Privind lutul
Privesc în șoaptă marea de-ntuneric
Din luna ce ieri, domnea feeric
Peste lut.
Îl văd acum, tăcut, uscat
Parcă, olarul l-a uitat
În gândul brut.
Privesc c-o vagă întristare
A firii crudă-nstrăinare
De temut.
Tot în jur, doar ochi străini
Așteaptă-n adăpost de câini,
Un cânt pierdut.
Geamurile reci, spălate
De lacrimile lor secate,
Oglind-au avut.
Mai văd, dar, luciri uitate
Din realitățile sperate,
În crezul știut.
Deși, negru, totul pare,
Privesc albul ce răsare
Peste lut.
poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre lut
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre realitate
- poezii despre promisiuni
- poezii despre negru
Citate similare
Am și uitat
Parcă am și uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristețea mea cui aș putea s-o spun?!
Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldați... Mă dor!
Și gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân și singur nu-i ușor.
Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură și plâng în nopți târzii
Și pruncii parcă nu-mi aud chemarea.
Vuiește ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Și lângă mine-i numai Dumnezeu!
Și clipele se risipesc... se curmă...
Se-aud în mine pași șoptiți și ard,
Străin pribeag, de dor și nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin și cad...
Ai cui să fie pașii-aceștia oare?!
Și plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n ființa mea precum o noapte!
"Parcă am și uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea șoapte.
Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrățișază-n umbre... Parcă știu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!
Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.
Veniți copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aș vrea, să-mi fiți aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...
Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duși departe...
Deși în mine-atâtea doruri ard...
Deși e frig, deși e numai noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre noapte
- poezii despre dor
- poezii despre tată
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Menire
Privesc drumul și pădurea
Privesc cerul, privesc Luna
Privesc norii, privesc ziua
Oamenii trecând aiurea
Apoi cel căzut în mine
Se frământă și cuvântă
Scrie pe ceva, și uită
Umplut de amărăciune
Rând pe rânduri din ziare
Slove peste slove care
Mâzgălesc nu la-ntâmplare
Sângerând cerneala-albastră
Peste negrul de cărbune
Ce povesti și câtă lume!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre păduri, poezii despre nori, poezii despre jurnalism sau poezii despre cărbune
Nu mă satur să privesc
Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc.
Nu mă satur până mor
să mă mir de taina lor.
Să mă mir din ce răsar
macrimi de mărgăritar.
Să mă mir de unde vin
psalmii florilor de crin.
Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc,
fiecare-n alt veșmânt
tors în taină din pământ.
Fiecare cu alt chip
tors din lut și din nisip.
Fiecare cu-alți fiori,
cu-alt parfum, alte culori.
Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc,
să privesc și să sărut
mâna care le-a făcut,
mâna ce le-a presărat
peste-o lume de păcat,
peste-o lume de noroi,
peste tine... peste noi...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre flori, poezii despre sărut, poezii despre nisip, poezii despre mâini, poezii despre moarte, poezii despre culori sau poezii despre crini
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre păsări, poezii despre ploaie, poezii despre ochi sau poezii despre ocean
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peste tot și nicăieri
Hoinărind peste tot și nicăieri
Așa e astăzi, așa a fost și ieri
Privesc în jos, privesc și-n sus
Pe cer planează un vultur pleșuv.
Un om uscat, pare-a fi viu
Pășește sub cerul cenușiu de întuneric,
Plimbându-se pe malul râului sângeriu
Unde peștii Piranha așteaptă flămânzi.
Și am fugit, m-am ascuns departe
De ploaia violentă cu picuri acizi
Topind în jur pe toți și toate
Am fugit, mă ascund, peste tot și nicăieri.
poezie de Edmond Ioan Siladie (14 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vulturi, poezii despre violență, poezii despre râuri, poezii despre roșu sau poezii despre prezent
Cel ce privește și vede
Privesc și văd copiii plângând,
lacrimi stând după gratii,
privesc și Îl zăresc pe El,
crucificat sub cer,
privesc și văd în curte un miel,
în poartă un clopot din flori,
sub teiul pitit după casă
un blid cu colivă-negrită,
corbii deasupra roată,
icoane cântând în zăpadă,
iar clopotul bate și bate...
