Poem din scurt

la o fereastră am bătut cândva atât de mută
în plin şi-n gol
pe limba uscată cum urcau melcii cu sarea din cochilii
spumele doamnei mele
pelerinilor cu răsuflarea lor ciobului din sticlă umbră
trădare!
şi sticlă spărgeam cu ochiul
în văzul tuturor când sângele mirosea
atât de roşu fără pată

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de roşu, fără sonor

se lăsa o pâclă peste munţii mei
nu ţin minte să fi iubit atât de mult pădurea

zilnic primeam animale în casă
să stea la masă cu noi
tigri vulturi urşi oameni fără suflete
unii chiar mă îndrăgeau
mergeau cu mine pe acoperişul blocului
cântam din u2 ne luam de gât

săream cu ochii deschişi ne transformam
într-o altă viaţă în avioane de război
venea salvarea şi totul era atât de minunat
atât de roşu fără sonor
atunci înţelegeam de ce ne mai iubeam
eu şi cu vulturul eu şi cu tigrul eu şi cu

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am bătut

Am bătut la uşă...
Am bătut la fereastră...
Am bătut la poartă...
Am bătut-n stele...
Am bătut-n mare...
Am bătut la toate uşile din lume...
Am bătut la poarta iadului...
Am bătut la timp...
Atât doar să-ti spun...
Te iubesc....

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hipnoza

Stăteai rezemat de copacul fiinţei
Prin care curgea destinul umanităţii
Visai la femeia de sticlă, înfăşurată
În vălul acela roşu—
Ea spunea tuturor în glumă că-l colorase
Cu sângele pământului, furat doar
In noptile cu luna plina
Pentru ca atunci putea culege
Nu ştiu ce plantă.
Spunea ceva de un dans printre crengi,
De oameni cu pipe în mâini care venisera
Nu de mult de pe mare,
De creaturi ciudate
Care se împreunau cu degetele lor
Descarnate…

Printre urletele lupilor culegeai
Cioburile femeii de sticlă.

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Sorana Mihail
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

Omul e cel mai pur copac din lume,
Cu frunze veşnic verzi, rodind necontenit.
Omul e-un nume dat cândva, demult
Fiinţei tinere cu ochi de sticlă
Ce poartă-n piept aur topit
Şi-n gând comoară de argint.
Trăind efemer într-un etern trufaş,
Omul pictează tonic cărările ce se arată
Şi varsă nesătul culori aprinse,
Necuviincioase amintiri - decenii stinse.
Întregul ceas i-o căutare
Fără menire şi fără nicio arătare,
Dar... când însuşi ticăitul lui se-opreşte,
Omul răsuflă pentru totdeauna
Şi sferele de sticlă se ciobesc atât de tare,
Ca nimeni, niciodată să le mai repare.
Slove s-au scris cu sânge pe foi de fildeş
Să stea de căpătâi acelora ce vor să ştie
Ce-i omul ca fiinţă, zâmbet şi suferinţă.

poezie de Kevin Iovănescu (19 decembrie 2017)
Adăugat de Kevin Iovănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum cu oameni spre înălţare

când piciorul calcă strâmb poteca
la limita acestui timp o cruce se înalţă

unde capăt nu e
e chin

mă împart în văzul tuturor
cu un ceas mai târziu de ultima cântare
omul meu plânge în oglindă
iar ploaia mult aşteptată
îi brăzdează chipul în defileuri
şi uite-l cum curge uriaşul lui Dumnezeu

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sticlă şi aur

Din sticlă bei Bassus, iar burta în vase de aur goleşti:
Sărmanele vase! Ce-i scârnav, se vede, mai mult preţuieşti.

distih de Marţial din Marţial, Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cochilii coarne

Melcii alergau rapid
Maşinilor insipid
Oamenii miraţi
În ace agăţati

Dădeau din picioare
În abis de cochilii
Uitând ascunse coarne
Cu care ar şi privi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea felinarului cu două globuri de sticlă, mintea are trupul drept glob de sticlă, iar sufletul are mintea drept glob de sticlă. Felinarul arde mereu. Dar dacă globurile de sticlă sunt murdare de fum, ele nu vor străluci.

Yoga Swami în Cuvintele maestrului nostru – aforismele pline de înţelepciune ale lui Satguru Shiva Yoga Swami
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se ajunge atât de departe

Când se ajunge atât de departe în absurd, cum am ajuns eu
fiecare cuvânt va fi din nou interesant:
Descoperiri în azvârliturile
răsucite cu sape arheologice:
neînsemnatul cuvânt Tu
poate o mărgea de sticlă
care atârna odată la un gât
însemnatul cuvât Eu
poate un ciob de cremene
cu care un ştirb şi-a răzuit
carnea tare.

poezie clasică de Gunnar Ekelof, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastră fereastră

Ştie să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

aşteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorinţe.

