Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Oana Frențescu

Nu mai fug

nicăieri nu mai fug
îmi tocesc visul pe temelia lui fixă
până se șterge din real

îngerii mei sunt plecați
ziua alcătuită din bucăți e azvârlită în mine
în culori cenușii și reci

oglinda-mi face un semn scurt în zigzag
lungindu-mi imaginea fugitiv
vremea vine cu adaos de frig
ștergându-mi de tot cerul acum întors pe spate

o înfățișare înșelătoare există la foarte mare distanță
într-o deplină amestecare de frunze și aripi
sângerând pe cuvintele căzute în gol

neputința cuvintelor de a lumina întunericul
sfârșește într-un ecou ascuțit amorțind locul neocupat
ce m-așteaptă
mâna mea scriitoare devine abur
și mersul meu împietrit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Oana Frențescu

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Test

deodată nimic nu mai există,
cuvintele și-au ascuțit tăcerea,
desprinsă din nodul lumii
restul e o frânghie ce nu-mi aparține.

îngerii sudează un nou cer
fixând bucăți de albastru una lângă alta.
sentimentele netrăite sunt aspirate
sufocându-se unele în altele.

o bolboroseală ca o strigare lasă un ecou,
un zero apare peste nimic închipuind o imagine de mântuire.
frigul începe să curgă zgomotos în colțul străzii.
trec prin testul frigului ca o lepădare de ce-i înăuntru
încercând o altă piele, odată cu mersul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Imagine

sunt travestită într-o imagine
de liniște, într-un miraj argintiu.
clipei rebele i-am întrerupt oxigenul
spre a nu sfâșia prezentul.
un cuvânt dezbrăcat de sunet
atârnă-n gol,
aerul rămâne destrămat într-un repaus armonic
gândind infinitul.
sunt într-o nebuloasă ce comunică cu albastrul
dincolo de starea cuvintelor, fără chemare.
în palme pustiu
și o sete întârziată pe profilul ce nu trece dincolo de inimă.
străzile se sting pe rând.
într-o închipuire din bucăți
neopritul gând intră mereu pe cealaltă parte,
rotindu-se pe locul gol.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

O lumină

o lumină mușcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceața dimineții,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoții.

și-un răspuns nechemat
se așază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
și forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

În oglindă

în oarba oglindă imaginea poetică devine o negociere
între mângâierile sălcii și închipuirile roz
tăiate în prisme inegale
la capătul drumului se țes umbre
se reinventează un prezent nefiresc
în locul unde metaforele scanau simțurile
în vibrații cu aripi de fluturi
glasul acela continuă să dizolve constelații schimbătoare
contopind universurile ce se atrag
sunetele devin albe într-un tipar gol
nicio uitare nu mă uită
orele se ofilesc în umbra cuvântului ce tace
poemul evadează antifăcut pe orbita iubirii
într-un zigzag pe-o frunză de toamnă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Te las

Te las... să-ți fie dor de mine
Să vezi când dimineata vine
Că-i întuneric și e gol
În casă singur dai ocol

Nu ai știut ca sa te bucuri
De ochii mei ca flori de nuferi
De limpezimea apei reci
Și de umbritele poteci

Din râsul meu nevinovat
Nu ai știut sa faci palat
Și candelabru de lumina
Din bucuria mea deplină

Te las... să-ți fie dor de mine
S-aud în urma mea suspine
Și dacă nu va fi asa...
Nu- i locul meu în viața ta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

O prelungire

o prelungire înapoia frunzelor
îmi aruncă gleznele dincolo de sfera mea încremenită
într-un spațiu liber
unde învățăturile zeilor nu există
viața nu aleargă
greșeli
păcat
zgârcenie
prostie
toate-s rămase înfipte-n lut
visul se decolorează golindu-se de sens
din inima mea despicată curg toate stelele și luna înghețată
unu și cu unu nu mai fac doi
vederea are alt înțeles de nu te mai clatină
pe dinăuntru niciun țipăt
nici frunze crescute-n stomac
și de la mare distanță sunt punctul
ce tace și nu se mai zbate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Pe drumul final

pe drumul final lumina ne scurtează distanța
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.

oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simțurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenușă.
luna devine joasă și foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.

studiez pe sărite ploaia descompusă
și șuieratul de frunze rămâne
ca o sete și o foame de scris despre tine.

fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
mai rămân în visul tău lacom,
nu cad pe partea cealaltă
și când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Timp întârziat

timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumusețe ideatică
plutind într-un abis spiralat

un gol sclipește la suprafață
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci

în tăcerea vidului nescrisul vieții
topește cuvintele despletind literele
și-n palme strâng doar o lumină goală

o mișcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereții porniți spre visare
nelăsându-i să plece

pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieșite din rând
într-un surd dialog cu mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Astral

O ușă se deschide
și trec într-un prezent
unde copacii refuză s-adoarmă,
forme de frig infernal rămân în urmă,
un adaos diferit de viață
crește peste iarba topită.

