Minunea ochilor albaştri

Minune vie a ochilor albaştri,
Smaralde, perle, viaţă, poezie,
A minţii mele dragă nebunie,
Sunt pe pământ, sau înălţat la aştri?

Mă pierd de tot când mă cufund în ei,
Nu mai văd lumea, nu mai văd nimic,
Mă micşorez ca un atom, mic, mic.
Mă-nbată doar mirosul lor de tei,

Ce vrajă, ce magie poate- avea,
Adâncul lacului ce-l poartă în priviri,
Ce m-obsedează până-mi ies din firi,
Cu globu-i fin, cioplit în peruzea.

Minune vie-a ochilor albaştri,
Smaralde, peruzele, chip cioplit,
Tu vindeci omul, doar cu un clipit,
Şi mă ridici sau mă cobori din aştri.

poezie de Gabriel Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa mea cu ochii albaştri

Prinţesa mea cu ochii albaştri
Ca două limpezimi de cer,
Te-ai coborât uşor din aştri,
Când ai văzut că sunt stingher.

Te-ai zămislit ca o părere,
Născută dintr-un vis cu har
În care-ascunsele mistere
N-au niciodată vreun hotar.

Şi-acum din dulcea mea visare
Tu vii la mine şi-mi zâmbeşti,
Fiind o eternă întruchipare
A patimilor omeneşti.

De eşti aievea, tu rămâi,
Prinţesa mea cu ochii albaştri,
Căci eşti femeie mai întâi
Şi-apoi îngemănări de aştri.

poezie de Petre Gigea-Gorun din Cent poemes dʼamour
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zi în zi

Din zi în zi mă văd mai mic,
mai gol şi mai sărac de Tine,
cu cît spre Tine mă ridic,
cu-atît văd golul meu mai bine.
Din zi în zi mă văd mai mic
şi scad sub cerul slavei Tale,
precum în zări de borangic
un călător pe-ntinsă cale.

Din zi in zi mă văd mai mic.
Ce uriaş eram sub soare!
Iar azi, cînd am ajuns pitic,
mă-ntreb ce pot fi mîine oare?

Din zi în zi mă văd mai mic.
Şi-aştept un prag de împlinire,
să fiu un fericit nimic
ce-adoră veşnica iubire.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi aştri

Am văzut doi aştri
Strălucind albaştri
Sub o frunte-n vis
M-a-necat seninul,
Când privii divinul,
Blândul lor surâs.

Şi mi-am zis în mine:
"Înger cu lumine
De-un adânc noroc...
Din a vieţii tale
Înflorită cale
Cum nu stai în loc?"

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc diurn

Cerc diurn -
Cerc descris de aştri
În mişcarea lor aparentă,
Zilnică, în jurul Pământului.
Datorită cuvântului
Şi a poeziilor citite, în speţă,
Am crezut doi ochi albaştri
Că adevărul spun.
Dar nu a fost să fie:
La spate se dădea o bătălie.
Sentimentul de dor e strivit,
Încrederea în om a murit.
În stare de imponderabilitate
Nici nu iubesc, nici nu urăsc,
Nici nu mai caut dreptate
De la cel ce mi-a promis aştri
Zâmbindu-mi cu ochii albaştri.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi... e-o minune

E-o minune răsăritul unei dimineţi,
Bucurie li-i ochilor tăi vii lumina,
Dar inima ce-şi salută drag minunea
Va bate-n cânt nou nemuritoare-i vieţi.

E-o minune Universul, pot unii a spune,
Dar a opri o lacrimă să nu mai curgă,
Rugându-te să-ţi vezi speranţa cum alungă
Durerea inimii tale, aceasta-i o minune.

E-o minune s-aduci copii pe lume,
Dar a lua din suferinţa lor nu poţi;
Şi-ntr-ale vieţii greutăţi, ei vor simţi
Că doar imbrăţişarea ta e o minune.

E-o minune acea bucurie, de-a trăi
În Adevăr, dar cine şi unde-o mai vede?
Cu ochii sufletului în toate vezi IUBIRE,
E o minune vie, ce-n veci nu va muri.

