Cum ar fi dacă

cea mai frumoasă zi e atunci cînd îmi pun dimineaţa zălog
la picioarele tale
iată drumul mătăsii începe de aici
doar atât îmi amintesc din trecut să mă ierţi
acum caut cea mai scurtă cale între pământ şi cer
nu e cinstit să mă încred doar în ape
tu nu vezi ce mică sunt strânsă în cercuri
ca pasărea prinsă în propriul ei zbor
spune-mi dacă eu aş fi femeia ta
m-ai lăsa la cina cea de taină
aş îndrăzni eu să rezem scara de trupul tău
entităţi
se nasc vieţi disperate prinse în şuruburi de cruci
pe marginea drumului cresc oameni transformaţi în iepuri
aleargă dezorientaţi
pietrele au gustul acela de nerostit
precum omul care şi-a lăsat vorba într-o peşteră
şi melcul saliva pe iarbă
departe un lan de grâu îşi seceră singur spicele
recolta miroase a metal încins
sunt înaltă când dorm
sub pernă ţin cărămizi
dimineaţa mă dau cu ruj

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când ruşinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îţi caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Şi stau la pândă între da şi nu
Între cea de acum şi cea de atunci
Şi îmi ţes amintirile cu aţa durerii
Şi trag cu dinţii de un nou început
Mă-nfăşor în mantia uitării
Şi-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Şi aştept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Şi cea de ieri
Închid ochii şi vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa pe care am aşteptat-o

Îmi amintesc dimineaţa
de demult
când mi-ai spus că sunt frumoasă

De atunci încerc să nu uit
şi plâng dinaintea răsăritului
aşteptându-te să-mi spui
şi acum
ca şi atunci

poezie de Eli Gîlcescu (21 februarie 2018)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vezi rîul...

Să vezi rîul lunecînd pe rîuri
iar lumina pe lumine
Oh, ce lacrime senine
cîte ape peste ape.
Să vezi cerul traversînd
numai ceruri înstelate
O, ce moarte în curînd
fi-va-vor departe
Şi să-l vezi pe omul tristul
cum îşi înconjoară bustul
să vezi limba cea secată
şi mai cuminţeşte gustul
Totul aleargă pe totul
doar nimica stăpînind
cu o gură mare lată
surîzînd.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi râde luna în păr...

Spune-mi cum e când îţi umblu prin suflet,
sărutându-ţi toate încăperile
cu inima
şi stelele râd atat frumos
pe cuţitele nopţii?
Ştiu că e o taină
toată împletirea sângelui nostru,
când ne iubim
îmi râde luna în păr
şi tu îmi spui că sunt cea mai frumoasă,
că suntem singurii amanţi
ce nu îşi ascund urmele,
chiar dacă fluturii ne dau pe afară
şi trupurile ne scâncesc într-un dulce păcat...
Dacă aş muri în braţele tale,
i-aş cere lui Dumnezeu
să mă îngroape în tine,
atunci aş încolţi din nou,
mirosind a primăvară
toată carnea ta bolnavă de mine.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină e cu ţărani

Nopţie tale rotunde
îmi cuprind inima în palme
lasată pradă dragostei sălbatice.

Zorii mă văd îmbătrânind în cuvinte
din rădăcini adânci autohtone,
ziua nu mă lasă niciodată singur,
să rămân întristat;
când sera se urcă în ceruri,
cina cea de taină e cu ţărani.

Pe acoperişuri cade lumina
şi alunecă pe ferestrele oamenilor,
pe o uliţă ruptă din cer
se plimbă neliniştea satului,
Doamne iartă-mă
mi se parte totul nesigur.

Dacă lumea e prea complicată
şi nu pot să o înţeleg,
iubesc din inimă toţi copiii
şi pentru ei las cărarea deschisă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi oarecare

e ziua în care plouă
în pământ, mâini invizibile închid ferestrele prin
interior
muşuroiul furnicilor devine buncăr pentru toţi
evadaţii din ei înşişi
dincolo de marginea ploii, se deschide concretul
şi viaţa are alt sens – îmi îngân făcându-mi
curaj
dar pe apa căzută din cer nu se mai ivesc
corăbii cu Noe în ele
cu ferestrele-nchise ascult ecoul paşilor morţii
pe ape corăbierii par deja înecaţi şi îngropaţi
în propriile corăbii. apele se dezleagă de
ţărmuri, de pietre, de ele însele
mă dezleg şi eu
adulmec. nici pământul nu mai miroase a
trupul meu; el şi-a închis toate capacele-n cuie

