Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Costel Avrămescu

Iluzie

Nu am încă dovada existenței tale,

dar, în lumina cuibărită în noapte, eu te văd,
te simt aproape ca o sărbătoare ce se-așterne înaintea mea,
îți simt îmbrățișarea caldă.
Ești tăcută,
dar sunetul tău străbate zarea până la mine.

Partener constant în zarva gândurilor mele,
mireasă de lumină și ritual de cometă,
locuiești într-un curcubeu închiriat pe termen lung.
Pe ruta speranței,
porți trenă cu roiuri de fluturi albi.

Sălășluind în neputințe perene,
dependența de tine îmi lasă un gust dulce-amar.
Ceva nedeslușit arde în ochi!
Cu sângele ideii de mișcare,
gândul aleargă desculț
printre lanuri de autentice vise.

Cu o singură iluzie dus-întors,
încers să reduc distanța dintre speranță și realitate.
Cu ochiul brizei de șoapte lăptoase,
prin fereastra din mijlocul clipelor translucide,
privesc țărmul scăldat în lumina despletită.

Totuși, ceva nu este în regulă!
Apropierea nu-i o garanție,
iar iluzia ei mă face mai sprinten;
Nu am nevoie de alte argumente
pentru a atesta verdictul:

Mult prea departele este, totuși, o realitate!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tu, cel din depărtări

Uneori, am nevoie de liniștea ta,
Liniștea pe care mi-o inspiri tu,
Cel din depărtări, de mult prea departe,
Mai ales când plâng târziile toamne
Pe umerii-mi încovoiați de zboruri frânte
Și tânguie noaptea a singurătate.
Uneori, cred că doar gândul la tine
face să merg mai departe
Pentru că ți-am dăruit parte din visele mele,
Parte din anii mei,
Pentru că te-am împodobit
Cu cele mai frumoase cuvinte de dragoste
În arămindă trecere.
Poate că nici nu ești așa cum mi te-am imaginat,
Poate că nici nu ai vrea auzi de mine
Vreodată,
Doar că eu continui cred în tine,
Omul depărtărilor
Și totuși atât de aproape,
Încât, atunci când respir
Îți simt tremurul buzelor
Și mâinile căutând azurul zilelor senine,
Îți simt greutatea tăcerilor
În orele furtunoase
Și doare dacă tu suferi.
Cea mai frumoasă muzică
E muzica sufletului tău
Și visez, visez,
Un drept ce nu mi l-a luat încă
Nimeni!
Uneori, lacrimile vin nechemate,
Multe, ca într-o ploaie despletită
Și dor absențele tale,
Și ard iluziile mele,
Dar mai tare simt că m-ar durea
nu mai visez măcar o zi la tine,
nu îți mai pot auzi muzica înalturilor,
Tu, cel din depărtări
Și totuși atât de aproape.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Insomni(i) fără i

Visez. Am agonia depărtărilor.
Răstălmăcesc prezentul,
Îl cocoloșesc și-l arunc
Cât mai aproape de nimicul
Ce leagă de tine.
Un gând suprapus
Îmi spune să nu mai privesc
Spre nimic din ce pulsează.
Vreau -mi simt sângele vibrând.
Nu mai pot așa,
Am -l încălzesc la soarele
De primăvară chicotind.
Când privești în jur și chemi
Ceva modulat, mult prea des
Până la deformarea totală,
Nu uita: întotdeauna
Poți arunca ce este inutil.
Am o realitate.
Specială, doar pentru mine,
Într-o mișcare continuă,
Lipsită de monotonia
Ce o regăsesc în tine.
Sst. Nu pronunța aceste cuvinte.
Pot rupe vraja.
Dar trebuie eliminat
Într-un aer prea condensat,
Ca o reclamă de alimente,
Tot ce alterează.
Ascunde- lângă bătaia
Inimii. O, viața
Vreau s-o simt
Real în mine,
Ca gândul ce mă îndepărtează
Atât de inadaptabil de tine.
Și tot ce îngreunează
Un gând de primăvară
Este stupiditatea,
Cu care în fiecare seară
Îmi închid libertatea,
Cu zece lacăte cât mai rotunde
Cu ceva ornamente pe margine.
Și sub ramurile plăpânde
În primăvara ce revine,
Aștept o ploaie de flori,
Să-ți pictez ceva pe corp
Într-o explozie de culori.
Oricum, nu aduni măcar un strop
Din risipa mea de fiecare zi
Și ar fi mai bine dacă te-aș goni.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ploaia sfârșitului de întuneric

