Marţi spre Luni

Era aproape Marţi şi pereţii se crăpau de ziuă
Noaptea de Luni se târâse pe brânci să-şi ducă chinul la bun sfârşit şi îmi bătea în geam să o primesc în casă şi să-i dau altă cămaşă că a ei se rupsese în coate
Mirosea a albastru de metil
Am primit-o în casă, i-am schimbat cămaşa de noapte
Am căscat adânc amandoi de parcă muşcam din lună,
Ne-am uitat unul la celalat şi am decis din priviri să mai dormim măcar până la 10:00

poezie de Florin Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul

e noapte
o lume însingurată şi tristă
viaţa şi moartea
două cuvinte aruncate pe o tablă
renaştem mereu din cenuşă şi zoaie
chipuri de ceară
legănăm fără vlagă vise ucise
în noaptea ce curge prin noi
zeul îşi întoarce privirea
noi ne-am născut din tenebrele lumii
din noapte în piatră
aspri şi palizi ca piatra
biete făpturi ale sorţii
azvârlite pe o tablă
la o masă cu morţii
e noapte
o lume însingurată
o casă cu pereţii scorojiţi printre veacuri uitate
în curtea durerii un copac şi o casă
vântul plânge în frunze
frunzele cântă o poveste
la margini de mare, o biserică, cu turle crăpate
pe crengi, o casă
o casă cu pereţii albi printre neguri
rezemat de cer, un pat
în pat, un prunc
surâde,
în palme ţine acoperişul lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

e noapte
o lume însingurată şi tristă
viaţa şi moartea
două cuvinte aruncate pe o tablă
renaştem mereu din cenuşă şi zoaie
chipuri de piatră
legănăm fără vlagă vise ucise
în noaptea ce curge prin noi
zeul îşi întoarce privirea de piatră
noi ne-am născut din tenebrele lumii
din noapte în piatră
aspri şi palizi ca piatra
biete făpturi ale sorţii
azvârlite pe o tablă
la o masă cu morţii
e noapte
o lume însingurată
o casă cu pereţii scorojiţi printre veacuri uitate
în curtea durerii un copac şi o casă
vântul plânge în frunze
frunzele cântă o poveste sub pleoape
la margini de mare, o biserică, cu turle ce urcă spre soare
pe crengi, o casă
o casă cu pereţii albi printre neguri
rezemat de cer, un pat
în pat un prunc
surâde în somn devenirii
în palme ţine acoperişul lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul casei

Mânca, mă, că lumea mânca pământ mai demult,
Era Stăncioaia, jupuise toată casa,
Că era bună huma aia, mirosea bine. Şi mânca.
După ce mânca legume,
Mânca şi câte un glod de pământ.
Aşa avea ea poftă.
Mergea cu vacile şi cu pământul în sân,
Bulgări, bulgări.
O întrebam noi: Ce faci, gagă Ioană, cu pământul,
E bun?
- E bun, uite îmi vine mie aşa un gust bun.

Mai mânca şi alta, Aneta, toată ziua dezlipea cu
Custura de pe casă,
Că ăla era bun, mirosea frumos.
Casele nu erau văruite,
Pământul era printre nuiele.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondul de noapte

Noaptea e un sfetnic bun.
Pe sub frunza de alun,
Închid ochii, luna-i lună,
Ferecată-ntr-o alună;
Mă întreb şi mă supun

Dimineţii din ajun,
Tălmăcită-n soare brun;
Dar eu ştiu că luna-i lună.
Noaptea e un sfetnic bun.

La momentul oportun,
Toate-n mine parcă spun
Să mă ţin de semilună
Şi când luna este lună,
Pe sub frunze mă cunun.
Noaptea e un sfetnic bun.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul lipsă

în dimineaţa zilei de luni
venise un corb în culorile neamului slav
tăceam scandinav
şi blond şi firav sub fraţii aluni
din rai deportaţi
în dimineaţa zilei de marţi
priveam cu nesaţ lumea lumii de zaţ
din care mereu ieşeau curcubeie
pierzându-se-n roi pe Calea Lactee
în dimineaţa zilei de miercuri
un spirit de ceartă umplea singur cercuri
armata a patra pe tancuri trecea
mulţimea de îngeri din nouri tăcea
în dimineaţa zilei de joi
urmată de zile şi nopţi de Apoi
nici marea nici vântul nu-şi făceau jocul
eu încă nu luasem părinţilor locul
în dimineaţa zilei de vineri
ne-am fost unul altuia tineri
şi liberi şi vii de orice ispită
de carnea flămândă salivă lipită
în dimineaţa zilei de sâmbătă
durerii i-am zis soră strâmbă-mă
dar nu-mi lua nici gândul nici vorba-napoi
aşa cum vorbisem demult amândoi
în dimineaţa zilei de azi de duminică
lumina din lampă aproape şi cinică
sfâşiată de ploi tremura pentru noi
ştiind că din morţi de-ar putea să ne-ntoarcă
la ea ne-am ruga şi ne-am plânge de parcă
ar fi singura-n stare iubirii să ceară
o noapte măcar
nesfârşită
polară

