Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Şi udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud şoapte,
Şi gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deşi e frig, eu ard de dor,
Vântul serii şuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tahicardie torenţială

Nu mai ascult demult
cum picăturile de ploaie cad
peste pervazul din fereastră,
căci acum
ador
să-ţi ascult simfonia
ritmului tău cardiac.

poezie de Antonio Ciprian Corneanu
Adăugat de Antonio Ciprian Corneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi peste suferinţe

Cad lacrimile pe asfalt
Şi se transformă-n inimioare,
Dulci picături vin din înalt,
Acolo sus, ceva ne doare

Cad lacrimile peste noi
Şi cerul plânge îngereşte,
Prea am rămas în suflet goi,
Deşi Iubirea ne doreşte

Cad lacrimi, Doamne, cad de sus
Şi se transformă-n fericire,
Căci sufletul nu a apus
Şi îşi doreşte iar iubire

Cad lacrimi mari, dar nu din nori,
Peste păcate şi dorinţe,
Când le atingi începi să zbori,
Lăsând în urmă suferinţe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de iubire

Picături de iubire au plouat din cer peste mine,
cum soarele sărută noaptea-n asfinţit...
Picături de veselie inima mi-au cuprins în ciorchine,
zâmbetul pe buze mi-a fost zămislit...
Picături de eternitate sunt clipele de miere ce culeg
cu iubirea de tine, de el sau de ea, eu converg
spre centrul lumii viaţa-n iubire cu voi să-nţeleg...
Picături de tăcere sunt privirile tale ce respiraţia-mi taie,
ca un pui de vultur pregătit a-şi deschide aripile pălălaie...
Lămpi de pasiune izvorăsc din inima-mi fierbinte
când Îngerii mă mângâie cu dulci şi înţelepte cuvinte...
Picături de cerneală sunt cele ce-au umplut coala albă a vieţii mele,
decorând-o cu virgine emoţii ce delicat le tatuez pe a mea piele...
Picături de tine, de mine, de noi, sunt tot ce văd în fiecare fotografie...
Picături de sentimente cad peste noi, scriind cea mai frumoasă biografie.
Picături de iubire au căzut din cer peste mine,
sunt făcută din şi cu iubire,
zâmbete mi-a fost sortit să răspândesc peste omenire,
deşi uneori inima-mi plânge de crudă dezamăgire...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ploaie

Din cer cad lacrimi pe pământ,
Lacrimi argintii.
Văzduhul e-nnorat deplin,
Norii-s fumurii.

Alerg s-o-ntâmpin-n drumul ei
Cu picioarele desculţe,
Uite prima furtună de vară,
Din cer cad steluţe.

Acum, e linişte şi pace,
O linişte de vis,
Doar picuri se-aud venind
Spre geamul meu deschis.

Vreau să îmbrăţişez iar ploaia,
Iar ea să mă spele de păcate
Şi să-mi şoptească-n fiecare clipă
Vorbe dulci, curate.

Uite, ploaie!
Am venit să te întâmpin
Cu cămaşa-mi veselă şi udă
Dansând sub lacrimile tale.

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

normal

Nepăsarea mă lovea peste faţă
cu picături reci de ploaie.
Normal!
Am îndrăznit să cred
că niciodată fluturii
nu mor de atâta culoare,
că puii atunci cănd ies din ou
de fapt ei întreabă galben
dacă soarele e mai adevărat
decat culoarea.

Antena de pe bloc
şi-a însemnat furtunile
în pete de rugină
mai frunze
decât frunzele de toamnă
ruginite.

Mă plimb prin ploaia
ce îmi picură
iar şi iar,
obsedant
peste faţă,
mi-au ruginit lacrimile,
mai galben decât galbenul soarelui
pe care-l desenam odată
cu raze ascuţite,
laţite pe o foaie
albă...
normal
de desen.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Îmi spui:
"Rămâi, nu e târziu. Afară plouă
şi ploaia îţi va uda umerii, părul, obrazul,
picături reci de toamnă
şi-ţi va fi frig, Rămâi!"
Dar ploaia nervoasă îmi bătea-n geam
şi-mi spunea să plec, că e târziu,
iar ea îmi va mângâia părul, obrazul, trupul
cu picături calde ale aducerilor-aminte
să plec, e vremea colindelor.
Am plecat în toamnă cu ploaia de mână,
şi uitând să-mi mângâie sufletul
m-am făcut o picătură de ploaie, în noapte,
ce pe altarul vieţii a devenit lacrimă.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături

Picătură de nectar
pusă într-un degetar,
fir de ploaie din uluc,
iarna asta un' s-o duc?

Peste hău şi pe coclauri,
o s-o dau la doi balauri
să sufle pe la fereastră
mâţişorii să-nflorească!

Picături de chihlimbar,
strecurate din ierbar
înverzite în chemări
peste nouă ţări şi mari,

Să aduceţi fir plăpând
să-l sărut pios, plângând,
c-am mai prins o primăvară.
Înger blând, încet strecoară

trupu-n floare, bunăoară,
lacrima să nu mă doară...
şi mă leagănă în verde
să nu uit, dacă m-oi pierde!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calde picături ...

