Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Eu și ea nu mai eram

Ea îmi strânge dorințele în palmele asudate
și gâdurile se cuibăresc sub streașina pieptului
marea în care se scaldă e jovială
are bucuria soarelui căzut în ape
și așteptarea i se pare prea lungă
cât o noapte de singurătate
când orașul își închide porțile
și străzile rămân pustii.

Dimineața când orașul se trezește din somn
ea pornește să vadă ce s-a întâmplat.

Era ziua cu foi volante aruncate pe podea
și ea observat că sunt nescrise,
eu nu mai eram
plecasem devreme să o caut
și ea nu era nicăieri.

Nu știu unde s-o caut
acasă n-a mai venit
ori poate eu am uitat unde are casa.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Unde soarele răsare din ape

El își frânge mâinile și întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu orașul acesta de ceară
și cu marea fără țărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineți uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citește și se roagă la idoli inexistenți.

Moartea vine întotdeauna singură, pe furiș
într-o zi în care-i lovită de amnezie
și caută să-și facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude țipătul păsării chemătoare
și de acum știe unde să caute.

O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
șterge paginile unei vieți,
învie o altă speranță mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber și deschis.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Muntele mi se părea departe

Când lumea s-a făcut că nu mă vede
n-am vorbit-o de rău,
dar nici nu m-am bucurat,
eram în singurătatea mea stăpân pe voință
și urcam treaptă cu treaptă prin viață.

Îmi măsuram efortul cu greutăți în creștere,.
important era să privesc mereu cu alți ochi,
-mi înfrunt starea și s-o depășesc
în luptă cu propriile dezamăgiri.

Muntele mi se părea departe,
dar doream ajung pe terasa lui
de unde se vede orașul în trepidație,
ajuns am știut este și orașul meu
în care trăiesc și iubesc
lumea așa cum este.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în același trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
și de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înțeleg minunea care mi-a deschis ochii minții
și mă face sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe fața celor ce mă însoțesc spre mântuire,
vă înțeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă dorm liniștit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutățile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Casa cu însemnul soarelui

Există o casă cu un soare pe poartă
În New Orleans, în orașul meu,
O casă care a ruinat mulți tineri sărmani
Și, Doamne, unul dintre aceștia sunt eu.

Mama era croitoreasă
În casa-nsemnată și-mi cosea jeans,
Tata dădea prea rar pe acasă,
Fiind unul dintre cei mai mari bețivi din New Orleans.

Un bețiv are o sticlă și-o valiză
Și o pereche de cărți de joc,
Nu-i fericit decât atunci când bea,
Când uită de timp și de noroc.

Mama are grijă de ceilalți copii,
nu facă ce am făcut eu,
Trăiește în casa cu însemul soarelui,
În păcate ce-o apasă greu.

Cu-n picior sunt aici pe peron,
Cu celălalt de-un tren mă agăț,
Mă-ntorc înapoi la New Orleans,
Cu cătușe și lanțuri, cu tot.

Mă întorc cu memoria la New Orleans,
Cu sufletul rupt, într-o casă
Cu însemnul soarelui sculptat pe poartă,
Unde nimeni nu mă așteaptă.

O casa cu un soare pe poartă,
În New Orleans, în orașul meu,
O casă care a ruinat mulți tineri sărmani
Și, Doamne, unul dintre aceștia sunt eu.

cântec interpretat de The Animals, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Lumânări stinse

tot ce ține de moarte există
în mine și în lucruri
doar numele
poate face diferența
întâmplările sunt aproape aceleași
și nimic nu mă leagă de ziua
care sfârșește în mine

oamenii au uitat să mai salute
ba chiar și mersul pe jos
copiii habar nu au joace șotron
în locul cheii de la gât atârnă oboseala

e o zi ca oricare alta în care
nu se mai întâmplă nimic...

azi a murit mătușa din partea lui tata
de la o vreme vorbea în somn
ultima dată am văzut-o în curtea
spitalului municipal
nu m-a recunoscut
era atentă la fluturii albi care
zburau înspre cer...
din când în când râdea ironic
și îmi spunea plec
atunci îmi era teamă simțeam
în ceafă un fel de fierbințeală
îmi distribuiam privirea în stânga și
în dreapta și mă gândeam cum ajung acasă

stau cu tata în mijlocul camerei și
mă gândesc la toți oamenii care mor
sufăr
am prea multe morți în mine

și totuși

mătușa nu a mai venit acasă
nu îmi fac griji
dincolo e mult mai bine
așa s-a întâmplat și cu bunicul
l-am visat într-o noapte
era îmbrăcat în halatul alb de casă
și vorbea stâlcit
jucam un joc pe care îl știam doar noi
simțeam nevoia mă bucur strig...

nu nu îmi fac griji
îmi înmoi obrajii între palme și aștept

în seara asta o să mă culc mai devreme

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Surori de anotimp

Bună dimineața, înghețată floare!
Mi se pare mie sau chiar te-ai grăbit
S-aduci mai devreme primăvara care
A venit și totuși încă n-a venit?

Bună dimineața, floare de ce-ai fost!
Mi se pare mie sau regreți acum
Că veniși pe lume când fu ceasul prost?
Ultimu-ți, se pare, fu și primu-ți drum.

Bună dimineața, sora mea frumoasă!
N-ai sosit devreme, dacă ne-ntâlnim;
Eu sunt iarna care s-a întors acasă
După ce plecase. Ne compătimim?

poezie de din Aproape alb (27 martie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 28 februarie 2017.
Distribuie
Viorel Vintila

Mă caut...

caut și nu mă găsesc,
m-am uitat în trecut.
dar nu mai eram,
tocmai plecasem...
mă uit în prezent
dar nu mă găsesc...

unde sunt?

cred m-am ascuns
în mine...

sper, însă, mă regăsesc...
voi încerca și... mâine...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Poate mâine...

El își frânge degetele pe canapeaua ei mov,
așteaptă să-i vină rândul ori deznodământul
și nu se întâmpla nimic în camera alăturată,
mai mult, totul dospește într-o tăcere stranie
iar orașul pare că amețit doarme.

Ea apare întodeauna c-un zâmbet în colțul gurii
și se face că nu-l vede,
de fapt nici nu l-a văzut, absorbită de grabă
s-a șters de cuvintele din poeme,
își gândea ziua de fericire cu voce suavă,

așeza gândurile fiecare la locul potrivit
și dintr-o dată a ieși și i-a spus
azi sunt prea obosită pentru tine,
poate mâine...

De atunci canapelele mov îl indispun
și fete ca ea n-a mai întâlnit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Acasă. Priviri de pe marginea drumului

azi am intrat puțin prin copilărie

albă și rece era ziua în care
îmi plimbam anii
zăpada adormită pe garduri
îmi ținea zâmbetul rotund
nu era frig
derdelușul pustiu își lăsase urma
pe talpa saniei suită de tata în pod
mă necăjea doar gândul ros precum sfoara
împuținată de la capătul de care
trăgeam cu tata

dar unde e tata...

în jur multă liniște
am nevoie de liniște

greu de înțeles de ce nu
a schimbat sfoara
știa că o să vin de ziua lui
când albul înghite jumătate de cer
și că am nevoie de sanie
poate am venit prea devreme
și el s-a dus caute un alt loc
pentru derdeluș

casa e crăpată pe la colțuri
și frigul se zbate de zid
umbrele albe se-mpiedică de cruci

tata nu mai vine...

mă aplec
zăpada lăcrimează sub genunchi

chem prezentul
mâine o să-i aduc nepoții
pună sfoara și puțin zâmbet
o să iau din visul de demult și
o fărâmă din gardul îmbrăcat în alb

și poate puțină liniște
să o păstrez pentru atunci
când alții vor vorbi despre mine

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Lucian Blaga

Lumina de ieri

Caut, nu știu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus.
Cât de-aplecată e fruntea menită-nălțărilor altădată!

Caut, nu știu ce caut. Caut
aurore ce-au fost, țâșnitoare, aprinse
fântâni - azi cu ape legate și-nvinse.

Caut, nu știu ce caut. Caut
O oră mare rămasă în mine fără făptură
Ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.

Caut, nu știu ce caut. Subt stele de ieri,
subt trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.

poezie clasică de din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Sunt mai mult

nu mai încap în cel care-am fost
am păstrat doar filonul moștenit
de care nu mă pot îndepărta
ca om
sunt mai mult decât filtrul
prin care am trecut clipele durerii
și lupta cu propriile stavile

tu să nu mă crezi o ancoră
la marea singurătate
din oceanul de refulări
în care se varsă efluvii nevinovate

valuril înalte se lovesc de țărmuri
pescărușii țipă de bucurie
orașul din apropiere te așteaptă
-l supui cu aripile albe
de prințesă a străzilor sale
înguste
ce intră pe porțile cerului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Las cuvintele să-ți descrie

Mă îndepărtez de toate apucăturile
și îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile și mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.

Las cuvintele -ți descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
și Dumnezeul la care mă închin
așteaptă mă schimb din interior
prin convingere.

În suflet mugurii credinței înfloresc
și fructul își răspândește sămânța,
cu acest rod doresc mă mântui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orașul cel alb

Sunt în orașul cel alb.
O ceață deasă îmi
Străpunge speranțele.
Sunt oameni care visează
Lumi inexistente,
Sunt oameni dezorientați,
Care merg pe trotuare.
Lumini se aprind și se sting haotic
În orașul cel alb.
Sunt strigăte care se ascund în noapte
Și în sunteul ploii,
Acea ploaie, care cade continuu
Și monoton.
Sunt victime în orașul cel alb,
Care încă nu ințeleg că sunt victime,
Dar sunt și flori,
Sunt și chioșcuri cu fast food,
Sunt și grădini botanice
Cu arbori exotici
Și mai sunt și cinematografe cu filme horror.
Ca niște umbre se desprind din ceață
Pașii pierduți.
Sunt pași care se caută,
Sunt și pași care se despart definitiv.
Zgomotul ploii
Vibrează în ochiul ferestrelor,
Vibrează în pietrele mortuare,
Vibreaza și în vise,
Acele vise
Pentru o zi mai bună decât ieri.
Aparent,
Cineva mai strigă în întuneric
Din ceața albă.
Poate că e victima unui viol,
Poate că e victima unui furt,
Poate că e victima unei agresiuni,
Sau poate că e cineva care a pierdut iubirea.
Poate că e doar ecoul ei......
Sunt în orașul cel alb
Și te caut în noapte...

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde?

Auzi cum șuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieții toată frumusețe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau binețe,
Tu unde ești? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foșnește
Spunând povestea lui, șoptit,
Și frunza-n pom iar ruginește,
Tu unde ești? Unde-ai pornit?

E liniște și se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu ești niciunde...,
Unde te-ai dus? Unde-ai plecat?

Sunt străzile tot mai pustii
Și vânturile tot mai reci,
În nopțile lungi și târzii
N-am să te-aștept, dacă mai pleci...

poezie de (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și totul s-a întâmplat

Își pune cuvintele în vorbe goale
le încearcă puterea de penetrare
în suflete zbuciumate.

Dorește împlinească deziderate vechi
dimineților le împărtășească bucuria,
în ochi să se nască sclipiri,
liniștea care înalță inima și o ademenește
fără cuvinte la sânul cald
unde cresc aripile zborului dezinvolt
spre trăirile iubirii nemărturisite.

Și totul s-a întâmplat
înlăuntrul de taină al lumii
unde își fac păsările cuib
din ierburi și flori înmiresmate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas -l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum -mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau -mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu ochii înstrăinați de durere

Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe fața inimii,
lumea se vede cu ochii înstrăinați de durere
și timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.

După pauza impusă picioarelor grele
orașul își desenează din memorie străzile,
cineva i-a șters gândurile cu o pânză de paiajen
și n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.

Își cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieșea obosit
cu alte năzuințe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu ochiul blurat de durere

Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe fața inimii,
lumea se vede cu ochiul blurat de durere
și timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.

După pauza impusă picioarelor grele
orașul își desenează din memorie străzile,
cineva i-a șters gândurile cu o pânză de paiajen
și n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.

Își cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieșea obosit
cu alte năzuințe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Fernando Pessoa

Zdrențe

Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineață, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineață eram deja ușor trist.
Anticipare? Tristețe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.

Știu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Știu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Știu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
nu este elegant.
Dar cine le-a spus soarelui și celorlalte că eu vreau fiu elegant?
Dați-mi cerul albastru și soarele vizibil.
Căci ceață, ploi, umbre - ele se află deja în mine.
Astăzi nu vreau decât liniște.
Mi-ar plăcea să am chiar și un cămin, mai cu seamă dacă nu
ar fi al meu.
Începe -mi fie somn de cât de mult îmi doresc liniștea.
nu exagerăm!
Efectiv mi-e somn, asta-i totul.
Ziua se arată a ploaie.

Mângâieri? Sentimente? Au rămas doar amintiri...
E nevoie fii tu însuți copil dacă vrei ai parte de ele...
Pierduta mea auroră, adevăratul meu cer albastru!
Ziua se arată a ploaie.

Frumoasa gură pe care o avea fata fermierului,
Pulpă de fruct dintr-o inimă bună de mâncat...
Când s-au petrecut toate astea? Nu știu...
Pe când era dimineața senină...

Ziua se arată a ploaie.

poezie de din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia NedelcoffSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "A Little Larger Than the Entire Universe: Selected Poems Paperback" de Fernando Pessoa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 43.99 lei.

Scrisul, o patimă sau moft

El înghite litere, ronțăie cuvinte și se hrănește cu poeme,
lumea se miră cum trăiește din pagubă,
cum stă toată ziua și noaptea la masa de fapt goală,
doar cu file albe, unele chiar scrise și îngălbenite,
are și o veioză demodată și prăfuită
pe care o aprinde din instinct și uită de ea.
Când orașul doarme el privește pe geam
și fumează o țigară cu fumul făcut rotocoale.

Într-o noapte i s-a deschis ușa odăii sinilii,
toate hârtiile au zburat care încotro
și nimeni nu s-a sinchisit le adune,
nici chiar el.
A închis geamul și s-a culcat îmbrăcat
de parcă a doua zi trebuia fie în tranșee
cucerească orașul în care se simțea străin,

dar cine ar putea înțelege
cum se plimbă fantomele prin gândurile obosite,
dimineața fug și rămân câteva cuvinte frumos scrise
pe o hârtie găsită în pat, cine știe de când.

În rest spațiul e nemișcat și sumbru,
timpul trece pe lângă el grăbit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Unde își are originile 8 martie - Ziua Femeii? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!