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul s-a terminat

timpul s-a terminat
şi dacă n-am fost eu acolo era ceva
un fel de înfrunzire protejată de zei
muzica pulsului era pe cealaltă parte
tăcerea umbla pierdută colorând totul în alb
secretul rămâne în catedrală
cu semne profunde pe răni

noaptea de toamnă umedă
îmi arde ochii atât de aproape
din versuri ies frunze uscate
nu mai contează esenţa din verdele viu
chemarea de pe cărare
aşteptarea lunii pe o casă pictată

contează înserarea fără contur
mâinile parcă din vreascuri
zale-n picioare prematur
neumblarea în hainele toate
pereţii albiţi amprente pe silabe
dintr-un amurg cuminte pe genunchii mei

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de la răsărit

am să-ţi dau din mine câte o zi
doar una
suficient cât
să-ţi clădeşti o casă
cu ferestrele înspre răsărit
de unde
seară de seară o
să mă vezi trecând

să nu mă strigi

lasă noaptea să respire din mine
ca-n tăcerea ei să-mi pot
înveli chipul
pentru o altă zi

schijele de lună îmi intră în ochi
şi frigul din oase
îmi subţiază tăcerea
mă retrag în deşertul din mine
şi aştept
primul său semn

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi ploioasă

Azi a fost o zi ploioasă
Nimeni n-a ieşit din casă,
Stropii mari băteau în geam,
Iar noi singuri aşteptam.

Nu mişca vreo vietate,
Toate erau speriate,
Afară de te-ai fi dus,
Vântul te-ar fi luat pe sus.

După ore de suspin,
Vântul bătea mult mai lin,
Stropii parcă s-au rărit,
Iar noi din somn ne-am trezit.

Un curcubeu s-a-nălţat
Peste amorţitul sat,
Soarele-a ieşit din nori...
Ce minunat e uneori!

Strada de melci s-a umplut,
Să-i ocolim n-am putut...
Pe ram voioase păsărele
Cântau frumoase cântecele.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua a treia

Vecinii bat, speriaţi, în uşă.
De undeva, iese fum mult
şi miroase a cărbune.

Poate şi cămaşa din balcon
bate cu o mânecă în geam,
încercând să-şi trezească stăpânul.

Poate că şi o rază de soare
îşi întinde mâna prin geam
până la focul din casă.

Poate că şi timpul trece încet,
ca să ajungă,
înaintea lui,
batăile în usă ale vecinilor.

Batrânii bat la uşi.

Speră să le deschidă cineva,
speră să-i trezească pe cei adormiţi
care, probabil, au uitat
că au început să facă de mâncare.
Iar acum zac în casele lor,
intoxicaţi cu fum.

Nu le deschide nimeni.

Aşa bat şi îngerii, în uşile noastre,
ori de câte ori
uităm că am început să credem în ceva.

Dar noi nu îi auzim,
noi nu le deschidem,
pentru că zăcem intoxicaţi
de propria renunţare.

poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Lumina de peste nopţile mele (2012)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantoma

Să trăieşti cu o fantomă în casă nu-i uşor,

să ştii că e acolo,

strălucind,

ştiind că-i importantă,

că e greu de uitat,

aproape

i m p o s i b i l.

Să încerci să îţi vezi de mica ta rutină,

să alergi

în roata asta experimentală fără să te împotriveşti,

să te bucuri de iubirea

în care ai nimerit

de parcă s-au aliniat toate fructele alea exotice şi colorate

în maşinuţa de tocat bani,

să îţi muţi doar un pic

privirea de la ea,

măcar un pic.

Şi-ntr-o noapte timidă

cu stele licărind pe cer nevrotic,

străzi goale şi oameni strânşi bine sub păturile grele,

când credeai că poţi în sfârşit să respiri bine,

că a plecat în sfârşit,

să vină târâş,

să deschidă toate cusăturile,

să facă ferfeniţă tot procesul de vindecare.

Să trăieşti

cu o fantomă în casă nu-i uşor,

ea vrea să o iei la dans

pe parchetul rece

din când în când,

să o visezi,

să o găseşti prin fotografii,

e tot tributul

de care are nevoie.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am scris mereu

Din Eu-l meu

Ţi-am scris pe gând
Rând după rând,
Ţi-am scris pe flori
Zeci de scrisori,
Pe cer, pe nori
Încă din zori,
Pe bob de rouă
Din două-n două,
Pe geam la case,
Pe fire de mătase,
Pe cuib de rândunici,
Să îmi fii aici,
Pe stropii ploii
Iubiţii văpăii,
Pe tot şi pe toate
In ziuă si-noapte
Să îmi fii aproape,
Să stiu ca te am
Asa cum ne-aveam
Si amandoi visam...

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiai că, în aproape toată istoria speciei umane, speranţa de viaţă era de sub treizeci de ani? Adică, te puteai baza pe vreo zece ani de viaţa de adult, nu-i aşa? Nu existau planuri. Nu exista timp de plănuit lucruri. Nu exista timp pentru un viitor. Dar speranţa de viaţă a devenit din ce în ce mai mare, iar oamenii au început să aibă din ce în ce mai mult viitor, aşa că au început să se gândească din ce în ce mai des la el, la viitor. Iar acum viaţa a devenit viitorul. Ne petrecem fiecare moment al vieţii pentru viitor – mergem la şcoală ca să putem merge la facultate ca putem prinde un loc bun de muncă bun ca să ne putem cumpăra o casă drăguţă ca să ne putem permite să ne trimitem copiii la facultate ca să poată prinde un loc de muncă bun ca să-şi poată cumpăra o casă ca să-şi poată permite să-şi trimită copiii la facultate.

John Green în Oraşe de hârtie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezii de noapte

lacrimi din stele se scurg în ploaie
lumini tresară atinse de umbre
pe cer nu e loc de structurile sumbre
astfel primesc noaptea lucidă în odaie.

pe pereţii casei sunt jocuri bizare
cu lumini fugite de bezne haine
în lumea asta sunt desfăşurări de taine
aspectele urâte trec prin estetizare.

astronauţi au poposit pe lună
strâng aspecte de viaţă din trupul ei
într-un fel curajos eu îi ignor pe zei
trăiesc fantezii de noapte nebună.

aspecte de viaţă picură din condei
din slove de laur îmi fac o cunună.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea oboşnuinţei

Mă bătea când eram tineri
Luni, marţi, miercuri, joi şi vineri
Astăzi nici nu mă mai bate...
Cică din comoditate!

epigramă de Gheorghe Gurău (2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile şi bătea vântul peste viaţă,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârşise,
Urla un vânt câinos în noapte şi era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu şi era gheaţă.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa şi lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul şi n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăţ surd vuia din norduri şi dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheaţă,
Trecusem doar de miezul nopţii, dar era ger spre dimineaţă,
Iar vântul ne gonea căldura şi ne simţeam goniţi de-acasă.

Simţeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopţii,
Cei mici plângeau de frig, iar casa îşi scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeţii, sus, pe grindă, căpriorii
Şi nu ştiam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorţii.

Dar mama a ieşit din casă, a luat securea şi o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte şi s-a deschis prin viscol uşa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenuşa,
Eram copil şi-mi era frică şi mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Şi am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop şi o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopţii un lemn să facem iarăşi focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam aşa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri şi ne-afundam în ea ca-n ceaţă,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din faţă,
Dar ochii mamei erau ageri şi străluceau ca două stele.

Era puternică şi bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte şi ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viaţă tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poţi merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopţii, de sub pulpana de zăpadă
În aşa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să şi-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă şi-n casă era cald şi era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuţi, pe geam, afară,
Ştiam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Şi în ochii mamei noastre era iarăşi plină zi de sărbătoare.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Abia am zărit muşcătura din vis,
Dar mi-a ars braţul o clipă azi noapte
Şi-n jur îmi mirosea a alb de lapte,
Un înger zăcea în odaie ucis.

Greu bătea ceasul din perete şapte -
Iar ora se scurgea parcă din abis -
Timpul era acum slobod şi proscris
Ascunzând timid rănile sub şoapte.

Ultimul sărut îl port ca pe-un stigmat,
Mi s-a depus pe gleznă ca o floare,
Îmi e gândul orb de taină apărat

Şi înc-un vers mă-ntrigă şi mă doare,
Scris bolnav de tihnă, de cer apărat,
Mângâindu-mi retina ca o boare.

sonet de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea din aprilie

Luni omul purta tricou
La cât de cald era afară.
Prin parcuri, pe la metrou
Mirosea de-acum a vară.

Dar clima s-a schimbat!
După căldură şi Soare
Gros ne-am îmbrăcat,
Ieri a fost răcoare.

Astăzi e un frig... şi-ţi vine
De iarnă să te echipezi.
Pui geaca frumos pe tine
Şi-aştepţi zăpadă să vezi.

Paştele este pe drum,
Soseşte-n câteva zile.
Dacă te uiţi pe geam acum
E cam la mii de mile.

Vremea e foarte nebună,
Aşa ceva n-ai mai văzut.
Trei anotimpuri într-o săptămână
De la tricou... la geacă-am trecut.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (20 aprilie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă dormim şi visăm

Parcă dormim şi visăm, îmi spuse ea,
şi eu am crezut-o, pentru că devenea
mai grea sau mai uşoară după voie
asemenea păsărilor în zbor.

Alergam în sus pe scările de beton
şi ea ridica din îmbrăţişarea mea
doi ochi lucioşi, argintii,
spre un cer inventat chiar atunci.

Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.

Parcă dormim şi visăm, îmi spuse ea.
Alergam în sus. Scara de beton
se sfârşise demult. Şi clădirea.
Trecuserăm şi de viitor. Cuvintele
rămăseseră în urmă. Şi poate nici noi
nu mai eram.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lehamite în doi

aşa era pe atunci
nu-mi ajungeai
în fiecare zi desluşeam un mister
împreună
îmi păreai
o creatură nepământeană
o capodoperă divină

noaptea te evocam

acum nu mai înţeleg existenţa
nici măcar
ca un sens
câteodată pare interminabilă
câteodată fulgerătoare

de cele mai multe ori
sinistră

acum îmi eşti prea mult
într-o viaţă din ce în ce mai puţină
în odaia asta tot mai mică
în orbitele mele adânci

am devenit
nişte accesorii complementare
într-un mecanism fragil al duplicităţii
două păpuşi de porţelan ieftin
pe raftul aceluiaşi destin
într-un talcioc grotesc
de cartier

două entităţi
cu pretenţii neverosimile
de pereche

suntem două identităţi de ocazie
atât de vechi
de ipocrite
de nepotrivite
în arhitectura haosului
în lehamitea colectivă
încât aproape că am uitat
unde
în ce împrejurări ne-am pricopsit
unul cu celălalt
de ce
şi mai ales
până când?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, la fel, şi ei,
Mi-amintesc, şi nu sunt glume, când eram noi tinerei,
Un flăcău, un oarecare, când la vatră s-a lăsat,
Era copt, om pe picioare... ce să mai! era bărbat ;

Prima toamnă cum găta de cules la razachie,
Omul se căpătuia cu vreo Leană sau Mărie,
Ca apoi, bun amorez, în micuţul lor cătun,
Era gata de botez chiar în postul de Crăciun,

Şi cu Leana, ori Măria, făcea casă şi copii,
N-avea treabă cu chiria, sau, la Visa, datorii,
Ajungând la patruş'cinci, vârsta când aproape toţi
Cumpărau din târg opinci la nepoate şi nepoţi....

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, şi ei, la fel
Un flăcău, şi nu dau nume, fiind mulţi astăzi ca el,
Nu ştie ce-i căsnicie, de copii nu vă mai spui,
Când, o zi, la cătănie, nu a fost în viaţa lui,

În schimb, şade cu chirie, singurel, ani după ani,
Având doar o datorie... dar, nu pomenim de bani,
Nici de Leni, nici Mărioare, căci o frază e destul,
Un flăcău la vârstă mare nu-i bărbat, dar e mascul,

Şi de-abia când e sătul de spălat, gătit, călcat,
Şi prin casă, de fudul, zi de zi făcând curat,
Socotind că nu e drept slugă-n casa lui să fie,
Se decide, înţelept, să-şi găsească o soţie,

Însă după cununie, pân' să se acomodeze,
I se scoală pe chelie, sictirit, să divorţeze,
Căutând la disperare ca să scape de năpastă,
Şi tot din motive care... l-au făcut să-şi ia nevastă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!