Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Chemarea numelui

ieșeau arcade din mine toate duceau către infinit
erai tu smulsul din încheieturi
erai tu oare adunatul meu
și mult prea fericirea
nu știu
în mine cusătura este deasă
nod marinăresc
sunt fata lui tata
și tata navighează
ai strigat într-o zi de pe o stâncă
atât de tare
drept în piept ca o rană minunată te-ai deschis
tufe de trandafiri înfloriți din ape
de atunci trăiesc în corp străin
un naufragiat printre coaste
nu mă plâng de eventuale furtuni
lasă-mă să mai zburătăcesc o vreme prin pielea ta
numele tău

poezie de din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Silvia Goteanschii

Licoare de alint

Noaptea asta am stocat toate datele
tale în sistemul meu cerebral,
pînă la asta nu aveam vise,
trăiam pe un continent declamatoriu.

Doi soldați devotați mi te scoteau
încet din drojdia de bere și erai
atât de arogant și spumos, și erai
atât de funerar și aerospațial, și erai

Doamne, nu erai om, erai un fel de apă,
râsul tău arunca șerpi în toate
mizeriile, deveneai ceea ce trebuia
devii - instrumentul meu moratoriu

și te-am băut, și am chemat martori
oculari, repetai într-una, just to be safe,
martorii oculari se cruceau pe furiș -
știu, știu, noaptea asta a fost o minciună,
dar avea un gust! și atâta dichis...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât de mult mă iubești?

Într-un colț de univers,
am vrut să mă cuibăresc în brațele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când rătăcisem
printre niște pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoție...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet și
cred că tu te grăbeai către o bisericuță
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Și mai cred că acolo te așteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem -ți văd, doar o clipâ, fața:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
și am spus încet, doar pentru mine, că,
deși nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat să vii înapoi...
Dacă te-aș întâlni vreodată în vis
te-aș întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
și atât de natural,
mi-ai întins brațele ca să mă ocrotești,
deși, știai precis,
că n-o să mă poți atinge...
că n-o să mă poți atinge atunci...
și... niciodată!

poezie de (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 13 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Al meu străin

Când m-am născut am țipat dinăuntrul tău
Și mi-am auzit ecoul la mine în piept
Ciripind ca o pasăre ce-și lua pentru prima dată zborul,
Am tras aer în piept și ți-am simțit plămânii cum se dilată primindu-l,
Am clipit și tu mi-ai deschis ochii,
Mi-am deschis brațele și le-am simțit pe ale tale primindu-,
M-am înecat în irișii tăi privindu-i pe ai mei în oglindă,
Am tras aer în piept și te-am simțit.
Erai tu, eram eu, eram unul și același,
Două fețe ale aceleiași monede.
Mi-am atins chipul și parcă nu era al meu
Sau era al meu și al altcuiva,
Cuiva străin făcând parte din mine,
Cuiva căruia i-am purtat cămașa înainte ca prima țesătură -mi atingă pielea,
Cuiva căruia i-am simțit gustul înainte simt viața,
Cuiva căruia i-am dus dorul înainte -l fi cunoscut,
Cuiva căruia i-am atins inima înainte -i ating pielea,
Cuiva al meu, cuiva străin, cuiva al meu.

poezie de
Adăugat de Denisa-Maria IlieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doi maimuțoi

peste totul ăsta din care încerc ies curată
ca o basma peste toate leagănele astea goale pe care
doar le-am privit și amețit în pupilă
cu fiecare teamă de mâine sau că mâine
vom duce furnicile înapoi în mușuroi
când uite ele vor -mi vorbească despre vreme
și cum vai lor nu le este rușine umble ca oamenii
printre oameni
la colț de stradă umbrela mi se lăsase pe umeri din dor
și ploua doar pentru tine și pentru mine
speram fiu salvată că de a doua zi lucrurile mari aveau conteze
mama cu grădina ei plină cu flori tata cu tata
iar noi doi copii îmbrăcați în pijamale cu maimuțoi
ne iubim

poezie de din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Între mine și cer e o umbră

nici nu știu dacă numele meu e teodor dume
și dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt și viața în celălalt

uneori prins între cele două liniști
îmi lipesc urechea de marginea pământului
și vorbesc cu tata în prezența căruia
am învățat iubesc sufăr
și să aprind prima lumânare
țin minte cum am sărutat-o pe mama
și m-am rugat lui Dumnezeu
se joace cu mine
eram devorat de frică și de
întunericul decupat
din veșmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat și
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu știu dacă sunt fericit sau trist
știu doar că nu-mi aparțin
am privirile amputate și oscilez
între cer și o umbră leneșă

aș putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezență în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine și cer există o legătură
care definește viața și moartea

și totul sfârșește cu un alt anotimp

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nichita Stănescu

Cântec (7)

Inima se vărsa printre coaste,
sufletul cădea în fluturare.
Se țineau de inelare, mîinile noastre,
într-o veche, grea înserare.
Eu rugam la umărul tău,
rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Mă rugam astfel, mereu,
pînă se-năspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-și curmau asupră-ne zborul
secundele dîndu-se tuturora.
Astfel ne trecea viața, astfel muream,
deveneam transparenți, de gheață.
Priveliștea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastră verticală de viață.
Numai păsările lovindu-se, foarte mirate,
în noi își vărsau zborul.
Eu rugam în cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Moartea, un fluture alb

vine din umbră și mușcă
din marginea urmelor

așa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieșise din drepturi
tata mă ținea strâns de mână
ca și când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de liniște
dimineața
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă și coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria liniște
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aș fi vrut vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniștea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
și ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare

părea trist și nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă șerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
așează-ți capul pe pernă și
privește fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...