evadez

într-o ţară de piatră, mă fac mică, alunecând ca
pe tobogane şi multiplicându-mă în baloanele
apei. devin transparentă. prin mine se pot
vedea foarte uşor toţi oamenii care m-au
locuit, chiar şi motanul care mi-a tors în braţe
tot timpul
sunt străveche- constat- sunt de la întemeierea
lumii şi ţin în braţe nouă vieţi. nu sunt ale
mele, dar, din când în când, se mai deschid uşi
care dau în tunelurile lor şi prin care alunec
făcându-mă şi mai mică
atunci capăt culoarea portocalei. simt cum
creşte lumina şi mă aruncă din nou în mine, în
sinele din afara celor nouă vieţi pe care totuşi
le port ca pe nişte certificate de naştere surogat.
viaţa nu se măsoară în zile, din moment ce
actele sale de identitate sunt false.

poezie de Daniela Varvara din Lodebar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aminteşti iubirea?

Ochii tăi aveau lumini necunoscute.
Îmi amintesc atât de bine!

Şi glasul tău îmi încălzea nisipoasele sloiuri.
Îmi amintesc atât de bine!

În braţele tale îmi odihneam neliniştile
şi mă pregăteam de un nou zbor.
Doar în braţele tale ştiam să visez,
doar acolo puteam să trăiesc.

Iubirea ta mi-o amintesc atât de bine!...

poezie de Elena Contoman din Când îngerii iubesc (decembrie 2009)
Adăugat de Elena Contoman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

S-au strâns în juru-i tulburi şi miraţi,
iar el se-nchide ca-nţelepţii; iată-l
cum dintr-ai lui se smulge, dintre fraţi,
şi ca un fluviu curge-nstrăinatul.
Îl năpădeşte vechea-nsingurare,
cea care l-a crescut spre fapte-adânci;
iar va umbla printre măslini,
şi-atunci îl vor lăsa cei ce-l iubesc mai tare.

La cea din urmă cină i-a chemat
şi (cum alungă-mpuşcături un stol
din lan) cuvântu-i de pe pâini a alungat
mâinile lor: spre el, neliniştit
se-ndreaptă-n zbor şi mesei dau ocol
şi caută scăpare. Însă el
e pretutindeni ca un asfinţit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o zi

A trecut o zi din viaţa mea...
Micuţă sunt şi bucuroasă, frate,
Când tăticul meu şi cu mămica
Îmi dau poveţe pentru mai departe.

Soarele îmi luminează ne-ncetat
Şi cireşele zâmbesc pe crengi prin ploaie,
Când mâna mea de prunc nevinovat
Surâde-n permanenţă şi-i vioaie.

O oră-a mai trecut şi-am devenit matură...
Mi-am întâlnit iubirea din senin.
M-ai învăţat ce-nseamnă dragostea cea pură
Şi-ai dat culoare pentru-al meu destin.

A mai trecut o zi şi iată că sunt mamă...
Stau şi eu acum în nopţi pustii,
Muncesc pîn' zorii zilei se destramă
Şi iar se lasă orele târzii.

A mai trecut o zi şi mi-au crescut copiii
Şi-au plecat deja în drumul lor...
În jurul meu e casa doar, pustie,
Şi inima mi-e lacrimă şi dor.

Visez mereu la ce-am trăit odată
Şi mă topesc în palma amintirii.
Un vis îmi face inima curată
Când se-nvelesc cu rouă trandafirii.

Pustie-s. Şi acuma mă gândesc
La clipele frumoase de povaţă,
Când nu ştiam ce-nseamnă să trăiesc
Şi nu descifram noţiunea - viaţă.

Dar este trecător şi este dat uitării
Pînă şi acel ultimul cuvânt,
Când ştiu că îngerii cei devotaţi răbdării
Nu mai sunt acuma pe pământ.

Privesc în jurul meu nefericită
Şi puterile îmi scad fără a şti,
Căci mă transform în stană liniştită
Dacă nevăzută trece înc-o zi...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.

În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce zi obositoare!

