Un gol

tristeţea circulă ca o boală
prin ziua cenuşie şi rece
segmente de orizont se năpustesc în ochii mei
cuvintele se roagă să le scot din iluzii

tăceri rotunjite despică aerul
creând imagini de fugă
tu eşti într-un spectru nedescifrat
recompus pe curcubeul colorat de gând
în felul tău de a merge traversând nimicul

universul meu ghemuit e gata de zbor
ipoteze neflexibile se agaţă de tălpi
liniile drepte se rup pe verticală
un gol izvorât din neant
îmi caută umbra şi-o înghite.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă dimensiune

eşti suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrăţişarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece şi înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.

în stânga ta e o respiraţie de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete şi fierbinţi.

strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
şi ieşirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitaţia şi cuvintele legănate de sunet
în spaţiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de plecare

e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii

trec prin geometria fără culori
înţepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuţite
printre umbrele ce nasc monştri

câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colţ gol

lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
şi mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau

stau între cuvinte,
unele dor şi ard în albastru,
altele mă ară până la transparenţă.
tu eşti departe
într-un contur neclar din seva vieţii.

odaia se-nvârte lunecând în sus
cu tot talazul ei de întuneric.
o strânsoare se prelinge în tălpi,
cuvintele sar peste mine mirate,
eu rămânând zidită-n ipoteze.

şi nu mai ştiu ce funii de dor
au tulburat sclipirile din astre.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cealaltă parte

de cealaltă parte a stelei căzătoare
eşti suspendat între orizonturi,
migrând cot la cot cu destinul,
până la pierderea cerului cunoscut.

prin fanta îngustă ţâşneşte amarul
din viscolirea trezită printre răni.
ochii iubirii au adormit la graniţă,
acolo unde se termină albul.

prin fereastra crăpată nu trece nicio pasăre.
straniu joc de flăcări din sânge
e scris în poemul înarmat cu slăbiciuni.

cuvintele se întind dincolo de ziduri
spărgând aerul stătut
într-un ecou al dreptului de mâine.

pe nedrept luna se rostogoleşte în deşert.
prin târziu aleargă iluzii şi-o ameţire de cătuşe
pe sinuosul drum către abis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e timp

nu mai e timp de aripi,
de fugă, de mers în nori,
de altă curbă fără ieşire,
altă cortină trasă deoparte,
altă apocalipsă venită brusc
ca o cascada justiţiară.

nu mai e timp de gemete,
păreri zâmbind, aşteptând degeaba,
ochii sunt spălaţi de iluzii,
nonsens de zbor căzut între oglinzi.
nu mai e timp de îngeri în cuvinte
şi de iluzii pe frunza îngălbenită.

sunt într-o absenţă, pedepsită de viaţă,
vârtejuri înrămate încremenesc în spaţiu,
ziua fuge în spasme,
împăcarea pluteşte în gol,
miracolul trece mai departe,
bezna se dibuie într-un avânt
îndoind lumina.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O linişte

o linişte ţiuie prin varul pereţilor,
prin albul zăpezii scuturat de pe tălpi,
prin amănunte înşirate pe margini de gând.

o piramidă de gesturi nedescifrate
îmi bântuie mintea cu aduceri aminte.
mâinile-mi stau în repaus,
arde alb şi uscat asfaltul.

zăpada albeşte copacii,
luceşte lumina şi-mi tulbură paşii,
ziua de azi soseşte scrisă-n alb,
rece, desculţă, spartană.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul a plecat

aerul a plecat nerăbdător să te întâlnească.
tu eşti dincolo de pereţi
unde soarele bate într-o altfel de iarbă,
luna a scăpat secretul printre neguri şi umbre.

răsfoiesc ziua de azi cu imagini refuzate ieri,
din luciri fugare orizontul descreşte neauzit.
nu va fi nicio topire pe orbita mie hărăzită.

aripi de linişti vor stiliza aerul roşiatic
plecat printre fisuri de visare.
ochiul frunzei va încerca liniştea desfrunzirii.
mă aud în secunda furată timpului
pe drumul paralel, într-un dialog cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existăm

strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simţurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu eşti
într-o linişte străvezie.

zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spaţiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.

existăm într-o derivă din albastru crud
agăţaţi de cuvinte cu umerii noştri grei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

Ochii mei ţi-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ţi-au visat
dorinţele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniştit
din licuricii de safir.

Ochii mei ţi-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ţi-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai preţios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ţi-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristeţea despărţirii.

Ochii mei acum sunt cenuşii
şi-au pierdut strălucirea
de umbre şi neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aerul gol

în aerul gol
pot semăna cuvinte pe braţul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ţi-o aşez pe buze

pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
şi strigătul din frunzele de aramă

pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape

de dansul surd al ochilor de lună

te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom

în aerul gol miroase a veşnicie
a rai şi a uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinşi pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafaţă
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agăţate de mâini şi picioare
ridică spaţiul dincolo de uitare.
Ieri şi alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă şi aproape.
Pentru o clipă prelungiţi într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi şi crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foşnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mişcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai

erai atât de sus pe o scară a uitării
până ce cuvintele au nins
aducându-mi ochii să te vadă.

lumina se juca în părul tău tulburând minutele goale.
ziua a devenit răsfoită în falii albastre şi verzi,
un fel de început franjurat de rutina coborâtă pe lucruri.

gândul alb îmblânzeşte cugetările mele reci,
atunci când nimicul pluteşte la suprafaţa zilei
şi zarea se scufundă oblic în ochii mei.

s-a născut o migraţie de căutări
interesată de viteza verdelui întors din drum
în agonia unei păduri suspendate în aer.