Din cer curge albastru senin,
propria inimă poleiește aerul cu
zâmbete aruncate în stânga și-n dreapta,
rostogolind mâhnirile deșarte.
O ardere cu iz de cer
curăță cămașa cuvintelor de gustul amar.
Dintr-o amestecare de ființe și lucruri
o oarecare așezare apare pe pământul nesigur.
Sunetele trezesc amintiri verzi
care se întind sub pașii grăbiți
spre astral.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Un gol

tristețea circulă ca o boală
prin ziua cenușie și rece
segmente de orizont se năpustesc în ochii mei
cuvintele se roagă să le scot din iluzii

tăceri rotunjite despică aerul
creând imagini de fugă
tu ești într-un spectru nedescifrat
recompus pe curcubeul colorat de gând
în felul tău de a merge traversând nimicul

universul meu ghemuit e gata de zbor
ipoteze neflexibile se agață de tălpi
liniile drepte se rup pe verticală
un gol izvorât din neant
îmi caută umbra și-o înghite.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obișnuit cu mine,
în coaja subțire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi oprește fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolțesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerența formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din șoapte, mirajul că ești lângă mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când vine noiembrie...

Ea știe – în noiembrie ochii mei
capătă un pic mai multă profunzime.
Atunci vine să mă vadă.

An de an, când sosește noiembrie, devine îngândurată.
Ea știe că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puține păsări deasupra capului.
Știu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar și ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ține fața în mâinile ei.
"Ah..."
E ca și cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aș putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfunduri.

Ea mă privește-întotdeauna liniștită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Poem nescris

eu nu știu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vișini.
sub lumina împrăștiată
am trecut prin veșmântul de frunze,
încălțând sandale cu amprente.

silaba din verighetă pâlpâia într-o amețire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spațiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot crește în tăcere.

petalele pălesc în finețea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meșterește mereu câte o ușă,
iar bucăți din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Treime

Stelele cad și mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Tu să nu mă aștepți
Tu să mă uiți curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Că te-am iubit, tu știi
nu mai vrut, o știu
Că printre nopți târzii
Poate voi sta să-ți scriu
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinți
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminți
Stau răstignite la ger
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai știi
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...

cântec, versuri de (17 august 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vecernie cu parfum de lumina

Sunt tot aici,
nu știai?
tocmai îmi caut urma prin catacomba
îngerilor purtați de lumină.
mi-e teamă să respir cu ei,
m-aș putea lovi de lumina lor,
așa.. m-am prefăcut în aburul din ochii tăi
cerșind mâna ta cu gust de mare...

aș sta o veșnicie și încă o zi
mirosind cu ei lumina,
dar acum locuiesc cu două aripi
într-un copac pictat de umbra ta.
de atâta alb si liniște
se răstesc fulgii la mine
ei nu știu că mai am de născut
o viață din tine,

mă înghesui toată
într-o vocală ce cuprinde cerul,
toate cuvintele plâng cu mine
mă lași să mor încet...
ca un tribut adus femeilor din tine,
eu sunt zeița ce ți-a dat tămâia

călcând nisipul de pe marginea
râului cununat cu iarba.

am plecat să-mi duc aripile
la vecernia cu parfum de lumină,
goală cu pântecele
imens de copilul din mine..

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noiembrie

Ea știe – în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.

An de an, când sosește noiembrie, devine îngândurată.
Ea știe că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puține păsări deasupra capului.
Știu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar și ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ține fața în mâinile ei.
"Ah..."
E ca și cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aș putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.

Ea mă privește-întotdeauna liniștită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Novembre

Ea știe – în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.

An de an, când sosește noiembrie, devine îngândurată.
Ea știe că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puține păsări deasupra capului.
Știu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar și ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ține fața în mâinile ei.
"Ah..."
E ca și cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

"Este chiar o pasăre?"
N-aș putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.

Ea mă privește-întotdeauna liniștită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Visul

Umbra prietenului meu
M-a vizitat în somn aseară
Voia parcă timid să-mi ceară
Să stăm de vorbă. El și eu....
Umbra prietenului meu
Acelui Mare Om, din mine
Ce tot mai rar cu dușii vine
Veni hallucinant și greu
Umbra prietenului meu
Luptând cu alte umbre mute
Cu mâna îmi lua dureri durute
Cu mâna lui. Și a lui Dumnezeu...
Umbra prietenului meu
Celui din mine.
Veșnic eu...

poezie de (24 octombrie 2012)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook