Moştenire

nu-mi lăsa moştenire
tot ce n-am avut şi avem
într-un anume moment
sunt fragilă ca un munte de sare
ca o mare fără de ţărm
un vis uitat în alt somn
zăpadă neninsă în lanul de grâu
ca o apă ce curge în amonte
nefiresc şi totuşi îşi caută albia
nu mă lăsa să mor în noaptea asta
când perseidele sărută timpul
ce se stinge lângă noi
rămâne o iluzie şi-un semn
crestat adânc de dumnezeu
în inima pădurii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

după un timp
nu va mai fi timp
pentru noi
tu vei pleca
pe lungul drum
al îngerilor
eu voi rămâne lângă far
să îl aştept pe dumnezeu

după alt timp
când chiar şi timpul va muri
eu tot aici voi fi
să-ţi fiu şi să îmi fii
aceeaşi umbră din oglindă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemeni lui Prometeu

de peste două sute
de milioane de ani
duc în spate o mare
şi-un munte de sare
ce tocmai expiră azi
într-o singură lacrimă
neînţelesul înţeles
într-un banal cristal de ploi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

lasă-mi un semn
cât dunga unui bisturiu
doar ca să ştiu că treci
cu marea la reflux
în altă jumătate

lasă un semn aici pe ţărm
un bob de grâu adus de vânt
în ochii unei scoici

şi îţi promit si-ţi jur
că n-am să mai culeg nicicând
din ape tulburi
cu mâna amforă
vreun crab

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

verzi mi-au fost ochii
când norii fugeau
spre un tărâm al nemişcării
visând diluat
un somn adânc
al pădurii ce caută şi azi
explicaţii ce şi-au pierdut sensul
în fiecare atom
ce pare nonsens
când cerne privirea
un dor căutând
sensul setei de verde
e foamea ochilor mei albi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

exista o vârstă
a celor ce dorm
si o vârstă există
a celor ce apără
un somn nefiresc
al celor treziţi
din timpul netimpului
în care noi doi
topeam imensitatea
într-un sărut furat
din ochii mării

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide sau închide poarta

poate mă vei lăsa
din când în când
să mă strecor
în gândul tău

promit să nu trezesc nimic
voi bate-abia şoptit
cu flori de mac
şi albăstrele-n ochi
la porţile albe

de-mi vei deschide
eu voi păşi desculţă
ca într-un sanctuar

de nu-mi deschizi
n-am să te-ntreb nimic
despre tristeţea din ninsori

vei şti că sunt
chiar dacă timpul e departe
şi n-oi mai fi nicicând
în lăstărişul de cuvinte

din muguri ce pocnesc târziu

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de înot

te rog
lasă-mă să rămân
preţ de-o lumină
în timpul tău
şi-un pic de cer
dacă-mi permiţi să fiu
în apa asta tulbure
ce curge în aval
eu n-am cerut nimic
în schimbul a ceva
ce nu aş fi putut să-ţi dau
preţ de-o lumină
o punte şi o barcă

mă vezi cum merg pe ape
fără vâsle?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munca ne sfinţeşte locul

La noi în Bărăgan, vara,
E de aur câmpul-
Grâul şi secara,
Le sărută vântul.

Soarele blând aureşte
Lanul de grâu şi secară.
Cuptorul, pâinea dospeşte
Pentru truditori de-o vară.

Cerului ei mulţumesc
C-a plouat când le-a fost sete.
Pe Dumnezeu îl slăvesc,
Şi muncesc pe îndelete.

La noi, aici, în Bărăgan,
Curge grâul an de an
Cum curge apa în val,
Dintr-un munte, sau un deal.

Satul hambarele umple,
Pâinea e asigurată.
Rău nu are să se-ntâmple.
La noi criza e plecată.

Ziua recoltei sărbătorim
Şi încingem tare jocul.
Cu ce facem, ne mândrim:
Munca ne sfimţeşte locul!

poezie de Dumitru Delcă (24 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstigniri

De-atâta bunătate
L-am răstignit pe Iisus,
n-am respectat crucea,
semn că vom lăsa
moştenire
exerciţiul
unor noi răstigniri.

poezie de Ion Ţoanţă din Ispitei se dedă poetul
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai sunt acum

Eu nu mai sunt acum decât un semn
pe pânza vremii ce-n grabă se sfâşie,
iar Dumnezeu se uită-n altă parte,
când eu devin o pată străvezie,
luată-n primire de moarte!

Ţip:"Doamne, nu-mi lăsa conturul
în malaxoru-i necruţător!"
Se-aude sfărmarea
şi secundele-şi pierd identitatea.
Şi poate mor sau nu mor.

poezie de Arthur Porumboiu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce va rămâne după mine? Ce moştenire de necazuri copilăreşti, de lacrimi pierdute, de lupte neînţelese, de libertate rău îndrumată, de iubiri statornice, de dolii, de vise neîmplinite, ce moştenire de uitare şi somn voi lăsa timpului care la rândul lui mă va uita?