toamna asta are ceva din mirosul
lemnului din care Noe și-a construit arca.
te miros și te-ntreb dacă suntem singurii rămași
în mijlocul apelor,
frunze văduvite de copacii care le-au părăsit
înainte de a cunoaște că muntele Ararat
e doar o iluzie născută din iluzia despre noi

toamna asta are ceva din mirosul
flăcărilor pe care Ilie le-a înălțat
până la altarul dorințelor noastre.
privesc caldarâmul scăldat în lumină,
întrebându-:
dacă năzuințele nu ar cunoaște împlinirea,
inimile fum de tămâie, înăltate la cer,
ar fi doar o iluzie născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
spicelor culese de Ruth, găsite pe câmpul lui Boaz.
mi-aleargă gândul desculț printre lanuri,
frământând pâinea în palma pământului.
cheamă inima ta.
fie aceasta doar iluzia născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
veșmântului nopților înstelate.
-nfășor în pânza cerului
-mi împart inima cu tine...
te întreb, dacă în calea ta ar răsări o stea,
ai confrunta-o cu iluzia născută din iluzia despre noi?

poezie de (15 octombrie 2015)
Adăugat de Jasmin PetrescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Violetta Petre

Iluzii

Și vreau cred că ești aici, iubito-
Un pas și-o mână-ntinsă mai departe.
Și te ghicesc, pe tine, negăsito
Într-un castel cu geamurile sparte,

Prin care te privesc uitând de vară,
Castelul cu răcoare îmbie.
Hai, vino în iluzia de-afară,
Chiar de ești vis, eu încă te simt vie.

te-ncălzesc lipindu-te de mine
Și să te gust cu buzele-mi flămânde.
Iubita mea, sunt doar un mărăcine
Dar pentru tine, spinii-i voi ascunde.

Tu vino pe cărarea dinspre vise,
Dar să nu calci pe-albastrul de cicoare!
De dorul tău și cerul se-ofilise,
Uitase păpădia să mai zboare.

Iluzie îmi ești de-o veșnicie,
Deși te-aș prefera-n carne și oase.
Rămâi, iubita mea și numai mie,
Să-mi dai visele noastre de mătase!

Nemuritori în plăsmuiri astrale
Vom confisca iluziile vieții,
Eu asfințitul lacrimilor tale,
Tu, răsăritu-albastru-al dimineții...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești așa departe...

pe cine iubesc, poate pe tine,
dar nu te înțeleg, chiar de îți scriu în rime,
încearcă tu puțin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte

tu ești aici dar simt, că-mi ești așa departe,
îți simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur și în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă

e ora prea târzie, ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheață,
cred că noi doi simțim că stăm legați c-o ață

nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschiși și ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ți-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine

încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu și chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar știu, că stai doar nemișcată,
adormi într-un târziu, ești rece ca o piatră

e noapte și-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanțele de gri și negrul ce împarte,
un loc de amăgiri și vise sfărâmate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarasi luna

Stau si iar privesc in umbra
Cum se naste o lumina
Ea ma cheama, dar e sumbra
Unda ei e dulce, lina.

Vad cum imi intinde mana
O durere mult prea veche
Si ma pierd, caci iese luna
Suferinta mea straveche.

Ma priveste mult prea calma
Mi-e rusine ma sfiesc
Simt cum ma furnica-n palma
Sincer, mi-e ceva firesc.

Este mare, plina, rece,
Ca o doamna din trecut
Din picioare iar ma trece
Un fior, dar e placut.

Este ea sau este el?
Caci ma simt prea inundata
Ma priveste intr-un fel
Si ma las iar dominata.

Vreau sa scap dar totusi stau
Vreau sa fug dar n-am putere
Si imi place, si mai vreau
Sa gust iar, sa simt durere.

poezie de
Adăugat de Loredana TudorSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vreau gândul tău să-l citesc

Ce bine ar fi știu ce gândești,
Că uneori întreb unde ești?
Îmi place când ochii tăi strălucesc,
Dar vreau gândul tău să-l citesc.

Vreau să nu fii o dilemă pentru mine,
Că uneori am întrebări despre tine
Și vreau descifrez din tainele tale,
Că inima mea vrea fii în a mea cale.

Fluturi din stomac încă nu au zburat,
Dar știu că poate fi adevărat,
Să-mi închipui că ești lângă mine
Și că -ntorc mereu la tine.

Inima ta bate pentru mine
Și știu că și eu am dor de tine,
Doar vântul trezește-n noapte,
Și trezesc cu gândul plin de șoapte.

poezie de (3 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Putred

Simt miros de putred
Ceva în mine moare
O fi speranța?
O fi visul?
Miros de lăcrimioare
Simt.
Și gust amar îmi vine
De la stomac o fi?
Sau de la tine?
Și greața cuprinde
De tine?
Sau de sete?
Ma dor și buzele
Și simt miros de plete.
Dar pletele miros?
A tale da, acum
Și tu înfiori.
Urăsc și al tău nume
Pe tine,
Vreau mori.
Dar nu muri
În ceruri nu ai loc,
Stau îngerii la soare.
Eu simt miros de putred
Ceva în mine moare.

poezie de
Adăugat de Magdalena RusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt ploaie

Sunt ploaie caldă de vară,
preling pe buzele-ți moi,
îți sărut infinitul regăsit,
sorbind-ți cu sete
lacrima
din colțul zâmbetului,
amară ca o cafea băută
pe fugă.
Marea o simt în ochii-ți adânci,
gustul lor e dulce-sărat
la fel ca viața...
Înot printre valuri de suflet,
lovesc de stâncile
gândurilor tale...
Înserarea ne e paravan
pentru iubirea ce tăinuiește
paradisul.
Cerul ne este aproape,
picurându-ne praf de stele
peste visul furat.
Iubește-mă ca un copil
cu luna în privire
pe țărmul scăldat
de iluzii...

Iubite, atinge-mă cu gândul,
să simt acum talazul fericirii
cum se zbate-n mine.
Șoapte de sirenă îți voi dărui
în asfințitul aprins
de dorințe...
Pescărușii, cu cântul lor,
ne vor duce spre orizontul
pictat în veșnicie.

poezie de din Florile cerului
Adăugat de Lavinia Elena NiculiceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești cel mai mare dar

În stele, în noapte tu ești partea bună,
Mă bucur, cănd nu e furtună.
Ești ceva bun pentru sufletul meu,
Ești gândul în iarnă ce nu mă lasă la greu.
Ești liniștea ce-mi dă aripi în patima nebună,
Albastrul nesfârșit într-un amurg din strună.
Ești etenul răsărit, când viața m-a înfrânt
Și minunez de-am început cânt.
Tu cu felul tău, eu vreau -ți mulțumesc
Și nu te las pleci, simtdin nou trăiesc.
Simt din nou bucuria și o simt din plin,
din ninsoare și vânt eu văd doar senin.
Văd așa cum ești, ca cel mai mare dar
Și vreau să nu fie viața în zadar.

poezie de (4 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Am și uitat

Parcă am și uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristețea mea cui aș putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldați... Mă dor!
Și gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân și singur nu-i ușor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură și plâng în nopți târzii
Și pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuiește ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Și lângă mine-i numai Dumnezeu!
Și clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine pași șoptiți și ard,
Străin pribeag, de dor și nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin și cad...
Ai cui fie pașii-aceștia oare?!

Și plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n ființa mea precum o noapte!
"Parcă am și uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea șoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrățișază-n umbre... Parcă știu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniți copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aș vrea, -mi fiți aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duși departe...
Deși în mine-atâtea doruri ard...
Deși e frig, deși e numai noapte...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un tren

Trenul nu stă...
Dar nu stă deloc și continuă să mă lumineze
Este vorba de trenul plăcerii,
Cel care-mi săvârșește o săvârșire interioară imensă
Și cel ce mă face să mă simt ca o pădure întreagă în culmea fotosintezei
E un tren ce mă duce către o destinație la care nici nu știu fi visat... dar acum visez
Și iau fiori reci și calzi
Și dintr-o dată se simte o schimbare
....
Se duce lin, ca o pană de struț
Și alunecă în viteză
Și e arzătoare și puternică
E acea privire! Este sclipirea ca din basme din retină
Ce lasă o vrajă de nedezlegat
Îmi aprinde sufletul ca un incendiu
Ce se extinde treptat-treptat
Și persistă-n a ei profunzime și focar
Ca-ntr-o pădure aprinsă de conifere
Mă pierd în a ta lumina romantică
Simt cum aș putea fi printre miliarde de alte lumini
Însă lumina ta... va fi mereu mai puternică
Și o voi urma până la ultima răsuflare dacă este nevoie
Căci atracția este prea puternică de a fi întreruptă
Se rupe un fir... două... trei
Din răbdarea mea de a nu mai privi spre tine
simt întemnițat într-o poiană a fericirii
Încătușat în lanțurile vieții și energiei verzi
Și biciuit de parfumul ochilor tăi ce-mi zguduie sufletul...
O atracție sălbatică și brutal de puternică
Îmi sfârtecă respirațiile sufletului...
Când te visez, impulsionezi,
Iar imaginea ta îmi creează dor și compasiune
Câteodată sunt așa de pierdut... că nu-mi regăsesc imaginea,
iar gândurile zboară odată cu ea
Dar te simt și te plimb prin vise
Cum plimbi și tu pe mine cu trenul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Logigan

Acum, abia acum

felinare și colivii s-au crăpat
le-a ieșit duhul la ceas de seară
fluturi cu aripile arse și păsări cu ochii scoși
repetă la unison
lumina! stinge lumina! prea multă lumină arde!
pășesc cu grijă
pe stradă, printre cioburi și ochi rânjiți,
urma tălpilor mele construiește un puzzle ciudat
ce car cu mine de rămân pe asfalt leoaice fioroase,
lebede cântânde,
burți de pești enormi și
carusele cu cai albi?
din mijlocul puzzle-ului format aceleași voci:
lumina! stinge lumina!
acum
cortina e trasă,
lumina stinsă
acum
abia acum
spectacolul începe...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te chem în vis

Adorm iar ușor, cu gândul departe,
Departe pe-un nor, pierdut în noapte,
Respir amănunte, purtat spre lumină,
Amintiri cărunte aștept ca să vină.

Renasc în visare și somnul mi-e dulce,
Către o clipă gându-mi se duce…
Și iată că dorm și totu-i pustiu
Doar lângă tine aș vrea să mai fiu.

Tresar de prin vise, te caut, te chem,
În nopțile-aprinse pe tine te-ndemn,
Să vii, apari, cu mine să stai
Lumină în noapte mie -mi dai.

Tu nu mă asculți, plutești anormal,
Spre lună, spre stele, eu par un banal,
Te rog, dar coboară din nou într-un vis
Și du-, condu- spre-al tău paradis.

Dar ce simt eu? Ce văd? Ce aud?
Sunt șoapte pierdute în beznă, în vânt?
A tale pierdute suspine în noapte…
Le-ascult venind, răzbind de departe.

Tu nu mă vrei, te chem în zadar,
Și în orice vis se naște-un hotar.
Dar ce mai contează? Tu n-ai vrut nicicând
Să vii-n al meu vis, te-am chemat plângând…

Și-acum în final, când ziua-i aproape,
Te văd, parcă simt cum vii de departe;
În noaptea adâncă ce curge încet
Pe tine ființă, a te visa încep…

poezie de
Adăugat de Eliana DoruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Declarație

Doamnă, eu m-am născut deja, îndrăgostit lulea,
Simt cum răvășesc aripile de fluturi
Ce mi te dăruiesc, nălucă printre gânduri,
Pășind cu eleganță și stil pe mintea mea.

Mereu desăvârșită în nudul tău de zeie,
Pe tocuri cui, îmi celebrezi un rit feeric,
Schițând un univers de fantezii în întuneric,
Stăpână ești pe vise, diavol și Dumnezeie.

În matca mea de gheață, de piatră sau de lut,
Te simt curgând tumulturi de șoapte prea fierbinți,
Dar încă nu pricep dacă îmi ești sau doar minți,
În ceața îndoielii mă simt tot mai pierdut.

Răsari din curcubeie, arzi spre asfințituri,
Mă aduni din patru vânturi, înflorești din ger,
Mă-nalți pe-aripi de suflet, albăstrești în cer
Și-apoi risipești în clipe de-nceputuri.

Pocnești prin mine muguri ce-au lăcrimat prin moarte,
Mă fascinezi cu taine de rouă sidefii,
Cu vraja pasiunii-nrobești în nopți târzii
Instincte răzvrătite, pecetluind păcate.

Mă chemi, dar nu știu unde te-ascunzi în ochii mei,
Dar din pantoful tău mi-aș bea otrava sorții
Și m-aș fura din mine și chiar din gheara morții
De te-aș găsi aievea-n carnea vreunei femei.

simt bolnav de tine, ce cruntă maladie,
Dar nu mă tem de moarte, tem de lipsa ta,
Dac-aș putea, din coasta mea, acum te-aș inventa
Și m-aș topi în tine, cu tot cu nebunie.

Doamnă, eu m-am născut anume ca să te iubesc,
simt sedus de gama identității tale,
Te văd în orice chip, te-aud pășind agale,
Dar nu știu cine esti și... simt că înnebunesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce pot să-ți spun

Ce pot -ți spun?
adie pădurea cu mirosul tău
în păr se joacă fluturi albi și bleu
iar pe călcâie ai urme de rouă
rămase de pe țărmuri mângâiate-n ape verzi
uitate în palma unui zeu

De undeva se aude mierla
cu dimineața zâmbind pe trupu-mi somnoros
ca ramura îți apleci brațul
și mă învelești cu privirea ta
cum frunza de tei își caută culcuș umbros

Din al tău sărut se naște ziua
când culegi ca să reînviu
căci tu știi
încă eu
joc cu vise la margine de curcubeu

Ce pot -ți spun?
Îți simt parfumul
miroase a flori de câmp
pe-o creangă zâmbește un lăstun
iar eu te beau și te respir
precum lumina ce iubește un verde fir

Tac mută de uimire neștiind ce să-ți mai spun
las s-alunec în caldă reverie
și uit fir-ar fie
ce-aveam sau dacă voiam ceva să-ți spun...

Ah, mi-am amintit printre adormite gânduri
că azi
mai am de împărțit la lume... fluturi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Un fel de remiză

știu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine și tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele și mirosul greu de igrasie
care împiedică să te văd

nu e nici ură nici încăpățânare
ci doar un zid umed și înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...

încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
și mi-e greu
presimt ceva rău
neputința se-ncolăcește pe mine
și îmi taie răsuflarea dar
gândesc că de fapt
toate sfârșiturile sunt părți
care egalează distanța dintre noi

aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...

***

nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât stau în fața oglinzii
și să privesc depărtările

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Monolog

Sunt un gând sălbatic, născut din abis
și – doar trecător – din tine. Pământul și cerul
s-au amestecat în mine – concubina lor – s-au topit în mine.

Sunt un embrion obișnuit, închis într-o palidă, pieritoare carne;
Însă în lumina soarelui eu te încânt și te uimesc.

Sunt cea mai blândă, cea mai înțelegătoare dintre femei;
totuși mi-e dor de iarnă, de interminabila noapte neagră
care trasează frontierele inimii mele.

Când pleci, durerea mă face
-mi scot inima pe gur㠖
să te distrug prin iubire – e interzis așa ceva?

Soarele răsare pentru toți ceilalți oameni,
dar numai spre tine se-îndreaptă tandrețea agresivă-a trupului meu.
Am farmecele mele.

Se-înalță un cor de voci.
Marea țipă-n sângele meu, dar cine-și amintește de mine?
Ce este viața?

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Smaralde și rubine

Fastuozitatea ta mă lasă fără aer,
Îmi taie respirația.
Clipești imense cercuri de rimel
Ce scot la iveală
Fermecători iriși de smalard.

Cerceii tăi grei,
Împletiți cu aur alb și rubine
Mă hipnotizează
Și determină -ți privesc gâtul îndeaproape;
Îmi transpiră palmele
Și simt cum salivez de poftă.
Știu ce gust are și cum miroase;
Doar din privire simt cum
Sângele îți traversează vena gâtului,
O văd cum zvâcnește.

Mă faci atât de lacom...
Și aș musca atât de tragic
Până aș scurge toată roșeața din tine,
Dar abțin
te admir la infinit,
pierd și iar să mă regăsesc
În acest abracadabrant tablou
Care m-a blocat în timp.
Ești absolut remarcabilă,
Oricare privire sau râset
face să mă înfior!
Te joci cu mine
Și domini cu zâmbete șirete
Nu aș putea câștig vreodată;
E prea fascinant să mă las înfrânt de tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubita mea – lumina mea albastră

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin învelește-n doruri lutul meu
Ce-i rece și sleit, iubirea mea.

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce și aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu știi, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – și obraznic și curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv și inocent e, totodat'!

Când săruți, gingaș, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu reînvii, fără să mă omori –
E-un simțământ neînțeles, ciudat.

Cum se revarsă-n noapte ploi de stele –
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele –
Ești tu, iubito-n brațe când te prind.

Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în ființa mea –
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Și mi-a căzut în cap un ciob de stea!

Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociți
Și sunt cuprins de-o disperare grea –
Căci ani și oameni ne țin despărțiți.

Deci, ce ești tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroșat
Și-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru – când nu e înstelat.

Iar gândurile tale trec prin mine –
Adesea pleacă, dar mai des rămân...
Și –ntinerit, simt când îți este bine –
Când nu ți-e bine – mă simt trist, bătrân.

Iubirea mea, lumina mea albastr㠖
Noi, împreună, n-o să adăstăm...
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Și nu ni-i interzis ca să visăm...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 8 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook