Reîntoarcere

în fiecare dimineaţă pregătesc o reîntoarcere
peste orizontul meu nemişcat

cu degetele dorinţei ţes cuvinte imposibile şi oarbe
învăţând pleoapele să le citească
aventurându-mă în nebuloase simţuri
în vertijuri abandonate în dureroasa fericire
dezbrăcând însetările pietrelor
copacilor
frunzelor
într-un supliciu ordonat raţiunii

descântatul închis în oglindă n-are efect
nici clopotele ce bat în oase de lut
alerg spre capătul lumii
să pot să mai fiu cu un târziu prelungit
ascunsă adânc în sufletul tău.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglindă

în oarba oglindă imaginea poetică devine o negociere
între mângâierile sălcii şi închipuirile roz
tăiate în prisme inegale
la capătul drumului se ţes umbre
se reinventează un prezent nefiresc
în locul unde metaforele scanau simţurile
în vibraţii cu aripi de fluturi
glasul acela continuă să dizolve constelaţii schimbătoare
contopind universurile ce se atrag
sunetele devin albe într-un tipar gol
nicio uitare nu mă uită
orele se ofilesc în umbra cuvântului ce tace
poemul evadează antifăcut pe orbita iubirii
într-un zigzag pe-o frunză de toamnă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neizbăvire

o noapte prăbuşită într-un adânc
cu luna ascunsă în păr,
îngeri plecaţi cu ochi coborâţi,
bate vântul singurătăţii,
linia întoarcerii e înnodată
într-un Hades întunecat.

gândurile sunt umplute
cu plecări de strigăte sfâşietoare,
rănile de la capătul iubirii
inundă odaia gârbovită.

pereţii ţiuie născând goluri
ce se-nvârt într-o doară într-un singur sens,
şi iarăşi frunzele iluzoriu înfig în abis
năluciri despre visuri deşarte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de fereastră

dincolo de fereastră
rătăcirile mărşăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniştea trestiei
şi mişcarea uitată sub haina de iarnă

marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
şi de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieţii

o strălucire a cuvintelor
încâlcite în ţesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind şi dezverzind albastru

în colţul meu zdrenţuit de zbateri smulse
tu ce n-ai glas
nici trup
nici mişcare
alerg prin căutare fără răspunsuri
trecând prin tăcerile oarbe şi surde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născocesc

născocesc în fiecare zi o altă regăsire
la capătul unui străveziu de stea îngheţată.
un alt acolo, pentru noi, într-un poem rămas nerostit.
în ritmul unui tropot de cal alb
înşir versul pe hârtie în vorbirea frunzelor,
a vântului scuturându-ţi hainele,
a acelui ceva nepierdut încă.
vindec din sindrom răni nevindecate,
drămuiri nehotărâte din secundele lucide,
din suveniruri stinghere aleg vise neatinse
rămase agăţate invizibil de pixul meu cu pastă albastră.
mă şterg din anotimp şi sar peste lume motivat
de târziul ce va deveni întuneric,
într-un orizont fugind
ce ne va lăsa cu frunzele plouând peste noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai aproape

te iubesc!
şi orizontul cădea în inele,
pământul arunca ploaia în nori.
nici oameni, nici cai, nici roţi,
doar şuier de frunze
şi-un rest de zi în cădere.
o azvârlire rotită-nainte,
genunchi rotunzi în orizont opac,
hotar dungat cuprins de ceaţă
şi un tot prea departe, un tot prea durut.
cuvinte pierdute în iarbă,
ochi lungiţi sfărmând altare,
albastra zi îşi scufunda urmele
prin spaţiul cu păsări de lut.
în vene a intrat neîmpăcată uitarea,
o neplecare depusă pe tălpi,
adânc deschis şi-un leşin de cuvinte goale
pierdute-n semicerc,
miros pieritor de icoane.
şi tot mai aproape destinul îşi cară povara.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

paşii mei se amăgesc într-un univers desenat
cu răni închise
fără ore care zac în umbra tăcerii

călătoresc cu himerele căutând continentul pierdut
nerăbdarea e potolită de monotonia timpului
curgând nepăsător

mâine se arată spânzurat de acelaşi păcat
ca cel de azi
ca cel de ieri
acelaşi de la trezirea lumii
tulburat de luminile şi umbrele din ochii tăi
ce pot înfrunzi sau desfrunzi golul cu o nouă dimineaţă
aparţinând albastrului

cuvintele ţes continuu o realitate nestatornică
aflată pe un nisip mişcător
pe care nici ploaia nu-l ştie

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia curge ca un râu de smoală

din pieptul tău
mă ademeneşte
îmi umple degetele de cuvinte
şi lupt
da
lupt
să te adun în pumnul meu de sare
să te amestec cu tăcerea
şi nu pot
când ea curge din pieptul tău
degetele mele nu se împotrivesc
pentru că stigătul tău este mai puternic
mai clar
şi lupt
da
lupt
să te scot din ochiul meu
să te abandonez
ca pe un bărbat oarecare
dar strigătul tău este atât de puternic
încât orice aş face
nu pot renunţa
iar cuvintele ce mi se aşază pe degete
vin de la tine
şi nu poţi să nu mă strigi
nu poţi să mă abandonezi
ca pe o femeie oarecare
pentru că noi nu suntem din carne şi oase
noi suntem
dintotdeauna
cuvinte

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în ploaie

Aş vrea să fiu singur, singur,
Să-mi aud gândurile cum ţipă la mine,
Sufocate de greaua mea indiferenţă,
Să-mi aud bătăile inimii nebune
Ce mă-ntreabă idilic: vrei să trăieşti?
Să-mi ascult sângele
Cum se scurge printre vene,
Cu aripile luate dintr-un fir de vânt
Purtând cu ele purpura vieţii,
Desprinsă din amurgul unui cer.
Aş vrea să fiu singur, să fiu al ploii
Al ploii din mine, al ploii din noi,
Să gândesc în picuri de rouă
Să respir picuri de ploaie
Să m-ascund într-un picur de ploaie.
Aş vrea să mă numesc fiu al ploii şi să cad:
Să plutesc adesea peste însetate simţuri,
Să răscolesc setea cu un cârlig de argint
Şi să dau tuturor un moment de respiro.
Aş vrea să fiu singur, în ploaie:
S-ascult cum cade peste sufletul
Ce nici măcar umbrelă n-are.
Să mă visez un strop de ploaie:
Căci e mai simplu, mult mai simplu
Să simt şi să vibrez,
Să le desprind înţelesurile,
Să le ascult muzica,
Să fiu eu însumi harpa lor de vis.
N-am reuşit, trăiesc încă un eşec:
Nu pot să fiu picurii ploii,
Nu pot să m-ascund într-un bob de rouă
Căci nici ploaia nu m-ar crede.
N-am reuşit să fiu decât... o ploaie,
O ploaia searbădă şi tăcută,
O ploaie insipidă de cuvinte.

poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem nestinşi

suntem aleşi de aceeaşi culoare,
rupţi din aceeaşi lumină,
vedem aceeaşi verticală
săltând din aceeaşi secundă
întinsă de sferă.

fiecare vorbă ne atinge pleoapa
c-un fel de cald, de rece sau fierbinte.
sunetele curg de sub paşi
ca nişte cuvinte trimise-n albastru.

strigătul ieşit din golul traiectoriei oarbe
vibrează deasupra verdelui
şi zgârie prin ziduri nefireşti.

suntem nestinşi de resemnarea venită din adânc,
despicând dezordinea luminii în arderi, în patimi,
în noi ard păcatele lumii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obişnuit cu mine,
în coaja subţire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi opreşte fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolţesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerenţa formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din şoapte, mirajul că eşti lângă mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul

se crispau umerii sub haina
cu un număr mai mare
zâmbetul se rătăcise printre bagaje
culorile reci încrucişau cuvintele calde cu cele îngheţate

mama a aruncat o privire lungă
şi a închis repede uşa
nelăsând îmbrăţişarea să mişte sentimentele confuze

infinitul era semn la fiecare capăt de drum
existam ca o aparenţă durabilă
un înger căzut dintre nori
căutând rosturi terestre şi viabile
căci puse-n silabe de sticlă se spărgeau

m-am trezit într-un cerc
ce părea al meu
cu imaginea celei din urmă cărări
fără vreun punct cheie

viaţa s-a prelungit pe diferite traiectorii
uneori paralele
alteori intersectate
într-un cerc din ce în ce mai mic
va fi-n curând un punct pierdut în infinit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se merge

se merge pe sârmă
se fac spirale
se umflă baloane
imensitatea devine ceţoasă
modelele desenate au găuri

nu mai există linişte
e o nebunie
nu se mai poate iubi în alb
te vreau lângă mine
în dizgraţia minutelor oarbe
al luciului astupând orizontul
ale golurilor dintre cuvinte
în trecerea din albastru-n oranj
cu mâini care se ating
ochi care se văd
şi aer fără măşti

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod peste suflet

Sufletul meu nici n-are pod
Şi zilnic dau să-l trec inot,
Departe-i ţărmul celălalt,
Vadu-i adânc şi ceru-nalt.