și-am adormit

dimineața aerul călduț
îmi înfășura trupul
ascuns între palme
simțeam o stare
de sufocare și teamă
am deschis geamul și
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămașă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputința din mine
nu m-a lăsat
uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii și l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aș fi vrut strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre și
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

poezie de din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iași
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

În rest totul e nisip...

într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
și voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
știu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e și cireșul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e și o parte din mine

drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu

din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor crește liniști
în rest totul e nisip...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Secretul apei

Erai în visul meu, erai cu mine,
dar tot ce a mai fost atunci, îmi scapă,
tu, folosind puterile-ți divine,
faci uit reflexia din apă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cat oare?

Am oare prea multi ani sa mai fiu visator?
Nu mai sper in iubiri ce tin la infinit,
Am cautat o fata si nu imi e usor,
S-accept ca niciodata nimic n-am izbavit.

As vrea sa simt ca viata este mai mult de-atat,
Toti cei din jurul meu sunt prinsi in realitate,
Eu doar o folosesc, mai mult mi-ar sta in gat,
Si noaptea-n al meu vis, mi le-mplinesc pe toate.

Ori am citit prea multe, ori poate prea putine,
Dar tot ce e in jur, gunoi intins pe sange,
Nu pot sa ma simt parte acestei lumi straine,
Adesea cer mai mult pana si de la mine.

Vreau femeia din vis, nu vreau o impostoare,
Curata, iubitoare, un partener pe viata,
Nu mai vreau trecatori ce se sterg pe picioare,
Ori este ea ori ba... Atat! nu mai fac fata.

Mereu am fost mintit, mereu si inselat,
Acum cica regreta, asa o fi dar lasa,
Nu caut impacare, nu vreau ce am lasat,
Un suflet nou si bland as vrea sa am in casa.

Sa stiu ca ochii ei ma cauta pe mine,
Nu vreau sa fiu optiune, mai bine ma lipsesc,
A trecut ceva vreme, sunt singur dar sunt bine,
Insa cat voi mai fi, de n-am sa mai iubesc?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Decembrie se repetă

tata a murit într-o noapte de joi spre vineri

aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece și negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea

undeva s-a produs o greșeală

mama avea ochii sticlați și
mirosea a pâine proaspătă
ținea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme

dincolo de toate acestea
chiar și Dumnezeu clipea îngăduitor

poate sunt vinovat în ideea că
n-am știut aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot -l mai strig
ca atunci când îmi doream fiu bărbat
și îi imitam toate mișcările
însă am învățat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici

mi-e teamă acum
respirația îmi aburește vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere și inima îmi bătea
ca aripa unui fluture

nici nu știu dacă totul e adevăr sau minciună

dar știu că dincolo de clipa aceasta
așteaptă tata

și e decembrie

am glezne de sticlă realitatea
mușcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata

e decembrie

și oricum anotimpurile se repetă

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Neprevăzutul

Erai atât de al meu încât,
nimic nu mi te-ar fi putut răpi!
Ar fi fost ca si cum,
mi s-ar fi tăiat o mână.
Erai atât de al meu încât,
nimeni nu-mi putea scoate
ochiul pereche,
tăia piciorul drept sau tăia o ureche!
Și totuși nimicul, un nimeni, timp nebun
mi te-a smuls din piept
căci te ascunsesem în inimă!

poezie de din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crâmpeie de taifas...

... erai spectrală nu știu cum așa
flux de lumină
erai astrală sus pe undeva
pe sub retină

și mai erai pe pajiște cu flori
o simplă floare
și mai erai fior printre fiori
fior ce doare

erai un fulg printre nămeți
un fulg cuminte
și strop de rouă-n dimineți
pe ierburi sfinte

din câte-ai fost a mai rămas
doar o himeră
cu care leg crâmpeie de taifas
la colț de eră...

