State: Ce face Căprioara mea?
Căprioara: Ee, păianjeni...

replici din filmul serial Inimă de ţigan (2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina lui Zamfir

... cercuri de inferne şi grădini de rai
sunt doar o suflare-n fermecatul nai
plânge, sângerează sufletul-martir
zburdă căprioara doina lui zamfir
plânge căprioara sufletul martir
zburdă, sângerează doina lui zamfir
doină ce străpunge timp şi univers
doină ce e şoaptă Tatălui Ceresc
doină ce poetul a numit-o vers
doină ce mai ţine neamul românesc
zburdă, sângerează doina lui zamfir
plânge căprioara sufletul martir
zburdă căprioara doina lui zamfir
plânge, sângerează sufletul-martir
sunt doar o suflare-n fermecatul nai
cercuri de inferne şi grădini de rai...

cântec, versuri de Iurie Osoianu (2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată căprioara nu o să mănânce lupul!

AcosmosA (23 noiembrie 2019)
Adăugat de AcosmosA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căprioara, orice frunză găseşte, cu aceea se hrăneşte.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

ochi umezi şi blânzi
căprioara sprintenă –
în codrul verde

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă. Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blândeţea pădurii

Între coarnele cerbului
căprioara
sângera lupi flămânzi.
Copacii scârţâiau
între ei
atingăndu-se blânzi
tot mai blânzi..

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căprioara (fabulă)

Catifelată, suplă,
Spilcuită!
Cu pofta leopardului,
Precumpănită!
În alergare lungă
Şi uşure,
Mereu e nesătulă
De pădure!
Şi totuşi,
Cât de mult,
Îşi ţine fardul;
O prinde pân-la urmă...
"Leopardul"!

fabulă de Constantin Păun (1987)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căprioara

Frigul ce arde împrejur
Nemărginita văpaie de dor,
Muguri şi flori de ger
Îşi înalţă privirea spre cer.
Din albul nor coboară-ncet
Raze de lumină argintie,
Peste îngheţatul cânt
Pe care inima îl ştie.
Cad stele în depărtare
Ochi de căprioare fugare,
Care aleargă prin zăpadă
În pas răsăritul să-l vadă.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi, siguranţa ta

Căprioara ignoră mireasma ierbii
Când lupul se aţine-aproape,
Iar ariciul, prudent, îşi ridică ţepii
Ochind o vizuină ca să scape.

Nurcile nu-ţi vor spune nicidecum
Unde dorm sau unde-şi au culcuşul protector,
Iar linxul va gândi atent unde şi cum,
La-înghesuială, va face saltul salvator.

Când şoarecii aud al buhei fâşâit
Rămân ascunşi şi-i trag ochioasei clampa,
Iar licuriciul scapără-un chibrit
Şi îşi aprinde-îndată lampa.

poezie de Arthur Guiterman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce căprioara a ros lanţul, după ce a scăpat din cursă, după ce a rupt cu puterea ei plasa, după ce a ieşit din pădurea înconjurată de un brâu de flăcări şi după ce, în fugă, a sărit cu iuţeală dincolo de locul până unde ajungeau săgeţile vânătorilor, ea cade într-o fântână. Ce poate să facă eroismul când destinul este potrivnic?

în Panchatantra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am cosit iarba înaltă
între plâns şi sărut
cu dinţii ruginiţi ai coasei
uitată în beci
am aşezat masa
sub viţa de vie întinsă
pe trupuri de mesteceni
poarta mi-a fost decalog
ştergarul alb cunună
flutură-n uşa deschisă
între noi se preling anotimpuri
căprioara cu puiul
traversează în grabă
bucata de cer rămasă stingheră

eu te aştept lângă tâmpla promisă

vino cât încă mai plouă cu dor pe pământ

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară crudă

Mă tăvălesc în chinuri când vine primăvara,
De dorul tău, minune cu sâni ca tămâioara
Şi simt faţă de tine ce simte căprioara
Faţă de iedu-i fraged, când îl pândeşte fiara.

Mă tăvălesc în chinuri ca bobul când răsare,
De dorul tău, ca râul când loc în matcă n-are;
Nu ştiu dacă iubirea din mine-acum răsare
Sau e-ncolţită, dându-şi, crud, ultima suflere.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul Banffy

Căprioara s-a aşezat în faţa portocalului
cu un lup întins în faţa ei.
Ei aruncă în curtea interioară
cărţi, fântâni arteziene, cai cu adăpători
din marmură roşie
în formă de scoică...
El dă foc!
Ard candelabre cu melci cu broaşte cu senin
Ard figurine de şah cu venin
Arde un struţ adormit în pământ
Arde beciul din vin
Ard nuferii arzători
Ard!
Ei pleacă! O statuie de titan
se desprinde şi aleargă pe iarbă în picioarele
goale. An după an după an
cărămizile stau sub ninsoare...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vânătoare

Pădurile bârfei atât de dese-acum
Şi căprioara, cinstea, încotro să fugă...
Nu rădăcini, fâşii grele de fum
Pe sub pământ, prin tălpi mi se alungă.

În sufletu-mi mai arde un chibrit -
E mare întuneric la intrare în gură:
Nu m-am deprins ca flăcări să vomit,
Nici să propag între prieteni ură.

E timpul vânătorii, de după tulpini
Zece arme ochesc o singură idee,
De frică glumele se îneacă în suspini,
Împuşcăturile se-adună în trupul de femeie.

E criză de valută intersufletească...
Loviţi în nervi ca-n pielea tobei seci.
Călcâiul îşi retrage mersul, să lovească
Pădurile bârfei cu ochii stinşi şi reci.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea stătea – o Armă Încărcată

Viaţa mea stătea – o Armă Încărcată –
Prin unghere – asta până-ntr-o Zi
Când a trecut Proprietarul – M-a identificat –
M-a luat cu El şi...

Acum Noi hoinărim prin Pădurile Suverane –
Acum Noi vânăm Căprioara delicată –
Şi de câte ori vorbesc cu El
Munţii-mi răspund de-ndată.

Şi eu zâmbesc, o lumină binevoitoare
Îmbujorează Valea –
Ca şi cum un chip Vezuvian
Îşi incediază desfătarea –

Şi când Noaptea – Ziua Noastră-i de-acum trecut –
Veghez la Capul Domnului Meu care doarme –
Mă simt mai bine decât atunci când împărţim
Perna Moale umplută cu penele Raţei de Mare –

Duşman de moarte-s – duşmanilor lui –
Nicio şansă nu acord –
Celui spre care-ndrept Ochiul Galben –
Sau Degetul neîndurător –

Decât El – mai mult s-ar putea să trăiesc,
Deşi-ar trebui să trăiască El mai mult – decât mine –
Pentru că eu n-am decât puterea de-a ucide,
Fără – puterea de-a muri când îmi convine –

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântare

În viaţă iubirea mai îngenunchează,
Se ofileşte-n inima care o păstrează,
Ar vrea să aibă diamante şi virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Ar vrea sensul înnoirilor senine,
În cerul vieţii să se simtă bine,
Albastră să-i fie sclipirea din zare,
Inima să-adune razele de soare.

Dorul să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte, cu tumult
Toamna să-i aducă rodii pe pământ.

Rodia cea mare să fie încântarea,
Zvâcnirea să fie zborul, asaltarea,
Inima cât pumnul diamant-virtute,
Nestemată-n ciocul condorului din munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că este în interesul reglementării, inclusiv interesul Statelor Unite, de a fi angajate în acest proces şi alte state. Nu multe, dar un anumit număr de state care pot ajuta efectiv la rezolvarea problemelor.

Nicolae Ceauşescu în Dialogul româno - american: N. Ceauşescu - Henry Kissinger, Secretar de Stat al SUA, Vizita în Bucureşti a Delegaţiei de Stat SUA (3 noiembrie 1974)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ce simte căprioara când
la un pas distanţă va fi sfâşiată
chiar peste o secundă
din durerea ei şi din saliva dinţilor străini
ultima întâmplare va fi iertarea...

ce simte prădătorul când
între dinţi foamea rotundă şi veche
iar carnea moale, încă vie
se lasă cu atâta uşurinţă desprinsă
prima senzaţie fiind
recunoştinţa...

noi, oamenii
am uitat sentimentele dincolo de cuvinte
trăim viaţa noastră
ca şi cum am rosti-o sau am citi-o
într-o carte scrisă pe hârtia ascunsă a cărnii
într-o limbă
neînţeleasă

zicem prietenie
căprioarei
care sfâşie aiurea alte căprioare
iar Dumnezeul nostru ne este
dintele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!