Vis turbat

de nalţ nimicuri, îţi cioplesc montură
rubinului de-amor, deşertăciune...
un diamant al nefiinţei spune
de alte-averi, ce-n ochi de lut n-au gură.

pe gând era minciunii leziune
de-mi putrezea a literei structură...
pe raft e Domnul în miniatură
abia clipind biserici pe genune.

cu dulci convulsii de mirări mă-ncaier,
sub noţiuni de noapte-i vis turbat
diform alint ce dezveleşte vaier.

ci doar de mine nu te-am întrebat
când mai veneai pe-o umbră-n şa de aer...
mă pitulam, de ploaie vinovat...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orb la gând

o naştere-n vecie-i într-o moarte
lichefiind un diamant minciunii
licoarea asta-i stih în toţi străbunii,
un strai ce-n trup de infinit să-l poarte.

ci pe pământ se-mbracă-n clipă unii
a oglindi eternu-n ochi ce-s foarte
adânci, ce suie, ţin a slăvii toarte
dar cad în urmă-n viciul raţiunii.

în dimineaţa nefiinţei cheamă
un orb la gând visări şi-n calea sa
mai curge încă fir mărunt de teamă.

ci adevăruri urcă-n duh, în şa
pe lutul ce biserica-şi destramă
pe Domn din rugă a-L descătuşa...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Nix
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schizoapatra

Ţi-e umbra pe nimicuri leziune
şi imn de întuneric porţi în salbă
în pielea ta fiind o rugă alba
vestind apus de oameni pe genune.

Aleargă-n piepturi linişte codalbă
veghind a patra-n har dimensiune
cometă a tăcerii ce ne spune
cu vârf de cer, peniţă-n zodii jalbă.

La oşti chemându-mi visele cu surlă
respir în lacrimi aşteptarea-n uşi
tu mă primeşti în perne, vremea urlă...

Aprind în duh văpaie către duşi
şi plouă în biserici fără turlă
a stins sub Păsări jarul din cenuşi...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de ploaie

Statuie-i amintirea, timp îndeamnă
spre viitor, din ou de azi să iasă
ca umbra ce-n lumină e crăiasă
când frunza-n brâu îmi rugineşte-a toamnă.

Imaculări sub vorbă numeroasă
pe tine-n stih de linişte condamnă...
În poezia nefiinţei, Doamnă
eu nupţial duc lutu-n a ta Coasă.

Iar Dumnezeu, în sacrul domiciliu
pictat e-n a enigmelor pereţi,
pătat de Om cu rugăciuni... Şireţi
se-adună Şerpi cu Mere în sigiliu...

Ci tu, femeie ce-n păcat exişti,
ai ochi de ploaie, uzi de taine, trişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lene

[sub zodia rimei]

E viaţa noapte şi zadar de vise
iar gândul cu nimicuri să se joace...
Tăcerea ta lumeşti enigme coace
şi ochiul minţii mele te privise.
Mi-e frig în sânge de un stih încoace,
poem spre mâine-n clipele ucise...
Sărutul tău în şoapte se-adâncise
şi-i adevăr minciunii în găoace.
Că iar te vând mirării pe-o genune,
a întrebării nuntă de abis
deja pe unde-i preacuvântul zis
luminilor iubirii a te spune.

Şi gura ta o lene grea grăindu-mi
spre zări de dulce nemaifost e jindu-mi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia mirări spinarea întrebării duce

(sonetivală)

***

mirări spinarea întrebării duce
sinceritate de lumini a cere
pe umbre, unde-s imnuri de tăcere
şi preacuvânt pe a hârtiei cruce.

a şti cu vorbe însă-i drum de mere
lumeşti cunoaşteri, fumegând năuce
din rugă, vând a lor de lut cauce
pe frunţi călugărind sub veac himere.

***

sub ploaia cu morminte-abia de eşti
un dumnezeu ţinând la braţul stâng
femeie, har în visul meu nătâng,
abia de clipă-n veşniciei cleşti.

***

din primăvara ninsă de candoare
mai cade alb şi viu şi zău! ne doare...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără stih

biserici triste-n haos ni se-arată
din hăul rugăciunilor beţive
ebrietate-n lumânări naive
pe-altarul cărnii, raiului erată.

mă şterg la gură de-alte-n ceas motive
şi-n clipa ce aleargă, înserată,
spre dimineaţă-n duh, din lut a plată
zidim pe sânge patimi lenitive.

tăceri ne ţes în vise taina-n straie
căzând în linişte ca într-un morb
dar chinul existenţei ne-ncovoaie.

din strigăt de fiinţă-n cuget orb
la Dumnezeu, în sacra lui odaie
nu ne e stih, nimicuri gândul sorb...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret

Tu mi-erai totul, dragoste,
Al sufletului har,
Un verde ostrov în mare, dragoste,
Fântână şi altar,
Încins cu poame dulci şi flori,
Flori ale mele doar.