poezie de (15 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Grigore

Grigore este un copil simpatic
locuiește la mine în bloc pe scări
merge cu liftul când are chef ascultă pe la uși
du-te dracului mâine dau divorț de tine m-am săturat
viața lui Grigore începe în fiecare dimineață
în boxă pe scări în lift pe la uși
are tot timpul cu el un motan jucăuș
din pluș
îl trage de mustăți
tanti Silvia pe el nu-l doare
se preface - îi spun ia gâdilă-l pe burtă
râde și mă ia de mână
își face jucării din miez de pâine și apoi le mănâncă cu poftă
azi am mâncat un cozonac și un avocat
ce știi tu ce este ăla avocat Grigore
știutata a plecat de acasă într-o zi
mi-a spus rămâi cu mă-ta și mama a plecat și ea strigând
ne vedem la avocat
când vine seara Grigore are o pătură cu lei
e rege doarme visează că se dă în tiribombă
nu amețește
ce curajos ești tu Grigore
cântă-mi ceva copile
el plânge plânge plânge
plâng și eu
ieri și-a uitat viața la ușa mea
în boxă am găsit urma mânuțelor lui
impregnată în vopseaua proaspătă din perete

poezie de din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din înalt

Din înalt privești spre mine cu ochi blajini,
așa cum făceai tot timpul,
erai lângă mine și mă purtai în gând
chiar și în momentele când îți era greu.

Eu te întâlneam rar, crezând că-i mai importantă
rutina mea zilnică, alergarea după himere.
M-ai trezit din amorțeală printr-o strângere de mână,
o strângere blândă și plină de iubire,
dar era prea târziu.

Cineva te-a iubit mai mult decât oricine,
de aceea te-a chemat la el, printre stele.
Ce a rămas în urma ta sunt doar amintirile,
alergând prin pustietatea acestor vremi,
în speranța reîntâlnirii.

Când plângeam,
plângeai cu mine pentru visul meu,
când râdeam,
erai o primăvară superbă cu apusuri vulcanice.
Acum... chiar de îmi continui visul,
știu că soarele și vântul te iubesc ducând
pulbere de stele spre locul din care privești,
tu fiind sora mea sub soare,
iar eu, frate pe pământ.

poezie de (14 noiembrie 2011)
Adăugat de aer neluSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tristețea gărilor ce plâng

Tristețea gărilor ce plâng
un tren cu șuierul prelung,
e doar pustiu și rece gol,
viața dată rostogol,
și disperărilor obol
de dor nătâng.

Tu știi, iubito? gara mea
era un tren care plângea
cu ochiul trist
de ametist,
copilul cel nevinovat
ce mâna lui și-a fluturat
și îmi zâmbea.

Erai și tu,
nici nu mai știu,
acum mi-i sufletul morțiu
de tren
în gară șuierând,
scrâșnind din roți,
încet murind
și cer în mine prăvălind
către pustiu...

Tristețea gărilor ce plâng
cu ochiul drept,
cu ochiul stâng,
sădită-n mine e mereu:
că gara, trenul,
sunt chiar eu
în dor nătâng.

poezie de din Bântuit de furtuni
Adăugat de Leonid IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Micime

am intrat și am ieșit din peretele ăsta
din buretele ăsta din pianul ăsta din cana asta
din mama și din tata când ei dormeau într-o nucă

s-au vărsat lacrimi în pumni în mare
într-un fragil curcubeu
ne-am pierdut identitățile cardurile viața
femeile au invadat spațiile intime
ale bărbaților
între mâini printre degete au curs râuri
ambrozie bucle din abanos umbre și umeri
s-au iubit balenele cu pești feluriți

am iubit și eu

poezie de din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

și ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști

mi- e greu -l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...

știu că așa trebuie fie
dar ce - i spun copilului meu?

poezie de (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste și îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
și unde ești iubito? ești departe...

la fel ca pomii când își pierd verdeața
pe chipul meu sunt riduri dimineața,
mai trag de timp, întind la maxim ața,
deschid larg ochii -mi gonească ceața
și deapăn printre gânduri toată viața

atât mai fac, iubito și mai scriu,
un rând aștern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbește, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te știu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

și toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoșează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai ești? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o știi de-atâta vreme,
cafeaua dimineților eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
și-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

și mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc știi, îți chem în vise chipul
iar când sunt treaz cotropește gândul
c-o întrebare ce nu-i știu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Te-am ales

Erai pe undeva... și eu te căutam...
Erai raza dintâi sau floarea de pe ram,
Erai tumultul mării sau zbor de albatros,
Lumina fericirii, pe un obraz frumos...

În picături de ploi veneai la geamul meu,
Dar eu nu mai vedeam, plângând de dorul tău.
Erai un briliant, căzut în întuneric,
Dintr-un inel prea larg, al unui vis angelic.

În adieri de vânt, mereu te căutam
Și din adânc de timp, IUBIRE-ți trimiteam.
Prindeam frânturi de gând în zilele senine,
nu mai rătăcesc, că tu ești lângă mine.

Fii vânt încolăcit pe trupul meu încins!
Fii ploaie, răcorind tot dorul meu aprins!
Fii o furtună-n vis ce-mi ridică păcatul,
Intră-mi în așternut și răvășește-mi patul!

Cu zâmbet, strălucind smaraldul ochilor,
Mă-nalți rătăcim în lumea norilor...
Ești marea mea IUBIRE, acum am înțeles!
Din infinit de inimi, pe tine te-am ales...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook