Limba tăcerii

Tăcerea noastră a zămislit
altfel de semne –
depărtările ne sunt aproapele,
căderile spun dorul zborului întâi,
formulele despărţirii se traduc prin rămâi.
Liniştea dintre noi s-a făcut
o altă limbă
nici eul nu se recunoaşte în transcrierea ei
fără acordul cu tu –
unicul semn care-i permite să mai fie eu.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-aţi pus vreodată această întrebare: cine este aproapele nostru? Probabil că nu, pentru că nu se pare că avem răspuns în orice moment. Însă nu cred că este aşa. Am fi tentaţi să spunem că aproapele nostru sunt cei de lângă noi, familia, rudele. Hristos însă ne spune că nu acesta este răspunsul pe care-l aşteaptă de la noi. Când rostim cuvântul "aproapele", suntem tentaţi a ne gândi la distanţă, la ceva de lângă noi. Dar Hristos trece peste această distanţă şi vrea ca între noi şi "aproapele" să nu fie nici o distanţă, ci "aproapele" să fie în noi, în inima noastră, să-l primim în inima noastră cu toate problemele, cu necazurile lui, aşa cum a făcut samarineanul din parabola spusă de Iisus Domnul învăţătorului de lege şi nouă, celor de astăzi, în duminica rânduită a se citi în toate bisericile şi mănăstirile noastre.

Ioan Selejan în Pe cărarea Raiului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere dansând

Cuvinte blestem, cuvinte degeaba,
Au liniştea lor, sunt vârful şi pleava,
Se spun fără rost, ating, înconjoară,
Dansează când plâng, îţi cântă vioară

Sunt note rostite, dulce poveste,
Au fost un trecut, vor fi ce nu este,
Cuvinte... cuvinte, emoţii în scris,
Un foşnet de carte, un mic paradis

Sunt iad fără focuri ce ard chinuind,
Sau poate jăratec pe limbă mocnind,
Cuvinte, doar şiruri de semne legate,
O limbă sau alta... aceleaşi citate

Visează poeţii, cuvinte... cuvinte,
Îţi tac mult prea mult în aduceri aminte
Şi strigătul lor lasă urme-n hârtie,
Să fie cuvinte, cuvinte să fie

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Particula de gheaţă a lui Robu

(A se citi din perspectiva Principiului al doilea al termodinamicii)

Să fie dorul dinainte
Mai greu ca dorul dinapoi?
Să fie dragostea fierbinte
Mai rece decât un gheţoi,
Electrizând şira spinării,
Câmpul magnetic dintre noi,
Laboratorul aşteptării
Unui deznodământ în doi?

Să fie dragostea din urmă
Mai mare decât cea dintâi?
Să fie dorul ce ne scurmă
La fel şi după ce rămâi
Însărcinată cu iubirea
Din creştet până la călcâi?
Când se va naşte nemurirea,
Vom fi la ea la căpătâi?

Va mai simţi, când vom fi oase noi,
Şira spinării noastre un gheţoi?

Va ţine o particulă ciudată
Iubirea noastră încă îngheţată?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

Mai rămâi o clipă,
Mai rămâi cu noi,
Mai rămâi Isuse,
Căci suntem prin ploi.

Mai rămâi în inimi,
Mai rămâi odată,
Mai rămâi în suflet,
Cu iubirea Ta curată.

Mai rămâi în vânturi,
Mai rămâi în ploi,
Mai rămâi în lacrimi,
Să rămâi în noi.

Mai rămâi acum în mai,
Mai rămâi la noi mereu,
M-ai salvat, privesc la rai,
Mai rămâi căci este mai.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (1 mai 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Întâi Mai... mai altfel

- E Întâi de Mai, bărbate!
Ce... grătar? Ce... libertate?
Ce-o să facem azi, în doi?
- Defilăm prin casă... goi!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicoare fără floare

Ascunde-mă în tine, ca pe-o vară,
În care nu mă mai primeşti de-o vreme!
Îmi voi lăsa o gleznă pe afară,
S-auzi cum dorul de sărut îmi geme.

Şi te voi căuta cu-nfrigurare,
Că te-ai pierdut prin tine, fără voie;
Că, nu mai ştiu pe unde eşti, mă doare
Şi doar de un cuvânt mai am nevoie.

Nu-ţi cer să mă îmbraci în straie scumpe,
Doar flori să îmi arunci pe sâni şi braţe!
Nu simţi, iubite, dorul cum irumpe
Tăcerea dintre noi, să o înhaţe?

În tine nu mai este loc de mine,
Am încercat să îţi pătrund prin vene;
Iubirea noastră doarme în ruine
Şi nopţile-s păzite de hiene.

