus decât se gândeau anticii
Că ar sta Divinitatea, am continuat să îți spun în gând.
Și m-am simțit ca și când ai fi auzit, ca și când te-ar fi supărat ironia și
ai fi sângerat ceva care s-a dovedit mai târziu, după momentul nostru amoros, a fi un regret nedefinit.
Neștiind ce să îmi spui ai tăcut în gândul meu privind prin tâmpla mea
la oamenii care treceau sau pe lângă care treceam urcând spre tine.
O părere de rău m-a cuprins că îți spusesem ce ți-am spus. Și în plus de asta urcam nu mă puteam opri
să te iau în brațe și așa mai departe. Treceam pe lângă oameni după cum bine vedeai și tu prin tâmpla mea
și asta îmi ocupa tot timpul. Ce frumos e la tine aici sus!, am încercat să refac dialogul
dar deja auzisei ce spusesem prima oară, așa ceva nu se uită, nu se șterge, se poate
Ierta dar mai mult nu, chiar dacă a fost în gând. toate astea le spunea chipul tău. Tăcutul. Chipul
tău se desprinsese de ființa ta, de epiderma fără cute,
în timp ce urcam spre tine și restul corpului tău se depărta de locul în care trebuia să ajung,.
Și mâna mea îmbrăca o mănușă din praful de pe balustradă, așa cântăream trecerea timpului
spre tine. Mă gândeam să îți spun una bună auzită pe scară în treacăt,
despre un mort care după mii de ani (cel puțin) iese din groapă și fiind beznă, pentru că venise
între timp bezna mare, a continuat să urce, pentru că nu vedea pe unde se află.
La fel și alți morți, unii cădeau pe lângă el, era o vânzoleală ca în amintirea mea din mall.
Dar am auzit doar bucata asta de când tot urc, fără să
aflu finalul, fără să ajung la tine. Urc fără să mă pot opri, fără să te pot
opri ca să te ajung din urmă, să ne continuăm drumul, să îți țin în gură chipul de ceafă
ca pe un pui de pisică.
poezie de Ștefan Ciobanu
Adăugat de Ștefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare sau poezii despre visare
Depresie VIII
E-un aer de sobrietate
În tot ce fac și tot ce spun...
Cândva, eram copil nebun
Azi, mă gândesc prea des la moarte.
Și-albastrul bolții, preaînalt,
Îl tot privesc cu-nfrigurare...
Oare sunt gata de plecare
Spre Cer, spre iad sau spre neant?
Și, totuși, sunt legat de lume
Căci, câteodată-i chiar frumoasă...
Dar când tristețile-i m-apasă
Întunecimi vin să mă-ndrume
Către tărâmuri neștiute
De nimenea dintre cei vii...
Visez limanuri albăstrii -
Dar și genuni de vânt bătute.
Nu știu-aceste gânduri sumbre
De unde și de ce îmi vin...
Oare-ale zilelor venin
Mă tot împinge către umbre?
Și tot mai des, regrete-amare,
Se zbat în suflet cu duiumul...
Viața mi-a trecut ca fumul
În plângeri sterpe, solitare.
În timp de toate-am săvârșit
Și am simțit ce e iubirea -
Căci să iubesc mi-a fost menirea
Deși, adesea-am și urât.
... E-un aer de sobrietate
În fapte și în tot ce spun...
Mi-e dor să fiu copil nebun
Dar știu că asta nu se poate...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile sau poezii despre singurătate
Ceasul întâlnirii
Când mă gândesc la ceasul întâlnirii
Cu Cel ce a trecut prin chinul răstignirii
I-aduc recunoștință că S-a-ndurat de mine
M-a scos din mediul tendințelor meschine
M-a sigilat cu Duhul ce-ntruna mă ghidează
Să pot să am, constant, o conștiință trează.
Privirea ce mi-a dat-o a fost cuceritoare
A-nlăturat din mine durerea arzătoare
Simțit-am fericirea chiar din acea secundă
Simțeam că-n El ființa-mi poate să se-ascundă
Am fost iluminat și mi-am venit în fire
Și mult s-a dezvoltat speranța mea subțire...
