Rătăcire

Păşesc printre frunze fără să-mi pese,
Urmez o cărare fără sfârşit
Spre culmile goale şi-atât de imense
Deşis de speranţe atât de-ncâlcit...

O ploaie măruntă se cerne din nori
Călcând în picioare părerea,
Un urlet de lupi îmi stârneşte fiori
Şi-mi cheamă din suflet durerea...

Geme pădurea trosnind de durere,
Strigoii pândesc din abis,
Mă cheamă mormântul plin de himere,
Adorm învelit în giulgiu de vis...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea ultimului străbun

Foşnet de frunze şi miros de toamnă,
Paşii urmează cărarea pustie,
Ascult pădurea ce mă cheamă solemnă,
Muntele tace, doar vântul adie...

Sunt obosit de prea multe minciuni,
În lume stăpân e doar banul,
Credinţa-i vândută pe slăbiciuni,
Şi văd peste tot doar declinul...

Un vultur în zbor îmi spune pe nume,
Şi lupul m-aşteaptă la capăt,
İntrarea secretă e sus chiar pe culme,
Văd stranii fantome în treacăt...

Tăcuţi mă privesc cu blândeţe străbunii,
Şi însuşi Zamolxe-a venit,
Mă-ndrept liniştit spre poarta luminii,
Pornesc către casa din infinit...

În urmă pământul îmi plânge durerea,
Pădurea şi munţii mă cheamă,
Pâraiele poartă în şoaptă mâhnirea,
Şi cerul se-nchide cu-o lacrimă...

Voi reveni când credinţa va-nvinge,
Şi spiritul dac va renaşte,
Când nici o fiinţă nu va mai plânge,
Şi flori de speranţă vor creşte...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiori de vis,de flori,de gand

retras în gând, eu ţip la tine
şi mă dezleg din grei fiori,
mă-ndrept spre nori cu colţuri fine
şi îi pândesc pe călători...

din colţ de piatră-mi sufli-n gând
cu mii de lacrimi albăstrii,
şi-n minte-mi umblă negrul vânt
ce-mi spune că tu nu mai vii.

plăcut miros de apă verde
în gând inunzi corp de minune
şi cine te mai poate crede
sau cine-ţi va mai da un nume...

aer de foc, în foc să piară,
apă de ceai în flori să moară,
şi-n ceasul fix, din ce răsare...
acum să se numească floare!

petală-n braţ de domnişoară
să se desprindă din visare
cu pasu'-n sunet de vioară
să rătăcească pe cărare...
..........................
şi eu pândesc pe călători...

poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (T-Z)

Nu degeaba îl cheamă Taină: este un om plin de taine.
Nu degeaba îl cheamă Tăcutu: este un om tăcut.
Nu degeaba îl cheamă Tânjală: se lasă mereu pe tânjală.
Nu degeaba îl cheamă Toma: e greu de convins.
Nu degeaba îl cheamă Traistă: e neam de traistă.
Nu degeaba o cheamă Tufă: e tufă.
Nu degeaba îl cheamă Urâtu: este un bărbat urât.
Nu degeaba îl cheamă Uriaşu: este uriaş.
Nu degeaba îl cheamă Văcaru: este văcar.
Nu degeaba îl cheamă Vicleanu: este un om viclean.
Nu degeaba îl cheamă Viteazu: este un om viteaz.
Nu degeaba îl cheamă Voinicu: este un om voinic.
Nu degeaba îl cheamă Vrăjmaşu: este un om vrăjmăşos.
Nu degeaba o cheamă Vulpe: este o femeie şireată ca o vulpe.
Nu degeaba îl cheamă Zgârcitu: este atât de zgârcit, încât îşi mănâncă de sub unghii.

George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmbrăcat oceanul

Din cioburi
şi din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri şi
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viaţa,
îndrumător
să-mi fie.

Din nori
fără de apă uscaţi pe portativ,
din cer
fără de-albastru şi
ploaie
fără plâns,
am meşterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
şi
într-un colţ de suflet mi l-am pus.

Din vreascuri
şi nuiele,
din spini şi mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.

Din soare fără raze
şi
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
şi
flori fără petale,
am croşetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
şi
mi-am făcut-o cale.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi începuturi

Sălbatic, un urlet se-aude
pierzându-se-n văile ude,
trecând peste stâncile toate
din muntele-n care o mamă
uitând crezuri vechi, alungate,
feciorul îşi cheamă.