şi uneori ora pleacă în salturi
peste un timp scrijelat să te vadă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

eşti basmul netrăit adunat din haos,
nelinişte cabrată pe mersul cu narcotic,
eşti plânsul meu nedescifrat
şi zbuciumata zare ce mă doare.

eşti muza din cuvinte locuind în aer,
ofranda mea din ceruri arzând nelimitat,
un infinit în viaţa mea banală,
lumina aduci ca primul fulg de nea.

mi-e teamă de sărutul cireşilor de mai,
de vara estompată într-un zâmbet,
de toamna ruginită afară şi-năuntru,
de risipirea mea în mod egal
pe golul ce tot creşte fără margini.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele serii

drumuri paralele mergând spre infinit,
orizont expulzat în descreştere,
cu imagini inocente, redă liniştea stelelor.

o haină din cuier, trezită din adormire,
a dominat câteva clipe ochiul frunzei
şi-a închis fereastra ca timpul să nu fugă.

cântecul de ieri, nehotarât să intre în auz,
a rămas pe marginea singurătăţii.

oraşul abandonat îşi extinde pustiul
pe-o spirală de gând, cu rătăciri absurde.

clipele serii încep să plonjeze între uşile închise,
ca nişte cicatrici nevindecate, venind din veşnicii ascunse.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai fug

nicăieri nu mai fug
îmi tocesc visul pe temelia lui fixă
până se şterge din real

îngerii mei sunt plecaţi
ziua alcătuită din bucăţi e azvârlită în mine
în culori cenuşii şi reci

oglinda-mi face un semn scurt în zigzag
lungindu-mi imaginea fugitiv
vremea vine cu adaos de frig
ştergându-mi de tot cerul acum întors pe spate

o înfăţişare înşelătoare există la foarte mare distanţă
într-o deplină amestecare de frunze şi aripi
sângerând pe cuvintele căzute în gol

neputinţa cuvintelor de a lumina întunericul
sfârşeşte într-un ecou ascuţit amorţind locul neocupat
ce m-aşteaptă
mâna mea scriitoare devine abur
şi mersul meu împietrit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol după gol

gol după gol,
în stânga şi-n dreapta,
miracole false deşir în iluzii,
crepuscul de lună intră pe geam,
seninul din zi coboară în ceaţă
şi trist se absorb nuanţele din vis.

strada devine o bandă rulantă
se joacă cu praful cu chip de clepsidră,
pe-o creangă rituală o pasăre cântă,
din chipul tău a răsărit un gol.

înaintez sub timpul obosit de sete
în care nu mai sunt nici greieri şi nici vişini,
amprenta ta luată din luceferi,
n-o mai găsesc acum nici în cuvinte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

am modificat liniştea,
uimită de frunza verde.
pornirilor le-am scos goliciunea
şi instinctele primare din trăirea totală.

din pânza desenată s-a scurs închisoarea verdelui
în vopsele convulsive cu înjunghieri amoroase,
s-a distins uitarea şi apusul de sub castani.

silabele au suflat în tăciunii mocniţi
şi noaptea rotundă a strălucit rece.

plecată peste timp, fără secunde,
merg prin eclipsa şi amnezia lunii
traversând tristeţea teiului
şi clipa schelet ia formă de cruce.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn

pământul s-a mutat de sub picioare
într-un colţ prăvălit susţinut de cârjele nopţii

învelişul meu de toamnă a lăsat nevăzutul în orbite
împreună cu o parte din conturul tău
cernut prin verticale bezne

imagini răsturnate navighează căutând echilibru platonic
între armonie şi haos
selecţia de priviri şi gesturi
inventează o direcţie comună
încercând o stare de închegare cu luciri de lumină
în timp ce demonii trec prin pereţii nopţii
dizolvând piatra solubilă
sfâşiind cuvintele pîn' la sfert

rotund şi calculat timpul îmi azvârle o cifră
fără început şi fără sfârşit
iar ultima silabă
ca o frunză cu dinţi
trece prin mine şi-mi lasă un semn că exist

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri albe

printre cuvinte străine
reptilele urcă pe glezne
geometria îşi acute unghiurile drepte
biserica urcă în nori fără enoriaşi

imagini împrăştiate în spaţiu
plutesc într-o relativă abandonare

refuz depărtarea şi reinventez o aşteptare
pe o curbă abisală a unei raze de lumină

răsfoiesc un interval gri
de pe orbita mea
deşertică

migrez solitar imaginar
spre glasul frunzei ce mă cheamă
prin ecouri nelimpezi

copacii nu ştiu nimic
doar prunul sălbatic e înflorit în tăceri albe.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!