Marie Chaix în Tăcerile sau viaţa unei femei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfe

ne-am dăruit golului
într-un moment
de caldă apatie a lunii

vidul creat de noi
apleacă un munte

sfios renaşte un altul
din lava lui

noi umbre dansând
pe marginea lumii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am fi fost Dumnezeu

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
Nu te-am fi făcut din lut,
Şi nu te-am fi lăsat să putrezeşti în el, după moarte.
Nu te-am fi îmbătrânit cu timpul,
Nu te-am fi petrecut "dincolo" ridat, bolnav,
Neputincios şi urât mirositor.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi făcut tristeţea
Şi nu ţi-am fi spus:
"Ia-o, noi nu avem nevoie de ea!"

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
Nu i-am fi ucis copiii lui Iov,
Consolându-l că i-am dat alţii în schimb.
Am fi ştiut că pentru părinţi
Fiecare copil este un unicat.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi creat microbacterium leprae
Şi n-am fi avut satisfacţia
De a te lăsa în afara cetăţii, flămând şi gol,
Putrezind de viu.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi blestemat femeia cu durerile naşterii,
Printr-o opţiune univocă,
Misogină şi perpetuă.

Noi oamenii, fără să fim Dumnezeu,
Te-am creat, imaginându-te veşnic.
Am fost ospitalieri şi te-am primit îngenunchiaţi,
În noi, în case şi temple,
De proşti ce suntem,
Fiindcă ne place să ne iluzionăm.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce laşi macii să moară?

De ce laşi macii să moară,
De ce te tânguieşti?
În noaptea fierbinte de vară
Mai bine-i să iubeşti!
Strigă-ţi iubirea, ocroteşte-o,
Nu, nu o lăsa să plece!
Viaţă-i scurtă, se ofileşte...
Sărută macul, zâmbeşte!
În lanul de grâu sădeşte iertarea,
Din spicul copt fă pâini de iubire!
Nu auzi cât de molcomă-i chemarea
Cer şi Pământ în dulce unire?
Bea bobul de rouă dimineaţa,
Piciorul desculţ paşii să-ţi poarte
Pe-al tău drum până s-o sfârşi aţa
Şi nu-ţi lăsa visele furate!
De ce laşi macii să moară,
De ce te tânguieşti?
În noaptea fierbinte de vară
Mai bine-i să iubeşti!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nagoda din vis

Venea dinspre luncă o veste bizară,
trecând peste apa crescută din râu –
un duh nevăzut apărea înspre seară
s-aducă licornul din lanul de grâu.
.
Păştea în răstavul lăsat între holde
miresme din dorul cernut peste flori
din trupul nagodei cu pletele blonde
ieşită din crângul cuprins de fiori.
.
Trecea despletită, plutind peste ape,
în noaptea aceea, scăldată-n zefir,
cu calul licorn, adus să se-adape,
din boabe de rouă cu sfânt elixir.
.
Lăsa deoparte veşmântul subţire,
să intre în apa albastră din râu,
măceşii, cu florile scoase din fire,
cădeau în extaz lângă lanul de grâu.
.
De când am văzut-o atunci dezbrăcată,
un dor fără margini îmi stă peste gând,
să-mi spună s-o caut, s-o văd înc-odată,
în braţe mele s-o strâng tremurând.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Porumbelul n-a avut dreptate.
Porumbelul s-a înşelat.
Pentru a călători spre nord el a zburat spre sud,
Crezând că lanul de grâu era apă.
Crezând că marea era cer,
Că noaptea era zori de zi,
Că stelele erau picături de rouă,
Că arşiţa era zăpadă.
Fusta ta, bluza ta,
Inima ta, casa ta.
(Ea a adormit pe malul mării,
Tu pe rămurica unui pom.)

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii

ai cele mai frumoase gene
în care mă pierd
ca într-un cub rubic
între două inexistenţe
şi-o mare ruptă de ţărm
văd cei mai frumoşi ochi galbeni
în care vreau să mor
fără vreun dor de zbor
câmpie a mea despletită...

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perpetuum de speţa a treia

totul se schimbă
nimic nu rămâne ca ieri

intr-un alt secol
unul îşi pune pe chip
masca de lup
şi urlă-n zăpadă
ca nimeni să-l vadă
să-l stie tăgadă
emoţii de fiară
altul scutură norii
peste ape din munti
şi plânge cu tot universul
ce naşte o zi
când cel cu faţă de lup
îşi dă jos masca
şi zâmbeşte aproape uman
unicului cer ştiut

o lacrimă de om

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curând se va lăsa noaptea

Lumea întreagă s-a retras în inima Pământului
străpunsă de o rază de soare:
şi curând se va lăsa noaptea.

poezie clasică de Salvatore Quasimodo din Ape şi pământuri (Acque e terre) (1930), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captivitate

acolo unde muntele
sărută marea
e un regat
de trupuri captive
acoperite cu sare
eu înotam în apa
mai albă ca neaua
şi învăţam să mă
caţăr spre tine
cu unghii de flori
tu coborai pe sania
trasă de mirajul pădurii
ca fata morgana
totdeauna departe
de lumea captivă
ce ne ţinea
suflete albe în noapte

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!