Picături de ploaie,
Picături de rouă...
Vorba, nu mă minte
Cerul... nu mă plouă!

Tu, copil cuminte,
Te apleci sa iei
Picături- zăpadă,
Picături-scântei,

Chiar din faţa ta,
De cum scrii, picturi
Şi cristale pure-
albe picături...

Mă aduc în gând
Pe tărâm lumesc,
Tu,... să nu mă uiţi,
Eu, să te privesc

Şi-mi citeşti din versuri
Parcă nu te-nduri,
Să-mi culegi din suflet
Calde... picături...!

poezie de Shanti Nilaya din Din trup de Femeie
Adăugat de Adrian Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Picuri de ploaie curg neîncetat,
vântul pustiu îi izbeşte în fereastră
şi se scurg zornăind în şiroaie,
peste singurătatea inimii mele,
ca un bocet.

Un tremur mă cuprinde prin oase,
şi-mi creşte o dorinţă în craniu:
ce-aş vrea să mai stau cu tine-n mansardă,
să privim din nou peste case,
cum plouă...

Cum plouă,
ca un bocet!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pahare mari de aer

A-ncetat să bată vântul
Însă picurii de ploaie
Iar inundă acum pământul
Şi pe frunze le îndoaie

Murmurul din nou subtil
Din atâtea picături
Se confundă c-un umil
Strigăt fin peste Rupturi

Şi se aud treptat pe afară
Iar acum pe trotuar
Copiii ce-ncep s-apară
De ploaie nu au habar

A-nlemnit parcă natura
Nicio frunză nu clipeşte
Nu-şi mai schimbă iar alura
Ci pe braţe te primeşte

În pahare mari de aer
Vântul a încremenit
Ridicând al vieţii caer
Într-un mod desăvârşit

Viaţa este un heleşteu
De cuvinte şi de paşi
Pe care instantaneu
Iar o vezi în copilaşi

Cine este azi viaţa
Numai bunul Dumnezeu
El ne spală-n rouă faţa
Noi să fim poporul Său

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie albastră

Picături de ploaie-albastră
Cad în dansul lor de foc
Pe cupola-n stil baroc,
Gonind pasărea măiastră.

Cu ea pleacă şi misterul,
Clarul lunii a pălit,
Visu-n van s-a prăvălit,
Pe cruce-i Mântuitorul.

Invoc ploaia cea albastră
Trimisă de Dumnezeu,
Să mă ducă-n Elizeu
Cu o floare de ginestră.

Picături să iau în suflet,
Setea să mi-o potolesc,
Eul să mi-l primenesc
Pentru un mâine violet.

Patru bujori îţi dăruiesc
Şi lumânări aprinse
Din vieţile promise
Să mă ridice-n cer crăiesc.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace pe Terra

Picături mari de ploaie
Cad monoton pe pervaz,
Peste caisul din faţa casei
Şi peste o crizantemă
Răvăşită de vânt...

Oraşul doarme
Ca un prunc nou născut,
După ţipătul de început.
Acalmia străzii
E dominată de frică,
În faţa covidului.

Păsările cerului
Veghează întunericul nopţii.
Tu dormi? Eu... nu....
Dacă-mi doresc ceva?
Desigur... pace pe Terra!
Mai concret?
Liniştea ta şi a mea...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de ploaie

Doamne,
mă laşi să mă scurg
printre degetele tale
ca nişte picături
de ploaie,
după care
mă faci aşternut
poemului-
sortit să se nască.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de iarnă

O ploaie măruntă, deasă
A-nceput de ieri să cadă,
Peste ogor şi peste casă,
Peste întreaga livadă.

Acum este ger cumplit.
Copacii sunt de sticlă.
Vântul turbat s-a pornit,
Din când în când, streaşina pică.

De pe pomi se rupe gheaţa,
Crengile cad la pământ,
Bradul îşi sfârşeşte viaţa,
Rămâne cu trunchiul frânt.

Nu-i chip ca să ieşi afară.
Pământul e ca oglinda.
Tot ce vezi te înfioară,
În casă scârţâie grinda.

O platoşă de scut e gheaţa
Care a cuprins tot hatul.
Pare să sfârşească viaţa.
S-a cufundat în tăcere satul.

Se-aude tunet. Nu de ploaie.
E zgomotul pe care-l face
Copacul care se-ndoaie,
Fiindcă vântul nu-i dă pace.

Cuprinşi de panica de-afară,
Noi stăm în casă la căldură.
Somnul începe să apară,
Mama spune: -Noapte bună!

În zorii zilei, somnoroşi,
La fereastră toţi sărim.
Din norii negri, pufoşi,
Pe pământ cad fulgii lin.

