Ne părăsesc părinţii

Amurgul fâlfâie pe-aripi de lilieci,
A nopţii gheară se-nfige-adânc în sat,
Nălucile-şi împrăştie fiorii reci,
Stranii umbre joacă-ntr-un decor ciudat.

Aruncă bufniţe priviri pătrunzătoare,
Ţipă în cor prin poduri vechi şi ruinate,
Urma luminii stinsă-n steaua căzătoare
Aprinde muc de lumânare-n cuib de noapte.

Prea des se-aude glasul bufniţei în sat,
Prea multe stele se desprind şi apoi pier,
Săraci, îmbătrâniţi, cu sufletul curat
Ne părăsesc părinţii dragi, se duc la cer.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne părăsesc părinţii...

Amurgul fâlfâie pe-aripi de lilieci,
Gheara nopţii coboară şi se-înfige-n sat,
Nălucile-şi împrăştie fiorii reci
Şi umbre stranii joc într-un decor ciudat.

Aruncă bufniţe priviri pătrunzătoare,
Ţipă în cor prin poduri vechi şi ruinate,
Urma luminii stinsă-n steaua căzătoare
Aprinde muc de lumânare-n cuib de noapte.

Prea des se-aude glasul bufniţei în sat,
Prea multe stele se desprind şi apoi pier,
Săraci, îmbătrâniţi, cu sufletul curat
Ne părăsesc părinţii dragi, se duc la cer.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nopţii

Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii,
Fâlfâie neguri pe-aripi de lilieci,
Scrâşneşte-n ţipete zăvorul porţii,
Vântul porneşte adierile reci.

Stele nu pot aprinde focul torţii,
Făpturi ciudate adună norii seci,
Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii,
Fâlfâie neguri pe-aripi de lilieci.

Rămâi, iubito, e noapte, să nu pleci,
Să ne păzim lumina-n faţa sorţii,
Nu lăsăm pradă viaţa-n gheara morţii,
Să înfruntăm singurătatea în veci,
Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii!

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de stele

De sus, de pe un mănunchi de stele,
Ce strălucesc în miez de noapte,
Zăresc o lucitoare stea,
Cu raza ei, ce îmi zâmbea...
Să fie oare mama mea?!

Mă întrebam în gândul meu,
Cu inima zdrobită de durere,
Să fie oare ochii mamei mele,
Ce mă privesc duios şi cu căldură,
Ferindu-mă de lumea rea, duşmani şi ură?

Şi stând îngândurată pe prispa casei,
Priveam îndurerată către cer...
Sunt multe stele care pier
Şi oameni dragi, ce ne privesc de sus,
Ca vremea bună ce-a apus...
De ne privesc cu drag, din cer, de sus.

Atunci steaua lumina mai tare
Şi umbra ei mă urmărea tăcut;
Îngenunchind în faţa ei, să-mi cer iertare,
Dar dispăru în depărtare,
S-a dus pe boltă, lângă Carul Mare.

În fiecare noapte luminează neîncetat
Şi parcă ar vrea ceva să-mi spună...
Că viaţa-i praf de stele, sufletul furtună;
Pe acest Pământ suntem precum o lună,
Iar zilele noastre, toate un mister,
Ce-n zori, la fel ca steaua... pier!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Borcănaş

fără capac lă
sat
în sat (?!) părăsit
pui libarca ovală
maronie mult prea
termofilă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moină

A nins azi-noapte peste sat
Cu flori de cactus îngheţate
Şi prefăcute-n alb curat
Bandaj peste singurătate.

Cocoşul a cântat mai des
A nopţii de la sate doină,
Mi-a spus că mâine va fi moină,
Dar eu nu prea l-am înţeles.

Cuvântul e din limba veche,
N-am să-l mai zic de-acum încolo
Decât la tine la ureche,
Decât atunci, decât acolo.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade arcuşul luminii pe sat

Cade arcuşul luminii pe sat,
Inima mea-i vioară cu sânge,
În colbul iubirii mă zbat,
În umbra totală m-oi stânge.

Lumea s-avântă în dans hotărât,
Cu jar îmi hrănesc armăsarul,
Scot stele din vechiul mormânt,
Uitarea o aprind cu amnarul.

