Te aștept pe Cetățuie
Privesc de sus, privesc din Cetățuie,
mă uit de ani, de zeci de ani, mai mult de-o mie.
Nu sunt pe plută, n-am mestecat tămâie,
simt de-s ciupit și nu revin din glie.
O glumă? Nu. Să zicem truc, sau fantezie.
Pun ochelarii timpului deasupra pe retină
și privesc, să zic așa ca doi ciclopi,
cumva ciudat, prin ambii ochi.
Lentilele sun fumurii, din zorii timpului născute.
Lunetă imi e stânga și străbate
urbea de la vest la est, scanând
trecutul prin prezent, așa cum va să vie,
în panorama ce ne-a pus, natura-n reverie.
Iar în fundal se toarce încet, neauzită,
povestea locului văzut în lunga-mi defilare,
ca o idilă în debut, fidelă-n depărtare.
Cum e normal cea dreaptă o urmează,
un microscop retrovizor ce se cuplează
la turma de dentrite, furnici scormonitoare
în zonele de știință a scoarței cerebrale.
Găsesc cioburi, frânturi din bătălii,
zidul cetății, turnuri, clădiri și oseminte.
Blazoane, inscripții, cărți vechi și pomeniri,
statui, portrete, gravuri, fotografii.
(Arhivă a timpului păstrată, în slovele dintre etnii.)
Toate se-nvârt, trecut, prezent,
se leagă-n conexiuni, de stânga comandate,
ca să formeze în sincron, povești adevărate.
Ce zbuciumat trecut, și nobil, și plăcut,
cetatea ne arată!
Semețe catedrale și nobile palate
stau încă drepte, îndeamnă la respect
chiar de trăiești de-o viață în largul lor context.
Cărările cetății continuu s-au lungit
iar zidul de apărare prin case pripășit,
a dispărut în burgul ce iute a-nflorit.
Când noul vrea să înalțe pe vechiul cucerit,
începe să vorbească trecutul amuțit.
Apar coloane, sarcofage, fundații învechite,
culuare subterane sau drumuri pietruite.
Toate vorbesc când știi să le citești,
căci trunchiul milenar inele a dobândit,
din mii de generații ce l-au slujit fidel,
cu gândul să transmită, un Cluj, oraș model.
Modern e azi, trecutul îl obligă,
iar codul de mândrie, nescris abecedar,
vegheză cu sfințenie, să fie neîntinat
să-și apere emblema, oraș civilizat.
Dar, mi-am pierdut lentila, cea stângă,
era mai fumurie, în scrum s-a transformat.
O poartă vântul, liber în depărtate zări,
poți prinde un atom, ca-ntregul să clădești,
te aștept pe Cetățuie, cuibul atâtor povești.
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre prezent
- poezii despre oraș
- poezii despre lentile
- poezii despre apărare
- poezii despre știință
- poezii despre vânt
Citate similare
Pescarul
Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toți ai casei mai dorm în patul cald,
Și-și scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.
Stranie viață are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline
El nu-i nici pește, dar nici chiar om nu este,
Așa ca dumneavoastră sau ca mine.
Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat și parcă de departe,
Ca și cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoșătoare și de mirare foarte.
Ei sunt ca marea în zilele cu ceață
Nici gri-oțel, dar nici albaștri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i povești pe care ni le spune,
Nu chiar, dar cine știe poate-adevărate.
Cunoaște-atâtea despre nave și curenți,
Despre nori și vânt, ghinioane și deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraș,
Strâmbă din nas și-mi face semn din ochi...
poezie de Abbie Farwell Brown, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zile, poezii despre somn, poezii despre pâine, poezii despre pești sau poezii despre pescuit
Privesc...
Privesc spre zarea îndepărtată,
Și aud cum liniștea se așterne.
Mă uit la omul care a fost odată,
Și văd prin versuri cum discerne.
Privesc des spre zorii dimineții,
Și aștept cu multă nerăbdare...
