De-a umbra

Copila aceea a ştiut să se joace
cu umbrele –
s-a simţit
ocrotită în liniştea lor,
fascinată de miezul fantasmagoric,
le-a vânat chipul de ceaţă şi haos
cu nuanţe de basm oriental.
Tânăra aceea ştia să se joace
cu umbra –
se simţea
protejată de tăcerea ei,
înfiorată de farmecu-i senzual,
îi vâna sinusoidalele forme
cu note de bărbat ideal.
Umbrele se joacă
cu femeia aceasta –
se simt
amuzate de mutele-i invocaţii,
încurajate de şovăielile sale,
îi vânează încărcata haină
cu accente de act final.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele iernii

Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.

Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.

Şi dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceaţă,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheaţă.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemând Umbrele

O lumânare e de-ajuns. Lumina ei blândă
e mult mai potrivită, va fi mai mult har
atunci când vin Umbrele, Umbrele Iubirii.

O lumânare e de-ajuns. În seara asta încăperea
nu trebuie luminată prea mult. În reverie adâncă,
cu inima deschisă, cu lumina aceea blândă –
în această adâncă reverie voi plăsmui vise
pentru a chema Umbrele, Umbrele Iubirii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine aş fi un copil care să se joace cu avioane din hârtie, decât un bărbat care se joacă cu inimile femeilor.

citat din Niall Horan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două respiraţii

pe aici n-a mai trecut nimeni

sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătăţile sufocă tăcerea
la ora când toate
umbrele adorm
sub piele
e multă tristeţe
curge înspăimântător
ca o clepsidră
cu vieţi
picură ultimul fir
timpul exersează
prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu
printre coastele strivite
de singurătate
picură liniştea

nu mai e nimeni

mă agăţ de culoarea cerului
aerul s-a rarefiat
timpul sinucigaş de cuvinte
îneacă umbrele
din trupul dezbrăcat
porneşte un nou început

urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere

tălpile miros a iarbă

între cele două respiraţii
se joacă un copil

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit cum se lungea perfid
Pe linia părului meu
Încercând să-mi alunece,
Linguşitor,
În ureche
Cuvinte ştiute,
Tocmai când uitasem să te aud...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când îşi ascuţea ghearele
Pe albul obrajilor mei
Încercând să-mi sufle,
Subtil,
În nări
Un parfum cunoscut,
Tocmai când uitasem să te simt...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când vărsa amintiri
Pe conturul buzelor mele
Încercând să-mi vândă,
Zâmbind,
Pe pleoape
O poveste uzată,
Tocmai când uitasem să te trăiesc...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit când îşi desena labirintul
Pe golul sufletului meu,
Încercând să-mi umple,
Neputincios,
Celulele
C-un vis plâns,
Tocmai când uitasem să te am...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit cum vâna semne
Pe dreptunghiul ochelarilor mei,
Încercând să ascundă,
Crud,
Din lumină
Cu umbre secătuite,
Tocmai când uitasem să te văd...

poezie de Gabriela Chişcari (30 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea oamenilor, pisicile sătule vânează din plăcere. Şi le place să se joace cu victima.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, s-a lăudat la TV că joacă table. Dar ce v-aţi aşteptat, să joace şah?!?...

aforism de George Budoi din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (18 august 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba tăcerii

Tăcerea noastră a zămislit
altfel de semne –
depărtările ne sunt aproapele,
căderile spun dorul zborului întâi,
formulele despărţirii se traduc prin rămâi.
Liniştea dintre noi s-a făcut
o altă limbă
nici eul nu se recunoaşte în transcrierea ei
fără acordul cu tu –
unicul semn care-i permite să mai fie eu.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

umbră

Umbra este realitatea lui a fi. Umbrele istoriei nu înseamnă realitate cum nici umbrele prezentului nu înseamnă istorie.

definiţie aforistică de Vasile Ghinea
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii mai de soi, când încep a se coace la minte, simt că ei trebuie să joace în această lume un rol îndoit: un rol real şi un rol ideal, şi-n acest simţământ îşi are temelia orice pornire nobilă. Ceea ce ni s-a dat din fire pentru rolul cel real, noi o aflăm îndată foarte limpede; întrucât se atinge însă de rolul cel ideal, rareori suntem în stare a ne dumeri asupră-i.

Goethe în Poezie şi adevăr: din viaţa mea, 1811-1813
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm

Umbra mea, – pe unde treci,

Singură cu luna,

Zice plopul cânt de veci,

Basm de totdeauna.

Fă-ne iar tăcuţi şi mici,

Lângă tâmpla veche

... Dragostele noastre-aici

S'au legat pereche...

Peste visul îndelung

Noaptea'i apă lină

Stelele, spre noi, împung

Deget de lumină.

Cad de sus, ca nişte ploi,

Cetinile joase;

Mâna lor, mătăsuri moi

Coase şi descoase.

Vremea cere multe vămi,

Vremea mi te fură;

Dă-mi acum, iubito, dă-mi

Gură după gură.

Cerul, greu de frumuseţi,

Fă-l fântână-adâncă,

Ochii să s'adape beţi,

Încă... încă... încă...

Pomi or fremăta privind

Chipul lunii, – ciuntul.

Apele călătorind,

Joace de-amăruntul;

S'or întoarce şi opri

Gândurile'n voe.

Drumul meu pe unde-o fi?...