Ca peştii, din abis, stâncosi,
Răsar munţi tineri, şi munţi roşi,
Contemplu palma lor de lut
Şi zic: Aici eu m-am nascut.

Buza-mi sărută-albastra zare,
Cu setea muntelui de sare.

Ce bine e că nici n-am pod,
Că dorul meu e plin de glod.
Dacă mă-nec, mă ţin de-un plai
Şi-not spre gura mea de rai.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de mishelle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec rotund

ploaia cade peste mine, peste pietre, pe asfalt.
orizontul e o dungă. tocul meu mult mai înalt
decât limba unui clopot, decât ritmul cardiac.
noaptea rece mă trezeşte ca un zbor de liliac.

ploaia cade peste mine, peste iarbă, pe pământ.
orizontul e o sfoară, zarea lumii un veşmânt.
gândurile mele cercuri pe a lacului oglindă,
ostenite în privire păsările se perindă.

ploaia cade peste oameni. cerul este un bijoi.
e duminică, e vineri sau o altă zi de joi.
orizontul? puncte... puncte... zarea lumii un popas.
gândurile cercuri-cercuri. eu sunt vârful de compas!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o altă dimineaţă

e o altă dimineaţă şi o altă seară
într-un alt albastru uneori prea timid,
aproape de mov, de verde, de alb,
dar mereu cu acelaşi gust de zbor.
alteori e acelaşi albastru exotic
ce cântă-n grădini peste umbre cu frunze.

mă-ntreb de eşti acelaşi tu,
a unui soft rătăcit în venele mele,
prea repede să-mi dau seama de culoarea durerii
cu modelele ei de broderie scăldate-n ape.

lăsat la uşa mea, aerul acesta complicat,
ce nu-l pot ţine în braţe devine un gol
cu parfumul tău ce mă-neacă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem fără ţintă

nu pot să fiu frumoasă în fiecare zi
când te gândeşti la mine
nici măcar poetă nu pot să fiu
îmbrăcată în cuvinte
să apar
din senin
la uşa ta
nu
nu pot să fiu ceea ce ar trebui să fiu
o femeie care intră şi iese din mintea ta
ca dintr-o casă de amanet
unde a lăsat o parte din suflet

nu
nu-mi cere să fiu frumoasă în fiecare zi
nu-mi cere să pun într-o parte minutele
când te iubesc mai mult
şi să apar
aşa din senin
cu ochii plini de neînţelegere
în faţa ta

nu-mi cere nimic
mai bine dă-mi înapoi
ce mi se cuvine
dacă ai suflet
sufletul meu

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem fără ţintă

nu pot să fiu frumoasă în fiecare zi
când te gândeşti la mine
nici măcar poetă nu pot să fiu
îmbrăcată în cuvinte
să apar
din senin
la uşa ta
nu
nu pot să fiu ceea ce ar trebui să fiu
o femeie care intră şi iese din mintea ta
ca dintr-o casă de amanet
unde a lăsat o parte din suflet

nu
nu-mi cere să fiu frumoasă în fiecare zi
nu-mi cere să pun într-o parte minutele
când te iubesc mai mult
şi să apar
aşa din senin
cu ochii plini de neînţelegere
în faţa ta

nu-mi cere nimic
mai bine dă-mi înapoi
ce mi se cuvine
dacă ai suflet
sufletul meu

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am obişnuit

M-am obişnuit să dorm cu ochii deschişi,
De spaimă să nu fiu luat prin surprindere,
Să am controlul meu asupra lumii
Până în ultimul moment.

Ca un far care nu vrea să se stingă ziua
Ţine orizontul mării mereu
În magia unei priviri disperate.

Te rog să-mi închizi uşor
Pleoapele atunci,
Ce-a fost de văzut am văzut!
Să tragi cu grijă aceste obloane fine
Peste ochii mei obosiţi.

Sper să fie cât mai târziu
Cândva, într-o noapte cu multe stele
Şi cu salcâmi înfloriţi.

poezie celebră de Marin Sorescu din Puntea (Ultimele) (1997)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajung la capătul

lumii şi aerul are un gust bun
după ţigările fumate toată
noaptea
vulturii stau de veghe pe catarge
iar pescăruşii mătură încet cerul
la capătul lumii păsările
par singurele supravieţuitoare
păşesc prin dimineaţă
şi-n jurul meu apa e neagră
cu mirosul ei de alge şi de sare
damfurile ei de nămol
şi de motorină
le simt în gât şi plămâni, dense

eram la capătul lumii şi de acolo
nimeni nu se mai întorcea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!