Tata pleacă din casă,
tăcere albă peste toate câte văd
și cruci înghețate-n morminte.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre tei, poezii despre oi, poezii despre icoane, poezii despre crucificare sau poezii despre cruce
Marea
Eu cred că marea, care stăpânește zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescărușii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindește,(când lumea odihnește,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Își schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Și s-ascult cum marea își plânge culoarea.
Așa aș vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Și-apoi, să nu mai plec.
poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre Soare, poezii despre schimbare sau poezii despre odihnă
Privind luna...
Încerc din nou să privesc la ea,
dar cerul e-norat și eu nu mă satur,
stau în frig și privesc ca la o stea,
dar ea nu a alta, e luna mea.
Inima mea își croiește o dorință
pe care aș vrea să o șlefuiesc
gândul la tine îl am pe conștiință
și nu aș vrea pe nimeni să rănesc.
În ochii mei văd acum orizontul
ș-acolo e cerul cuprins de răsărit,
dar cred că nu e acum momentul
se vede luna roșie ș-apoi iar cerul acoperit.
Afară ninge, zăpada pufoasă ma-nveselit,
chipul tău se vede din nou în răsărit
plin de zăpadă este învelit
și gândul mă duce la locul unde am copilărit.
poezie de Eugenia Calancea (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre inimă, poezii despre gânduri sau poezii despre dorințe
Culoare
Culoare e în jurul meu,
Culoare si în suflete
Unde privesc văd tot mereu
Doar culori colorate.
În creion schitat sunt eu,
Mâine fac retușuri,
Stau ca o apă în vârf de deal,
Vin pe-alunecușuri.
Persoanele din jurul meu
Frumos stau colorate,
Numai eu parcă aș fi
Făcut pe jumătate.
Ca notele din portativ
Stau ele adunate
Conturate în nuanțe vii
De mine parcă uitate.
La izvorul cel din deal
Șoptesc una cu alta
Eu le privesc mai din aval
Inima îmi exaltă.
poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre frumusețe sau poezii despre apă
Oglinda din adânc
Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
așa cum sunt și-am fost și-oi fi.
Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în fața mea bătrână
cum ceruri și pământ se-ngână.
Când mă privesc într-o fântână
știu că-n adâncuri foste mume
îmi țin oglindă, ochi de lume.
Când mă privesc într-o fântână
îmi văd și soarta, uit de nume.
poezie clasică de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe sau citate de Lucian Blaga despre bătrânețe
Antreprenorul din noi caută oportunități peste tot unde privește, dar mulți oameni văd numai probleme peste tot unde privesc.
citat din Michael Gerber
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din adâncuri
Mă privesc doi ochi cu ură,
Din adâncurile reci
Si incearcă să m-atragă,
Captiv lor sa fiu pe veci.
Din adâncuri din morminte,
Duhuri sfioase apar
Umbre, cu forme de oameni,
Cu ochi roșii ca de jar.
Din adâncuri reci de ape,
Sau din peșteri din pustie
Din subsoluri părăsite,
Tu, mi te arăți doar mie.
Iar prin locuri neumblate
Prin orașe părăsite
Peste morminte uitate
Iți faci prezența prin ispite.
Acesta poate fi un vis,
Sau rânduri dintr-un acatist
Scrise pe foi din aur pur,
Citite de-un satanist.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre speologie, poezii despre satanism, poezii despre oraș sau poezii despre aur
Peste timp
Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
și-n jur e doar o aparență de viață, irosindu-și curs
că nu e linie de finiș, nu se câștigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.
N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reușit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toți ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"
Și-un Univers, în amfiteatru va privi la câștig etern,
știind, el veșnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
și, ca spectacol tot sfârșește lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.
Parcă văd totul peste timp, când însăși timpul va dispare
și niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...
Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre viață, poezii despre sfârșit sau poezii despre sfinți
Elegie autumnală
Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult povești din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.
Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ți îmi pare nefiresc.
Aud și vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept să vii, să mă împaci.
Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzație ciudată,
pe etajeră cărțile vorbesc.
Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre seară, poezii despre plimbare sau poezii despre iubire
Elegie fără anotimp
Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult povești din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.
Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ți îmi pare nefiresc.
Aud și vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept să vii, să mă împaci.
Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzație ciudată,
pe etajeră cărțile vorbesc.
Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.
poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cărări albe
Și plec...
Mă duc pe albele cărări
Pe care au pășit și alții
Ce-s îngropați în alte cugetări.
Căci negru e în jurul meu
Și soare nu mai este,
El a apus de mult în zări
Acum, e-ntr-o poveste.
Oare-am ajuns?
Privesc în jur... aceeași lume sumbră.
Și-acum doar o-ntrebare am:
Pot să mă-ntorc în tindă?
Și-apoi privind în jurul meu
Nimic nu îmi răspunde.
Dar cu privirea urmăresc
Lucrul a mă pătrunde.
Privesc uimit cum soarele și luna
Nu numai că se văd,
Ci își împart căldura.
Și văd cadavre vii
Cum obosite-nclină.
Dar unde sunt?
Mă-ntreb întruna
Și caut cărarea albă din negrul interes,
Dar în abisul gândurilor mele
Se văd doar licurici stingheri
Ce pâlpâie aiurea-n noapte
Și fac tic-tac, se sting și pier.
E întuneric și mi-e frică
Și-am început să mă gândesc
Cine sunt eu? De unde vin?
Dar un răspuns eu nu găsesc.
Mă simt așa lipsit de viață,
Mă simt de parcă n-aș fi eu,
Mă simt doar o simplă fantomă
Sau, un cadavru în cavou.
Nici nu mai știu ce timp m-așteaptă
Și nici ce drum eu voi urma.
Dar caut drumul alb, din negrul nesfârșit
Și caut neatinsul negăsitului învins.
poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simțurilor (2008)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre început sau poezii despre prăpăstii
O pleoapă peste lumea mea
Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea,
nu vreau nicicum s-o văd cum moare,
aș vrea pe toate, eu, să ți le pot ierta,
chiar dacă știu, că sufletul, mă doare!
Închide ușa-ncet, s-acopere cărările spre tine,
n-aș vrea acum, în pribegie să pornesc,
nu vreau să văd cum înserearea vine,
ori cum lumina zilei, stelele-mi strivesc!
Din ploaie, picuri grei au început să cearnă
și-n ochi-mi triști, s-au strecurat ușor,
în timp ce genele timide, de dor se înfioară,
privesc visele mele și văd, cum ele mor!
Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea
și poate, doar așa vor înflori iar nuferi
și-n albul pur, eu, să-mi sădesc o stea,
să nu mă văd, să nu te văd, cum suferi!
poezie de Rodica Cernea (30 august 2011)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină sau poezii despre nuferi
Spirit cunoscut
În zare mă uit noaptea și văd ce gândești,
Doar gânduri despre moarte și triste povești.
Privesc către mare și-ți văd sufletul,
Aprig ca un leu, ce-și laudă urletul.
Admir toți pomii, ce visează tăcuți,
Sunt toți anii tăi, de vreme abătuți.
Privesc lumina lunii, ce lumină pământul,
Lumina din ochii tăi, ce-ți luminează gândul.
Te văd chiar pe tine, pe-o bancă plângând,
Se-aud toți cei dragi, de departe strigând.
Pășesc către tine, dispari făr' de urmă,
Tăcut ca o umbră, ce întunericul scurmă.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!