Poeziile sale sunt râurile vieții,
De unde mă adăp cu încântare.
Privesc spre locul care o să vină,
Și observ că, el este deja prezent.
În jurul său este numai lumină,
Luceafărul strălucește-n testament.
Privesc spre marea învolburată,
Prin care Eminescu ni se arată...
Constat că spiritul lui încă trăiește.
Azi, la 170 de ani, el ne zâmbește!
poezie de Ovidiu Kerekes (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre poezie, poezii despre zâmbet, poezii despre vinovăție, poezii despre versuri, poezii despre testament sau poezii despre râuri
Prezent continuu
cu tine nu mai sunt în acele povești
și nici din alte călătorii nu mai vin,
timpul tău oprindu-mă pe una din șine;
... și orice tren fără stăpân din mine.
chiar firescul bine din care obișnuiam
să îndestulez găuri negre
ale iubirii sau din ce patimi și plăți or fi fost
năucitoare din ei și în oglindă
drumuri înfundate spre prezent ai oprit;
îmblânzindu-mă cu un fel de muzică
care așa începe, doar în liniște,
cum te cântă și gândește
în propriile cuvinte.
într-adevăr, aduci acest prezent continuu
în care să ne treci rotunjindu-mi ceasul
... poți chiar mai mult
în picurii din privire și sevei de viață
și în atingerea oricărui simț
din spatele secundei care mă scrie
poezie de Ana Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre trenuri, poezii despre secunde, poezii despre plată, poezii despre negru, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Din tot ce am...
A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Și nu mă plâng, și nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap și-n piatră seacă.
Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
și calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.
Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mișcătoare.
Chiar dacă toamna vieții a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre gânduri, poezii despre zbor, poezii despre viitor sau poezii despre toamnă
Detașare absolută
Stau și privesc
Cum lumea se frământă
Cum toți sunt triști și fără chef trudesc
Cum astăzi și speranța pare frântă...
Stau și privesc.
Stau și privesc
Cum unii mor de foame
Cum alții tot mai mult se îmbogățesc
Cum pe Pământ sunt mii și mii de drame...
Stau și privesc.
Stau și privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau și privesc.
Stau și privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os și piele...
Stau și privesc.
Stau și privesc
Cum mulți se nasc și mor
Cum alții fără niciun rost trăiesc
Cum viața trece iute ca un nor...
Stau și privesc.
poezie de Octavian Cocoș (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre stele, poezii despre război, poezii despre naștere, poezii despre moarte, poezii despre inimă sau poezii despre bani
Gânduri noi
Era o-nvălmășeală de secvențe
în mintea sa, pe drumul din pădure,
încât îi provocau incoerențe
în logica gândiri lui mahmure.
Vedea cum pașii săi strivesc în umbre
a razelor de soare veselie,
iar sunete venite din penumbre
îi cântă, prin copaci, o simfonie.
Voia, în ochii tulburi, limpezire,
în suflet, printre gânduri și în viață,
mergea pe vechiul drum, dar n-avea știre
de ținta lui în noua dimineață.
Își amintește noaptea cea din urmă,
de ea, de-o fericire nepereche,
dar, dincolo de asta, chiar de scurmă,
nu poate da de-o amintire veche.
Trecutul i s-a scurs ca printr-o sită
cu ochiuri mari, prin care poate trece
chiar timpul însuși, viața osândită
să poarte-un suflet care vrea să plece.