Ţi-ai pus călăi de pază la intrare,
Mă voi zidi sub porţile închise;
Voi răsări cicoare fără floare,
Că cerurile-mi sunt, de azi, ucise.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Eu"-ul interior

Nu sunt eu în clipa aceasta...
Sau nu! Sunt un altfel de "eu".
Sunt "eu"-ul interior
Gândind echivoc şi profund
Despre nemărginire.
Tai şi adaug linii frânte
Şi semne,
Cuvinte şi sentimente,
Zidesc vad împotriva furtunii,
Îmi ascult liniştea
Pe tăişul fraged al lunii...
Sunt un apostrof al universului
Peste care s-a aşterut liniştea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maidanezii

Mă trezesc în miez de noapte
Într-un vacarm de lătrături
Câinii vagabonzi în haite
Sunt veniţi de prin grădini.

Disputele sunt aprinse
Cu încăierări şi muşcături
Care nu pot fi stinse
Toţi, cu aceleaşi apucături.

Edili? Pe unde sunteţi
De nu veniţi la festin?
Ori vilele sunt departe
Şi dormiţi somnul din plin?

Staţi departe mai retraşi
Fără zgomot, nici ţânţari,
Ce vă pasă de oraş
Şi de ai câini hoinari!

Care au fost năpăstuiţi
De al nostru trecut,
Stăteau singuri în curţi,
Fără griji şi liniştiţi.

Răspunderea şi munca
Nu vă pun semne de întrebare?
Neliniştea noastră şi frica
N-o simţiţi şi nu vă doare?

Treceţi, domnilor, la treabă
Şi hotărâţi soarta lor
Cu adăposturi, hrană, apă,
Fiind ai noştri, ai tuturor.

Să nu mai avem urgie
Cu muşcături, spitalizare
Siguranţa noastră să fie
Un semn bun de revigorare.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru voia Sa

Fost-am mare
şi mărirea m-a decăzut –
fi-va semn al smereniei.
Fost-am frumoasă
şi frumuseţea m-a urâţit –
fi-va semn al curăţeniei.
Fost-am bogată
şi avuţia m-a sărăcit –
fi-va semn al milosteniei.
Fost-am învăţată
şi raţiunea m-a depersonalizat.
Facă-se voia Sa!

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a umbra

Copila aceea a ştiut să se joace
cu umbrele –
s-a simţit
ocrotită în liniştea lor,
fascinată de miezul fantasmagoric,
le-a vânat chipul de ceaţă şi haos
cu nuanţe de basm oriental.
Tânăra aceea ştia să se joace
cu umbra –
se simţea
protejată de tăcerea ei,
înfiorată de farmecu-i senzual,
îi vâna sinusoidalele forme
cu note de bărbat ideal.
Umbrele se joacă
cu femeia aceasta –
se simt
amuzate de mutele-i invocaţii,
încurajate de şovăielile sale,
îi vânează încărcata haină
cu accente de act final.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi Nevăzutul a creat văzutul, Nevăzutul nu îi impune nimic văzutului. Liniştea reuşeşte în tot ceea ce face, pentru că face fără să înfăptuiască. Liniştea face prin Fiire, fără să facă nimic. Reuşeşte în tot ceea ce face, fără a se mândri pentru faptul că face fără să înfăptuiască. Tot ceea ce provine din Linişte, este deja perfect, pentru că Liniştea este Perfecţiunea în Sine, care susţine totul, fără a înfăptui susţinerea. Facerea fără de a face. Căci atunci când Fiirea devine perfect conştientizată, facerea vine de la Sine şi se manifestă prin Sine - prin Unicul Sine. Şi tocmai lipsa de efort face ca Liniştea să fie veşnic odihnită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de mândrie, face ca Liniştea să fie veşnic împlinită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de sine, face ca Liniştea să fie veşnic eternă, în Împărăţia Absolută. Căci Liniştea nu trăieşte pentru sine, tocmai de aceea este lipsită de griji şi zgomote. Liniştea îngrijeşte de bunăstarea sunetului şi, cu smerenie absolută, există pentru a scoate sunetul în evidenţă. Ajută, fără ca nimeni să ştie că a ajutat. Aceasta este invitaţie la Linişte, pe care Liniştea o oferă sunetelor. Aceasta este chemarea Liniştii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele de apoi

cuvintele vorbesc o altă limbă
au toate o ambiguitate
din care nu mai înţelegem nimic,
câteodată suntem jigniţi
şi devenim taciturni
ne împotmolim
în sufletele altora
scormonim degeaba
prin trecut în munţii de amintiri
aruncate la coşul de gunoi.
tăcerea ne astupă spasmodic
ambele urechi
văzând cum trosnesc lacrimile
pe faţa unei fecioare.
vremea priveşte mişcată
la acest turn babel
în care cuvintele
se rătăcesc.
o altă limbă ar trebui inventată
în care cuvintele să fie mute
şi să aiba miros de floare.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eu, L. N., eu, scriitorul, eu, cerşetorul, eu, ţarul, este o mare rătăcire. De aici vin toate suferinţele oamenilor. Există numai Unul şi nenumărate manifestări ale Lui, dintre care una este cea pe care o consider sinele meu. Şi ar fi bine să nu recunoaştem manifestarea Lui în sinea noastră ca pe "eul" nostru separat, ci să simţim în noi acel "EU" şi să trăim prin El. Trecem prin cele mai diferite şi inevitabile amărăciuni şi suferinţe dacă trăim în rătăcirea că "Eu" este "eul" nostru.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Limba noastră e dulce
Ca fagurul de miere,
E măreaţă şi frumoasă
Ca luceafărul între stele.

E ca soarele care răsare,
Sus pe cer.
Limba noastră e plină
De taină, tandreţe şi mister.

Altă limbă mai frumoasă
Nicăieri nu mai găseşti,
Limba noastră cea română,
Limba gliei strămoşeşti!

Chiar şi sufletul şi dorul
Au şi ele limba lor,
Acesta este limba vechilor cazanii,
Limba Românilor!

poezie de Vladimir Potlog (31 august 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu de ce

Eu ştiu de ce sunt atâtea planete pustii:
Dumnezeu a văzut ce-am făcut Pământului
Şi a regretat că l-a populat cu noi;
Celelalte vor rămâne curate,
Pentru sufletele noastre, pentru viaţa "de dincolo"
Una dintre ele trebuie să fie Raiul:
Fără poluare, fără stress, fără netrebnici...
Iar Iadul trebuie să fie o "gaură neagră" -
Nu cred că a mai sacrificat Dumnezeu
O altă planetă pentru el.
Sau poate Raiuri sunt mai multe...
Aşa ar fi şi firesc, dacă stăm să ne gândim,
Câţi îngeri nu şi-au găsit locul pe Pământ!
Sigur mama mea şi-a găsit Raiul ei
Şi ne priveşte compătimitor de acolo.
DUMNEZEU A CREAT LUMEA
NOI, AM DITRUS-O!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeziile nu încep niciodată

sunt doar continuări
ca şi cum ar veni din altă viaţă
dar nici acolo nu au început
sunt doar frânturi firave dintr-o viaţâ
poate fără sfârşire
ar fi aiurea să fie sfârşit fără început

ştiu că veţi râde sec
dar poezia nu vine din mintea noastră
de aceea nici măcar noi nu mai ştim
de unde ne încep durerile
doar chinuim
frumos
ca într-un dans socratic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrastul care ne oferă prin intermediul sim-patiei diferenţa comică se produce între interesul deosebit manifestat pentru respectiva activitate psihică înaintea perturbării şi interesul minim care i se arată după intervenţia perturbării. Persoana la care constatăm această diferenţă ni se pare comică datorită inferiorităţii; însă ea este inferioară în raport cu eul ei anterior şi nu în comparaţie cu noi, căci ştim că în aceeaşi situaţie nu ne-am fi putut nici noi comporta altfel. Totuşi, să notăm că această inferioritate umană devine comică doar prin sim-patie, deci la alţi oameni, în timp ce dacă ne-am afla noi înşine într-o astfel de încurcătură, nu am avea decât sentimente penibile. Probabil că doar certitudinea că nu riscăm să ajungem într-o asemenea situaţie delicată ne permite să vedem o sursă de plăcere în diferenţa dintre cele două investiri succesive, diferenţă obţinută prin compararea lor.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge

Nu plânge că te dau uitării,
Şi nici nu plânge că te las...
Sosit-a ceasu-nstrăinării
Şi ceasul bunului rămas.

Se rupe-un lanţ plin de tărie
Ca firul cel mai subţirel;
Când soarta vrea aşa să fie,
Zadarnic vrei să faci altfel.

Şi nu mai e nimic în stare
Să-ntoarcă vremile-napoi
Şi-acea iubire-atât de mare
Ce-a fost odată între noi.

Rămâi tu, dar rămâi cu bine,
Rămâi cu suflet liniştit...
Un dor se duce şi-altul vine
Şi vei uita că te-am iubit.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!