O, câte satisfacții trăit-am de atunci!
Văzut-am ce produc cucernicele munci
Nici un regret nu-mi arde ființa hotărâtă
De-a nu sta-mpărtășie cu cei ce se-ntărâtă
O altă perspectivă mi-a-nvăluit făptura
Căci Duhul vieții noi mi-a transformat structura.
Mai sunt poveri și valuri în cursa spre Cetate
Mai fi-vor opoziții și fapte delicate
Dar amintirea dulce a dulcelui eveniment,
Când Fiul jertfei m-a scos din faliment,
Rodește-n mine pace, tărie-n bătălie
Să pot să nu mă leg de-a lumii rece glie.
Mă duce-acuma gândul la altă întâlnire
Când fi-voi dezbrăcat de humă și de fire,
Când Mirele iubit va reveni să-mi spună:
"Intră în spațiul unde sfinții se adună
Ți-ai adunat comori nu-n lumea de himere
C-ai vrut să treci cu bine prin moarte și-nviere."
poezie de George Cornici (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre secunde, poezii despre război, poezii despre recunoștință, poezii despre nuntă sau poezii despre nuditate
Cântă moartea
Cântă moartea
Îmi cântă moartea la fereastră
Ca o vecernie-n surdină,
Îmi cântă-ncet povestea noastră:
Un joc de umbre și lumină.
Eu o ascult în noaptea mută,
Din adâncimi îmi crește mare;
Întreaga viață petrecută
La căpătâiul meu răsare.
Și cum, sub tâmpla mea fierbinte,
O lume veche-mi reînvie,
Nu câte-au fost îmi vin în minte,
Ci câte-ar fi putut să fie.
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Octavian Goga despre viață, poezii despre noapte, citate de Octavian Goga despre noapte, poezii despre muzică, citate de Octavian Goga despre muzică, citate de Octavian Goga despre moarte, poezii despre lumină, citate de Octavian Goga despre lumină, poezii despre jocuri sau poezii despre creștere
La ceas de seară
La ceas de seară gândurile-mi fură
Și liniștea și clipa de tăcere...
Le simt precum un strop de cianură
Ascuns azi într-un fagure de miere...
Îmi amintesc copila de-altădată
Cu părul negru, lung și ondulat,
Cu zâmbet cast și ochi de ciocolată.
Dar timpul a trecut... Te-ai depărtat!
Îmi amintesc cum mă strângeai de mână.
Zburam spre stele și spre adevăr...
Azi timpul amintirile-mi sugrumă
Și de acel trecut îmi este dor.
Da, timpul a trecut. Ai fost mireasă...
Te-a dus un june mândru la altar.
Ce tânără ai fost și ce frumoasă!
Ne-am întâlnit pe drumul vieții iar...
Și viața ta a fost un câmp cu grâne.
Timpul s-a-ntors în palma noastră iar
Și nu-mi mai amintesc nici cum nume
Ne-am revăzut pe-al timpului altar.
Din cerul desfăcut ca o fântână,
Culegem astăzi, iarăși, amintiri.
Tu ești de-acum pe sufletu-ți stăpână,
Iar eu, oh, eu am lacrimi în priviri.
S-a strâns în noi, gol după gol, uitarea.
Din noi, mereu, tăceri s-au adăpat.
Ne este ca un haos depărtarea
Și ce străin ni-i drumul... Ce păcat!
N-avem fotografii, dar ne rămâne
Doar gândul bun trimis spre Dumnezeu
Și timpul petrecut în astă lume -
Un gol imens prins între tu și eu.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre apicultură, poezii despre zâmbet sau poezii despre uitare
De drum nebun
Îmi e calul obosit
de atâta galopat,
spre un câmp mai înverzit
unde poate a plouat
și mă duc pe calea mea
spre soarele ce apune,
sus nu este nicio stea
s-o iubesc nescrisă-n rime.
Aud pietrele călcate
și crăpate unele,
deranjate sunt pe moarte
invocând copitele.
Îmi e calul obosit
și încă mă duce-n spate,
de mers mult e umilit
și mă duce până poate.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre ploaie, poezii despre nebunie, poezii despre cai sau poezii despre Soare