Pe rarişte,-n zăpadă

Ivite-n zări cu teamă, când áripa mai ţipă,
doar ceţurile-n fugă se sting anevoioase;
pe rarişte, -n zăpadă, un urlet se descoase,
supus de elfi, se-ngână cu ielele în pripă...
osificată-n trupu-i, lumina ninge-n oase;
a nepăsare noaptea e pradă dimineţii
şi mână muritorul să mai zidească-o vatră,
să vărguiască pasul, să-l memoreze, iată...
ştergând uimită zarea abandonată vieţii,
sfidează Cioplitorul; secunda – fruct în piatră -

mi-a smuls în grabă cheia de aer din cătuşă,
a lins cu limba-n clopot durerea unui pântec,
trufia, în curbare, şi-a rupt-o în descântec,
m-a prins de mâna stângă, dar mi-a deschis o uşă,
în ubicuitatea-i, s-a cuibărit în cântec;
ţi-a înlunat surâsul cu ifose - a dramă,
a şters de data asta un sfânt de pe perete,
ne-a stors polifonia din rugăciuni cu sete,
a înteţit dogoarea din cumpănă, cu teamă
a înnorat Itaca... nicicând să o regrete.

Cum acuarela-n apă fuzionează-n ramă,
pe rarişte, -n zăpadă cuvântul se destramă.

poezie de Valerian Bedrule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triumful purităţii

Ninge tandru la Moldova
pe zăpadă eu am scris
însă vântul mi-a şters slova
ochii iernii s-au deschis

Pe zăpadă eu am scris
imn femeii ce-o iubeam
dar a viscolit şi-n vis
a înmugurit un ram

Imn femeii ce-o iubeam
însă vântul mi-a şters slova
şi precum un tei din ram
ninge tandru la Moldova

Pe zăpadă aş mai scrie
cu miros de iasomie

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-apus

Eu cum să te apun, cum să mai fac?
Nu mai avem legende scrise-n palme
Şi ochii grei de dor ni se desfac,
Mor zilele pe drum, în râuri calme.

Dar dacă te desprind, ce să amân?
Din cuibul dintre aripi curge teamă.
Şi în bătăi de cord poveşti rămân
Şi luna poartă-n creangă numai dramă.

Cum să te-apun? Mai am lumina ta
Şi-n rugăciuni mai scade-n boală pasul.
Într-un poem cuvinte de-undeva
Amestecă-ntre noi secunda... ceasul.

poezie de Mihaela Gudană (29 ianuarie 2018)
Adăugat de mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mântuitorul la uşa inimii

Bătăi uşoare-am auzit
La uşa încuiată
"Din nou străinul m-a trezit,
Din nou la uşă a venit
Când va-nceta să bată?"

Aşa gândeam în acel ceas
Cuprins de supărare
Iar graiul lui nu m-a atras
Aveam "uleiul" MEU în vas
Şi nu voiam salvare.

Din nou la uşă a bătut
În următoarea seară
Dar încă nu L-am cunoscut
Pe cel ce a venit şi-a vrut
Să poarte-a mea povară.

Iar am tăcut când a venit
Şi-a zis cu vocea-I lină:
"Eşti fiul Meu, eşti preaiubit
Şi pentru tine-am suferit
Să stăm, ACUM, la cină."

Multe respingeri au urmat
Dar când sosise ceasul,
Când înc-odată m-a chemat
În viaţa mea L-am invitat
Spre Rai să-ndrepte pasul.

Ce străluciri m-au copleşit!
Ce sfinte sentimente!
Cu dragostea-I m-a cucerit
Şi pentru mine-a suferit
Să-nving furtuni, torente.

Să-mi pară rău că am deschis
Să intre cu Lumină?
O, nicidecum! Tot ce-a promis
El mi-a trimis din Paradis
Şi-a şters sinistra vină.

Ce-ar fi viaţa fără El?
(Cel neglijat o vreme)
Călătorie fără ţel
Îndepărtare de Betel
Şi greutăţi supreme.