În depărtări de aripi caut orizontul,
Ambianţa speranţei mă-ntoarce-n rubine,
Cade arcuşul luminii, cu botul
Armăsarul îl nalţă spre tine!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metaforele unui nobil veneţian

Douăzeci de oameni traversând un pod,
Într-un sat,
Sunt douăzeci de oameni traversând douăzeci de poduri
În douăzeci de sate
Sau un om
Traversând un singur pod într-un singur sat.

Acesta este un cântec vechi
Care nu-şi va declara sinele...

Douăzeci de oameni traversând un pod,
Într-un sat,
Sunt douăzeci de oameni traversând un pod
Într-un sat.

Acela nu-şi va declara sinele,
Deşi este cert că înseamnă...

Cizmele oamenilor tropăie
Pe lespezile podului.
Primul perete alb din sat
Se iveşte printre pomii roditori.
La ce anume oare mă gândeam?
Astfel înţelesul evadează.

Primul perete alb din sat...
Pomii roditori...

poezie de Wallace Stevens
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul săracului

În vremea în care Domnul
Toarnă poduri fără cuie
La sărac până şi somnul
Ori e prea adânc, ori nu e.

Dacă-i prea adânc e semn,
C-a bătut prea multe cuie
Şi că-i ţeapăn ca un lemn
Şi la ceruri, iată-l... suie!

Dacă n-are somn e semn,
Că de frigul care-l frige
Va ieşi în stradă demn
Foamea din el ca s-o strige.

Nopţile în care Domnul
Toarnă poduri fără cuie
La săraci până şi somnul
Ori e prea adânc, ori nu e.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uliţa cu Dragobete

Ce frumoasă-i tinereţea petrecută-n sat la ţară!
Anii ei fermecători s-au dus, n-or să mai apară,
Pe uliţa de la moară, pe băncuţa de la poartă
Cu sfială se ţesea dragostea, întâiaşi dată.

Visători, vrăjiţi de lună, sub salcâmul singuratic
Noi ne sărutam cu dor, dulce, pătimaş şi tainic,
Dragoste, alean şi patimi în noi se aprind şi ard,
Împrejur freamătă totul, tremură uluca-n gard.

Lunecând pe-a nopţii boltă stele licăresc pe cer,
Desprinse din constelaţii cad înspre pământ şi pier,
Fericiţi şi strânşi în braţe, tandri şi cuprinşi de dor
Ne alegem tainic steaua călăuză-n viitor.

... E trecut de miezul nopţii. Vântul începea să bată,
Liniştea e întreruptă de un scârţâit la poartă:
-Te sărut la despărţire, pune-ţi pe umeri năframa!
Cu nelinişte şi teamă o chemă în casă mama.

Vremea a trecut în zbor adunând anii povară,
N-am să pot uita vreodată dragostea de-odinioară,
Sărutul ce mi l-a dat sub salcâm întâia oară,
Cea mai dulce amintire din uliţa de la moară.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uliţa cu dragoste

Ce frumoasă-i tinereţea petrecută-n sat, la ţară!
Anii ei fermecători s-au dus, n-or să mai apară,
Pe uliţa de la moară, pe băncuţa de la poartă,
Cu sfială se ţesea dragostea, întâiaşi dată.

Visători, vrăjiţi de lună, sub salcâmul singuratic,
Noi ne sărutam cu dor, dulce, pătimaş si tainic,
Dragoste, alean şi patimi în noi se aprind şi ard,
Împrejur freamătă totul, tremură uluca-n gard.

Lunecând pe-a nopţii boltă, stele licăresc pe cer,
Desprinse din constelaţii cad înspre pământ şi pier,
Fericiţi şi strânşi în braţe, tandri şi cuprinşi de dor,
Ne alegem tainic steaua călăuză-n viitor.

... E trecut de miezul nopţii. Vântul începe să bată.
Liniştea e întreruptă de un scârţâit la poartă,
-Te sărut la despărţire, pune-ţi pe umeri năframa!
Cu nelinişte şi teamă o chemă în casă mama.

Vremea a trecut în zbor, adunând anii povară,
N-am să pot uita vreodată dragostea de-odinioară,
Sărutul ce mi l-ai dat sub copac, întâia oară-
Cea mai dulce amintire din uliţa de la moară.

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furând din cer minuni de stele

Iubirea e avânt de zi şi noapte,
Prin ea întinzi aripile oricât
Să poţi zbura prin cer în şoapte
Apoi să vii în foşnet pe pământ.

Aici e cuibul, încercări nebune
Se ostoiesc în braţe şi în paşi
Când inima în sângele-i te pune
Altoi în viaţa demnă de urmaşi.

E-o boală firavă, rătăcitoare,
Iubirea noastră falnică oricând?
Puterea ei sub razele de soare
Ne scoate-n ochii tuturor râzând!

Desenez pe-o pâine buburuze
Şi le îndemn să zboare peste-nalt,
Tu le prinzi, le-adăposteşti în frunze
Şi semeni cu lumină peste sat.

Iubirea e avânt de zi şi noapte,
Prin ea întinzi aripile furând
Din cer minuni de stele coapte
Şi le împarţi copiilor râzând!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furând din cer minuni de stele

Iubirea e avânt de zi şi noapte,
Prin ea întinzi aripile oricât
Să poţi zbura prin cer în şoapte
Apoi să vii în foşnet pe pământ.

Aici e cuibul, încercări nebune
Se ostoiesc în braţe şi în paşi
Când inima în sângele-i te pune
Altoi în viaţa demnă de urmaşi.

E-o boală firavă, rătăcitoare,
Iubirea noastră falnică oricând?
Puterea ei sub razele de soare
Ne scoate-n ochii tuturor râzând!

Desenez pe-o pâine buburuze
Şi le îndemn să zboare peste-nalt,
Tu le prinzi, le-adăposteşti în frunze
Şi semeni cu lumină peste sat.

Iubirea e avânt de zi şi noapte,
Prin ea întinzi aripile furând
Din cer minuni de stele coapte
Şi le împarţi copiilor râzând!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Ziua îşi sfârşeşte drumul în amurgul cenuşiu,
Nopţii îi deschide poarta lăsând voalul plumburiu,
Nori răzleţi se plimbă-n voie prin văzduhul liniştit,
Vălul negru se coboară peste satul adormit.

Plopii, negre siluete, rupţi dintr-o lume de basme,
Înşiraţi ca nişte umbre umple noaptea de fantasme,
Printre nori strecoară luna blânde raze de lumină,
O admiră-n drumul ei crizantema din grădină.

Mărul doarme liniştit, mulţumit de-a lui povară
Şi în visul lui adânc înfloreşte-a doua oară,
O broscuţă n-are somn, într-o ultimă strigare
Răguşită nu renunţă la a dragostei chemare.

Greierele-aruncă fracul, îmbracă de zor paltonul,
Vioara e pusă-n cui, a luat sfârşit sezonul,
Chefuind noapte de noapte vara-ntreagă-a tot cântat,
N-a strâns nimic în cămară, acum doarme nemâncat.

Pâlpâie o stea pe boltă în lumină purpurie,
Ţipăt de cocor se-aude, a plecat în pribegie,
Mi-a luat cu el şi anii ce se duc şi nu se-ntorc,
Norii au uitat să plângă, nicio lacrimă nu-şi storc.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Străpung în miez de noapte
vraja visului Etern,
găsesc pruncul înfăşat
născut de mamă în Infern.

Mă urc pe scara timpului trecut
deschid fereastra Luminii,
ascult o doică fredonând
un cântec vechi al iubirii.

Văd lumânări aprinse pe morminte,
ce împrăştie mirosul de tămâie,
umbrele morţilor apar pe pământ,
o altă eră vrea să fie.

Doresc să apară mai repede zorii
şi caldele raze de soare,
mă alint cu rând pe rând
dispar imensele felinare.

Nu mai vreau stele căzătoare
ce lasă pe cer o urmă
şi o Lumină să ţâşnească
în acest petic de ţărână.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sânul nopţii...

Amurgul e mirajul din toate câte sunt,
în umbră ispitit de ape fără fund...

Când amurgul stă să ardă
în ţărâna de pe drum,
soarele (să nu să piardă)
îşi deschise ochi subţire
printre norii arşi de scrum.
Mult jăratec umblă-n valuri,
prinzând trestia şi lacul,
prinzând florile pe maluri.
Aci, vântu-şi face veacul.
S-a trezit şi se porni
la un neam de păpădii.
Trecu stins prin somnul ierbii
ca un sfânt răpus în piatră,
şi o luă apoi spre sat
să-şi găsească loc în vatră.

Prispa este caldă încă,
o pisică leneveşte:
ziua întreagă a fost pe luncă...
cu stăpânu' la cosit.
Dar cum noaptea tainic creşte,
vântul iar se risipeşte
şi aleargă
printre nuci
pasărea de păpădie
care urcă-n lumea largă,
uneori printre uluci.
Doarme-n floarea fistichie
doarme fluturu' sprinţar,
legănat în şoapte blânde
de-o păpuşă cu tichie.
Cum păpuşa are har,
cască alături un bondar.

Timpul curge în risipă,
norii galbeni nu-l ajung.
Mai clipeşte pentr-o clipă
ochiul roşului amurg.
Greier mic cu paşii repezi
şi cu glasul ascuţit,
urcă-n grabă două lespezi;
Altu' îşi cântă lung amorul
unei tufe de cucută:
oare cine îl ascultă?...
Pe la streşini de cerdac,
într-un cuib de rămurele,
puisorii nu mai tac.
Se îndeamnă în culcuş
lângă alte rândunele.

Undeva în depărtare
se aude un lătrat;
câinelui i se năzare
o nălucă sau un hoţ
care vine noaptea -n sat,
când cocoşii s-au culcat.

Luna hoinăreşte -n cer,
pe la porţi de stele bate:
- Doar lumină eu vă cer
pentru fete deocheate -
bezne reci să ardă-n noapte;
să se limpezească toate
ca nisipurile-n ape.
Umblă ielele desculţe
La Stejaru' cu Izvoare,
îndărăt pe drum de piatră
(scăpărând în felinare)
trece şirul de căruţe...

Şi cum satu-i cumpănit
cu poveşti de altădată,
din mătăsuri s-au ivit
stelele subţiri, stângace.
În adâncu' lor se arată
flăcările altor vremuri:
Luna-n cer e cât o roată.
Întunericul se-nchide
(şovăielnic dar supus)
în luminile lichide.
Astru fraged, rubiniu,
pâlpâie în sânul nopţii
ca un înger timpuriu.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Copilul şi Norul (aprilie 2009)
Adăugat de Camelia Sava - Mărgean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Se lasă înserarea peste sat
Când soarele se-ascunde lunecând
Sub norul plumburiu- întunecat
Şi ultimele raze se ascund

Pe-amurgul cu nuanţe violet
Se-nşiră siluete cenuşii
Şi cerul pare ca pe-un şevalet
Pictură cu fundaluri stacojii

În zbor bezmetic trece-un liliac
Cu fluturii de noapte, în zig-zag,
Şi mii de greieri îmbrăcaţi în frac
Îşi dau concertul pe al nopţii prag

Răsună-un cor de broaşte pe pârâu
Când vălul negru cade peste sat
Şi umbrele scăpate ca din frâu
Aleargă spre amurgu-ntunecat.....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am creat un Sat al Cuvintelor. Un Sat care există o dată la o sută de ani. Un Sat, în care Poeţii cotropesc alte sate întregi de cuvinte, în căutarea Poetei. Un sat, în care Poeziile complotează cu Poetele împotriva Poeţilor. Este satul în care se varsă mult sânge de cerneală pe hectarele de hârtie. Un sat, moşierul căruia este Poetul. E un sat în care se ţin ceremonii la naşterea fiecărei noi poezii.

Doina Postolachia în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Eu sunt Sabia Luminii, Iar pe Domnu-l pun pe tron!"

Doamne, mintea-i e năucă!
Dintr-un sat cu multe "oi",
Vrea Becali să aducă
Judecata de Apoi?!

epigramă de Dumitru Dănău din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!