Dar gânduri noi, sălbatice, necoapte,
apar de pe niciunde, iar privirea
îi strălucește; vrea o nouă noapte
în care să-i vorbească doar iubirea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre știri, poezii despre trecut, poezii despre sunet, poezii despre suflet sau poezii despre păduri
Oamenii se transformă. Viața este într-o continuă schimbare. Nu mai ești cel de acum 10 ani și nici viața ta nu mai arată la fel. Observă asta și nu mai permite să rămâi blocat în ceea ce credeai că știi despre tine și despre viață. Nostalgiile sau regretele legate de trecut sunt modalități prin care încerci să recreezi în prezent lucruri care nu mai există. Nu confunda loialitatea cu rigiditatea și incapacitatea de adaptare. Nu te agăța de trecut. Cu 10 ani în urmă poate nu îți imaginai că tu vei fi așa cum ești astăzi. Acum ai o altă viață. Fie pentru că ți-ai creat-o pe măsura visurilor tale, fie pentru că te-ai lăsat purtat de ceea ce ți s-a întâmplat. Oricum ar fi, tu ești altul astăzi. Acceptă asta și bucură-te de toată călătoria pe care ai făcut-o până acum și fii deschis la tot ceea ce urmează să trăiești. Trecutul este o lecție, prezentul este o oportunitate, iar viitorul este scenariul pe care îl creezi. Cu lecțiile însușite, încredere în tine și flexibilitate. Cel din trecut nu poate să îți creeze viitorul, ci doar tu cel de azi, poți să fii arhitectul viitorului din visurile tale. Fii deschis, atent, flexibil și adaptează-te... pentru a-ți transforma visurile în realitate.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre prezent
- citate despre viață
- citate despre visare
- citate despre viitor
- citate despre lecții
- citate despre încredere
- citate despre timp
- citate despre schimbare
- citate despre realitate
- lecții de engleză
Nu aruncați trecutul...
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
nu fac acum bilanțuri efemere,
dar cred că am lăsat câte ceva
din frământări, din chinuri și durere.
Cărările umblate s-au schimbat,
n-au mai rămas decât în amintire,
dar, Doamne, oare nu ar fi păcat
să ne-aruncăm trecutu-n cimitire?
În viața noastră ce ar mai conta?
dacă-am uita de casa părintească,
sau școala sfântă care ne-nvăța
să ne mândrim cu glia strămoșească.
Ce să mai zic despre părinți și frați?
că am trecut prin viață împreună...
Cum să rămână peste timp uitați?
în suflete sunt zestrea cea mai bună!
De n-ar fi ei, nu am avea trecut,
nici viitor deschis și nici destine!
pribegi prin viața fără de-nceput,
doar slugi am fi prin țările străine!
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre școală sau poezii despre superlative
Pe când eram dusă, în alți ani, prin aeroporturi, în căruț, mă priveau toți; iar pentru că eram așezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existențial, acela din căruț; toți oamenii privesc de sus, te simți inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci și obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai și tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, își fereau privirile "din bun-simț" așa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca și cum cei din fața ta și din jurul tău ar vrea să te vadă și te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca și cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca și cum aș putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; și nu acum, în clipa de față.
Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime
Mă caută, prin amintiri, trecutul
Incătușate-n vremea destrămată,
Inchipuiri, prin care tu nu vezi,
Imi mai îndeamnă gândul, câteodată,
Sa pun un braț pe care să te-așezi.
Din ochi tăi, sclipiri să mă adie
Ca un ecou, din magicul zefir...
Mirific zbor, cu fulgi de păpădie.
Din părul tău, o toamnă, să respir.
Să desenez, pe gura ta, sărutul,
C-o altă-nchipuire să te-alint,
Prin nostalgii să caut începutul,
Cu clipele frumoase să mă mint.
Doar sufletul mai are azi, scânteia,
Unui copil, prea greu de părăsit.
Prin ochii lui mai adorăm femeia
Și gândul ne mai poartă spre iubit.
Mă caută, prin amintiri, trecutul,
Ca un răsfăț... în temere cuprins.
Un alt trecut își caută debutul
In părul meu, de-atâtea stele nins.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sărut, poezii despre răsfăț sau poezii despre păr
Tăcerea din adâncuri
Adaug speranțe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul și fapta, dar vorbe puține,
pot încă să fac mai mult decât ieri.
Privesc înainte, privesc în trecut,
așez peste astăzi și ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.
Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-așez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.
Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.
Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris și liturgic mister.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre visare, poezii despre vestimentație sau poezii despre uitare
Tăcerea din adâncuri
Adaug speranțe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul și fapta, dar vorbe puține,
pot încă să fac mai mult decât ieri.
Privesc înainte, privesc în trecut,
așez peste astăzi și ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.
Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-așez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.
Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.
Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris și liturgic mister.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
La revedere!
Trecut - au anii unul după altul,
Și acum au venit cu toții înapoi,
Să fie prezenți unul lângă altul,
Pe timp de pace sau de război...
Trecutul ne arată ce și cum am trăit;
Fapte, vorbe, clipe, toate - s situații.
Amintirile frumoase s - au descoperit,
Prin momente, trăiri, toate - s senzații.
Spre viitor se îndreaptă mereu speranța.
Ea este cea care ne luminează calea...
Sperăm ca acest drum, denumit viața,
Să fie limpede și ușor precum valea...
Această strofă este despre prezent.
Iată - ne ajunși în noaptea dintre ani!
Profitați din plin de acest moment.
Vă doresc un sincer LA MULȚI ANI!!!
poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre sinceritate sau poezii despre pace
Trecut...
Trecutul nu-mi dă pace,
Amintirile mă pun ca pe ace,
Fizic par indiferent,
Dar sufletul e dus la amanet.
Prezentul îmi zice că ai murit,
Dar amintirea ta încă e vie,
Trecutul îmi amintește că m-ai iubit,
Dar sufletul nu știe.
Umbre din trecut încă se arată,
Noaptea, când inima cade îngândurată,
Cioburi de amintiri se sparg,
Tăindu-mi sufletul adânc,
Iubirea îmi curge pe prag,
Iar eu adorm plângând.
poezie de Miron Iustin (28 octombrie 2015)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri
Dor
Sub arzătoarea creastă,
a timpului de dor,
Aliniate, stau
milioane de secunde;
Pe de-asupra lor,
eu tare-aș vrea să zbor,
Căci mă simt prea mic
în fața-aceastui munte.
Cățărat, deja,
pe vârful unei ore,
Zilele, privesc,
ce ard atât de crunt
Și în urma mea,
minutele minore,
Ce cu-atâta greu,
prin dor, le-am străbătut;
Apoi cobor ușor,
trecând prin amintiri
Și-nviorat mă simt
de tainica-mi poveste,
Ce a-nceput demult
prin dulciile priviri,
Și iarăși urc, pieptiș,
învăpăiate creste.
Prezentul, parcă, este,
tot mai ascendant;
Viitorul și trecutul
s-au învelit în ceață;
Deasupra mea, apasă,
un nor incandescent,
Dar, prin credință, urc
spre zarea cea albastră;
Și tot urcând, cu greu,
pe culmile de dor,
Am coborât, de-odată,
pe gândul revederii;
Mai sprinten e acum,
al meu, trudit, picior,
Mai aproape sunt
și brațele chemării.
Urcând pe povârnișul
ultimilor zile,
Simt o adiere
de dincolo de timp,
Ce smulge, din septembrie,
ultimele file
Și mă-nvăluiește
cu al iubirii nimb.
Pe arzătoarea creastă,
a timpului, de dor,
Sub care, crunt, au ars
milioane de secunde,
Dragostea, acum,
mi-a dat aripi să zbor
Și iată-mă, trecut,
dincolo de munte!
poezie de Sergiu Mănuș (septembrie 2005)
Adăugat de Sergiu Mănuș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare sau poezii despre ore
Iarasi luna
Stau si iar privesc in umbra
Cum se naste o lumina
Ea ma cheama, dar e sumbra
Unda ei e dulce, lina.
Vad cum imi intinde mana
O durere mult prea veche
Si ma pierd, caci iese luna
Suferinta mea straveche.
Ma priveste mult prea calma
Mi-e rusine ma sfiesc
Simt cum ma furnica-n palma
Sincer, mi-e ceva firesc.
Este mare, plina, rece,
Ca o doamna din trecut
Din picioare iar ma trece
Un fior, dar e placut.
Este ea sau este el?
Caci ma simt prea inundata
Ma priveste intr-un fel
Si ma las iar dominata.
Vreau sa scap dar totusi stau
Vreau sa fug dar n-am putere
Si imi place, si mai vreau
Sa gust iar, sa simt durere.
poezie de Loredana Tudor
Adăugat de Loredana Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină sau poezii despre durere
Din lumea apelor
-Tu, care ești din fostele amoruri?
De ce îmi vii și-acum să mă privești?
Cum, ai uitat? Eu nu mai știu de doruri:
Iubiri sunt doar în vechile povești.
-Crăiasa mea, sunt primul dintre-aceia!
Nu vreau să te privesc, vreau să te rog:
Vrăjește-mă, din nou, căci tu ești zeia
Ce poate îmblânzi un inorog.
Tu poți să mă prefaci în prințul care
S-a-ndrăgostit de tine în trecut,
Dar te-a trădat greșeala lui cea mare-
Iar tu l-ai transformat... cum ai știut.
Te-ai răzbunat apoi, și-n lumi de ape
Ai mai trimis atât de mulți iubiți,
Încât acest tărâm nu-i mai încape,
Iar ei se simt prea aspru pedepsiți.
De m-ai iubit, mă iartă și mă scoate,
Puterea de-o mai ai ca altădat',
Din lumea-n care sunt acum și, poate,
Mă vei iubi cum m-ai iubit odat'.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre unicorni, poezii despre trădare, poezii despre iertare, poezii despre greșeli sau poezii despre dor
Dacă n-aș fi crescut...
Dacă n-aș fi crescut
aș fi rămas acea copilă
veselă și zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aș fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
și prin podgoriile dragi
aș fi admirat și acum macii
ce creșteau de nebuni
care înroșeau tot câmpul
și obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiță
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine și ea
și nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculță prin prundiș
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieții
și nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alți ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alții
parcă și iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era și el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căușul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolați
în toate părțile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu își vorbesc
și nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetița care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aș fi fost mamă
o privesc atent și văd cum
îmi face cu mâna
șoptindu-mi să n-o uit...
și ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruță
a sufletului meu
deși știu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
și zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiți în iarbă
conștiința mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... și din ochi mi se preling
picături de ploaie...
poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre jocuri, poezii despre fete, poezii despre viticultură sau poezii despre verde
Adunând în suflet veșnicie
De mă duc cu gândul în trecut,
să privesc prin vreme încă-odată,
cât-aș vrea să-o luăm de la-nceput,
viață dragă-n amintiri păstrată...!
Chiar bătut de iernile prea reci
sau de toamnele-mbrăcate-n ceață,
alergând pe vechile poteci,
aș mai vrea să râd cu tine, viață.
Prin păduri de fag și de stejar
noi cărări ascunse să mă cheme,
frunze dantelate de arțar
umbră să îmi fie peste vreme.
Sub înaltul cerului deschis,
peste văi ascunse între dealuri,
sufletul să-mi fie paraclis
gândului brodat cu idealuri.
Către viitor deschis zburând,
timpului să-i mai adaug zile,
prin fânețe să privesc oricând
zâmbetul frumoaselor copile.
Și privind spre chipurile lor
tinerețea vajnică să-mi fie,
să mă-mbăt cu apa din izvor
adunând în suflet veșnicie.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 21.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe
Cheia cetății
Am cheia cetății dorite!
De vrajă, deja, sunt cuprins,
căci dorul rămâne aprins
în clipe ce-mi par adormite.
Mi-e dragă cetatea semeață,
Cu ziduri prea greu de trecut
Ce-i stau împrejur ca un scut
La orice-ncercare-ndrăzneață.
Aștept doar un semn de la Lună,
Un sunet, un licăr de stea,
Sau, poate, chiar noaptea să-mi spună:
-Încearc-o, e cheia cea bună!
Iar ușa așteaptă și ea
Tristețea cetății s-apună.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe