Scufundarea e fresh şi hrănitoare

la nivelul memoriei se scriu jurnalele supravieţuitorilor
ce rămâne la suprafaţă se păstrează, restul se odihneşte cu bărbia proptită la fund şi se dizolvă până la schelet, nu îmbătrâneşte niciodată

câteodată nu rămâne nimic deasupra, nici măcar spuma sau o pieliţă cât de cât necesară

din aproape în aproape te ghidezi cu uşurinţă se întrevăd
coşuri de fum pătrăţoase şi braţe de bărbat care să le susţină
e încă genul de loc unde trăiesc victimele violenţei conjugale şi cred că doar bărbaţii pot să

genul de loc pe care îl construieşti
paraclisul memoriei tale
găuri nivelate şi linii imprecise, fără pasiune fără şoapte desperecheate
fără motive pentru care să ne întâlnim şi să bem nişte cafele
cel puţin să ne adresăm două cuvinte

genul de loc în care scufundarea e fresh şi hrănitoare pentru teroarea
că ai 40 şi te urâţeşti

genul de loc
în care dacă renunţ nu sunt slabă sunt
un geamantan care s-a umplut şi fermitatea niciunei pieli nu mă mai deschide
de data asta

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorăşte

o maşinărie în ochii ei
sânii erau grei şi generoşi
luna se plimba de nebună
părea dezorientată
mă uit la trupul ei
decupat dintr-un tablou
ticăie ceva în urechi
inima scrie cuvinte dulci
e doar un simplu vis
mi-aş dori să devină realitate
o mângâi pe furiş cu aripile gândului
ochii ei strălucesc metalic
văd un complex de roţi dinţate
care se învârtesc curajoase
par hotărâte să se elibereze
călătoresc prin locuri neumblate
virgine cu uleiul din fabrică
mă simt pierdut în sistemul complicat
intru în tocătorul cu simţiri divine
sunt aproape un înger cu grai veninos
de şarpe care ademeneşte
ridic timid nivelul memoriei
nu-mi aduc aminte de buzele
proptite în pieptul meu
extrag sufletul păcătos sau o pieliţă
lipsită de viaţă ce rămâne la suprafaţă
roţile scot fum de marijuana
din memoria mea nu rămâne decât o spumă
braţele delicate de femeie
cu sânii fresh atinşi de buze fierbinţi
mă imobilizează deasupra raiului

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iris: Am aflat că aproape tot ce s-a scris vreodată despre iubire este adevărat. Shakespeare a spus "Călătoriile se sfârşesc cu întâlnirea îndrăgostiţilor". Ce cugetare nemaipomenită. În ce mă priveşte, eu nu am avut niciodată parte nici măcar de ceva asemănător, dar sunt ferm convinsă că Shakespeare da. Cred că mă gândesc la iubire mai mult decât ar trebui să o facă oricine. Sunt mereu uimită de puterea sa pură de a schimba şi de a ne defini viaţa. Tot Shakespeare a fost cel care a spus "dragostea e oarbă." Asta ştiu cu siguranţă că este adevărat. Din motive greu de explicat, iubirea piere; pentru alţii iubirea pur şi simplu se pierde. Dar apoi sigur că iubirea poate fi regăsită, chiar şi pentru o singură noapte. Pe urmă intervine alt tip de iubire: cel crud. Cel care aproape că îşi ucide victimele. Se numeşte iubire neîmpărtăşită. Aici sunt o expertă. Cele mai multe poveşti de iubire sunt despre oamenii care se îndrăgostesc unul de celălalt. Şi cum rămâne cu restul dintre noi? Cum rămâne cu poveştile noastre, ale celor care se îndrăgostesc doar ei? Noi suntem victimele acestor aventuri unilaterale. Noi suntem cei blestemaţi de cei pe care îi iubim. Noi suntem cei pe care nu-i iubeşte nimeni, răniţi ce umblă aievea. Handicapaţii fără avantajul de a avea un loc mare de parcare! Da, aveţi în faţă o asemenea persoană. Şi de bunăvoie l-am iubit pe acel bărbat timp de trei ani îngrozitori! Trei ani absolut înfiorători din viaţa mea! Cele mai urâte sărbători de Crăciun, zile de naştere, nopţi de Anul Nou ce au adus cu ele lacrimi şi valium. Aceşti ani în care am fost îndrăgostită au fost cei mai negri ani din viaţa mea. Toate astea pentru că am fost blestemată să iubesc un bărbat care nu poate şi nu-mi va putea împărtăşi vreodată iubirea. O, Doamne, doar când îl văd! Inima bate cu putere! Gâtul mi se usucă! Nu mai pot înghiţi! Toate simptomele obişnuite.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genul liric poate fi ca un îndrăgostit care cade-n genunchi în faţa iubitei şi ca o fată care se oftică de dor. Genul epic e la fel, dar nu are versuri, are rânduri.

perlă de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Emil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duios Anastasia trecea

nu e despre filme sau actori, e despre viaţă şi despre cuvânt
cuvânt ce intră-n lume gol. lepădat de buze umede sau uscate de teamă
şi care se chinuie să înţeleagă viaţa cu toate rătăcirile ei
dar nimic nu o poate cuprinde în toate ale sale
şi-atunci cuvântul se retrage
şi intră în ilegalitate
ca şi genul.
cândva eram şi eu cuvânt
aveam valoare, aveam greutate
şi lumea mă credea
dar acum
nimic nu poate ţine istoria în loc
nici măcar eu...
fără cuvinte. fără epitaf
mai bine un sms
lma

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felul în care, fără să facă nimic, Miss Emeralds ţinuse în frâu pe toate acele sălbăticiuni care umpleau universitatea din H. era pentru mine obiectul celei mai mari uimiri. Nu luam parte la escapadele nocturne ale colegilor mei, dar ştiam destul de bine ce fel de fete frecventau şi care era genul de frumuseţe pe care, fără greş, îl găseau excitant. Miss Emeralds încarna contrariul, în ambele privinţe. Cuvintele sunt prea brutale ca să definească genul ei de frumuseţe, lucru ce nu s-ar putea face decât prin aluzii. I-am regăsit culorile cutreierând dunele toamna şi graţia fragilă în freamătul botului unei căprioare pe malul apei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător ... pentru niciunul dintre noi ...

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător
pentru niciunul dintre noi,
nimic din ceea ce trăim,
din ceea ce simţim, din ceea ce făptuim.
Totul parcurge paginile unui scenariul
prestabilit de propiul nostru suflet,
de cât de bine ne experimentăm rolurile,
de cât de bine ne adaptăm planului,
depinde împlinirea... sau nu
... a destinului însuşi...
Nici măcar,
cea mai nesemnificativă fracţiune de secundă
din timpul nostru,
nici măcar,
cel mai şovăitor şi infim pas
făcut în spaţiul propriu,
nici măcar,
o singură fiinţă întâlnită de-a lungul vieţii,
nu sunt întâmplătoare.
Ele fac parte dintr-un plan interior,
sunt particulele info-energetice,
grupate în gânduri, unde şi câmpuri formă,
care alcătuiesc viaţa fiecăruia dintre noi,
iar viaţa este prea scurtă
pentru a o petrece cu oameni,
... care nu merită...
Dacă cineva te vrea în viaţa lui,
îţi va face loc în ea,
tu nu trebuie să te baţi pentru un loc acolo.
Nu încerca
să te bagi cu forţa în sufletul cuiva,
care trece cu vederea valoarea pe care o ai.
Aminteşte-ţi mereu că prietenii adevăraţi,
nu-ţi sunt cei care sunt lângă tine
când eşti fericit,
ci cei care îţi sunt aproape,
când ţi-e cel mai greu.

poezie de Alexandru Ioan Popa din Filosofia iubirii pure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei care au cunoscut-o pe Alice H. – şi sunt sigur că cel puţin T. a cunoscut-o odată – nu par să aibă o memorie mai bună. T. a uitat-o cu desăvârşire, iar necazul e că nici eu nu-mi pot aminti unde anume am întâlnit-o prima oară pe T. Dacă asta s-a întâmplat la Milano, cum pretinde ea, atunci ar fi fost posibil s-o fi întâlnit pe Alice acolo, dacă nu la Academia Brera, atunci măcar în capela de la Santa Maria delle Grazie sau în parcul Castelului Sforza, înainte să fi devenit un loc de întâlnire al drogaţilor. (Dar oare T. nu era tot un fel de drogată? Oare nu din acest motiv am întâlnit-o şi am încercat s-o conving să renunţe? Este genul de acţiune la care m-aş fi aşteptat din parte-mi. Acesta-i pesemne motivul pentru care m-am simţit legat de Alice H., deşi nu-mi amintesc să fi fost legat de ea: mai degrabă impresionat, ca şi când aş fi fost martor la ceva supranatural.)