E-o minune cerul în irişi să-nflorească
Albastrul, de dorul unei clipe de etern,
Dar a ierta c-un zâmbet trădarea unui prieten
Şi-al iubi, acea minune e... dumnezeiască!

poezie de Gabriela Docuţă (24 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universu-i totul sau nimic

Universul tremură în ochii mei,
El este totul sau nu este nimic,
Presară în juru-i misive, scântei,
Legănate-n val de borangic.

Universul este nimicul din tot,
Visează femeia cu ochii albaştri
Ce pune în faţă bucata de tort
Provenită din versuri şi aştri.

Universul este timp, amintire,
Pe capacul prăfuit al unui dric
Transformând moartea-n iubire,
Sigur e totul sau totu-i nimic!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplaţie

Tu m-ai făcut ca printre aştri
Să-mi fie locuinţa,
Cu farmecul ochilor albaştri
Să-mi alin dorinţa.

Tu m-ai făcut să uit de toate
De griji şi de necazuri,
Să am clipe fericite
În cele mai diverse cazuri.

Tu eşti însăşi natura
Şi de la tine viaţa eu o cer
Dă-mi-o pentru totdeauna
Şi altceva n-o să prefer.

Tu eşti Soarele, Lumina
Spre care tind ca să revin
Întinde-mi o clipă mâna
Pentru a nu mai fi străin.

Eu sunt izvorul mic
Sub stânca dură şi enormă
Caut oricum să mă ridic
Într-o fâşie fuziformă.

poezie de Mihai Leonte (iunie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor

Chip cioplit? Eu – niciodată!
Pot să jur în mod cinstit
Că am fost în lumea toată
Renumit ca necioplit.

epigramă de Dan Norea din Epi...Gramatica / Partea II-a, Cele 10 porunci - dare de seamă la Judecata de Apoi (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai ştiu...

Eu nu mai ştiu ce e iubirea,
A trecut zarea printre nori,
S-a subţiat pe plajă lumii
Căzându-i din orbite flori.

Eu nu mai ştiu ce e durerea
Din clipa neagră-a despărţirii,
Iau dorul ca pe-un tratament
Resuscitând morbul iubirii.

Eu nu mai ştiu dacă exişti
Sub cerul înecat de aştri,
Nici locul unde ai ascuns
Lumina ochilor albaştri.

Eu nu mai ştiu ce e iubirea,
Eu nu mai ştiu ce e durerea,
Eu nu mai ştiu dacă exişti,
Ştiu c-a intrat în zbor, tăcerea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, iartă-i şi ne iartă...

Doamne, tu mă vezi pe mine,
eu te simt în gândul meu,
eşti o linişte de bine,
eşti în jurul meu mereu

nu sunt snob şi nu sunt jalnic,
nu sunt orb să nu te văd,
văd cu ochiul minţii magic,
ce-ai creat dintr-un prăpăd

îmi spun unii despre tine,
doar nimicuri, nu le-ascult,
eu văd totul şi în mine,
ce complex Tu m-ai făcut

văd nimicul ce e negru,
dar mă-ntreb, oare-i nimic,
cine-a pus culoarea-n cedru,
din nimic de unde mic

spre sfârşitul care vine,
chiar şi cei nedumeriţi,
se îndreaptă către Tine,
îşi dau seama, sau minţit

Doamne iartă-i şi ne iartă,
noi nu vrem să îţi greşim,
doar ai noştri nu ne lasă,
s-avem timp să te slăvim

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câţi marinari e nevoie pentru un echipaj ?

Unul cu inima frântă
ca să umple ghiordelele cu lacrimi.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu limba sărată
să se ia-n gură cu piraţii.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Unul c-un picior de lemn
ca să danseze pe scara de-îmbarcare.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Şcota! Fă sartul ăla-ncoace!
Mola! Noi nu ne vom întoarce!

Unul care are pe biceps tatuată
o inimă-n străpunsă de săgeată.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu boneţică de sugar,
talisman să nu se-înece.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu o sticloanţă de rom
să-şi clătească gura-n miez de noapte.

Doi cu patru ochi negri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Straiul! Şcota! Sartul! Terţarola!
La revedere ţărm! Mola!

Unul cu un albatros
să-i inspire-o poezie.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o hartă secretă
ascunsă-n căptuşeala hainei.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o vioară din lemn de pin
cu care să scârţâie la un delfin.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Sartul! Şcota s-a întins cu brio!
Mola! Hei, ho! Adio!

Unul cu un sextant
să măsoare zarea.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu un metru de odgon
ca să prindă-n laţ furtuna!

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu inima grea
pentru-a înlocui ancora.

Doi cu ochii negri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Terţarola! Şcota! Sartul! Ţine de strai!
Mola! Am întârziat destul! Cu mareea, hai!

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de iubire

E o nebunie cât de mult îmi plac oamenii
când îi dezbrac de învelişuri,
atunci sunt limpezi în lumina cerului
şi nu vreau să le văd suişuri, coborâşuri.

Nu pot să nu-i iubesc privindu-i limpeziţi
nu pot să îi detest de sunt nemiluiţi,
toţi au un suflet mare în pieptul lor prea mic
şi au în ei candoarea din marele nisip

Nu vreau să spun cu vină ceea ce acum spun
e doar o nebunie în scrisul taciturn,
dar asta e esenţa, sunt lepădat de mine
în sufletul ce-l port am loc pentru mulţime

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei

Cu-ai tăi ochi frumoşi, albaştri,
Care-s rupţi parcă din aştri,
Cu privirile-ţi mă-mprésuri
Şi sunt pline de-nţelesuri...

madrigal de George Budoi din Madrigale (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu pierd visele

Să nu pierd visele
Am pus ochii-n călimară
Să se albăstrească
La noi, aici, în ţară.

S-a albăstrit retina
Şi albul ei din jur,
Nu mi-a ajuns culoarea,
Am început să fur.

Am furat câmpiei
Şi cerului destul,
În clătinări nocturne
De hău am fost sătul.

Am străbătut caişii
Şi florile de colţ,
M-am înălţat pe munte
Să-i pun câte un bolţ.

Să-nvârtă-a mea chemare,
Să caute în zori
Ochii de iubire
Care-mi dau fiori.

Demult eu am găsit
Doi ochi căprui, albaştri,
În timp ce ne iubeam
Treceam visele-n aştri.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii albaştri

Venetici de pe aştri.

monostih de Mihai Cucereavii (27 iulie 2013)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fermecător ca un menestrel, bărbatul model rămâne cel fidel; cu ochi albaştri ca doi minunaţi aştri, verzi ca de autentic smarald, negri ca un cărbune cald sau căprui, de rafinată ciocolată, important e să stea alături de tine iubindu-te prin vorbă şi faptă o viaţă toată!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXXI

Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăţia stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri în uriaşa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăştii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fidelitate

Din sfera lui ieşi cu greu
Şi dintre-atâţea aştri,
A fost atras instantaneu,
De... şase ochi albaştri!

epigramă de Constantin Păun din Stele Verzi (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia [Venezia]

E un oraş din lumea asta blândă,
dar cât de mândru, cât de insolit,
pare-un miraj, un joc închipuit,
sau un vis pur din inimă profundă.

Acoperit c-o pânză rozalie,
are grădini, biserici şi palate
ce stau între azururi suspendate,
de cer şi ape, pline de magie.

Ce schimbător e! Ziua pe răcoare,
când soarele e încă adormit,
are un chip livid şi obosit,
lumea-i ascunsă ca o perlă-n mare.

Dar în amurguri roşii, înfocate,
e o arcă de aur, aprinsă, fierbinte,
o navă imensă ce merge înainte,
spre ţărmuri de vrajă aflate departe.

Când luna de sus cu argint poleieşte
turnuri subţiri şi cupole perene,
şi lin şerpuieşte prin sute de vene
de apă obscură ce blând picoteşte,

n-ai cum să-nţelegi îndată ce este
această minune atât de frumoasă:
o insulă sacră şi misterioasă,
tărâm infinit de dor şi poveste...

Deşi pare-un vis, un mic foc de paie,
de-o mie de ani îşi poartă istoria
şi se încoronează astăzi cu gloria
unei vieţi măreţe, pline de războaie.

Inimă de leoaică, chip de magie,
o tu, Veneţia, de două ori suverană:
puternică plantă de virtute romană
şi-a Italiei floare de gingăşie.

poezie de Diego Valeri, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!