Zilele se alergă pe trepte de piatră de catifea de iarbă de alge
şi se împiedică se rănesc la genunchi la coate la bărbie
şi îşi urmează calea întortocheată de vorbe de timp de vreme înnorată
aleargă pe cărămizi roşii de paie uscate de muşchi de noapte
pe acoperişuri de foc de apă de pământ de aer
nu trebuia să le dau drumul din colivie!
sunt peruşi în fum de soare
ştiu, acum e vina mea, dar nu am ce să mai fac.
nu mă mai certa şi tu!
nu acum nici ieri nici mâine
stând cu coatele pe pervaz
simt o invazie de nasturi de aţe de ace de în buzunare
sunt pline buzunarele mele şi cizmele cu toc de plută de metal
îmi vine mereu părul în ochi şi văd galben şi negru împletit cu alb
tot încerc să cos nasturii pe mâneci de bluze de praguri de ape
am de ales ce model să nasc să sărut să iubesc
de ce s-or fi desperecheat?
cărţile înverzesc pe masă într-un colţ de grădină pe un prag de râu pe meandre de liane
crengi uscate înnotă între pagini
şi ţin loc de semn de carte la fiecare capitol la fiecare zâmbet la fiecare privire
o pasiune nouă am - îmblânzesc rechini
şi îi răsplătesc cu carne de mistreţ
când fac sluj
ştiu, mi-ai spus să îmi iau mai bine un căţel
dar rechinii sunt mai uşor de dresat
şi nu trebuie să îi perii
mă uit în oglindă dar e plină de apă de solzi de sare
de ce s-or fi bălăcind atât rechinii?
mai bine îi închid în colivie,
tot e goală pustie
pustiu gri de plictiseală
şi ei nu sunt decât doi
merg să mă odihnesc un pic în somn în viaţă în foşnet de valuri sub umbre de frunze
of! ce zi obositoare!

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Îmi eşti ca o emoţie, ca noaptea cea mai dragă
şi timpul tău se moţăie pe cea mai sfântă treabă,
mă giugiuleşti din când în când şi îmi rosteşti o vorbă,
să nu mă uiţi prea decurând iubire ca o fragă.

Îmi eşti acum şi ieri şi azi, o Sfinte şi o Doamne,
mă numeri şi apoi mă scazi şi mă aduni cu coarne!
Şi Doamne ce să mă mai fac că bâzâie cu toane
un om pribeag şi unul vag şi unul prins de toamne.

Mă chinuieşti şi mă cuprinzi în noaptea ta de taină
şi cu ce doruri mă afunzi şi eu mă scap de haină,
eşti cea mai cea dintre pereţi şi chipul tău mi-e rană
şi nu mai vreau să mă aştepţi mai mult de încă-o toamnă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă zi (II)

e atunci când
îmi pun
tricoul
tău

în gând.

poezie de Cristina Hermeziu din Parisul nu crede în lacrimi (2016)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

După oglindă

Dansul acesta înţelege-l acum după paşi
de unde începe talpa mea să calce în care ceas în care dans dincolo de oglinda cea mare
nu mă lăsa să îţi spun totul eu
pesemne dragostea este păşitul într-o oglindă
aşezarea în ea
dacă tu mă urmezi, pesemne că ne vom îndrăgosti

lăsa-vom în spate odăile femeile tale pieptănătura timpului şi ceasurile care ştiu doar bătaia uniformă a secundei orologiul pe care l-ai cumpărat de la un anticar pe vecinul de la apartamentul doisprezece şi stupii lui din care ne-am hrănit lăsa-vom copiii pe care nu-i vom avea niciodată şi pe cei pe care îi vom avea lăsa-vom laptele de pe foc care dă să se-îmbrânzească în pasul cel vechi al timpului şi levănţica din dulapurile prea noi pe care le făceau ei dintr-un fel de rumeguş galben şi roz aurul de pe călcâiele mamei mele şi cerul mijit strâns într-o bucăţică de drojdie putrezită lăsa-vom cuptorul de pe-afară cu pâinea proaspătă şi moale aburindă în el care îmi aparţinea doar plină de funingine prea fierbinte tuleiele de porumb din care se face mălaiul pentru pâinea ce nouă a noului pentru că din galben se poate face orice pâine şi pe bărbatul pe care visam să-l iubesc în trecut în orice trecut

se va face dintr-odată lumină peste oglinda mea cea mare peste nisipul din ea

şi mă vei ţine în braţe doar în câmpia cea nouă, plină de flori

îmi vei spune prostii

lucruri portocalii, care se zic când vremea cucereşte pe fereastra închisă

căci dincoace de oglindă s-a făcut frig
ca şi cum soldaţii ar fi început să mărşăluiască cu puşca pe umăr
în cadenţă
sunt soldaţii nimănui dar nimeni pesemne ştie care sunt soldaţii lui şi care sunt măsurile răului şi a vânătoriilor de tot felul
şi îmi aduc aminte de ceasuri
pendula bate sarcastic nu mai este era timpurilor şi a secundelor care bat aceeaşi măsură
ca şi soldaţii
de aici va începe un timp nou şi o nouă oglindă
una mai mică
a tuturor împăciuirilor

în care vom sta amândoi
ca într-un fel de stea, cu pajişti de foarte departe.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Nu port povara gândurilor mele.
Umblu pe poante moi, de balerine,
Până-mi zâmbesc frumoasele zorele.

