Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nu resping nimic

Nu știu cum se nasc minunile,
dar oamenii cred în ele,
doresc să capăt încrederea necesară
în ceea ce înțeleg pe deplin.

Nu resping nimic din ce se poate întâmpla
rațiunea și emoția își dau rând,
fiecare celulă are o fantezie inepuizabilă
de a se reface și regăsi echilibrul.

Închid în trup un infinit mic,
fără prea multe explicații
de un timp nimic nu mi se pare imposibil,
e mult prea important să vrei desprinderea
din suferința închisă,
să cauți aripi de zbor prin fanta momentului.

Meditez îndelung
și nu găsesc răspunsuri pe măsura așteptării,
împreună cu tine clipele curg,
dar nu la fel ca mai înainte
când respiram aerul
cu gura bolnavă de sărut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Întotdeauna îmi creșteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceață
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să știu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste ițe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potrivește nimic,
aerul e greu când îl respir singur
și în piept simt o durere.

Nu știu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
și totul îți pare zdrențuit de timp,
e o mirare-n sine acest conținut neînțeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laț,
zborul e o idee prea îndrăzneață
să nu lupt fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
și acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerșită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireșii
pe care și tu îi iubesți.


Întotdeauna îmi creșteau aripi
acum le am
și nu știu cum să zbor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Schimbătoare și capricioasă

Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munți.

E o nonconformistă plină de ifose
și de boli din care se moare,
dar cum rămâne cu cele din amintiri
în care îmi pare că trăiesc și acum?

Schimbătoare și capricioasă
mă face să cred că totu-i perisabil,
nimic nu mai este cum a mai fost,
dar nici nu rămâne cum e astăzi.

Lumina albului ei strălucitor
mă acoperă întotdeauna cu dorințe
în care sunt cu tine la un loc
într-un cuib al așteptării renașterii.

Poate primăvara-mi curge prin suflet
mai devreme decât e timpul
și semne lovesc în trup cu putere
cu o iubire ce aprinde verdele crud.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumea-i mult prea curioasă

De când stau la fereastra prin care se vede în mine
toată lumea-i mult prea curioasă,
își satisface plăcerea de a ieși în afară
fiecare din corpul său necunoscut
și poate într-o anumită măsură bolnav.

E greu -ți recunoști singur ignoranța,
dar prin învățare lași pătrundă lumina
în conștiință, gânduri,
limbă și cuvintele tale
ce dau vigoare trupului și sufletului
prin apropiere de semeni
și bunăvoință.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De când mă tot cauți

Am cântărit vorbele nefericiților lumii
și sunt foarte grele,
te simt nedumerită și goală.

Tot mai cred în minunile creației
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.

Sunt dependent de legile societății
și le accept din teama de ceilalți,
numai înșală aparențele,
dar mă înșală cei ce știu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.

De când mă tot cauți
am încercat te privesc în ochi,
ochii știu multe și trebuie atent citiți
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.

Nopțile și zilele mă scot din umbră
și te acoperă cu lumină,
cerul odihnește pe un nor alb
sub care mă iubești.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Credință și ideal

N-am recunoscut nimic din ce mi s-a spus,
am trăit prea multe întâmplări regizate,
întotdeauna regizorii nu erau de meserie
și s-a observat de la distanță falsul.

De fiecare dată se împăunează cu victorii
care cad imediat în derizoriu
cum cel ce țintește un orizont necunoscut
și împușcă din greșală un prieten.

Nu cunosc mobilul mișcării probabile,
nu am sentimentul vinovăției strigat,
doresc să cred în ceea ce se poate crede cinstit
și nu în himere găsite vinovate.

Nu cred în golul care umple gândirea
mai degrabă cred în plinul care naște deducția
și sedimentează logic realitatea
care nu se lasă adormită sau furată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oamenii știu

Vine o vreme când și păsările află de moarte,
oamenii știu și se tem
își propun prea târziu trăiască fiecare clipă,
să nu se grăbească
și să iubească la înălțimea dorinței,
să nu plece cu visele pierdute-n uitare.

Am trecut cu sufletul prin sitele umbrelor,
prin lumina care te ridică pe creste,
respiri aerul ozonat al pădurilor de brazi
în anotimpurile despletite frumos.

Timpul îmi împlinerște toți anii cu muguri imaginari
ce înverzesc treptat ori se uscă și pier,
nimic nu se schimbă
pe drumul pavat cu fapte diverse,
unii sunt împinși în șanț
de cei grabiți spre iad.