În scurt timp, toată ograda
Se-mbracă în alb veşmânt.
Iar noi înfruntând zăpada
Vom colinda pe Domnul Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele meu încă aleargă ca ploaia

Oasele şi rinichii fratelui meu trebuie să fie acum
la plimbare undeva, transplantate în alţi oameni,
poate în ploaia persistenta din ora de dinaintea răsăritului.

Fiecare picătură de apă conţine moleculele de apă
ale fiinţelor care au trăit odinioară, acum descompuse,
transformate în gheaţă şi în abur, apoi în nori.

Curând fostele picături de ploaie se vor plimba pe străzile oraşului,
curând viitoarele picături de ploaie vor păşi printre
ramurile căzute din copaci, peste fisurile din lut.

Undeva în această lume stropii de ploaie
au format fundamentul de apă din trupul fratelui meu –
şi al lui Pascal, de asemenea, veacuri în urmă.

Şi totuşi aceste ploi nu sunt ei întru totul;
lichidul insensibil care cade ( doar răpăit şi ochiuri de apă),
acoperă, se întinde, alergă în râuri învolburate,

aşa cum fratele meu obişnuia să alerge în zori
cu pieptul gol, sub bobocii apei,
căţărându-se pe crengile desfrunzite ale copacilor,

pe străzi de culoarea ocrului, numărând paşii,
sărind peste băltoace urmărit de norii
care promiteau să aducă ploaia în următoarele minute.

poezie de Marc Jampole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Tale

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe pleoape şi îmi curg pe faţă
Lacrimile tale sunt dulci sau amare,
După cum ţi-a fost trecerea prin viaţă.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe trup şi îmi intră-n suflet,
Lacrimile tale alunecă tăcute
Fără ca să scoată nici măcar un sunet.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Ce încet ş-uşor inima-mi mângâie,
Lacrimile tale sunt nişte cristale
Ce parcă-s făcute, din culori, o mie.

Lacrimile tale-s susur de izvor
Ce-n tăcerea nopţii urcă pân' la stele,
Întâlnesc în taină dorul călător
Ş-apoi se-mpletesc cu cele ale mele.

Lacrimile tale-s flori de crizanteme
Ce-nfloresc la poarta inimii cu dor,
Lacrimile tale spun că-ntotdeauna
Marile iubiri mocnesc, dar nu mor.

poezie de Mariana Simionescu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final de carte

Picături cad peste obrazul unde,
Cândva, demult dezmierdat
În pasiune de sărut cuprins...
Picături cad astăzi peste obrazul nins;
Umbrele de seară se lasă între doi,
Care s-au iubit... prin lacrimi şi zâmbete,
Furtuni şi bolţi senine...
Aceia eram noi.
Îţi aminteşti?... Acum doar doi străini!
Picături cad arse, înflăcărând în minte
Tablou restaurat cu noi prin jurăminte.
Chipul îţi surâde... se-aude un oftat,
El este de la mine şi îl ignori vexat...
Pe un perete negru las urme albe, care,
Strident abundă timpul trecând peste hotare;
Strivesc o nostalgie vrând să mă renască
Şi mă împotrivesc ca ea să ne unească!
Piese de muzeu, secvenţe dintr-un film
Se absorb tăcut, totul e străin...
Ce episod de carte cu doi eroi nebuni...!
Finalul nostru, poate...
Ce s-a născut acum.
Final de episod, finalul meu de carte,
Unde eroul a murit,
Dar eroina, merge mai departe...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final de carte

Picături cad peste obrazul unde,
Cândva, demult dezmierdat
În pasiune de sărut cuprins...
Picături cad astăzi peste obrazul nins;
Umbrele de seară se lasă între doi,
Care s-au iubit... prin lacrimi şi zâmbete,
Furtuni şi bolţi senine...
Aceia eram noi.
Îţi aminteşti?... Acum doar doi străini!
Picături cad arse, înflăcărând în minte
Tablou restaurat cu noi prin jurăminte.
Chipul îţi surâde... se-aude un oftat,
El este de la mine şi îl ignori vexat...
Pe un perete negru las urme albe, care,
Strident abundă timpul trecând peste hotare;
Strivesc o nostalgie vrând să mă renască
Şi mă împotrivesc ca ea să ne unească!
Piese de muzeu, secvenţe dintr-un film
Se absorb tăcut, totul e străin...
Ce episod de carte cu doi eroi nebuni...!
Finalul nostru, poate...
Ce s-a născut acum.
Final de episod, finalul meu de carte,
Unde eroul a murit,
Dar eroina merge mai departe...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Parcă şi florile din glastră
Vorbesc de desparţirea noastră
Şi plâng muşcatele la geam
Căci am pierdut tot ce aveam

Şi lacrimile se preling
Peste pervazul prăfuit
Şi căt aş vrea să nu le ating
Şi cât aş vrea să uit...

Aud cum frunzele se frâng
Sub lacrimile grele
Şi cât aş vrea să nu mai plâng
Să nu mai plângă ele...

Dar plângem toate lângă geam
Căci am pierdut tot ce aveam
Şi plâng şi eu şi florile din glastră
Acum la despărţirea noastră

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!