Vis prea frumos spre-a fi putut
Să steie! - Ah, limpede minune!
Ai răsărit, şi te-am pierdut!
Un glas din viitor îmi spune:
"Treci, treci", dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Pluteşte-amar, apatic, mut.

poezie celebră de Edgar Allan Poe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu zadar adesea

renasc mirări în oameni zăvorâte
şi mă-nsoţesc adesea cu zadarul
drumeţ spre unde-mi cade-n soartă zarul
şi vise-având eternităţii câte.

tăcerea-mi adânceşte-n lut habarul
sub ceruri în lumină coborâte
de timp tu ai sprâncene mohorâte
femeie ce-n cuvânt îţi verşi nectarul.

priviri lăuntrice în tine-arunc
venind, nălucă, din eresul ploii
şi dulce-mi înverzeşti în albul foii
pe-albastru ţărm, în nemurire prunc.

e prin tenebre noaptea-n ale sale
vestiri de nuntă-n zile colosale.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără alte cuvinte

(sonetul de timp)

renasc tăceri, ruine emulsive,
tu-ndestulezi cu taine-a ta ulcică
ci între noi a depărtări despică
o sete-n sânge fiert, stingând misive.

şi-n rugăciuni fiind infern de frică
expectoram mirări şi moi, lascive
la uşi erau doar umbre convulsive
a înviere-n crucea noastră mică.

aceleaşi vorbe am spre a ne spune
în stih seninul mi s-a domolit
dar pe mai mult e de nimic genune.

îmi amintesc sonetul monolit
şi clar şi verde, da-n clepsidră dune
furtuni de timp truisme-au dezvelit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Cupidon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tiptil

având în vedere tăcerile
nimic nu ne opreşte să şoptim cu palma
în pielea celuilalt,
femeie, la vânătoare de-a iubi zburând
în călcâiul gol pe asfalt
şi pe eresul unui gând

locuind în vorbă de alint
gura ta îmi mângâie văzduhul
către auz cu aripă,
cuvintele mele ronţăite de-Amor
(alea care stau în Măr unora)
suie pe braţe de ploaie
în sacrul adânc (recunosc) de zadar

eu nu zic niciodată nimic
fără tine şi drag,
nu recunosc drumuri fără tristă iubire,
că plouă, Doamne, plouă,
tiptil,
cu varză-n Poezie

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ploaia lacrima să se confunde

cu ploaia lacrima să se confunde
în mine plângi, lăuntrică femeie
prin timpul care taine-n zări încleie
argintul fiert e rece în secunde.

a descuia genunile-mi eşti cheie
şi vis de nalt acolo îmi pătrunde
pe umbre se rostogolesc, rotunde
mirări, eres pe calea ta, lactee.

pe ape stând trupească revărsare
ieşite-s oase din încheieturi
iar tu mă cerţi cu voci interioare.

te mai pândesc în gând, la cotituri
pe unde este-amorul nostru oare
când vorba ni se-atârnă-n steag, pe guri.

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Kaky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnagii

când îmi zâmbeşti mi se întâmplă aurul
afund argintului tristeţii mele

zidindu-ţi absenţe în odaia pentru doi
urma ta e o tăcere
şi-un diamant scos din stâncă

piatra de a fi
Sisif nu o urcă decât o singură dată

pe vârful muntelui existenţei
dorm oameni fără de sânge

putrefact se declină în carne logica nefiinţei...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coasta

Tu, domnişoară zâmbet rugăciune
La tine am a umbră vamă-n astre
Pe cerul pur de-s răcnete albastre,
Tăcândele merinde de genune.

S-au ofilit misterele în glastre,
Iubirea dezveleşte căi a spune
Cea de a patra-n duh dimensiune
Şi luminează inimile noastre.

Şi aş fugi, dar zău că nu ştiu unde
Căci zările s-au adunat mănunchi
Din veacuri în spinare de secunde.

Beţii îmi suie-n sacrul clipei trunchi
Nu ştiu de dragoste a mă ascunde
Şi cad spre tine, coastă, în genunchi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Melpomene
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Sângele băut de existenţă
în interiorul rugăciunii e omul
la fântâna cerului sunt merinde de ploaie
mâncăm apa clipelor, curgătoare
pârâiaşul trecerii timpului în viaţa asta minusculă
cât o afacere cu Dumnezeu
pe banul de Luntre

Femeie, în nenumele tău fac nuntă
pe degete preotul Dumnezeu ne-aşază inele
veacul ne intră în piele
şi doarme cuvântul

Doamne, lumina Ta presară umbre
beţia nefiinţei canin adulmecă mormântul
când liniştea prin mine e să umble

Tăcere, doamnă a mea
ţi-am furat un zâmbet de tristeţe
pe unde
larva adevărului se-ascunde
şi-n pace-a diamant minţea
din politeţe

Doamneee, multul mi se-mpuţinează!

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ozon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amănuntul de a exista

(praf de raft)

degete de umbră, arătătoare de eternitate
în lăuntrul noţiunii de raft,
în şa de nemoarte,
galopul miezului clipei în interior
sub ochii lucind de a vedea

poeţii nu cunosc
amănuntul de a exista,
ei plutesc pe praful de raft
înveliţi în coperţile veşniciei
în interiorul unei singure clipe,
neîncepută şi fără sfârşit

muream uneori acolo,
stihul mă trăda de vieţuire
praful raftic îmi înconjura coperţile vieţii
eram un microb neînsemnat, fără apărare
alungat din trupul eternităţii de lacrimile
nevăzătoare de mine

uneori scot raftul din ţâţâni
izbind cu el de toţi pereţii mormântului
praf în ochii sângelui, iubirea
aşez pe raftul
vinovat de a fi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Saturn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa

Când se va face Nunta,-n lumânare
Al Păsării repaus fi-va sacru
Pe-acoperişul nefiinţei, nacru
A melci prin clipele interioare.

Va fi în gânduri nuptial masacru,
Mireasa însă trup sub fuste n-are;
Poveri de somn voi duce în spinare
Că în oglinzi mi-e-n cuget chipul acru.

Pe rând în zboruri duhul ne-nvelimu-l
Înalt, trezind pe Dumnezeu, adânc
În vis de diamant căzut, Sublimul.

Te va primi la Porţi un înger ţânc
Şi nu vei fi nici ultimul nici primul...
Crăiasă Moarte, mierea ţi-o mănânc...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Elsa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt vinovat

Cearta a fost din vina mea,
"Ce-i pe TV?" a întrebat,
Am zis că praf, neşters de ea,
Şi-n clipa aia a turbat.

epigramă de Paul Constantin (4 octombrie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intersectări

năluci de clipe trec spre totdeauna
şi-n nicăieri era eternitate
în har de guri în preacuvânt scăldate
un adevăr şopteşte-n vis minciuna.
aleanuri ai în ochi încătuşate,
de-acolo-ţi cad tristeţile întruna
pe-obrazul de eres ce-mi ninge struna
femeie ce mirări te poartă-n spate.
iar timpul iar devine de himeră,
secunda te umbreşte-n întrebări
şi umblă zvon sub stea auriferă.
sub soare-i totul curgere pe zări
şi-n a privirii tale-n taine eră
lumina ta mă spală în iertări.

&

mai toarnă foc pe flacăra subţire
la Dumnezeu să urce-n rugăciune
pe chipul de ninsoare zâmbet spune
femeie-a dragostei împărăţire.
cum ieri în ai lui astăzi zori apune
singurătatea-i haz venind iubire
pe-avânt de şoapte-mi dai în sânge-orbire
şi-n văzul de lumină-mi eşti genune.
un drum de beznă curge către soare
cum niciodată-i veşniciei os,
mă-nseninez la tine-n trist ce moare.
sărutul de pe buze mi l-ai scos,
l-ai sfârtecat în raiuri de visare
de m-am ascuns la îngerii de jos...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măseaua

pe tine te-am găsit coaptă în durere,
erai în ebrietatea suferinţei,
tristeţea îţi zguduia ochii

cu bisturiul zâmbetului ţi-am extirpat lacrima,
cu lumina fericirii ţi-am cauterizat întunericul
şi era în ziuă vorba

deasupra imaculării nopţii, insomnii, cuvântul beţiv aleargă
şi iar va fi măseaua cu tragere de inimă
a se slăvi cu zeama Domnului
şi cugetul mi se micşorează

când ţi-am văzut prima dată zâmbetul
erai al enigmei altar,
te-am decojit atunci din puţina larva
fluturele cu miez de tăcere-şi ia zborul

locuirea ta se face azi
dintr-o amintire ţesută cu mâine,
nupţial, zgomotul de inel abătut pe crucifix
răcneşte în gură de popă: Amin!
între absenţă şi amândoi
redevenea eternitate

între cer şi pământ e un raft,
raftul pe care ne-am aşezat cărţile şederii pe lume

dintre toate adormirile
te visez frumoasă
iscălindu-mi secunda cu melci

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Hera
Comentează! | Votează! | Copiază!

A patra dimensiune (sintagma visului)

ne ţipă ploaia-n ochi şi raţiune
cu suflete furiş pe la altare
şi trăsnete străpung în pomul care
un şarpe dulcele venin îşi spune.

ci multe rosturi azi îşi au stricare
că doarme Dumnezeu în apei strune,
deasupra noastră e de nori genune
şi cade lacrima ce-n piept ne doare.

iar de-ntuneric strigă-n nopţi răniţii...
de-acolo plozi de umbre de-aţi cules
voi, oameni, cu năluci hrăniţi-i.

având pe guri sărutul de eres
prin lumea cu truism în definiţii
un veac presus de clipe-am înţeles...

sonet de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Dormamu
Comentează! | Votează! | Copiază!