Sunt în pragul zilei norocoase
Femeia pe care am întâlnit-o-n gară era ruptă de somn,
pierduse trenul refuzului.
A început să mă privească dojenitor
și s-a pierdut în amănunte
pe care nu le-am luat în seamă.
Devenise o redută de cucerit
fără să mă creadă un luptător,
trupul ei ca o liană se încolăcea după copac
avea o zbatere ce-o făcea fragilă și unduitoare
ca un șarpe speriat.
Întunericul o îmbrăca în mărinimia nopții,
s-a resemnat într-o căprioară șchioapă
ce săruta arma vânătorului.
Respira prin toată carnea dragostea,
se oprea la fiecare cuvânt
și îl șoptea
cu buzele pline de plăcere,
zâmbetu-i încearca să spună șiret
că și-n rău e un bine.
Sunt în pragul zilei norocoase,
lumina intră pe fereastră
cu darul
împlinirii plecat din sufletul ei
în povestea rămasă nespusă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre întuneric
- poezii despre început
- poezii despre șerpi
- poezii despre vânătoare
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Lumina și întunericul
Noaptea s-a născut fără ochi
și tu vrei să ne vadă,
lumina și întunericul sunt împărțite frățește la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.
În fața noastră totul pare normal,
se deschid porțile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele și zmeii
pe tărâmuri necunoscute.
Fiecare se oprește la locul său
cu semnele distinctive ale obârșiei,
intră în cetatea soarelui
și se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre orgoliu, poezii despre noapte, poezii despre naștere, poezii despre iubire sau poezii despre Soare
De dragul cuvintelor șoptite
M-am rupt de liniștea dintr-un muzeu de artă
de dragul cuvintelor șoptite,
gândurile îmbrăcate de sărbătoare
hoinăresc prin imaginile admirate.
Nopțile din culori adorm în tablouri,
întunericul se preface în umbre de fantome
pierdute-n extaz de plăcere.
Limbi de șarpe pe fiecare urmă de foc
încerc să adun de pe miriștea timpului
în care se aprind lămpi de stele
și mai departe moartea face tumbe
de bucuria veșniciei rămasă acasă.
Doamne, cât hazard mi-a crescut pe umeri
de mă apasă și-n somn,
visele încearcă să-mi arate raiul
și mă trezesc înainte să-l văd.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre somn, poezii despre visare, poezii despre sărbători, poezii despre stele, poezii despre religie sau poezii despre rai
Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun și s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă și un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era țesută din mii și mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă și gingașă, dar era de gheață, de gheață sclipitoare, și totuși era vie; ochii îi străluceau ca două steluțe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap și a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băiețașul s-a speriat și s-a dat jos de pe scaun și i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre femei
- citate despre zăpadă
- citate despre superlative
- citate despre sperieturi
- citate despre seară
- citate despre rochii
- citate despre păsări
- citate despre ochi
- citate despre mâini
Nehotărâre
Cu binefacerile care ne ocolesc
nu reușim să intrăm în contact
și crezi că nu-i nicio pagubă,
mai mult, le dăm uitării și mergem înainte
fără să ne mai amintim de lipsuri.
Vor apune treptat stelele nopții,
se va face o dimineață de primăvară,
dragostea câtă a fost
s-a consumat într-o iubire sălbatică,
tu și în amiaza zilei mai tânjești,
dar eu am plecat pe drumul promis.
Nu știu dacă vrei să mă urmezi,
n-ai spus nimic
și timpul nu face pauze.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre promisiuni, poezii despre primăvară, poezii despre pagubă sau poezii despre miezul zilei
Lumina se coace la miez
Ca într-o grotă pe pereți cu desene rupestre
timpul s-a oprit înuntru
cu întunericul pe brațe de aer somnoros,
afară totul se preface și se schimbă
lumina se coace la miez
și prinde coaje de lut și piatră.
Ziua și noaptea se așază între noduri,
alternează pe fiecare parte a planetei,
se plimbă prin fiecare anotimp
fără să se oprească în stații.
O inegalabilă trecere îmi paște anii,
nu întreabă pe nimeni
și mă trezesc fără să vreau la margine
cu pasul în groapă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre plimbare, poezii despre planete sau poezii despre lut
O seară ruptă din rai
s-a întors dimineața în ochii florilor
ierburile privesc mirate plutitoare oglinzi
păsările cântă imnurile nopții de ploaie
văzduhul plânge numele norilor
și lumina se desprinde de lichidele alcaline
soarele bogat ca o floare de platină
îmi scapă din mâini
amiaza intră-n ochiul șarpelui
se așteaptă o seară ruptă din rai
să deschidă porțile nopții de vânt
până-mi strâng caii de pe drumurile cerului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre flori, poezii despre vânt, poezii despre seară sau poezii despre păsări
În jocul vieții
Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
și uită să moară.
Intră cu bucurie în jocul vieții
până ajunge la inimă și-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.
Se strânge în mine și cheamă
dorința revoltată
în gândul care-mi tulbura voința
până la anihilare.
Lumina își caută loc în suflet,
irumpe prin toți porii,
tu privești cu ochi somnoroși
tăcerea nevinovată a nopții
pe care n-o poți suporta.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre sânge sau poezii despre revoltă
Nu pot ajunge-n trupul magic
M-am deocheat într-o stație de metrou
din cauza unei frumoase ce mă privea insistent
și neatent am pierdut și trenul,
am mers apoi la două gemene cunoscute
pentru descântecul de rigoare.
Gândurile mă transpun în alte tăceri
lăsate în oglinzile timpului năvalnic
unde numai frunza plopului se clintește
în vreme ce plutesc peste umbrele zânelor.
Las răsuflarea să mă trădeze vinovată
de nu mai pot adormi singur
fără cea venită din lacrima nopții
să-mi lase diminețile cu fruct născător.
Nu pot ajunge-n trupul magic
cu darul ce mi se fură fără să știu
și cheile închid suferința în sipet
până se vindecă durerea din ochi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre suferință, poezii despre metrou sau poezii despre gânduri
Viață și moarte
Viața nu moare, se regenerează,
dar lumea o plânge cu durere
și o poartă-n memorie.
Deșertăciunea e o pierdere-n uitare,
o flacără care s-a stins pentru a se naște alta,
un abur de început și sfârșit
ajuns într-o viitoare întrupare,
un fâlfâit de aripă
nevăzută de înger.
Întunericul se risipește, lumina pătrunde,
în conurile vieții zorii încep.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre îngeri, poezii despre sfârșit sau poezii despre plâns
Meditație
s-a înpotmolit în cuvinte
într-o limbă
în care și-a iventat iubirea
și a tăcut apoi
cu privirea înfiptă-n cer
a rupt pe rând silabele
și a pornit să adauge consoane tari
între zidurile unde era inima închisă
ca într-o cetate medievală
pentru ca în final
cu ochii pironiți în tavan
să rupă oasele tăcerii între dinți
și să se furișeze în sine
scormonind fără zăbavă
în tot ce s-a bucurat întâmplător
pentru a descoperi fluviul albastru
care străbate câmpia dorințelor
pe această secetă
când ploile nu vin fără ofrande
și nopțile de dragoste poetică
se lasă așteptate
lumina din gânduri se ascunde
și-n mâinile moi
prinde speranța și o răsucește
ca pe frânghie a norocului
să scoată apă neîncepută din fântâni
pe care singură și le sapă
în trupul supus prejudecăților
și dorințelor de iubire sălbatică
într-o lume plină de norme
care nu se încalcă ușor
fără păcat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prejudecăți, poezii despre poezie, poezii despre ploaie sau poezii despre noroc
Într-o seară de mai
Când s-a așezat în genunchi
privirea era îndreptată în pământ,
în nicio parte
nu se întoarce nici dacă o atingi.
nu se întâmplă mare lucru,
tot ce se petrece în față
e o ceremonie dintr-un templu,
nu mă grăbesc,
mă simt cuprins în acest ritual
pe care nu-l înțeleg.
Dragostea se simte prin aerul aromat,
pătrunde toată prin trup,
nu am cu cine să o împart,
e ceva care nu te lasă
să privești în gol.
Într-o seară de mai
când rămâi surprins de ce vezi
și-ți place peisajul
îl sorbi din ochi.
Acasă te așteaptă
povestea luminată,
ascultă cu ceaiul fierbinte
cum se închid florile,
tu surâzi mirată
într-un scenariu inexistent.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre peisaje, poezii despre ceai, poezii despre aer sau poezii despre acasă
Un tren, o gară, o viață
te-am așteptat în gară iubito
o viață întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig și era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am așteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viață
și o iubire uitată între noi
te-am așteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între stații
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent sau poezii despre gări
Umbra ta de încredere
Până asculți imnul victoriei e o lungă așteptare
sunt necesare oboseli și transpirații
sau poate mai mult de atât,
eu sunt umbra ta de încredere,
lumina care strălucește într-o stea deaupra.
Sufletul meu te însoțește în gânduri
și-ți pune jar de foc sub tălpi,
trenul deja a plecat cu o viteză mică
dar pe parcurs locomotiva se schimbă.
Se deschid mereu porți fără zăvoare
de la o vreme drumurile se bifurcă
ele trec prin vămile timpului
fără oprire
dar nimic nu se oprește într-un punct
și prin el trec o infinitate de linii.
mă apropii
de împlinirile dorite din toate puterile
pe care le zidim împreună,
pe umerii tăi e scara care mă susține
până la steaua care ne asigură victoria.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre încredere, poezii despre viteză sau poezii despre vamă
Împlinire
noaptea se împarte la zece
ea rămâne egală cu unu
dar poate deveni o jumătate din el
care se înmulțește
în confruntare cu timpul
îi înmugurește, înflorește și rodește trupul
într-un ciclu știut
lumea știe povestea
și se integrează în ea
cu satisfacția împlinirii depline.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muguri sau poezii despre devenire
La început a fost Cuvântul
La început a fost Cuvântul. Și Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creația.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înțelesuri, atât laice, cât și religioase.
A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila și uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audiență, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.
Cuvântul zboară prin spațiu, ricoșează din sateliți,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.
Dar, după părerea mea și-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
și a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.
Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru ființă.
poezie de Nadine Gordimer din Scris și Ființă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre zbor, poezii despre superlative, poezii despre sunet, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre scriitori
Nevoia de cuvânt
la început a fost cuvântul, și era atât de singur încât s-a despărțit în silabe
cea de sus s-a numit cer și rai și nori și vânt și ploaie și absent
iar cea de jos s-a numit pământ și iad și umbră și tărie
și pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile și toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
și atunci, din unu a făcut doi și femeia a strâns cuvântul la sân
și cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
și a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea și-au dat mâna și i-au pus gând rău țintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit și a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
și cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra și duhul cuvântului
iar frazele se înlănțuie scriind toată istoria lumii
în aceleași eterne cuvinte
de început
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie sau poezii despre vorbire
Sunt un copac
Nu-mi mai pasc mânjii miezul copilăriei
La poalele dealului,
Cu urechea lipită de calea ferată
Și plăcerea trenurilor care vor veni.
Plantele se îmbogățeau de lumină,
Iar sufletul era uns cu ierburi.
Foamea era o emoție care dădea în sete,
Apa se limpezea când bea regina florilor.
Nu mai sunt fetițele care mă iubeau,
Nici privilegiul de a ignora
Ori de a nu ști
Ca ele urcă-n trupul femeii
Alungate mai devreme.
Sunt un copac pe care-l mângaie cerul
Cu o înțelegere
Aproape omenească,
La marginea vieții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (14 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre trupul femeii, poezii despre plăcere, poezii despre plante sau poezii despre monarhie
Gândurile dimineții
dimineața-i răsărită din ape
tu-mi urmărești lacomă trecerea
cu gândurile desmierdate de lumină
să-ți hrănești sufletul cu dragoste
la pragul cunoașterii timpul așteaptă
cu clipele rotunjite pe cadran
ca într-un ritual
îmbracă povestea în argintul din cuvinte
și în genunchi roagă copacii
să-ți adumbrească flacăra din piept
în alcătuirea împlinirii
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre dimineață sau poezii despre cunoaștere
Curcubeele dimineții
Nu mă mai întorc la vechile forme,
pășesc spre noile deschideri
sunt un mugure care așteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
și nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.
Nu mă pierd în cuvintele nopții,
diminețile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
și răsăritul topește întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naște liberă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre curcubeu sau poezii despre râuri
Lumea mea e una obișnuită
De-o vreme stau după colțul zilei,
aștept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranță
prin care să mă clădesc liber de prejudecăți,
lumea mea e una obișnuită
pe care o străbat în orașul în care locuiesc
cu aceeași dragoste de la început.
În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăților
pe care ni le facem singuri.
Tu privește cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
și nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoție.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre minciună sau poezii despre libertate