Regrete n-o s-avem nicicând
Că am deschis fiinţa
Să intre El, Păstorul bland,
Să schimbe pământescul gând,
Să ştim ce dă credinţa.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (11 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, şi te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simţi vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine şi de sentimentele pe care le am pentru tine. Ştiu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să ştii. Aşa mi-am petrecut vacanţa, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu-ţi închipui ce plăcere mi-a făcut venirea dumitale, şi iată de ce: mai întâi m-am bucurat că sunt socotită ca făcând parte dintr-o colectivitate – din cercul «Vieţii româneşti». Dacă unul de la revistă ajunge în puterea nopţii în oraşul meu, vine de-a dreptul la mine ca la un camarad din aceeaşi confraternitate, din acelaşi grup de prieteni, din aceeaşi familie. Dar mi-a părut bine şi din altă pricină. Eu stau cu bagajele gata de fugă. Cum se vor apropia nemţii de Focşani, noi fugim. Şi după, cum dumneata ne-ai bătut în uşă, iar eu ţi-am deschis, tot aşa şi eu – cine ştie? – o să bat la o uşă străină şi cineva poate îmi va deschide şi mie...

Hortensia Papadat-Bengescu în Vizita scriitorului Mihail Sevastos la scriitoare (septembrie 1916)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

Duminică ne-am dat cuvântul
Să ne-ntâlnim,
Căci ne-am jurat în toată viaţa
Să ne iubim.

A mea a fost întâia oară...
Şi dracului
S-a dat că n-are să mai fie
A nimănui.

Duminică am aşteptat-o,
Dar n-a venit;
Am stat pe gânduri toată ziua,
Şi n-am dormit.

La cârciumă, un vechi prieten
Mi-a spus curat
O vorbă ce m-a scos din fire,
M-a-ntunecat.

Azi noapte i-am bătut în uşă,
Şi mi-a deschis;
A vrut să mi s-arunce-n braţe;
Nimic n-am zis.

De piept am luat-o, ca o fiară,
Şi am târât-o,
Dar... arma mi-a căzut din mână;
N-am omorît-o!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

Din fotoliile moi, lângă căminul călduros nespus,
Unde-aţipem şi visam lângă flăcările entuziaste
Sau răscoleam jăraticul, privirile noastre
Abia sesizau soarele sau ploaia pământului balsam,
Niciodată ele nu s-au înălţat mai sus
De acest foc cuminte, parcă pe gânduri dus.

Însă-n seara asta am auzit o chemare,-un chiot,
Nişte bătăi cadenţate-n geam,
O voce-n aerul tăios – vântului supus
Şi-am simţit în păr răsuflarea unui intrus,
O văpaie-n noi: Ceva măreţ şi urgent a dat în clocot,
Ne-a pătruns în suflet şi-apoi s-a-ndepărtat. Şi-asta a fost tot.

Un înger al luminii sau al beznei? O şaradă?
N-a lăsat nicio urmă pe zăpadă,
Dar a rupt lanţul şi-a deschis deodată
Larg uşa, izbind-o de perete
Uşa aceea nu mai fi-nchisă niciodată;
Acum nu mai putem sta aici, ni s-a făcut sete.

Trebuie să ne ridicăm şi să plecăm îndată:
Afară lumea-i rece şi zburlită,
Întunecată şi-mpânzită
De mistere, de răutăţi, de contradicţii, nefericită;
Dar noi trebuie să plecăm îndată,
Deşi încă nu ştim cine ne-a cheamat în stradă
Şi nici ce urme vom lăsa mâine pe zăpadă.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

Şi dacă am avut cândva o mamă
Ce a plecat în pulberea de stele,
E de ajuns să ne uităm în ramă
Şi relele din suflet să se spele;

În viaţă, dacă suntem împovăraţi,
Nu disperăm şi nu ne este teamă,
Avem speranţă şi suntem împăcaţi,
Cât timp în suflet mai avem o mamă;

Doar de la mamă învăţam ce-i bine,
Prin ea ne facem visele curate,
Nu facem rău, c-o facem de ruşine...
Cu mama nu ne temem nici de moarte.

Doar ştim că pe pământ suntem în treacăt,
Trudim şi facem, din nisip, castele,
Rodim prin mame cum copacii-n freamăt
Şi-apoi urcăm în pulberea de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am păşit în viaţă alături de multe fiinţe. Femeia mi-a inspirat încredere. Femeia mi-a inspirat teamă şi emoţie, stabilitate şi cutremur. Femeia a stat mână în mână cu mine. M-am simţit un răsfăţat al vieţii când femeia iubită a avut curajul să îşi deschidă sufletul în faţa mea, când m-a lăsat să aţipesc pe pieptul ei, când m-a primit lângă ea.

Claudiu Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă!

Cad fulgii din cer, eu cu drag i-am primit,
Din ei am făcut un om de zăpadă.
Cu nas, pălărie şi fular l-am gătit
Şi în piept eu i-am pus, o inimă caldă.

A tresărit şi în ochi m-a privit
Nedumerit, neştiind ce să creadă...
Apoi cu caldură şi blând mi-a zâmbit
Şi-a rămas lângă mine... o iarnă întreagă!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de nea

Un fulg pe mână se aşează
m-aş uita le el dar s-ar ruşina,
s-ar înroşi şi poate s-ar salva
prin frig şi prin ceaţa ce se lasă,
i-aş da drumul spre pământ
şi ar cadra cu neaua din vânt,
prea rece pentru al ei suflet ardent
şi ar deveni un fulg de nea dependent,
l-aş pune la loc rece departe de zăpadă
dar ar sta acolo doar pentru a frapa
cu frumuseţea lui de fulg fără apă,
aliena privirile prin tot ceea ce făcea... epata,
am zis să-l strâng cât mai tare-n mână
să se stingă-n lacrimă de tine
s-o pot bea ca atunci sâ rămână
o viaţă-n suflet de mine,
dar... cineva m-a prins de mână
şi mi-a spus să mai stau o clipă
de săptămănă... chiar de-o lună...
până ea singură se va topi
într-o fată cu trăsături de zână..

poezie de Tiberiu Luca
Adăugat de Catalina Smeureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă o clipă

Din cerul plumbuit, a început să cearnă,
Stropi mici, prea umiliţi, de astă primăvară,
Încerc să mă grăbesc, să nu mă pierd pe sine,
Iubitul mea din vis, din noaptea mea subţire.

Pe părul meu puţin, cad picături de ploaie,
Le simt cum se preling pe şira-mi călătoare,
Am bluza mult udată, arăt, cam cum o fi,
Tot trupul îmi e apă, din mine, focuri vii.

De-ai vrea şi de-ai să poţi, aşteaptă-mă o clipă,
Iar voi promite tot, de teamă şi în pripă,
De teamă să nu pleci în mână doar c-o floare
E visul meu din nopţi, pe visul meu cu soare.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urmă drum de pietre...

din nou o piatră,
aşezată peste drum, în drum,
aş lua-o să o pun în vatră,
să pot să ard, salcâm şi ulm

s-astup cu ea un loc de taină,
un loc crăpat, de noi în timp,
pe-acolo ne-a fugit în grabă,
iubirea florilor, din verde câmp

căldura focului din lemne,
ne-a ars, au mai rămas tăciuni,
ei fumega lansând în semne,
chemări furate, de nebuni

.... şi noi din colţuri separate,
ne mai privim, din când în când,
în ochii noştri mări spumate,
se oglindesc, ne curg din gând

în urmă drumul plin de pietre,
nu îl mai văd, l-am petrecut,
îmi este sete, tare sete,
un susur de izvor, ascult

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada, rămâne în amintire, vis

"Scoală-te, copile
e prima ta zăpadă."
Cu gingăşie m-a cuprins în braţe
m-a sărutat, aşteptându-mă la geam.
Alb, alb, alb...
Din cer cădeau steluţe albe,
pluteau şi parcă se jucau,
cu mâinile întinse
vroiam să le cuprind.
Pe uliţe, cete de copii
se bat cu bulgări de zăpadă.
"Când vei mai creşte
te vei juca şi tu ca ei."

Şi firul visului se rupe
de ritmul sacadat
a unui ceas uitat de timp.
Cu paşi înceţi şi grei
m-apropii de fereastra prăfuită,
un soare blând şi iubitor
pofteşte în odaie.
Cireşii din grădină
s-au îmbrăcat în văluri de mireasă,
logodna lor cu primăvara.

Sfios îmi şterg o lacrimă fierbinte,
se destramă în mine un cântec,
în zăpada copilului uitat,
zăpadă ce rămâne în amintire, vis.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintotdeauna mi-a fost teamă că-mi voi trăi tinereţea singură, şi că voi îmbătrâni tot de una singură, fără cineva drag lângă mine. Am fost mereu mai retrasă, e adevărat, mi-a plăcut solitudinea; dar era frumos şi mă simţeam puternică atâta vreme, cât eram sănătoasă şi în orice moment ştiam că pot să mă înconjor de oameni. De data aceasta, însă, e altfel. De data aceasta îmi e teamă că singurătatea nu mai este o opţiune, ci mai degrabă o sentinţă. Îmi era teamă că acum singurătatea va pune ea stăpânire pe mine, şi ca nu voi mai avea nicio putere asupra ei.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre frică

despre păcatele îngerilor nu a vorbit nimeni până acum
dar cred că şi îngerii mai păcătuiesc, altfel de ce le-ar mai fi frică uneori
scuturându-şi aripile de zăpadă?

copil fiind îmi era frică de întuneric, de greutatea lui
mă gândeam că dacă se rupe aţa care-l ţine în tăria nopţii
o să cadă şi-o să mă strivească

dar întunericul s-a strecurat în suflet şi nu l-am mai simţit apăsător
mai apăsător mi se părea un sărut strivit
şi de teamă, mai mult îl furam decât să-l dospesc

şi din sărut în sărut am suit dealul Golgotei
şi viaţa se strâmba la mine arătându-şi feţele ascunse
dar cine să se mai sperie de viaţă când moartea cerşeşte din uşă în uşă?

acum mi-e frică să-mi mai fie frică
de câte ori apare frica mi se întâmplă câte ceva. aşa că
mai bine n-o bag în seamă. mai bine trăiesc. moartea oricum o să mă găsească.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fregata de oase

pluteşti graţioasă, fregată de oase,
pe apele scurse din pântec de mamă
şi-n zări, o făptură, pe valuri stâncoase,
născută din neguri, în cântec te cheamă.

sfidând depărtarea, o altă poruncă
desferecă vântul: să mergi împotrivă!
şi inima sclavă renunţă la muncă,
fregată de oase, pluteşti în derivă.

de sus, dintre vele, se vede pământul,
o plajă-nsorită cum ţi se promise
de Cel ce îţi spuse, prin semne, cuvântul...
fregată de oase, pluteşti către vise.

poezie de Ionuţ Caragea din Suflet zilier (2011)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri de zăpadă

Noi suntem nişte oameni în trupuri de zăpadă,
Împrăştiaţi de hoarda acelor patru zări,
Cu ochii de cărbune ce nu mai pot să vadă
Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări.

Sub streşini se strecoară pumnale lungi de gheaţă
Şi oameni de zăpadă mai trec perechi, perechi,
Sunt umbre de fantome ce-alunecă prin ceaţă,
Cu inimile frânte, cu haine mult prea vechi,

Pe drumul imposibil ce nu-l mai pot distinge
Când ninge problematic şi cinic pe dorinţi,
Doar cerbi cu coarne albe ar mai putea străpunge,
O iarnă timpurie, de trupuri prea fierbinţi.

Şi-n zodia în care nu-i loc de primăvară,
Strigoii nopţii albe se vând din doi în doi,
A îngheţat şi trenul ce ne-aştepta în gară
Şi omul de zăpadă ce mai trăia în noi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!