Calea ta'ncotro e?...

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul I, nr. 23, 1 decembrie 1936, p. 437-438
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt câteva roluri fabuloase, scrise pentru femei. Actriţele care reuşesc în viaţa lor să joace unul dintre aceste roluri sunt mângâiate de Dumnezeu pe cap. Unul dintre aceste roluri este Blanche din piesa lui Williams, "Un tramvai numit dorinţă". Dintr-o mie de actriţe, doar una singură reuşeşte să joace rolul ăsta. Dureros este că fiecare actriţă îşi doreşte să joace acest rol începând de la 20 de ani şi până la 70 de ani.

citat din Rodica Mandache
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actul...

păcatul meu s-a scurs între neant
şi linii de cearşaf echilibrate
ruşinea mea - prin membru supleant
din două sfere-n haos spânzurate

şi obosit de act şi de final
întins în lat pe liniştea tăcerii
mângâi cu-o mână sfârcul unui val
cu alta adierea primăverii...

poezie de Iurie Osoianu (1 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa pură este prezentă Aici, Acum, nu acolo sau atunci. Conştiinţa Pură este pretutindeni, însă nu poate fi zărită dacă privitorul poartă ochelarii minţii. Pentru a vedea dincolo de forme, este necesar să fii liber de forme, iar când vei fi liber de forme, formele te vor îmbrăţişa, pentru că tu le vei oferi spaţiul necesar în care ele îşi pot reaşeza paşii. Căci niciodată sunetul nu va merge acolo unde nu este loc pentru el. Tocmai de aceea, Liniştea este spaţiul liber - spaţiul gol - în care orice sunet se simte Acasă. Liniştea este Acasă. Spaţiul dintre forme susţine existenţa şi echilibrul formelor. Aceasta este Liniştea. Pauza dintre două sunete susţine existenţa şi echilibrul sunetelor. Aceasta este Liniştea. Eternă, tăcută şi smerită. Să fie oare un exemplu bun de urmat şi de către omenie?

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele baloanelor

Două balonaşe de spumă
Se înalţă în aer din adâncul mării visătoare...

În derivă, nori argintii de ceaţă
Se risipesc în briza uşoară.

Eu, ca un copil,
Mă agăţ de imaginea ta estompată,

Încercând zadarnic să aduc umbrele baloanelor
Înapoi acasă, în ţinutul realităţii.

poezie de Gu Cheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl lor, craiul, s-a însurat cu o crăiasă rea şi hapsână, căreia nu-i erau dragi copiii. Au putut să vadă asta chiar de la început; în palat era petrecere mare şi ei s-au apucat să se joace de-a musafirii; de obicei, când se jucau aşa căpătau o mulţime de prăjituri şi de mere coapte, acum însă crăiasa cea nouă le-a dat o ceaşcă cu nisip şi le-a spus că se pot juca foarte bine şi aşa.

Hans Christian Andersen în Lebedele
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta

Femeia aceasta
care se plimbă
dintr-un cer în altul
răsuceşte cuvîntul
ca pe-un jungher
Femeia aceasta
cu zîmbetul
ca floarea-de-colţ
şi umbra de sare
biciuind
spiralele nopţii
Femeia aceasta
pe urmele căreia
rotundul timpului
se zvîrcoleşte
ca un lasou
- o, cît de simplu
pentru o lume în care au murit
toate focurile de tabără! –
Femeia aceasta
nu trebuia
să fiu eu

poezie de Ştefania Hănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare amânată

Îşi cerne seara umbrele opace
pe-aleile cu dale-n keramit,
la marginea uitării, retrezit,
un gând rebel începe să se joace.

Cu neştiute semne de-ntrebare
aduce doruri printre amintiri
şi dintr-odată vechile iubiri
din inima rănită vor să zboare.

Tresar atins de teamă, deodată,
aduc, în grabă, gândul înapoi
dar simt regretele venind convoi
pe-o aripă de vânt întârziată.

Se-aude-n depărtare o fanfară,
un tren rămas la ultimul peron
deplânge-n glasul unui saxofon
plecarea amânată peste seară.

O pace nesfârşită mă cuprinde,
surâsul tău s-aşează peste gând,
aud în somn regretele plecând
spre liniştea uitărilor profunde.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Păreri de rău dansau lângă copaci,
eu le-ngropam sub umbrele opace
când am văzut, năuc, că te dezbraci,
iar sânii începeau în vânt să-ţi joace.

Dar vântul dintr-odată s-a oprit,
pe frunzele întoarse către soare,
îmbrăţişaţi pluteam spre infinit,
gustând nectar din clipa trecătoare.

Şi ne-am trezit abia când s-a-noptat,
privind miraţi spre bolta-ntunecată,
ne sărutam şi poate-am fi mai stat
dar a-nceput să plouă..., dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Păreri de rău mureau lângă copaci,
noi le-ngropam sub umbrele opace,
când am văzut, năuc, că te dezbraci,
iar sânii începeau în vânt să-ţi joace.

Dar vântul dintr-odată s-a oprit
pe frunzele întoarse către soare,
îmbrăţişaţi pluteam spre infinit
gustând nectar din clipa trecătoare.

Şi ne-am trezit abia când s-a-noptat,
privind miraţi spre bolta-ntunecată,
ne sărutam şi poate-am fi mai stat
dar a-nceput să plouă dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!