Viațe nu sela o parte, îți scapă din vedere
ca și dragostea uneori
și apoi este prea târziu pentru tot.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Nu mai e timp

Nu mai e timp... pentru nimic,
Din ce ar fi putut fie!
Cafeau-așteaptă în ibric,
Dar eu simt că nu mai sunt vie.

Din clipa-n care ai uitat
Să mă mai cauți, am murit.
Toată IUBIREA ce ți-am dat
Ar fi ajuns de-un Infinit...

Te-am speriat? Iubeai prea mult?!
De ce mi te-ai ascuns de mine,
Când numai eu știam s-ascult
A Inimii tale simțire?!

Acum, degeaba te-ai întors,
nu te mai doresc, vezi bine!
Tot ce aveam noi mai frumos,
Ai risipit, fugind... de tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Socotitorul

Socotesc prea repede,
oamenii mă privesc cu nedumerire,
nu cred și verifică.

Apoi se miră tulburați.

Eu nu le spun aproape nimic,
sunt neștiutor al cauzei
în care de fapt și cred.

Pleacă convinși că am un dar divin
și rămâne așa,
nu-l împart cu nimeni,
dar exersez în fiecare zi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Șuta

Încăpățânată

Încăpățânată,
vedeam oamenii din jur
îmbrăcați în haine
croite în mintea mea,
din încredere!
Era o sărbătoare-n veșminte,
fiecare cutā fiind însăilată
cu încrederea trasă
prin fiecare gaură de ac,
cusături ce trebuiau reziste
peste ani,
dar curios.... prea grăbiți
și doritori de a rămâne mereu în trend
au considerat încrederea mea
demodată,
iar viața și oamenii din ea
mi-au dovedit încă o dată
că lumea în care trăim
își alege veșminte moderne,
eu căutând prin buzunare ascunse
încrederea mea acordată,
scotocind să o găsesc
zi de zi....
la fel de
încăpățânată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De nu va fi prea mult

Am rămas alături de copii la joacă,
să-mi hrănesc miezul copilăriei
și să împart miracolul cu fiecare în parte,
împreună cu urcarea în trup,
a tot ce înseamnă iubire.

Ochii tuturor aprobau orice năzbâtie gândită,
potecile și copacii ne acopereau din umbră,
niciodată nu puteam face o năstrușnicie
fără să ne bucurăm după.

În mintea mea nu era niciun pericol
dacă se întâmpla să trecem peste ziduri
păstrate-n cuvinte de oamenii mari,
purtam în buzunar nisipuri mișcătoare
care-mi intrau sub unghii
și mi le tăia mama
întotdeauna înțelegătoare.

De nu va fi prea mult
am intrat pe poarta zilei cerești
cu însemnele schimbătoare în sânge
în lumea ruptă din amintiri magice.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răzbunarea timpului pierdut

Nimeni nu-și amintește de spiritele mari
toți se scaldă în balta mediocrității.

S-a încetățenit mersul melcului
fără casă, doar cu perspective
plătite din timp unde trebuie

și apoi se așteaptă măsura,

cu cine să se realizeze
și-n capul cui să se spargă,

de o să se răzbune timpul pierdut
pe cei care au vorbit prea mult
și n-au făcut mai nimic.

O mușc din cuvinte cu foame
până s-or trezi din letargia bolnavă
toți cei care se lasă prostiți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poate mâine...

El își frânge degetele pe canapeaua ei mov,
așteaptă -i vină rândul ori deznodământul
și nu se întâmpla nimic în camera alăturată,
mai mult, totul dospește într-o tăcere stranie
iar orașul pare că amețit doarme.

Ea apare întodeauna c-un zâmbet în colțul gurii
și se face că nu-l vede,
de fapt nici nu l-a văzut, absorbită de grabă
s-a șters de cuvintele din poeme,
își gândea ziua de fericire cu voce suavă,

așeza gândurile fiecare la locul potrivit
și dintr-o dată a ieși și i-a spus
azi sunt prea obosită pentru tine,
poate mâine...