Privirea din unghi ascuţit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
şi zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învaţă să-şi macine tristeţea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
şi înfloresc merii,

păsările să intre în cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e plină de măşti de sticlă. Te uiţi şi nu le vezi. Mângâi faţa unei femei şi nu simţi masca asta de sticlă. Se îmbrăţişează doi amanţi şi nu simt unul la celălalt masca de sticlă. Se sărută şi nu simt. Mama îşi creşte copilul şi nu simte cum odată cu obrazul se lărgeşte şi masca de sticlă. Nu, aceste măşti nu se văd. Dar opriţi-vă undeva, vroiam să le strig, şi ţipaţi, cereţi ajutor, ameninţaţi.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel era atunci

Altfel era atunci
când întunericul nu mă despărţea de iubire
şi nopţile le lăsam în taina lor
iar în depărtare îmi fluierau mierlele
când să vin la tine-n gând

eram în euforia atingerii
îmi înfloreau sub piele plăceri noi
ca o răzbunare pe lipsa de aventuri

în ochii mei timpul capătă alt sens
încep să simt cum se scurge viaţa
cum se trăieşte clipa din plin
fără să mă tem de cele care vin şi trec

mîinile mele de tine se leagă
când dragostea o urc în cuvinte
şi nimic nu mă împiedică azi
să caut răsuflarea casei de piatră

sunetele-s cântate pe note înalte
în dimineţile sângerând rubin
la un crepuscul atât de minunat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou

Cărări mătăsoase de umbre şi stele,
Tăcere de sticlă şi dulci frământări...
Atâta ninsoare din noi se ridică...
Troiene de alb şi troiene de flori.

Un vânt ne aduce ninsori la fereastră,
Din ochiul de sticlă, gemând, ne-ntrupăm,
O dulce-amintire, ne-ntoarcem acasă,
Să fim iarăşi prunci, la părinţi, învăţăm.

Se-aude în sobă cum focul trosneşte
Butucii tăiaţi din pădurea de brazi
Şi bradul, cu ramuri de vis străluceşte –
Poem de iubire în ochii mei calzi.

Se-aud colindând prin ger, prin troiene,
Copii în cojoace, cu biciuri brăzdând
Tăcerea şi somnul vieţii eterne,
Mustind fericire pe noul pământ.

Craiasa Zăpezii la geam se arată,
De geruri, cu părul ades despletit...
E iarnă şi ninge... şi vine Crăciunul,
Pământul cu haina de alb s-a-nnoit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică într-o iarnă, pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al cerului în fulgi mari şi pufoşi, o împărăteasă sta într-un jilţ şi cosea lângă o fereastră cu pervazul negru, de abanos. Şi cum cosea ea aşa, aruncându-şi din când în când privirile la ninsoarea ce se cernea de sus, se întâmplă să se înţepe cu acul în deget şi trei picături de sânge căzură în zăpadă. Roşul sângelui arăta atât de frumos pe albul zăpezii, că împărăteasa rămase încântată şi gândi în sinea ei: "Ce n-aş da să am un copil alb ca zăpada, roşu ca sângele şi cu părul negru ca abanosul!"

Fraţii Grimm în Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel din fugă

Când scot nervos la sticlă dopul,
Simţind că-mi explodează teasta,
Prudente, soacra şi nevasta
Apar cu mătura si mopul.

Observ că au deschis fereastra,
Nu stiu precis care e scopul:
Când scot nervos la sticlă dopul,
Simţind că-mi explodează teasta,

C-un ochi închis precum ciclopul
Si un cucui ce-mi umflă creasta,
Nu vreau să plec din lumea asta,
Aşa c-o să aleg galopul...

Când scot nervos la sticlă dopul!

rondel de Valentin David din Rondeluri încrucişate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băutura, bat-o vina

Eu, de sticlă, mă ţin bine,
Hainele-s rupte pe mine,
Sunt rupte-n spate şi coate,
Fără sticlă nu se poate!

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joaca cu ochii

În ochiul meu te legănam
pe un hamac din cristaline
cu pleoapa mi te-acopeream
de frigul văzului din tine.
Striga un orb în depărtare
Strigoii se spălau la geam
Tu îmi clipeai
a-ntunecare
când ochi de ochi ne atingeam.
Ochioasă-n ochi
te legănam
şi te spărgeam în minţi...
minţite
cu pleoapele descoperite
de buze timpul
îţi spărgeam...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Bucureştiului

Când seara se lasă peste Bucureşti
Tu iar te plimbi c-o sticlă de vin
Un dor nebun te loveşte-n plin
Şi pe străzile lăturalnice rătăceşti.

Mintea-ţi zboară la tot ce iubeşti
Şi te cuprinde un imens suspin
Când seara se lasă peste Bucureşti
Tu iar te plimbi c-o sticlă de vin.

Şi-ai uitat cum e din inimă să zâmbeşti
De când acum îi eşti ca un străin,
Iar sufletul ţi-a devenit amar ca un pelin
Şi plângi, la ea mereu te gândeşti
Când seara se lasă peste Bucureşti.

rondel de Alina-Georgiana Drosu (4 iunie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rime pasagere

Eram la Teatru într-un autobuz gol,
În faţa mea erea un mut cu o mută şi eu chior;
Mutul la mută din mîini bîţîia,
Ochiul meu lacom în fund o căta;
Amîndoi pipăiam dini priviri muta domnişoară,
Aşai-i şi dragostea-şi mută şi chioară!

poezie de Mihai Ivănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băutura este bună, dar... să te ţii de ea!

Hainele-s rupte pe mine
Că de sticlă mă ţin bine,
Pot merge-n genunchi şi coate
... Fără sticlă nu se poate!

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!