Se simte pierdută-n regatul
în care doar ea şi băiatul
scăpaseră din vânătoarea
de lupi şi de alte jivine,
urmându-şi intinctul, chemarea
în viaţă a-l ţine.

Trăiau, pe atunci, într-o grotă
din munte, mai sus, la o cotă
la care pădurea dispare,
lăsând printre stânci numai jnepeni,
iar urmele de pe cărare
nu poţi să le depeni.

Cu greu, sacrificii şi muncă,
urmând a naturii poruncă,
l-a dus, educându-l, prin lume,
de multe ori rea, adversară,
în care-a putut să-l îndrume
c-o dragoste rară.

Crescuse, puternic şi suplu,
vânând amândoi ca un cuplu,
regină şi prinţ în ţinutul
în care, solemn, hieratic,
urlau, înspre lună, salutul
energic, sălbatic.

A fost însă-o noapte geroasă
în care, de urlete-atrasă,
venită din neguri de munte,
o nouă chemare apare,
pornită, cumva, să-i înfrunte
pe vechea cărare.

A fost mult prea mult, iar regina,
uitând şi vânatul, şi cina,
a fost la un pas de-a ucide
străina din alte ţinuturi,
venită cu gânduri avide
spre noi începuturi.

A fost o-nfruntare de groază
în care cuvântul "cedează"
se pare, străin de-amândouă,
a fost cel impus, la plecare,
de lupul ce-n viaţa cea nouă
a vrut împăcare.

Şi-acum se aude, sălbatic,
un urlet mai slab, singuratic,
al celei rămase regină,
ce, fiul plecat, îşi mai cheamă,
urlând, înspre luna cea plină
durerea de mamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea albă

Încerc încet să mă desprind
Din noaptea albă neobosită
Găsesc o geană pe gem stând
De veghe în noaptea nesfîrsită

Un glas o picătură mă cheamă
Rebelă picătură dintr un nor
Îmi zâmbeşte blând cu carismă
Alunecâ printre perdele de zor

Tu mă chemi iubire în al tău vis
Alunecăm pe un colţ de stele
E noaptea albă ce mi ai promis
Legătura cu lanţuri din perle

Perle căzute dn nori dansează
Geme pământul aspru ferbinte
Noaptea noastră se luminează
Sufletul în vis iubirea o simte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cheamă Alunka

Mă cheamă Alunka
şi mă duc încotro mă cheamă ea
cu brăţările ce se mişcă zornăind în ploaie
ploaie de raze la încheieturile mâinilor
plec către mine, către ea, unduindu-mă
mătăsos si creţ este părul meu,
lăsat în bucle să se nască,
bucle creţe prinse în creştet de pieptăne
strămoşii mei nu-l cunoşteau când culegeau bumbacul
calc pe urmele lor
rămase în amintirea pământului
brăţările de la picioare prind sclipiri de aduceri aminte
cercei de rouă prinşi de puful bumbacului
iar tălpile mele gustă din trecerea timpului peste lutul ars de ani
lut ars şi bătătorit ca palmele asprite de cules
trec mai departe, călcând peste vreme
şi ducându-mă cu pas leneş acolo unde
mă cheamă Alunka

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie-mă

Scrie-mă, iubitule, scrie-mă!
Cu rânduri egale şi strânse,
Cu litere mici, mari, legate,
Ca-n viaţă să-mi intri cu totul,
Plin,
Fără pauze,
Fără regrete...
Scrie-mă, iubitule, scrie-mă!
Cu mâinile calde, -n peniţă,
Cu degete curbate în doruri,
Ca-n suflet să-mi cazi pe de-a-ntregul
Vis,
Fără durere,
Fără distanţe...

Scrie-mă, iubitule, scrie-mă!
Cu gândul scăldat în emoţii
Cu vocea pierdută-n cuvinte,
Ca-n mine să vindeci speranţa,
Divin,
Fără trecuturi,
Fără umbre...

Scrie-mă, iubitule, scrie-mă!
Cu inima vie-n bătaie,
Cu buze din focuri aprinse,
Ca-n suflu să-mi cânte iubire,
Etern,
Fără goluri,
Fără suprafeţe...

Scrie-mă, iubitule, scrie-mă...

poezie de Gabriela Chişcari (28 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc nestins

Dincolo de nori şi ceaţă
Arde-un foc fără de fum
Şi mă cheamă pe un drum,
Fără visuri şi speranţă.

Pare-un vânt necruţător,
Ce mă-mpinge spre pustiu,
Dar rămâne încă viu,
Un izvor de vis şi dor.

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc nestins

Dincolo de nori şi ceaţă
Arde-un foc fără de fum
Şi mă cheamă pe un drum
Fără visuri şi speranţă.

Pare-un vânt necruţător,
Ce mă-npinge spre pustiu,
Dar rămâne încă viu
Un izvor, de vis şi dor.

poezie de Ştefan Ciuculescu din Cuget nemuritor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Pe pragul gol, coboară luna,
Îşi lasă voalul de aramă
Iar stelele îi ţes cununa
Prin adieri, ce o destramă.

Pictează geamul cu privirea,
Croieşte drum prin frunze vii
Ce îi cunosc nemărginirea
Şi se prefac în aripi mii.

Se zbat cireşiii în livadă
Iar cerul pare un abis...
Ecoul zărilor mă cheamă
Prin lacrimile unui vis.

Păşesc pe clipe, nu îmi pasă
Că timpul geme uneori,
Iar anii goi din nou m-apasă,
Simţind durere până-n zori!

Ajung la poarta nopţii grele,
Doar luna-n prag m-a întâlnit
Acoperind urmele mele...
Tăcerea-ncet m-a-mbătrânit!

Privind în gol, îmi las privirea
În palme arse de amar,
Tot căutând în gând puterea
Să mă trezesc la viaţă iar.

Atunci, o uşă se deschide
Iar gândul meu uşor tresare
Simţind potecile aride
Şi buzele cu gust de mare!

Mă pierd prin versuri risipite
Dar ochii tăi, mă întâlnesc...
Pe zidul zării învechite
Ţi-am scris cu lacrimi,, te iubesc"!

poezie de Gabriela Ryelle St Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Îmi lipesc fruntea
De geamul rece,
Afară plouă
Şi s-a lăsat amurgul
Mă simt atât de singur...
Cu mine,
Nu mai e decât Bacovia,
Cu plumbul
Aripilor reci,
Sunt singur
În această lume...
Mă tot întreb,
Cine mai sunt
Şi ce rost
Am avut în lume,
Afară plouă
Şi sunt singur...
Un ultim pescăruş,
Pierdut pe cer,
Ce caută
Cu disperare
Un ţărm,
El zboară
Prin furtună...
Un simplu scriitor,
Fără talent
Ce scrie poezii
Fără înţeles,
Doar ploaie
Şi singurătate...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caracatiţa iubirii

Mă-ncolăcesc cu opt braţe, sorbindute-n ventuze,
Diform fără schelet, suflet cum gelul moale
Mă strecor din abis, mă-nalţ l-a tale buze,
O inimă să-ţi dau, sau trei să-ţi pun în poale.

Din fumul de cerneală în lacrimi îţi scriu bilet
Şi-mi storc din nouă minţi, ce le-am, le dau ofrande
Să-ţi ridic obelisc din truda-mi de atlet...
Te las minune lumii peste timp... Ochi-smaralde!

Prin hăuri mă strecor, te caut prin sirene
Mă efilând să-mi dau obor de-albastru sânge
Printre cristale-n ape-n corali şi mii de perle...
Dar numai tu nu eşti, îmi laşi inimă a plânge.

Mă trimit sol, cu tot tentacule desprinse
De-un trup ce mi-a rămas să-mi refac simţul firii...
Şi-mi schimb culori de suflet, din triste în aprinse,
Să te am dintre adâncuri... eu, caracatiţa iubirii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscrisul fără nume

ÎNSCRISUL FĂRĂ NUME
(Corneliu Neagu, 23.07.2022)
.
Curgea domol apusul pe umbra răsfirată
a fagului sihastru din vârful unui deal,
la marginea pădurii se auzea deodată
o doină neştiută, în cântec de caval.
.
Ajunsă mai aproape de dorurile mele,
în grabă retrezite din somnul fără vis,
îmi aduceau în cuget doar amintiri rebele
rămase îngropate la margini de abis.
.
Călare pe o rază, scăpată dintre creste
din luna adormită pe colţul unui dâmb,
soseau să-mi readucă o magică poveste
cu clipele jertfite în jurământul strâmb.
.
Se spune în poveste că vajnica ursită,
venită să citească înscrisul prorocit,
plecase fără veste, sedusă de-o ispită,
lăsând-ne uitarea pe gândul nerostit.
.
Înscrisul fără nume, rămas în amintire,
mă bântuie întruna c-un dor nemărginit,
când orele rebele mă cheamă, în neştire,
la plaja-ndepărtată pe care ne-am iubit.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta dulcelui tău glas

Tu pentru mine ai fost un câmp cu flori,
Îmi dădea parfumul tău mii de fiori,
La pieptu-mi te strângeam printre lalele,
Te pierdeai tu floare printre ele.

Azi prin acelaşi loc încă mai trec grăbit,
Nu mai e nici-o floare, toate s-au ofilit,
La fel s-a ofilit iubirea noastră,
Precum o floare uitată în fereastră.

Câmpul plin cu flori azi e teren arid,
O amintire stearpă, un vis al nost stupid,
O ploaie de speranţe, atât a mai rămas
Din tot ce am avut, şoapta dulcelui tău glas.

poezie de Răzvan Isac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost doar un vis

Tânără fecioară,
zveltă căprioară,
aleargă sprinţară
prin pădurea rară.
Roteşte privirea,
căutând iubirea.
Tânăra codană,
ca fata Morgană,
c-un cântec din gamă
iubitul îşi cheamă.
Prim pădurea deasă,
fecioara frumoasă,
tot umblând aiurea
îşi strigă iubirea.
Profund indignată
că-n pădurea toată
n-a aflat iubirea,
îi plânge privirea.
Pe frunze culcată,
în vis i se-arată
iubitul căutat
şi mult aşteptat,
care,
din ceruri coboară,
cu ea se însoară.
Nunta se porneşte,
lumea chefuieşte...
Dar,
când zorii s-au aprins,
visul ei s-a stins.
Păcat.
A fost doar un vis.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei Sori şi o barbă

Privit-am cerul
şi un turcuaz de vis
mi-a inundat sufletul în abis
prin culoarea marii de smarald
priveam trei Sori şi o barbă
o barbă albă legată de Soarele din mijloc
Lumină multă şi iubire
se revarsă-n sânul meu de om
şi-mi scaldă viaţa-n primăvară,
aduce-n pântec puterea de a fi mamă
a nostră multă primăvară
trei Sori şi o barbă albă
legate prin oceanul infinit al preţuri vieţii
ce separă lumea terestră de ei
adorm privind trei Sori şi o barbă albă
care se scutură pictând planeta
în armonii divine
sub lac de ape şi lumi
visez turcuazul din nori
şi lava ce curge-n cascade
din blocuri fără de mansarde
privesc dormind potopul glasului
de om ce risipeşte armonia divină
şi o aruncă-n puţul gol şi mort
cu apa pierdută-n destin
adorm din nou cu trei Sori şi o barbă albă
realizez în vis că am trăit
cândva pe pămînt!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (S-Ş)

Nu degeaba îl cheamă Săracu: n-are nici după ce să bea apă.
Nu degeaba îl cheamă Slutu: e urât cu draci.
Nu degeaba îl cheamă Soare: este un om cald.
Nu degeaba o cheamă Sofia: este o femeie înţeleaptă.
Nu degeaba îl cheamă Solomon: este un om înţeleapt.
Nu degeaba îl cheamă Spânu: e un om al dracu'.
Nu degeaba îl cheamă Strâmbu: este un om strâmb.
Nu degeaba îl cheamă Sucitu: este un om sucit.
Nu degeaba îl cheamă Şarpe: este un om viclean şi periculos ca un şarpe.
Nu degeaba îl cheamă Şovăilă: este un om şovăitor.
Nu degeaba îl cheamă Şugubete: este un om şugubăţ.
Nu degeaba îl cheamă Şutilă: se ocupă cu şutitul.
Nu degeaba îl cheamă Şuţ: este hoţ de buzunare.

George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mormântul mamei

iarba uscată miroase
a rădăcini ucise
de lut
lângă crucea arsă
de tămâie
fără vină
doar visul
ca o durere proaspătă
îngăduie plânsul

zboruri fără aripi
înalţă lacrimi spre cer

gândul lăuntric plin
de cuvinte şi umbre
pulsează
în cea mai lungă zi
durerea se-nfăşoară
pe trup ca iedera în rugă
spre Dumnezeu...

şi totuşi nu sunt singur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompatibilitate

Apa din vis se-ntinde... ca o apă
Cercul din vis e cerc dar marginile-mi scapă
Pomul din vis e pomul fără fruct
Cerul îl cheamă;
Pământu-ntâi l-a supt

Zborul din vis e zbor în cerc de vis
Apa se-ntinde către interzis

Şi lumea mea... întinsă cât o apă
În margini de-nţeles nu vrea să-ncapă...

poezie de Mihaela Albu (2009)
Adăugat de Mihaela Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!