Păşesc prin vise rătăcind agale.
Mă pierd în dorul tău şi cat spre stele,
Să îmi arate cea mai dreaptă cale,
Spre dimineţi cu ghiers de turturele.

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Cu şoapte dulci, auzul mi-l mângâie
Şi treaz fiind, să te sărut îmi vine,
Cu foc, din creştet până în călcâie.

Să-ţi spun iubite, bună dimineaţa,
Ca glas de-arcuş pe strune de vioară.
Atât de drag îmi eşti, cum mi-este viaţa;
Mai stau la tine-n gând, că-i primavară...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă

de fiecare dată când mă trezesc îmi repet
nicio zi nu se termină aşa cum începe
şi niciun om nu moare după cum a trăit
aşa cum s-ar cuveni

uneori ziua începe
când întunericul înţarcă lumina
în parc un bătrân mă roagă îngrijorat
să mă uit la părul lui
a simţit o atingere
poate o pasăre-n zbor şi-a făcut nevoile
poate o picătură de apă
are programare la medic şi n-ar vrea să se facă de râs
zâmbesc mă uit la el şi-i spun
doar o picătură de apă
printre hidrobicicletele trase la mal
bătrânul dispare ca un cărăbuş
scăpat din morişcă

seara trec pe lângă zidul meu preferat
alma 1999-2014 scris cu fum de lumânare
şi un fel de mormânt din bucăţi de şindrilă şi cărămizi
o lumânare aprinsă mereu
de crăciun un brăduţ
mi-am imaginat-o pe alma în fel şi chip
o adolescentă care s-a sinucis ori s-a înecat sau
a murit dând naştere unui prunc
uneori m-am gândit să las o scrisoare pentru cei care au grijă de ea
dar tocmai citisem despre pisica lui schrödinger
şi-mi spuneam că-i mai bine să nu ştiu nimic
seara tristeţea vine tiptil când lângă zidul meu preferat
dau peste un tânăr care verifică lumânarea
şi-mi spune că alma a fost
un shar pei

noaptea las capul în pernă
ca şi cum l-aş lăsa între coapsele tale
respir peste pubisul tău
şi pubisul tău o ia razna
ca puful de plop

alteori ziua începe
când lumina alungă întunericul
ca pe zarafii din templu
în staţia de autobuz văd un mic animal căţărat pe bordură
la început cred că-i un şobolan
când mă apropii îmi dau seama că-i un arici
brusc mi se face bine
existenţa lui îmi face bine
de când locuiesc în acest oraş n-am mai văzut
alte vieţuitoare în afară de oameni

seara tristeţea vine şoptit
când îmi spun că moartea ar trebui să însemne ceva
nu ştiu ce
să ne schimbe felul în care vom arăta
ca atunci când se schimbă sângele după ce faci sex prima oară
dar tot ce văd sunt numai oameni care-şi duc morţii pe buze
cum duce în cioc pentru cuib
pasărea soarelui fire de iarbă

noaptea laşi capul în pernă
ca şi cum l-ai lăsa între coapsele mele
respiri uşor peste pubisul meu
şi pubisul meu o ia razna
ca o coloană de alevini
hăituiţi de ciclide

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul din susuri

vin caii în galop
cei mai frumoşi
toţi caii sunt frumoşi
vulturii mă aruncă la miazăzi
acolo unde poate este cabana mea de iarnă
mă întreb
singurul drum spre ceea ce nu am aflat că sunt
arată-mi tu un Dumnezeu
Dumnezeule eu ţie îţi fac rugă
eu ţie mă dezleg de mine
ca să te cuprind
Doamne cum să te cuprind?
povestea mea începe de sus
când îmi arăţi un cer un soare
iar eu mă bucur
uite cât sunt de asemuită ţie
coastă din ce oi fi tu mă ştii
mirarea nu-şi mai încape sensul
nasc în fiecare zi câte ceva
de exemplu azi am născut un fir de iarbă
care mi s-a lipit de geană
şi alerg alerg cu el la firul gleznei – când de geană, când de gleznă
de abia atunci mă mir
mă mir de glezna mea firavă
ce-ţi calcă pământul dospit
şi nu te mai caut
te am

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!