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viaţa am fost hărţuit cu întrebări de genul: "De ce e ceva aşa şi nu altfel?", "Cum îţi explici asta?". Toată această goană de a înţelege, de a umple spaţiile goale, face viaţa şi mai banală. Dacă am avea curajul să ne lăsăm în mâinile destinului, să acceptăm misterul fundamental al vieţilor noastre, atunci am fi mai aproape de genul acela de fericire care vine odată cu inocenţa.

citat din Luis Bunuel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zero absolut sau cât mai aproape de faţa cerului

mă aflu la intersecţia acelor de ceasornic
în mine a mai rămas puţină lumină
doar atât cât să scriu
ultimul bilet
absent pentru o clipă
respir haotic
nu mă mai recunosc şi nici nu-mi pasă
strig la cineva pe care nu l-am întâlnit niciodată

nu mai am timp să aştept
mă delimitez de ceea ce am fost şi
o identitate din care o să ies...

dar ce mai contează!

nimeni nu pleacă definitiv din acelaşi loc
e dor un ritual care-i ţine pe oameni
mai aproape de Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm... Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personal, tot nu ştiu ce înseamnă progresiv. În mintea unora, dacă o bucată muzicală e mai lungă de 10 minute, primeşte automat eticheta de "progresiv". Întotdeauna îmi place să interpretez aranjamente de genul celor clasice, care sunt în mişcare. Pentru mine muzica fie e bună, fie e rea; nu contează ce etichetă are. Genul de etichetă progresivă care nu-mi place este cea care implică versuri ce fac referire la gnomi dansând, Stonehenge şi basme cu zâne.

citat din Ian Mosley
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar nu erai genul meu. Dar poate că ai fi fost, până la urmă. Aş fi putut pretinde, nu-i aşa, că "trăiesc momentul" sau că e "prima zi din tot restul vieţii mele" şi atunci, fără să mai analizez atât, te-aş fi abordat direct, în staţia de autobuz de la Universitate. Ca să nu am deloc, dar absolut deloc emoţii, aş fi coborât facebook-ul în real şi ţi-aş fi zis: uite, aşa arată poza mea de profil din acest moment – nu e cea mai grozavă, dar nu e nici pe departe cea mai proastă. Apoi aş fi trecut în revistă informaţiile "despre mine", locurile mele preferate din "fotografii" şi ţi-aş fi dat nişte nume de cunoştinţe apropiate care, la o adică, ar putea zice că-s fată de treabă. După această introducere, ţi-aş fi cerut prietenia şi ţi-aş fi spus că aştept cuminte la "urmăritori", până când vei binevoi să-mi oferi un loc în viaţa (de fapt, în lista) ta. Iar ţie nu ţi s-ar fi părut nimic, dar nimic ciudat în asta, ca şi când şi în lumea reală s-ar întâmpla zilnic.

Anda Docea în Camere de hotel, Iunie, 137 (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un loc pe lume în care inima îmi bate mai tare, în care rămân fără răsuflare de atâta emoţie, un loc în care timpul se opreşte. Acel loc e în braţele tale, acolo nu mai îmbătrânesc, acolo nu mă mai opresc să visez.

citat din Alda Merini
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de trepte!

Apa în deşert este prezentă doar pentru cel care ştie să o extragă şi care o dăruişste si celui neştiutor. Aşa ajunge să fie şi după ce nu mai există! Scările înţelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus şi mai aproape de "ultima treptă", cu toate ca ea nu există, va înţelege... sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse şi nespuse multe fără cuvinte...

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământări nocturne

Aprinsul întuneric e-al nopţii care vine.
Mă fericesc iluzii ce încă n-au suport,
Şi nu ştiu printre gene ce licăr mai rămâne,
Când vinovat absolv tăcerii ultim ort

Abisuri mă aşteaptă când încă pentru mine
Orbecăirea zilei e ţelul lui suprem
Nu-i linişte sau pace, nici loc pentru mai bine,
Când laurii virtuţii sunt puşi pe un catren.

Mi-am rezervat eu însumi un loc pentru-a mă cere,
La sufletu-ţi fierbinte când rece mă topesc,
Şi văd fără speranţă că nu mai am putere,
Să-ţi spun în nebunia de-acum ca te iubesc.

Mi-e teamă chiar de ziua care va-ncepe mâine,
Din întuneric umbra iubirii s-a desprins
Şi patima tăcerii prin lipsă mai rămâne,
Să suplinească golul ce visul mi-a cuprins.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de mine, străin de tot

Străin de tot...
Străin de mine,
Străin de tot,
De viaţă,
De fiecare loc;
Sunt un pion mobil,
În mâinile ale cărui destin,
Mă aflu şi suspin...

Dar nu mă plâng,
Încerc să depăşesc frontiere,
Nu-mi impun limite.
Sunt victima unei vieţi, deşi,
Am fost nevoit să decid,
Să dezertez ori
Să mă pierd lucid.

Sunt gata să plec,
Privesc în urmă,
Nu am nici un regret;
Sau poate că
Totuşi am,
Renunţ la puţinii prieteni
Pe care îi mai aveam.

Scot din buzunar
Un bilet spre o destinaţie,
De care nici nu am habar
Am cu mine o valiză,
În ea, paşaportul fără viză.

Sunt un dezertor într-o lume,
Ce pentru unii ca mine,
E un refugiu pentru ziua de mâine.

Mă plimb pe artera principală,
De-a lungul unei străzi
Ce duce spre gară,
Dar gara e goală,
Doar câţiva mai mişună pe-afară.
Cred sau doar presupun,
Că sunt oamenii,
A unei vieţi fără stăpăn.

Trec pe lângă ei,
Mă privesc umil
Cu zămbetele şterse.
Nu mai au cuvinte
Să mai spună:
"Merit o viaţă mai bună!"

Aştept pe peron,
Găsesc un ziar aruncat
La intâmplare
Răsfoiesc pagini,
Citesc doar titluri
Încărcate de valoare.
Sunt genul care se afundă în esenţă
Nu prefer o reală consistenţă.

Mi-a sosit trenul,
Trebuie să plec.
Privesc pe geam,
Cum mă îndepărtez,
Dar nu regret.

Sunt conştient că las tot,
Dar nu pierd nimic,
Din ce am avut
Sau ce-am fost,
Sunt călător prin lume,
Îmi caut un rost
Anii trec unul câte unul
Pierd lupta cu timpul
Pierd trenul ‘speranţei'
Poate ultimul.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

deşi zice profa de română că vârsta e doar un număr eu
sunt copil şi nici tocurile ei de 15
nu se pot înfige atât de adânc în carnea firii mele
cât
să mă convingă să revin cu picioarele între muritorii de rând
eu doar număr stelele pe care mi le cresc de mică în palme & pe faţă în loc de pistrui

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre substanţele secunde, specia e substanţă în mai mare măsură decât genul, căci ea este mai apropiată de substanţa primă. Într-adevăr, dacă ar reda (apodidomi) cineva ce este substanţa primă, o va face în chip mai cunoscut şi mai familiar redând specia decât genul... Prin urmare... specia e în mai mare măsură substanţă decât genul. În schimb, dintre speciile care ele însele nu sunt genuri, nici una nu e substanţă în mai mare măsură decât alta.

Aristotel în Categorii, 5, 2b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara aceea

veneai tot mai aproape, tot mai aproape
ca un val care udă ţărmul pentru prima dată
nu ştiai ce se va întâmpla, dacă va mai rămâne ceva din tine
sau vei fi cu totul absorbit în pielea mea

dar încercai şi veneai tot mai aproape, tot mai aproape
ca un sinucigaş căruia îi e teamă de fereastră
pipăiai rama, grilajul, geamurile
şi-atunci m-ai privit în ochi şi mi-ai spus:
parcă te-aş cunoaşte
eu am râs pentru că pregătisem cuşca asta de ani de zile
o mirosisei de la mare distanţă şi te apropiai, te apropiai

făcusei deja câţiva paşi dar nu-ţi dădusei seama
că trupul meu era o spărtură în moarte

erai hotărât să mergi prin beznă până la capăt
cine ştie acolo poate ar fi fost o lume perenă
în care orele, zilele erau numărate în nopţi de iubire
care curgeau neîncetat ca nişte bătăi muzicale
ticăite de un fruct oprit

în seara aceea veneai tot mai aproape, tot mai aproape
erai genul care te hrăneai doar cu muguri, lăstari
iar mie pe sub bluză deja îmi mijeau

apoi s-au stins becurile şi am plecat
dar te-ascult şi acum cum îţi loveşti cuvintele de mine
ca de un ţărm insular care oricând se poate scufunda

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!