De atunci canapelele mov îl indispun
și fete ca ea n-a mai întâlnit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poți oare mă ierți?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînțeles că pot, prostuțule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aș putea ...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aș putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viața mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuțule!
Nick: Și mă vei iubi mereu la fel de mult ca și până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar și mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulțumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi se pare oribil

Când soarta s-a îndrăgostit de mine
nu știam nimic despre ea,
mare lucru nu știu nici acum,
eu am gândit toul pe înălțime
ca pe o coloană ce nu se mai termină
și am rămas așa privesc dezinvolt cerul,
mă prefac în pământ
cum se spune la învățătura creștină,
dar mi se pare oribil
și numai gândesc la nimic,
prea mă îmbăt în deșertăciune
și nu beau un vin ca omul
care-și scuipă-n sân,
să nu-l vadă moartea
căzut în letargie spirutuală.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întors din vis

am nopți cu păduri de mesteacăn
sorb de sub coaja lor apă vie
în frumoasele primăveri de argint
ce mă încarcă cu energie vitală

întors din vis
mă faci gust din viață
cu graba clipelor năpustite peste trup

nu-mi doresc suferința uitării
desprinderea de real
vreau rămân cel care sunt
fără de margini și sfârșit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu vrei să mă răstignești

Oricum evit te mai caut,
timpul meu se împarte între persecuții
și ele se înmulțesc lipsite de sens.

Am în gânduri multe disponibilități,
dar doresc altele mai pline de conținut
prin care alerg liber de constrângeri
ca un om scăpat de iluzii.

Încerc să-mi găsesc locul potrivit
unde îmi așez visele cu capul în pernă,
să nu-mi adoarmă cuvintele nespuse
și să cadă din pat.

Tu vrei să mă răstignești
de un trup înalt și aproape firav,
nu mă lași rup din ce-ți prisosește,
mă împarți în zilele de lucru cu spiritul
și-mi modelezi cu dragoste voința
până n-o mai am.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu știu; poate... Printre ele s-a numărat și blondina noastră micuță, Maria. Ceea ce știu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut șanse, ești drăguță... Tu, Maria sau alta. Dar așa...
Sonya: Așa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu știu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poți schimba ceva.
Lucian: Nu înțeleg...
Sonya: Dacă tot o iubești atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că și ea te iubește pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu știu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui fii. Pentru că te iubește. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândește mereu la tine, atât de mult, încât vorbește și noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubește, e singura explicație.
Lucian: Posibil... N-aș putea te contrazic, dar nici te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă afli adevărul, fii sigur, știi dacă te iubește sau nu.
Lucian: Cum fac asta?
Sonya: Încearcă -i găsești jurnalul, vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui -l cauți în timp ce ea nu este în cameră; îl ține întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu știe de existența jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuiești?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluție pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te liniști, însă pentru asta e nevoie te întorci printre colegii tăi, fii iarăși împreună cu ei; ați stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât pot meditez

când public
unii spun că scriu mult
am scris câte puțin
anii s-au strâns mulți și grei
nimeni nu mă intreabă
doar fac deducții neadecvate
asta-i lumea noastră

eu îi privesc
cu blândețea anilor albi

uneori mă întreb de ce mai scriu
și nu găsesc răspuns
poate că simt ceva interior
ce irumpe fără să vreau

fără dialog fiecare-i mulțumit cu ce crede
eu nu înțeleg preocuparea
cât pot meditez
și scriu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Socotesc cum bat visele

Stau și aștept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug și ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii își măsoară fiecare pașii
până unde trebuie ajungă
nu se lasă înduplecați
de cei care-i privesc mirați

nu mă zoresc plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viața decurge normal

îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranța nu moare


socotesc cum bat visele

am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri și vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase

plec și mă pierd în mulțimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Metafizica

Pășesc pe muchia timpului și-mi pare
ciudat, asemeni unui semn de întrebare
tăișul ca o lamă de cuțit
tăind felii de ieri și azi, din infinit.

La ce bun oare,
când oricât ai tăia
se pare
nimic nu s-a schimbat,
timpul e la fel de patrat
cu laturi la fel de egale

iar clipele, goale
curg în aceeași măsură,
iubire și ură,
venin și candoare
viață și moarte
’ntuneric sau soare.

Însă, mai multe pătrate, alăturate
formează un cub, o nouă dimensiune,
insinuantă ca o promisiune
ascunsă în interior.

Acum, am mai multe pătrate măsor
iar clipele parcă nu mai dor
ci tăiate felii din infinit,
îmi spun că există-nceput și sfârșit.

poezie de
Adăugat de Irina Mihaela GrunzuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!